GHIURĂU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.01.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

GHIURĂU c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr. 3620/04 Calin Claudiu GHIURĂU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 ianuarie 2015 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Marialena Tsirli greffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 decembrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentul Culin Claudiu Ghiurau, este un resortisant român născut în 1984 și rezident în Oradea. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Caba, avocat în Oradea. Guvernul român (adică, a fost reprezentat de agenții săi, dnii Brumar și I. Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 iulie 2002, printr-o decizie a procurorului districtual în apropierea tribunalului departamental din Bihor, reclamantul a fost pus în arest provizoriu în cadrul unui caz de furt violent. În special, pe baza articolului 148 litera (f) și litera (h) din Codul de procedură penală (CPP), procurorul pledează în favoarea acestei decizii prin gravitatea pedepsei prevăzute pentru acest delict, prin starea de recidivă a reclamantului Această decizie a fost confirmată în ultimă instanță printr-o hotărâre înainte de a se pronunța dreptul din 17 octombrie 2002 al instanței judecătorești din Oradea. Prin hotărâri pronunțate la 20 august, 18 septembrie și 14 Octombrie 2002, tribunalul departamental din Bihor găzduiește cererile Parchetului de prelungire a detenției provizorii a recurentului pentru perioade de 30 de zile, cereri motivate în special de gravitatea faptelor comise de către persoana interesată și de nevoile anchetei (noi audieri ale martorilor, ale victimei și ale coincriminaților, mai mulți dintre aceștia schimbându-și declarațiile). Instanța validează motivele invocate de Parchet și consideră că motivele inițiale care stau la baza detenției reclamantului erau în continuare valabile. În recursul în recurs al reclamantului împotriva primelor două hotărâri menționate anterior, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . octombrie 2002. Curtea de apel reține pericolul social al faptelor în cauză și explică în ultima hotărâre menționată anterior pericolul pentru ordinea publică ca reprezentând reacția societății civile și îngrijorarea publicului față de lipsa unui răspuns ferm din partea autorităților față de comisia pentru infracțiuni grave. Printr-un rechizitoriu din 11 noiembrie 2002, Parchetul din apropierea tribunalului departamental din Bihor l-a trimis pe reclamant înapoi în fața instanței de judecată a șefului de zbor cu violență. Prin aceeași rechiziționare, procurorul a constatat că reclamantul era minor când a comis jaful anterior, astfel încât nu se afla în stare de recidivă. Prin hotărârile din 15 noiembrie și 16 decembrie 2002, din 13 și 27 ianuarie, 24 februarie, 24 martie, 21 aprilie, 20 și 23 iunie, 21 iulie, 18 august, 15 și 23 septembrie, 13 octombrie și 10 noiembrie 2003, tribunalul departamental a decis menținerea reclamantului în detenție provizorie, motivele pentru care existau indicii cu privire la comisia de către persoana în cauză a furtului cu violență, că motivele inițiale care justificau detenția sa erau încă în vigoare și că această măsură era în interesul unei bune desfățări a anchetei judiciare. În hotărârea sa din 23 iunie 2003 menționată anterior, tribunalul departamental a adăugat, de asemenea, necesitatea de a cunoaște rezultatul investigațiilor efectuate din oficiu de către Parchet împotriva victimei ca urmare a schimbării, la sfârșitul lunii mai 2003, a declarațiilor sale care îl incriminaseră pe reclamant. La fiecare dintre aceste audieri, avocatul reclamantului a obiectat față de menținerea reclamantului în detenție provizorie. Recurentul a formulat un recurs împotriva hotărârilor menționate anterior din 23 iunie, 21 iulie și 10 noiembrie 2003 în fața Tribunalului din Oradea, care a confirmat necesitatea menținerii în detenție provizorie prin hotărâri pronunțate la 8 și 25 iulie și, respectiv, 9 decembrie 2003. Ca răspuns la argumentele reclamantului care a contestat faptele reproșate, precum și existența unui pericol social în caz de rejudecare și necesitatea deteniei - Tribunalul de apel din Oradea a considerat că motivele care au justificat arestarea au fost întemeiate. Aceasta a adăugat că mai multe dovezi mai mult decât declarația victimei au furnizat indicii cu privire la comisia pentru infracțiune de către reclamant și, în hotărârea sa din 25 iulie 2003 menționată anterior, că acesta din urmă putea chiar să influențeze martorii și victima. 10. Printr-o hotărâre din 15 decembrie 2003, Tribunalul departamental din Bihor a decis să se alăture cauzei referitoare la reclamant, cea referitoare la victima jafului cu violență, care fusese trimisă în fața justiției pentru Recel de răufăcători ca urmare a schimbării declarațiilor sale. Pe de altă parte, Tribunalul a dispus eliberarea reclamantului, pe motiv că motivele care stau la baza arestării sale provizorii nu mai erau valabile. Această hotărâre a fost confirmată, în recursul în recurs al Parchetului, printr-o hotărâre din 18 decembrie 2003 a Tribunalului de apel din Oradea, care menționează că cauza nu fusese încă pronunțată în cursul celor cincisprezece ședințe ulterioare trimiterii în instanță și că, în plus, un nou dosar fusese atașat la aceasta. Curtea de apel a adăugat că repunerea în libertate a reclamantului până la sfârșitul procedurii nu prezenta niciun pericol pentru ordinea publică. Reclamantul a fost eliberat în aceeași zi. 11. Prin hotărârea din 30 mai 2006, Curtea de apel din La 7 februarie 2011, procurorul districtual din Bihor a emis o hotărâre de nejudiciare, pe motiv că scurgerea timpului a dus la eliminarea riscului de a aduce atingere ordinii publice care ar putea rezulta din faptele pe care le-a incriminat reclamantul și l-a condamnat la plata unei amenzi administrative. Dispozițiile dreptului intern relevant în speță în materie de detenție provizorie, în special Codul de procedură penală, astfel cum erau în vigoare la momentul respectiv, sunt descrise în cauzele Samoila și Cionca c. România 33065/03, § 36-40, 4 martie 2008) și Hamvas c. România 6025/05, § 27-29, 9 iulie 2013). Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a detenției sale provizorii. 14. Citând același articol, el se plângea că nu a fost imediat dus în fața unui judecător după arestarea sa provizorie pe baza unei hotărâri a unui procuror 15. Invocând art. 5 alin. (1) lit. (c) și 6 din Convenție, reclamantul declară că a fost reținut provizoriu la 23 iulie 2002 și se plângea de necunoașterea faptului că această măsură a fost întemeiată pe art. 148 lit. (h) din Codul de procedură penală, care lăsa să se prevadă condamnarea sa pe fond. Cu privire la motivul întemeiat pe durata pretinsă excesivă a detenției provizorii 16. Reclamantul se plânge de durata detenției provizorii, pe care o consideră excesivă și, prin urmare, contrară articolului 5 alineatul (3) din convenție. Acest articol este astfel formulat în partea sa relevantă în speță orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a făcut-o. 17. Guvernul observă că, chiar dacă reclamantul a rămas în detenție provizorie în perioada 23 iulie 2002-18 decembrie 2003, acesta din urmă a omis să depună recurs împotriva majorității hotărârilor judecătorești ale departamentului Bihor land care au rămas în detenție provizorie, astfel încât perioada care trebuie luată în considerare pentru examinarea Acest lucru ar conduce la o durată totală relevantă de aproximativ cinci luni, corespunzătoare hotărârilor pe care reclamantul le-a contestat, ceea ce, în opinia sa, este rezonabil în circumstanțele din speță, ținând seama de motivele relevante și suficiente, chiar dacă uneori repetitive, prezentate de instanțele naționale. În această privință, acesta menționează indicii cu privire la comisia de către reclamantul infracțiunii în cauză și pericolul pe care l-ar fi reprezentat pentru ordinea publică, la care se adaugă faptul că reclamantul fusese deja condamnat la penalitate. Pe de altă parte, guvernul consideră că autoritățile au manifestat diligență în prelucrarea cauzei, întrucât reclamantul a fost trimis înapoi în instanță mai puțin de patru mai puțin după arestare și că mai multe audieri ale celor trei coinculpați și ale martorilor, precum și alte probe au fost colectate de către instanțe în perioada relevantă 18. În ceea ce privește perioada care trebuie luată în considerare, Curtea constată că reclamantul a fost pus în detenție provizorie la 23 iulie 2002 și că a fost eliberat la 18 decembrie 2003. Curtea nu consideră că este necesar să se examineze în speță mai detaliat cererea guvernului de a nu lua în considerare, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din convenție, că perioadele de detenție care corespund hotărârilor contestate de solicitant, dat fiind că, chiar dacă ia în considerare întreaga perioadă de detenție menționată anterior, actul trebuie declarat inadmisibil din motivele expuse mai jos ( România (dec.), nr 27090/07, § 25 in fine, 11 martie 2014, Medințu c. România (dec.), n 5623/04, § 42, 13 noiembrie 2012 și Bucureștiteanu c. România, n 20558/04, § 65, 16 aprilie 2013). În jurisprudența sa, Curtea a dezvoltat patru motive fundamentale pentru arestarea provizorie a unui acuzat suspectat de comiterea unei infracțiuni. : Pericolul de evadare a acuzatului, riscul ca acuzatul, odată eliberat, să comită noi infracțiuni sau ca ordinea publică să fie pusă în pericol. Comisia a considerat, de asemenea, că instanțele judecătorești care acționează cu privire la caracterul adecvat al menținerii recurentului în detenție provizorie trebuie să se angajeze într-o examinare a unui set de elemente relevante concrete, care să confirme existența necesității acestei măsuri (a se vedea, printre altele, Georgiou c. Grecia, (dec.), nr 8710/08, 22 martie 2011 21. Existența și persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată de a comite o infracțiune este o condiție sine qua non Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. Cu toate acestea, după o anumită perioadă de timp, aceasta nu mai este suficientă. În acest caz, Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. Autoritățile trebuie să demonstreze în mod convingător că fiecare perioadă de detenție, atât de scurtă cât este cazul, a fost justificată (Chichkov c. Bulgaria, n 38822/97, § 66, CEDO 2003). I).În cazul în care decid dacă o persoană trebuie să fie eliberată sau deținută, acestea trebuie să caute dacă există alte măsuri care să permită să se asigure că persoana respectivă este prezentată la proces (Idalov c. Rusia [GC], nr. 5826/03, § 140, 22 mai 2012 22. În primul rând, autoritățile judiciare naționale trebuie să se asigure că, într-un caz dat, detenția provizorie suferită de un inculpat nu depășește o durată rezonabilă. În acest scop, este necesar ca, ținând seama în mod corespunzător de principiul prezumției de nevinovăție, să examineze toate circumstanțele care pot fi manifestate sau în afara existenței acestei cerințe de interes public care justifică o derogare de la norma prevăzută la art. 5 și să prezinte un raport în deciziile lor referitoare la cererile de extindere. În speță, Curtea constată că instanțele interne și-au întemeiat deciziile care validează plasarea și menținerea în detenție provizorie a reclamantului în temeiul articolului 148 litera (f) și litera (h) din CPP - și anume starea de recidivă și faptul că repunerea în libertate a reclamantului constituie un pericol pentru ordinea publică. În special după trimiterea reclamantului în instanță în noiembrie 2002, instanțele s-au bazat în principal pe al doilea motiv menționat anterior, indicând, în același timp, subzistența motivelor inițiale care justifică detenția. La aceasta se adaugă, în hotărârea din 25 În iulie 2003, în cazul în care reclamantul ar fi putut exercita o cale de atac împotriva martorilor-cheie și asupra victimei, acesta ar fi prezentat un risc pe termen scurt în contextul schimbării declarațiilor acestora (punctele 5, 6 și 9 de mai sus). Trebuie să se constate că tribunalele au efectuat din oficiu și la intervale regulate de control al legalității și al caracterului adecvat al menținerii în detenție și că au justificat necesitatea măsurii provizorii de detenție prin trimiteri la textele legii și prin motive de fapt relevante. În plus, având în vedere perioada limitată dintre aceste decizii, este rezonabil ca Tribunalul departamental din Bihor să fi utilizat, în anumite perioade, argumente apropiate, pe baza acelorași motive pentru a justifica menținerea reclamantului în detenție (Georgie sau, decizia menționată anterior, Medințu, decizia menționată anterior, punctul 47), și Stavarache , decizie menționată anterior, punctul 28). În opinia Curții, instanțele naționale au dat motive pertinente și suficiente pentru a justifica menținerea reclamantului în detenție provizorie 24. În ceea ce privește diligența autorităților în desfășurarea anchetei, Curtea constată că urmărirea penală împotriva reclamantului a dus, la mai puțin de patru luni de la detenție, la trimiterea sa în judecată (a se vedea rechiziționarea din 11 noiembrie 2002, alineatul 7 de mai sus). După înscrierea în rol a instanțelor, procedura nu a cunoscut o durată excesivă sau perioade de inactivitate vădită înainte de punerea în libertate a reclamantului la 18 decembrie 2003. Prin urmare, nu poate fi criticată nicio lipsă de diligență în prelucrarea cauzei. 25. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că acest motiv este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (2) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Citând din art. 5 alin. (1) lit. (c) și 6 din Convenție, reclamantul declară că a fost reținut provizoriu la 23 iulie 2002 și se plângea de necunoașterea faptului că această măsură a fost întemeiată pe art. 148 lit. (h) CPP, care lăsa să se prevaleze de condamnarea sa pe fond. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, se plânge și că nu a fost dus imediat în fața unui judecător după arestarea sa provizorie pe baza unei decizii a unui procuror. 27. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a arătat nici o formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. 28. Curtea concluzionează că această parte a cererii este, de asemenea, inadmisibilă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.