Hotărâre nr. 4 din 21.01.2021

La originea cauzei se află sesizările depuse la Curtea Constituțională pe 18 și 21 decembrie 2020, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituţionale nr. 502 din 16 iunie 1995, de dl Octavian Țîcu, dl Dinu Plîngău și dna Maria Ciobanu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Autorii sesizărilor îi solicită Curții să verifice constituționalitatea Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Prin decizia Curţii Constituționale din 23 decembrie 2020, sesizările au fost declarate admisibile, fără a se prejudeca fondul cauzei.

De asemenea, având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor nr. 207a/2020 și nr. 213a/2020, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicției constituționale, fiindu-i atribuit numărul 207a/2020.

În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Agenției Relații Interetnice, Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice și Avocatului Poporului.

În şedinţa publică a Curţii au fost prezenți dl Octavian Țîcu, autor al sesizării nr. 207a/2020, dl Dinu Plîngău, autor al sesizării nr. 213a/2020, dl Vasile Bolea, reprezentant al Parlamentului, și dl Fadei Nagacevschi, reprezentant al Guvernului. ÎN FAPT

Pe 1 septembrie 1989 a fost adoptată Legea nr. 3465 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, care prevede în preambulul său, între altele, faptul că limbii ruse i se vor asigura, pe teritoriul acestei Republici, condiţiile necesare pentru a fi folosită şi dezvoltată ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. De asemenea, în articolul 10 al acestei Legi se menționa că actele organelor puterii de stat, ale administraţiei de stat şi ale organizaţiilor obşteşti trebuie traduse în limba rusă.

Pe 4 iunie 2018, în baza unei sesizări depuse de un grup de deputați, Curtea Constituțională a constatat, prin Hotărârea sa nr. 17, desuetudinea Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

Pe 16 decembrie 2020, Parlamentul a adoptat Legea nr. 234 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, care prevede, între altele, că statul Republica Moldova le garantează tuturor cetățenilor studierea limbii de stat [articolul 1 alin. (2)] și că trebuie să asigure condiții necesare pentru utilizarea și dezvoltarea limbii ruse în calitate de limbă de comunicare interetnică [articolul 2 alin. (1)]. De asemenea, Legea prevede că limba rusă se folosește în calitate de limbă de comunicare interetnică alături de limba de stat [articolul 2 alin. (2)]. În UTA Găgăuzia, limba oficială este limba de stat, limba găgăuză sau limba rusă [articolul 3 alin. (2)]. Statul garantează ocrotirea dreptului la dezvoltarea educației și culturii în limba maternă a cetățenilor săi care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova [articolul 4 alin. (1)]. Activitățile de secretariat în organele puterii de stat și în administrația publică se efectuează în limba de stat, la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă. În cazul UTA Găgăuzia, traducerea va fi efectuată la solicitare în limba găgăuză sau limba rusă [articolul 7 alineatele (1) și (2)]. Actele oficiale ale organelor puterii de stat şi în administraţia publică se întocmesc şi se adoptă în limba de stat, urmând să fie traduse în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se traduc şi în limba găgăuză [articolul 8]. Organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile primesc şi examinează cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba de stat sau în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se primesc şi se examinează cele depuse în limba de stat, în limba găgăuză sau în limba rusă; formularele şi textele administrative de uz curent se eliberează în limba de stat şi, la solicitarea cetăţeanului, în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia şi în limba găgăuză [articolul 9 alineatele (1) și (2)]. De asemenea, Legea reglementează modul de utilizare a limbilor în domeniul educației, științei și culturii, precum și în cazul denumirii instituțiilor publice, localităților, afișelor publice, publicității sau altor texte informative, denumirii mărfurilor, produselor alimentare etc. [articolele 11 - 18]. Totodată, Legea stabilește că conducătorii instituțiilor publice, instituțiilor private și organizațiilor obștești poartă răspundere personală pentru nerespectarea prevederilor Legii [articolul 20]. În același timp, Legea stabilește că propagarea ostilității, a disprețului față de limba oricărei naționalități, crearea obstacolelor la funcționarea limbii de stat și a altor limbi vorbite pe teritoriul țării, precum și lezarea drepturilor persoanelor pe motive de limba utilizată, implică răspundere în modul stabilit de lege [articolul 21].

Prevederile Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova sunt următoarele: Capitolul I

Curtea a reținut că obiectul sesizării îl constituie Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit notei sale informative, Legea contestată înlocuiește Legea nr. 3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti, a cărei desuetudine a fost constatată prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 17 din 4 iunie 2018.

La data depunerii sesizărilor, Legea contestată (proiectul nr. 477 din 1 decembrie 2020) nu era publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. La data examinării admisibilității acestor sesizări, Legea dobândise nr. 234 din 16 decembrie 2020, a fost promulgată prin Decretul Președintelui Republicii nr. 1903-VIII din 18 decembrie 2020 și publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 353-357 din 22 decembrie 2020.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, ține de competența Curții Constituționale.

Potrivit articolelor 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale, deputații în Parlament au prerogativa sesizării Curții Constituționale.

Prevederile contestate nu au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate.

Autorii sesizărilor au susținut, după caz, că Legea contestată contravine articolelor 1 alin. (3) [ Preeminența dreptului ], 6 [ Separația și colaborarea puterilor ], 7 [ Constituția, Lege Supremă ], 10 [ Unitatea poporului și dreptul la identitate ], 13 [ Limba de stat, funcționarea celorlalte limbi ], 16 [ Egalitatea ], 64 [ Organizarea internă a Parlamentului ], 73 [ Inițiativa legislativă ] și 131 [ Bugetul public național ] din Constituție.

Curtea reține că prevederile articolului 7 consacră supremația Constituției și impun obligația corelării legilor și a tuturor actelor normative cu dispozițiile sale. Acest articol comportă un caracter generic și constituie un imperativ de ordin general-obligatoriu, care stă la baza oricăror reglementări și nu poate constitui reper individual și separat (a se vedea DCC nr. 6 din 19 ianuarie 2017, § 28; DCC nr. 117 din 23 octombrie 2018, § 16).

Cu privire la incidența articolelor 7 și 10 din Constituție, Curtea a observat că aceste articole au fost invocate în legătură cu o pretinsă instituire a unui statut privilegiat pentru limba rusă în Republica Moldova. Totuși, Constituția Republicii Moldova are un articol distinct dedicat limbii de stat și funcționării celorlalte limbi pe teritoriul Republicii Moldova. O eventuală analiză în baza articolelor 7 și 10 ar fi absorbită de analiza efectuată în baza articolului 13 din Constituție.

Curtea a considerat necesar să rețină, pentru examinarea sesizărilor în fond, articolul 13 din Constituție. Acest articol prevede la cel de-al patrulea alineat al său că „modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică". Totuși, marja discreționară a legislatorului nu este una nelimitată. Parlamentul trebuie să respecte prevederile Constituției. Curtea trebuie să verifice, la etapa fondului, dacă prin adoptarea Legii contestate este respectat inclusiv articolul 13 alin. (1) din Constituție.

Cu referire la incidența articolului 16 din Constituție, Curtea a subliniat că acesta trebuie invocat în coroborare cu un alt drept fundamental (a se vedea HCC nr. 29 din 26 noiembrie 2020, § 19). Curtea a reținut că autorii sesizării nu au demonstrat incidența unui drept fundamental, prin urmare, articolul 16 din Constituție nu este aplicabil.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că autonomia parlamentară nu poate fi exercitată în mod discreționar şi abuziv, cu încălcarea atribuțiilor constituționale ale legislativului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară (a se vedea HCC nr. 27 din 17 noiembrie 2015, §§ 36-37; HCC nr. 28 din 19 noiembrie 2020, § 18). Având în vedere că autorii sesizărilor pun în discuție problema exercitării în mod discreționar şi abuziv a autonomiei parlamentare la adoptarea Legii contestate, Curtea reține incidența articolelor 1 alin. (3), 64 și 73 din Constituție.

Cu privire la încălcarea articolelor 6 și 131 din Constituție, a cărei argumentare scoate în evidență lipsa avizului pozitiv al Guvernului pentru această Lege și cheltuielile neprevăzute pe care le-ar presupune implementarea ei, Curtea subliniază că poate efectua o analiză în acest sens la etapa fondului.

În consecinţă, Curtea a declarat admisibile sesizările şi va trece la examinarea fondului cauzei.

Autorul sesizării nr. 207a/2020 menționează că Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, care stabilește că limba rusă reprezintă limba de comunicare între minoritățile naționale și minoritățile etnice, încalcă dispozițiile articolului 13 alin. (1) din Constituție. Textul „statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării" de la articolul 13 alin. (2) din Constituție nu trebuie interpretat în sensul în care ar acorda un statut prioritar limbii ruse în raport cu limba de stat ca mijloc de comunicare între minoritățile naționale și minoritățile etnice. Recunoașterea unei limbi, în acest caz a limbii ruse, care aparține unei minorități etnice ca fiind limba de comunicare interetnică stabilește un tratament discriminatoriu în raport cu limbile celorlalte minorități etnice. Pentru că Legea le permite cetățenilor să se adreseze autorităților publice fie în limba de stat, fie în limba rusă, ea contravine articolului 13 alin. (1) din Constituție. Autorul sesizării menționează că Legea contestată contravine Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, § 124, în care Curtea a reținut că prevederea conținută în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituţiei.

Autorii sesizării nr. 213a/2020 consideră că acordarea unui statut special limbii ruse prin Legea contestată contravine articolului 13 alin. (1) din Constituție și Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, § 124, în care Curtea a reținut că prevederea conținută în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituţiei. Deși articolul 13 alin. (2) din Constituție recunoaște și protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării, acest fapt nu presupune că limbii ruse i se conferă statutul de limbă oficială a statului. Acordarea unor privilegii unei minorități etnice instituie un tratament discriminatoriu în raport cu celelalte minorități care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Mai mult, stabilirea obligației de a traduce răspunsurile și actele oficiale ale autorităților publice discriminează nu doar celelalte minorități etnice, dar și majoritatea populației care este vorbitoare a limbii române. În acest caz, cunoașterea limbii ruse ar deveni o cerință obligatorie la angajarea personalului în cadrul instituțiilor publice, fapt care contravine Constituției.

Autorii sesizării notează că, deși pentru traducerea actelor oficiale ale autorităților publice sunt necesare mijloace financiare, Legea contestată nu a fost avizată de Guvern. În acest sens, autorii sesizării menționează că, potrivit articolului 131 alin. (4) din Constituție, orice propunere legislativă sau amendament care atrage majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare poate fi adoptat numai după ce sunt acceptate de Guvern. Prin urmare, Legea contestată a fost adoptată cu încălcarea articolului 131 alin. (4) din Constituție.

De asemenea, autorii sesizării notează că Legea contestată a fost adoptată cu încălcarea Regulamentului Parlamentului, și anume: a) proiectul Legii contestate a fost repartizat pentru avizare greșit către Comisia juridică, numiri și imunități. Acest proiect trebuia repartizat Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media; b) proiectul Legii contestate nu a fost supus dezbaterilor publice; c) deputații au fost lipsiți de dreptul de a acorda întrebări și de a lua cuvântul în cadrul ședinței plenare; d) proiectul Legii contestate a fost votat în a doua lectură fără a aștepta avizele autorităților relevante; e) proiectul Legii contestate a fost votat, deși Centrul Național Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii și Direcția generală juridică a Parlamentului au prezentat avize negative. B. Argumentele autorităţilor

Președintele Republicii Moldova a subliniat, în opinia sa scrisă, că decizia privind necesitatea reglementării modului de funcționare a limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova constituie apanajul Parlamentului, ca unică autoritate abilitată cu prerogativa de a adopta legi organice, în baza articolelor 13 alin. (4), 72 și 74 din Constituție.

În ședința publică reprezentantul Parlamentul a menționat că la adoptarea Legii contestate a fost respectată cerința dezbaterii proiectului de lege stabilită de Regulamentul Parlamentului. Având în vedere circumstanțele în care Legea contestată a fost adoptată în prima lectură, lipsa dezbaterilor nu poate fi imputată deputaților care au votat proiectul de lege. Deputații care consideră că dezbaterile parlamentare nu au avut loc puteau să solicite exercitarea drepturilor lor prevăzute de Regulamentul Parlamentului. Din data adoptării Legii contestate în prima lectură (3 decembrie 2020) până la adoptarea ei în a doua lectură (16 decembrie 2020), deputații au avut timp suficient pentru a depune amendamente și pentru a organiza consultări publice asupra proiectului de lege. Prin urmare, reprezentantul Parlamentului consideră că Legea contestată a fost adoptată cu respectarea procedurii parlamentare. Cu privire la conținutul Legii, Parlamentul menționează că aceasta respectă principiul diversității lingvistice, respectă articolul 165 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede că acțiunea Uniunii urmărește să dezvolte dimensiunea europeană a educației, în special, prin învățarea și răspândirea limbilor statelor membre. Scopul adoptării Legii contestate constă în a asigura realizarea prevederilor articolului 13 din Constituție. Cu privire la încălcarea articolului 131 din Constituție, reprezentantul Parlamentului a notat că pentru implementarea Legii contestate nu sunt necesare cheltuieli bugetare și, drept urmare, avizul Guvernului nu trebuia solicitat. La întrebările adresate în cadrul ședinței publice, reprezentantul Parlamentului a menționat că instituirea limbii de stat are ca scop acordarea unui statut oficial, care să asigure comunicarea în această limbă cu autoritățile publice. În același timp, nu există nicio relație dintre limba de stat și limba de comunicare interetnică. În opinia reprezentantului Parlamentului, avizul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului asupra proiectului de lege nu are caracter obligatoriu, ci doar consultativ.

În ședința publică reprezentantul Guvernului a menționat că Legea contestată este o lege cadru, care stabilește doar principii în domeniul utilizării limbii de comunicare interetnică. Republica Moldova este un stat multietnic. Majoritatea populației cunoaște și vorbește limba rusă. Limba rusă este utilizată în multe domenii ale vieții sociale. La adoptarea Legii contestate s-a avut în vedere realitatea lingvistică din țară. Autorii sesizării nu au argumentat neconstituționalitatea Legii contestate în întregime, ci s-au referit doar la câteva articole din Lege. Cu privire la respectarea procedurilor parlamentare, reprezentantul Guvernului a menționat că deputații nu au depus amendamente la Legea contestată, deși au avut timp suficient să o facă. Pentru adoptarea Legii contestate nu era necesar avizul Guvernului, deoarece Legea nu implică cheltuieli bugetare.

În opinia prezentată de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului se menționează că stabilirea în Constituție a statutului limbii naționale ca limbă de stat are menirea de a contribui la realizarea suveranității depline a statului și la crearea garanțiilor necesare pentru folosirea plenară a limbii de stat în toate sferele vieții politice, economice, sociale și culturale. Caracterul oficial al limbii de stat instituie obligativitatea utilizării ei în raporturile cetățenilor cu autoritățile publice, în această limbă fiind redactate și comunicate toate actele oficiale ale statului. Constituția prevede expres la articolul 13 alin. (1) că în Republica Moldova limba de stat este una singură, fără referire la o altă limbă de circulație interetnică. Din alineatul (2) al aceluiași articol, potrivit căruia „statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării", rezultă că statul a decis să recunoască și să acorde drepturi speciale minorităților naţionale pe criteriul de limbă. Astfel, prevederile acestui articol stabilesc o relație de subordonare lingvistică față de limba de stat, care are o poziție dominantă în Republica Moldova. Diversitatea etnică a Republicii Moldova este parte a istoriei și culturii țării. Conviețuirea în pace și bună-înțelegere a reprezentanților diferitelor etnii este reflectată în Preambulul Constituției. Pentru a genera respect față de limbile mai puțin utilizate, politicile lingvistice trebuie să încurajeze utilizarea a diferite limbi în spațiile publice. În aceste cazuri, trebuie conciliate două obiective de importanță egală: garantarea și respectarea utilizării limbilor minoritare, pe de o parte, și coeziunea socială, pe de altă parte. Cel de-al doilea concept face referire la o singură limbă oficială dominantă. Sancțiunile instituite în unele state pentru implementarea politicilor lingvistice sunt considerate inutile și disproporționate. Proiectul Legii contestate nu a fost supus consultărilor publice, deși acestea sunt o condiție obligatorie în procesul de legiferare. În concluzie, Avocatul poporului pentru drepturile copilului menționează că Legea contestată nu corespunde prevederilor articolelor 10, 13 alin. (1) și 16 din Constituție și poate genera disensiuni în societate.

În opinia prezentată de Agenția Relații Interetnice se menționează că Legea contestată respectă standardele internaționale și Constituția Republicii Moldova.

În opinia prezentată de Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice se menționează că adoptarea Legii contestate este inoportună, pentru că în Republica Moldova nu există conflicte privind funcționarea limbilor vorbite în sfera publică sau în cea privată. Potrivit aceleiași opinii, prin această Lege limba rusă este favorizată în raport cu limbile altor grupuri etnice conlocuitoare. Prin urmare, Legea ar trebui declarată neconstituțională. C. Aprecierea Curții

Din prevederile articolului 13 din Constituție se poate deduce că acesta recunoaște și protejează două valori: (i) caracterul oficial al limbii române ca limbă de stat și (ii) dreptul la păstrarea, dezvoltarea și funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării.

Curtea notează că Preambulul Constituției Republicii Moldova stabilește ca obiectiv, inter alia , realizarea intereselor cetățenilor de altă origine etnică, care fac parte din poporul Republicii Moldova, iar articolul 10 alin. (2) din Constituție îi impune statului să recunoască și să garanteze inclusiv dreptul tuturor cetățenilor Republicii Moldova la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice.

Având în vedere că termenul „minoritate" nu este conținut de Constituția Republicii Moldova și nu există nicio definiție oficială a acestuia în dreptul internațional, tot așa cum nu există o distincție clară dintre noțiunile „minoritate națională" și „minoritate etnică", prin expresia „ minorități etnice/naționale " Curtea va avea în vedere, în prezenta hotărâre, grupurile de populație mai mici ca număr în comparație cu majoritatea populației din Republica Moldova, ale căror membri, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova, au caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distincte de cele ale majorității populației și sunt ghidate de dorința de a-și salvgarda cultura, tradițiile, religia sau limba.

În Republica Moldova, ultimele date oficiale privind structura etnică a populației disponibile sunt datele colectate la Recensământul populației și al locuințelor din anul 2014 (https://statistica.gov.md/public/files/Recensamint/Recensamint_pop_2014/Rezultate/Tabele/Caracteristici_populatie_RPL_2014_rom_rus_eng.xls).

Datele statistice pe care Curtea le va utiliza în scopul soluționării prezentei cauze vor fi cele referitoare la structura populației după limba maternă și cele referitoare la structura populației după limba maternă în profil teritorial, colectate la Recensământul din 2014. Curtea va utiliza aceste statistici, nu statisticile referitoare la limba vorbită de obicei , pentru că-și va raporta analiza la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor etnice. Curtea reține că obligația impusă statului prin articolul 13 alin. (2) din Constituție de a recunoaște și de a proteja dreptul la păstrarea , la dezvoltarea și la funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării are în vedere limbile materne ale cetățenilor ei , nu limbile vorbite de obicei de cetățeni . Această obligație reiese și din articolul 10 alin. (2) din Constituție, conform căruia statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Curtea subliniază că atât articolul 10 alin. (2), cât și articolul 13 alin. (2) din Constituție trebuie interpretate, în conformitate cu articolul 4 alin. (1) din Constituție, în concordanță cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. Articolul 5 alin. (1) din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale din 1 februarie 1995, intrată în vigoare pentru Republica Moldova pe 1 februarie 1998, prevede, inter alia , că părţile se angajează să promoveze condiţii de natură să permită persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi menţină şi să-și dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor , i . e . limba . Potrivit paragrafului 16 al Comentariului tematic nr. 3 - Drepturile lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale în baza Convenției-cadru, adoptat la 24 mai 2012 de Comitetul consultativ privind Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, deși limba este, în general, percepută ca un indicator esențial al identității, competența lingvistică sau lipsa acesteia , precum și simpla utilizare a unei limbi nu trebuie să fie corelate automat cu apartenența la un anumit grup . Chiar dacă persoanele care aparțin minorităților naționale se afiliază adesea la o anumită minoritate pe bază de criterii lingvistice, Convenția nu tratează drepturile persoanelor care aparțin minorităților lingvistice, ci mai curând drepturile lingvistice ale persoanelor care aparțin minorităților naționale . Din contră, exercitarea drepturilor lingvistice sau culturale nu trebuie să depindă de capacitățile unei persoane în limba sa minoritară, nici de competențele persoanei în ceea ce privește alte limbi. Faptul că o persoană vorbește o limbă de obicei nu conduce la concluzia că ea face parte din minoritatea care vorbește această limbă ca limbă maternă. Din acest motiv Curtea va utiliza statisticile referitoare la structura populației după limba maternă și cele referitoare la structura populației după limba maternă în profil teritorial, nu pe cele referitoare la limba vorbită de obicei .

Așadar, potrivit datelor privind structura populației după limba maternă obținute la Recensământul din 2014, dintr-un total al populației de 2 804 801 de cetățeni, dintre care 2 723 315 au declarat care este limba lor maternă, 1 544 726 au ca limbă maternă moldoveneasca, 639 339 - româna, 107 252 - ucraineana, 263 523 - rusa, 114 532 - găgăuza, 41 756 - bulgara, 7 574 - romani și 4613 - alte limbi. Pornind de la premisa că glotonimul „română" include termenul „moldovenească", în Republica Moldova limba română este limba maternă a 2 184 065 de cetățeni. În date procentuale, limba maternă a cel puțin 77 , 86 % din cetățenii Republicii Moldova este limba română . Limba rusă este limba maternă a cel puțin 9 , 39 % din cetățenii Republicii Moldova , limba găgăuză este limba maternă a cel puțin 4 , 08 % din cetățeni , limba ucraineană este limba maternă a cel puțin 3 , 82 % din cetățeni , iar limba bulgară este limba maternă a cel puțin 1 , 48 % din cetățeni .

În scopurile prezentei hotărâri, Curtea notează și datele referitoare la structura populației după limbile materne română, ucraineană și rusă, în profil teritorial, obținute la Recensământul din 2014. Astfel, dintr-un număr de cetățeni de 2 723 315 care au declarat care este limba lor maternă, ponderea limbii ucrainene în profil teritorial este mai mare decât ponderea limbii ruse în nouă raioane . În afară de aceste raioane, diferența dintre ponderile limbii ruse și a celei ucrainene nu este mai mare de 2 % în 15 raioane din cele 32 .

În anul 2018, sesizată fiind, Curtea a declarat desuetă Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, adoptată în anul 1989. Motivele principale au constat în paternalismul pe care îl inducea Legea în materie de utilizare a limbilor în general, incompatibil cu realitățile europene prezente în materie de drepturi fundamentale, și în caracterul tranzitoriu al Legii, valabil doar pentru epoca în care a fost adoptată, demonstrat și de numeroase legi ulterioare care au preluat prevederi din aceasta și care făceau existența ei inutilă (a se vedea HCC nr. 17 din 4 iunie 2018, §§ 31, 34 și 35).

Conținutul unei asemenea legi referitoare la funcționarea limbilor a constituit și constituie, în Republica Moldova, după cum se poate observa prin prisma sesizărilor din această materie, dar și în baza dezbaterilor existente în societate, o chestiune complexă și sensibilă, transformată periodic în subiect politic.

Totuși, Curtea este în afara oricărei dezbateri politico-electorale. Una din funcțiile ei principale, stabilite în articolul 134 alin. (3) din Constituție, este garantarea supremației Constituției. Curtea va analiza Legea contestată, în baza articolului 13 din Constituție, în special din perspectiva a două chestiuni: (a) existența unui echilibru între limba română , limba de stat a Republicii Moldova, și limba rusă, limbă a unei minorități etnice ; și (b) poziția legală a altor limbi ale minorităților etnice din Republica Moldova , având în vedere garanțiile constituționale .

Scopul urmărit prin reglementarea articolelor 10 și 13 în Constituție se explică prin necesitatea de a garanta identitatea și unitatea poporului Republicii Moldova . Limba de stat este considerată , sub acest aspect, ca având o valoare constituțională , de simbol al unității poporului , fiind parte integrantă a identității constituționale a Republicii Moldova . Este relevant, în acest sens, un considerent al Curții Europene a Drepturilor Omului, enunțat în decizia Mentzen v. Letonia din 7 decembrie 2004: „Curtea notează că majoritatea statelor contractante au ales să acorde uneia sau mai multor limbi statutul de limbă oficială sau de limbă de stat și le-au înregistrat, ca atare, în constituțiile lor. Curtea recunoaște că pentru aceste state limba oficială este una din valorile constituționale, tot așa cum este teritoriul național, structura organizațională a statului și drapelul național. Limba nu reprezintă, în niciun caz, o valoare abstractă. Ea nu poate fi separată de modul în care este utilizată, de fapt, de vorbitorii ei. În consecință, instituind o limbă oficială, statul se obligă, de principiu, să le garanteze cetățenilor săi dreptul de a utiliza limba oficială atât pentru a comunica, cât și pentru a primi informații fără impedimente, nu doar în cadrul vieților lor private, ci și în relația lor cu autoritățile publice. În viziunea Curții, măsurile concepute să protejeze o anumită limbă trebuie analizate mai ales din această perspectivă. Cu alte cuvinte, existența unor drepturi subiective pentru vorbitorii limbii oficiale este implicită în noțiunea de limbă oficială".

Curtea notează că protecția și instituirea unei limbi de stat urmărește să răspundă nevoii identitare a majorității cetățenilor statului și urmărește stabilirea unei limbi care să asigure comunicarea dintre diferitele părți ale populației în toate domeniile vieții și pe întreg teritoriul statului . Posibilitatea cetățenilor de a utiliza limba oficială în întreaga țară poate urmări, deopotrivă, evitarea unor discriminări a acestora în exercitarea drepturilor lor, în regiunile în care persoanele care aparțin minorităților etnice dețin o poziție majoritară. Protecția și promovarea limbii oficiale a statului mai urmărește realizarea coeziunii sociale și integrarea minorităților etnice în viața publică și contribuie la evitarea situațiilor în care persoanele aparținând minorităților etnice sunt limitate în arii geografice precise, unde le este vorbită limba, fapt care îi poate împiedica să circule sau să se stabilească oriunde pe teritoriul statului lor, pentru a se dezvolta pe plan profesional sau personal. Fiecare cetățean care locuiește pe teritoriul țării și tinde să se integreze în societate , să participe eficient la procesele democratice ale statului și să beneficieze de oportunitățile pe care le acordă statul Republica Moldova are nevoie de cunoașterea limbii de stat . În acest context, Comisia de la Veneția a subliniat că este legitim și lăudabil ca statele să promoveze consolidarea limbii de stat, stăpânirea acesteia de către toți cetățenii și adoptarea de măsuri pentru promovarea învățării de către toți, astfel încât să corecteze inegalitățile existente și să faciliteze integrarea efectivă a persoanelor aparținând minorităților naționale în societate (a se vedea Opinia nr. 902/2017 din 11 decembrie 2017 referitoare la prevederile Legii Ucrainei privind educația din 5 septembrie 2017 cu privire la utilizarea limbii de stat, a limbilor minoritare și a altor limbi în educație, CDL-AD(2017)030, § 118; Opinia nr. 960 /2019 din 9 decembrie 2019 referitoare la Legea privind susținerea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat, CDL-AD(2019)032, § 30).

În același timp, Curtea reține că interesul protecției și al promovării limbii de stat trebuie pus în balanță cu interesul recunoașterii și protejării drepturilor lingvistice ale cetățenil