ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3660/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 4 ianuarie 2016, reclamantul A., în calitate de fost administrator statutar și administrator special al S.C. B. S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, anularea Deciziei nr. 11 din 25 iunie 2015 prin care a fost soluționată plângerea sa formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015, obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate pentru suma de 337.678 RON și anularea Deciziei nr. 338 din 19 ianuarie 2015 pentru suma de 2.479.271 RON.

În ședința publică din 8 iunie 2016, instanța a constatat că s-au formulat două capete de cerere, respectiv un prim capăt prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate pentru suma de 337.667 RON, aflat în stare de judecată, și un al doilea capăt de cerere prin care s-a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 11/2015 și a Deciziei nr. 338/2015 pentru suma de 2.479.271 RON, asupra căruia instanța a apreciat că se impune suspendarea judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Oradea, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. x din 29 mai 2013, prin care s-au stabilit obligații fiscale în sarcina reclamantului.

Astfel, primul capăt de cerere aflându-se în stare de judecată și pentru cel de-al doilea impunându-se discutarea suspendării judecății, Curtea de Apel Oradea a disjuns al doilea capăt de cerere, formând un nou dosar, în care a rămas în pronunțare asupra suspendării judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Oradea.

În cauza pendinte, prin Sentința civilă nr. 117 din 8 iunie 2016, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea, în totalitate, a sentinței recurate și, în consecință, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 11 din 25 iunie 2015 prin care s-a soluționat plângerea sa împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015 și anularea acesteia, ca netemeinică și nefondată.

În motivarea cererii de recurs a prezentat situația de fapt și a susținut, în esență, că Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015 este netemeinică și nefondată deoarece nu s-a respectat procedura prealabilă instituită de Ordinul ANAF nr. 127/2014. Pct. 6.1. din acest ordin prevede că înainte de emiterea deciziei, organul fiscal cu competențe în executarea silită a debitorului principal asigură persoanei pentru care urmează să se angajeze răspunderea solidară condițiile necesare exercitării dreptului de a fi ascultată, în vederea stabilirii situație de fapt. Or, nu a avut oportunitatea să lămurească starea de fapt.

Cu privire la împrejurarea că societatea s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale, recurentul precizează că Decizia de impunere nr. x din 29 mai 2013 face obiectul dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Oradea, iar Decizia de impunere nr. x din 28 octombrie 2014 este emisă ulterior procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 2 octombrie 2013.

A menționat care sunt condițiile pentru antrenarea răspunderii solidare în baza art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 și a susținut că Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015 nu este motivată, după cum nu este motivată nici sentința recurată. Astfel, se reține doar îndeplinirea condițiilor privind sesizarea organelor penale și condiția existenței unei legături a constatărilor organelor penale cu prezenta cauză, dar nu se face nicio referire la restul condițiilor imperative și cumulative pentru a atrage răspunderea civilă delictuală.

Invocă încălcarea, prin emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015, a art. 12 din O.G. nr. 92/2003, precum și încălcarea dreptului său la apărare și la informare.

De asemenea, invocă existența litigiului ce are ca obiect Decizia de impunere nr. x din 29 mai 2013 apreciind că prin emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare s-a comis un abuz, deoarece ulterior soluționării litigiului ce are ca obiect contestarea deciziei de impunere sus menționate exista posibilitatea antrenării răspunderii solidare.

În finalul cererii de recurs susține că în cuprinsul deciziei nu este specificată fapta de care este culpabil, cu atât mai mult cu cât nu este probată presupusa rea intenție cu care a acționat în exercitarea mandatului de administrator al societății.

Intimata pârâtă, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

II. Decizia instanței de recurs.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 338 din 19 ianuarie 2015 emisă de pârâta DGRFP Cluj-Napoca, în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., administrator al S.C. B. S.R.L., în vederea realizării în tot a creanțelor fiscale în sumă de 2.816.949 RON.

În motivarea deciziei s-a reținut că debitorul S.C. B. S.R.L. a fost declarat insolvabil cu bunuri sau venituri urmăribile, prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 2 octombrie 2013, emis de AJFP Bihor și insolvent la data de 15 ianuarie 2014, prin încheierea nr. 40/F/2014 a Tribunalului Bihor.

S-a reținut că potrivit Deciziei de impunere AIF nr. F-BH 593 din 29 mai 2013 și Deciziei de impunere AIF nr. 1239 din 28 octombrie 2014, au fost stabilite în sarcina S.C. B. S.R.L. diferențe de obligații suplimentare de plată la TVA în sumă totală de 2.716.464 RON, ce provin din perioada 1 ianuarie 2008 - 31 iulie 2014, obligații pe care societatea nu le-a declarat organului fiscal, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor. S-a arătat că obligațiile provin în urma exercitării în mod eronat a dreptului de deducere a TVA, care a avut drept consecință diminuarea obligației de plată.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație, soluționată prin Decizia nr. 11 din 25 iunie 2015, prin care s-a dispus: 1. Suspendarea contestației împotriva Deciziei privind atragerea răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015 emisă de AJFP Bihor pentru suma de 337.678 RON, reprezentând TVA în sumă de 214.146 RON și accesorii aferente în sumă de 123.532 RON, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală. 2. Respingerea contestației formulate de reclamant împotriva Deciziei privind atragerea răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015 emisă de AJFP Bihor pentru suma de 2.479.271 RON, din care debite în sumă de 1.524.350 RON și accesorii în sumă de 954.921 RON ca neîntemeiată.

În motivarea soluției de suspendare a soluționării contestației pentru suma de 337.678 RON s-a reținut că există înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul penal nr. x/2010, în care DGFP Bihor, prin adresa nr. x din 23 martie 2012, s-a constituit parte civilă pentru suma de 310.469 RON. S-a apreciat că organul administrativ de soluționare a contestației nu se poate pronunța pe fondul cauzei înainte de soluționarea laturii penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unor infracțiuni, deoarece între stabilirea taxei pe valoare adăugată în sumă de 214.146 RON, pe perioada 1 mai 2010 - 30 iunie 2010, a majorărilor de întârziere în sumă de 91.411 RON și a penalităților de întârziere în sumă de 32.121 RON, contestate de reclamant, și stabilirea caracterului infracțional al unor fapte constatate există o strânsă interdependență de care depinde în mod direct soluționarea cauzei pe cale administrativă.

S-a menționat că obligația S.C. B. S.R.L. de a plăti taxa pe valoare adăugată stabilită în sarcina sa de organele de inspecție fiscală este în strânsă interdependență cu deductibilitatea taxei pe valoare adăugată, deductibilitate care se va acorda din punct de vedere fiscal după ce organele competente de cercetare se vor pronunța dacă operațiunile în cauză sunt reale sau nu, cu consecința diminuării obligațiilor de plată la bugetul de stat.

Având în vedere dispozițiile instanței de la termenul de judecată din 8 iunie 2016, se constată că obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea de anulare parțială a Deciziei nr. 11/2015 și de obligare a pârâtei la soluționarea contestației pentru suma de 337.678 RON.

Instanța de fond a respins acțiunea reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pentru suspendarea soluționării contestației administrative având în vedere existența dosarului penal menționat, aspect necontestat, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de către S.C. B. S.R.L. a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Conform susținerilor pârâtei, necontestate de reclamant, în acest dosar se verifică realitatea operațiunilor economice în baza cărora s-a efectuat deducerea TVA.

Curtea a apreciat că soluția pronunțată de pârâtă în soluționarea contestației este corectă, fiind îndeplinită cerința sesizării organelor în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, precum și cerința potrivit căreia constatarea organelor de cercetare penală trebuie să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Astfel, prin decizia analizată, s-a motivat existența unei strânse legături, instanța apreciind că se impune stabilirea realității operațiunilor de achiziție efectuate de reclamant. Cum de realitatea tranzacțiilor efectuate de reclamant, aspect care formează obiectul cercetărilor penale, depinde legalitatea deciziei de impunere prin care aceste sume au fost reținute ca datorate, trebuie reținut că numai în funcție de stabilirea faptelor de către organele de cercetare penală se poate asigura soluționarea legală și temeinică a contestației, soluționarea cauzei pe latura penală putând determina adoptarea unor soluții diferite în ceea ce privește menținerea sau anularea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina societății, fapt care evident are înrâurire asupra legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare a reclamantului pentru sumele reprezentând obligații fiscale suplimentare în cuantum de 337.678 RON.

Curtea a mai reținut că scopul suspendării este acela de a clarifica și elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârșirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influență asupra soluției date în procedura administrativă. În cazul existenței unei legături dintre potențialul caracter penal al faptei și soluția organului administrativ, legiuitorul a înțeles să acorde prioritate organului de cercetare penală, dispoziție apreciată în mai multe rânduri de Curtea Constituțională respectiv, prin Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013 și Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, ca fiind o consacrare în materie fiscală a principiului "penalul ține în loc civilul", soluție legislativă în acord cu garanțiile constituționale, inclusiv cu dreptul de acces la justiție.

În raport cu obiectul prezentului litigiu, astfel cum a fost anterior precizat, Înalta Curte constată că nu toate criticile din cererea de recurs pot fi analizate, ci numai acelea care se referă la constatarea de către instanța de fond a legalității suspendării soluționării contestației administrative pentru suma de 337.667 RON.

Prin urmare, susținerile recurentului referitoare la nelegalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare (nu s-a respectat procedura prealabilă instituită de Ordinul ANAF nr. 127/2014, decizia este nemotivată, s-a încălcat, prin emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, art. 12 din O.G. nr. 92/2003, precum și dreptul recurentului la apărare și la informare, nu s-a menționat în decizie fapta de care este culpabil, nu s-a probat presupusa rea intenție cu care a acționat în exercitarea mandatului de administrator al societății) nu pot forma obiect al analizei instantei de control judiciar, din moment ce instanța de fond a fost învestită exclusiv cu examinarea legalității deciziei de soluționare a contestației administrative sub aspectul suspendării pentru suma de 337.667 RON și nu cu analizarea legalității deciziei de angajare a răspunderii solidare.

În consecință, vor fi examinate susținerile recurentului referitoare la nelegalitatea suspendării soluționării contestației prin prisma existenței litigiului având ca obiect legalitatea Deciziei de impunere nr. x din 29 mai 2013 și a deciziei de soluționare a contestației împotriva acesteia, ce constituie obiectul dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Oradea.

Deși recurentul nu indică motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critică sentința și din perspectiva acestui motiv apreciind că sentința nu este motivată pentru că instanta reține doar îndeplinirea condițiilor privind sesizarea organelor penale și condiția existenței unei legături a constatărilor organelor penale cu prezenta cauză, dar nu se face nicio referire la restul condițiilor imperative și cumulative pentru a atrage răspunderea civilă delictuală.

Așa cum s-a arătat, ulterior disjungerii, instanța de fond nu a mai rămas învestită cu analizarea legalității deciziei de angajare a răspunderii solidare, astfel încât în motivarea sentinței nu se pot regăsi considerente referitoare la acest aspect, ci numai considerente privind măsura suspendării soluționării contestației administrative pentru suma de 337.667 RON.

Instanța de recurs constată că, în ceea ce privește soluția menținerii măsurii suspendării contestației, prima instanță a respectat disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, (...), întrucât a arătat argumentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției recurate, astfel că această critică adusă sentinței nu poate fi reținută. Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu argumentele primei instanțe nu înseamnă că sentința nu este motivată, întrucât nu lipsesc elementele obligatorii la care face referire art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Înalta Curte reține, cu privire la criticile care pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că prin Decizia de impunere nr. x din 29 mai 2013 s-a stabilit în sarcina S.C. B. S.R.L. obligația de plată a sumei de 2.358.709 RON reprezentând TVA, dobânzi/majorări de întârziere aferente și penalități de întârziere aferente.

Societatea a formulat contestație administrativă împotriva acestei decizii de impunere, iar prin Decizia nr. 106 din 26 februarie 2014, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a respins ca neîntemeiată contestația pentru obligații fiscale în sumă totală de 2.021.031 RON și a suspendat soluționarea contestației pentru obligațiile fiscale în sumă de 337.678 RON, pană la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.

Împotriva acestei decizii societatea a formulat acțiune în contencios administrativ, ce a format obiectul dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Oradea.

Prin Decizia nr. 2269/2019 pronunțată în acest dosar de Înalta Curte de Casație și Justiție - SCAF a fost respins recursul formulat de DGRFP Cluj-Napoca împotriva sent. civ. nr. 119/2016 din 9 iunie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. A fost admis recursul formulat de reclamanta S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, a fost casată sentința atacată și, în rejudecare, a fost admisă în tot acțiunea. A fost anulată Decizia nr. 106 din 26 februarie 2014 emisă de ANAF-DGRFP Cluj-Napoca, a fost obligată ANAF-DGRFP Cluj-Napoca să soluționeze contestația administrativă cu privire la obligațiile fiscale în cuantum de 337.678 RON. A fost anulată Decizia de impunere nr. x din 29 mai 2013 și Raportul de inspecție fiscala nr. x din 29 mai 2013 în ceea ce privește obligațiile fiscale în cuantum de 2.021.031 RON.

Se constată, așadar, că a fost anulată dispoziția de suspendare a soluționării contestației administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 mai 2013 pentru suma de 337.678 RON, cu privire la aceeași sumă fiind suspendată și soluționarea contestației administrative formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 338 din 19 ianuarie 2015.

Organul de soluționare a contestației a menținut, de fapt, prin decizia a cărei anulare parțială se solicită în prezenta cauză, suspendarea pentru suma de 337.678 RON dispusă prin Decizia nr. 106 din 26 februarie 2014, motivarea suspendării contestației fiind identică în cele două decizii, respectiv Decizia nr. 106 din 26 februarie 2014 și Decizia nr. 11 din 25 iunie 2015.

În condițiile în care a fost anulată definitiv de către instanță dispoziția de suspendare a soluționării contestației administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 mai 2013 pentru suma de 337.678 RON, dispoziție menținută în Decizia nr. 11 din 25 iunie 2015, este evident că nu mai poate fi păstrată soluția de suspendare a contestației ce vizează decizia de angajare a răspunderii solidare pentru această sumă.

Față de considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite cererea reclamantului de anulare parțială a Deciziei nr. 11 din 25 iunie 2015 emise de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și va obliga pârâta să soluționeze contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 338 din 19 ianuarie 2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor pentru suma de 337.678 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A.-administrator al S.C. B. S.R.L. împotriva Sentinței nr. 117 din 8 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, admite cererea reclamantului de anulare parțială a Deciziei nr. 11 din 25 iunie 2015 emise de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

Obligă pârâta să soluționeze contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 338 din 19 ianuarie 2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor pentru suma de 337.678 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - MM