ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5856/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, reclamanta SC D. SRL a chemat în judecată Agenția Națională de

Administrare Fiscală, solicitând anularea Deciziei nr. 350 din 30 august 2011

prin care a fost soluționată contestația reclamantei împotriva deciziei de

regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de

controlul vamal din 13 octombrie 2010, emisă în baza procesului verbal din 13

octombrie 2010, încheiat de reprezentanții Direcției Regionale pentru Accize și

Operațiuni Vamale Craiova. Totodată, a solicitat anularea deciziei de

regularizare a situației nr. 31359 din 13 octombrie 2010.

În motivarea

acțiunii, societatea a precizat că, în perioada 24 august 2010 - 5

octombrie 2010, organul de control vamal a efectuat un control tematic

ulterior, având ca scop verificarea încadrării tarifare a mărfurilor declarate

sub denumirea de „țeavă sudată din oțel cu secțiunea circulară, zincată, cu

diametrul exterior de maximum 168,3 mm.”, având ca țară de origine Turcia.

Urmare a controlului

efectuat la 13 octombrie 2010, a fost comunicată reclamantei decizia de

regularizare a situației nr. 31359 din 13 octombrie 2010 și procesul verbal nr.

31358 din aceeași dată, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația

de plată a sumei totale de 738.734 lei, constând în: taxa antidumping

definitivă de 289.106 lei, cu majorări și penalități aferente, 54.963 lei TVA

cu penalități și majorări aferente.

Reclamanta a formulat

contestația nr. 824 din 21 octombrie 2010, iar prin decizia atacată, pârâta a

respins contestația ca neîntemeiată, motivând că, la controlul vamal ulterior

tematic, având obiectul susmenționat, s-a constatat că societatea a derulat 16

operațiuni vamale în cazul cărora marfa importată a fost încadrată eronat.

Societatea reclamantă

a susținut că decizia este nelegală, încălcând prevederile art. 78 C. vam.,

respectiv art. 107 C. proc. civ., controlul putând fi efectuat la sediul

declarantului, organele de control putând verifica mărfurile când este încă

posibil, la încheierea inspecției prezentându-se contribuabilului constatările

și consecințele lor fiscale, contribuabilul având dreptul să prezinte scris

punctul de vedere.

Or, D.J.A.O.V.

Craiova a reîncadrat bunurile importante sub alte coduri pentru care se plătește

taxă antidumping, fără verificarea mărfurilor și fără să ceară un punct de

vedere al contribuabilului.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, deoarece Decizia nr. 350 din 30 august 2011 este legală și

temeinică.

Prin sentința civilă nr.

499/F-CONT din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca

nefondată, contestația formulată de SC D. SRL în contradictoriu cu intimata A.N.A.F.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, analizând situația de fapt raportată la

dispozițiile legale incidente cauzei, a concluzionat că în mod corect

organele vamale au stabilit drepturile de import suplimentare,

reîncadrând tarifar produsul, astfel că susținerile reclamantei au fost

înlăturate.

Curtea a apreciat că argumentul relativ la faptul că

taxele antidumping constituie venituri la bugetul comunității în procent de

75%, iar la bugetul național urmând să rămână 25% pentru efortul de colectare,

nu înlătură posibilitatea organelor vamale de a întocmi actele atacate, în

speță decizia de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare

stabilite de controlul vamal, față de prevederile art. 287 alin. (3) TFUE.

În ceea ce privește accesoriile calculate la taxele

stabilite suplimentar, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 100

alin. (5) C. vam., î

n cazul în care se constată că a luat

naștere o datorie vamală sau că au fost sume plătite în plus, autoritatea

vamală ia măsuri pentru încasarea diferențelor în minus sau rambursarea sumelor

plătite în plus, cu respectarea dispozițiilor legale. Totodată, conform

art.

223 alin. (2) C. vam., d

atoria vamală se

naște în momentul acceptării declarației vamale în cauză.

Potrivit art. 1 alin. (2) C. proc. fisc., acesta

se

aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru

administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce

constituie venituri ale bugetului general consolidat

Potrivit art. 120 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003,

d

obânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere,

începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data

stingerii sumei datorate inclusiv. Pentru diferențele suplimentare de creanțe

fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de

impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței

creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii

acesteia inclusiv.

Art. 222 din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/1992 stabilește

termene de plată pentru datoria vamală, față de care s-a stabilit că

accesoriile la valoarea de plată curg până la 22 octombrie 2010.

Față de textele legale examinate, Curtea a concluzionat

că accesoriile sumei de plată au fost determinate corect, ținând seama de

datele la care s-au realizat importurile și de termenele de plată din art. 222

din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/1992.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta SC D. SRL, susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

A. Instanța de fond,

interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestui

motiv de recurs recurenta arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare

a art. 78 alin. (3) din Regulamentul C.E.E., reținând că „informația nouă” ar consta

în prezentarea facturilor la controlul ulterior, având în vedere că SC D. SRL

nu ar fi prezentat facturile externe odată cu declarațiile vamale. În

realitate, la data realizării importului, ca și în momentul emiterii deciziei,

organul vamal a avut la dispoziție aceleași documente, prevăzute de art. 145

din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, respectiv: factura în baza căreia

se declară valoarea în vamă a mărfurilor (conform prevederilor art. 77 din Regulament);

declarația pentru valoarea în vamă a mărfurilor importate; documentele solicitate

pentru aplicarea unui regim tarifar preferențial sau a altor măsuri de derogare

de la regimul de drept comun aplicabil mărfurilor declarate; alte documente

necesare aplicării dispozițiilor prevăzute în normele legale specifice care reglementează

punerea în liberă circulație a mărfurilor declarate. Recurenta arată că declarația

vamală nu poate fi invalidată după ce s-a acordat liberul de vamă, fără existența

unor informații noi.

B. Hotărârea atacată a

fost dată cu aplicarea greșită a legii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.).

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs recurenta arată că în mod greșit s-a considerat ca incorectă

încadrarea tarifară a mărfurilor fără taxă antidumping. În conformitate cu

prevederile H.G. nr. 149/1996 privind funcționarea comisionarului în vamă, importurile

de țevi din oțel, sudate longitudinal, zincate de la furnizorul B.M.B.S.V.T. au

fost încadrate de către comisionarul vamal la codul: 7306307290 conform

următoarele reglementări: regulamentul CE nr. 1549/2006 de modificare a Anexei 1

la Regulamentul nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și

statistică și tariful Vamal Comun și Regulamentul C.E. 1214/2007 de modificare

a Anexei 1 la regulamentul (C.E.E.) nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura

tarifară și statistică și tariful Vamal Comun (pag.468 din acest act, publicat în

Jurnalul Oficial al UE). Potrivit criteriilor prevăzute de Codul vamal

(grosimea peretelui țevii, diametrul exterior al țevii și tipul produsului)

țevile importate de SC D. SRL sunt țevi zincate, galvanizate, iar nu tuburi

acoperite cu zinc, încadrarea tarifară corectă fiind codul 7306307290. Această

încadrare tarifară a fost aplicată de autoritățile vamale în întreaga perioadă

2006 - 2011, la toate importurile efectuate de SC D. SRL pentru același produs.

De asemenea, în

dezvoltarea motivului de recurs de nelegalitate recurenta arată că hotărârea

este greșită și în privința datei de la care se consideră că a luat naștere

datoria vamală. Astfel, această datorie nu poate să fie anterioară datei la

care ea a fost stabilită de către autoritatea vamală, respectiv 13 octombrie

stabilește termenele de plată pentru datoria vamală, jurisprudența CEJ

statuează că sunt considerate erori ale autorităților vamale (cunoscute și

drept „comportament pasiv”), cazurile în care autoritățile vamale nu au ridicat

nici o obiecție cu privire la clasificarea tarifară a mărfurilor, pentru un

număr mare de importuri și pe o perioadă lungă de timp, cu toate că o

comparație directă între clasificarea vamală declarată și descrierea explicită

a mărfurilor ar fi permis identificarea unei erori de clasificare. În acest

sens sunt citate cazurile C – 250/91 Hewlett – Packard, C – 153/94 și C –

204/94 Faroe Seafood, C – 251/00 Illuminotronica ș.a.

Analizând datele și

lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate de recurentă,

instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat, însă pentru

alte considerente decât cele expuse în cuprinsul recursului:

Astfel, una din

apărările principale formulate de reclamantă în cadrul acțiunii introductive,

cât și pe parcursul procesului, a reprezentat-o contestarea încadrării tarifare

a produselor tarifate, realizată de autoritățile vamale și care a stat la baza

stabilirii obligațiilor suplimentare.

În dovedirea acestor

apărări reclamanta a solicitat proba cu expertiză tehnică, în sensul stabilirii

acestei încadrări pornind de la caracteristicile tehnice ale produselor

importate, însă această probă a fost respinsă neîntemeiat de către prima

instanță.

Instanța de control

judiciar apreciază că în lipsa administrării acestei probe nu se poate face o

apreciere corectă, obiectivă asupra situației de fapt expertul tehnic de

specialitate fiind în măsură să argumenteze corespondența între

caracteristicile produsului și caracteristicile uneia sau alteia din pozițiile

tarifare.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

cu referire la art. 304

1

și 305 C. proc. civ. va admite recursul,

apreciind că în cauză se impune efectuarea unei expertize de specialitate

pentru ca în funcție de caracteristicile tehnice ale produselor importate

(astfel cum acestea rezultă din constatări faptice sau înscrisuri) să se

stabilească încadrarea tarifară cea mai apropiată, opinia expertului tehnic

urmând a fi cenzurată de instanță în funcție de întregul material probator și

normele de drept aplicabile.

În vederea

administrării acestei probei se impune casarea sentinței cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță, pentru deplina stabilire a situației de

fapt, precum și pentru analiza celorlalte apărări ale recurentei - reclamante

referitoare la inexistența unor „informații noi” care să conducă la schimbarea

încadrării tarifare; de asemenea, vor fi analizate apărările reclamantei

privind existența unei jurisprudențe relevante a Curții Europene de Justiție

privind aplicarea art. 220 alin. (2) lit. b) C. vam. comunitar și celelalte

argumente invocate în legătură cu data de la care trebuie considerat că a luat

naștere datoria vamală - apărări ce se găsesc în motivarea recursului formulat

de SC D. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC D. SRL împotriva Sentinței nr. 499/F-CONT din 21 decembrie 2011

a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2013.