AFFAIRE MIHĂILĂ c. ROUMANIE

La originea acestei cauze se află o cerere (nr. 27129/14) dirigată împotriva României și depusă de un cetățean al acestui stat, Mihai Mihăilă („reclamantul"), care a sesizat Curtea la 8 mai 2014 în baza articolului 34 din Convenția de protejare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").

Reclamantul, care a fost admis la beneficiul asistenței judiciare, a fost reprezentat de avocat I. Popa din Bacău. Guvernul român („Guvernul") a fost reprezentat de agentul acestuia, C. Brumar, din ministerul afacerilor externe.

La 15 aprilie 2015, reclamațiile privind condițiile de detenție ale reclamantului, inadaptarea lor alegată la starea de sănătate a acestuia și absența alegată a tratamentului medical pentru hepatita C au fost comunicate Guvernului și cererea a fost declarată inadmisibilă pentru restul în conformitate cu art. 54 § 3 din regulamentul Curții. PE FAPTE I.

La 24 septembrie 2011, a fost arestat în timp ce se afla în Regatul Unit, în vederea extradării sale către România, unde fusese condamnat la pedeapsă de închisoare pentru fapt de fraudă. La 17 noiembrie 2011, a început să execute pedeapsa în România. A fost deținut în mai multe instituții penitenciare române, inclusiv în închisoarea din Iași unde a rămas de la 6 august 2013 la 13 mai 2015. A. Condițiile de detenție la închisoarea din Iași 1. Versiunea reclamantului

Reclamantul arată că a fost deținut într-o cămară de 35 m² cu douăzeci și cinci alte persoane. Expune că paturile erau suprapuse pe trei niveluri și că salturile erau în stare proastă și infesate cu cimici. Adaugă că mobilierul camerei se limita la o masă pentru patru persoane și două scaune.

Reclamantul arată de asemenea că iluminarea camerei era artificială și insuficientă, că toaletele, care ar fi fost toalete fără scaun, erau în stare proastă și că apa caldă nu era furnizată. Adaugă că accesul la duș se face doar de două ori pe săptămână. În plus, mâncarea ar fi fost de slabă calitate și oferită în cantități insuficiente și nu ar fi fost pregătită și distribuită în condiții de igienă adecvate. 2. Versiunea Guvernului

Guvernul se bazează pe informațiile comunicate de Administrația Națională a Penitenciarelor („ANP") pentru a-și prezenta versiunea condițiilor de detenție. Indică că reclamantul a fost cazat în mai multe camere, unde ar fi beneficiat de spațiu de viață variind de la 0,46 m² la 1,99 m². Confirmă existența paraziților în camere, dar indică că prezența lor a scăzut mult ca urmare a operațiunilor de dezinfectare. Adaugă că accesul la duș era posibil conform unui calendar și că ventilația și iluminarea erau adecvate.

Guvernul indică de asemenea că mobilierul era suficient și de calitate adecvată. Admite că paturile erau suprapuse pe trei niveluri într-una din clădirile care l-au găzduit pe reclamant. Privitor la starea salturilor, precizează că se explica prin utilizare inadecvată de către deținuți. Adaugă că cearceafurile furnizate deținuților erau în stare bună și că reclamantul și-a folosit propriile cearceafuri.

În final, Guvernul indică că calitatea mâncării era conform reglementărilor în materie și că era supusă unor controale regulate. B. Starea de sănătate a reclamantului 1. Versiunea reclamantului

Reclamantul indică că suferă de mai multe boli, inclusiv o patologie cardiacă, o hernă și o hepatită virală de tip C.

În acest sens, precizează că ocupă un pat situat la al treilea nivel, că acolo doarme și că, din cauza lipsei de mobilier adecvat în cămară, acolo și-ia și mesele. Susține că efortul zilnic necesar pentru a se urca și a coborî este dăunător sănătății sale din cauza hernei de care ar suferi și a unei intervenții chirurgicale pentru rupere de mezenter pe care ar fi suferit-o înainte de incarcerare. Indică că starea sa necesită o nouă intervenție chirurgicală și că administrația penitenciară din Iași nu i-a propus o asemenea operație sub motiv că nu se încadra în categoria urgențelor medicale.

Privitor la hepatita C, indică că a fost tratat cu interferon în timpul sejurului în Regatul Unit și că acest tratament a fost întrerupt la momentul incarcerării sale în România. I-ar fi fost propuse doar comprimate de silimarin, un medicament hepatoprotector.

Indică de asemenea că a solicitat constant autorităților penitenciare un regim alimentar adaptat hepatitei de care suferă. Adaugă că a beneficiat de „norma alimentară nr. 18" pentru deținuți bolnavi (Vartic c. România (nr. 2), nr. 14150/08, § 11, 17 decembrie 2013) și că acest regim alimentar nu era adaptat întrucât i-ar fi fost propusă carne de porc, ouă sau brânză sărată.

Prezintă în dosar o cerere făcută de el la 7 aprilie 2014 și adresată cabinetului medical al penitencierei din Iași, în care menționa natura bolii sale precum și alimentele pe care considera că trebuie să le evite. Cererea sa poartă mențiunea scrisă de mână „Propun la aprobare conform recomandării medicului șef" (Propun la aprobare conform recomandării medicului șef), aplicată la 14 aprilie 2014, precum și o ștampilă cu mențiunea „Aprobat. Director" (Se aprobă. Director) din 15 aprilie 2014.

Reclamantul susține că a continuat să primească o dietă neadaptată bolii sale și că a fost informat de autorități penitenciare că reglementarea aplicabilă nu prevedea o dietă specială pentru bolnavii cu hepatită. 2. Versiunea Guvernului

Guvernul indică că reclamantul este înregistrat în baza de date a sistemului penitenciar ca suferind de următoarele boli cronice: hepatita C, gastroduodenită, colecistită, pancreatită, bronșită, obezitate, presiune arterială, hiperglicemie, aritmie și anxietate. Precizează că interesatul nu a fost niciodată înregistrat ca suferind de hernă nici la momentul încarcerării nici după, în cursul detenției sale, și că nu s-a plâns vreodată de dureri lombare. Consideră, pe baza informațiilor furnizate de ANP, că obezitatea reclamantului ar putea fi la originea durerilor lombare care ar fi fost simțite de acesta.

Guvernul confirmă că reclamantul a beneficiat de „norma alimentară nr. 18" pentru deținuți bolnavi, care ar fi fost adaptată stării sale de sănătate. Precizează de asemenea că această normă alimentară era flexibilă și putea fi ajustată în funcție de specificul bolilor.

Privitor la hepatita C prezentată de reclamant, Guvernul indică că acesta a contractat virusul înainte de plasarea în detenție și că depistarea acestui virus nu era obligatorie la momentul încarcerării. Precizează că reclamantul a beneficiat de un test de sânge la 4 decembrie 2011 și că i s-a recomandat un tratament hepatoprotector și „norma alimentară nr. 18". C. Constatările ombudsman-ului român

La 12 mai 2014, o echipă a ombudsman-ului s-a deplasat la penitenciara din Iași la cererea reclamantului. Concluziile sale, comunicate reclamantului la 19 august 2014, au fost formulate după cum urmează în părțile sale relevante pentru cauza de față: „Privitor la respectarea dreptului la asistență medicală și protecția sănătății, reclamațiile dumneavoastră sunt clar justificate în măsura în care nu ați beneficiat de asistență medicală specialized nici de examene medicale specifice pentru a ateста prezența/absența virusului hepatitei C. În acest sens, reprezentantul instituției penitenciare a indicat că va propune o expertiză și examinarea [reclamantului privitor la] virusul hepatitei C la dimineața zilei următoare. Privitor la alimentația pe care o [primiți], în măsura în care examenele medicale pun în evidență prezența virusului hepatitei C, aceasta nu se conformează normei nr. 18 din circulara ministrului justiției nr. 3541/2013, ceea ce impune adaptarea regimului alimentar din cauza bolii." D. Dezvoltări ulterioare

La 13 mai 2014, reclamantul a fost supus unor examene medicale, în particular unor prelevări de sânge care au confirmat prezența virusului hepatitei C.

La 30 iulie 2014, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (CASAOPSNAJ) a dat acordul pentru un tratament al reclamantului cu peginterferon și ribavirină pentru o perioadă de patru luni. Indicația acestui tratament a fost reînnoită la 28 noiembrie 2014 pentru o perioadă de trei luni.

Guvernul susține că, după ce a fost inclus în programul național de tratament al hepatitei cu interferon, reclamantul a refuzat acest tratament de mai multe ori; consideră că interesatul s-a privat astfel de trei luni de tratament. Indică că se bazează pe informații furnizate de ANP conform cărora reclamantul a refuzat să urmeze tratamentul menționat în perioadele următoare: de la 28 noiembrie la 23 decembrie 2014, de la 13 ianuarie la 10 februarie 2015 și de la 27 februarie la 8 aprilie 2015. Interesatul ar fi continuat să primească tratamentul hepatoprotector cu silimarin.

În plus, din documentele furnizate de Guvern reiese că la 15 octombrie 2014, reclamantul a solicitat medicului șef și directorului penitencierei din Iași să i se propună un regim alimentar adaptat hepatitei. Cererea adresată medicului șef purta mențiunea scrisă de mână „Aprob regim alim. conf. normelor în vig."

Reiese de asemenea că la 10 noiembrie 2014, reclamantul a formulat o cerere de întrerupere a tratamentului cu interferon sub motiv că regimul alimentar propus nu era adaptat hepatitei C. II.

Legea nr. 275/2006 a fost abrogată la 1 februarie 2014 prin intrarea în vigoare a legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate („legea nr. 254/2013"). Noua lege preia dispozițiile legii vechi privitor la responsabilitatea judecătorului delegat pentru supraveghere a privării de libertate (judecătorul de supraveghere a privării de libertate) în materie de respectare a drepturilor persoanelor condamnate (art. 57). Cuprinde de asemenea următoarele dispoziții: art. 50 „1. Administrația fiecărei instituții penitenciare asigură condiții adecvate pentru prepararea, distribuirea și servirea meselor în conformitate cu normele de igienă în materie de alimentație, conform (...) stării de sănătate [a deținutului] (...) (...) 3. Normele alimentare minime obligatorii (normele minime obligatorii de hrană) sunt stabilite, după consultarea specialiștilor în nutriție, printr-o circulară a ministrului justiției."

Conform ordonanței de urgență nr. 48/2014 care modifică legea nr. 35/1997 privind ombudsman-ul, acesta din urmă este desemnat ca fiind mecanismul național de prevenire a torturii în locurile de detenție, ca urmare a ratificării de către România a Protocolului facultativ la Convenția Națiunilor Unite împotriva torturii (art. 29 1). Îi revine deci să viziteze locurile de detenție, și recomandările sale către autoritățile penitenciare au forță obligatorie atunci când privesc chestiuni urgente legate de viață sau sănătatea deținuților (art. 29 14).

Rapoartele internaționale relevante în cauza de față, inclusiv cele ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante („CPT"), sunt descrise în cauza Iacov Stanciu c. România (nr. 35972/05, §§ 125-129, 24 iulie 2012).

Curtea observă de la început că, în observațiile sale, reclamantul a ridicat o nouă obiecție privind cererile de eliberare condiționată formulate de el în 2014 și 2015. Observă că această obiecție a fost formulată după comunicarea cauzei guvernului pârât. Reamintește că a judecat deja că nu trebuia să se pronunțe asupra noilor obiecții ridicate după comunicarea cauzei (Enășoaie c. România, nr. 36513/12, § 60, 4 noiembrie 2014).

În consecință, Curtea va limita examinarea sa la obiecția reclamantului așa cum a fost comunicată. În acest sens, observă că această obiecție are două laturi – prima, privind inadaptarea condițiilor de detenție la starea de sănătate a reclamantului și absența alegată a tratamentului medical adecvat și a regimului alimentar corespunzător pentru hepatita C, și a doua, privind condițiile materiale de detenție – care trebuie examinate separat. B. Asupra admisibilității 1. Asupra laturii obiecției privind inadaptarea condițiilor de detenție la starea de sănătate a reclamantului și absența alegată a tratamentului medical adecvat și a regimului alimentar corespunzător pentru hepatita C

Invocând neepuizarea căilor de atac interne, Guvernul susține că reclamantul nu s-a plâns în fața jurisdicțiilor naționale, pe baza dispozițiilor legilor nr. 275/2006 și 254/2013 (paragrafele 26 și 27 de mai sus), nici de inadaptarea alegată a condițiilor sale de detenție la starea sa de sănătate nici de absența tratamentului medical adecvat și a regimului alimentar corespunzător pentru hepatita C.

Pe fond, Guvernul indică că reclamantul a beneficiat de „norma alimentară nr. 18", care ar fi fost flexibilă și ajustabilă în funcție de starea de sănătate a persoanei încarcerate, precum și de un tratament hepatoprotector. Interesatul ar fi beneficiat apoi de examenele medicale necesare, și, o dată ce prezența virusului hepatitei C a fost confirmată, ar fi fost inclus în programul național de tratament al acestei boli (paragrafele 21 și 22 de mai sus). Cu toate acestea, ar fi refuzat administrarea tratamentului cu interferon de mai multe ori și ar fi urmat deci acest tratament în mod neregulat (paragrafele 23 și 25 de mai sus). Guvernul concluzionează că reclamantul a beneficiat de un suport medical prompt și adecvat și că nu a suferit o deteriorare a stării sale de sănătate în cursul detenției.

Reclamantul indică că a depus plângeri la personalul penitencierei din Iași. Consideră că căile de atac indicate de Guvern nu erau apte să aducă o soluție la problemele sale de ordin medical.

Pe fond, susține că nu a beneficiat nici de un suport medical adecvat nici de regimul alimentar care ar fi fost cerut de starea sa de sănătate. Argumentează că refuzul său de a continua tratamentul medical propus a fost justificat de inadaptarea regimului alimentar (§25 de mai sus).

Curtea reamintește că conform articolului 35 § 1 din Convenție ea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Orice reclamant trebuie să fi dat jurisdicțiilor interne ocazia pe care această dispoziție și-o propune îndeosebi: să ofere statelor contractante, anume evitarea sau îndreptarea încălcărilor denunțate împotriva lor (McFarlane c. Irlanda [GC], nr. 31333/06, § 107, 10 septembrie 2010).

Curtea reamintește de asemenea că a constatat deja că o plângere formulată în baza legii nr. 275/2006 în fața judecătorului delegat pentru executarea pedepselor era o cale de atac eficace pentru probleme punctuale decurgând din situația personală a unui individ, cum ar fi supravegherea video în camere (Ghiroga c. România, nr. 53168/12, § 42, 16 iunie 2015), furnizarea meselor conform prescripțiilor religioase (Sanatkar c. România, nr. 74721/12, § 32, 16 iulie 2015) sau modalitățile exercitării drepturilor de vizită (Manea c. România, nr. 77638/12, § 79, 13 octombrie 2015).

Mai particular, Curtea a judecat deja că un recurs bazat pe dispozițiile legii nr. 275/2006 constituia un recurs eficace în sensul articolului 35 § 1 din Convenție privitor la reclamații relative la un defect de asistență medicală corespunzătoare în rândul deținuților (Șopârlă c. România (decizie), nr. 76884/12, § 46, 2 februarie 2016; a se vedea de asemenea Petrea c. România, nr. 4792/03, § 35, 29 aprilie 2008).

În cauza de față, Curtea observă că situațiile denunțate de reclamant în fața sa, mai precis inadaptarea alegată a condițiilor sale de detenție sau a regimului alimentar la starea sa de sănătate, precum și absența alegată a tratamentului medical corespunzător pentru hepatita C, au caracter punctual întrucât decurg din situația medicală a reclamantului. Or din elementele dosarului nu rezultă că interesatul ar fi sesizat judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, pe baza dispozițiilor legii nr. 275/2006, pentru a se plânge de aceste situații.

Curtea consideră că concluziile sale privind eficacitatea căilor de atac bazate pe legea nr. 275/2006 trebuie să se aplice și în ceea ce privește cele prevăzute de legea nr. 254/2013, care preia dispozițiile legii vechi și care cuprinde de asemenea, printre altele, dispoziții exprese destinate să garanteze dreptul persoanelor private de libertate de a beneficia de un regim alimentar adaptat stării lor de sănătate (§27 de mai sus). Or în cauza de față, observă că reclamantul nu s-a folosit de dispozițiile legii nr. 254/2013 după intrarea în vigoare a acestui text la 1 februarie 2014.

Curtea consideră deci că reclamantul nu a oferit autoritățile naționale posibilitatea de a-și remedia reclamațiile. Faptul că interesatul a sesizat ombudsman-ul pentru a se plânge de deficiențe în urmărirea medicală a hepatitei sale C nu poate duce Curtea să se depărteze de această concluzie întrucât această instituție, a cărei misiune principală este prevenirea torturii în locurile de detenție, nu are atribuții jurisdicționale (§28 de mai sus).

Deci trebuie să se dea curs excepției ridicate de Guvern și să se respingă această latură a obiecției pentru neepuizare a căilor de atac interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. 2. Asupra laturii obiecției privind condițiile materiale de detenție

Constatând că latura obiecției privind condițiile materiale de detenție la penitenciara din Iași nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și că ea nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă. C. Asupra fondului

Reclamantul nu a prezentat observații privind latura obiecției legate de condițiile sale materiale de detenție.

Guvernul a trimis la situația de fapt descrisă de el pe baza informațiilor comunicate de ANP (paragrafele 8-10 de mai sus).

Curtea reamintește că art. 3 din Convenție impune autorităților o obligație pozitivă care constă în a se asigura că orice prizonier este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane și că modalitățile de executare a măsurii în cauză nu supun persoana unei angustii sau epruvă a unei intensități care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției (a se vedea, printre altele, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, CEDH 2000-XI, Ananyev și alții c. Rusia, nr. 42525/07 și 60800/08, § 141, 10 ianuarie 2012, și Enășoaie, precitată, § 46). Ia în considerare efectele cumulative ale acestora precum și reclamațiile specifice ale reclamantului (Bahnă c. România, nr. 75985/12, § 44, 13 noiembrie 2014, și Dougoz c. Grecia, nr. 40907/98, § 46, CEDH 2001-II). Atunci când suprapopularea penitenciară atinge un anumit nivel, Curtea consideră că lipsa spațiului într-o instituție penitenciară poate constitui elementul central de luat în considerare în aprecierea conformității unei situații date cu art. 3 din Convenție (a se vedea în acest sens, Karalevičius c. Lituania, nr. 53254/99, § 39, 7 aprilie 2005). În special, un spațiu personal mai mic de 3 m² într-o cămară colectivă dă naștere unei presupuneri, puternice dar nu irefutabilă, de încălcare a acestei dispoziții (Mursič c. Croația [GC], nr. 7334/16, §§ 122-138, 20 octombrie 2016).

Întoarcindu-se la faptele cauzei de față, Curtea observă că reclamantul denunță mai multe aspecte ale detenției sale, în particular o stare de suprapopulare penitenciară și condiții de igienă care ar fi fost proaste (paragrafele 6 și 7 de mai sus). Observă că Guvernul nu a contrazis expresiv aceste reclamații (paragrafele 8-10 de mai sus).

Ea reamintește că a constatat deja o încălcare a articolului 3 din Convenție din cauza mai ales a lipsei spațiului individual suficient, a unei absențe de igienă, sau a ventilației sau iluminării inadecvate la penitenciara din Iași, și aceasta pentru perioade care corespundeau, cel puțin parțial, cu perioada de detenție a reclamantului (Axinte c. România, nr. 24044/12, § 49, 22 aprilie 2014, cu referințele citate, și Todireasa c. România (nr. 2), nr. 18616/13, §§ 57-63, 21 aprilie 2015).

Curtea consideră că aceleași concluzii trebuie să se aplice în cauza de față, și consideră că condițiile de detenție în cauză au supus reclamantul unei epruvă a unei intensități care depășea nivelul inevitabil de suferință inerent detenției. În acest sens, observă că Guvernul însuși admite că la penitenciara din Iași, reclamantul a dispus de un spațiu personal între 0,46 m² și 1,99 m² (§8 de mai sus), și deci evident insuficient.

Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție. II.

Reclamantul solicită 500.000 euro (EUR) ca prejudiciu moral pe care spune că l-a suferit din cauza tratamentelor inumane și degradante la care ar fi fost supus în cursul detenției sale.

Guvernul indică că suma solicitată este excesivă și nejustificată în comparație cu jurisprudența Curții în materie.

Pronunțindu-se în echitate, așa cum cere art. 41 din Convenție, Curtea consideră că trebuie să acorde reclamantului 4.500 EUR ca prejudiciu moral. B. Frais și dépens

Reclamantul solicită de asemenea 46 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate la Curt, în particular pentru cheltuieli poștale. Trimite mai multe chitanțe eliberate de posta română pentru scrisori recomandate, care nu comportă niciun indiciu al tarifului plătit. Singura chitanță care comportă o indicație a tarifului achitat nu este lizibilă.

Guvernul consideră că reclamantul și-a substanțiat cererea de rambursare.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al tarifului lor. În cauza de față, Curtea observă că documentele trimise de reclamant nu indică explicit sumele pe care le-a plătit cu titlu de cheltuieli poștale. Cu toate acestea, consideră că aceste documente dovedesc bine că reclamantul a suportat cheltuieli pentru prezenta procedură în fața sa și observă că suma solicitată nu este excesivă. În consecință, consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de 46 EUR cu titlu de cheltuieli suportate la Curt. C. Dobânzi de întârziere

Curtea consideră potrivit să calcheze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă privitor la reclamația legate de condițiile materiale de detenție ale reclamantului la penitenciara din Iași și inadmisibilă pentru restul; 2. Declară că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție; 3. Declară că a) Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care vor fi convertite în moneda statului pârât, la cursul aplicabil la data achitării: i. 4.500 EUR (patru mii cinci sute euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, ca prejudiciu moral, ii. 46 EUR (patruzeci și șase euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuieli și costuri; b) că din expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la o rată egală cu rata facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 29 noiembrie 2016, în aplicarea articolelor 77 §§ 2 și 3 din regulamentul Curții. Andrea Tamietti Vincent A. De Gaetano Grefier adjunct Președinte

Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, a été représenté par M e I. Popa, avocat à Bacău. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agente, M me C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.

Le 15 avril 2015, les griefs concernant les conditions de détention du requérant, leur inadaptation alléguée à l’état de santé de ce dernier et l’absence alléguée de traitement médical pour l’hépatite C ont été communiqués au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour. EN FAIT I.

Le 24 septembre 2011, il fut arrêté, alors qu’il se trouvait au Royaume-Uni, en vue de son extradition vers la Roumanie, où il avait été condamné à une peine d’emprisonnement pour des faits d’escroquerie. Le 17 novembre 2011, il commença à purger sa peine en Roumanie. Il fut détenu dans plusieurs établissements pénitentiaires roumains, dont la prison d’Iași où il demeura du 6 août 2013 au 13 mai 2015. A. Les conditions de détention à la prison d’Iași 1. La version du requérant

Le requérant indique avoir été détenu dans une cellule de 35 m 2 avec vingt-cinq autres personnes. Il expose que les lits étaient superposés sur trois niveaux et que les matelas étaient en mauvais état et infestés de punaises de lit. Il ajoute que le mobilier de la cellule était réduit à une table pour quatre personnes et deux chaises.

Le requérant indique aussi que l’éclairage de la cellule était artificiel et insuffisant, que les toilettes, qui auraient été des toilettes sans siège, étaient en mauvais état et que l’eau chaude n’était pas fournie. Il ajoute que l’accès aux douches ne se faisait que deux fois par semaine. En outre, la nourriture aurait été de mauvaise qualité et proposée en quantités insuffisantes, et elle n’aurait pas été préparée et distribuée dans des conditions d’hygiène adéquates. 2. La version du Gouvernement

Le Gouvernement se fonde sur les informations communiquées par l’Administration nationale des prisons (« l’ANP ») pour présenter sa version des conditions de détention. Il indique que le requérant a été logé dans plusieurs cellules, où il aurait bénéficié d’un espace de vie allant de 0,46 m 2 à 1,99 m 2 . Il confirme l’existence de parasites dans les cellules, mais indique que leur présence avait beaucoup diminué à la suite de la réalisation d’opérations de désinsectisation. Il ajoute que l’accès aux douches était possible selon un calendrier et que l’aération et l’éclairage étaient adéquats. 9 . Le Gouvernement indique également que les meubles étaient suffisants et de qualité adéquate. Il admet que les lits étaient superposés sur trois niveaux dans l’un des bâtiments ayant accueilli le requérant. S’agissant de l’état des matelas, il précise qu’il s’expliquait par une utilisation inappropriée faite par les détenus. Il ajoute que les draps fournis aux détenus étaient en bon état et que le requérant utilisait ses draps personnels.

Enfin, le Gouvernement indique que la qualité de la nourriture était conforme à la règlementation en la matière et qu’elle faisait l’objet de contrôles réguliers. B. L’état de santé du requérant 1. La version du requérant

Le requérant indique qu’il souffre de plusieurs maladies, dont une pathologie cardiaque, une hernie et une hépatite virale de type C. 12. À cet égard, il précise qu’il occupe un lit situé au troisième niveau, qu’il y dort et que, en raison d’une absence de mobilier adéquat dans la cellule, il y prend aussi ses repas. Il soutient que l’effort quotidien nécessaire pour y monter et en descendre est dommageable pour sa santé en raison de la hernie dont il souffrirait et d’une opération pour déchirure du mésentère qu’il aurait subie avant son incarcération. Il indique que son état nécessite une nouvelle intervention chirurgicale et que l’administration de la prison d’Iași ne lui a pas proposé une telle opération au motif qu’elle ne relevait pas de la catégorie des urgences médicales.

S’agissant de l’hépatite C, il indique qu’un traitement par interféron lui a été administré lors de son séjour au Royaume-Uni et qu’il a été mis fin à ce traitement au moment de son incarcération en Roumanie. Seuls des comprimés de silimarine, un médicament hépatoprotecteur, lui auraient été proposés. 14 . Il indique également avoir constamment demandé aux autorités pénitentiaires un régime alimentaire adapté à l’hépatite dont il souffre. Il ajoute qu’il a bénéficié de la « norme alimentaire n o 18 » pour détenus malades ( Vartic c. Roumanie (n o 2) , n o 14150/08, § 11, 17 décembre 2013) et que ce régime alimentaire n’était pas adapté puisqu’il lui aurait été proposé de la viande de porc, des œufs ou du fromage salé. 15 . Il verse au dossier une demande faite par lui le 7 avril 2014 et adressée au cabinet médical de la prison d’Iași, dans laquelle il mentionnait la nature de sa maladie ainsi que les aliments qu’il estimait devoir éviter. Sa demande porte la mention manuscrite « Je propose d’approuver selon la recommandation du médecin en chef » ( Propun la aprobare conform recomandării medicului șef ), apposée le 14 avril 2014, ainsi qu’un tampon avec la mention « Approuvé. Directeur » ( Se aprobă. Director ) en date du 15 avril 2014. 16 . Le requérant soutient avoir continué à recevoir une diète non adaptée à sa maladie et avoir été informé par les autorités pénitentiaires que la règlementation applicable ne prévoyait pas de diète spéciale pour les malades souffrant d’une hépatite. 2. La version du Gouvernement

Le Gouvernement indique que le requérant est enregistré dans la base de données du système pénitentiaire comme souffrant des maladies chroniques suivantes : hépatite C, gastroduodénite, cholécystite, pancréatite, bronchite, obésité, pression artérielle, hyperglycémie, arythmie et anxiété. Il précise que l’intéressé n’a jamais été enregistré comme souffrant d’une hernie ni au moment de l’incarcération ni après, au cours de sa détention, et qu’il ne s’est jamais plaint de douleurs lombaires. Il estime, sur la base des informations fournies par l’ANP, que l’obésité du requérant pourrait être à l’origine des douleurs lombaires qui auraient été ressenties par ce dernier. 18 . Le Gouvernement confirme que le requérant a bénéficié de la « norme alimentaire n o 18 » pour détenus malades, qui aurait été adaptée à son état de santé. Il précise également que cette norme alimentaire était flexible et pouvait être ajustée en fonction des spécificités des maladies.

S’agissant de l’hépatite C présentée par le requérant, le Gouvernement indique que ce dernier avait contracté le virus avant son placement en détention et que le dépistage de ce virus n’était pas obligatoire au moment de l’incarcération. Il précise que le requérant a bénéficié d’un bilan sanguin le 4 décembre 2011 et qu’il s’est vu recommander un traitement hépatoprotecteur et la « norme alimentaire n o 18 ». C. Les constats de l’avocat du peuple roumain 20 . Le 12 mai 2014, une équipe de l’avocat du peuple se rendit à la prison d’Iași à la demande du requérant. Ses conclusions, communiquées au requérant le 19 août 2014, étaient ainsi rédigées dans leurs parties pertinentes en l’espèce : « En ce qui concerne le respect du droit à l’assistance médicale et à la protection de la santé, vos allégations sont manifestement fondées étant donné que vous n’avez pas bénéficié d’assistance médicale spécialisée ni d’examens médicaux spécifiques pour attester la présence/l’absence du virus de l’hépatite C. En ce sens, le représentant de l’établissement pénitentiaire a indiqué qu’il proposera une expertise et l’examen [du demandeur quant au] virus de l’hépatite C dès le lendemain matin. En ce qui concerne l’alimentation que [le demandeur] reçoit, dans la mesure où les examens médicaux mettent en évidence la présence du virus de l’hépatite C, elle ne cadre pas avec la norme n o 18 de la circulaire du ministre de la Justice n o 3541/2013, ce qui impose l’adaptation du régime alimentaire pour cause de maladie. » D. Les développements ultérieurs

Le 13 mai 2014, le requérant fut soumis à des examens médicaux, notamment à de prises de sang qui confirmèrent la présence du virus de l’hépatite C.

Le 30 juillet 2014, la Caisse d’assurance de santé de la défense, de l’ordre public, de la sûreté nationale et de l’autorité judiciaire (« Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Nationale și Autorității Judecătorești – CASAOPSNAJ ») donna son accord pour un traitement du requérant par peginterféron et ribavirine pour une durée de quatre mois. L’indication de ce traitement fut renouvelée le 28 novembre 2014 pour une durée de trois mois.

Le Gouvernement avance que, après avoir été inclus dans le programme national de traitement de l’hépatite par interféron, le requérant a refusé ce traitement à plusieurs reprises ; il estime que l’intéressé s’est ainsi privé de trois mois de traitement. Il indique se fonder sur des informations fournies par l’ANP selon lesquelles le requérant s’est refusé à suivre ledit traitement pendant les périodes suivantes : du 28 novembre au 23 décembre 2014, du 13 janvier au 10 février 2015 et du 27 février au 8 avril 2015. L’intéressé aurait continué à recevoir le traitement hépatoprotecteur par silimarine. 24 . En outre, il ressort des documents fournis par le Gouvernement que, le 15 octobre 2014, le requérant a demandé au médecin en chef et au directeur de la prison d’Iași à se voir proposer un régime alimentaire adapté à l’hépatite. La demande adressée au médecin en chef comportait la mention manuscrite « J’approuve le régime alimentaire conformément aux normes en vigueur » ( Aprob regim alim[entar] conf[orm] normelor în vig[oare] ).

Il en ressort également que, le 10 novembre 2014, le requérant a formulé une demande d’interruption du traitement par interféron au motif que le régime alimentaire proposé n’était pas adapté à l’hépatite C. II.

La loi n o 275/2006 a été abrogée, le 1 er février 2014, par l’entrée en vigueur de la loi n o 254/2013 sur l’exécution des peines et des mesures privatives de liberté (« la loi n o 254/2013 »). La nouvelle loi reprend les dispositions de l’ancienne loi en ce qui concerne la responsabilité du juge chargé de la surveillance de la privation de liberté ( judecătorul de supraveghere a privării de libertate ) en matière de respect des droits des personnes condamnées (article 57). Elle comporte, en outre, les dispositions suivantes : Article 50 « 1. L’administration de chaque établissement pénitentiaire assure des conditions adéquates pour la préparation, la distribution et le service des repas conformément aux normes d’hygiène en matière d’alimentation, selon (...) l’état de santé [du détenu] (...) (...) 3. Les normes alimentaires minimales obligatoires ( normele minime obligatorii de hrană ) sont établies, après la consultation de spécialistes en nutrition, par une circulaire du ministre de la Justice. »

Selon l’ordonnance d’urgence n o 48/2014 portant amendement de la loi n o 35/1997 sur l’avocat du peuple, ce dernier est désigné comme étant le mécanisme national de prévention de la torture dans les lieux de détention, à la suite de la ratification par la Roumanie du Protocole facultatif à la Convention des Nations unies contre la torture (article 29 1 ). Il lui incombe ainsi de visiter les lieux de détention, et ses recommandations aux autorités pénitentiaires ont force obligatoire lorsqu’elles portent sur des questions urgentes relatives à la vie ou à la santé des détenus (article 29 14 ).

Les rapports internationaux pertinents en l’espèce, dont ceux du Comité européen de prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains ou dégradants (« le CPT »), sont décrits dans l’affaire Iacov Stanciu c. Roumanie (n o 35972/05, §§ 125-129, 24 juillet 2012). EN DROIT I.

La Cour relève d’emblée que, dans ses observations, le requérant a soulevé un nouveau grief relatif à des demandes de libération conditionnelle formulées par lui en 2014 et 2015. Elle observe que ce grief a été formulé après la communication de l’affaire au gouvernement défendeur. Elle rappelle avoir déjà jugé qu’il n’y avait pas lieu de statuer sur de nouveaux griefs soulevés après la communication de l’affaire ( Enășoaie c. Roumanie , n o 36513/12, § 60, 4 novembre 2014).

Par conséquent, la Cour limitera son examen au grief du requérant tel qu’il a été communiqué. À cet égard, elle note que ce grief comporte deux branches – la première, relative à une inadaptation des conditions de détention à l’état de santé du requérant et à l’absence alléguée de traitement médical adéquat et de régime alimentaire approprié pour l’hépatite C, et la seconde, relative aux conditions matérielles de détention –, qu’il convient d’examiner séparément. B. Sur la recevabilité 1. Sur la branche du grief relative à une inadaptation des conditions de détention à l’état de santé du requérant et à l’absence alléguée de traitement médical adéquat et de régime alimentaire approprié pour l’hépatite C

Excipant du non-épuisement des voies de recours internes, le Gouvernement soutient que le requérant ne s’est plaint devant les juridictions nationales, sur la base des dispositions des lois n os 275/2006 et 254/2013 (paragraphes 26 et 27 ci-dessus), ni de l’inadaptation alléguée de ses conditions de détention à son état de santé ni d’une absence de traitement médical adéquat et de régime alimentaire approprié pour l’hépatite C. 34 . Sur le fond, le Gouvernement indique que le requérant a bénéficié de la « norme alimentaire n o 18 », qui aurait été flexible et ajustable en fonction de l’état de santé de la personne incarcérée, ainsi que d’un traitement hépatoprotecteur. L’intéressé aurait ensuite bénéficié des examens médicaux nécessaires, et, une fois la présence du virus de l’hépatite C confirmée, il aurait été inclus dans le programme national de traitement de cette maladie (paragraphes 21 et 22 ci-dessus). Toutefois, il aurait refusé l’administration du traitement par interféron à plusieurs reprises et aurait ainsi suivi ce traitement de manière irrégulière (paragraphes 23 et 25 ci-dessus). Le Gouvernement conclut que le requérant a bénéficié d’un suivi médical prompt et adéquat et qu’il n’a pas subi de détérioration de son état de santé pendant sa détention.

Le requérant indique avoir déposé des plaintes auprès du personnel de la prison d’Iași. Il estime que les voies de recours indiquées par le Gouvernement n’étaient pas aptes à apporter une solution à ses problèmes d’ordre médical. 36 . Sur le fond, il soutient qu’il n’a bénéficié ni d’un suivi médical adéquat ni du régime alimentaire qui aurait été requis par son état de santé. Il argue que son refus de continuer le traitement médical proposé était justifié par une inadéquation de son régime alimentaire (paragraphe 25 ci ‑ dessus).

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes. Tout requérant doit avoir donné aux juridictions internes l’occasion que cette disposition a pour finalité de ménager en principe aux États contractants, à savoir éviter ou redresser les violations alléguées contre eux ( McFarlane c. Irlande [GC], n o 31333/06, § 107, 10 septembre 2010).

La Cour rappelle aussi avoir déjà constaté qu’une plainte formée en vertu de la loi n o 275/2006 devant le juge délégué à l’exécution des peines était une voie de recours effective pour des questions ponctuelles découlant de la situation personnelle d’un individu, telles que la vidéosurveillance dans les cellules ( Ghiroga c. Roumanie , n o 53168/12, § 42, 16 juin 2015), la fourniture de repas conformes aux prescriptions religieuses ( Sanatkar c. Roumanie , n o 74721/12, § 32, 16 juillet 2015) ou les modalités d’exercice des droits de visite ( Manea c. Roumanie , n o 77638/12, § 79, 13 octobre 2015).

Plus particulièrement, la Cour a déjà jugé qu’un recours fondé sur les dispositions de la loi n o 275/2006 constituait un recours effectif au sens de l’article 35 § 1 de la Convention s’agissant d’allégations relatives à un défaut d’assistance médicale appropriée envers les détenus ( Șopârlă c. Roumanie (déc.), n o 76884/12, § 46, 2 février 2016 ; voir, également, Petrea c. Roumanie , n o 4792/03, § 35, 29 avril 2008).

En l’espèce, la Cour observe que les situations dénoncées devant elle par le requérant, plus précisément l’inadaptation alléguée de ses conditions de détention ou de son régime alimentaire à son état de santé, de même que l’absence alléguée de traitement médical approprié pour l’hépatite C, ont un caractère ponctuel puisqu’elles découlent de la situation médicale du requérant. Or il ne ressort pas des éléments du dossier que l’intéressé ait saisi le juge délégué à l’exécution des peines, sur la base des dispositions de la loi n o 275/2006, pour se plaindre de ces situations.

La Cour estime que ses conclusions relatives à l’effectivité des voies de recours fondées sur la loi n o 275/2006 doivent s’appliquer en ce qui concerne celles prévues par la loi n o 254/2013, qui reprend les dispositions de l’ancienne loi et qui comporte aussi, entre autres, des dispositions expresses visant à garantir le droit des personnes détenues à bénéficier d’un régime alimentaire adapté à leur état de santé (paragraphe 27 ci-dessus). Or, en l’espèce, elle observe que le requérant ne s’est pas prévalu des dispositions de la loi n o 254/2013 après l’entrée en vigueur de ce texte, le 1 er février 2014.

La Cour est donc d’avis que le requérant n’a pas donné aux autorités nationales l’occasion de remédier à ses griefs. Le fait que l’intéressé a saisi l’avocat du peuple pour se plaindre de défaillances dans le suivi médical de son hépatite C ne saurait amener la Cour à se départir de cette conclusion puisque cette institution, dont la mission principale est la prévention de la torture dans les lieux de détention, n’a pas d’attributions juridictionnelles (paragraphe 28 ci ‑ dessus).

Il y a donc lieu de faire droit à l’exception soulevée par le Gouvernement et de rejeter cette branche du grief pour non ‑ épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 2. Sur la branche du grief relative aux conditions matérielles de détention

Constatant que la branche du grief relative aux conditions matérielles de détention à la prison d’Iași n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elle ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour la déclare recevable. C. Sur le fond

Le requérant n’a pas présenté d’observations sur la branche du grief tirée de ses conditions matérielles de détention.

Le Gouvernement a renvoyé à la situation de fait décrite par lui à partir des informations communiquées par l’ANP (paragraphes 8 ‑ 10 ci ‑ dessus).

La Cour rappelle que l’article 3 de la Convention fait peser sur les autorités une obligation positive qui consiste à s’assurer que tout prisonnier est détenu dans des conditions qui sont compatibles avec le respect de la dignité humaine et que les modalités d’exécution de la mesure en cause ne soumettent pas l’intéressé à une détresse ou à une épreuve d’une intensité qui excède le niveau inévitable de souffrance inhérent à la détention (voir, entre autres, Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 94, CEDH 2000 ‑ XI, Ananyev et autres c. Russie , n os 42525/07 et 60800/08, § 141, 10 janvier 2012, et Enășoaie , précité, § 46). Elle prend en compte les effets cumulatifs des celles-ci ainsi que les allégations spécifiques du requérant ( Bahnă c. Roumanie , n o 75985/12, § 44, 13 novembre 2014, et Dougoz c. Grèce , n o 40907/98, § 46, CEDH 2001–II). Lorsque la surpopulation carcérale atteint un certain niveau, la Cour considère que le manque d’espace dans un établissement pénitentiaire peut constituer l’élément central à prendre en compte dans l’appréciation de la conformité d’une situation donnée à l’article 3 de la Convention (voir, en ce sens, Karalevičius c. Lituanie , n o 53254/99, § 39, 7 avril 2005). En particulier, un espace personnel inférieur à 3 m 2 dans une cellule collective fait naître une présomption, forte mais non irréfutable, de violation de cette disposition ( Mursič c. Croatie [GC], n o 7334/16, §§ 122-138, 20 octobre 2016).

Se tournant vers les faits de l’espèce, la Cour relève que le requérant dénonce plusieurs aspects de sa détention, notamment un état de surpopulation carcérale et des conditions d’hygiène qui auraient été mauvaises (paragraphes 6 et 7 ci ‑ dessus). Elle note que le Gouvernement n’a pas expressément contredit ces allégations (paragraphes 8-10 ci-dessus).

Elle rappelle qu’elle a déjà conclu à la violation de l’article 3 de la Convention en raison principalement du manque d’espace individuel suffisant, d’une absence d’hygiène, ou de ventilation ou d’éclairage inadéquats dans la prison d’Iași, et ce pour des périodes qui correspondaient, au moins en partie, avec la période de détention du requérant ( Axinte c. Roumanie , n o 24044/12, § 49, 22 avril 2014, avec les références citées, et Todireasa c. Roumanie (n o 2) , n o 18616/13, §§ 57-63, 21 avril 2015).

La Cour considère que les mêmes conclusions doivent s’appliquer en l’espèce, et elle estime que les conditions de détention en cause ont soumis le requérant à une épreuve d’une intensité qui excédait le niveau inévitable de souffrance inhérent à la détention. À cet égard, elle note que le Gouvernement lui-même admet qu’à la prison d’Iași, le requérant a disposé d’un espace personnel compris entre 0,46 m 2 et 1,99 m 2 (paragraphe 8 ci ‑ dessus), et donc manifestement insuffisant.

Partant, il y a eu violation de l’article 3 de la Convention. II.

Le requérant réclame 500 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il dit avoir subi en raison des traitements inhumains et dégradants auxquels il aurait été soumis pendant sa détention.

Le Gouvernement indique que la somme réclamée est excessive et injustifiée par rapport à la jurisprudence de la Cour en la matière.

Statuant en équité, comme l’exige l’article 41 de la Convention, la Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 4 500 EUR pour dommage moral. B. Frais et dépens

Le requérant demande également 46 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour, en particulier pour des frais postaux. Il envoie plusieurs récépissés délivrés par la poste roumaine pour des lettres recommandées, lesquels ne comportent aucune mention du tarif payé. Le seul récépissé qui comporte une indication du tarif acquitté n’est pas lisible.

Le Gouvernement estime que le requérant n’a pas étayé sa demande.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, la Cour note que les documents envoyés par le requérant n’indiquent pas explicitement les sommes qu’il a payées au titre des frais postaux. Toutefois, elle estime que ces documents prouvent bien que le requérant a engagé des frais pour la présente procédure devant elle et note que le somme réclamée n’est pas excessive. En conséquence, elle estime raisonnable d’accorder au requérant le montant de 46 EUR au titre des frais exposés devant la Cour. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré des conditions matérielles de détention du requérant à la prison d’Iași et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 3 de la Convention ; 3. Dit a) que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur, au taux applicable à la date du règlement : i. 4 500 EUR (quatre mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour préjudice moral, ii. 46 EUR (quarante-six euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 29 novembre 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Andrea Tamietti Vincent A. De Gaetano Greffier adjoint Président