Decizie nr. 136 din 06.08.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 241 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) și f) din Codul penal, ridicată de dl avocat Victor Godonoagă, în interesele dnei Cristina Moșin, parte în dosarul nr. 10-883/2025, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Valeriu Curicheru de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Printr-o Decizie, pe baza articolelor 29 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a punctului 17 din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională a decis prelungirea termenului de examinare a sesizării nr 112g/2025.

În cadrul examinării sesizării, domnul judecător Sergiu Litvinenco i-a prezentat Plenului o declarație de abținere de la examinarea cauzei. Analizând motivele invocate, Curtea Constituțională a decis admiterea declarației. ÎN FAPT A. Circumstanțele litigiului principal

La 17 decembrie 2024, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a acordat dnei Cristina Moșin calitatea de bănuit pentru comiterea traficului de organe, țesuturi și celule umane și practicarea ilegală a activității de întreprinzător, potrivit articolelor 158 alin. (3) lit. c) și 241 alin. (2) lit. f) din Codul penal.

La 13 martie 2025, printr-o ordonanță a procurorul de caz, dna Cristina Moșin a fost pusă sub învinuire pentru comiterea infracțiunilor de care era bănuită, fiindu-i incriminată suplimentar agravanta „de două sau mai multe persoane”, conform articolelor 158 alin. (3) lit. c) și e) și 241 alin. (2) lit. b) și f) din Codul penal.

La 16 aprilie 2025, dna Cristina Moșin a contestat ordonanța de punere sub învinuire în fața judecătorului de instrucție, în ordinea articolului 313 din Codul de procedură penală. 2

Printr-o încheiere din 2 mai 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate şi a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 22 Neretroactivitatea legii „Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nicio pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaște drepturile şi îndatoririle „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaște drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.” Articolul 28 Viaţa intimă, familială şi privată „Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.” Articolul 36 Dreptul la ocrotirea sănătăţii „(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit. (3) Structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii organice.” Articolul 43 Dreptul la muncă şi la protecţia muncii „(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. (2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. (3) Durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore. (4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.” Articolul 46 Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanțele asupra statului sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit 3

Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele: Articolul 241 Practicarea ilegală a activității de întreprinzător „(1) Practicarea ilegală a activității de întreprinzător, soldată cu obținerea unui profit în proporţii mari, săvârșită prin: a) desfășurarea activităţii fără înregistrare (reînregistrare), licență şi/sau fără autorizare obligatorii, conform legii, pentru desfășurarea activității în cauză; […] (2) Aceeaşi acţiune săvârșită: […] b) de două sau mai multe persoane; […] f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari. se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2350 la 3350 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.” ÎN DREPT A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

Autorul sesizării susține că normele contestate sunt neclare și imprevizibile. La modul concret, nu este clar dacă acestea vizează situația în care persoana nu are posibilitatea efectivă de a abține autorizația obligatorie pentru desfășurarea unei activității și nici dacă pot fi aplicate în privința practicării medicinei.

În acest sens, autorul notează că Legea privind sănătatea reproducerii impune condiția obținerii unei autorizați sanitare și a unei autorizații eliberate de 4

De asemenea, autorul notează existența unui paralelism legislativ prin aplicarea prevederilor contestate în cazul practicării ilegale a medicinei. Articolul 214 din Codul penal incriminează în mod distinct practicarea ilegală a medicinei sau a activității farmaceutice. Astfel, autorul susține că autoritățile care aplică legea pot încadra în mod diferit fapta, plasând destinatarii legii într- o incertitudine juridică.

Totodată, autorul afirmă că prevederile contestate restrâng dreptul persoanei de a desfășura o anumită activitate profesională sau comercială și susține incidența articolului 28 din Constituție.

Pentru că prestează servicii de reproducere asistată medical, iar obținerea autorizațiilor în acest sens nu este posibilă, autorul consideră că aplicarea prevederilor contestate în această situație încalcă drepturile garantate de articolele 36 și 47 din Constituție. Într-o asemenea situație, doctorul trebuie să le refuze persoanelor acordarea serviciilor medicale, inclusiv în cazul când au apelat la aceste servicii până la modificările legislative care au introdus noua condiție de autorizare a activității. În opinia sa, prevederile contestate restrâng dreptul persoanelor de acces la tratamentul infertilității cu folosirea tehnologiilor de reproducere asistată medical.

Totodată, autorul pretinde încălcarea dreptului la proprietate privată, protejat de articolele 46 și 127 din Constituție. Acesta susține că serviciile de reproducere asistată medical pe care le presta generau venituri, care reprezentau „bunuri” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului. Totuși, noua condiție legală de autorizare a serviciilor de reproducere asistată medical, care a intrat în vigoare la scurt timp după adoptarea ei, fără a reglementa o perioada de tranziție pentru aceasta, a condus la imposibilitatea legală de a presta aceste servicii.

De asemenea, autorul consideră că amenda și pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunității aplicabile pe baza prevederilor contestate îi restrâng drepturile garantate de articolele 28, 43, 46 și 127 din Constituție.

În fine, autorul îi cere Curții să declare neconstituționale prevederile contestate, în măsura în care acestea vizează imposibilitatea efectivă de a abține autorizația impusă de lege și practicarea medicinei. Acesta susține că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 23, 22, 28, 36, 43, 46, 54 și 127 din Constituție. B. Aprecierea Curții 5

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul sesizării îl constituie articolul 241 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) și f) din Codul penal, care incriminează practicarea ilegală a activității de întreprinzător în varianta tip și în variantele agravante „de două sau mai multe persoane” și „cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari”. Curtea constată că, în redactarea actuală, prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate (a se vedea HCC nr. 21 din 22 iulie 2016).

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauza în care se examinează plângerea împotriva ordonanței de punere sub învinuire pentru comiterea, inter alia, a infracțiunii de practicare ilegală a activității de întreprinzător, pe baza articolului 241 alin. (2) lit. b) și f) din Codul penal. Deși alin. (2) din articolul 241 din Codul penal incriminează aceeași acțiune prevăzută de alin. (1), prejudiciul imputat autorului este un profit în proporții deosebit de mari. Prin urmare, alin. (1) din articolul 241 din Codul penal nu este aplicabil în cauza în care a fost ridicată excepția, pentru că incriminează practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător soldată cu obţinerea unui profit în proporţii mari.

Totodată, în privința articolului 241 alin. (2) lit. b) și f) din Codul penal, Curtea consideră că prevederile criticate pot fi aplicate, pentru că în cauza în care a fost ridicată excepția este contestată legalitatea acuzației înaintate (a se vedea HCC nr. 39 din 21 decembrie 2021, § 16).

Autorul excepției susține că prevederile contestate încalcă articolele 1 alin. (3) (statul Republica Moldova), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaște drepturile şi îndatoririle), 22 (neretroactivitatea legii), 28 (viața intima, familială și privată), 36 (dreptul la ocrotirea sănătății), 43 (dreptul la muncă și la protecția muncii), 46 (dreptul la proprietate privată și protecția acesteia), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) și 127 (proprietatea) din Constituție.

Referitor la articolul 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acesta îi impune un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Pentru a putea fi aplicat, de asemenea, trebuie să se constate incidenţa unui drept fundamental (DCC nr. 28 din 13 februarie 2025, § 20).

Referitor la pretinsa lipsă de previzibilitate a textului contestat, Curtea aminteşte că prevederile articolelor 1 alin. (3), 22 şi 23 din Constituţie garantează standardul calităţii legii penale substanţiale (a se vedea DCC nr. 93 din 7 iulie 2022, § 21). Curtea a reţinut că dispoziţiile articolului 22 din Constituţie garantează, împreună cu prevederile articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale (nullum crimen, nulla poena sine lege) (a se vedea HCC nr. 25 din 12 august 2021, § 39). Totuşi, aceste norme constituţionale nu-i impun legislatorului 6

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a reţinut în mod constant că, deşi certitudinea este dezirabilă, ea poate implica o rigiditate excesivă. Totuşi, legea trebuie să poată ţine pasul cu circumstanţele în schimbare (a se vedea Bavćar v. Slovenia, 7 septembrie 2023, § 144; Saakashvili v. Georgia, 23 mai 2024, § 142). În consecinţă, multe legi sunt formulate, inevitabil, în termeni care, într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt vagi şi a căror interpretare şi aplicare ţin de practica judiciară (a se vedea Total S.A. şi Vitol S.A. v. Franţa, 12 octombrie 2023, § 53; Sacharuk v. Lituania, 23 aprilie 2024, § 144). Articolul 7 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea treptată a regulilor răspunderii penale prin interpretarea judiciară de la caz la caz, cu condiţia ca evoluţia rezultată să fie în concordanţă cu esenţa infracţiunii şi să poată fi prevăzută în mod rezonabil (a se vedea Yasak v. Turcia, 27 august 2024, §§ 179-180; Bădescu şi alţii v. România, 15 aprilie 2025, § 125).

Articolul 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal reprezintă o normă de trimitere. Utilizarea textului „fără autorizare obligatorii, conform legii, pentru desfășurarea activității în cauză” dobândește conținut prin raportare la legislația specială care stabilește activitățile supuse autorizării. Această tehnică nu este incompatibilă, în sine, cu articolul 7 din Convenție. Citite împreună, norma penală și prevederea specială la care aceasta trimite trebuie să permită persoanei să prevadă conduita care îi poate angaja răspunderea penală (a se vedea Avizul consultativ al Curții Europene din 29 mai 2020 pentru Curtea Constituțională a Armeniei, §§ 70 și 74; DCC nr. 148 din 2 octombrie 2025, §§ 32-35).

Curtea observă că, potrivit articolului 9 alin. (13) lit. f) din Legea privind sănătatea reproducerii, în domeniul reproducerii asistate medical sunt interzise prestarea serviciilor de reproducere asistată medical în lipsa unei autorizaţii sanitare de funcţionare eliberate de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică şi în lipsa autorizaţiei eliberate de Ministerul Sănătăţii la propunerea Agenţiei de Transplant. Condiția obținerii acestor autorizații a fost introdusă prin Legea nr. 339 din 8 decembrie 2022, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.

De asemenea, potrivit articolului 18 alin. (1) din Legea privind sănătatea reproducerii, prestatorii de servicii medicale publici şi/sau privaţi care asigură serviciile de reproducere asistată medical îşi desfăşoară activitatea în baza: a) autorizaţiei sanitare de funcţionare, eliberată de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică; b) certificatului de acreditare, eliberat de Consiliul National de Evaluare şi Acreditare în Sănătate; c) Regulamentului privind aplicarea tehnologiilor asistate medical, aprobat de Consiliul Naţional pentru Reproducerea Asistată Medical după coordonarea acestuia cu Ministerul Sănătăţii; d) autorizării activităţilor de donare, prelevare, control, prelucrare, conservare, stocare, distribuire şi utilizare la om a ţesuturilor şi celulelor reproductive, conform Legii nr. 42/2008 privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane.

Așadar, Curtea notează că autorizațiile pe baza cărora își desfășoară activitatea prestatorii de servicii medicale publici şi privaţi care asigură serviciile de reproducere asistată medical sunt prevăzute în mod expres de Legea privind sănătatea reproducerii. 7

De asemenea, în capătul de sesizare referitor la pretinsul paralelism legislativ între prevederea contestată și articolul 214 din Codul penal, care incriminează practicarea ilegală a medicinei sau a activității farmaceutice, Curtea reține că autorul ridică o problemă de interpretare a legii. Aceste două infracțiuni au un câmp de aplicare diferit și le revine instanţelor de judecată să stabilească în fiecare caz particular, pe baza circumstanţelor factuale relevante şi a probelor administrate, dacă acţiunile unei persoane concrete întrunesc elementele constituitive ale infracțiunii de care este acuzată.

Din aceste considerente, Curtea constată că textul contestat nu afectează articolul 22 în coroborare cu articolele 1 alin. (3) şi 23 alin. (2) din Constituţie, din perspectiva argumentelor invocate în sesizare.

Cu referire la incidenţa articolului 28 din Constituţie, Curtea constată că acest articol protejează persoanele împotriva ingerinţelor arbitrare ale puterii publice în dreptul lor la viaţa privată, la viaţa intimă, la respectarea domiciliului şi la respectarea secretului corespondenţei. Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, împreună cu jurisprudenţa care-l dezvoltă, stă la baza interpretării articolului 28 din Constituţie (a se vedea HCC nr.14 din 8 august 2023, § 40).

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, noţiunea de viaţă privată nu exclude, în principiu, activităţile de natură profesională sau comercială. Într- adevăr, dreptul la respectarea vieții private cuprinde și dreptul unei persoanei de a-și forma și dezvolta relații cu alte persoane, inclusiv relații de natură profesională sau de afaceri (a se vedea Angerjärv și Greinoman v. Estonia, 4 octombrie 2020, §120).

Totuși, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a menționat că declanșarea procedurilor penale implică o imixtiune în viața privată și de familie a inculpatului și că nu există o încălcare a articolului 8 din Convenție, dacă nu se depășește ceea ce este necesar şi inevitabil într-o astfel de situație (Calmanovici v. România, 1 iulie 2008, § 137). Ţine de competenţa instanţelor de drept comun să evalueze caracterul consecințelor urmăririi penale și dacă acestea i-au afectat în mod semnificativ viața privată (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 155 din 22 noiembrie 2022, §§ 39 și 40).

Cu privire la incidenţa articolelor 36 și 47 din Constituţie, Curtea observă că, în acest capăt de cerere, autorul susține încălcarea dreptului persoanelor de acces la tratamentul infertilității cu folosirea tehnologiilor de reproducere asistată medical. Potrivit jurisprudenței sale, în cazul excepțiilor de neconstituționalitate în care autorul a abordat problema respectării drepturilor unor persoane terțe, Curtea a considerat că aceste sesizări reprezintă actiones populares (a se vedea DCC nr. 174 din 11 noiembrie 2021, §§ 52-53). Astfel, Curtea observă că autorul pretinde încălcarea drepturilor unor persoane care nu 8

Cu privire la capătul de sesizare care pretinde incidența articolelor 43, 46 şi 127 din Constituţie, Curtea reţine că unele argumente ale autorului vizează condiția obținerii autorizației eliberate de Ministerul Sănătății la propunerea Agenției de Transplant, pentru a presta servicii de reproducere asistată medical, introdusă prin Legea nr. 339 din 8 decembrie 2022. Astfel, Curea notează că aceste argumente nu sunt raportate la obiectul sesizării și nu pot fi acceptate pentru examinare.

Mai mult, Curtea notează că în Decizia sa nr. 121 din 30 iulie 2026, analizând criticile care susțineau încălcarea dreptului de proprietate raportate la condiția obținerii autorizației eliberate de Ministerul Sănătății la propunerea Agenției de Transplant, Curtea a menționat că dreptul de proprietate nu garantează dreptul necondiționat de a desfășura o activitate medicală supusă autorizării și supravegherii statului. Astfel, Curtea a considerat inadmisibil acel capăt de sesizare pentru că autorul nu putea avea o așteptare legitimă de a presta, fără a se adapta la noile standarde legale, o activitate medicală care implică interese majore pentru sănătatea publică (a se vedea §§ 29-30).

Totodată, Curtea observă că autorul mai susține incidența articolelor 43, 46 şi 127 din Constituție și din perspectiva sancțiunii amenzii și a muncii neremunerate în folosul comunității pe care o prevede norma contestată. În acest sens, Curtea reţine că, în baza articolului 72 alin. (3) lit. n) din Constituţie, stabilirea limitelor de pedeapsă ţine de marja discreţionară a legislativului, care nu trebuie să afecteze principiul proporţionalităţii. Parlamentul apreciază, la modul concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional sau gradul de pericol social al acestuia, care sunt limitele de pedeapsă potrivite.

Curtea observă că articolul 241 alin. (2) din Codul penal prevede ca sancțiune pentru persoana fizică amendă în mărime de la 2350 la 3350 unităţi convenţionale sau munca neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore. Astfel, limitele minime și maxime ale acestor sancțiuni permit ponderarea acesteia într-un caz concret și îi acordă instanţei de judecată competenţa controlului proporţionalităţii sancțiunii.

Așadar, în lipsa afectării principiul proporţionalităţii, Curtea manifestă deferenţă faţă de politica penală a Parlamentului, care urmăreşte să descurajeze comiterea infracțiunilor, inclusiv prin stabilirea unui sistem efectiv de pedepse. Prin urmare, Curtea constată că prin sancționarea activității ilegale de întreprinzător cu amendă sau cu muncă neremunerată nu sunt afectate dispozițiile articolelor 43, 46 și 127 din Constituţie.

Prin urmare, pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2), și (3) lit. f) și (4) literele c) și d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională 9