Decizie nr. 43 din 14.05.2024

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 329 din Codul penal și a articolului 16 alin. (6) lit. c) coroborat cu Capitolul XVI din Codul contravențional din perspectiva omisiunii reglementării neglijenței în serviciu care a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice, ridicată de dna Elena Donos și dl Tudor Donos, în dosarul nr. 10-165/2022, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Vitalie Moroșanu de la Judecătoria Bălți, sediul central, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. ÎN FAPT A. Circumstanțele litigiului principal

Circumstanțele litigiului principal, așa cum au fost formulate de autorii excepției, pot fi rezumate după cum urmează.

Dl Tudor Donos a sesizat Procuratura Anticorupție despre comiterea de către o persoană terță a presupuselor infracțiuni de muncă forțată, abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, neglijență în serviciu și fals în acte publice (articolele 168 alin. (2) lit. d), 327, 328, 329 și 332 din Codul penal).

Prin ordonanța din 28 septembrie 2022, Procuratura Anticorupție, oficiul Nord, a refuzat pornirea urmăririi penale pe motivul că acțiunile persoanei terțe ar constitui neglijență în serviciu, doar că nu s-a cauzat prejudiciu în proporții mari, așa cum o solicită articolul 329 din Codul penal, fiind cauzate daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor dlui Tudor Donos. Această ordonanță a fost contestată la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă printr-o ordonanță din 26 octombrie 2022.

Dna Elena Donos și dl Tudor Donos au formulat o plângere la judecătorul de instrucție împotriva acestei ordonanțe.

La 29 noiembrie 2022, dna Elena Donos și dl Tudor Donos au ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 329 din Codul penal și a articolului 16 alin. (6) lit. c) coroborat cu Capitolul XVI din Codul contravențional, din perspectiva omisiunii reglementării neglijenței în serviciu care a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice.

Prin încheierea din 29 mai 2023, Judecătoria Bălți a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „[...] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.” Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle „[...] (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative.” Articolul 24 Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică „(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. (2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. (3) Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă și nici executat.” Articolul 28 Viața intimă, familială și privată „Statul respectă și ocrotește viața intimă, familială și privată.” Articolul 54 Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului. (2) Exercițiul drepturilor și libertăților nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional și sunt necesare în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției. (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. (4) Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății.”

Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele: Articolul 329 Neglijența în serviciu „ (1) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană publică a obligațiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconștiincioase față de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice , se pedepsește cu amendă în mărime de până la 850 unități convenționale sau cu închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. [...].”

Prevederile relevante ale Codului contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele: Articolul 16 Răspunderea contravențională a persoanei fizice „[...] (6) Persoana cu funcție de răspundere (persoană căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, într-o autoritate publică centrală sau locală, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin lege, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau a acțiunilor administrative de dispoziție, organizatorice ori economice) este pasibilă de răspundere contravențională pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de prezentul cod în cazul: a) folosirii intenționate a atribuțiilor sale contrar obligațiilor de serviciu; b) depășirii vădite a drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege; c) neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu . [...].” ÎN DREPT A. Argumentele autorilor excepției de neconstituționalitate

Autorii excepției susțin că, potrivit articolului 329 alin. (1) din Codul penal, elementul obiectiv obligatoriu pentru încadrarea faptei în infracțiune de neglijență în serviciu este cauzarea prejudiciului în proporții mari drepturilor și intereselor legitime ale persoanei fizice. În cazul cauzării daunelor în proporții considerabile, fapta nu va fi calificată ca infracțiune de neglijență în serviciu. Totodată, Codul contravențional nu sancționează fapta de neglijență în serviciu. În aceste condiții, persoana care nu a îndeplinit obligațiile de serviciu sau a îndeplinit necorespunzător aceste obligații și, concomitent, a cauzat prejudicii în proporții considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice nu va fi trasă la răspundere penală sau contravențională. Așadar, autorii excepției scot în evidență omisiunea de a sancționa fapta de neglijență în serviciu prin care s-au cauzat daune considerabile drepturilor nepatrimoniale și intereselor persoanei.

Prin urmare, autorii excepției pretind că victima faptei de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare de către o persoană publică a obligațiilor de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor nepatrimoniale ale victimei, nu se bucură de o satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești, în sensul articolului 20 din Constituție. Autorii excepției afirmă că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 20, 23 și 54 din Constituție, precum și articolelor 8 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal și din Codul contravențional, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de părți în proces și este formulată de subiectele cărora li s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei cereri împotriva unei ordonanțe a procurorului de refuz al pornirii urmăririi penale pentru neglijență în serviciu. Curtea admite că judecătorul de instrucție ar putea aplica prevederile contestate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă articolul 329 din Codul penal și articolul 16 alin. (6) lit. c) coroborat cu Capitolul XVI din Codul contravențional din perspectiva omisiunii reglementării neglijenței în serviciu care a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice. Prevederile contestate nu au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate sub aspectul contestat de autorii excepției.

Autorii excepției susțin că omisiunea menționată contravine articolelor 1 alin. (3) ( preeminența dreptului ), 20 ( accesul liber la justiție ), 23 ( calitatea legii ) și 54 ( restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți ) din Constituție. Având în vedere că în argumentele din sesizare autorii au invocat și incidența articolelor 8 ( dreptul la respectarea vieții private și de familie ) și 13 ( dreptul la un remediu efectiv ) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea va examina și incidența articolelor 24 ( dreptul la viață și la integritate fizică și psihică ) și 28 ( viața intimă, familială și privată ) din Constituție.

Referitor la pretinsa încălcare a articolului 20 din Constituție, Curtea observă că potențiala victimă a unei infracțiuni poate formula o plângere la organul de urmărire penală, care este obligat să o primească și să o examineze (a se vedea articolele 263 și 265 din Codul de procedură penală). În cazul în care organul de urmărire penală refuză să primească plângerea și să pornească urmărirea penală persoana are dreptul de a contesta acest refuz la procurorul/procurorul ierarhic superior, conform procedurii stabilite de articolele 298-299 2 din Codul de procedură penală. De asemenea, în cazul în care persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plângerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns de la procuror la plângerea sa în termenul prevăzut de lege, articolul 313 din Codul de procedură penală le permite persoanelor afectate să formuleze o plângere în fața judecătorului de instrucție. La rândul său, judecătorul de instrucție are competența deplină de a verifica legalitatea/ilegalitatea acțiunilor și a actelor procurorului și de a-l obliga să lichideze încălcările drepturilor și libertăților persoanei care a formulat plângerea.

În aceste condiții, Curtea consideră că omisiunea legislativă adusă în discuție de autorii excepției nu limitează competența organului de urmărire penală și a judecătorului de instrucție de a examina plângerile formulate de potențialele victime ale faptelor ilicite. Prin urmare, Curtea nu reține incidența articolului 20 din Constituție în prezenta cauză.

Cu privire la articolul 54 din Constituție, Curtea notează că acesta nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorii excepției trebuie să demonstreze existența unei ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție (a se vedea HCC nr. 5 din 14 februarie 2023, § 41; DCC nr. 15 din 16 februarie 2023, § 19).

Referitor la incidența articolelor 24 și 28 din Constituție, Curtea reține următoarele.

Curtea Europeană a notat în repetate rânduri că statele au obligația pozitivă în temeiul Convenției de a incrimina omorul, faptele violente contra minorilor, violența în familie, relele tratamente, faptele de viol (a se vedea, mutatis mutandis , X și alții v. Bulgaria [MC], 2 februarie 2021, §§ 179-180; V. v. Cehia , 7 decembrie 2023, § 82; Vučković v. Croația , 12 decembrie 2023, § 50; X v. Grecia , 13 februarie 2024, §§ 66-67).

În aceste cazuri, Curtea Europeană a stabilit, în primul rând, obligația statului de a institui un cadru legislativ care să protejeze în mod adecvat persoanele de încălcări ale integrității lor fizice și psihologice, în special, în cazurile cele mai grave, prin adoptarea unor dispoziții de drept penal și aplicarea lor efectivă în practică; în al doilea rând, în circumstanțe bine stabilite, obligația de a lua măsuri operaționale pentru a proteja anumite persoane împotriva unui risc de tratament contrar acestei dispoziții; și, în al treilea rând, obligația de a desfășura o investigație eficientă a acestor tratamente. În general, primele două aspecte ale acestor obligații pozitive sunt clasificate „de substanță”, în timp ce al treilea aspect corespunde obligației „procedurale” a statului (a se vedea X și alții v. Bulgaria [MC], 2 februarie 2021, § 178-180; Luca v. Republica Moldova , 17 octombrie 2023, § 62; V.I. v. Republica Moldova , 26 martie 2024, § 102 și § 123).

Prin prisma practicii Curții Europene în materia obligației pozitive a statului, Curtea reține că articolul 8 din Convenție, invocat de autorii excepției, coroborat cu articolele 24 și 28 din Constituție, nu-i impun legislatorului obligația de a incrimina infracțiunea sau contravenția de neglijență în serviciu care a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice. Prin urmare, Curtea nu reține incidența articolelor 24 și 28 din Constituție în prezenta cauză.

Referitor la incidența articolelor 1 alin. (3) și 23 din Constituție, în jurisprudența sa, Curtea a notat că preeminența dreptului presupune, inter alia , asigurarea legalității și a certitudinii juridice. Standardul calității legii penale substanțiale este garantat de articolele 1 alin. (3), 22 și 23 alin. (2) din Constituție (a se vedea, mutatis mutandis , DCC nr. 97 din 12 iulie 2022, §§ 26-27; DCC nr. 135 din 27 septembrie 2022, § 30).

În acest sens, Curtea notează că Parlamentul, în baza articolului 72 alin. (3) lit. n) din Constituție, se bucură de o marjă discreționară la elaborarea politicii penale naționale, în particular atunci când decide dacă o conduită trebuie incriminată sau dacă unele fapte trebuie sancționate penal (a se vedea DCC nr. 159 din 24 noiembrie 2022, § 82; DCC nr. 3 din 19 ianuarie 2023, § 22). În exercitarea competenței de legiferare în materie penală, legislatorul are în vedere principiul ultima ratio .

Principiul ultima ratio sau principiul incriminării ca ultim remediu constituie o limită pentru utilizarea dreptului penal și se manifestă, ca atare, împotriva incriminării. Acest principiu militează, în primul rând, pentru abținerea statului de la incriminarea unor fapte. Chiar dacă conduita este prejudiciabilă pentru alții, condiția ultima ratio poate obstrucționa incriminarea dacă există alternative mai puțin intruzive sau mai puțin represive. Există două aspecte ale principiului ultima ratio . Primul aspect se manifestă în afara dreptului penal și presupune să se aibă în vedere metodele alternative de intervenție. Primul aspect se adresează Parlamentului, autoritatea cu competența legiferării, și ridică problema utilizării în general a dreptului penal în cazul comiterii unor fapte. Cel de-al doilea aspect se manifestă în interiorul dreptului penal și presupune să se aibă în vedere stabilirea și aplicarea unei sancțiuni mai blânde. Cel de-al doilea aspect se adresează atât Parlamentului, atunci când stabilește limitele pedepselor, cât și autorităților din sistemul justiției penale care cer aplicarea pedepselor și organelor care aplică pedepsele. Al doilea aspect poate fi abordat din perspectiva proporționalității în sens funcțional, adică a proporționalității dintre sancțiunea prevăzută sau aplicată pentru infracțiunea comisă. El vizează limitele pedepsei și chestiunea gradului în care trebuie aplicat dreptul penal, răspunzând dacă trebuie aplicată o pedeapsă mai aspră sau mai blândă (a se vedea DCC nr. 159 din 24 noiembrie 2022, § 79).

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a stabilit că nu poate efectua un control de constituționalitate în privința unei infracțiuni din perspectiva primului aspect al principiului ultima ratio . Ea poate interveni doar din perspectiva celui de-al doilea aspect al principiului ultima ratio , efectuând, odată sesizată, testul proporționalității limitelor pedepsei (a se vedea DCC nr. 159 din 24 noiembrie 2022, §§ 80-82).

Având în vedere că autorii excepției nu au prezentat argumente referitoare la caracterul disproporționat al limitelor pedepsei pentru neglijența în serviciu prevăzută de articolul 329 din Codul penal, Curtea nu reține incidența articolelor 1 alin. (3) și 23 alin. (2) din Constituție. Mai mult, Curtea nu are competența să intervină în opțiunea legislatorului de a incrimina sau nu o faptă prejudiciabilă, atât timp cât aceasta nu contravine obligațiilor pozitive ale statului prevăzute de articolele 2, 3 și 8 din Convenție în prezenta cauză.

Prin urmare, pe baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 329 din Codul penal și a articolului 16 alin. (6) lit. c) coroborat cu Capitolul XVI din Codul contravențional din perspectiva omisiunii reglementării neglijenței în serviciu care a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice, ridicată de dna Elena Donos și dl Tudor Donos, în dosarul nr. 10-165/2022, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul central. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 14 mai 2024 DCC nr. 43 Dosarul nr. 186g/2023