Decizie nr. 147 din 09.09.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 59 alin. (1) din Codul de procedură penală și a articolului 312 alineatele (1) și (2) din Codul penal, ridicată de dnii Pavel Gherman și Ion Gherman și dna Ala Gherman, părți în dosarul nr. 10- 89/2025, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător de instrucție Vladislav Negru, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La 5 iunie 2026, Curtea Constituțională a înregistrat un supliment la sesizare, prin care dl Pavel Gherman și dna Ala Gherman şi-au concretizat criticile de neconstituţionalitate.

Printr-o Decizie, pe baza articolelor 29 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a punctului 17 din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională a decis prelungirea termenului de examinare a sesizării nr. 263g/2025. ÎN FAPT A. Circumstanțele cauzei penale

Prin ordonanțele organului de urmărire penală din 30 iunie 2020 și din 16 iulie 2020, dl Ion Gherman și, respectiv, dna Ala Gherman au dobândit calitatea de părți vătămate într-o cauză penală pornită în privința dlui Iurie Focșa, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 312 alin. (2) literele a), b) și c) (declarația mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă) din Codul penal. 2

La 14 ianuarie 2025, dnii Pavel Gherman și Ion Gherman și dna Ala Gherman au contestat ordonanța procurorului ierarhic superior, pe baza articolului 313 din Codul de procedură penală, în fața judecătorului de instrucție.

În cadrul procedurilor din fața judecătorului de instrucție, dnii Pavel Gherman și Ion Gherman și dna Ala Gherman au ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 59 alin. (1) din Codul de procedură penală, a textului „Infracțiuni contra justiției” din denumirea Capitolului XIV din Codul penal, precum și a articolului 312 alineatele (1) și (2) din Codul penal.

Printr-o încheiere din 2 octombrie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 20 Accesul liber la justiţie „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.” Articolul 24 Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică „(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. (2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. 3

Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele: Articolul 312 Declarația mincioasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă „(1) Prezentarea, cu bună-ştiinţă, a declaraţiei mincinoase de către martor, victimă sau partea vătămată, a concluziei false de către specialist sau expert, a traducerii sau a interpretării incorecte de către traducător sau interpret, dacă această acţiune a fost săvârşită în cadrul procesului civil, procesului penal, procesului contravenţional sau în instanţa de judecată internaţională, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 2 ani. (2) Aceleaşi acţiuni: a) legate de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave; b) săvârşite din interes material; c) însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare 5

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele: Articolul 59 Partea vătămată „(1) Parte vătămată este considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei. Minorul căruia i s-a cauzat prejudiciu prin infracţiune va fi considerat parte vătămată fără acordul său. (2) Recunoaşterea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală sau, după caz, prin încheierea instanţei de judecată, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţi procesuale. (3) În cazul în care, după recunoaşterea persoanei ca parte vătămată, s-au constatat circumstanţe care atestă lipsa cauzării prejudiciului, organul de urmărire penală, prin ordonanţă motivată, sau instanţa de judecată, prin încheiere motivată, încetează participarea acestei persoane ca parte vătămată în procedura respectivă.” ÎN DREPT A. Argumentele autorilor excepției de neconstituționalitate

Autorii sesizării afirmă că deși Codul penal incriminează depunerea declarațiilor mincinoase, iar Codul de procedură penală definește partea vătămată, acest fapt nu împiedică excluderea din procedura penală a persoanelor prejudiciate prin această infracțiune, pe motiv că infracțiunea prevăzută la articolul 312 din Codul penal face parte din categoria infracțiunilor contra justiției.

De asemenea, autorii excepției susțin că înlăturarea posibilității persoanei prejudiciate prin infracțiunea prevăzută la articolul 312 din Codul penal de a dobândi calitatea de parte vătămată anulează posibilitatea victimei de a interveni în proces, fiind astfel plasată într-o poziție inferioară față de persoana învinuită, fără a avea acces real la mijloacele procesuale necesare pentru protecția drepturilor sale.

În opinia autorilor, dreptul la un remediu efectiv și la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune nu poate fi redus la posibilitatea teoretică de a formula o acțiune separată, după finalizarea procedurii penale defășurate în absența victimei.

Prin urmare, autorii excepției pretind că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 4, 7, 20, 23, 24, 25, 26, 28, 46, 53 și 54 din Constituţie. 6

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de părți în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de subiectele cărora li s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Sunt obiecte ale excepției de neconstituţionalitate articolul 59 alin. (1) din Codul de procedură penală și articolul 312 alineatele (1) și (2) din Codul penal. Curtea observă că prevederile articolului 312 din Codul penal a constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate (a se vedea DCC nr. 29 din 25 februarie 2019; DCC nr. 25 din 2 aprilie 2024; DCC nr. 20 din 19 februarie 2026), însă din perspectiva altor critici de neconstituționalitate decât cele formulate de autorii excepţiei, iar articolul 59 alin. (1) din Codul de procedură penală nu a fost obiect al controlului de constituționalitate.

Cu privire la controlul constituționalității textului „Infracțiuni contra justiției” din denumirea Capitolului XIV din Codul penal, Curtea menționează că denumirile titlurilor, capitolelor sau secțiunilor din cadrul unei legi nu au caracter normativ autonom, ci îndeplinesc o funcție de sistematizare și de orientare în structura unui act normativ. Controlul de constituționalitate poate fi exercitat în privința normelor juridice care produc efecte juridice, nu și în privința unor simple elemente de tehnică legislativă. În lipsa unui conținut normativ propriu și a unor efecte juridice independente, acestea nu pot constitui, în sine, obiect al controlului de constituționalitate. Prin urmare, în analiza sa, Curtea nu va supune controlului textul „Infracțiuni contra justiției” din denumirea Capitolului XIV din Codul penal.

Curtea notează că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într- o cauză în care se examinează contestația împotriva unor ordonanțe ale organului de urmărire prin care a fost anulată calitatea de părți vătămate într- o cauză penală pornită pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 312 alin. (2) literele a), b) și c) din Codul penal (a se vedea §§ 6-8 supra). Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea ţine cont de prevederile contestate la soluţionarea cauzei.

Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorilor sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorii excepţiei au susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3) (preeminența dreptului), 4 (drepturile și libertățile omului), 7 (Constituția, Legea Supremă), 20 (accesul liber la justiție), 23 (calitatea legii), 24 (dreptul la viață și la integritate fizică și psihică), 25 7

În jurisprudenţa sa, Curtea a menționat că articolele 1 alin. (3), 4 și 7 au un caracter general, constituie imperative care stau la baza oricăror reglementări, nu pot reprezenta repere individuale şi separate şi pot fi invocate, de regulă, dacă se constată aplicabilitatea acestora împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea DCC nr. 17 din 21 martie 2024, § 23).

Referitor la incidența articolelor 23 și 54, Curtea reiterează că acestea pot fi invocate dacă se constată aplicabilitatea lor împreună cu un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 73 din 20 iunie 2024, § 23).

Totodată, Curtea observă că, deşi autorii excepţiei susțin incidenţa articolelor 24, 25, 28 și 46 din Constituţie, ei nu argumentează caracterul contradictoriu al dispoziţiilor contestate cu normele constituţionale invocate. Simpla trimitere la norme din Constituţie nu poate fi considerată o critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate şi ar efectua un control din oficiu (a se vedea DCC nr. 60 din 5 iunie 2025, § 21).

Referitor la articolele 20 și 26 din Constituție, autorii au afirmat că persoana lezată prin depunerea unei declarații mincinoase sau prin falsificarea unor probe în privința acesteia are dreptul constituțional de a reacționa procesual. În opinia lor, privarea victimei de calitatea procesuală de parte vătămată subminează dreptul acesteia la apărare și la un proces contradictoriu.

Curtea menţionează că articolul 20 din Constituţie, care reglementează dreptul de acces liber la justiţie, este corespondentul prevederilor articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar articolul 26 din Constituţie, care garantează în mod distinct dreptul la apărare, este corespondentul prevederilor articolului 6 § 3 din Convenţie. Astfel, garanţiile stabilite de articolul 26 din Constituţie reprezintă aspecte precise ale dreptului la un proces echitabil prevăzut de articolul 20 din Constituţie şi articolul 6 din Convenţie (a se vedea DCC nr. 37 din 25 aprilie 2024, § 22).

De asemenea, Curtea a subliniat în jurisprudența sa că politica penală a statului reprezintă o chestiune rezervată Parlamentului (articolul 72 alin. (3) lit. n) din Constituţie). În acest sens, Parlamentul se bucură de o marjă discreţionară la elaborarea politicii penale naţionale, în particular atunci când decide dacă o conduită trebuie incriminată sau dacă unele fapte trebuie sancţionate penal (a se vedea DCC nr. 20 din 19 februarie 2026, § 29).

Referitor la infracțiunea prevăzută de articolul 312 din Codul penal, Curtea reține că latura obiectivă a acesteia constă din fapta prejudiciabilă materializată prin prezentarea, cu bună-ştiinţă, (i) a declaraţiei mincinoase, (ii) a concluziei false, (iii) a traducerii sau a interpretării incorecte – cu condiția că oricare din aceste acțiuni trebuie să fi fost săvârșită în cadrul 8

Curtea observă că legislatorul, prin incriminarea penală, de exemplu, a faptei de depunere a unor declarații mincinoase de către un martor urmărește, inter alia, sancționarea încălcării jurământului depus în fața instanței (articolul 108 din Codul de procedură penală) sau, după caz, încălcarea obligației acestuia de a furniza doar declarații veridice în fața organului de urmărire penală (articolul 105 alin. (6) din Cod). Comiterea acestor fapte este de natură să afecteze buna desfășurare a urmăririi penale și, într-un final, constituie un impediment la stabilirea adevărului de către instanța de judecată. Astfel, infracțiunea de declarație mincinoasă, concluzie falsă sau traducere incorectă atentează la funcționarea normală a instanțelor judecătorești, a organelor de poliție, a organelor de urmărire penală și/sau a procuraturii.

Mai mult, Curtea subliniază că articolele 20 și 26 din Constituție nu stabilesc vreo obligație a legislatorului de a incrimina fapte sau de a nominaliza în mod expres victimele infracțiunilor. Pe baza acestor articole legislatorul are obligația să stabilească un cadru normativ care să conțină suficiente garanții procedurale pentru a le permite persoanelor să se apere în mod efectiv în procesele de judecată. Din aceste motive, aceste articole nu devin incidente în prezenta cauză.

Prin raportare la articolul 53 din Constituţie, Curtea a reținut în jurisprudența sa că acest articol obligă statul să ofere persoanei remedii efective din partea instanțelor de judecată în vederea apărării drepturilor şi a intereselor sale în cazul în care aceasta pretinde că a fost vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri (a se vedea DCC nr. 65 din 9 aprilie 2026, § 22).

Prin urmare, Curtea nu poate reține argumentelor autorilor precum că ultimii ar fi privați de dreptul la un remediu efectiv și la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, motiv pentru care articolul 53 din Constituție nu devine incident.

În același timp, Curtea observă că problema abordată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate îşi are sursa în aplicarea legii, nu în neclaritatea acesteia. Pe această cale, Curtea subliniază că judecata sa este „o judecată a legilor”, la modul abstract, dar nu „o judecată a cazurilor concrete”. Curtea nu poate verifica, potrivit competenţelor sale, caracterul necesar şi proporţional al modului de aplicare a prevederilor contestate în circumstanţele unei cauze particulare. Această competenţă le revine instanţelor de drept comun (a se vedea DCC nr. 50 din 4 iunie 2024, § 45). Așa fiind, stabilirea faptului dacă, în cazul infracțiunii prevăzute de articolul 312 din Codul penal, o persoană fizică sau juridică poate dobândi calitatea de parte vătămată în condițiile articolului 59 din Codul de procedură penală, 9

Pe baza celor menționate, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2), (3) lit. (d) și (4) lit. d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 59 alin. (1) din Codul de procedură penală și a articolului 312 alineatele (1) și (2) din Codul penal, ridicată de dnii Pavel Gherman și Ion Gherman și dna Ala Gherman, părți în dosarul nr. 10- 89/2025, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte de ședință Liuba ȘOVA Chișinău, 9 septembrie 2026 DCC nr. 147 Dosarul nr. 263g/2025 10