ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5856/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5856/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Pitești, reclamanta SC D. SRL a chemat în judecată Agenția Națională de
Administrare Fiscală, solicitând anularea Deciziei nr. 350 din 30 august 2011
prin care a fost soluționată contestația reclamantei împotriva deciziei de
regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de
controlul vamal din 13 octombrie 2010, emisă în baza procesului verbal din 13
octombrie 2010, încheiat de reprezentanții Direcției Regionale pentru Accize și
Operațiuni Vamale Craiova. Totodată, a solicitat anularea deciziei de
regularizare a situației nr. 31359 din 13 octombrie 2010.
În motivarea
acțiunii, societatea a precizat că, în perioada 24 august 2010 - 5
octombrie 2010, organul de control vamal a efectuat un control tematic
ulterior, având ca scop verificarea încadrării tarifare a mărfurilor declarate
sub denumirea de „țeavă sudată din oțel cu secțiunea circulară, zincată, cu
diametrul exterior de maximum 168,3 mm.”, având ca țară de origine Turcia.
Urmare a controlului
efectuat la 13 octombrie 2010, a fost comunicată reclamantei decizia de
regularizare a situației nr. 31359 din 13 octombrie 2010 și procesul verbal nr.
31358 din aceeași dată, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația
de plată a sumei totale de 738.734 lei, constând în: taxa antidumping
definitivă de 289.106 lei, cu majorări și penalități aferente, 54.963 lei TVA
cu penalități și majorări aferente.
Reclamanta a formulat
contestația nr. 824 din 21 octombrie 2010, iar prin decizia atacată, pârâta a
respins contestația ca neîntemeiată, motivând că, la controlul vamal ulterior
tematic, având obiectul susmenționat, s-a constatat că societatea a derulat 16
operațiuni vamale în cazul cărora marfa importată a fost încadrată eronat.
Societatea reclamantă
a susținut că decizia este nelegală, încălcând prevederile art. 78 C. vam.,
respectiv art. 107 C. proc. civ., controlul putând fi efectuat la sediul
declarantului, organele de control putând verifica mărfurile când este încă
posibil, la încheierea inspecției prezentându-se contribuabilului constatările
și consecințele lor fiscale, contribuabilul având dreptul să prezinte scris
punctul de vedere.
Or, D.J.A.O.V.
Craiova a reîncadrat bunurile importante sub alte coduri pentru care se plătește
taxă antidumping, fără verificarea mărfurilor și fără să ceară un punct de
vedere al contribuabilului.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea acțiunii ca
neîntemeiată, deoarece Decizia nr. 350 din 30 august 2011 este legală și
temeinică.
Prin sentința civilă nr.
499/F-CONT din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal,
a respins, ca
nefondată, contestația formulată de SC D. SRL în contradictoriu cu intimata A.N.A.F.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond, analizând situația de fapt raportată la
dispozițiile legale incidente cauzei, a concluzionat că în mod corect
organele vamale au stabilit drepturile de import suplimentare,
reîncadrând tarifar produsul, astfel că susținerile reclamantei au fost
înlăturate.
Curtea a apreciat că argumentul relativ la faptul că
taxele antidumping constituie venituri la bugetul comunității în procent de
75%, iar la bugetul național urmând să rămână 25% pentru efortul de colectare,
nu înlătură posibilitatea organelor vamale de a întocmi actele atacate, în
speță decizia de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare
stabilite de controlul vamal, față de prevederile art. 287 alin. (3) TFUE.
În ceea ce privește accesoriile calculate la taxele
stabilite suplimentar, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 100
alin. (5) C. vam., î
n cazul în care se constată că a luat
naștere o datorie vamală sau că au fost sume plătite în plus, autoritatea
vamală ia măsuri pentru încasarea diferențelor în minus sau rambursarea sumelor
plătite în plus, cu respectarea dispozițiilor legale. Totodată, conform
art.
223 alin. (2) C. vam., d
atoria vamală se
naște în momentul acceptării declarației vamale în cauză.
Potrivit art. 1 alin. (2) C. proc. fisc., acesta
se
aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru
administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce
constituie venituri ale bugetului general consolidat
Potrivit art. 120 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003,
d
obânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere,
începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data
stingerii sumei datorate inclusiv. Pentru diferențele suplimentare de creanțe
fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de
impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței
creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii
acesteia inclusiv.
Art. 222 din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/1992 stabilește
termene de plată pentru datoria vamală, față de care s-a stabilit că
accesoriile la valoarea de plată curg până la 22 octombrie 2010.
Față de textele legale examinate, Curtea a concluzionat
că accesoriile sumei de plată au fost determinate corect, ținând seama de
datele la care s-au realizat importurile și de termenele de plată din art. 222
din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/1992.
Împotriva acestei sentințe
a formulat recurs reclamanta SC D. SRL, susținând că hotărârea atacată este
nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
A. Instanța de fond,
interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și
vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestui
motiv de recurs recurenta arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare
a art. 78 alin. (3) din Regulamentul C.E.E., reținând că „informația nouă” ar consta
în prezentarea facturilor la controlul ulterior, având în vedere că SC D. SRL
nu ar fi prezentat facturile externe odată cu declarațiile vamale. În
realitate, la data realizării importului, ca și în momentul emiterii deciziei,
organul vamal a avut la dispoziție aceleași documente, prevăzute de art. 145
din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, respectiv: factura în baza căreia
se declară valoarea în vamă a mărfurilor (conform prevederilor art. 77 din Regulament);
declarația pentru valoarea în vamă a mărfurilor importate; documentele solicitate
pentru aplicarea unui regim tarifar preferențial sau a altor măsuri de derogare
de la regimul de drept comun aplicabil mărfurilor declarate; alte documente
necesare aplicării dispozițiilor prevăzute în normele legale specifice care reglementează
punerea în liberă circulație a mărfurilor declarate. Recurenta arată că declarația
vamală nu poate fi invalidată după ce s-a acordat liberul de vamă, fără existența
unor informații noi.
B. Hotărârea atacată a
fost dată cu aplicarea greșită a legii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.).
În dezvoltarea
acestui motiv de recurs recurenta arată că în mod greșit s-a considerat ca incorectă
încadrarea tarifară a mărfurilor fără taxă antidumping. În conformitate cu
prevederile H.G. nr. 149/1996 privind funcționarea comisionarului în vamă, importurile
de țevi din oțel, sudate longitudinal, zincate de la furnizorul B.M.B.S.V.T. au
fost încadrate de către comisionarul vamal la codul: 7306307290 conform
următoarele reglementări: regulamentul CE nr. 1549/2006 de modificare a Anexei 1
la Regulamentul nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și
statistică și tariful Vamal Comun și Regulamentul C.E. 1214/2007 de modificare
a Anexei 1 la regulamentul (C.E.E.) nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura
tarifară și statistică și tariful Vamal Comun (pag.468 din acest act, publicat în
Jurnalul Oficial al UE). Potrivit criteriilor prevăzute de Codul vamal
(grosimea peretelui țevii, diametrul exterior al țevii și tipul produsului)
țevile importate de SC D. SRL sunt țevi zincate, galvanizate, iar nu tuburi
acoperite cu zinc, încadrarea tarifară corectă fiind codul 7306307290. Această
încadrare tarifară a fost aplicată de autoritățile vamale în întreaga perioadă
2006 - 2011, la toate importurile efectuate de SC D. SRL pentru același produs.
De asemenea, în
dezvoltarea motivului de recurs de nelegalitate recurenta arată că hotărârea
este greșită și în privința datei de la care se consideră că a luat naștere
datoria vamală. Astfel, această datorie nu poate să fie anterioară datei la
care ea a fost stabilită de către autoritatea vamală, respectiv 13 octombrie
În aplicarea art. 222 din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/92, care
stabilește termenele de plată pentru datoria vamală, jurisprudența CEJ
statuează că sunt considerate erori ale autorităților vamale (cunoscute și
drept „comportament pasiv”), cazurile în care autoritățile vamale nu au ridicat
nici o obiecție cu privire la clasificarea tarifară a mărfurilor, pentru un
număr mare de importuri și pe o perioadă lungă de timp, cu toate că o
comparație directă între clasificarea vamală declarată și descrierea explicită
a mărfurilor ar fi permis identificarea unei erori de clasificare. În acest
sens sunt citate cazurile C – 250/91 Hewlett – Packard, C – 153/94 și C –
204/94 Faroe Seafood, C – 251/00 Illuminotronica ș.a.
Analizând datele și
lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate de recurentă,
instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat, însă pentru
alte considerente decât cele expuse în cuprinsul recursului:
Astfel, una din
apărările principale formulate de reclamantă în cadrul acțiunii introductive,
cât și pe parcursul procesului, a reprezentat-o contestarea încadrării tarifare
a produselor tarifate, realizată de autoritățile vamale și care a stat la baza
stabilirii obligațiilor suplimentare.
În dovedirea acestor
apărări reclamanta a solicitat proba cu expertiză tehnică, în sensul stabilirii
acestei încadrări pornind de la caracteristicile tehnice ale produselor
importate, însă această probă a fost respinsă neîntemeiat de către prima
instanță.
Instanța de control
judiciar apreciază că în lipsa administrării acestei probe nu se poate face o
apreciere corectă, obiectivă asupra situației de fapt expertul tehnic de
specialitate fiind în măsură să argumenteze corespondența între
caracteristicile produsului și caracteristicile uneia sau alteia din pozițiile
tarifare.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,
cu referire la art. 304
1
și 305 C. proc. civ. va admite recursul,
apreciind că în cauză se impune efectuarea unei expertize de specialitate
pentru ca în funcție de caracteristicile tehnice ale produselor importate
(astfel cum acestea rezultă din constatări faptice sau înscrisuri) să se
stabilească încadrarea tarifară cea mai apropiată, opinia expertului tehnic
urmând a fi cenzurată de instanță în funcție de întregul material probator și
normele de drept aplicabile.
În vederea
administrării acestei probei se impune casarea sentinței cu trimiterea cauzei
spre rejudecare la aceeași instanță, pentru deplina stabilire a situației de
fapt, precum și pentru analiza celorlalte apărări ale recurentei - reclamante
referitoare la inexistența unor „informații noi” care să conducă la schimbarea
încadrării tarifare; de asemenea, vor fi analizate apărările reclamantei
privind existența unei jurisprudențe relevante a Curții Europene de Justiție
privind aplicarea art. 220 alin. (2) lit. b) C. vam. comunitar și celelalte
argumente invocate în legătură cu data de la care trebuie considerat că a luat
naștere datoria vamală - apărări ce se găsesc în motivarea recursului formulat
de SC D. SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de SC D. SRL împotriva Sentinței nr. 499/F-CONT din 21 decembrie 2011
a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal.
Casează sentința
recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 iunie 2013.