ÎCCJ, Decizia nr. 173/2018

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2016, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. l) din Legea nr. 303/2004, și pârâtei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) și lit. m) din Legea nr. 303/2004.

În Dosarul nr. x/2016, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Secția pentru judecători" și "CSM") a pronunțat următoarele hotărâri:

În motivarea Hotărârii nr. 28J din octombrie 2017, secția pentru judecători a reținut următoarele:

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, reținută în sarcina pârâtelor A. și B., situația de fapt este conturată de următoarele elemente:

În ceea ce o privește pe pârâta judecător A., instanța disciplinară a reținut că, deși s-a adresat Colegiului de conducere cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pârâta nu a procedat în modalitatea prevăzută de textul de lege, întrucât: (i) din conținutul cererii, rezultă că nu a adus la cunoștința colegiului existența unui conflict de interese, ci, dimpotrivă, a considerat că nu există un conflict de interese și, în realitate, a criticat soluția pronunțată de judecătoarea E. prin încheierea din 28 octombrie 2015 de admitere a cererii de recuzare; (ii) a făcut referiri și la alți judecători ai instanței, inclusiv la judecătorul care a admis cererea de recuzare, și a solicitat să i se comunice hotărârea pe care colegiul de conducere o va pronunța pentru a o depune în dosarele în care formulase cereri de abținere, soluționate la momentul respectiv; (iii) în condițiile în care formulase cereri de abținere în alte patru dosare, invocând situații similare celei care făcuse obiectul cererii de recuzare soluționate prin încheierea din 28 octombrie 2015, este evident că, prin solicitarea adresată colegiului de conducere, a urmărit să influențeze soluția pe care judecătoarea E. urma să o pronunțe cu privire la cererile de abținere cu care era învestită la acel moment; (iv) după ce a revenit din concediul de odihnă, pârâta și-a exprimat, chiar în ședința de judecată, nemulțumirea față de faptul că cererile sale de abținere nu au fost soluționate, iar ulterior a sesizat Inspecția Judiciară, reclamând tocmai tergiversarea soluționării celor patru dosare în care s-a abținut; (v) la momentul susținerii cererii în ședința colegiului de conducere, a precizat că nu există un conflict de interese, reluând criticile pe care le-a expus în cerere și afirmând că s-a adresat colegiului față de soluția pe care judecătoarea E. a pronunțat-o cu privire la cererea de recuzare. Prin modul în care și-a susținut cererea în ședința colegiului, pârâta a încercat să convingă membrii colegiului să pronunțe o soluție contrară celei pronunțate în cererea de recuzare și care să-l determine pe judecătorul învestit cu soluționarea cererilor de abținere să pronunțe o soluție de respingere, contrar propriilor convingeri. Pârâta a făcut referiri la situații în care chiar membrii colegiului s-ar fi aflat în conflict de interese, din cauza funcției soților. Judecătoarea E. a perceput că prin formularea acestei cereri, pârâta îi reproșează de fapt modul de soluționare a cererii de recuzare, fiind chiar abordată, în mod direct, de pârâtă după soluționarea cererii de recuzare. Pârâta a atacat Hotărârea nr. 26/2015, prin care s-a dispus revocarea Hotărârii nr. 21/2015, insistând, prin demersul său, în obținerea rezultatului urmărit inițial.

În ceea ce o privește pe pârâta judecător B., instanța disciplinară a reținut următoarele: (i) actul de imixtiune este conturat de urgența cu care a convocat ședința Colegiului de conducere, maniera în care a condus ședința Colegiului de conducere din 30 octombrie 2015 și insistența rezultată din comportamentul verbal și non-verbal, astfel cum a fost perceput de participanții la ședința colegiului, pentru adoptarea unei hotărâri favorabile solicitării judecătoarei A., care urma să fie avută în vedere la soluționarea cererilor de abținere formulate de același judecător în alte patru dosare; (ii) aspectele referitoare la legalitatea procedurii de convocare și adoptare a ședinței colegiului de conducere, precum și legalitatea și temeinicia Hotărârii nr. 21/2015 nu formează obiectul prezentei procedurii disciplinare, în cadrul căreia sunt analizate faptele imputate pârâtelor judecător; (iii) probele administrate în cauză au confirmat faptul că pârâta judecător B. a urmărit ca cererea adresată colegiului de conducere de doamna judecător A. să fie soluționată de urgență și în mod favorabil acesteia, înainte ca doamna judecător E. să soluționeze cele patru cereri de abținere cu care era învestită, cu scopul previzionat de a determina o soluție de respingere a cererilor de abținere formulate de pârâta A. prin schimbarea convingerii judecătorului materializată anterior în soluția de admitere a cererii de recuzare cuprinsă în încheierea din 28 octombrie 2015.

Față de maniera în care au procedat pârâtele, instanța disciplinară a reținut următoarele: (i) pârâtele judecător au încălcat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 303/2004 și ale art. 7 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor; (ii) pârâtele au urmărit să o împiedice pe judecătoarea E. să pronunțe, în cazul declarațiilor de abținere cu care era învestită, aceeași soluție cu cea dată cererii de recuzare prin încheierea din 28 octombrie 2015; (iii) sub aspectul laturii subiective, maniera în care au procedat pârâtele judecător evidențiază intenția de interveni în activitatea judecătoarei E.; (iv) prin acțiunile întreprinse cu intenția de a determina schimbarea convingerii unui judecător și, implicit, prin punerea în discuție a soluției date cererii de recuzare în perspectiva soluționării unor cereri aflate pe rol vizând aceleași circumstanțe de fapt și de drept, pârâtele au adus atingere principiului independenței judecătorului, legătura de cauzalitate fiind lipsită de orice echivoc; (v) reținerea abaterii prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 nu este condiționată de producerea unei urmări efective, cum ar fi, în speță, soluționarea de către judecătoarea E. a cererilor de abținere în sensul urmărit de pârâte, conform celor reținute anterior.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, reținută în sarcina pârâtei A., instanța disciplinară a reținut că situația de fapt este conturată de aspectele arătate în continuare: (i) la data de 14 decembrie 2015, pârâta a transmis Colegiului de conducere, de pe adresa de e-mail x@x.ro, o cerere în care își exprima punctul de vedere cu privire la activitatea organului colegial de conducere, la unele aspecte din activitatea colegiului din 30 octombrie 2015 și la ordinea de zi a ședinței colegiului de conducere ce urma să se desfășoare la 14 decembrie 2015, făcând referiri la comportamentul domnului judecător I. și la președintele instanței; (ii) adresa de e-mail utilizată aparține portalului de știri "Q.", administrat de L., soțul pârâtei; (iii) aceeași adresă de e-mail a fost utilizată de portalul "Q." pentru efectuarea unor solicitări către anumite instituții sau organe, în vederea obținerii unor informații referitoare la situații ce priveau judecători din cadrul Tribunalului Călărași, astfel: a) la 11 aprilie 2016, soțul doamnei judecător L. - în calitate de redactor al "Q.", de pe adresa de e-mail x@x.ro, a trimis Biroului Electoral Central o solicitare prin care a cerut precizări cu privire la posibilitatea unui magistrat care-și desfășoară activitatea la o instanță din alt județ decât cel în care își are domiciliul, să poate fi desemnat prin tragere la sorți ca președinte/locțiitor la un birou electoral de circumscripție din județul în care își are domiciliul. Răspunsul a fost comunicat pe aceeași adresă de e-mail, la 12 aprilie 2016. Această solicitare a fost adresată BEC în condițiile în care unul dintre judecătorii Tribunalului Călărași, respectiv doamna H., se afla în situația expusă. b) la 11 noiembrie 2015, soțul doamnei judecător ..., în calitate de redactor-șef al "Q.", a solicitat CSM un punct de vedere cu privire la compatibilitatea funcției de judecător cu funcția de președinte al unei comisii de negociere. Lucrarea a fost rezolvată de Comisia nr. 1 - Independența și responsabilizarea justiției, eficientizarea activității acesteia și creșterea performanței judiciare, integritatea și transparența sistemului judiciar - în ședința din 7 decembrie 2015. Această solicitare a fost formulată după ce doamna judecător A., în ședința Colegiului de conducere din 30 octombrie 2015, a afirmat că domnul judecător I. trebuia să se abțină de la judecată pentru că a făcut parte dintr-o comisie de negociere și după ce același judecător a ridicat multiple obiecțiuni cu privire la ședința de colegiu anterior amintită și a votat împotriva solicitării doamnei judecător. În aceeași perioadă, domnul judecător I. a fost unul dintre judecătorii care au solicitat revocarea Hotărârii nr. 21/2015, acesta fiind și unul dintre semnatarii sesizării de față.

Din perspectiva acestei abateri disciplinare, s-a reținut atingerea adusă dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale punctului 2.1. din Declarația privind etica judiciară de la Londra din 2010.

Sub aspectul elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, au fost reținute următoarele: (i) maniera în care pârâta a înțeles să transmită o cerere Colegiului de conducere, folosindu-se de o adresă de e-mail ce aparținea unui portal media administrat de soțul său, în condițiile în care informațiile și documentele atașate cererii vizau activitatea Colegiului de conducere, se circumscrie unei atitudini nedemne în sens disciplinar; (ii) relevant din această perspectivă este și faptul că, în timpul verificărilor directe efectuate la sediul Tribunalului Călărași, la 3 martie 2016, doamna judecător A. a prezentat inspectorilor judiciari un suport optic, conținând înregistrarea unor imagini surprinse într-un restaurant din municipiul Călărași, cu președintele instanței și judecătorii semnatari ai sesizării ce face obiectul dosarului de față; din declarațiile judecătorilor respectiv, rezultă că serbau ziua unuia dintre colegi și că, la un moment dat, unul dintre aceștia (domnul judecător G.) le-a atras atenția asupra prezenței în cadrul localului a domnului R., jurnalist în presa locală; domnul R. a fost reprezentant al portalului de știri "Real în Călărași", iar, în această calitate, s-a adresat Inspecției Judiciare, dar și organelor de urmărire penală, cu privire la activitatea judecătorilor P. și S. în Biroul Electoral Județean Călărași. Sesizările au avut ca obiect decontarea unor cheltuieli de deplasare de către acești judecători și au fost clasate; (iii) în cadrul cercetării disciplinare, pârâta a arătat că înțelege să se folosească de această înregistrare pentru a demonstra faptul că președintele instanței nu este străin de sesizarea formulată de petenți și îi coordonează pe aceștia; (iv) întrucât s-a folosit de adresa de e-mail a soțului său, nu se poate susține că este străină de acțiunile ulterioare prin care soțul său a solicitat informații legate chiar de anumite situații despre care avea cunoștință doar doamna judecător prin prisma funcției deținute și despre care aflase în exercițiul atribuțiilor de serviciu; (v) deși s-a apărat în sensul că adresa de e-mail nu aparține portalului de știri "Q.", ci ar fi adresa de e-mail personală a soțului său, probele administrate în cauză au dovedit contrariul, întrucât domnul L., în calitate de redactor al "Q." și de redactor-șef al "Q.", a folosit aceeași adresă de e-mail pentru a transmite atât cererea adresată Biroului Electoral Central cât și cererea adresată CSM.

Toate aceste împrejurări conturează o atitudine neconformă standardelor profesionale impuse profesiei de magistrat, întrucât demersurile întreprinse de pârâtă au avut potențial de afectare a imaginii instanței, în condițiile în care aspectele reclamate de aceasta vizau anumite situații, apreciate ca deficitare, din activitatea secției civile a instanței și a unor judecători din cadrul acestei instanțe. Aceste manifestări ale pârâtei au fost de natură a aduce atingere onoarei și probității profesionale, având în vedere scopul urmărit și anume de a afla posibile informații denigratoare sau eventuale încălcări ale legii cu referire la judecătorii vizați. Prin transmiterea cererii de pe adresa de e-mail a site-ului de presă "Q." și prin apelarea la mijloacele mass-mediei pentru obținerea datelor menționate, s-a creat și premisa aducerii la cunoștința publică a conținutului cererii, respectiv a informațiilor redate prin aceasta.

Forma de vinovăție este cea a intenției indirecte, magistratul realizând că încalcă principiile ce guvernează activitatea unui judecător, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv afectarea încrederii în actul de justiție și acceptând eventualitatea producerii lui, intenție dovedită de modul în care a înțeles să se manifeste și să creeze în ochii unui observator rezonabil îndoieli cu privire la probitatea morală și profesională a unor judecători. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că atitudinea psihică a pârâtei față de acțiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Astfel, pârâta s-a folosit de calitatea de jurnalist a soțului său, apelând la mijloacele specifice mass-mediei, pentru a obține date și informații referitoare la anumiți judecători din cadrul Tribunalului Călărași și cu care se aflase, de-a lungul timpului, într-o relație conflictuală.

Prin maniera neconformă deontologiei profesionale în care a acționat, pârâta a creat, din perspectiva unui observator rezonabil, impresia că unii judecători din cadrul Tribunalului Călărași nu își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale.

Urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, imputată pârâtei judecător B., instanța a reținut următoarea situație de fapt: (i) la Tribunalul Călărași funcționează un singur vicepreședinte care, în lipsa președintelui, exercită atribuțiile acestuia, această obligație rezultând din Deciziile nr. 17/2015 și nr. 32/2015 emise de președintele tribunalului; (ii) în perioada 1-12 noiembrie 2015, ca urmare a lipsei motivate din instanță a președintelui și vicepreședintelui (aceștia efectuând concediul legal de odihnă), atribuțiile specifice funcției de președinte au fost exercitate de doamna judecător F. conform Deciziei nr. 17/2015 emise de președintele tribunalului; (iii) într-o cauză civilă, Tribunalul Călărași, în calitate de pârât, a fost obligat la plata unor cheltuieli de judecată, prin sentința civilă care a fost comunicată la 3 noiembrie 2015; luând act de sentința respectivă, doamna judecător F., în exercitarea atribuțiilor stabilite prin Decizia nr. 17 din 13 octombrie 2015, a analizat posibilitatea formulării căii de atac împotriva acestei hotărârii și a redactat motivele de apel; ulterior, la 13 noiembrie 2015, a prezentat apelul doamnei vicepreședinte B., care îl înlocuia de drept pe președinte, în vederea semnării și înaintării către instanța care pronunțase sentința menționată; justificând că nu este lucrarea sa, vicepreședinta B. nu a luat nicio decizie cu privire la exercitarea sau neexercitarea apelului; (iv) la 15 decembrie 2015, Curtea de Apel București a solicitat îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 72 C. proc. pen. cu privire la cererea de strămutare formulată într-un dosar în care era stabilit termen de judecată la 12 ianuarie 2016; răspunsul la această solicitare a fost înregistrat la Cabinetul Președintelui Tribunalului Călărași la 11 ianuarie 2016, zi în care președintele instanței nu se afla la instanță (conform Ordinului de deplasare nr. 1/2016); adresa de înaintare a relațiilor solicitate de Curtea de Apel București a fost întocmită de prim-grefier O., care i-a prezentat-o vicepreședintei B. pentru a fi verificată și semnată; pârâta nu a semnat adresa respectivă, invocând faptul că nu i s-a adus la cunoștință că președintele lipsește din instanță și că exista posibilitatea ca acesta să revină la sediul instanței; întrucât vicepreședinta B. nu a semnat adresa de înaintare, răspunsul a fost comunicat Curții de Apel București, prin e-mail, de către președintele instanței, a doua zi, care era și ziua când dosarul avea fixat termen de judecată; (v) la 28 octombrie 2015, s-a înregistrat la Tribunalul Călărași întâmpinarea formulată într-un dosar în care tribunalul avea calitatea de parte, însoțită de înștiințarea ca în termen de o zi să formuleze răspuns la întâmpinare; în lipsa președintelui, comunicarea a fost prezentată vicepreședintei B., care exercita atribuțiile președintelui; vicepreședinta, prin rezoluție, a transmis lucrarea la Departamentul Economic pentru a fi luate măsuri urgente, în sensul formulării răspunsului la întâmpinare; din referatul întocmit de doamna judecător F., rezultă că Departamentul Economic a restituit comunicarea, cu mențiunea că nu are atribuții de a răspunde la întâmpinare și că, la data predării comunicării către doamna judecător F. - 17 noiembrie 2015 - era depășit termenul stabilit de judecător pentru depunerea răspunsului; ca urmare a modalității în care doamna judecător B. a procedat, transmițând comunicarea la Departamentul Economic pentru a redacta răspunsul la întâmpinare, acest act procedural nu a mai fost depus la dosarul cauzei.

Sub aspectul laturii obiective, instanța disciplinară a reținut că, ceea ce i se poate reproșa pârâtei, este faptul că a dat dovadă de neglijență și nu a fost în măsură să gestioneze situațiile descrise anterior din perspectiva atribuțiilor specifice funcției de conducere deținute, întrucât nu și-a asumat responsabilitatea luării unor decizii ce îi reveneau în calitate de vicepreședinte și înlocuitor de drept al președintelui instanței. Astfel, aspectele imputate prin acțiunea disciplinară vizează modul în care pârâta și-a exercitat atribuțiile manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale.

Din această perspectivă, eventualele deficiențe constatate pot fi analizate la momentul evaluării activității manageriale desfășurate de pârâtă într-o altă procedură decât cea disciplinară, întrucât răspunderea disciplinară intervine atunci când faptele săvârșite prezintă un element de gravitate, de natură a impune sancționarea judecătorului, gravitate care nu se regăsește în prezenta cauză raportat la elementele de fapt reținute anterior și urmările produse.

În concluzie, instanța disciplinară a reținut că nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispozițiilor art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004 în ceea ce o privește pe pârâta B.

Cu privire la individualizarea sancțiunii în raport cu împrejurările, gravitatea concretă și consecințele faptelor săvârșite de pârâte, instanța disciplinară a reținut următoarele: (i) valoarea socială lezată o reprezintă relațiile sociale referitoare la realizarea activității de justiție, în sensul larg al acestei noțiuni, care presupun, pe lângă organizarea și funcționarea în limitele legii, a organelor judiciare și înfăptuirea corectă a actului de justiție, pe planul raportului juridic de muncă, aceste relații transpunându-se în obligații și îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi și regulamente. (ii) pârâtele au reprezentarea normalității modului în care un judecător trebuie să se manifeste în exercitarea profesiei pentru a garanta și a asigura încrederea în actul de justiție, însă modalitatea în care acestea au procedat demonstrează că, practic, au ignorat cu știință normele legale care guvernează activitatea unui magistrat din perspectiva obligațiilor ce le reveneau.

În ceea ce o privește pe pârâta judecător A., instanța a avut în vedere următoarele: (i) pârâta a săvârșit două abateri disciplinare deosebit grave; (ii) prin fapta de imixtiune s-a adus atingere principiului independenței judecătorului în activitatea de judecată, ca premisă a statului de drept și garanție fundamentală a unei corecte judecăți, fiind necesar ca judecătorul să acționeze în afara oricăror influențe externe și să hotărască asupra cauzelor în mod imparțial, conform propriei evaluări a faptelor și a propriei interpretări a legii; (iii) folosindu-se de calitatea de jurnalist a soțului său, pârâta a urmărit obținerea unor informații denigratoare la adresa unor colegi judecători în vederea realizării unor interese personale, faptă ce a avut drept consecință afectarea imaginii și prestigiului justiției; (iv) atitudinea adoptată de pârâtă atât în faza de cercetare disciplinară, cât și în fața secției, dovedește că aceasta nu a înțeles caracterul grav al faptelor sale și nici care este conduita ce trebuia s-o adopte în calitate de magistrat.

În ceea ce o privește pe pârâta judecător B., instanța disciplinară a reținut că, prin fapta de imixtiune în activitatea unui judecător, pârâta a adus atingere principiului independenței judecătorului.

Cu caracter general, în privința ambelor pârâte, au fost avute în vedere următoarele circumstanțe: (i) atitudinea pârâtelor este examinată și din perspectiva problemei lipsei de încredere cu care se confruntă sistemul judiciar, de natură a-i afecta autoritatea, contextul în care a fost săvârșită fapta și modul în care aceasta s-a raportat la valorile specifice înfăptuirii actului de justiție; (ii) scopul sancțiunilor disciplinare este de a preveni abateri de la normele legale și regulamentare, de la reguli etice și deontologice pe care le-ar putea săvârși judecătorii dar, în același timp, de a asigura societatea că sistemul de justiție, corpul profesional al judecătorilor își îndeplinește riguros îndatoririle specifice profesiei, tocmai pentru ca cetățenii să aibă încredere într-o autoritate fundamentală a statului de drept; (iii) comportamentul manifestat de pârâte este de natură a induce ideea unei funcționări deficitare a sistemului judiciar, cu consecința directă a alterării opiniei publice cu privire la competența, probitatea și independența pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrații cărora le încredințează apărarea drepturilor sale.

Față de aceste aspecte și având în vedere gravitatea concretă a faptelor și vinovăția, astfel cum au fost reținute, precum și legătura de cauzalitate dintre ele, s-a apreciat că pârâta A. nu mai corespunde exigențelor impuse de exercitarea corespunzătoare a funcției de judecător și se justifică aplicarea celei mai grave sancțiuni și anume "excluderea din magistratură", sancțiune prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004. În acest context, s-a considerat că o sancțiune mai ușoară ar echivala cu o încurajare pentru ceilalți magistrați în săvârșirea unor fapte similare, situație față de care, scopul sancțiunii nu s-ar realiza.

În privința pârâtei judecător B., s-a reținut că, raportat la gravitatea faptei reținute și față de atitudinea manifestată pe parcursul procedurii disciplinare, se impune aplicarea unei sancțiuni care să nu o îndepărteze din magistratură, dar care, prin suspendarea pentru o perioadă de timp din funcția deținută, să asigure, pe viitor, evitarea săvârșirii unor astfel de fapte care afectează în mod grav independența și prestigiul justiției.

Împotriva hotărârilor menționate la pct. II, au declarat recurs pârâtele A. și B.

În cadrul unei prime categorii de critici, recurenta-pârâtă A. susține că hotărârea și încheierile atacate sunt lovite de nulitate absolută pentru nelegala compunere a instanței, respectiv pentru încălcarea principiului continuității prevăzut de art. 19 și art. 214 alin. (1) C. proc. civ. În esență, se critică faptul că, pe parcursul soluționării acțiunii disciplinare, secția pentru judecători a avut o compunere diferită, cu un număr mai mic de judecători, cu încălcarea dispozițiilor art. 134 alin. (2) din Constituție și art. 3 lit. a) din Legea nr. 317/2004, fiind în prezența unei compuneri nelegale, sancționată potrivit art. 176 alin. (4) C. proc. civ. cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite, nulitate care nu este condiționată de existența unei vătămări. Se argumentează că nu sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care se referă la lucrările secției, iar nu la ședințele de judecată, întrucât activitatea administrativă a CSM nu se confundă cu activitatea de judecată în materie disciplinară. Pentru aceste critici, recurenta invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Subsumat motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă expune criticile arătate în continuare.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: (i) hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea de către instanța disciplinară a incompatibilității absolute reglementate de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât s-a antepronunțat pe fondul cauzei, prin încheierea din 28 martie 2017, prin care a dispus suspendarea sa din funcția de judecător până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare; (ii) aceleași considerente reținute în Încheierea din 28 martie 2017 în argumentarea soluției de suspendare din funcția de judecător sunt preluate și la argumentarea aplicării sancțiunii disciplinare în hotărârea atacată, cu o ușoară prelucrare, dar cu păstrarea întocmai a înțelesului, fiind reținute acte materiale și consecințe juridice identice; (iii) or, motivele reținute de instanța disciplinară pentru luarea unei măsuri provizorii, limitată în timp, nu pot fi considerate legale pentru luarea unei măsuri definitive de înlăturare din magistratură, fiind evidentă atât antepronunțarea, cât și nelegalitatea acestor considerente.

Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.: (i) situația de fapt și motivarea hotărârii recurate în ceea ce privește existența abaterilor disciplinare și vinovăția reprezintă o preluare a paragrafelor din rezoluția Inspecției Judiciare, ceea ce demonstrează faptul că instanța disciplinară nu a realizat o cercetare reală, efectivă și legală a cauzei, iar instanța de control judiciar este în imposibilitate obiectivă să efectueze controlul judecătoresc privind legalitatea și temeinicia hotărârii atacate; (ii) sub acest aspect, se invocă încălcarea ar. 49 alin. (6) și art. 50 alin. (1) lit. c) și lit. d) din Legea nr. 317/2004, care se completează cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., precum și jurisprudența CEDO privind exigențele motivării hotărârii (cauzele Boldea, Albina și B. contra României).

Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 teza întâi și pct. 8 teza întâi C. proc. civ.: (i) hotărârea atacată nu a fost motivată de unul dintre membrii secției pentru judecători în materie disciplinară, ci de către un angajat al CSM, care nu a participat la dezbateri, fiind încălcate dispozițiile art. 395 alin. (2), art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 426 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. și ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004; (ii) raportat la dispozițiile art. 3 alin. (8) din Hotărârea Plenului CSM nr. 326/2005, redactarea hotărârilor CSM în materie disciplinară nu poate face obiectul delegării administrative; (iii) în susținere, se invocă Decizia CEDO în cauza Cerovsek și Bozicnik împotriva Sloveniei, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenție deoarece hotărârea nu a fost motivată și semnată de judecătorul care a pronunțat condamnarea, iar din considerentele expuse rezultă fără echivoc faptul că judecătorii care nu au participat la proces, nu pot motiva și semna hotărârea judecătorească deoarece nu pot garanta că au făcut o bună administrare a actului de justiție.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 teza întâi C. proc. civ.: (i) hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură a fost dispusă în perioada în care se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, fiind încălcate dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și ale art. 79 alin. (3) din Legea nr. 303/2004; (ii) în susținere, se invocă jurisprudența Curții Constituționale (pct. 24 din Decizia nr. 685/2016) și se susține că, procedând astfel, instanța disciplinară a încălcat și art. 22 din Constituție, întrucât i-a pus în pericol viața și integritatea fizică, în condițiile în care în Legea nr. 303/2004 nu există dispoziții legale care să reglementeze situația judecătorului exclus din magistratură în perioada în care se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.: (i) hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută conform art. 176 pct. 3 C. proc. civ., pentru încălcarea competenței de ordine publică a Tribunalului Dolj; (ii) din considerentele hotărârii recurate, rezultă ca secția pentru judecători a analizat legalitatea procesului decizional al Colegiului de conducere în ceea ce privește cererea formulată în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și Hotărârea nr. 21/2015, încălcând competența Tribunalului Dolj, care era învestit să verifice legalitatea respectivei hotărârii.

Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 teza întâi C. proc. civ.: (i) hotărârea recurată este nelegală pentru încălcarea principiilor reglementate de art. 5 și art. 6 C. proc. civ. referitoare la judecarea cauzei în fața unei instanțe independente și imparțiale, cu celeritate, într-un termen rezonabil, optim și previzibil, caz în care și dreptul de aplicare a sancțiunii disciplinare apare ca prescris; (ii) nu a fost respectată durata rezonabilă și previzibilă a procedurii de soluționare a acțiunii disciplinare, iar tergiversarea a fost cauzată de lipsa de independență și imparțialitate a instanței disciplinare, care a favorizat poziția reclamantei Inspecția Judiciară, contrar principiului fundamental al egalității părților în procesul civil reglementat de art. 8 C. proc. civ. (iii) a fost încălcat principiul soluționării acțiunii disciplinare într-un termen rezonabil/optim și previzibil reglementat de art. 6 C. proc. civ., care nu a fost estimat de instanța disciplinară la primul termen de judecată contrar obligației prevăzute de art. 238 C. proc. civ. (iv) durata procedurii disciplinare a fost de 22 de luni, cuprinzând durata cercetării disciplinare (6 luni), perioada de 16 luni între data exercitării acțiunii disciplinare și data comunicării hotărârii atacate; (v) chiar în lipsa unui termen prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, instanța disciplinară avea obligația, potrivit art. 5 alin. (2) și (3) C. proc. civ., să identifice dispoziția legală referitoare la termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare și să se raporteze la dispozițiile dreptului comun, respectiv ale art. 1 alin. (2), art. 252 alin. (1) și art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, aplicabile și magistraților, potrivit cărora aplicarea sancțiunii disciplinare se face cel târziu, în termen de 6 luni calculat de la data săvârșirii faptei; (vi) instanța disciplinară nu a estimat durata procesului, raportat la urgența prevăzută de legiuitor pentru derularea procedurilor disciplinare, nu a dispus toate măsurile legale pentru derularea cu celeritate a procedurii, a refuzat să judece pe fond acțiunea la 27 aprilie 2017, deși părțile au apreciat cauza în stare de soluționare, doar pentru a audia 3 martori propuși din oficiu, pe care i-a selectat după criterii nepublice, fără să indice împrejurările din proces rămase nelămurite (art. 254 alin. (5) C. proc. civ.) și teza probatorie incidentă audierii fiecăruia; (vii) audierea martorilor din oficiu s-a prelungit de la 27 aprilie 2017 până la 13 septembrie 2017, iar pronunțarea a fost amânată pentru 20 de zile; (viii) prin încălcarea principiului celerității și aplicării sancțiunii disciplinare într-un termen rezonabil/optim și previzibil, instanța disciplinară i-a creat o stare de nesiguranță și lipsa securității locului de muncă, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale (Deciziile nr. 71/1999 și nr. 743/2011) și a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii; Decizia nr. 221/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă); (ix) instanța disciplinară a fost lipsită de independență și imparțialitate, fapt dovedit de următoarele aspecte: prelungirea excesivă și nejustificată a duratei procedurii disciplinare; lipsa motivării hotărârii; măsura de suspendare din funcția de judecător prin încheierea din 28 martie 2017; încălcarea dreptului la apărare, prin respingerea probei testimoniale cu martorii propuși; respingerea întrebărilor adresate martorilor; ridicarea dreptului de a-și susține concluziile pe fond; cenzurarea nepermisă a concluziilor avocatului pe fondul cauzei; aplicarea greșită a dispozițiilor art. 216 alin. (4) C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: (i) hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută pentru că nu au fost