Decizie nr. 5 din 23.01.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 24 alin. (1) teza a III-a și alin. (2) teza întâi din Codul de executare, în redactarea Legii nr. 191 din 23 septembrie 2016, ridicată de dna avocat Elena Garaz, în interesele SA „CET-Nord", în dosarul nr. 25-5842/2022, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Andrei Ojoga de la Judecătoria Chișinău pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La 6 octombrie 2010, Judecătoria Economică de Circumscripție a pronunțat hotărârea nr. 2e-7198/10, prin care a dispus încasarea de la

Printr-o încheiere din 20 decembrie 2013, executorul judecătoresc a intentat procedura de executare a titlului executoriu emis în baza hotărârii menționate

La 25 august 2021, executorul judecătoresc a emis o încheiere (cu nr. 005-282/13) prin care a dispus încasarea din contul debitorului

Prin Încheierea din 28 iunie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis ambele contestații și a anulat încheierea executorului judecătoresc din 25 august 2021.

Prin Decizia din 4 octombrie 2022, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul formulat de

În cadrul examinării cauzei, dna avocat Elena Garaz a ridicat, în interesele

Printr-o încheiere din 29 aprilie 2024, Judecătoria Chișinău a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Autoarea sesizării menționează că, potrivit prevederilor contestate, la cererea creditorului, executorul judecătoresc poate calcula și încasa dobânzile de întârziere rezultate din întârzierea executării hotărârii judecătorești. Executorul judecătoresc emite o încheiere în acest sens doar la momentul încasării/executării sumei obligației principale și calculează dobânzile de întârziere de la data la care hotărârea judecătorească a devenit definitivă până la data plății efective a obligației.

Autoarea susține că din prevederile contestate nu este clar dacă executorul ar putea să calculeze dobânda de întârziere pentru perioade mai scurte de timp, dar care se încadrează în perioada cuprinsă între data la care hotărârea judecătorească a devenit definitivă și data plății efective a obligației, sau dacă acesta este obligat să calculeze dobânda pentru toată perioada în discuție.

Autoarea susține că norma ar trebui să-i permită executorului judecătoresc să calculeze dobânzile de întârziere pentru perioade mai scurte de timp, dar care nu depășesc limitele temporale stabilite. În caz contrar, dobânda de întârziere ar putea fi calculată și peste termenul de prescripție de trei ani și ar încălca dreptul de proprietate al debitorului.

Autoarea susține că dreptul executorului judecătoresc de a calcula dobânzi de întârziere doar la stingerea obligației principale, în prezenta cauză peste 10 ani, încalcă dreptul debitorului de a i se cere dobânzi de întârziere în interiorul termenului de prescripție de trei ani.

În concluzie, autoarea susține că prevederile contestate nu corespund exigenței calității legii și contravin articolelor 23 și 46 alin. (1) din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de executare, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, Curtea constată că excepția este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 24 alin. (1) teza a III-a și alin. (2) teza întâi din Codul de executare, în redactarea Legii nr. 191 din 23 septembrie 2016. Prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva criticilor avansate de autoare.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect contestarea unei încheieri emise de executorul judecătoresc cu privire la calcularea dobânzilor de întârziere. Prin urmare, Curtea admite că prevederile contestate din articolul 24 din Codul de executare, care stabilesc,

Autoarea excepției pretinde că prevederile în discuție contravin articolelor 23 (

Curtea reamintește că articolul 23 din Constituție nu poate fi invocat în mod independent. Pentru a fi incident, autorul trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței Curtea poate aplica prevederile acestui articol (DCC nr. 167 din 6 decembrie 2022, § 23).

Referitor la incidența articolului 46 alin. (1) din Constituție, autoarea susține că din prevederile contestate nu este clar dacă executorul ar putea să calculeze dobânda de întârziere pentru perioade mai scurte de timp, dar care nu depășesc limitele temporale stabilite. În caz contrar, dobânda de întârziere ar putea fi calculată și peste termenul de prescripție de trei ani și ar încălca dreptul de proprietate al debitorului.

Curtea reiterează că dispozițiile articolului 46 din Constituție obligă statul și pe ceilalți titulari ai puterii publice să respecte proprietatea și să se abțină de la orice acțiune ce ar aduce atingere acestui drept (DCC nr. 52 din 2 iunie 2020, § 21 și jurisprudența citată acolo).

Curtea observă că articolul 942 alin. (1) din Codul civil stabilește că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la dobânda de întârziere pentru acea sumă din data imediat următoare scadenței plății până la data în care s-a efectuat plata. Astfel, Curtea subliniază că norma contestată din Codul de executare conține dispoziții similare cu cele prevăzute de Codul civil. Prevederile contestate stabilesc aceleași limite în interiorul cărora dobânda de întârziere poate fi calculată.

Totodată, Curtea observă că rațiunea adoptării prevederilor atacate constă în aducerea în concordanță a Codului de executare cu prevederile legislației civile referitoare la relația dintre bunul principal și bunul accesoriu; asigurarea aplicării riguroase a alin. (5) din articolul 145 al Codului de executare și contracararea situațiilor în care creditorii de rea-credință fac abuz de exercițiul drepturilor lor[1]. Articolul 145 alin. (5) din Codul de executare stabilește că sumele calculate de executorul judecătoresc în condițiile articolului 24 din Cod se vor plăti în ultimul rând.

Curtea mai observă că sub aparența unor critici referitoare la neclaritatea și neconstituționalitatea prevederilor contestate, autoarea sesizării își exprimă, de fapt, dezacordul cu modul în care aceste prevederi sunt interpretate și aplicate în practica executorilor judecătorești și a instanțelor de judecată. Curtea reiterează că aspectele legate de interpretarea și de aplicarea legii nu țin de competența Curții Constituționale. Această competență le revine, prin definiție, instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 176 din 12 decembrie 2023, § 24).

Pe baza celor menționate, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.