SAVU c. ROUMANIE

Comunicat la 17 iunie 2015 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 40136/13 Gheorghe SAVU împotriva României introdusă la 12 iunie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Gheorghe Sabu, este un resortisant român născut în 1978 și rezident în Timișoara. Este reprezentat în fața Curții de către domnul D.O. Sabou, avocat în Timișoara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o hotărâre din 9 mai 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Timișoara ( La 11 ianuarie 2006, după ce hotărârea menționată anterior a devenit definitivă, Tribunalul de Primă Instanță va elibera un mandat de executare a pedepsei; un mandat european de arestare a fost emis în aceeași zi. La 4 mai 2010, reclamantul a fost reținut de autoritățile austriece și pus în detenție provizorie până la 21 Mai 2010, în vederea extrădării sale în România. Apoi, în circumstanțe nedetaliate, în Italia, el a fost predat autorităților române la 12 august 2010. El și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea până la 2 noiembrie 2010 când a fost eliberat. Pe data de 15 aprilie 2011, a fost eliberat cu 18 zile mai mult din închisoare, din cauza detenției sale în Austria, reclamantul sesizează instanțele române cu privire la executarea pedepsei. Prin hotărârea definitivă din 10 octombrie 2011, Tribunalul de Primă Instanță și-a admis acțiunea și a dedus durata detenției provizorii efectuate în Austria din durata pedepsei cu închisoarea. Tribunalul a hotărât că reclamantul fusese deținut în Austria în vederea extrădării sale, în temeiul Legii nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internațională în materie penală ( La 25 ianuarie 2012, reclamantul sesizează tribunalul județean din Timiș, tribunalul departamental, cu privire la o acțiune civilă împotriva statului român, în temeiul articolului 504 din Codul de procedură penală; acesta a solicitat suma de 50 Cu titlu de despăgubire pentru privarea de libertate ilegală de 18 zile pe care a suportat-o în plus față de pedeapsa de patru luni de închisoare. Prin hotărârea din 26 iunie 2012, tribunalul departamental a respins acțiunea sa; în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, instanța a judecat că nu era tardivă, în măsura în care legea prevedea un termen legal de 18 zile. luni de la data deciziei cu privire la detenție și în speță nici o instanță nu a fost pronunțată asupra legalității deținerii în cauză. Pe fond, părțile relevante în speță ale instanței sunt astfel redactate Din datele comunicate de către instituția din care face parte rezultă că reclamantul a executat 18 zile de închisoare în exces, dar acest lucru nu reprezintă o eroare judiciară în sensul articolului 504 din Codul de procedură penală și al articolului 52 § 3 din Constituție. El nu a avut nici un alt mod de executare a mandatului de patru luni de închisoare, detenția în Austria în vederea extrădării fiind impusă de conduita reclamantului, care nu a intenționat să execute de bună voie pedeapsa aplicată de instanțele române, în timp ce acesta avea cunoștință de aceasta și putea să se prezinte personal în vederea executării mandatului. În plus, (...) instanța constată că reclamantul nu a dovedit prejudiciul moral suferit. Nu reiese din raportul de evaluare psihologică [care a fost] prejudiciul cauzat de detenția de 18 zile, deoarece această perioadă nu este delimitată de restul pedepsei care a fost pronunțată pe baza unei hotărâri definitive de condamnare. Nici familia, nici prietenii nu au avut cunoștință de privarea de libertate suferită din cauza depășirii duratei mandatului. ; prin urmare, acest lucru nu a putut induce reclamantului sentimentul de respingere, de excludere a anumitor cercuri din acest motiv. În mod similar, efectele detenției prelungite asupra vieții profesionale nu au fost dovedite, tribunalul neavând la dispoziție nici un indiciu cu privire la profesia reclamantului, [nici] înainte, [sau] după executarea pedepsei cu închisoarea. Recursul în recurs al recurentului a fost respins de către instanța de recurs din Timișoara, care, într-o hotărâre din 13 decembrie 2012, a considerat că caracterul ilegal al privării de libertate suferită de reclamant nu a fost constatat de către reclamant, în conformitate cu cerințele articolului 504 alineatul (3) din Codul de procedură penală (in modalitare permis de text Dreptul și jurisprudența internă relevantă Dispozițiile relevante în speță ale Constituției și ale Codului de procedură penală în vigoare în momentul faptelor sunt rezumate în cauza Degeratu c. România 35104/02, § 29, 6 iulie 2010). În special, în conformitate cu art. 504 alineatul (3) din Codul de procedură penală, constatarea caracterului ilegal al privării de libertate trebuia făcută în următoarele moduri: privarea sau restricția ilegală de libertate trebuie să fi fost constatată, după caz, printr-o ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, printr-un refuz întemeiat pe motivul prevăzut la art. 10 alin. (1) lit. (j), printr-o decizie a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, printr-o decizie definitivă de soluționare sau printr-o decizie definitivă prin care se dispune încheierea procedurii penale pentru motivul prevăzut la art. 10 alin. (1) lit. (j). Jurisprudența instanțelor române privind aplicarea acestor dispoziții, precum și jurisprudența Curții Constituționale române sunt prezentate în cauzele Oprea c. România 26765/05, §§ 10-11, 10 decembrie 2013) și Hușanu c. România (dec.) (n 50858/09, §§ 11-15, 3 februarie 2015). 302/2004, astfel cum este în vigoare în momentul faptelor, dispune la art. 15 că durata detenției efectuate în străinătate ca urmare a unei cereri a autorităților române întemeiate pe dispozițiile acestei legi se deduce din durata pedepsei aplicate de instanțele române. GRIFS Invocând articolele 5 și 6 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost privat în mod ilegal de libertate timp de 18 zile, precum și de dreptul de a obține o reparație pentru această privare ilegală de libertate. ? În special, privarea de libertate suferită de acesta timp de 18 zile în plus față de perioada de patru luni de închisoare executată intră sub incidența lit. (a) din această dispoziție Reclamantul avea, așa cum se prevede la art. 5 alin. (5) din Convenție, dreptul efectiv de a obține în justiție despăgubiri pentru detenția sa ilegală timp de 18 zile, detenție, el consideră contrar art. 5 alin. (1) din Convenție

Communiquée le 17 juin 2015

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

40136/13

Gheorghe SAVU

contre la Roumanie

introduite le 12 juin 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Gheorghe Savu, est un ressortissant roumain né en 1978 et résidant à Timișoara. Il est représenté devant la Cour par M

e

D.O. Sabou, avocat à Timișoara.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Par un jugement du 9 mai 2005, le tribunal de première instance de Timișoara («

le tribunal de première instance

») condamna le requérant à une peine de quatre mois de prison pour faux. Le requérant se trouvant à l’étranger pendant la procédure, il ne fut pas incarcéré.

Le 11 janvier 2006, après que le jugement susmentionné devint définitif, le tribunal de première instance délivra un mandat d’exécution de la peine

; un mandat d’arrêt européen fut délivré le même jour.

Le 4 mai 2010, le requérant fut appréhendé par les autorités autrichiennes et placé en détention provisoire jusqu’au 21

mai 2010, en vue de son extradition vers la Roumanie. Ensuite, il se rendit, dans des circonstances non détaillées, en Italie, d’où il fut remis aux autorités roumaines, le 12

août

Le 15 avril 2011, estimant qu’il avait purgé dix-huit jours de prison de trop, en raison de sa détention en Autriche, le requérant saisit les tribunaux roumains d’une contestation à l’exécution de sa peine.

Par un jugement définitif du 10 octobre 2011, le tribunal de première instance fit droit à son action et déduit la durée de la détention provisoire effectuée en Autriche de la durée de la peine de prison. Le tribunal jugea que le requérant avait été détenu en Autriche en vue de son extradition, en application de la loi n

o

302/2004 sur la coopération juridique internationale en matière pénale («

la loi n

o

302/2004

»).

Le 25 janvier 2012, le requérant saisit le tribunal départemental de Timiș («

le tribunal départemental

») d’une action civile contre l’État roumain fondée sur l’article 504 du code de procédure pénale

; il réclamait la somme de 50

000 euros à titre de réparation pour la privation de liberté illégale de dix-huit jours qu’il avait subie en plus de sa peine de quatre mois de prison.

Par un jugement du 26 juin 2012, le tribunal départemental rejeta son action

; s’agissant de la recevabilité de l’action, le tribunal jugea qu’elle n’était pas tardive dans la mesure où la loi prévoyait un délai légal de 18

mois à compter de la date de la décision constatant l’illégalité de la détention et qu’en l’espèce aucun tribunal ne s’était prononcé sur la légalité de la détention en cause. Sur le fond, les parties pertinentes en l’espèce du jugement sont ainsi rédigées

:

«

Il résulte des données communiquées par l’établissement pénitentiaire que le requérant a purgé dix-huit jours de prison de trop, mais cela ne représente pas une erreur judiciaire au sens de l’article 504 du code de procédure pénale et de l’article 52

De plus, (...) le tribunal constate que le requérant n’a pas prouvé le préjudice moral subi.

Il ne ressort pas du rapport d’évaluation psychologique [quel a été] le préjudice causé par la détention de dix-huit jours parce que cette période n’est pas délimitée du reste de la peine qui a été purgée sur la base d’une décision définitive de condamnation. Ni la famille, ni les amis n’ont eu connaissance de la privation de liberté subie en raison du dépassement de la durée du mandat

; donc, cela n’a pas pu induire au requérant le sentiment de rejet, d’exclusion de certains cercles pour cette raison. De même, les effets de la détention prolongée sur la vie professionnelle n’ont pas été prouvés, le tribunal n’ayant à sa disposition aucun indice sur la profession du requérant, [ni] avant, [ni] après l’exécution de la peine de prison.

»

Le pourvoi en recours du requérant fut rejeté par la cour d’appel de Timișoara, qui, dans un arrêt du 13 décembre 2012, jugea que le caractère illégal de la privation de liberté subie par le requérant n’avait pas été constaté «

selon les exigences de l’article 504 § 3 du code de procédure pénale

» (

în modalitățile permise de text

).

B.

Le droit et la jurisprudence internes pertinents

Les dispositions pertinentes en l’espèce de la Constitution et du code de procédure pénale en vigueur au moment des faits sont résumées dans l’affaire

Degeratu c.

Roumanie

(n

o

35104/02, § 29, 6 juillet 2010). En particulier, selon l’article 504 § 3 du code de procédure pénale, le constat du caractère illégal de la privation de liberté devait se faire dans les modalités suivantes

:

«

La privation ou la restriction illégales de liberté doivent avoir été constatées, selon le cas, par une ordonnance du procureur portant révocation de la mesure privative ou restrictive de liberté, par un non-lieu fondé sur le motif prévu à l’article 10, alinéa premier, lettre j), par une décision du tribunal portant révocation de la mesure privative ou restrictive de liberté, par une décision définitive d’acquittement ou par une décision définitive ordonnant la clôture de la procédure pénale pour le motif prévu à l’article 10, alinéa premier, lettre j).

»

La jurisprudence des tribunaux roumains relative à l’application de ces dispositions, ainsi que celle de la Cour constitutionnelle roumaine sont présentées dans les affaires

Oprea c. Roumanie

(n

o

26765/05, §§ 10-11, 10

décembre 2013) et

Huțanu c. Roumanie

(déc.) (n

o

50858/09, §§ 11-15, 3

février 2015).

La loi n

o

302/2004, telle qu’en vigueur au moment des faits, disposait à l’article 15 que la durée de la détention effectuée à l’étranger à la suite d’une demande des autorités roumaines fondée sur les dispositions de cette loi est déduite de la durée de la peine appliquée par les juridictions roumaines.

GRIEFS

Invoquant les articles 5 et 6 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été illégalement privé de liberté pendant dix-huit jours, ainsi que de l’impossibilité d’obtenir une réparation pour cette privation illégale de liberté.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article 5 § 1 de la Convention

? En particulier, la privation de liberté subie par lui pendant dix-huit jours en plus de la période de quatre mois de peine de prison exécutée tombe-t-elle sous le coup de l’alinéa a) de cette disposition

?

2.

Le requérant avait-il, comme l’exige l’article 5 § 5 de la Convention, un droit effectif à obtenir en justice réparation pour sa détention illégale

pendant dix-huit jour, détention qu’il estime contraire à l’article 5 § 1 de la Convention

?