TOIA v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
TOIA v. ROMANIA (CtEDO, 2023)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 79482/17 Florian-Dinu TOIA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A patra secțiune), care a stat la 28 martie 2023 în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović , Președintele Branko Lubarda , Ana Maria Guerra Martins , judecători și Valentin Nicolescu , grefier interimar având în vedere cererea (nr. 79482/17) împotriva României depusă în fața Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 8 noiembrie 2017 de un național român, dl Florian-Dinu Toia, care s-a născut în 1974 și trăiește în Oradea („reclamantul”), și reprezentat de dl A. Stancu, un avocat care practică în Oradea; hotărârea de a notifica plângerea privind drepturile de contact între reclamant și fiica sa minoră la guvernul român („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna O.F. Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe, și de a declara inadmisibilă restul cererii; decizia de a acorda prioritate cererii (art. 41 din Regulamentul Curții); Observațiile părților; decizia de a respinge obiecția Guvernului de a examina cererea de către un comitet; după deliberare, hotărăște după cum urmează: OBJETORUL CAUZULUI Cererea se referă la neexecuție a deciziilor judecătorești care stabilesc calendarul de contact între reclamant și fiica sa (Y), născut în 2006, care a rămas cu mama ei (X) după separarea părinților în 2007. La 20 septembrie 2010, județul Bihor Curtea a acordat reclamantului dreptul de a lua Y cu el în fiecare weekend-ul altuia, de vineri la ora 16:00 până duminică la ora 18:00 și, de asemenea, pentru întreaga lună din iulie și cinci zile în jurul Crăciunului și Paștelui. Acest program de contact a fost susținut, cu ușoare modificări, de Curtea de Apel Oradea într-o hotărâre finală din 15 decembrie 2010. La 4 aprilie 2011, reclamantul a inițiat procedurile de aplicare prin intermediul birourilor unui judecător. În mai multe ocazii, el a mers la casa lui X, însoțit de un judecător și uneori de poliție. El nu a putut vedea Y, fie pentru că X și Y nu au fost acasă sau pentru că Y a refuzat să-l vadă (pentru aceasta din urmă, a se vedea raportul lui judecător din 5 iunie 2011). În 8 octombrie 2012, reclamantul a solicitat asistența Direcției Generale pentru Protecția Socială și Protecția Copilului („autoritatea de protecție a copilului”) pentru a-și vedea copilul. În răspuns, la 13 februarie 2013, autoritatea de protecție a copilului a invitat ambii părinți separat să participe la consiliere pentru a le ajuta să înțeleagă și să răspundă la nevoile emoționale ale copilului. Reclamantul a participat la sesiuni, dar X a refuzat să facă același lucru. Se pare că, la 27 noiembrie 2014, judecătorul a încheiat procedura de aplicare. La 28 noiembrie 2011, 1 februarie 2013 și 26 ianuarie 2015, reclamantul a depus plângeri penale împotriva X cu biroul procurorului atașat Curții de District Oradea. În fiecare ocazie, procurorul a hotărât în cele din urmă să nu o judece, deoarece dovezile au arătat că X nu s-a opus contactului și că executarea a eșuat din cauza Y a refuzat să vadă reclamantul (deciziile din 4 mai 2012, 1 aprilie 2014 și 3 noiembrie 2015). Curtea de district a susținut deciziile procurorului. Autoritatea de protecție a copilului a evaluat Y în două ocazii, la cererea procurorului, și a constatat că a fost afectată de absența tatălui său și de „errorurile sale” în interacțiunile lor și de atitudinea negativă a mamei față de aceste interacțiuni (reporturi din 19 aprilie 2012 și 29 Iunie 2015). Acesta a sfătuit părinții să părăsească copilul din conflictul lor în curs și să caute consiliere pentru ei înșiși. De asemenea, a sfătuit X să înceteze să influențeze negativ Y și să creeze un set de emoții adecvat pentru vizitele reclamantului. O nouă plângere penală depusă de reclamant împotriva X a fost examinată de Curtea de District Oradea (decizie din 31 ianuarie 2017) și de Curtea de Apel Oradea (decizie finală din 16 mai 2017). Tribunalul a constatat, pe baza dovezilor, că X nu s-a opus contactului dintre reclamant și Y sau a manipulat copilul împotriva reclamantului în orice fel, și că lipsa de contact a fost cauzată exclusiv de refuzul lui Y de a vedea tatăl ei. În plus, Curtea de Apel Oradea a invitat reclamantul să solicite consiliere, ca prim pas necesar pentru a se reuni cu Y. 10. Reclamantul s-a plâns, în conformitate cu art. 8 din Convenție, că nu a putut vedea Y în ciuda ordinului judecătoresc din 15 decembrie 2010 în favoarea sa. EVALUAREA TRIBUNALULUI 11. Principiile relevante referitoare la obligațiile pozitive ale statului în temeiul articolului 8 din Convenție în cazurile privind executarea drepturilor de contact sunt rezumate în cazul K.B. și alții c. Croația (nu. 36216/13, §§ 142-44, 14 martie 2017). Sarcina Curții constă în examinarea dacă autoritățile interne au luat toate măsurile necesare care ar putea fi solicitate în mod rezonabil în circumstanțele specifice pentru a facilita contactul dintre reclamant și copilul său. 12. Remarcă că reclamantul nu a putut menține contact cu Y, în principal pentru că a refuzat să-l vadă și a fost afectată de atitudinea părinților (a se vedea punctele 3 și 8 de mai sus). 13. În ceea ce privește acțiunile autorităților, Curtea observă că instanța internă și biroul procurorului au examinat acuzațiile reclamantului de obstacolul drepturilor de contact (a se vedea punctele 7 și 9 de mai sus). Faptul că, după efectuarea examinării lor, autoritățile respective au ajuns la concluzii care nu au fost favorabile reclamantului nu este indicativ de deficiență în sistemul, în măsura în care examinarea lor pare să fi fost completă și cuprinzătoare. De asemenea, judecătorul a asistat reclamantul și s-a folosit de sistemul pus la dispoziție de dreptul intern (pentru o prezentare generală a legii aplicabile înainte de 15 februarie 2013, a se vedea Boștină v. România , nr. 612/13, §§ 44, 22 martie 2016, cu alte referințe, și pentru legea aplicabilă începând cu 15 februarie 2013, a se vedea Nița v. România [Comitetul], nr. 30305/16, §§ 30, 3 Iulie 2018): el a însoțit reclamantul la domiciliul X, fie singur sau cu ajutorul poliției, și a confiscat conturile X (a se vedea punctele 3-4 de mai sus). Reclamantul, din partea sa, nu s-a plângut de performanța judecătorului, în special de activitatea care a avut loc după februarie 2013, atunci când legea specificată în detaliu obligațiile autorităților în ceea ce privește executarea deciziilor privind drepturile parentale, sau de faptul că judecătorul a încheiat procedura de executare în 2014 (a se vedea punctul 6 mai sus). În această privință, de exemplu, el nu se plângea, după ce această opțiune a fost disponibilă în februarie 2013, că judecătorul nu a informat autoritatea de protecție a copilului de refuzul manifest al lui Y de a vedea reclamantul, informații care ar fi permis autorității respective să caute consiliere obligatorie pentru Y, astfel cum prevede legislația internă. 15. Reprezentanții autorităților de protecție a copilului au oferit reclamantului sprijin și consiliere (a se vedea punctul 5 mai sus), îndeplinind astfel rolul lor de a facilita contactul și negocierea soluțiilor în vederea promovării interesului superior al copilului. În plus, consilierii autorității au evaluat familia și au sfătuit părinții să caute consiliere (a se vedea paragraful) 8 mai sus). Autoritatea de protecție a copilului a acționat astfel în mod eficient și în domeniul de aplicare al puterii sale. 16. În răspunsurile lor la cererile de asistență ale reclamantului, autoritățile au luat în considerare situația în ansamblu, inclusiv faptul că copilul a refuzat să-și vadă tatăl, dar fără a neglija rolul important jucat de propria incapacitate a părintilor de a gestiona situația în mod corespunzător (a se vedea paragrafele) În plus, autoritățile au acționat cu diligență și nu se pot observa întârzieri specifice în activitatea lor în acest caz (a se vedea K.B. și alții c. Croația , citate mai sus § 142 în amendă 17. În cele din urmă, Curtea observă că reclamantul nu a luat nici o măsură în vederea reconstruirii relațiilor sale cu Y (a se vedea punctele 6 și 14 în amendă). Se pare că el nu a solicitat ca executarea să continue sau să reînceapă după încheierea procedurii la 27 noiembrie 2014. În plus, nu există nici o indicație că a acceptat recomandarea Curții de Apel de a urma consiliere (a se vedea punctul 9 de mai sus, amendamentul ). Aceste opțiuni prevăzute de sistemul intern l-ar fi ajutat să se reconcilie cu Y și, din acest motiv, reclamantul ar fi trebuit să le folosească cu diligență. 18. Curtea reiterează că obligația statului de a lua măsuri pozitive pentru a facilita contactul nu este una în ceea ce privește rezultatele, ci una în ceea ce privește mijloacele (a se vedea Răileanu c. România) (dec.), nr. 67304/12, § 42, 2 iunie 2015, cu alte referințe), și concluzionează că autoritățile naționale au luat toate măsurile necesare pentru a facilita exercitarea drepturilor de contact care ar putea fi așteptate în mod rezonabil de la acestea, având în vedere circumstanțele specifice ale cazului. 19. În consecință, având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 20. Prin urmare, cererea este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 20 aprilie 2023. Valentin Nicolescu Faris Vehabović Președintele adjunct al grefierului interimar