ÎCCJ, Decizia nr. 350/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 192 din 9 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 9881/1/2009, petentul A.I. a formulat „plângere penală” împotriva intimaților magistrați B.M.C., D.A., M.I. și C.R., solicitând tragerea la răspundere penală a acestora, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în data de 13 noiembrie 2009, în temeiul art. 279 C. proc. pen., a formulat plângere penală împotriva magistraților menționați anterior, plângere care a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, organ judiciar care până la data de 14 decembrie 2009 (data înregistrării prezentei cauze pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție) nu i-a comunicat nicio rezoluție, încălcând dispozițiile art. 277 C. proc. pen. și 278 C. proc. pen. Examinând plângerea formulată, s-a constatat că petentul a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații B.M.C., D.A., M.I. și C.R. sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, însă în motivarea cererii, acesta s-a referit la nemulțumirile sale legate de soluționarea în termen de către parchet în temeiul dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc.

pen. Totodată, s-a constatat că petentul A.I., în cererea sa, a făcut referire la „plângere”, ca mod de sesizare a organelor judiciare, cât și la „plângere”, ca mijloc de atacare a actelor procurorului, „combinarea” acestor instituții, fiind inadmisibilă. S-a reținut că în speța dedusă judecății dacă s-ar considera că petentul a formulat plângerea, ca mod de sesizare, aceasta este informă, nu cuprinde mențiunile obligatorii cerute de art. 222 C. proc. pen., aspecte care atrag inadmisibilitatea cererii, petentul menționând în cererea sa că a mai formulat o plângere împotriva magistraților însă, parchetul nu a pronunțat nicio soluție în decurs de aproximativ 30 zile, astfel încât prima instanță a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 222 alin. (7) C. proc.

pen., referitor la plângerea greșit îndreptată. De asemenea, s-a constatat că potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 275 – 278 C. proc. pen. și art. 278 1 C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt supuse controlului măsurile și actele de urmărire penală, petiționarul ar fi trebuit să parcurgă două etape obligatorii, anterioare momentului sesizării instanței. S-a concluzionat că admisibilitatea plângerii petentului adresată direct instanței se apreciază din perspectiva prevederilor art. 222 C. proc. pen. și art. 278 și următoarele C. proc. pen., însă din conținutul plângerii rezultă că aceste etape anterioare, obligatorii, nu au fost parcurse, nefiind pronunțată până în prezent o soluție de neurmărire penală, din cele prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., plângerea petentului fiind inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul; recursul nu a fost motivat. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc.

pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă. Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de petiționare.

În cauza de față, petentul a sesizat prima instanță cu o plângere informă ca plângere penală, deoarece nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen. Totodată, cererea formulată nu se putea circumscrie nici prevederilor art. 278 1 C. proc. pen., deoarece nu avea ca obiect o soluție de netrimitere în judecată dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea nefiind prevăzută de legea procesuală în vigoare și pe cale de consecință, inadmisibilă. Așa fiind, se constată că prima instanță a dat o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale incidente, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Pentru considerente ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1, lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 192 din 9 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9881/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.