Decizie nr. 125 din 30.07.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 392 alin. (2) lit. a) din Codul civil, ridicată de dl Dumitru Tărăburcă, parte în dosarul nr. 2-10543/2023, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Olga Boțan de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. ÎN FAPT A. Circumstanțele litigiului principal

La 21 aprilie 2009, SRL „Topia Solutions”, în calitate de împrumutător, și dl Dumitru Tărăburcă, în calitate de împrumutat, au încheiat un contract de împrumut. Împrumutul a fost garantat printr-un contract de ipotecă încheiat la aceeași dată.

La 3 ianuarie 2020, dl Dumitru Tărăburcă a chemat în judecată Topia Solutions și a solicitat stingerea datoriei și radierea unei ipoteci. La rândul său, Topia Solutions a formulat o acțiune reconvențională și a solicitat încasarea forțată de la Dumitru Tărăburcă a creanței formate în baza contractului de împrumut.

Printr-o hotărâre din 9 decembrie 2021, Judecătoria Chișinău a respins integral acțiunea principală și parțial acțiunea reconvențională. Hotărârea a fost contestată cu apel.

Printr-o decizie din 8 februarie 2023, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea primei instanțe și a dispus rejudecarea cauzei.

În cadrul rejudecării cauzei, Topia Solutions și-a modificat obiectul acțiunii reconvenționale.

În şedinţa de judecată din 5 februarie 2025, dl Dumitru Tărăburcă a ridicat excepţia de tardivitate a acţiunii reconvenţionale.

În cadrul examinării cauzei, dl Dumitru Tărăburcă a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 392 alin. (2) lit. a) din Codul civil.

Printr-o încheiere din 19 februarie 2026, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate a articolului 392 alin. (2) lit. a) din 2

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.” Articolul 26 Dreptul la apărare „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. (3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. (4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.” Articolul 46 Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. (4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. (5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului. (6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat.” Articolul 54 Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi 3

Prevederile relevante ale Codului civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 1107 din 6 iunie 2002, sunt următoarele: Articolul 392 Termenele speciale de prescripție extinctivă „ […] (2) Se prescriu în termen de 10 ani acțiunile privind: a) drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripție; […]” ÎN DREPT A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că termenul de prescripție de 10 ani, stabilit de norma contestată, este excesiv de îndelungat și poate restrânge în mod nejustificat accesul la justiție și dreptul la apărare, în special în contextul litigiului în care obligațiile contractuale ar fi fost deja executate.

Totodată, autorul consideră că norma contestată îi afectează dreptul de proprietate, deoarece le permite creditorilor să facă abuz de drepturile lor cu privire la recuperarea creanțelor de la debitor prin posibilitatea de a pretinde sume, dobânzi și penalități peste limitele rezonabile ale prescripției, ceea ce ar reprezenta o ingerință disproporționată. În opinia sa, prevederea contestată nu respectă exigențele proporționalității și securității juridice prevăzute de Constituție.

Prin urmare, autorul excepției afirmă că norma contestată încalcă articolele 20, 26, 46 și 54 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul civil, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, excepţia este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie. 4

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect: (i) o cerere inițială de radiere a dreptului de ipotecă asupra unui imobil; (ii) o cerere reconvenţională privind executarea obligaţiilor garantate prin ipotecă; (ii) o cerere de ridicare a unei excepţii de tardivitate. Curtea reţine că prevederile contestate se referă la un termen de prescripţie aplicabil drepturilor reale şi, prin urmare, instanța le-ar putea aplica la soluționarea cauzei.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca o excepție de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor excepției, dacă prevederea contestată reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 55 din 26 martie 2026, §15).

Autorul excepției susține că norma contestată contravine articolelor 20 (accesul liber la justiție), 26 (dreptul la apărare), 46 (dreptul de proprietate) și 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) din Constituție.

În jurisprudența sa, Curtea a notat că articolul 54 din Constituție nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituție Curtea poate pune în operă prevederile acestui articol (a se vedea DCC nr. 62 din 2 aprilie 2026, § 21).

Cu privire la incidenţa articolelor 20, 26 şi 46 din Constituţie, Curtea observă că autorul excepției își exprimă critica față de termenul de prescripție de 10 ani aplicabil acțiunilor de apărare a drepturilor reale, susținând, în esență, că acesta ar afecta dreptul la apărare și ar putea conduce la restrângerea arbitrară a accesului liber la justiţie, deoarece aplicarea acestuia ar genera o situație de insecuritate juridică. De asemenea, autorul afirmă că termenul de 10 ani ar afecta dreptul de proprietate, întrucât ar fi excesiv de lung și ar permite creditorilor să valorifice creanţe împotriva debitorilor, inclusiv în situaţia în care obligaţiile ar fi fost deja executate sau stinse într- un alt mod.

Curtea observă că articolul 392 alin. (2) lit. a) din Codul civil stabilește termenul de prescripție de 10 ani aplicabil acțiunilor privind drepturile reale care nu sunt declarate imprescriptibile și care nu sunt supuse unui alt termen de prescripție. Norma contestată face parte din reglementarea generală a prescripției extinctive și are ca finalitate stabilirea limitelor temporale pentru valorificarea pe cale judiciară a unor categorii de drepturi civile.

În acest sens, Curtea reține că reglementarea instituției prescripției, inclusiv stabilirea termenelor de prescripție, ține de marja de apreciere a legislatorului. Reglementarea instituției prescripției derivă din atribuția Parlamentului de a reglementa, prin lege organică, regimul juridic general al proprietății, prevăzută de articolul 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, care îi permite să stabilească condițiile de exercitare a drepturilor civile și modalitățile de valorificare a acestora în justiție. Stabilirea unor asemenea termene urmărește asigurarea securității raporturilor juridice și a bunei administrări a justiției și nu poate fi privită, prin ea însăși, ca o ingerință 5

Totodată, Curtea reține că diferențierea regimului juridic al prescripției în funcție de natura dreptului subiectiv ocrotit reprezintă o opțiune a legislatorului, justificată de necesitatea asigurării securității raporturilor juridice și a stabilității circuitului civil. În materia drepturilor reale, caracterizate printr-o existență de durată și opozabilitate erga omnes, instituirea unor termene de prescripție mai extinse urmărește menținerea clarității și stabilității raporturilor juridice patrimoniale.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că o excepție de neconstituționalitate trebuie să întrunească trei elemente esențiale: (i) textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii (prevederea legală), (ii) textul de referinţă pretins a fi încălcat (prevederea constituţională) şi (iii) motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate dintre cele două texte, adică motivarea neconstituţionalităţii textului criticat (a se vedea DCC nr. 32 din 5 martie 2026, § 20; DCC nr. 43 din 8 aprilie 2025, § 28).

În acest context, Curtea observă că argumentele autorului excepţiei se rezumă la exprimarea dezacordului cu durata termenului de prescripţie prevăzut de lege şi cu efectele aplicării acestuia în litigiul său concret, fără a demonstra în ce constă pretinsa contradicție dintre dispozițiile contestate și normele constituționale invocate. Astfel, Curtea reiterează că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale, precum și citarea unor considerente desprinse din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sau a Curții Constituționale, în absența unei argumentări proprii privind contradicţia dintre prevederea contestată și Constituție, nu poate fi calificată drept o critică veritabilă de neconstituționalitate. Curtea a subliniat în jurisprudența sa că examinarea unei asemenea excepții ar presupune formularea din oficiu a criticilor de neconstituționalitate, ceea ce ar conduce la substituirea autorului excepției în procesul de argumentare (a se vedea DCC nr. 56 din 26 martie 2026, § 19).

Mai mult, Curtea observă că autorul excepţiei formulează critici referitoare la aplicarea în timp a normelor de drept civil şi îşi exprimă, în esență, insatisfacția faţă de prevederile în vigoare ale Codului civil în raport cu reglementările anterioare incidente raportului juridic dedus judecăţii. Astfel, autorul pune în discuţie oportunitatea instituirii unui termen de prescripţie şi efectele aplicării în timp a normelor de drept civil. În acest context, Curtea reține că Codul civil conţine norme privind aplicarea în timp a dispoziţiilor legale şi reguli tranzitorii referitoare la raporturile juridice născute sub imperiul legii vechi (articolul 7 alin. (6) din Codul civil).

În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că aspectele legate de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţă revine, prin definiţie, instanţelor judecătoreşti (a se vedea DCC nr. 5 din 23 ianuarie 2025, § 30).

Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea privind excepția de neconstituţionalitate în discuţie nu întrunește condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 6