SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere n 28342/03 Dinu GHIURAU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 12 martie 2013 într-un comitet compus din Alvina Gyulumyan, președinta Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători și Marialena Tsirli, adjunctă la secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 14 iulie 2003, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de avocatul care susține că este reprezentantul reclamantului, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Curtea a fost sesizată de domnul Arpad Stefan Kolozsi, avocat la Oradea, în numele domnului Dinu Ghiurau, un resortisant român născut în 1961 și rezident în Oradea. Guvernul român ( a fost reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-o ordonanță din 20 mai 2002, procurorul general al Parchetului din Bihor a ordonat arestarea provizorie a reclamantului, care era acuzat de uciderea soției sale. Începând cu 12 august 2002, la cererea procurorului general, tribunalul departamental din Bihor și-a prelungit detenția provizorie până la 17 noiembrie 2003. Prelungirea detenției provizorii a fost decisă pe motiv că au existat dovezi clare că punerea în libertate a reclamantului prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere obiectul procesului, complexitatea acestuia, dificultatea problemelor de fapt și de drept de examinat și impactul negativ al acestuia în cadrul societății civile dacă o persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni grave ar fi urmărită în timp ce ar fi încă în libertate, ceea ce ar putea duce la teama colectivă că autoritățile judiciare nu tratează în mod eficient acest tip de infracțiune. Printr-o hotărâre din 17 noiembrie 2003, după examinarea fondului acuzării, Tribunalul departamental din Bihor a pronunțat relaxarea reclamantului. El a fost eliberat în aceeași zi. După un prim ciclu procedural încheiat printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 10 mai 2006, decizia de relaxare a devenit definitivă printr-o hotărâre a Înaltei Curți din 6 iunie 2008. La 12 august 2009, la data ultimei comunicări a dlui Kolozsi, o procedură de despăgubire pentru privarea ilegală de libertate în temeiul articolelor 504 407 din Codul de procedură penală în vigoare la momentul respectiv era pendinte. Kolozsi se plânge de arestarea provizorie a reclamantului și, în special, de faptul că măsura a fost luată de un procuror, care nu era un magistrat autorizat prin lege să exercite funcții judiciare detenția sa a fost prelungită pentru o perioadă rezonabilă de timp în lipsa unui temei juridic consacrat în Codul de procedură penală și în lipsa unor motive concrete și faptice care o justifică. În conformitate cu art. 36 și 45 din Regulamentul Curții, articolele 36 și 45 din Regulamentul Curții se citesc astfel art. 36 (Reprezentarea reclamanților) Persoanele fizice, organizațiile neguvernamentale și grupurile de particulari menționați la art. 34 din Convenție pot inițial să depună cereri acționând fie prin acțiuni proprii, fie prin intermediul unui reprezentant. Orice cerere formulată în temeiul art. 33 sau 34 din Convenție trebuie prezentată în scris și semnată de către reclamant sau de către reprezentantul său. (...) În cazul în care un reclamant este reprezentat în conformitate cu art. 36 din prezentul regulament, reprezentantul sau reprezentanții săi trebuie să prezinte o împuternicire sau o competență scrisă. 13. Guvernul susține că formularul de cerere este semnat de M. Kolozsi, care a furnizat o putere de reprezentare care poartă doar propria sa semnătură, nu și cea a reclamantului. În plus, Guvernul ia notă de existența dosarului de scrisori trimise și semnate de diverse persoane care pretind că au o legătură de rudenie cu reclamantul, fără a dovedi că are o putere de reprezentare pe care acesta din urmă le-ar fi dat-o. 14. Kolozsi nu a răspuns acestei obiecții prezentate de guvern. 15. Curtea amintește că atunci când un reclamant alege să se reprezinte în loc să-și introducă el însuși cererea, art. 45 alineatul (3) din Regulamentul de procedură impune ca acesta să emită o împuternicire semnată în mod corespunzător. Este esențial ca reprezentantul să demonstreze că a primit instrucțiuni specifice și explicite de la persoana care pretinde că este victimă în sensul articolului 34 din convenție, în numele căreia afirmă că acționează în fața Curții (Post c. Țările de Jos (dec.), n 21727/08, 20 ianuarie 2009). În caz contrar, în lipsa unei împuterniciri, al cărei lan trebuie prezentat în comun de către reclamant și de către avocatul său, cererea nu poate fi considerată ca fiind formulată în mod valabil și trebuie respinsă de Curte pentru lipsa de calitate a victimei sau chiar ca cerere abuzivă, în sensul articolelor 34 și 35 alineatul (3) litera (a) din convenție (a se vedea, printre altele, Kokhreidze și Ramishvili c. Georgia (dec.), nr 17092/07 și 22032/07, § 16, 25 În plus, autoritatea trebuie să facă parte integrantă din cerere, în sensul articolelor 45 și 47 din Regulamentul de procedură al Curții. Chiar și atunci când competența este prezentată ulterior, spontan sau la rechemarea din partea grefei, acest lucru este de natură să afecteze data de depunere a cererii, cu excepția cazului în care reclamantul își poate justifica întârzierea de a furniza respectiva putere ( Kokhreidze și Ramishvili, menționate anterior, § 17). 16. În speță, Curtea arată că nici reclamantul, nici avocatul care susține că reprezentantul nu vor fi supus dreptului de a semna în mod corespunzător de către reclamant, în pofida faptului că instanța guvernamentală este de părere că dosarul cauzei nu conține până în prezent niciun document care să scoată în evidență inculpatul lui M. În plus, din dosar nu reiese că domnul Ghiurău ar fi trebuit să respecte cerința procedurală de depunere a unei cereri completate în mod regulat, însoțită de o competență de reprezentare. În aceste condiții, Curtea consideră că M. Kolozsi nu a demonstrat că a primit instrucțiuni specifice și explicite de la domnul Ghiurău, în calitate de victimă a unei încălcări grave a convenției, în sensul articolului 34 din convenție, sau de la o altă persoană desemnată de acesta din urmă, ca reprezentant al său. 17. Prin urmare, Curtea consideră că cererea este incompatibilă rațională personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului (a) și trebuie să fie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Adjunct Președinte
Requête n
o
28342/03
Dinu GHIURAU
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 12 mars 2013 en un comité composé de
:
Alvina Gyulumyan,
présidente
,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
juges
,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 14 juillet 2003,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par l’avocat alléguant être le représentant du requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
La Cour a été saisie par M
e
Arpad Stefan Kolozsi, avocat à Oradea, au nom de M.
Dinu Ghiurău, un ressortissant roumain né en 1961 et résidant à
Oradea.
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Par une ordonnance du 20 mai 2002, le procureur du parquet près le tribunal départemental de Bihor ordonna le placement en détention provisoire du requérant, qui était accusé du meurtre de son épouse.
5.
A partir du 12 août 2002, sur demande du procureur, le tribunal départemental de Bihor prolongea sa détention provisoire jusqu’au 17
novembre 2003.
6.
La prolongation de la détention provisoire fut décidée au motif qu’il y avait des preuves manifestes que la mise en liberté du requérant présentait un danger social concret pour l’ordre public compte tenu de l’objet du procès, de sa complexité, de la difficulté des questions de fait et de droit à examiner et de l’impact négatif au sein de la société civile si une personne accusée d’avoir commis une infraction grave était poursuivie tout en restant en liberté, ce qui pourrait provoquer la crainte collective que les autorités judiciaires ne traitent pas de manière efficace ce genre d’infraction.
7.
Par un jugement du 17 novembre 2003, après examen du fond de l’accusation, le tribunal départemental de Bihor prononça la relaxe du requérant. Il fut mis en liberté le même jour.
8.
Après un premier cycle procédural ayant pris fin par une décision de la Haute Cour de cassation et de justice du 10 mai 2006, la décision de relaxe devint définitive par un arrêt de la Haute Cour du 6 juin 2008.
9.
Le 12 août 2009, à la date de la dernière communication de M
e
A.
Kolozsi, une procédure en indemnisation pour privation illégale de liberté fondée sur les articles 504
‑
407 du code de procédure pénale en vigueur à l’époque était pendante.
10.
La suite de cette procédure ne fut pas communiquée à la Cour.
11.
Invoquant les articles 5, 6 et 13 de la Convention, M
e
A.
Kolozsi se plaint de l’illégalité de la détention provisoire du requérant et en particulier de ce que
:
a)
la mesure ait été prise par un procureur, qui n’était pas un magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires
;
b)
sa détention ait été prolongée pour une durée déraisonnable en l’absence d’une base légale consacrée dans le code de procédure pénale et en l’absence de motifs concrets et factuels qui la justifient.
12.
Les articles 36 et 45 du règlement de la Cour se lisent ainsi
:
Article 36
(Représentation des requérants)
«
1.
Les personnes physiques, organisations non gouvernementales et groupes de particuliers visés à l’article 34 de la Convention peuvent initialement soumettre des requêtes en agissant soit par eux-mêmes, soit par l’intermédiaire d’un représentant.
(...) »
Article 45
(
Signatures
)
«
1.
Toute requête formulée en vertu des articles 33 ou 34 de la Convention doit être présentée par écrit et signée par le requérant ou son représentant.
(...)
3.
Lorsqu’un requérant est représenté conformément à l’article 36 du présent règlement, son ou ses représentants doivent produire une procuration ou un pouvoir écrit.
»
13.
Le Gouvernement fait valoir que le formulaire de requête est signé par M
e
A.
Kolozsi, qui a fourni un pouvoir de représentation portant uniquement sa propre signature, pas celle du requérant.
De plus, le Gouvernement note l’existence au dossier de lettres envoyées et signées par diverses personnes affirmant avoir un lien de parenté avec le requérant, sans prouver avoir un pouvoir de représentation que ce dernier leur aurait donné.
14.
M
e
A.
Kolozsi n’a pas répondu à cette objection présentée par le Gouvernement.
15.
La Cour rappelle que lorsqu’un requérant choisit de se faire représenter plutôt que d’introduire lui-même sa requête, l’article 45 § 3 du règlement de la Cour exige qu’il produise une procuration dûment signée. Il est essentiel que le représentant démontre avoir reçu des instructions spécifiques et explicites de la personne qui se prétend victime au sens de l’article 34 de la Convention, au nom de laquelle il affirme agir devant la Cour (
Post c. Pays-Bas
(déc.), n
o
21727/08, 20 janvier 2009).
Autrement, en absence de procuration, dont l’original doit être soumis signé conjointement par le requérant et par son avocat, la requête ne peut pas être considérée comme valablement introduite et doit être rejetée par la Cour pour absence de qualité de «
victime
» ou même en tant que requête abusive, au sens des articles 34 et 35 § 3 a) de la Convention (voir, entre autres,
Kokhreidze et Ramishvili
c. Géorgie
(déc.), n
os
17092/07 et 22032/07, § 16, 25
septembre 2012). En outre, le pouvoir doit faire partie intégrante de la requête, au sens des articles 45 et 47 du règlement de la Cour. Même lorsque le pouvoir est soumis ultérieurement, spontanément ou sur rappel de la part du greffe, cela est de nature à affecter la date d’introduction de la requête, à moins que le requérant puisse justifier son retard à fournir ledit pouvoir (
Kokhreidze et Ramishvili,
précité, § 17).
16.
En l’espèce, la Cour relève que ni le requérant, ni l’avocat prétendant le représenter n’ont soumis de pouvoir dûment signé par le requérant, et ce, malgré l’objection soulevée par le Gouvernement. Il s’ensuit que le dossier de l’affaire ne contient à ce jour aucun document faisant ressortir l’intention de M.
D.
Ghiurău de soumettre la présente requête à la Cour par l’intermédiaire de M
e
A.
Kolozsi. De surcroît, il ne ressort pas du dossier que M.
D.
Ghiurău aurait été dans l’impossibilité de respecter l’exigence procédurale de soumettre une requête régulièrement remplie, accompagnée d’un pouvoir de représentation. Dans ces conditions, la Cour estime que M
e
A.
Kolozsi n’a pas démontré avoir reçu des instructions spécifiques et explicites de M.
D.
Ghiurău, en tant que victime d’une prétendue violation de la Convention, au sens de l’article 34 de celle-ci, ou d’une autre personne désignée par ce dernier, comme son représentant.
17.
Partant, la Cour considère que la requête est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article
35
§
3
(a) et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Marialena Tsirli
Alvina Gyulumyan
Greffière adjointe
Présidente