Hotărâre nr. 2 din 12.01.2021

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională pe 6 iulie 2020, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituţionale, de către dl Octavian Țîcu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Autorul sesizării îi solicită Curții să verifice controlul constituționalității textului „copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune” conținut în articolul 1 din Legea nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii nr. 1225 din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice.

Autorul sesizării consideră că prevederile contestate sunt contrare dispozițiilor articolelor 1 alin. (3), 4 şi 16 din Constituție.

Prin Decizia Curții Constituționale din 24 septembrie 2020, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituțională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale și Avocatului Poporului.

În ședința publică a Curții, au fost prezenți dl Octavian Țîcu, autorul sesizării, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului. ÎN FAPT

Începând cu 7 noiembrie 1917, pe teritoriul actualei Republici Moldova, organele de stat din perioada regimului totalitar au comis un şir de represiuni politice în masă. În procesul judecării cauzelor, în acea perioadă, organele de stat administrative, judiciare şi extrajudiciare au încălcat grav drepturile şi libertățile cetățenilor.

Parlamentul Republicii Moldova a condamnat represiunile politice comise de regimul totalitar şi, în scopul reabilitării victimelor represiunilor, al reintegrării lor în drepturile politice, sociale şi cetățenești, al compensării pagubelor materiale cauzate, precum şi al lichidării altor consecințe ale samavolniciei regimului totalitar, a adoptat, pe 8 decembrie 1992, Legea nr. 1225 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice.

Potrivit acestei Legi, în categoria victimelor represiunilor politice au fost incluși și „copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele”, ca eventuali beneficiari ai reabilitării, inclusiv ai drepturilor, indemnizațiilor și înlesnirilor legale.

Ulterior, pe 23 noiembrie 1994 Parlamentul a adoptat Legea nr. 296 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice în care a oferit, inter alia , o interpretare oficială a textului „copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele” și a stabilit că „copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune”. Această din urmă prevedere face obiectul prezentei sesizări, iar autorul solicită verificarea constituționalității ei.

Prevederile relevante ale Legii nr. 1225 din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice sunt următoarele: Articolul 1 Noţiunea de represiune politică „Represiune politică se consideră curmarea de vieţi omeneşti, măsurile de constrângere întreprinse de către stat faţă de cetăţeni din motive politice, naţionale, religioase sau sociale sub formă de privaţiune de libertate, deportare, exilare, trimitere la muncă silnică în condiţii de limitare a libertăţii, expulzare din ţară şi lipsire de cetăţenie, expropriere, internare forţată în instituţii de psihiatrie, sub altă formă de limitare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor declarate periculoase din punct de vedere social pentru stat sau pentru regimul politic, realizate în baza deciziilor organelor administrative, judiciare şi extrajudiciare.” Articolul 2 Victimele represiunilor politice „Victime ale represiunilor politice se consideră: persoanele care au avut de suferit de pe urma represiunilor politice arătate în articolul 1; persoanele asupra cărora au fost adoptate decizii de represiune politică, dar care au reuşit să evite represiunile directe, inclusiv prin refugiu peste hotarele republicii; membrii familiei persoanelor supuse represiunilor, inclusiv copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, persoanele care au fost impuse sau nevoite să-şi urmeze părinţii, rudele, tutorii în exil ori la locul de deţinere specială, sau rămase fără îngrijirea acestora, precum şi copiii persoanelor executate în urma represiunilor politice. Comitetele executive şi primăriile municipale eliberează legitimaţii respective victimelor represiunilor politice în localitatea unde au domiciliu stabil.”

Prevederile relevante ale Legii nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice sunt următoarele: Art. 1. - Conform articolului 2 alineatul 1 subalineatul trei din legea menţionată, membri ai familiei persoanelor supuse represiunilor se consideră soţul, soţia, copii, părinţii, alte rude şi tutorii care au fost siliţi sau nevoiţi să urmeze persoana reprimată în exil sau la locul de deţinere specială. Copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copii proveniţi din căsătoria încheiată până la represiune. Persoanele care au fost întreţinute de persoanele supuse represiunilor până la represiune şi au rămas fără îngrijire în urma represiunilor sau executării întreţinătorului se consideră persoane rămase fără îngrijire. ÎN DREPT

Curtea a reţinut că, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituțională şi 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicției constituționale, sesizarea ţine de competența Curţii Constituţionale.

Articolele 25 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale îi conferă deputatului prerogativa sesizării Curții Constituționale.

Curtea a observat că obiectul sesizării îl constituie textul „copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune” conținut în articolul 1 din Legea nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. Curtea a reținut că articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție nu distinge între categoriile de legi care pot fi supuse controlului constituționalității. Prin urmare, prevederile contestate din Legea nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice pot constitui obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea a mai reținut că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Autorul sesizării a invocat faptul că textul contestat constituie o ingerință în drepturile prevăzute de articolele 1 alin. (3) [ statul de drept ], 4 [ drepturile și libertățile omului ] și 16 [ egalitatea ] din Constituție. Curtea va examina aplicabilitatea acestor prevederi constituționale.

Cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 1 alin. (3) și 4 din Constituție, Curtea a subliniat că aceste norme comportă un caracter general și reprezintă imperative care stau la baza tuturor legilor Republicii Moldova. Ele nu pot constitui repere separate. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituție, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea, mutatis mutandis , HCC nr. 3 din 18 ianuarie 2019, § 18; HCC nr. 19 din 24 septembrie 2019, § 16; DCC nr. 3 din 16 ianuarie 2020, § 22; DCC nr. 7 din 24 ianuarie 2020, § 17; DCC nr. 28 din 12 martie 2020, § 18; DCC nr. 30 din 19 martie 2020, § 18; DCC nr. 56 din 2 iunie 2020, § 23; DCC nr. 62 din 11 iunie 2020, § 27).

Cu referire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituție, Curtea a reținut că egalitatea în fața legii și a autorităților publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte a persoanei. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situații asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situații diferite sunt tratate în același mod (discriminare indirectă), cu excepția cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv și rezonabil (a se vedea HCC nr. 29 din 22 noiembrie 2018, § 34; HCC nr. 3 din 18 ianuarie 2019, § 19; HCC nr. 6 din 10 martie 2020, § 29). Așadar, o condiție primordială pentru existența tratamentului diferențiat o reprezintă caracterul comparabil al situațiilor.

Curtea a notat că articolul 16 din Constituție, corespondentul articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi aplicat de sine stătător, ci doar dacă este coroborat cu un drept fundamental. Principiul nediscriminării nu constituie o problemă de constituționalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental. Acest articol operează prin completarea celorlalte dispoziții constituționale. În cauza Emel Boyraz v. Turcia , 2 decembrie 2014, § 40, Curtea Europeană a menționat că „articolul 14 din Convenție protejează persoanele aflate în situații similare de tratamentele diferite, nejustificate, pentru a se bucura de drepturile și libertățile lor din Convenție. Această dispoziție nu are o existență independentă, deoarece produce efecte numai în legătură cu drepturile și libertățile protejate de celelalte dispoziții substanțiale ale Convenției și ale Protocoalelor la aceasta. Totuși, aplicarea articolului 14 nu presupune încălcarea uneia sau mai multor din aceste dispoziții și manifestă un caracter autonom. Pentru ca articolul 14 să devină aplicabil, este suficient ca faptele unui caz să intre în sfera unei alte dispoziții substanțiale a Convenției sau a Protocoalelor la aceasta”.

Curtea a observat că critica adusă de către autorul sesizării se referă la interpretarea dată de Parlament, prin care li s-a recunoscut calitatea de victime a represiunilor politice doar copiilor născuți în locurile de represiune sau în drum spre ele proveniți dintr-o căsătorie încheiată până la represiune . Interpretarea oficială nu include copiii născuți în locurile de represiune sau în drum spre ele de o femeie necăsătorită represată, precum și copiii născuți în locurile de represiune proveniți din căsătoria încheiată în timpul represiunii. Prin urmare, prevederea contestată nu le recunoaște acestor categorii de persoane statutul de victime ale represiunilor politice și restrâng mai multe drepturi constituționale.

În consecință, având în vedere caracterul ei suveran în materia controlului de constituționalitate (a se vedea HCC nr. 21 din 3 octombrie 2019, § 23; HCC nr. 2 din 23 ianuarie 2020, § 27; HCC nr. 27 din 13 noiembrie 2020, § 18 ), dar și argumentele pertinente ale autorului sesizării care abordează aspecte ale conceptelor de viață familială și protecție socială, Curtea a considerat că în această cauză sunt incidente și articolele 28 [ viața intimă, familială și privată ] și 47 [ dreptul la asistență și protecție socială ]. Această tehnică este aplicată și de Curtea Europeană, care a notat într-o cauză că, „așa cum Curtea este suverană în materia încadrării juridice pe care trebuie să o dea faptelor cazului și având în vedere circumstanțele cazului, ea a mers chiar mai departe și a considerat că cererea reclamantului trebuie examinată în baza articolului 14 din Convenție, în coroborare cu articolul 8” (a se vedea Emel Boyraz v. Turcia, 2 decembrie 2014, § 33).

De asemenea, Curtea Europeană a reținut că existența sau inexistența „vieții de familie” reprezintă, în esență, o chestiune de fapt care depinde de existența unor legături personale strânse. Noțiunea de „familie” din articolul 8 se referă la relațiile bazate pe căsătorie și, de asemenea, la alte „legături de familie” de facto , în care persoanele trăiesc împreună în afara unei căsătorii sau în cazul în care alți factori au demonstrat că relația a fost suficientă de constantă (a se vedea Paradiso și Campanelli v. Italia, 24 ianuarie 2017, § 140).

Curtea a considerat incident articolul 28 din Constituție, pentru că situația persoanelor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre acestea, provenite dintr-o căsătorie încheiată în timpul represiunii, și situația persoanelor care s-au născut în afara unei căsătorii se încadrează în conceptul de viață familială care nu distinge între familia „legitimă” și familia „ilegitimă” (a se vedea Marckx v. Belgia , 13 iunie 1979, § 31).

De asemenea, Curtea a considerat incident în prezenta cauză și articolul 47 din Constituție, deoarece norma contestată nu include în categoria victimelor represiunilor politice persoanele născute în locurile de represiune sau în drum spre ele de către femeile necăsătorite sau ale căror părinți s-au căsătorit în perioada represiuni, iar această alegere a legislatorului le înlătură de la efectele reabilitării, inclusiv de la plata și acordarea eventualelor indemnizații și facilități.

Prin urmare, Curtea va verifica constituționalitatea prevederilor contestate prin prisma articolului 16 coroborat cu articolele 28 și 47 din Constituție.

În motivarea sesizării, autorul pretinde că prin Legea de interpretare, Parlamentul le-a recunoscut statutul de victime ale represiunilor politice doar copiilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele proveniți din căsătoria încheiată până la represiune, însă copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, proveniți dintr-o căsătorie încheiată în timpul represiunii sau după aceasta, şi copiii care s-au născut în afara unei căsătorii nu beneficiază de statutul de victime ale represiunii politice, chiar dacă s-au născut şi/sau au fost concepuți în aceeași perioadă.

Autorul sesizării consideră că, prin această interpretare, legislatorul a admis o discriminare a copiilor persoanelor supuse represiunilor născuți în locurile de represiune sau în drum spre ele în funcție dacă acești copii provin dintr-o căsătorie încheiată până la represiune şi copiii proveniți dintr-o căsătorie încheiată în timpul represiunii sau după aceasta precum şi copiii care s-au născut în afara unei căsătorii.

Autorul sesizării a susținut că dispozițiile criticate, i.e. „copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune” sunt neconstituționale și contravin articolelor 1 alin. (3), 4 şi 16 din Constituție. B. Argumentele autorităților

Președintele Republicii Moldova a subliniat, în opinia sa scrisă, că problema sesizată ţine de controlul constituționalității unei norme care stabilește cercul de persoane care întrunesc condițiile pentru a fi catalogate drept victime ale represiunilor politice, în baza articolului 2 din Legea nr. 1225 din 8 decembrie 1992. În acest caz, soluţia impusă ţine de amendarea Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, în sensul stabilirii subiectelor cu statut de victime ale represiunilor politice, însă nu prin excluderea prevederilor din Legea pentru interpretare, în consecinţă, revenindu-se la redacţia normelor expuse insuficient de clar. Totodată, Președintele Republicii Moldova a notat că prin Hotărârea nr. 16 din 28 martie 2002, Curtea Constituțională a stabilit că nu-i poate impune organului legislativ o anumită concepţie legislativă. Această intervenţie ar excede competenţei instanţei de jurisdicţie constituţională şi ar conduce la încălcarea dispoziţiilor articolului 6 din Codul jurisdicţiei constituţionale privind atribuţiile Curţii. În acest sens, motivele sesizării se bazează mai mult pe chestiuni care ţin de procedura de legiferare și exced competenţei Curţii în efectuarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor invocate.

În opinia Parlamentului se menționează că, deși prin interpretarea unui text legal care vizează atribuirea statutului de victimă a represiunilor politice a copiilor persoanelor supuse represiunilor politice şi ulterior reabilitate ar trebui să fie clare, se constată că soluţia legislativă criticată are, în realitate, efecte de restrângere a cercului de persoane-victime a represiunilor politice, fapt care denotă că Legea nu este una clară, iar obiectul reglementării adoptate nu este unul lipsit de echivoc. În scopul identificării eventualelor soluţii pentru îmbunătățirea cadrului legal privind statutul victimelor represiunilor politice şi membrii familiilor acestora, Parlamentul a considerat oportună examinarea de către Curtea Constituțională a constituționalității a textului interpretativ criticat.

În opinia prezentată de Guvern se menționează că reglementările propuse la momentul adoptării legii de interpretare constituiau soluţia considerată optimă pentru care a optat legislatorul la acel moment. Guvernul consideră nefondată invocarea principiului egalităţii în situaţiile copiilor nevoiţi să-şi urmeze părinţii represaţi şi celor născuţi din căsătoria încheiată în locurile represiunii. Mai mult, Guvernul menționează că autorul sesizării nu a adus argumente în favoarea criticii de neconstituţionalitate, iar simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate.

În opinia prezentată, Procuratura Generală a notat că acceptă argumentele autorului şi pledează pentru declararea neconstituționalității articolului 1 al Legii pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, în măsura în care acesta nu include alte trei categorii de persoane care, în virtutea legii, ar putea să obţină statutul de victimă a represiunii politice: copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele proveniţi dintr-o căsătorie încheiată în timpul represiunii; copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele proveniţi dintr-o căsătorie încheiată după represiune; copiii care s-au născut în afara unei căsătorii, dar care au fost concepuţi sau/şi născuți în perioada represiunii.

În opinia prezentată de Avocatul Poporului se menționează că, pentru a se remedia problema care face obiectul sesizării, Avocatul Poporului s-a adresat Parlamentului cu propunerea de a iniția procedura de modificare a articolului 2 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, precum şi a articolului 1 din Legea contestată, astfel încât sa fie incluse în categoria victimelor represiunilor politice toate persoanele care au avut de suferit de pe urma represiunilor, fără nicio discriminare. Avocatul Poporului consideră că există o lacună în Legea menționată. De asemenea, statul beneficiază de o amplă marjă de apreciere în domeniul securității sociale și, prin urmare, poate extinde protecția socială a mai multor categorii de persoane. El este obligat sa asigure un tratament egal şi echitabil pentru toate categoriile de persoane care au avut de suferit din cauza represiunilor politice. C. Aprecierea Curții

Curtea reține că, prin contestarea textului „copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune” din articolul 1 al Legii nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitatea victimelor represiunilor politice, autorul sesizării ridică problema asigurării egalității în drepturi a victimelor represiunilor politice din perioada regimului totalitar.

Curtea observă că, prin includerea în categoria victimelor represiunii a copiilor născuți în locurile de represiune sau în drum spre ele, Parlamentul Republicii Moldova a recunoscut prin Legea nr. 1225 din 8 decembrie 1992 că aceste persoane au avut de suportat împreună cu părinții toate greutățile și suferințele deportărilor și, respectiv, urmează a fi despăgubite de către stat. În redacția Legii menționate supra , situația tuturor copiilor născuți în locurile de represiune sau în drum spre ele era asemănătoare, indiferent dacă părinții lor s-au căsătorit până la sau în timpul represiunii sau dacă femeia represată care a născut era sau nu căsătorită.

Curtea constată că interpretarea oficială făcută prin articolul 1 din Legea nr. 296 din 23 noiembrie 1994 a condus la excluderea din categoria victimelor represiunilor politice și a eventualilor beneficiari ai reabilitării a persoanelor născute în locurile de represiune sau în drum spre ele: (i) de către o femeie represată necăsătorită, precum și (ii) dintr-o căsătorie încheiată în timpul represiunii.

Curtea notează că respectarea principiului egalității presupune acordarea acelorași avantaje tuturor persoanelor aflate în situații similare, cu excepția cazului în care se demonstrează că tratamentul diferențiat este justificat în mod obiectiv și rezonabil. Această condiție demonstrează că principiul egalității nu are în vedere interzicerea oricărui tratament diferențiat, ci doar a tratamentelor diferențiate nejustificate (a se vedea HCC nr. 19 din 24 septembrie 2019, § 31).

Curtea Europeană a subliniat că, pentru a exista o problemă din perspectiva articolului 14, trebuie să existe un tratament diferențiat aplicat persoanelor aflate în situații comparabile. Un asemenea tratament diferențiat este discriminatoriu dacă nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, în sensul articolului 14. Noțiunea de discriminare include, de asemenea, cazurile în care o persoană sau un grup este tratat, fără o justificare adecvată, mai puțin favorabil decât altul, chiar dacă tratamentul mai favorabil nu este cerut de Convenție (a se vedea Emel Boyraz v. Turcia, 2 decembrie 2014, § 50).

Curtea constată că tratamentul diferențiat al unor persoane născute în locurile de represiune sau în drum spre ele admis de norma contestată este lipsit de un scop legitim și nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Această normă îi lipsește în mod nejustificat pe cetățenii Republicii Moldova născuți în locurile de represiune și în drum spre ele de către o femeie represată necăsătorită sau într-o căsătorie încheiată în timpul represiunii de dreptul la protecția socială prevăzută de Legea nr. 1225 din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. Pentru că nu urmărește un scop legitim și nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, prevederea contestată încalcă dispozițiile articolelor 28, 47 și 16 din Constituție.

Rezumând cele enunțate supra , Curtea conchide că textul „ copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copii proveniţi din căsătoria încheiată până la represiune ” din articolul 1 al Legii nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitatea victimelor represiunilor politice trebuie declarat neconstituțional .

Până la modificarea legii, de către Parlament, Curtea consideră necesar să ofere o soluție provizorie. Astfel, în sensul prezentei hotărâri, victime ale represiunilor politice se consideră și copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, dacă măcar unul din părinți este victimă a represiunilor politice. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) litera a) şi 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61, 62 litera a) şi 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională HOTĂRĂŞTE : 1. Se admite sesizarea depusă de dl Octavian Țîcu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. 2. Se declară neconstituţional textul „copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copii proveniţi din căsătoria încheiată până la represiune.” din articolul 1 din Legea nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii nr. 1225 din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. 3. Până la modificarea articolului 1 din Legea nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii nr. 1225 din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, în sensul prezentei hotărâri, victime ale represiunilor politice se consideră și copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, dacă măcar unul din părinți este victimă a represiunilor politice. 4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 12 ianuarie 2021 HCC nr. 2 Dosarul nr. 109a/2020