ÎCCJ, Decizia nr. 340/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr.

1574 din 22 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.

împotriva rezoluției nr. 8436/2161/VIII/1/2010 din 1 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că pe rolul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată lucrarea având

ca obiect sesizarea formulată de A.I. împotriva „domnilor magistrați A.V., R.C.,

N.A., G.F., ș.a., de la Înalta Curte de Casație și Justiție și V.C. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual și

nerespectarea hotărârii judecătorești definitive și executorii pronunțată prin

încheierea nr. 63/03 a Curții Supreme de Justiție, infracțiune precizată la

art. 271 C. pen.”, lucrare înregistrată sub numărul 8436/2161/VIII/1/2010; în

motivarea plângerii petentul a invocat aprecieri în legătură cu modul de

soluționare a recursului care a făcut obiectul dosarului nr. 9805/1/2009 al

Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, afirmând

în acest sens că „a fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor

probatorii cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii”.

Procurorul, având în

vedere că aprecierile exprimate nu sunt de natură să demonstreze săvârșirea

unor fapte penale în legătură cu judecarea respectivului dosar și că sesizările

petentului cuprind motivări stereotipe, indiferent de magistrații reclamați, a

respins plângerea formulată de A.I., ca neîntemeiată, prin rezoluția din 1

iunie 2010. Plângerea formulată de petent împotriva rezoluției anterior dispusă

a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 5757/2781/VIII/1/2010 din 1

iulie 2010.

Cu privire la

plângerea adresată instanței, aceasta a reținut că plângerea petentului nu

respectă condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen. nefiind incidente

cazurile prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., plângerea

formulată fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând cauza sub

toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 222 C. proc. pen.,

plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică,

referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să

cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea

faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este

cunoscut și a mijloacelor de probă.

Rezultă că

neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de

dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea

obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire,

respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o

condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și

constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a

exercitării abuzive a dreptului de petiționare.

Potrivit

dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., împotriva măsurilor și

actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin

acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind

soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc.

pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor

de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a

celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C.

proc. pen.

Rezultă, așadar, că

în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile

expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a

prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii

instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

Raportând considerațiile teoretice anterior

expuse cauzei dedusă judecății se constată că, în mod just, prima instanță a

respins ca inadmisibilă plângerea petentului, deoarece acesta a sesizat

instanța cu o cerere neprevăzută de lege și deci inadmisibilă.

Astfel, se constată

că prin rezoluția contestată de petent nu a fost dispusă una dintre soluțiile

expres și limitativ reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen., pentru ca partea să aibă posibilitatea de a uza de procedura reglementată

de art. 278

1

C. proc. pen., plângerea inițial formulată de petent și

adresată procurorului neîndeplinind condițiile de conținut reglementate de art.

222 C. proc. pen. și fiind respinsă, ca neîntemeiată de către acesta.

Așa fiind, se reține că hotărârea astfel

pronunțată este legală, temeinică și riguros argumentată, dând o corectă

interpretare și aplicare prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1574 din

22 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6456/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.