TANRıKULU v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
TANRıKULU v. TURKEY (CtEDO, 2017)
Comunicat la 18 ianuarie 2017 SECȚIUNE Cerere nr. 9735/12 Mehdi TANRIKULU împotriva Turciei depusă la 16 ianuarie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Mehdi Tanrıkulu, este un cetățen turc născut în 1965 și trăiește în Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dl Akmeșe, un avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul evenimentelor care dau naștere la prezenta cerere, reclamantul a fost proprietarul casei de ediție TEVN. În 2006 TEVN a publicat o carte numită Rolul Mișcării Libertății Kurde și PKK în Procesul Imperialist al Capitalismului , scris de un anumit E.S. La 17 noiembrie 2006, procurorul public din Istanbul a depus o acuzație la Curtea din Istanbul Assize, acuzând reclamantul, în temeiul articolului 6 alineatul (2) și al articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713), cu declarații publice ale PKK, o organizație armată ilegală, și difuzând propaganda în favoarea acestei organizații. În acuzarea sa, procurorul public a remarcat că autorul cărții era în străinătate și nu a putut fi găsit și că, prin urmare, în conformitate cu art. 11 alineatul (2) din Legea de Presă (Legea nr. 5187), reclamantul, în calitate de editor al cărții, a fost responsabil pentru conținutul său. Procurorul public din Istanbul a citat unsprezece pasaje din carte și a afirmat că infracțiunile pronunțate de art. 6 alineatul (2) și art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 au fost comise prin aceste pasaje. La 24 noiembrie 2006, procesul reclamantului a început la Curtea din Istanbul. Reclamantul a susținut că cartea a fost scrisă în urma unei cercetări efectuate cu privire la problemele politice în Turcia și că nu conține nici o declarație sau propagandă în favoarea unei organizații teroriste. La 23 iunie 2008, Curtea din Istanbul a condamnat reclamantul în temeiul celor două secțiuni ale Legii nr. 3713. L-a condamnat la un an de închisoare, în temeiul articolului 6 alineatul (2), și la un an și șase luni în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea menționată. Curtea Assize a constatat că infracțiunile pronunțate de cele două secțiuni au fost comise având în vedere textul de la paginile 11, 69, 82, 85, 87, 88, 89, 90, 97 și 103 din carte. În special, s-a declarat în aceste pagini că PKK reprezenta voința majorității poporului și a avut un rol de lider. În plus, potrivit pasajelor relevante, PKK a început o luptă sub conducerea lui Abdullah Öcalan și că singura cale care putea fi luată de el a fost de a lupta. S-a afirmat mai mult că PKK a avut o strategie realistă, că a fost unită cu poporul și că liderul PKK a fost liderul poporului. Curtea Assize a observat, de asemenea, că în paginile relevante s-a remarcat că PKK a fost bun la crearea de tactici și strategii și de o conștientizare a războiului și că, în conformitate cu declarațiile lui Abdullah Öcalan, majoritatea poporului kurd ar putea fi condusă în lupta de libertate a PKK. Curtea a observat în cele din urmă că în paginile relevante s-a declarat că mii de kurdi care sprijină PKK au participat la demonstrații din fiecare oraș din Europa și că PKK și poporul kurdo au fost uniți. Curtea din Istanbul a considerat că prin conținerea declarațiilor menționate mai sus, cartea a constituit o glorificare a violenței și a terorismului de către PKK și o incitare la violență. Reclamantul a apelat. La 10 ianuarie 2012, Curtea de Casație a susținut condamnarea reclamantului în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713, dar a anulat condamnarea în temeiul articolului 6 alineatul (2). La 18 octombrie 2012, Curtea de Assize din Istanbul a achitat reclamantul acuzației aduse împotriva lui în temeiul articolului 6 alineatul (2). COMPLAINTă Reclamantul se plânge în temeiul articolului 10 din Convenție că condamnarea și condamnarea sa în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 au constituit o încălcare a dreptului său la libertate de exprimare. El susține, în special, că instanța națională nu a luat în considerare integralitatea cărții în momentul evaluării lor și că Curtea din Istanbul nu a furnizat motive adecvate pentru concluzia că unele părți ale cărții constituiau o incitație la violență și o glorificare a violenței. A existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 din Convenție, din cauza condamnării sale în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713)? Guvernul este invitat să prezinte o copie a dosarului privind procedurile penale împotriva reclamantului, inclusiv a cărții încurcate.