ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5856/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta SC D. SRL a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând anularea Deciziei nr. 350 din 30 august 2011 prin care a fost soluționată contestația reclamantei împotriva deciziei de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 13 octombrie 2010, emisă în baza procesului verbal din 13 octombrie 2010, încheiat de reprezentanții Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova.

Totodată, a solicitat anularea deciziei de regularizare a situației nr. 31359 din 13 octombrie 2010. În motivarea acțiunii, societatea a precizat că, în perioada 24 august 2010 - 5 octombrie 2010, organul de control vamal a efectuat un control tematic ulterior, având ca scop verificarea încadrării tarifare a mărfurilor declarate sub denumirea de „țeavă sudată din oțel cu secțiunea circulară, zincată, cu diametrul exterior de maximum 168,3 mm.”, având ca țară de origine Turcia. Urmare a controlului efectuat la 13 octombrie 2010, a fost comunicată reclamantei decizia de regularizare a situației nr. 31359 din 13 octombrie 2010 și procesul verbal nr. 31358 din aceeași dată, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 738.734 lei, constând în: taxa antidumping definitivă de 289.106 lei, cu majorări și penalități aferente, 54.963 lei TVA cu penalități și majorări aferente.

Reclamanta a formulat contestația nr. 824 din 21 octombrie 2010, iar prin decizia atacată, pârâta a respins contestația ca neîntemeiată, motivând că, la controlul vamal ulterior tematic, având obiectul susmenționat, s-a constatat că societatea a derulat 16 operațiuni vamale în cazul cărora marfa importată a fost încadrată eronat. Societatea reclamantă a susținut că decizia este nelegală, încălcând prevederile art. 78 C. vam., respectiv art. 107 C. proc. civ., controlul putând fi efectuat la sediul declarantului, organele de control putând verifica mărfurile când este încă posibil, la încheierea inspecției prezentându-se contribuabilului constatările și consecințele lor fiscale, contribuabilul având dreptul să prezinte scris punctul de vedere.

Or, D.J.A.O.V. Craiova a reîncadrat bunurile importante sub alte coduri pentru care se plătește taxă antidumping, fără verificarea mărfurilor și fără să ceară un punct de vedere al contribuabilului. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece Decizia nr. 350 din 30 august 2011 este legală și temeinică. Prin sentința civilă nr. 499/F-CONT din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, contestația formulată de SC D. SRL în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând situația de fapt raportată la dispozițiile legale incidente cauzei, a concluzionat că în mod corect organele vamale au stabilit drepturile de import suplimentare, reîncadrând tarifar produsul, astfel că susținerile reclamantei au fost înlăturate.

Curtea a apreciat că argumentul relativ la faptul că taxele antidumping constituie venituri la bugetul comunității în procent de 75%, iar la bugetul național urmând să rămână 25% pentru efortul de colectare, nu înlătură posibilitatea organelor vamale de a întocmi actele atacate, în speță decizia de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, față de prevederile art. 287 alin. (3) TFUE. În ceea ce privește accesoriile calculate la taxele stabilite suplimentar, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 100 alin. (5) C. vam., î n cazul în care se constată că a luat naștere o datorie vamală sau că au fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferențelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea dispozițiilor legale.

Totodată, conform art. 223 alin. (2) C. vam., d atoria vamală se naște în momentul acceptării declarației vamale în cauză. Potrivit art. 1 alin. (2) C. proc. fisc., acesta se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat Potrivit art. 120 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, d obânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv.

Art. 222 din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/1992 stabilește termene de plată pentru datoria vamală, față de care s-a stabilit că accesoriile la valoarea de plată curg până la 22 octombrie 2010. Față de textele legale examinate, Curtea a concluzionat că accesoriile sumei de plată au fost determinate corect, ținând seama de datele la care s-au realizat importurile și de termenele de plată din art. 222 din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/1992. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC D. SRL, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: A. Instanța de fond, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.). În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 78 alin. (3) din Regulamentul C.E.E., reținând că „informația nouă” ar consta în prezentarea facturilor la controlul ulterior, având în vedere că SC D. SRL nu ar fi prezentat facturile externe odată cu declarațiile vamale.

În realitate, la data realizării importului, ca și în momentul emiterii deciziei, organul vamal a avut la dispoziție aceleași documente, prevăzute de art. 145 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, respectiv: factura în baza căreia se declară valoarea în vamă a mărfurilor (conform prevederilor art. 77 din Regulament); declarația pentru valoarea în vamă a mărfurilor importate; documentele solicitate pentru aplicarea unui regim tarifar preferențial sau a altor măsuri de derogare de la regimul de drept comun aplicabil mărfurilor declarate; alte documente necesare aplicării dispozițiilor prevăzute în normele legale specifice care reglementează punerea în liberă circulație a mărfurilor declarate.

Recurenta arată că declarația vamală nu poate fi invalidată după ce s-a acordat liberul de vamă, fără existența unor informații noi. B. Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta arată că în mod greșit s-a considerat ca incorectă încadrarea tarifară a mărfurilor fără taxă antidumping. În conformitate cu prevederile H.G. nr. 149/1996 privind funcționarea comisionarului în vamă, importurile de țevi din oțel, sudate longitudinal, zincate de la furnizorul B.M.B.S.V.T. au fost încadrate de către comisionarul vamal la codul: 7306307290 conform următoarele reglementări: regulamentul CE nr. 1549/2006 de modificare a Anexei 1 la Regulamentul nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și tariful Vamal Comun și Regulamentul C.E.

1214/2007 de modificare a Anexei 1 la regulamentul (C.E.E.) nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și tariful Vamal Comun (pag.468 din acest act, publicat în Jurnalul Oficial al UE). Potrivit criteriilor prevăzute de Codul vamal (grosimea peretelui țevii, diametrul exterior al țevii și tipul produsului) țevile importate de SC D. SRL sunt țevi zincate, galvanizate, iar nu tuburi acoperite cu zinc, încadrarea tarifară corectă fiind codul 7306307290. Această încadrare tarifară a fost aplicată de autoritățile vamale în întreaga perioadă 2006 - 2011, la toate importurile efectuate de SC D. SRL pentru același produs. De asemenea, în dezvoltarea motivului de recurs de nelegalitate recurenta arată că hotărârea este greșită și în privința datei de la care se consideră că a luat naștere datoria vamală.

Astfel, această datorie nu poate să fie anterioară datei la care ea a fost stabilită de către autoritatea vamală, respectiv 13 octombrie 2010. În aplicarea art. 222 din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/92, care stabilește termenele de plată pentru datoria vamală, jurisprudența CEJ statuează că sunt considerate erori ale autorităților vamale (cunoscute și drept „comportament pasiv”), cazurile în care autoritățile vamale nu au ridicat nici o obiecție cu privire la clasificarea tarifară a mărfurilor, pentru un număr mare de importuri și pe o perioadă lungă de timp, cu toate că o comparație directă între clasificarea vamală declarată și descrierea explicită a mărfurilor ar fi permis identificarea unei erori de clasificare.

În acest sens sunt citate cazurile C – 250/91 Hewlett – Packard, C – 153/94 și C – 204/94 Faroe Seafood, C – 251/00 Illuminotronica ș.a. Analizând datele și lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate de recurentă, instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat, însă pentru alte considerente decât cele expuse în cuprinsul recursului: Astfel, una din apărările principale formulate de reclamantă în cadrul acțiunii introductive, cât și pe parcursul procesului, a reprezentat-o contestarea încadrării tarifare a produselor tarifate, realizată de autoritățile vamale și care a stat la baza stabilirii obligațiilor suplimentare. În dovedirea acestor apărări reclamanta a solicitat proba cu expertiză tehnică, în sensul stabilirii acestei încadrări pornind de la caracteristicile tehnice ale produselor importate, însă această probă a fost respinsă neîntemeiat de către prima instanță.

Instanța de control judiciar apreciază că în lipsa administrării acestei probe nu se poate face o apreciere corectă, obiectivă asupra situației de fapt expertul tehnic de specialitate fiind în măsură să argumenteze corespondența între caracteristicile produsului și caracteristicile uneia sau alteia din pozițiile tarifare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 1 și 305 C. proc. civ. va admite recursul, apreciind că în cauză se impune efectuarea unei expertize de specialitate pentru ca în funcție de caracteristicile tehnice ale produselor importate (astfel cum acestea rezultă din constatări faptice sau înscrisuri) să se stabilească încadrarea tarifară cea mai apropiată, opinia expertului tehnic urmând a fi cenzurată de instanță în funcție de întregul material probator și normele de drept aplicabile.

În vederea administrării acestei probei se impune casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru deplina stabilire a situației de fapt, precum și pentru analiza celorlalte apărări ale recurentei - reclamante referitoare la inexistența unor „informații noi” care să conducă la schimbarea încadrării tarifare; de asemenea, vor fi analizate apărările reclamantei privind existența unei jurisprudențe relevante a Curții Europene de Justiție privind aplicarea art. 220 alin. (2) lit. b) C. vam. comunitar și celelalte argumente invocate în legătură cu data de la care trebuie considerat că a luat naștere datoria vamală - apărări ce se găsesc în motivarea recursului formulat de SC D. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC D. SRL împotriva Sentinței nr. 499/F-CONT din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.