Decizie nr. 155 din 23.09.2026

La originea cauzei se află trei sesizari privind excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 329 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală (nr. 78g/2026, nr. 129g/2026 și nr. 178g/2026), toate ridicate de dl avocat Veaceslav Dandeș, în interesele dlui Ivan Raiciu, în dosarul nr. 1- 69/2025, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul Vulcănești.

Sesizarile privind excepţiile de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională de dna judecător Ludmila Comerzan-Rotaru de la Judecătoria Cahul, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) şi lit. g) din Constituţie.

Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a dispus, pe baza punctului 18 din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională, conexarea lor într-un singur dosar, căruia i-a atribuit numărul 78g/2026. ÎN FAPT A. Circumstanțele procesului penal I. Sesizarea nr. 78g/2026

Pe rolul Judecătoriei Cahul se află cauza penală de învinuire a dlui Ivan Raiciu de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 287 alin. (3) (huliganism) din Codul penal.

Printr-o încheiere a instanței de judecată, dlui Ivan Raiciu i-a fost prelungită măsura obligației de a nu părăsi țara pe un termen de 60 zile. Recursul formulat împotriva acestei încheieri a fost respins ca inadmisibil de Curtea de Apel Sud la 12 februarie 2026. În motivarea soluției s-a menționat că încheierea prin care a fost admis demersul de prelungire a obligației de a nu părăsi țara nu poate fi atacat cu recurs.

La 31 martie 2026, procurorul s-a adresat instanței de judecată cu un demers prin care a solicitat prelungirea măsurii preventive.

În ședința instanței de judecată din 1 aprilie 2026, dl avocat Veaceslav Dandeș a ridicat, în interesele dlui Ivan Raiciu, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 329 alineatele (1) și (2) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 2 aprilie 2026, judecătorul cazului a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. 2

Pe rolul Judecătoriei Cahul se află cauza penală de învinuire a dlui Ivan Raiciu de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 287 alin. (3) (huliganism) din Codul penal.

Printr-o încheiere a instanței de judecată, dlui Ivan Raiciu i-a fost prelungită măsura preventivă neprivativă de libertate – obligația de a nu părăsi țara pe un termen de 60 zile. Recursul formulat împotriva acestei încheieri a fost respins de către Curtea de Apel Sud ca inadmisibil.

La 29 mai 2026, procurorul s-a adresat instanței de judecată cu un demers prin care a solicitat prelungirea măsurii preventive.

În ședința din 3 iunie 2026, dl avocat Veaceslav Dandeș a ridicat, în interesele dlui Ivan Raiciu, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 329 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 5 iunie 2026, judecătorul cazului a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. III. Sesizarea nr. 178g/2026

Pe rolul Judecătoriei Cahul se află cauza penală de învinuire a dlui Ivan Raiciu de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 287 alin. (3) (huliganism) din Codul penal.

Printr-o încheiere a instanței de judecată, dlui Ivan Raiciu i-a fost prelungită măsura preventivă neprivativă de libertate – obligația de a nu părăsi țara pe un termen de 60 zile. Recursul formulat împotriva acestei încheieri a fost respins de către Curtea de Apel Sud ca inadmisibil.

La 22 iulie 2026, procurorul s-a adresat instanței de judecată cu un demers prin care a solicitat prelungirea măsurii preventive.

În ședința din 23 iulie 2026, dl avocat Veaceslav Dandeș a ridicat, în interesele dlui Ivan Raiciu, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 329 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 3 august 2026, judecătorul cazului a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 16 Egalitatea „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.” Articolul 20 Accesul liber la justiție 3

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele: Articolul 175 Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive „(1) Măsurile cu caracter de constrîngere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal, securităţii şi ordinii publice sau asupra asigurării executării sentinţei constituie măsuri preventive. (2) Măsurile preventive sunt orientate spre a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica bănuitul, învinuitul, inculpatul să se ascundă de urmărirea penală sau de judecată, spre aceea ca ei să nu împiedice stabilirea adevărului ori spre asigurarea de către instanţă a executării sentinţei. (3) Măsuri preventive sunt: 1) obligarea de a nu părăsi localitatea; 4

Autorul sesizărilor susține că normele contestate îngrădesc accesul liber la justiție, deoarece nu-i permit apărării să formuleze un recurs împotriva încheierilor prin care se dispune prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Totodată, autorul sesizărilor menționează că normele contestate sunt deficitare și nu corespund criteriilor calității legii, fapt care conduce la o interpretare defectuoasă a competenței instanței de judecată de a prelungi măsura prevenitivă în discuție.

În opinia autorului sesizărilor, normele contestate contravin articolelor 16, 20, 23, 54 și 119 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepțiile de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de reprezentantul unei părţi în proces. Astfel, Curtea constată că ele sunt formulate de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

Curtea reţine că obiectul excepțiilor de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 329 alineatele (1) și (2) din Codul de procedură penală. La 11 iunie 2026, în procesul examinării admisibilităţii sesizărilor privind excepţiile de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, Parlamentul a adoptat Legea nr. 111 pentru modificarea unor acte normative (fortificarea mecanismelor de combatere a corupției, a criminalității financiare și a criminalității organizate), publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 273-276 din 24 iunie 2026. Potrivit articolului III pct. 17 din Legea menționată, alineatele (1) și (2) din articolul 329 din Codul de procedură penală au fost modificate (a se vedea § 20 supra).

Curtea menţionează că, în desfăşurarea procesului penal, se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanţa judecătorească. De regulă, legea procesuală penală nu are efect ultraactiv (a se vedea articolul 3 din Codul de procedură penală). Întrucât Legea nr. 111 din 11 iunie 2026 nu a prevăzut în dispoziţiile sale tranzitorii o excepţie, Curtea va 6

Prevederile contestate au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate, însă din perspectiva altor critici (a se vedea DCC nr. 16 din 23 martie 2016; DCC nr. 35 din 14 iunie 2016). Prin urmare, condiţia lipsei unei hotărâri anterioare este îndeplinită.

Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate într-o cauză penală în care procurorul a solicitat prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara. Astfel, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la soluţionarea cauzei penale în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea notează că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizărilor, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 145 din 21 noiembrie 2024, § 23).

Autorul excepțiilor susține că prevederile contestate sunt contrare articolelor 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiție), 23 (dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle), 54 (restrângerea exercițiului drepturilor fundamentale) și 119 (folosirea căilor de atac) din Constituție.

Cu privire la incidența articolelor 16, 23 și 54 din Constituţie, Curtea sublinează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unei ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr. 73 din 20 iunie 2024, § 23).

Cu referire la incidența articolelor 20 și 119 din Constituție, autorul sesizărilor susține că normele contestate periclitează accesul liber la justiție, pentru că nu-i oferă părții apărării posibilitatea să conteste cu recurs separat de fondul cauzei încheierea instanței de judecată prin care a fost prelungită măsura obligării de a nu părăsi țara.

În jurisprundența sa, Curtea a reținut că dreptul la contestarea dispunerii măsurilor preventive nu presupune accesul la toate căile de atac şi la toate instanţele judecătoreşti prevăzute în Codul de procedură penală (a se vedea DCC nr. 43 din 5 aprilie 2019, § 23).

Totodată, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat că articolul 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție îi garantează oricărei persoane dreptul la libertatea de mișcare, inclusiv dreptul de a părăsi orice țară pentru o altă țară aleasă de persoană, în care poate fi admisă. Orice măsură care restricționează acest drept trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să stabilească un echilibru echitabil între interesul public și drepturile individului. Referitor la proporționalitatea unei restricții impuse, Curtea a reiterat că aceasta este justificată doar atâta timp cât contribuie la atingerea obiectivului urmărit. În plus, chiar dacă ar fi justificată de la bun început, o măsură care restricționează libertatea de circulație a unei persoane poate deveni disproporționată și poate încălca drepturile acesteia dacă este prelungită automat pe o perioadă îndelungată de timp. În orice caz, autoritățile interne au obligația de a se asigura că o restrângere a dreptului unei persoane de a-și părăsi țara este, de la început și pe toată durata sa, justificată și proporțională, având în vedere circumstanțele cauzei. Autoritățile nu pot prelungi măsura pentru perioade lungi de timp fără o reexaminare periodică a 7

Măsura obligației de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă bănuitului, învinuitului, inculpatului de către procuror sau de către instanţa de judecată de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură, precum şi în îndeplinirea altor obligaţii stabilite de lege. Durata măsuriii nu poate depăşi 60 de zile şi, după caz, poate fi prelungită doar motivat. Prelungirea se dispune de către procuror sau de către instanţa de judecată prin ordonanță sau încheiere motivată (a se vedea articolele 177 și 178 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală).

Curtea observă că, potrivit articolului 400 alin. (2) din Codul de procedură penală, încheierile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel odată cu sentința, cu excepția cazurilor în care legea permite contestarea lor separată.

La articolul 329 alin. (2) din Codul de procedură penală, Parlamentul a stabilit că pot fi contestate cu recurs în termen de 3 zile doar hotărârile instanței privind aplicarea, neaplicarea, revocarea sau înlocuirea arestării preventive ori a arestării la domiciliu, privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata acesteia, precum și cele privind aplicarea liberării provizorii sau refuzul liberării provizorii.

Analiza normelor enunțate mai sus îi permite Curții să constate că Parlamentul nu a reglementat un mecanism de contestare cu recurs separat de fondul cauzei a încheierilor prin care se dispune prelungirea măsurii preventive sub forma obligației de a nu părăsi țara. În lipsa unei căi de atac separate împotriva unei asemenea încheieri, Curtea va examina dacă legislația procesual-penală oferă posibilitatea de a reexamina periodic justificarea menținerii acestei măsuri.

Curtea observă că articolul 329 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilește că, la orice etapă a judecării cauzei, până la pronunţarea hotărârii asupra fondului cauzei, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor şi ascultând opiniile acestora, este în drept să dispună aplicarea, înlocuirea sau revocarea măsurii preventive aplicate inculpatului. O nouă cerere de aplicare, înlocuire sau revocare a măsurii preventive poate fi depusă dacă au apărut temeiuri pentru aceasta, dar nu mai devreme decât peste o lună după ce încheierea precedentă privind această chestiune a intrat în vigoare sau dacă nu au intervenit noi împrejurări care condiţionează noua cerere.

Curtea observă că articolul 329 alin. (1) din Cod stabilește competența instanței de judecată de a reexamina periodic necesitatea și proporționalitatea menținerii măsurii obligației de a nu părăsi țara.

În asemenea condiții, Curtea nu poate constata existența vreunei ingerințe în drepturile garantate de articolele 20 și 119 din Constituție. În consecință, nici articolele 16, 23, 54 din Constituţie nu sunt incidente.

Curtea reaminteşte că legile trebuie să fie interpretate şi aplicate ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, nu în mod izolat şi prin ignorarea altor norme relevante (a se vedea DCC nr. 134 din 24 octombrie 2024, § 47). Curtea mai observă că sub aparenţa unor critici referitoare la neclaritatea şi neconstituţionalitatea prevederilor contestate autorul sesizărilor îşi exprimă, de fapt, dezacordul cu modul în care aceste prevederi sunt interpretate şi aplicate 8

Astfel, Curtea constată că sesizarile privind excepțiile de neconstituționalitate nu întrunesc condițiile de admisibilitate și nu pot fi acceptate pentru examinare în fond. Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2), (3) lit. d) și f), (4) lit. d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor articolului 329 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, în redactarea Legii nr. 111 din 11 iunie 2026, ridicate de dl avocat Veaceslav Dandeș, în interesele dlui Ivan Raiciu, în dosarul nr. 1- 69/2025, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul Vulcănești. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte de ședință Liuba ȘOVA Chișinău, 23 septembrie 2026 DCC nr. 155 Dosarul nr. 78g/2026 9