NAGY v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
NAGY v. ROMANIA (CtEDO, 2014)
Comunicat la 17 noiembrie 2014 SECȚIUNEA TERZĂ Cerere nr. 56594/13 Olga NAGY împotriva României depusă la 23 august 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Olga Nagy, este un național german, care s-a născut în 1976 și trăiește în Borșa. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și soțul ei au un copil, B., născut la 22 februarie 2005. După nașterea copilului, familia a locuit timp de două săptămâni cu părinții reclamantului, I.Z. și M.Z., în casa acestuia din Oradea, dar apoi s-a mutat la socrul reclamantului, deoarece relațiile dintre părți au început să se deterioreze. Potrivit reclamantului, părinții ei au criticat metodele prin care a fost crescut copilul. Patru ani mai târziu, familia s-a mutat în noua lor locuință în Borșa. Pe parcursul acestei perioade, I.Z. și M.Z. au avut contacte sporadice cu B., vizitând-l de ziua lui de naștere și o dată la pre-scoala sa, o dată într-un parc și o dată când copilul a fost într-un spital. I.Z. și M.Z. s-au adresat Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Ministerului Justiției și Agenției de Protecție a Copilului Bihor pentru a găsi informații despre copil și cazul a fost monitorizat timp de trei luni, constănd în reuniuni organizate între toate părțile implicate, consiliere a părților, vizitări la domiciliu și vizite la școala de grădiniță. La 15 decembrie 2009, I.Z. și M.Z. au inițiat proceduri civile împotriva reclamantului și a soțului său, căutând drepturi de contact în ceea ce privește nepotul lor. Părinții s-au opus reclamației susținând că copilul minor nu a avut nici un atașament față de bunicii săi și că nu erau în stare să aibă grijă de copil. Reclamantul a descris că atunci când avea șase ani și sub supravegherea tatălui său, ea a căzut din etajul nou al clădirii în care locuia cu părinții ei. Părinții au susținut că bunicii nu sunt de acord cu metodele lor de părinte, încercând de exemplu să forțeze copilul să mănânce mai mult decât ceea ce părinții considerau necesar și împotriva dorințelor lor exprese. Părinții au explicat că nu interziceau bunicii să vadă copilul. La 10 februarie 2011, Curtea de District Oradea a permis parțial cererea și a acordat I.Z. și M.Z. dreptul de a duce copilul acasă în fiecare vineri, de la ora 15.00 la ora 18:00, o săptămână în vara și patru zile între Crăciun și Anul Nou. Curtea de district a remarcat, printre altele, , că legislația internă stabilește drepturile de contact între copil și rudele sale și că aceste drepturi pot fi limitate sau chiar interzise numai în circumstanțe excepționale, cum ar fi punerea în pericol a dezvoltării fizice, psihologice, morale și intelectuale a copilului. Acesta a respins argumentul că bunicii nu erau în stare să aibă grijă de copil, declarând că căderea reclamantului a fost doar un eveniment nefericit. Curtea internă a recunoscut că copilul nu avea o legătură strânsă cu bunicii săi datorită relațiilor tense dintre reclamant și bunici. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii care își reiterează argumentele și, la 2 iunie 2011, Tribunalul Bihor a respins recursul și a susținut hotărârea. Reclamantul a apelat ulterior asupra punctelor de drept împotriva hotărârii. În timpul procedurii de recurs, cu consimțământul părților, copilul minor a fost auzit de un psiholog care lucrează pentru instanța internă și un raport a fost tras recomandând că copilul să dezvolte relații personale cu bunicii. Raportul indică faptul că lipsa de contact între copil și bunicii săi ar reprezenta un factor de risc pentru dezvoltarea sa emoțională și socială, dar nu a indicat modul în care ar trebui dezvoltate astfel de relații. Februarie 2013 Curtea de Apel Oradea a respins apelul reclamantului asupra punctelor de drept. A concluzionat că este în interesul copilului să dezvolte relații personale cu bunicii săi. Legea internă relevantă Dispozițiile juridice relevante din România sunt descrise în hotărârea în cazul Amanalachioai c. România , nr. 4023/04, §§ 54 și 59, 26 mai 2009. COMPLAINT. Reclamantul se plâng în temeiul articolelor 2, 5 și 8 din Convenție că drepturile de contact stabilite de instanțele române vor perturba programul educativ al copilului și își vor pune în pericol siguranța, în încălcarea dreptului reclamantului de a respecta viața de familie. A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața ei de familie, în contravenție cu art. 8 din Convenție, având în vedere modul în care instanța internă a instituit drepturi de contact pentru bunici în ceea ce privește copilul minor al reclamantului?