Decizie nr. 141 din 07.11.2024

La originea cauzei se află sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate a

Sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate au fost trimise la Curtea Constituțională de dna judecătoare Olga Bejenari de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și de dl judecător Nicolae Corcea de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor și a motivelor care stau la baza criticilor de neconstituționalitate, Curtea a decis, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicției constituționale, conexarea lor într-un singur dosar, atribuindu-i numărul 91g/2024.

Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, se află cauza penală de acuzare a dlui Petru Carp de comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 329 alin. (2) lit. a) (

În procesul de examinare a cauzei, dl avocat Vasile Nicoară a ridicat, în interesele dlui Petru Carp, excepția de neconstituționalitate a sintagmei „a obligațiilor de serviciu" din articolul 329 alin. (1) din Codul penal (în redactarea anterioară Legii nr. 136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024).

Printr-o încheiere din 10 aprilie 2024, Judecătoria Chișinău a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

La 15 septembrie 2023, prin ordonanța unui procuror, dl Rosian Vasiloi a fost recunoscut în calitate de bănuit de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 329 alin. (2) lit. a) (

Dl avocat Alexandru Bot a formulat, în interesele dlui Rosian Vasiloi, o plângere împotriva ordonanței în fața procurorului ierarhic superior pe baza articolului 299

Dl avocat a contestat ambele ordonanțe la judecătorul de instrucție, pe baza articolului 313 din Codul de procedură penală.

În cadrul examinării contestației, dl avocat Alexandru Bot a ridicat, în interesele dlui Rosian Vasiloi, excepția de neconstituționalitate a sintagmei „a obligațiilor de serviciu" din articolul 329 alin. (1) din Codul penal (în redactarea anterioară Legii nr. 136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024).

Printr-o încheiere din 13 iunie 2024, Judecătoria Chișinău a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Autorul sesizării menționează că sintagma „a obligațiilor de serviciu" din norma contestată nu corespunde criteriilor de calitate a legii penale, este imprevizibilă și este expusă într-o formă vagă. Din acest motiv, atât organele de drept care au misiunea de a interpreta și de a aplica legea, cât și destinatarii legii nu pot anticipa încălcarea căror obligații de serviciu poate atrage răspunderea penală,

În acest sens, autorul sesizării afirmă că subiectele chemate să aplice legea penală raportează latura obiectivă a infracțiunii de neglijență în serviciu la fișa postului, iar în anumite cazuri, elementul material al infracțiunii poate fi stabilit și de persoane juridice de drept privat.

Totodată, autorul excepției consideră că sintagma contestată creează premisele unui tratament diferențiat, prin faptul că norma penală de incriminare a neglijenței în serviciu se aplică în același mod în situații diferite,

De asemenea, autorul sesizării face referire la considerentele Curții din Hotărârea nr. 33 din 7 decembrie 2017, prin care textul „a situației de serviciu" din alineatul (1) al articolului 327 din Codul penal a fost considerat constituțional, în măsura în care se referă la atribuțiile de serviciu acordate prin lege persoanei publice. Astfel, autorul excepției pretinde că textul de lege de la articolul 327 din Codul penal este similar cu textul de lege criticat în prezenta cauză.

În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 16, 22 și 23 din Constituție.

Autorul sesizării afirmă că sintagma contestată este neconstituțională în măsura în care ipoteza normei se referă și la alte obligații de serviciu, decât cele acordate de lege.

În acest sens, autorul excepției consideră că sintagma contestată are o formulare vagă, motiv pentru care organul de urmărire penală a omis să enumere în actul de acuzare atribuțiile de serviciu speciale și concrete, precum și actul normativ concret (legea), despre care se pretinde că a fost încălcat de persoana bănuită.

De asemenea, autorul excepției face referire la considerentele Curții din Hotărârea nr. 33 din 7 decembrie 2017.

Totodată, autorul sesizării afirmă că, prin Legea nr. 136 din 6 iunie 2024, textul articolului 329 alin. (1) din Codul penal a fost modificat, astfel încât obligațiile de serviciu avute în vedere în contextul infracțiunii de neglijență în serviciu sunt cele prevăzute de lege.

În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 22 și 23 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepțiile de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate de avocații unor părți în procese. Astfel, sesizările sunt formulate de către subiectele cărora li s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Curtea notează că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă sintagma „a obligațiilor de serviciu" din articolul 329 alin. (1) din Codul penal (în redactarea anterioară Legii nr. 136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024). Curtea observă că prevederile articolului 329 alin. (1) din Codul penal au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, dar prin prisma altor critici de neconstituționalitate (a se vedea HCC nr. 24 din 17 octombrie 2019; DCC nr. 43 din 14 mai 2024).

Cu privire la aplicabilitatea normei contestate în cauzele în care au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate, Curtea observă că o excepție de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care persoana este acuzată de neglijență în serviciu (a se vedea § 4

Totodată, Curtea observă că textul articolului 329 alin. (1) din Codul penal a fost modificat prin Legea nr. 136 din 6 iunie 2024 (a se vedea § 13

Prin urmare, Curtea consideră că prevederile contestate ale articolului 329 alin. (1) din Codul penal, în redactarea de până la intrarea în vigoare a Legii nr. 136 din 6 iunie 2024, pot fi avute în vedere de instanțele de judecată la examinarea cauzelor în care au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate.

Curtea notează că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorilor sesizărilor, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 23 din 28 martie 2024, § 15; DCC nr. 56 din 4 iunie 2024, § 18).

Autorii excepțiilor susțin că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3) (

Cu privire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituție, Curtea menționează că acesta este incident atunci când se demonstrează existența unui tratament diferențiat, precum și în cazul în care tratamentul diferențiat contestat se referă la unul din drepturile fundamentale garantate de Constituție (a se vedea DCC nr. 73 din 6 iulie 2023, § 20).

Referitor la pretinsa lipsă de previzibilitate a dispozițiilor contestate, Curtea amintește că prevederile articolelor 1 alin. (3), 22 și 23 din Constituție, care garantează principiul legalității incriminării și a pedepsei, nu-i impun legislatorului obligația definirii tuturor termenilor folosiți în cuprinsul normelor de drept penal substanțial (a se vedea,

În primul rând, Curtea observă că utilizarea sintagmei „a obligațiilor de serviciu" în contextul infracțiunii de neglijență în serviciu reprezintă un exemplu de tehnică legislativă de reglementare a unei norme de trimitere. Cu alte cuvinte, prevederea penală în cauză a fost formulată de legislator în termeni generali și abstracți pentru a fi completată cu un conținut juridic precis din diferite dispoziții legale.

În acest sens, Curtea Europeană a reținut că utilizarea tehnicii „trimiterii generale" menționate mai sus pentru a incrimina actele sau omisiunile nu poate ridica o problemă din perspectiva articolului 7 §1 din Convenție, ca atare (a se vedea,

De asemenea, Curtea Europeană a constatat că o lege poate îndeplini totuși condiția previzibilității chiar dacă persoana în cauză trebuie să recurgă la o consiliere juridică adecvată sau prin interpretarea acesteia de către instanțe, pentru a evalua, într-o măsură rezonabilă, consecințele pe care le poate avea o anumită acțiune (a se vedea

De altfel, Curtea Europeană a menționat că domeniul de aplicare al noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de conținutul instrumentului în cauză, de sfera pe care acesta este conceput s-o reglementeze și de numărul și statutul celor cărora le este adresat. Este de așteptat că persoanele care desfășoară o activitate profesională, obișnuite să activeze cu un grad ridicat de prudență atunci când își exercită profesia, trebuie să acorde o atenție deosebită la evaluarea riscurilor pe care le implică o astfel de activitate. Poate fi cerută o atenție deosebită din partea deținătorilor de funcții înalte la evaluarea intervenirii răspunderii penale în privința unei conduite (a se vedea

În acest context, Curtea notează că infracțiunea de neglijență în serviciu face parte din infracțiunile contra bunei desfășurări a activității în sfera publică și, prin urmare, subiectul infracțiunii de neglijență în serviciu are o calitate specială,

Curtea observă că în legislația națională obligațiile de serviciu ale persoanelor publice sunt reglementate în legi generale sau speciale, care, în anumite situații, deleagă prerogativa de reglementare a obligațiilor de serviciu specifice funcției dintr-un domeniu concret prin intermediul unor acte normative care au scopul de a pune în executare aceste legi și care nu pot să contravină acestor legi (a se vedea, de exemplu, articolul 26 din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, articolele 5

Faptul că în anumite situații obligațiile de serviciu la care se referă prevederile articolului 329 alin. (1) din Codul penal nu sunt reglementate printr-o lege, ci prin acte normative infra-legale, nu reprezintă altceva decât o atribuție normativă acordată de legislator autorităților care dețin competența de a reglementa și stabili conduita persoanelor publice în domenii specifice de activitate (a se vedea,

Curtea reține că, din moment ce o persoană la momentul accederii într-o funcție publică a acceptat să-și conformeze comportamentul său unor reguli,

În jurisprudența sa Curtea Europeană a înțeles întotdeauna termenul de „lege" utilizat în textul Convenției în accepțiunea sa materială, nu formală. Curtea Europeană a inclus în această noțiune texte cu caracter „infra-legislativ" emise de către autoritățile competente pe baza unei puteri normative delegate (a se vedea

Așadar, Curtea consideră că destinatarul legii are suficiente repere legale și poate stabili sensul prevederilor contestate, inclusiv cu ajutorul interpretării acestora de către instanțele judecătorești sau prin recurgerea la consiliere juridică, precum și prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul uzual al sintagmei criticate în concordanță cu esența infracțiunii incriminate.

Din această perspectivă, Curtea subliniază că instanțelor de judecată le revine sarcina stabilirii în fiecare caz particular, pe baza circumstanțelor factuale relevante și a probelor administrate, a cercului obligațiilor de serviciu și a legilor care le reglementează, precum și dacă persoana publică acuzată avea îndatorirea de a le îndeplini, iar acțiunile sau inacțiunile sale au atins gradul prejudiciabil al infracțiunii pentru ca să fie încadrate juridic pe baza articolului 329 din Codul penal.

Din aceste considerente, Curtea constată că sintagma contestată nu afectează articolul 22 în coroborare cu articolele 1 alin. (3) și 23 alin. (2) din Constituție, din perspectiva argumentelor invocate în sesizări.

Pentru că nu s-a constatat incidența unui drept fundamental garantat de Constituție, Curtea reține că nici articolul 16 din Constituție nu este incident.

Prin urmare, sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate sunt inadmisibile și nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.