SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ICALIȘLAR c. TURCIA (Cercetarea nr. 60261/00) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 17 ianuarie 2006 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cazul în care este vorba despre o chestiune de natură etalală mai degrabă decât despre Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecătorii și judecătorii dlui Dolle, graffière de section După ce au deliberat în camera consiliului la 13 decembrie 2005, se retrage la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura A la data de origine a cauzei se află o cerere (n 60261/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Oral etalal 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor la lamaie și a libertăților fundamentale ( 1 Din cauza condamnării sale la penalitate pentru publicarea unei cărți conținând interviurile sale cu doi lideri kurzi și a sechestrului asupra acestui lucru. Pe teren de la art. 6 alineatul (1) din Convenție, Curtea a declarat admisibile obiecțiile trase din articole că procedura penală intenționată împotriva sa a fost inechitabilă și a avut o durată excesivă. 10 a Convenției și 1 a Protocolului nr. 5 septembrie 2005, după un schimb de corespondență, graffière a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 27 septembrie și respectiv 28 octombrie 2005, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. Reclamantul s-a născut în 1946 și își are reședința în Istanbul. Este jurnalist și scriitor. În septembrie 1993, reclamantul și-a reunit interviurile cu doi lideri kurzi într-o carte intitulată Prefața, postfața și coperta a patra a acestei cărți au fost redactate de solicitant. Interviurile au fost publicate în ziarul Cumhuriyet între 14 iunie și 6 august 1993. În data de 5 noiembrie 1993, judecătorul care se află în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre cu privire la confiscarea cărții incriminate, în conformitate cu art. 86 din Codul de procedură penală. La 16 noiembrie 1993, instanța de securitate a statului a respins opoziția formulată de reclamant împotriva acestei ordonanțe. 10. La 26 noiembrie 1993, procurorul Republicii l-a acuzat pe reclamant, în calitatea sa de autor, de propagandă separatistă împotriva caracterului indivizibil al statului, în conformitate cu art. 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, și a solicitat confiscarea tuturor exemplarelor din carte. 11. La 27 octombrie 1994, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de încălcarea dreptului comunitar și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, precum și la o amendă. De asemenea, aceasta a dispus confiscarea cărții în cauză, în conformitate cu art. 36 din Codul penal 12. La 20 noiembrie 1995, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre și a trimis cauza în fața instanței de primă instanță, astfel încât aceasta din urmă să reexamineze în lumina modificărilor aduse art. 8 și 13 din Legea nr. 3713. 13. La 23 mai 1996, Curtea de Securitate a statului a considerat că infracțiunea de propagandă separatistă nu era constituită în speță și l-a condamnat pe reclamant la o amendă pentru publicarea declarațiilor unei organizații teroriste, în conformitate cu art. 6 alineatul (2) din Legea nr. 3713. 14. La 5 martie 1998, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță pe motiv că conținutul cărții, apreciat în ansamblu, constituia propagandă separatistă pentru a aduce atingere unității indivizibile a statului. 15. La 18 mai 1999, instanța de securitate a statului s-a conformat hotărârii de rupere. 16. La 28 august 1999, în timp ce procedura penală rămânea pendinte în fața instanțelor naționale, a fost promulgată Legea nr. 4454 privind suspendarea hotărârii judecătorești și a executării pedepselor pentru infracțiunile comise înainte de 23 aprilie 1999 prin intermediul presei. 17. La 1 februarie 2000, Curtea de Casație a infirmat hotărârea din 18 aprilie 1999 Mai 1999 și a trimis cauza în fața instanței de primă instanță, astfel încât aceasta să îl reexamineze în lumina dispozițiilor Legii nr. 4454. 18. La 28 februarie 2000, instanța de securitate a statului se opune hotărârii. 19. La 5 martie 2003, instanța de securitate a statului a declarat că art. 2 din Legea nr. 4454, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 4809, a prevăzut ridicarea interdicției privind drepturile persoanelor a căror condamnare a fost considerată neavenită și, prin urmare, a decis ridicarea sechestrului ordonat la 5 noiembrie 1993. 20. În nici un stadiu al procedurii, reclamantul nu a fost deținut. ÎN DREPT 21. Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului În vederea unei soluționări amiabile a cauzei, având ca origine cererea nr. 60261/00, guvernul turc oferă domnului Oral quaal.Șlar, cu titlu gratuit, suma de 4 000 EUR (patru mii de euro). Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Aceasta nu va fi supusă nici unui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul respectiv și va fi plătită în euro, care va fi convertită în lire turce la rata aplicabilă la data plății, într-un cont bancar indicat de reclamant sau de consiliul său autorizat în mod corespunzător în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor la plată. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Mai mult decât atât, instanța a primit următoarea declarație, semnată de reclamant Am observat că guvernul turc este pregătit să-i plătească domnului Oral qual'șlar, cu titlu gratuit, suma de 4 000 EUR (patru mii de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată și va fi vărsată în euro într-un cont bancar indicat de reclamant sau de consiliul său autorizat în mod corespunzător în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În urma consultării cu mine, reclamantul acceptă această propunere și renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declarând cauza soluționată definitiv. Această declarație se face în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamantul. În plus, reclamantul și-a exprimat angajamentul de a nu solicita, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 23. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceasta se asigură că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 3 din Regulamentul de procedură]. 24. Prin urmare, cauza trebuie eliminată. Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 17 ianuarie 2006 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte
DEUXIÈME SECTION
ÇALIȘLAR c. TURQUIE
(Requête n
o
60261/00)
ARRÊT
(Règlement amiable)
17 janvier 2006
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Çalıșlar c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
me
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 décembre 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
60261/00) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Oral Çalıșlar («
le requérant
»), a saisi la Cour le 14 août 2000 en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
F.
İlkiz, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le requérant alléguait avoir été victime d’une violation des articles
10 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 en raison de sa condamnation au pénal pour avoir publié un livre contenant ses entretiens avec deux leaders kurdes et de la saisie de l’ouvrage en question. Sur le terrain de l’article
6 §
1 de la Convention, il allégeait que la procédure pénale intentée contre lui était inéquitable et avait connu une durée excessive.
4.
Le 10 mai 2005, la Cour a déclaré recevables les griefs tirés des articles
10 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
5.
Le 5 septembre 2005, après un échange de correspondance, la greffière a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 27 septembre et 28 octobre 2005 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
6.
Le requérant est né en 1946 et réside à Istanbul. Il est journaliste et écrivain.
7.
En septembre 1993, le requérant rassembla ses entretiens avec deux leaders kurdes dans un livre intitulé «
Öcalan ve Burkay’la Kürt Sorunu
» («
Le problème kurde avec Öcalan et Burkay
»). La préface, la postface et la quatrième de couverture de ce livre étaient rédigées par le requérant. Les entretiens avaient été publiés dans le quotidien
Cumhuriyet
entre le 14
juin et le 6 août 1993.
8.
Le 5 novembre 1993, le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul rendit une ordonnance de référé sur la saisie du livre incriminé, en application de l’article 86 du code de la procédure pénale.
9.
Le 16 novembre 1993, la cour de sûreté de l’Etat rejeta l’opposition formée par le requérant contre cette ordonnance.
10.
Le 26 novembre 1993, le procureur de la République inculpa le requérant, en sa qualité d’auteur, de propagande séparatiste contre l’indivisibilité de l’Etat, en application de l’article 8 § 1 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme, et demanda la saisie de tous les exemplaires du livre.
11.
Le 27 octobre 1994, la cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable de l’infraction reprochée et le condamna à une peine d’emprisonnement de deux ans ainsi qu’à une amende. Elle ordonna également la confiscation du livre en question, en application de l’article
36 du code pénal.
12.
Le 20 novembre 1995, la Cour de cassation cassa cet arrêt et renvoya l’affaire devant la juridiction de première instance afin que celle-ci procédât à son réexamen au regard des modifications apportées aux articles 8 et 13 de la loi n
o
3713.
13.
Le 23 mai 1996, la cour de sûreté de l’Etat considéra que le délit de propagande séparatiste n’était pas constitué en l’espèce et condamna le requérant à une amende pour avoir publié les déclarations d’une organisation terroriste, en application de l’article 6 § 2 de la loi n
o
3713.
14.
Le 5 mars 1998, la Cour de cassation infirma l’arrêt de première instance au motif que le contenu du livre, apprécié dans son ensemble, constituait de la propagande séparatiste visant à porter atteinte à l’unité indivisible de l’Etat.
15.
Le 18 mai 1999, la cour de sûreté de l’Etat se conforma à l’arrêt de cassation.
16.
Le 28 août 1999, alors que la procédure pénale demeurait pendante devant les juridictions nationales, fut promulguée la loi n
o
4454 prévoyant le sursis au jugement et à l’exécution des peines pour les infractions commises avant le 23 avril 1999 par voie de la presse.
17.
Le 1
er
février 2000, la Cour de cassation infirma l’arrêt du 18
mai 1999 et renvoya l’affaire devant la juridiction de première instance afin que celle-ci procédât à son réexamen au regard des dispositions de la loi n
o
4454.
18.
Le 28 février 2000, la cour de sûreté de l’Etat sursit à statuer au jugement.
19.
Le 5 mars 2003, la cour de sûreté de l’Etat releva que l’article 2 de la loi n
o
4454, modifié par la loi n
o
4809, prévoyait la levée des interdits pesant sur les droits des personnes dont la condamnation aura été considérée comme non avenue. Par conséquent, elle décida la levée de la saisie ordonnée le 5 novembre 1993.
20.
A aucun stade de la procédure, le requérant ne fut détenu.
21.
La Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
En vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n
o
60261/00, le gouvernement turc offre de verser à M. Oral Çalıșlar, à titre gracieux, la somme de 4
000
EUR (quatre mille euros).
Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Elle ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l’époque pertinente et sera versée en euros, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du paiement, sur un compte bancaire indiqué par le requérant ou son conseil dûment autorisé dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
22.
La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant
:
«
Je note que le gouvernement turc est prêt à verser à M. Oral Çalıșlar, à titre gracieux, la somme de 4
000 EUR (quatre mille euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par le requérant ou son conseil dûment autorisé dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Dûment consulté par mes soins, le requérant accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Il déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et le requérant sont parvenus.
En outre, le requérant s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
23.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et
62
§
3 du règlement).
24.
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 janvier 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président