CtEDO 02.04.2014 Auto

DARICIUC v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.04.2014
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DARICIUC v. ROMANIA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Comunicat la 2 aprilie 2014 SECȚIUNEA TERZĂ Cerere nr. 47873/13 Vasile DARICIUC împotriva României depusă la 20 iulie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Vasile Dariciuc, este un național român, născut în 1955 și trăiește în Rădăuți. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 ianuarie 2011, după sinuciderea fiicei sale în august 2010 și refuzul ginerei săi de a permite să aibă contact personal cu singura nepoata de cinci ani, reclamantul a introdus o procedură împotriva fostului său ginere în căutarea drepturilor de vizită în ceea ce privește nepoata sa. La 16 februarie 2011, Curtea de District Rădăuți a permis acțiunea reclamantului și i-a acordat drepturi de vizită în fiecare duminică, între orele 10:00 și 18:00, la domiciliul nepoatei și al ginerei sale. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii. La 13 decembrie 2012, Tribunalul județului Suceava a permis apelul reclamantului, a anulat în parte hotărârea instanței de primă instanță și i-a acordat drepturi de vizită de la ora 10:00 până la ora 18:00 la domiciliul său. că, în conformitate cu dovezile disponibile, inclusiv un raport de experți psihologici elaborat în ceea ce privește copilul, reclamantul și nepoata sa au avut o relație afectuoasă atât înainte, cât și după moartea mamei copilului. Relația dintre reclamant și nepoata sa s-a schimbat brusc și copilul a refuzat să-și mai vadă bunicul, refuzul ei fiind alimentat de un sentiment de frică față de bunicul ei. Concluziile raportului de experți psihologici au recomandat consiliere psihologică atât pentru solicitant, cât și pentru tatăl copilului, pentru a rezolva conflictul dintre ei și pentru a le permite să aibă o relație echilibrată cu copilul. În consecință, aceasta a considerat că conflictul dintre reclamant și ginera sa a influențat relația reclamantului cu nepoata sa, având în vedere că atitudinea copilului față de bunicul ei s-a schimbat. În absența oricărei dovezi că reclamantul ar pune în pericol dezvoltarea fizică sau morală a copilului, el a avut dreptul să aibă o relație personală cu nepoata sa. Având în vedere situația excesiv de tensă dintre reclamant și soțul său, vârsta și interesele copilului, relația dintre reclamant și nepoata sa ar putea fi reînnoită numai dacă ar fi permis să o ducă la domiciliu în timpul orelor de vizită permise. Ambele părți au apelat la punctele de drept (recurse ) împotriva hotărârii. Prin o hotărâre finală din 27 martie 2012, Curtea de Apel a respins apelurile părților cu privire la punctele de drept. că, deși copilul a refuzat să aibă contact cu reclamantul, este în interesul cel mai bun al copilului să aibă contact cu el, având în vedere că reclamantul nu a pus în pericol dezvoltarea fizică și morală a nepoatei sale și că înainte și după moartea mamei copilului au avut o relație afectuoasă unul cu celălalt care a fost afectată de moartea mamei copilului și de conflictul dintre reclamant și fiul său Legea. În ciuda fricăi copilului față de solicitant, conform raportului de anchetă socială, interesul cel mai bun al copilului a fost stabilirea unei relații funcționale cu reclamantul, motiv pentru care au fost recomandate părților consiliere psihologică. La 12 iulie 2012, reclamantul a introdus o procedură penală împotriva ginerului său pe baza articolului 307 din fostul Cod penal român pentru obstrucționarea repetată a revăzut nepoata sa. El a susținut că, deși a încercat în mod repetat să aibă contact cu nepoata sa în zilele indicate prin hotărârea finală din 27 martie 2012, generul său a refuzat să-l permită să o viziteze. La 22 ianuarie 2013, Procurorul Rădăuți a respins procedurile penale deschise de către reclamant împotriva ginerei sale. De fiecare dată când nepoata sa de șapte ani a fost solicitată să meargă la domiciliul reclamantului, a refuzat. În plus, potrivit unui raport de experți psihologic elaborat de Agenția de Protecție a Copilului Suceava, copilul se temea de reclamant și a fost recomandat ca copilul să facă consiliere psihologică pentru a reînnoi relația cu reclamantul. În plus, ginera reclamantului a respectat doar dorințele copilului său. Pe 5 februarie 2013, Departamentul de Poliție Arbore a informat generul reclamantului că, în urma cererii sale, reclamantul a fost avertizat să nu viziteze școala nepoatei sale, deși a vorbit numai cu profesorii și a întrebat despre situația ei de școală. Prin hotărârea finală din 12 aprilie 2013, Curtea de district Rădăuți a respins recursul depus de reclamant împotriva hotărârii procurorului din 22 ianuarie 2013. În plus, ofițerii de poliție au auzit copilul în prezența reprezentanților Agenției de Protecție a Copilului Suceava și ea a refuzat să meargă la domiciliul reclamantului pentru că se teme de el. Copilul a declarat, de asemenea, că tatăl ei nu i-a spus niciodată să nu meargă la domiciliul reclamantului. La o dată neespecificată, reclamantul a solicitat Agenției de Protecție a Copilului Suceava să ofere nepoatei sale consiliere psihologică în absența tatălui său pentru a putea reconecta. La 23 iulie 2013, Agenția de Protecție a Copilului Suceava a informat reclamantul că copilul nu poate face consiliere psihologică fără consimțământul tatălui său din cauza vârstei sale tinere și că intervenția agenției nu a fost necesară din motive imputabile ginerului reclamantului. În scrisorile sale inițiale, reclamantul a informat Curtea că în orașul său natal existau doar trei judecători și toate au refuzat să-l ajute să pună în aplicare hotărârea finală din 27 martie 2012. Legea internă relevantă Dispozițiile juridice relevante din România sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazul Lafargue v. România (nr. 37284/02, §§ 64-69, 13 iulie 2006) și Costreie v. România (nr. 31703/05, §§ 55-58, 13 octombrie 2009). Rolul și responsabilitățile autorităților publice locale din România în ceea ce privește asistența socială și protecția copilului, precum și dispozițiile relevante ale Legii privind protecția copilului (nr. 272/2004), sunt descrise în judecată în cazul Amanalachioai c. România (nr. 4023/04, §§ 56 și 59, 26 mai 2009). Reclamantul se plâng, în temeiul articolului 8 din Convenție, că autoritățile interne au fost inactive și nu au întreprins toate măsurile necesare pentru a-și exercita în mod rapid drepturile de vizită și pentru a-l reuni cu nepoata sa. A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața sa de familie, în contravenție cu art. 8 din Convenție? În special, autoritățile au luat măsuri adecvate pentru a asigura exercitarea efectivă a dreptului reclamantului de acces la nepoata sa?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă