Secțiunea a treia Cerere nr. 1136/05 Iancu CEUTĂ și Corneliu Natanael CEUTĂ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 noiembrie 2012 într-un comitet compus din Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Marialena Tsirli, adjunctă a secțiunii, Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 30 noiembrie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie FACUTă de reclamanții Iancu Ceută și Corneliu Natanael Ceutare, sunt doi frați, resortisanți români, născuți în 1960 și, respectiv, 1978 și reședința la Baru Mare. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, Irina Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 iunie 2004, cei doi reclamanți au fost reținuți pentru 24 de ore de către poliție, după ce au fost acuzați de agresiune, sechestrare și violare de domiciliu. La 9 iunie 2004, primul reclamant, Iancu Ceutre, a fost pus în arest provizoriu timp de 30 de zile, prin decizia Tribunalului de Primă Instanță al Devei. La 14 iunie 2004, tribunalul departamental din Hunedoara a primit recursul la Parchet împotriva deciziei din 9 iunie 2004 și a dispus, de asemenea, plasarea în detenție provizorie a celui de-al doilea reclamant, dl Corneliu Natanael Ceutare. Întrucât acesta din urmă a dispărut de la domiciliul său, a fost emis un aviz de căutare cu privire la acesta. Detenția provizorie a primului reclamant a fost prelungită de mai multe ori, la cererea procurorului, la 26 iulie, 30 august, 8 și 18 octombrie 2004, prin deciziile Tribunalului de Primă Instanță din Deva. La această ultimă dată, detenția reclamantului a fost prelungită până la 15 noiembrie 2004. Tribunalul a examinat recursul formulat de reclamant la 18 octombrie 2004 împotriva deciziei de prelungire a detenției provizorii, pronunțată în aceeași zi, la data de 28 octombrie 2004. 4, invocată de primul reclamant, nu era aplicabilă în speță, iar nerespectarea termenului legal de 24 de ore de trimitere a dosarului la instanța sesizată cu acțiunea nu putea justifica revocarea detenției provizorii. Chiar dacă instanța de primă instanță nu a respectat termenul de 24 de ore pentru a trimite dosarul instanței sesizate cu acțiunea, nerespectarea acestui termen nu presupune încetarea măsurii de detenție preventivă, care a fost menținută la o dată ulterioară. Acțiunea inculpaților a fost înregistrată la 25 octombrie 2004, în timp ce instanța sesizată cu acțiunea se pronunță la 28 octombrie 2004, respectând astfel termenul de trei zile pentru judecarea acțiunii. Prin hotărârea din 10 ianuarie 2005 a Tribunalului de Primă Instanță din Deva, primul reclamant a fost condamnat pentru agresiune, sechestrare și violare de domiciliu, la o pedeapsă de cinci ani și nouă luni de închisoare. printr-o hotărâre a tribunalului departamental din Hunedoara pronunțată la 30 iunie 2005 și confirmată la 24 iunie 2005 În noiembrie 2005 a fost primit recursul judecătoresc al Alba Iulia și primul reclamant a fost condamnat la șapte ani de închisoare. Fratele său, al doilea reclamant, a fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare. 10. La 10 aprilie 2009, primul reclamant a fost eliberat condiționat, în urma unei sentințe din 6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță din Dej. Plângerea penală împotriva gardienilor închisorii 11. La 23 iunie 2005, Parchetul din apropierea tribunalului de primă instanță al Hunedoarei a dispus un refuz ca urmare a unei plângeri a reclamanților privind abuzul de tratament, împotriva a doi agenți ai închisorii Deva. 12. Dreptul și practica internă relevante 13. Extragerile de drept și de practică internă relevante sunt expuse în cauza Stoianova și Nedelcu c. România ((dec.), nr. 77517/01 și 77722/01, 3 februarie 2004) și în Hotărârile Temeșan c. România, (n 36293/02, §§ 26-30, 10 iunie 2008), Calmanovici c. România, (n 42250/02, § 77, 1 iulie 2008), Ogica c. România (n 24708/03, § 56, 27 mai 2010) Degeratu c. România 35104/02, § 59, 6 iulie 2010). GRIEFS 14. Invocând art. 5 alineatul (4) din Convenție, primul reclamant se plânge că acțiunea sa formulată la 18 octombrie 2004 împotriva deciziei de prelungire a detenției provizorii nu a fost examinată în scurt timp. 15. Invocând în esență art. 3 din Convenție, cei doi reclamanți se plâng de așa-numitele abuzuri din partea gardienilor închisorii Deva. 2004 împotriva deciziei de prelungire a detenției provizorii nu a fost examinată în termen scurt, și anume în termen de trei zile, așa cum impune legea. 17. În acest sens, el invocă art. 5 alin. (4) din Convenție, care este astfel formulată Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și conform căilor legale (...) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi dus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile de crimă pe care a comis-o sau pe care există motive întemeiate de a crede în necesitatea de a împiedica comiterea unei infracțiuni sau de a se retrage după ce aceaceasta a fost comisă (...) Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât să se pronunțe în scurt timp asupra legalității detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. (...) 18. Potrivit jurisprudenței Curții cu privire la domeniul de aplicare a alineatului (4) din art. 5 din convenție, un control judiciar periodic trebuie să respecte standardele de fond ca procedură a legislației naționale și să se aplice în plus în conformitate cu scopul articolului 5, și anume să protejeze persoana împotrivarbitrarului (Herczegfalvy c. Austria, 24 septembrie 1992, § 75, seria A n 244. Prin garantarea faptului că persoanele arestate sau deținute au dreptul la o cale de atac pentru a controla legalitatea detenției lor, art. 5 alin. (4) consacră dreptul acestora de a obține, într-un termen scurt de la introducerea căii de atac, o hotărâre privind regularitatea detenției lor și de a pune capăt privării lor de libertate, dacă aceasta se dovedește ilegală (Musiałc. Polonia [GC], nr. 24557/94, § 43, CEDO 1999-II. 19. La art. 5 alineatul (4) nu obligă statele contractante să instituie un dublu grad de jurisdicție pentru examinarea legalității deținerii și a cererilor de extindere. Cu toate acestea, un stat care dispune de un astfel de sistem trebuie, în principiu, să acorde deținuților aceleași garanții atât în recurs, cât și în primă instanță. Cu siguranță că este una dintre ele, dar pentru a le controla observația trebuie să se facă o apreciere generală atunci când procedura sahestică, ca și aici, în fața a două grade de jurisdicție (Navarra c. Franța, 23 noiembrie 1993, § 28, seria A n 273 B). 20. Este mai flexibil atunci când este vorba despre proceduri în fața unei instanțe cu rang superior, deoarece, în cazul în care detenția a fost deja confirmată de un tribunal, aceasta trebuie considerată legală și nu arbitrară, chiar dacă o acțiune este prevăzută de lege (Lebedev c. Rusia, 4493/04, § 96, 25 octombrie 2007). În cele din urmă, este de competența statului să se asigure că sistemul său judiciar este organizat astfel încât să respecte cerințele articolului 5 alineatul (4) G.B. c. Elveția, n 27426/95, § 38, 30 noiembrie 2000). 21. În speță, recursul reclamantului împotriva hotărârii din 18 octombrie 2007 octombrie 2004 a Tribunalului de Primă Instanță din Deva prin care detenția sa fusese prelungită pentru o nouă perioadă de 30 de zile a fost redactată de tribunalul departamental din Hunedoara la 28 octombrie 2004, adică la zece zile de la data depunerii acțiunii. Este adevărat că, în hotărârea sa din 28 octombrie 2004, tribunalul departamental a constatat că termenul legal nu a fost respectat, în ceea ce privește transmiterea administrativă a dosarului, care ar fi trebuit să aibă loc în termen de 24 de ore de la depunerea recursului. În speță, dosarul cauzei nu a ajuns la tribunalul departamental decât octombrie 2004, în timp ce recursul fusese introdus încă din octombrie. Cu toate acestea, această întârziere nu este de natură să aducă atingere dreptului garantat prin art. 4 din Convenție. 24. În această privință, Curtea amintește că, în cauza Messina c. Italia (n 25498/94, §§ 94-96, CEDO 2000 X), recunoscând că simpla depășire a unui termen legal nu constituie o necunoaștere a dreptului la o cale de atac eficientă, Curtea a afirmat că nerespectarea sistematică a termenului de zece zile acordat de lege instanței de aplicare a pedepsei poate reduce semnificativ sau chiar anula impactul controlului exercitat de instanțe asupra hotărârilor ministrului justiției. Cu toate acestea, Curtea a considerat că nu există nicio problemă în ceea ce privește art. 5 alineatul (4) atunci când impactul controlului exercitat de instanțele judecătorești nu a fost anulat și că întârzierea de a se pronunța asupra plângerii formulate de reclamant, deși din păcate, nu a lipsit de eficacitate acțiunea în cauză ( Bruno c. Italia (dec.), n 12079/05, 10 iunie 2008). 25. În speță, Tribunalul de Primă Instanță din Deva, care a prelungit reținerea provizorie a reclamantului, este o instanță în sensul articolului 5 4 din convenție. În momentul în care a luat decizia de prelungire a detenției provizorii, instanța respectivă a examinat și a reînnoit legalitatea acestei măsuri și a procedat în același mod la celelalte date în care a prelungit reținerea provizorie a reclamantului. Acțiunea reclamantului în fața instanței de departament împotriva hotărârii din 18 octombrie 2004 constituia o garanție suplimentară pentru a verifica dacă decizia de prelungire a detenției provizorii era necesară. În aceste circumstanțe, deși a fost de dorit ca procedura în fața tribunalului departamental să fie mai puțin lungă, Curtea consideră că, în ansamblul său, procedura de prelungire a detenției provizorii a reclamantului nu a adus atingere dreptului garantat prin art. 5 alin. (4) din Convenție (Lapusan c. România, n 29723/03, §§ 45-46, 3 iunie 2008 26). Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Grief referitor la art. 3 din Convenție 27. Cei doi reclamanți se plâng de așa-numitele rele tratamente din partea gardienilor închisorii Deva. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 28. Curtea constată că, la 23 iunie 2005, Parchetul din apropierea Tribunalului de Primă Instanță din Hunedoara a dat un refuz ca urmare a unei plângeri a reclamanților privind relele tratamente, împotriva a doi agenți ai închisorii Deva. Aceștia din urmă nu au indicat dacă au contestat această decizie, în conformitate cu căile legale, pentru a-și susține în mod regulat cererea în fața Curții. 29. Prin urmare, rezultă că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan grefa adjunctă
Requête n
o
1136/05
Iancu CEUȚĂ et Corneliu Natanael CEUȚĂ
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 6 novembre 2012 en un comité composé de
:
Alvina Gyulumyan,
présidente,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 30 novembre 2004,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Les requérants, MM. Iancu Ceuță et Corneliu Natanael Ceuță, sont deux frères, ressortissants roumains, nés respectivement en 1960 et 1978 et résidant à Baru Mare.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
Irina Cambrea, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
L’accusation pénale et la détention provisoire du premier requérant
3.
Le 8 juin 2004, les deux requérants ont été retenus pour 24 heures par la police, après avoir été accusés de coups et blessures, séquestration et violation de domicile.
4.
Le 9 juin 2004, le premier requérant, M. Iancu Ceuță, fut placé en détention provisoire pour 30 jours, par décision du tribunal de première instance de Deva. Son frère fut remis en liberté le même jour.
5.
Le 14 juin 2004, le tribunal départemental de Hunedoara accueillit le recours du parquet contre la décision du 9 juin 2004 et ordonna également le placement en détention provisoire du deuxième requérant, M. Corneliu Natanael Ceuță. Ce dernier ayant disparu de son domicile, un avis de recherche fut émis à son égard.
6.
La détention provisoire du premier requérant fut prolongée à plusieurs reprises, sur demandes du procureur, les 26 juillet, 30 août, 8 et 18
octobre
2004, par des décisions du tribunal de première instance de Deva. A cette dernière date, la détention du requérant fut prolongée jusqu’au 15 novembre 2004.
7.
Le recours formé par le requérant le 18 octobre 2004 contre la décision de prolongation de sa détention provisoire, rendue le même jour, fut examiné par le tribunal départemental le 28 octobre 2004. Le tribunal estima que l’article 5
§
4, invoqué par le premier requérant, n’était pas applicable en l’espèce et que le non-respect du délai légal de 24 heures de renvoi du dossier au tribunal saisi du recours ne pouvait pas justifier la révocation de la détention provisoire. Le paragraphe pertinent de cette décision se lit ainsi
:
«
Même si le tribunal de première instance n’a pas respecté le délai de 24 heures pour envoyer le dossier au tribunal saisi du recours, le non-respect de ce délai n’induit pas la cessation de la mesure de détention préventive, qui a été maintenue à une date ultérieure.
Le recours des inculpés a été enregistré le 25 octobre 2004 alors que le tribunal saisi du recours s’est prononcé le 28 octobre 2004, respectant ainsi le délai de trois jours pour juger le recours.
»
8.
Par jugement du 10 janvier 2005 du tribunal de première instance de Deva, le premier requérant fut condamné pour coups et blessures, séquestration et violation de domicile, à une peine de cinq ans et neuf mois d’emprisonnement.
9.
Par une décision du tribunal départemental de Hunedoara, rendue le 30 juin 2005 et confirmée le 24
novembre 2005 par la cour d’appel d’Alba Iulia, l’appel du parquet fut accueilli et le premier requérant fut condamné à sept ans de prison. Son frère, le deuxième requérant, fut condamné à cinq ans et six mois de prison.
10.
Le 10 avril 2009, le premier requérant fut remis en liberté conditionnelle, à la suite d’un jugement du 6 avril 2009, rendu par le tribunal de première instance de Dej.
2.
La plainte pénale contre les gardiens de prison
11.
Le 23 juin 2005, le parquet près le tribunal de première instance de Hunedoara ordonna un non-lieu à la suite d’une plainte des requérants pour mauvais traitements, contre deux agents de la prison de Deva.
12.
Les requérants n’ont pas indiqué à la Cour s’ils avaient contesté cette décision, selon les voies légales.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
13.
Les extraits du droit et de la pratique internes pertinents sont exposés dans l’affaire
Stoianova et Nedelcu c.
Roumanie
((déc.), n
os
77517/01 et 77722/01, 3 février 2004) et dans les arrêts
Temeșan c. Roumanie
, (n
o
36293/02, §§ 26-30, 10 juin 2008),
Calmanovici c. Roumanie
, (n
o
42250/02, § 77, 1
er
juillet 2008),
Ogică c. Roumanie
, (n
o
24708/03, § 56, 27 mai 2010)
et
Degeratu c. Roumanie
(n
o
35104/02, § 59, 6 juillet 2010).
14.
Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le premier requérant se plaint de ce que son recours formé le 18 octobre 2004 contre la décision de prolongation de sa détention provisoire n’ait pas été examiné à bref délai.
15.
Invoquant en substance l’article 3 de la Convention, les deux requérants se plaignent de prétendus mauvais traitements de la part des gardiens de la prison de Deva.
A.
Sur le grief relatif à l’article 5 § 4 de la Convention
16.
Le premier requérant se plaint que son recours formé le 18
octobre
2004 contre la décision de prolongation de sa détention provisoire n’ait pas été examiné à bref délai, à savoir dans les trois jours, comme l’exigeait la loi.
17.
Il invoque à cet égard l’article 5 § 4 de la Convention qui est ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté et à la sûreté. Nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas suivants et selon les voies légales
:
(...)
c)
s’il a été arrêté et détenu en vue d’être conduit devant l’autorité judiciaire compétente, lorsqu’il y a des raisons plausibles de soupçonner qu’il a commis une infraction ou qu’il y a des motifs raisonnables de croire à la nécessité de l’empêcher de commettre une infraction ou de s’enfuir après l’accomplissement de celle-ci
;
(...)
4.
Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d’introduire un recours devant un tribunal, afin qu’il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale.
(...)
»
18.
Selon la jurisprudence de la Cour sur la portée du paragraphe 4 de l’article 5 de la Convention, un contrôle judiciaire périodique doit respecter les normes de fond comme de procédure de la législation nationale et s’exercer de surcroît en conformité avec le but de l’article 5, à savoir protéger l’individu contre l’arbitraire (
Herczegfalvy c. Autriche
, 24
septembre 1992, § 75, série A n
o
244). En garantissant aux personnes arrêtées ou détenues un recours pour faire contrôler la légalité de leur détention, l’article 5 § 4 consacre aussi le droit pour celles-ci d’obtenir, dans un bref délai à compter de l’introduction du recours, une décision judiciaire concernant la régularité de leur détention et mettant fin à leur privation de liberté si elle se révèle illégale (
Musiał c.
Pologne
[GC], n
o
19.
L’article 5 § 4 n’astreint pas les États contractants à instaurer un double degré de juridiction pour l’examen de la légalité de la détention et celui des demandes d’élargissement. Néanmoins, un État qui se dote d’un tel système doit en principe accorder aux détenus les mêmes garanties aussi bien en appel qu’en première instance. L’exigence du respect d’un «
bref délai
» constitue sans nul doute l’une d’entre elles, mais pour en contrôler l’observation il faut se livrer à une appréciation globale lorsque la procédure s’est déroulée, comme ici, devant deux degrés de juridiction (
Navarra c.
France
, 23 novembre 1993, § 28, série A n
o
273
‑
B).
20.
L’exigence d’un «
bref délai
» est plus souple quand il s’agit des procédures devant un tribunal hiérarchiquement supérieur, car si la détention a été déjà confirmée par un tribunal, elle doit être considérée légale et non arbitraire, même si un recours est prévu par la loi (
Lebedev c.
Russie
, n
o
4493/04, § 96, 25 octobre 2007). Enfin, il appartient à l’État de faire en sorte que son système judiciaire soit organisé de manière à respecter les exigences de l’article 5 § 4
(
G.B. c. Suisse
, n
o
27426/95, § 38, 30
novembre 2000).
21.
En l’espèce, le recours du requérant contre le jugement du 18
octobre 2004 du tribunal de première instance de Deva par lequel sa détention avait été prolongée pour une nouvelle période de 30 jours a été tranché par le tribunal départemental de Hunedoara le 28 octobre 2004, à savoir dix jours après la date du dépôt du recours.
22.
Ce délai à lui seul ne saurait passer pour déraisonnable.
23.
Il est vrai que dans son arrêt du 28 octobre 2004, le tribunal départemental a constaté que le délai légal n’avait pas été respecté, pour ce qui était de la transmission administrative du dossier, qui aurait dû se faire dans les 24 heures après que le pourvoi avait été formé. En l’espèce, le dossier de l’affaire n’est parvenu au tribunal départemental que le
25
octobre 2004, alors que le pourvoi avait été introduit dès le
18
octobre.
Toutefois, ce retard n’est pas de nature à porter atteinte au droit garanti par l’article
5
§
4 de la Convention.
24.
A cet égard, la Cour rappelle que dans l’affaire
Messina c. Italie (n
o
2)
(n
o
‑
X), tout en reconnaissant que le simple dépassement d’un délai légal ne constitue pas une méconnaissance du droit à un recours effectif, la Cour a affirmé que le non-respect systématique du délai de dix jours imparti par la loi au tribunal d’application des peines peut sensiblement réduire, voire annuler, l’impact du contrôle exercé par les tribunaux sur les arrêtés du ministre de la Justice.
En revanche, la Cour a estimé qu’aucun problème ne se pose au regard de l’article 5 § 4 lorsque l’impact du contrôle exercé par les tribunaux n’a pas été annulé et que le retard pris pour statuer sur la réclamation formée par le requérant, bien que regrettable, n’a pas privé d’efficacité le recours en question (
Bruno c. Italie
(déc.), n
o
12079/05, 10 juin 2008).
25.
En l’espèce, le tribunal de première instance de Deva qui a prolongé la détention provisoire du requérant est un tribunal au sens de l’article 5
§
4 de la Convention. Lorsqu’il a pris sa décision prolongeant la détention provisoire, ce tribunal a examiné et renouvelé la légalité de cette mesure. Il a procédé de la même manière aux autres dates où il a prolongé la détention provisoire du requérant. Le recours du requérant devant le tribunal départemental contre le jugement du 18 octobre 2004 constituait une garantie supplémentaire afin de vérifier si la décision de prolonger la détention provisoire était nécessaire. Dans ces circonstances, bien qu’il eût été souhaitable que la procédure devant le tribunal départemental soit moins longue, la Cour considère que, dans son ensemble, la procédure prolongeant la détention provisoire du requérant n’a pas porté atteinte à son droit garanti par l’article 5 § 4 de la Convention (
Lapusan c. Roumanie
, n
o
29723/03, §§
45-46, 3 juin 2008).
26.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
B.
Grief relatif à l’article 3 de la Convention
27.
Les deux requérants se plaignent de prétendus mauvais traitements de la part des gardiens de la prison de Deva.
Ils invoquent l’article 3 de la Convention, qui est ainsi libellé.
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
28.
La Cour constate que le 23 juin 2005, le parquet près le tribunal de première instance de Hunedoara rendit un non-lieu à la suite d’une plainte des requérants pour mauvais traitements, contre deux agents de la prison de Deva. Ces derniers n’ont pas indiqué s’ils avaient contesté cette décision, selon les voies légales, afin de régulièrement étayer leur requête devant la Cour.
29.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Marialena Tsirli
Alvina Gyulumyan
Greffière adjointe
Présidente