CAERIDIN v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
CAERIDIN v. ROMANIA (CtEDO, 2022)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 48411/19 Erdinci CAERIDIN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 8 februarie 2022 în calitate de comitet compus din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători și Ilse Freiwirth, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nu. 48411/19) împotriva României depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 23 august 2019 de către un național român, dl Erdinci Caeridin („reclamantul”), care s-a născut în 1975 și locuiește în Constanța, și care a fost reprezentat de dna T.A. Calipete, avocat practicant în Constanța; Decizia de a notifica plângerea privind obligația pozitivă a statului de a proteja dreptul reclamantului de a respecta viața sa de familie guvernului român („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna O.F. Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe și de a declara inadmisibilă restul cererii; hotărârea de a acorda prioritate cererii (art. 41 din Regulamentul Curții); observațiile părților; decizia de a respinge obiecția Guvernului la examinarea cererii de către un comitet; după deliberare, hotărăște după cum urmează: Cererea se referă la neexecuția hotărârilor judecătorești care stabilesc calendarul de contact între reclamantul și copilul său (Y) născut în 2009 care, după separarea cuplului, a rămas cu mama sa (X). Noiembrie 2017 Curtea de District Constanța, prin intermediul unei proceduri intermediare, a acordat reclamantului drepturi de contact și a stabilit un calendar de contact aplicabil în timpul procedurii de divorț (depunerea reclamantului la 23 octombrie 2017). La 4 mai 2018 Curtea de District a pronunțat divorțul cuplului, a stabilit reședința copilului cu X, și a elaborat un calendar de contact detaliat în favoarea reclamantului. Reclamantul s-a dus la casa lui X pentru vizitele prevăzute în programul de contact, dar a fost foarte rar în stare de a vedea Y sau de a lua copilul cu el. După astfel de încercări eșuate, reclamantul a solicitat asistență de la Hotărârea Generală pentru Protecția Socială și Protecția Copilului („autoritatea de protecție a copilului”), judecătorul și poliția. X s-a opus prezenței sale în casa ei, și ea și părinții ei (cu care ea a trăit) au manifestat nemulțumirea lor că reclamantul a venit însoțit de reprezentanți ai autorităților. Atitudinea lor a fost, de asemenea, oglindă de copilul care a refuzat să meargă cu tatăl său cel mai mult timp. De la separarea, reclamantul a reușit doar să vadă Y pentru perioade scurte de timp și să petrece câteva zile împreună în timpul vacanțelor școlare, mai puțin decât programul de contact prevăzut. Biroul judecătorului. Reclamantul a inițiat procedurile de aplicare prin intermediul biroului judecătorului. X a fost ordonat să plătească costurile de aplicare (decizia lui Bailiff din 1 martie 2018) și sancțiuni pentru fiecare zi de neîntrerupere executarea (decizia Curții Districte din 5 noiembrie 2019, la cererea depusă în numele reclamantului la 30 iulie 2019). Mai multe reuniuni au avut loc în birourile judecătorului, care au remarcat că copilul a refuzat fie să participe sau să plece cu tatăl său (visite din 30 iulie 2018 și 17 mai 2019). Autoritatea de protecție a copilului Autoritatea de protecție a copilului a monitorizat situația familiei, a organizat mai multe întâlniri la sediul său și în casa lui X, și a menținut contact telefonic cu părinții pentru a oferi sfaturi și sprijin. Copilul a confiat reprezentantului autorității că se temea că tatăl său va fi arestat X, și că el a fost nefericit că reclamantul a spus lucruri rele despre X. El a explicat, de asemenea, că el doar uneori a vrut să-și însoțească tatăl și el a dorit să-și permită alegerea. Din partea ei, X a crezut că reclamantul alienat copilul insistând să-l vadă împotriva voinței sale și a considerat că ar trebui să lase copilul să decidă când el a vrut să-și vadă tatăl. Ea a explicat că nu s-a opus contactului lor, dar a recunoscut că nu știa cum să continue atunci când copilul a refuzat să meargă cu tatăl său. Într-un raport din 16 aprilie 2018 autoritatea de protecție a copilului a recomandat consiliere pentru părinți, să învețe cum să se ocupe de separarea lor și să găsească un motiv comun în ceea ce privește îngrijirea și educația copilului. Consiliere obligatorie În timp ce Y a continuat să refuze să vadă reclamantul (a se vedea punctul 5 de mai sus amendă ), la 3 august 2018 autoritatea de protecție a copilului a solicitat consiliere psihologică pentru familie. La 24 octombrie 2018 Curtea de District a ordonat un program de consiliere obligatoriu de trei luni care a fost prelungit pentru încă trei luni la 3 iulie 2019 și din nou la 23 noiembrie 2020. 10. Am auzit de curte, copilul a spus că el a vrut să aibă o relație cu tatăl său, dar că el a fost retras de atitudinea denigratorie a reclamantului față de X și bunicii materni și de faptul că el a venit întotdeauna însoțit de autoritățile. Curtea a remarcat că reclamantul a fost motivat de răzbunare împotriva X, pe care l-a învinovățit pentru defalcarea căsătoriei lor, și a ignorat interesele copilului și nevoia unei dezvoltări psihologice armonioase. Acesta a recomandat ca reclamantul să își modifice abordarea și să pună interesul lui Y deasupra dreptului său perceput de a menține contactul în cadrul unui program strict ordonat de instanță. Rapoartele elaborate la sfârșitul primelor două programe de consiliere au fost prezentate Curții (reporturi din 22 aprilie 2019 și 3 ianuarie 2020). Ambele rapoarte au concluzionat că Y a suferit din cauza relațiilor tense dintre părinții săi și a manifestat simptome de alienare a părinților și a abuzului emoțional din cauza atitudinei mamei, dar în principal a suferit o alienare naturală cauzată de incapacitatea părinților să comunice. Ambii părinți au considerat că consilierea este o formă de coargere și nu și-au văzut rolul educațional. Raportul a recomandat consiliere continuă pentru copil, pentru ambii părinți, și consiliere relațională pentru copil cu fiecare părinte. Mai multe plângeri penale depuse de reclamant împotriva X, începând cu 28 ianuarie 2018, pentru nerespectarea unei hotărâri judiciare privind drepturile copiilor, au fost respinse la 24 octombrie 2019 de către biroul procurorului atașat Curții de District Constanța, care a remarcat că X nu s-a opus contactelor dintre Y și reclamant și nu a fost responsabil pentru refuzul Y de a merge cu tatăl său. Reclamantul s-a plâns că autoritățile nu l-au ajutat în mod eficient în eforturile sale de a-și vedea copilul, în încălcarea obligațiilor lor pozitive consemnate în art. 8 din Convenție. EVALUAREA TRIBUNALULUI 15. Principiile relevante privind obligația pozitivă a statului în temeiul art. 8 din Convenția în cazurile de asigurare a drepturilor de contact sunt rezumate în cazul K.B. și alții v. Croația (nr. 36216/13, §§ 142-44, 14 martie 2017). Sarcina Curții constă în examinarea dacă autorităților interne au luat toate măsurile necesare care ar putea fi solicitate în mod rezonabil în circumstanțe specifice pentru a facilita contactul între reclamant și copilul său. 16. Acesta remarcă că Y a refuzat să vadă reclamantul sau să petrecă timp cu el și a fost supărat de atitudinea rigidă a tatălui său față de aplicare (a se vedea paragrafele amenda, în amendă Reclamantul a fost criticat de autoritățile pentru această atitudine și pentru lipsa aparentă de îngrijorare pentru interesul superior al copilului (a se vedea punctele 8, 11 și 12 de mai sus). În același timp, nicio autoritate internă nu a constatat că X s-a opus contactului între tatăl și fiul (a se vedea paragrafele în amendă și 13 de mai sus). 17. În ceea ce privește acțiunile autorităților, Curtea observă că instanța internă a acționat rapid, atât atunci când a stabilit programul de contact – care în cadrul procedurii intermediare a durat puțin peste două săptămâni (a se vedea alineatul (2) mai sus) – cât și în timpul procedurii de punere în aplicare (a se vedea punctele 5 și 9 mai sus). 18. În plus, atât instanțele, cât și biroul procurorului au examinat acuzațiile reclamantului privind obstacolele drepturilor sale de contact (a se vedea paragrafele) 5 și 13 mai sus). Faptul că, după efectuarea examinării lor, aceste autorități au ajuns la concluzii care nu au fost favorabile reclamantului nu este indicativ de deficiență în sistemul, în măsura în care examinarea lor pare să fi fost completă și cuprinzătoare. 19. De asemenea, judecătorul a acționat rapid și s-a folosit de toate mijloacele puse la dispoziție de dreptul intern (pentru o prezentare generală a legii aplicabile, a se vedea Nița v. România [Comitetul], nr. 30305/16, §§ 27-30, 3 Iulie 2018): el a însoțit reclamantul la domiciliul X, a efectuat discuții în biroul său cu X și Y, și a obținut o decizie care ordonă X să plătească penalități pentru nerespectarea ordinului de contact (a se vedea punctele 3 și 5 de mai sus). 20. Autoritățile de protecție a copiilor au însoțit reclamantul și au oferit sprijin și consiliere, îndeplinind astfel rolul lor de a facilita contactul și negocierea soluțiilor, în vederea promovării interesului superior al copilului. Consilierii autorității au evaluat situația și au avut discuții cu părinții și copilul (a se vedea punctele 6 și 7 de mai sus). Acestea au sfătuit părțile să solicite consiliere (a se vedea punctul 8 mai sus), au obținut includerea acestora în programul de consiliere (a se vedea punctul 9 mai sus) și au oferit consiliere, astfel cum a ordonat instanța (a se vedea punctul 12 mai sus). Autoritatea de protecție a copiilor a acționat astfel în mod eficient și în domeniul de aplicare al competenței sale. 21. În răspunsurile lor la cererile de asistență ale reclamantului, autoritățile au luat în considerare situația în ansamblu, inclusiv faptul că copilul a suferit de alienare și de abuz psihologic, dar fără a neglija rolul important jucat de propria incapacitate a părintilor să gestioneze în mod corespunzător situația (a se vedea punctele 11 și 12 de mai sus). 22. Curtea reiterează că obligația statului de a lua măsuri pozitive pentru a facilita contactul nu este una în ceea ce privește rezultatele, ci una în ceea ce privește mijloacele (a se vedea Răileanu c. România) (dec.), nr. 67304/12, § 42, 2 iunie 2015, cu alte referințe), și concluzionează că autoritățile naționale au luat toate măsurile necesare pentru a facilita exercitarea drepturilor de contact care ar putea fi așteptate în mod rezonabil de la acestea, având în vedere circumstanțele specifice ale cazului. 23. În consecință, având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate se află în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 24. În consecință, cererea este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 3 martie 2022. Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer Președintele adjunct al grefierului