Hotărâre nr. 11 din 02.10.2026

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională la 28 august 2026, pe baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, 4 alin. (1) lit. a) și 25 alin. (1) litera g) din Legea nr. 74 din 10 aprilie 2025 cu privire la Curtea Constituțională, de domnii Igor Dodon, Grigorii Uzun, Ala Ursu-Antoci, Alla Pilipețcaia, Alla Darovannaia, Marcel Cenușa, Pavel Voicu, Bogdat Țîrdea, Grigore Novac, Vlad Batrîncea și Vladimir Odnostalco, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Autorii sesizării i-au solicitat Curții să verifice constituționalitatea textului „și română” din cuprinsul articolului 161 alin. (4) din Codul electoral, adoptat prin Legea nr. 325 din 8 decembrie 2022, în redactarea Legii nr. 192 din 25 august 2026.

În procesul soluționării sesizării, Curtea Constituțională a solicitat opiniile Parlamentului și Guvernului.

La ședința publică a Curții au fost prezenți dl Adrian Lebedinskii, reprezentant al dlui Vlad Batrîncea, dl Radu Radu, reprezentant al Parlamentului, și dl Eduard Serbenco, reprezentant al Guvernului. În prima parte a ședinței publice a Curții a participat și dl Vladimir Odnostalco.

Domnii Igor Dodon, Grigorii Uzun, Ala Ursu-Antoci, Alla Pilipețcaia, Alla Darovannaia, Marcel Cenușa, Pavel Voicu, Bogdat Țîrdea și Grigore Novac au fost citați în mod legal, însă nu s-au prezentat la ședința publică a Curții. A. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: 2

Prevederile relevante ale Legii nr. 344 din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei sunt următoarele: Articolul 3 „(1) Limbile oficiale ale Găgăuziei sînt limbile româna, găgăuză şi rusă. Pe teritoriul Găgăuziei este garantată funcţionarea, alături de limbile oficiale, şi a altor limbi. (2) Corespondenţa cu autorităţile administraţiei publice ale Republicii Moldova, cu întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile situate în afara teritoriului Găgăuziei se face în limba româna şi rusă.” Articolul 14 „[...] (3) Guvernatorul Găgăuziei trebuie să fie cetăţean al Republicii Moldova care a împlinit vîrsta de 35 de ani şi posedă limba găgăuză. [...]”

Prevederile relevante ale Codului electoral, adoptat prin Legea nr. 325 din 8 decembrie 2022, sunt următoarele: Articolul 161 Condițiile speciale pentru a fi ales „[...] (4) Au dreptul de a fi aleși în funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 35 de ani, au locuit sau locuiesc în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia nu mai puțin de 10 ani, cunosc limbile găgăuză și română și îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul cod.” 5

Autorii sesizării afirmă că utilizarea textului „și română” în cuprinsul articolului 161 alin. (4) din Codul electoral, în care sunt stabilite condițiile necesare pe care trebuie să le întrunească candidații la funcția de Guvernator al UTA Găgăuzia, inclusiv cele legate de competențele lingvistice ale candidatului, prezintă riscuri din perspectiva practicii constituționale, a standardelor internaționale, precum și vicii vădite de tehnică legislativă.

În sprijinul criticilor de neconstituționalitate, aceștia pornesc de la prevederile articolului 14 alin. (3) din Legea nr. 344 din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei, care stabilesc că Guvernatorul Găgăuziei trebuie să fie cetăţean al Republicii Moldova care a împlinit vârsta de 35 de ani şi cunoaște limba găgăuză. Autorii afirmă că această prevedere face parte din legea organică care reglementează statutul special al unității teritoriale autonome Găgăuzia, trebuind raportată la articolul 111 alin. (7) din Constituție, care stabilește că legea organică care reglementează statutul special al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia poate fi modificată cu votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi în Parlament. În opinia autorilor sesizării, odată ce prin legea specială s-au reglementat expres și exhaustiv condițiile de eligibilitate pentru funcția de Guvernator al Găgăuziei, reglementarea unor condiții suplimentare pentru ocuparea acestei funcții în Codul electoral ar reprezenta o încălcare a prevederilor Constituției, având în vedere că nu se aduc modificări, în condițiile articolului 111 alin. (7) din Constituție, normei corespunzătoare din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei. Potrivit autorilor, introducerea acestei condiții suplimentare prin norma electorală ordinară, fără ajustarea prealabilă și conformă a Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei cu votul calificat de 3/5 din deputați, constituie o derogare neconstituțională de la blocul de constituționalitate și o viciere a ierarhiei actelor normative.

Autorii sesizării afirmă și faptul că prevederile legale contestate contravin standardelor Comisiei de la Veneția, stabilite în Codul de bune practici în materie electorală, precum și prevederilor articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comisia de la Veneția nu recomandă un prag minim de pregătire sau nivel de studii pentru candidații la funcții elective. Dimpotrivă, Comisia consideră că impunerea unor astfel de condiții reprezintă o restricție nejustificată și disproporționată a dreptului de a fi ales.

Astfel, principiul sufragiului universal presupune că dreptul de a candida trebuie să aparțină în principiu tuturor cetățenilor care au drept de 6

Cu privire la protecția oferită dreptului de a candida la alegeri de articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, autorii menționează că, deși statele au o marjă largă de apreciere, restricțiile aduse acestui drept trebuie să aibă un scop legitim și să nu fie disproporționate în raport cu scopul urmărit. Autorii sesizării afirmă faptul că prin prevederile legale contestate se instituie condiții nejustificate, care ar contraveni articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Autorii sesizării invocă și Recomandările de la Lund, precum și pe cele de la Haga și de la Oslo, conform cărora participarea efectivă a minorităților naționale la viața publică constituie o componentă esențială a unei societăți pașnice și democratice. În acest context, statele trebuie să înființeze organe consultative într-un cadru instituțional corespunzător, care să servească drept canale de dialog între autoritățile guvernamentale și minoritățile naționale. Componența acestor organe trebuie să reflecte obiectivul și să contribuie la o comunicare mai eficientă și la promovarea intereselor minorităților.

Autorii sesizării mai invocă și faptul că prin adoptarea prevederilor legale contestate s-a încălcat și principiul stabilității normelor electorale, evidențiat în Codul bunelor practici în materie electorală, elaborat de Comisia de la Veneția. Conform acestui principiu, elementele fundamentale ale dreptului electoral, în special sistemul electoral propriu- zis, componența comisiilor electorale și delimitarea circumscripțiilor electorale, nu trebuie modificate cu mai puțin de un an înaintea alegerilor.

Totodată, potrivit Declarației interpretative privind stabilitatea dreptului electoral, odată ce alegerile au fost oficial stabilite/convocate, nicio modificare nu mai trebuie adoptată, cu excepția cazurilor strict necesare pentru executarea unor decizii obligatorii ale Curții Constituționale sau ale unui tribunal internațional.

În acest context, autorii sesizării fac referire și la jurisprudența Curții Constituționale, care a stabilit că modificarea frecventă a sistemului electoral sau cu puțin timp (mai puțin de un an) înainte de alegeri este contrară bunelor practici în materie electorală. Autorii fac trimitere la Hotărârea nr. 16 din 3 octombrie 2023, prin care a fost declarată neconstituțională o modificare electorală majoră adoptată in extremis (cu doar câteva zile/săptămâni înainte de scrutin sau chiar în timpul procesului electoral), din considerentul că prin aceasta s-a afectat securitatea juridică, previzibilitatea și dreptul de a fi ales. 7

În contextul celor expuse, autorii sesizării pretind că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 7, 23, 38, 39 și 111 alin. (7) din Constituţie. II. Argumentele autorităților cărora le-a fost solicitată și care și-au prezentat opinia

Parlamentul a menționat că sesizarea nu este suficient argumentată, remarcând că întinderea obligației de motivare a sesizării/excepției de neconstituționalitate reclamă nu doar invocarea formală a unui text din Constituție, ci și explicarea relației de contrarietate dintre prevederile legale contestate și acesta.

Parlamentul a notat faptul că competența sa de a reglementa prin lege organică organizarea și desfășurarea alegerilor este consacrată în mod expres de articolele 60, 72 alin. (3) lit. a) și 111 din Constituție. În exercitarea acestei atribuții de ordin constituțional, legislatorul dispune de o marjă largă de apreciere în vederea definirii criteriilor de acces la funcțiile publice elective, având dreptul și obligația de a adapta aceste criterii la specificul funcției, la nivelul de responsabilitate decizională și la structura administrativă a statului. Prin urmare, intervenția Parlamentului la articolul 161 din Codul electoral reprezintă o exercitare legitimă a suveranității legislative, iar instituirea unor condiții speciale pentru a fi ales nu echivalează cu o restrângere abuzivă a dreptului de vot, ci urmărește consacrarea unor criterii obiective de calificare profesională și civică necesare pentru exercitarea corespunzătoare a unui mandat de demnitate publică.

Totodată, Parlamentul afirmă că, în conformitate cu anexa la Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, funcția de Guvernator al UTA Găgăuzia este o funcție de demnitate publică. În legătură cu acest fapt, articolul 6 din legea menționată prevede deja cunoașterea limbii române ca o condiție obligatorie pentru ocuparea funcției de demnitate publică.

Făcând o referire și la prevederile articolului 13 din Constituție, care stabilește limba română ca limbă de stat, Parlamentul invocă unele considerente din cuprinsul Hotărârii Curții Constituționale nr. 4 din 21 ianuarie 2021. 8

Se remarcă și faptul că Curtea a notat în contextul hotărârii respective că protecția și instituirea unei limbi de stat urmărește să răspundă nevoii identitare a majorității cetățenilor statului și creează premisele pentru stabilirea unei limbi care să asigure comunicarea dintre diferitele părți ale populației în toate domeniile vieții și pe întreg teritoriul statului. Posibilitatea cetățenilor de a utiliza limba oficială în întreaga țară poate urmări, deopotrivă, evitarea unor discriminări ale acestora în exercitarea drepturilor lor, în regiunile în care persoanele care aparțin minorităților etnice dețin o poziție majoritară. Protecția și promovarea limbii oficiale a statului mai urmărește realizarea coeziunii sociale și integrarea minorităților etnice în viața publică și contribuie la evitarea situațiilor în care persoanele aparținând minorităților etnice sunt limitate în arii geografice precise, unde le este vorbită limba, fapt care îi poate împiedica să circule sau să se stabilească oriunde pe teritoriul statului lor, pentru a se dezvolta pe plan profesional sau personal. Fiecare cetățean care locuiește pe teritoriul țării și tinde să se integreze în societate, să participe eficient la procesele democratice ale statului și să beneficieze de oportunitățile pe care le acordă statul Republica Moldova are nevoie de cunoașterea limbii de stat.

Parlamentul indică că, în contextul hotărârii citate, Curtea Constituțională a reținut și faptul că interesul protecției și al promovării limbii de stat trebuie pus în balanță cu interesul recunoașterii și protejării drepturilor lingvistice ale cetățenilor care aparțin minorităților etnice. Dreptul populației de a utiliza limba oficială a statului și dreptul cetățenilor care aparțin minorităților naționale de a-și utiliza limba maternă pot coexista, dacă atât majoritatea, cât și minoritățile au o atitudine pozitivă reciprocă în relația lor. Drepturile lingvistice ale minorităților etnice sunt garantate și protejate atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Anume din aceste considerente legislatorul a inclus în condițiile speciale pentru a fi ales în funcția de Guvernator al Găgăuziei condiția de cunoaștere atât a limbii române, cât și a limbii găgăuze, norma electorală asigurând claritatea și corelarea condițiilor speciale de eligibilitate cu cadrul general aplicabil funcțiilor de demnitate publică.

Parlamentul afirmă că, privită prin prisma proporționalității, măsura contestată menține un raport corect între interesul public și drepturile individuale. Cerința de a cunoaște limba română nu afectează însăși esența dreptului de a candida, ea nu restricționează accesul la funcția publică în cauză pe baza unor trăsături înnăscute, cum ar fi etnia, rasa ori 9

Parlamentul atrage atenția și asupra faptului că cerința privind cunoașterea limbii române este legată și de natura/atribuțiile funcției de Guvernator al UTA Găgăuzia. Or, acesta reprezintă autonomia în relațiile cu autoritățile publice ale Republicii Moldova și participă la raporturile instituționale dintre autoritățile autonomiei și autoritățile publice centrale. În acest context, cunoașterea limbii române constituie o condiție necesară pentru exercitarea efectivă a mandatului, inclusiv pentru comunicarea directă cu autoritățile publice centrale, înțelegerea actelor și documentelor oficiale și participarea la activitățile instituționale în care este utilizată limba română.

În contextul sesizării se menționează și faptul că Republica Moldova a ratificat mai multe tratate internaționale privind protecția drepturilor omului, cum ar fi Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta Socială Europeană, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, Convenția-cadru pentru Protecția Minorităților Naționale, care interzic printre altele discriminarea pe criteriu de limbă. În acest sens, se menționează în particular ideile conținute în preambulul Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, ce stabilesc că protecția și încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale și al necesității de a le însuși.

În raport cu afirmația din sesizare potrivit căreia articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344 din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei ar conține o enumerare exclusivă a condițiilor care trebuie întrunite pentru a accede la funcția de Guvernator al Găgăuziei și că o condiție nouă ar necesita modificarea acestei legi cu votul a trei cincimi, pentru a se respecta în acest sens și rigorile articolului 111 alin. (7) din Constituție, Parlamentul menționează următoarele.

Articolul 161 alin. (4) din Codul electoral reglementează eligibilitatea în materia alegerilor regionale, domeniu rezervat legii organice prin articolul 72 alin. (3) lit. a) din Constituție. Norma contestată în sesizare menține explicit cerința cunoașterii limbii găgăuze și nu modifică textual articolul 14 din Legea nr. 344/1994. Se atrage în acest sens atenția asupra faptului că articolul 2 din Legea nr. 344/1994 prevede aplicarea, în autonomie, și a celorlalte legi ale Republicii Moldova, în limitele excepțiilor stabilite de legea specială.

De asemenea, potrivit articolului 7 alin. (3) din Legea nr. 100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative, în cazul unui conflict între acte de aceeași forță juridică se aplică, în principiu, actul ulterior, sub rezerva priorității normelor speciale și derogatorii prevăzute la articolul 5 alin. (3) și (4) din această lege. Legea nr. 192/2026, prin care a fost 10

În ceea ce privește principiul stabilității legislației electorale, invocat de autorii sesizării, Parlamentul menționează faptul că acest principiu nu instituie o interdicție absolută de legiferare. În aprecierea oportunității unei modificări trebuie examinate obiectul acesteia, data intrării în vigoare, necesitatea obiectivă care a stat la baza modificării și efectele asupra candidaților. În acest sens, se indică faptul că punerea în executare a unei hotărâri constituționale obligatorii constituie un motiv deosebit de puternic pentru ajustarea promptă a cadrului normativ.

În legătură cu acest considerent, Parlamentul menționează că Legea nr. 192/2026 a fost adoptată în contextul pronunțării de către Curtea Constituțională a Hotărârii nr. 8 din 9 iulie 2026, prin care s-a statuat că sistemul electoral, inclusiv desfășurarea alegerilor regionale, intră sub incidența articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție, invalidându-se în acest sens prevederile ce stabileau posibilitatea reglementării particularităților alegerilor regionale prin acte normative locale. Această hotărâre a fost însoțită și de o adresă a Curții prin care s-a solicitat ajustarea corespunzătoare a legislației.

Legea nr. 192/2026, fiind adoptată la 25 august și intrând în vigoare la 26 august 2026, a fost elaborată, printre altele, pentru a asigura un cadru legislativ național în perspectiva alegerilor Adunării Populare, stabilite pentru data de 15 noiembrie 2026. Prin urmare, intervalul scurt dintre adoptare și scrutin are o justificare instituțională concretă pentru dispozițiile destinate executării hotărârii Curții Constituționale.

Guvernul a menționat, în raport cu pretinsa încălcare a articolului 1 alin. (3) coroborat cu articolul 23 alin. (2) din Constituție, că nu orice diferență de reglementare sau orice lipsă de corelare formală între două norme juridice dobândește, prin ea însăși, relevanță constituțională. Pentru a constata afectarea certitudinii juridice și a dreptului persoanei de a-și cunoaște drepturile și obligațiile, este necesar ca pretinsa necorelare să producă o incertitudine juridică efectivă, de natură să împiedice destinatarii normei să determine conduita care le este impusă sau condițiile juridice pe care trebuie să le îndeplinească.

În speță, examinarea comparativă a prevederilor articolului 161 alin. (4) din Codul electoral și ale articolului 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994 nu relevă o contradicție în ceea ce privește condiția referitoare la limba găgăuză. Articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994 stabilește obligația candidatului la funcția de Guvernator de a poseda limba găgăuză, iar articolul 161 alin. (4) din Codul electoral prevede în mod expres că acesta trebuie să cunoască „limba găgăuză și română”. Prin urmare, norma contestată nu înlătură și nu substituie cerința privind cunoașterea limbii 11

În aceste condiții, critica autorilor nu evidențiază o lipsă de claritate a sintagmei contestate. Critica pornește de la existența a două norme, cuprinse în acte normative diferite, care reglementează condițiile de acces la aceeași funcție, și invocă lipsa unei corelări între normele respective. Guvernul remarcă faptul că necesitatea de corelare a celor două reglementări nu se confundă, în sine, cu o problemă de constituționalitate. Or, critica autorilor presupune, în esență, compararea a două norme infraconstituționale. În acest sens, se invocă faptul că Curtea Constituțională a reținut că o pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme infraconstituționale nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și de aplicare a legii, a cărei soluționare revine instanțelor de judecată (DCC nr. 17 din 15 februarie 2022, § 26; DCC nr. 61 din 22 aprilie 2022, § 25).

Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 7 din Constituție, în contextul susținerii de către autorii sesizării că instituirea, prin norma contestată, a condiției privind cunoașterea limbii române ar contraveni reglementării constituționale și legale a statutului juridic al Găgăuziei (articolul 111 din Constituție și articolul 14 din Legea nr. 344/1994), Guvernul remarcă că pretinsa încălcare a articolului 7 nu poate fi examinată autonom, ci numai prin prisma pretinsei incompatibilități a normei contestate cu dispozițiile constituționale invocate în mod concret de autori. Or, în măsura în care critica este întemeiată pe faptul că articolul 161 alin. (4) din Codul electoral ar fi introdus o condiție suplimentară față de articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994, această împrejurare ține, în primul rând, de interpretarea și corelarea cadrului normativ aplicabil funcției de Guvernator și nu demonstrează, prin ea însăși, existența unei încălcări a articolului 7 din Constituție.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a articolului 38 din Constituție, Guvernul a remarcat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat faptul că dreptul de a fi ales nu este un drept absolut și, prin urmare, poate fi supus unor restrângeri (HCC nr. 25/2010, § 2). În mod similar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, a remarcat că drepturile garantate de acesta nu sunt absolute, fiind admise anumite „limitări implicite”, iar statele contractante dispun de o marjă largă de apreciere în această materie (Labita v. Italia [MC], 6 aprilie 2000, § 201; Vito Sante Santoro v. Italia, 1 iulie 2004, § 54). 12

În acest context, nu poate fi ignorat faptul că articolul 13 alin. (1) din Constituție consacră limba română drept limba de stat a Republicii Moldova, iar alin. (4) al aceluiași articol stabilește că modul de funcționare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabilește prin lege organică. Prin urmare, Constituția conferă limbii române un statut juridic distinct, iar acest statut constituțional se reflectă în reglementarea exercitării funcțiilor și prerogativelor de autoritate publică.

Din această perspectivă, cerința privind cunoașterea limbii române nu poate fi calificată, în mod automat, drept o condiție suplimentară autonomă și străină de regimul constituțional al funcției de Guvernator al UTA Găgăuzia sau „un filtru restrictiv necorelat cu realitățile regionale”. Limba română este limba de stat a Republicii Moldova, iar exercitarea unei funcții de autoritate publică în cadrul sistemului constituțional și administrativ al Republicii Moldova presupune raportarea la acest statut juridic al limbii de stat.

Simpla împrejurare că articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994 menționează expres cunoașterea limbii găgăuze nu înseamnă, prin ea însăși, că regimul juridic al funcției exclude orice altă cerință rezultată din Constituție sau din legislația aplicabilă funcției respective. Norma privind limba găgăuză necesită a fi coroborată cu statutul constituțional al limbii române și cu ansamblul normelor care reglementează exercitarea funcției de Guvernator. În acest sens, Guvernul, în mod similar Parlamentului, a invocat considerentele relevante din cuprinsul Hotărârii Curții Constituționale nr. 4/2021.

Guvernul invocă faptul că, potrivit articolului 14 alin. (1) din Legea nr. 344/1994, Guvernatorul este persoana oficială supremă a Găgăuziei, căreia i se subordonează toate autorităţile administraţiei publice ale UTA Găgăuzia. Prin urmare, acesta exercită o funcție de autoritate publică în cadrul ordinii constituționale și juridice a Republicii Moldova. Mai mult decât atât, potrivit articolului 14 alin. (4) din aceeași lege, Guvernatorul este confirmat în funcţia de membru al Guvernului Republicii Moldova printr-un decret al Preşedintelui Republicii Moldova. Această din urmă prevedere este relevantă pentru interpretarea condiției contestate, întrucât legislatorul nu a reglementat funcția de Guvernator exclusiv prin prisma statutului special al UTA Găgăuzia, ci a stabilit în mod expres o legătură juridică între această funcție și calitatea de membru al Guvernului Republicii Moldova. Prin urmare, statutul juridic al Guvernatorului trebuie examinat prin coroborarea normelor care reglementează statutul special al 13

În acest sens, se invocă faptul că, potrivit anexei la Legea nr. 199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, funcția de Guvernator al UTA Găgăuzia este inclusă în categoria funcțiilor de demnitate publică. În conformitate cu articolul 6 alin. (2) lit. b) din legea menționată, una din condițiile de bază pentru ocuparea unei funcții de demnitate publică este obligația persoanei de a cunoaște limba română.

Prin urmare, din coroborarea acestor prevederi legale rezultă că, pentru funcția de Guvernator, cerința cunoașterii limbii române nu poate fi privită ca o condiție suplimentară instituită exclusiv prin Codul electoral. Aceasta este, în primul rând, o condiție generală stabilită de legislator pentru ocuparea funcțiilor de demnitate publică, aplicabilă și funcției de Guvernator, în măsura în care legea specială nu stabilește o soluție juridică diferită. Condiția privind cunoașterea limbii găgăuze, prevăzută de articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994, are astfel caracterul unei cerințe speciale, aferente statutului autonom al UTA Găgăuzia, fără ca aceasta să excludă, prin ea însăși, aplicarea condiției generale privind cunoașterea limbii române.

Această interpretare este susținută și de faptul că articolul 14 alin. (4) din Legea nr. 344/1994 stabilește confirmarea Guvernatorului în calitate de membru al Guvernului, iar articolul 16 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern stabilește cunoașterea limbii române ca una dintre condițiile pentru ca o persoană să poată fi membru al Guvernului.

În aceste condiții, existența în articolul 161 alin. (4) din Codul electoral a sintagmei „și română” nu poate fi analizată prin raportare exclusivă la articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994 și nici nu poate fi calificată, prin simpla sa nepreluare în textul legii speciale, drept o condiție nouă și autonomă. Dimpotrivă, aceasta trebuie coroborată cu regimul general aplicabil funcțiilor de demnitate publică și cu statutul particular al Guvernatorului, inclusiv prin prisma calității sale de membru al Guvernului.

Cu referire la afirmațiile autorilor sesizării privind încălcarea principiului stabilității dreptului electoral, Guvernul menționează că urmează a fi avut în vedere conținutul concret al standardului invocat. Astfel, în Raportul explicativ la Codul bunelor practici în materie electorală, la pct. 63-67, Comisia de la Veneția subliniază importanța stabilității dreptului electoral pentru credibilitatea procesului electoral și consolidarea democrației. Totodată, la pct. 64 se precizează că, în practică, trebuie asigurată stabilitatea unor reguli mai speciale ale dreptului electoral, în particular a celor care reglementează sistemul electoral propriu-zis, componența comisiilor electorale și constituirea teritorială a circumscripțiilor, întrucât aceste elemente sunt considerate factori 14

Modificarea articolului 161 alin. (4) din Codul electoral nu vizează sistemul electoral propriu-zis, componența organelor electorale, constituirea teritorială a circumscripțiilor sau regulile de desfășurare a scrutinului, ci condiția lingvistică aplicabilă candidatului la funcția de Guvernator al UTA Găgăuzia. Prin urmare, prin raportare la elementele indicate în mod expres de Comisia de la Veneția la pct. 64-66 din Raportul explicativ, modificarea contestată nu poate fi calificată drept o intervenție asupra elementelor structurale ale dreptului electoral pentru care este subliniată în mod particular necesitatea stabilității.

Cu referire la incidența articolului 39 din Constituție, Guvernul remarcă faptul că, deși autorii sesizării invocă acest articol din Constituție, aceștia nu argumentează în ce mod condiția privind cunoașterea limbii române, prevăzută la articolul 161 alin. (4) din Codul electoral, afectează dreptul de a participa la administrarea treburilor publice sau dreptul de acces la o funcție publică. Prin urmare, simpla invocare a articolului 39 din Constituție, în lipsa unor argumente care să fundamenteze pretinsa neconformitate a normei contestate cu această dispoziție constituțională, nu este suficientă pentru a constitui o critică distinctă de neconstituționalitate.

Referitor la pretinsa încălcare a articolului 111 din Constituție, Guvernul atrage atenția asupra faptului că preambulul Legii nr. 344/1994 stabilește că reglementarea statutului autonomiei este fundamentată pe Constituția Republicii Moldova și urmărește, între altele, respectarea și garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și păstrarea și dezvoltarea identității naționale, inclusiv a limbii și culturii găgăuze. Prin urmare, normele acestei legi urmează a fi interpretate în concordanță cu cadrul constituțional în care este instituit și funcționează statutul special al Găgăuziei, iar nu în mod izolat de acesta. În concordanță cu această idee sunt și prevederile de la articolul 1 alin. (1) și (2) din legea menționată.

Alături de aceste prevederi sunt invocate și cele de la articolul 3 din legea menționată, din care reiese că se recunoaște expres limba română ca limbă oficială pe teritoriul autonomiei și se stabilește utilizarea acesteia în raporturile cu autoritățile administrației publice ale Republicii Moldova. Această reglementare este în deplină concordanță cu articolul 13 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia limba de stat a Republicii Moldova este limba română, precum și cu articolul 13 alin. (4) din Constituție, potrivit 15

În acest context, sintagma „posedă limba găgăuză” de la articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994 nu poate fi interpretată ca instituind o condiție lingvistică exclusivă sau ca excluzând aplicarea celorlalte norme constituționale și legale referitoare la limba de stat și la exercitarea funcțiilor de autoritate publică. Dimpotrivă, condiția privind cunoașterea limbii găgăuze trebuie înțeleasă ca o condiție specifică, derivată din statutul special al UTA Găgăuzia și din necesitatea asigurării legăturii titularului funcției cu populația autonomiei, fără ca aceasta să înlăture condițiile generale care rezultă din cadrul constituțional și legal al Republicii Moldova.

În consecință, faptul că la articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994 se menționează expres cunoașterea limbii găgăuze nu permite concluzia că legislatorul ar fi exclus cunoașterea limbii române. O asemenea interpretare ar transforma enumerarea unei condiții speciale într- o derogare implicită de la regimul constituțional al limbii de stat. Or, potrivit articolului 7 din Constituție, nicio lege nu poate contraveni Constituției, iar potrivit articolului 13 alin. (1) din Constituție, limba română are statut constituțional de limbă de stat pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Norma de la articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994 nu trebuie interpretată în sensul excluderii cunoașterii limbii române, or, cele două condiții au temeiuri și finalități juridice distincte: cunoașterea limbii găgăuze reprezintă o cerință specifică statutului autonom al Găgăuziei, în timp ce cunoașterea limbii române decurge din cadrul constituțional privind limba de stat și, suplimentar, din regimul juridic general aplicabil funcțiilor de demnitate publică.

Din această perspectivă, prevederea legală contestată în sesizare nu modifică regimul lingvistic al funcției de Guvernator și nu instituie o condiție străină de statutul juridic al acesteia, ci asigură reflectarea în norma electorală a cadrului constituțional și legal în care funcția este exercitată.

Tot în contextul acestei critici, Guvernul evidențiază că simplul fapt că norma electorală se referă la alegerea Guvernatorului UTA Găgăuzia nu este suficient pentru a concluziona că aceasta modifică, în sensul articolului 111 alin. (7) din Constituție, legea organică privind statutul juridic special al autonomiei. Or, în cazul examinat, prevederea legală contestată nu modifică textul articolului 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994 și nici nu înlătură condiția prevăzută de această dispoziție. Aceste două prevederi legale urmează a fi interpretate în mod coroborat. Cerința privind posedarea limbii găgăuze, prevăzută în Legea nr. 344/1994, este menținută în prevederea din Codul electoral, care stabilește suplimentar cerința cunoașterii limbii române. Faptul că această din urmă cerință nu se regăsește în articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344/1994 nu conduce, prin 16

Prin Decizia sa din 23 septembrie 2026, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condițiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

Curtea a notat că, potrivit articolului 25 alin. (1) litera g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, deputatul în Parlament posedă prerogativa sesizării Curții Constituționale pentru controlul constituționalității legilor.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție și articolul 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, controlul constituționalității legilor Parlamentului, în prezenta cauză a unei prevederi din articolul 161 alin. (4) din Codul electoral, ține de competența Curții Constituționale.

Obiectul sesizării îl constituie textul „și română” din articolul 161 alin. (4) din Codul electoral. Dispoziţia contestată nu a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate.

Autorii sesizării au afirmat incidenţa articolelor 1 alin. (3) (preeminența dreptului), 7 (Constituția, Lege Supremă), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 38 (dreptul de vot şi dreptul de a fi ales), 39 (dreptul la administrare) și 111 alin. (7) (Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia) din Constituţie. Deși articolul 54 din Constituție nu a fost invocat de autori, Curtea consideră că acest articol este relevant pentru examinarea restrângerilor exercițiului drepturilor garantate de articolele 38 și 39 din Constituție.

Cu privire la incidența articolelor 1 alin. (3) și 7 din Constituție, în jurisprudenţa sa, Curtea a notat că aceste articole au un caracter general, constituie imperative care stau la baza oricăror reglementări, nu pot reprezenta repere individuale şi separate şi pot fi invocate, de regulă, dacă se constată aplicabilitatea acestora împreună cu alte dispoziții din Constituţie (a se vedea DCC nr.17 din 21 martie 2024). De asemenea, Curtea a reținut că articolul 23 din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, trebuie să se demonstreze existenţa unor ingerinţe în exercițiul drepturilor fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea HCC nr. 7 din 10 iunie 2025, § 68).

Referitor la incidența articolului 38 din Constituție, Curtea a reținut că textul „și română” din cuprinsul articolului 161 alin. (4) din Codul electoral reprezintă o condiție de eligibilitate pentru funcția de Guvernator al UTA Găgăuzia. Îndeplinirea acestei condiții constituie o premisă pentru 17

Cu privire la incidenţa articolului 39 din Constituţie, Curtea a considerat că argumentele autorilor sunt strâns legate de aspectele care vor fi analizate prin prisma articolelor 1 alin. (3), 7, 23, 38 şi 54 din Constituţie şi, din acest motiv, le va examina împreună.

Cu privire la incidența articolului 111 alin. (7) din Constituție, Curtea observă că reglementarea contestată din Codul electoral reia condiția cunoașterii limbii găgăuze prevăzută la articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 344 din 23 decembrie 1994. Faptul că Codul electoral stabilește pentru candidații la funcția de Guvernator al Găgăuziei cerința cunoașterii limbii române, al cărei statut își are fundamentul în articolul 13 din Constituție, nu este de natură să înfrângă dispozițiile articolului 111 alin. (7) din Constituție. Din acest motiv, Curtea nu poate deduce incidența articolului 111 alin. (7) din Constituție.

Totodată, Curtea reține din oficiu ca fiind incident articolul 13 alin. (1) din Constituție, privind statutul limbii de stat.

Așadar, Curtea a reținut că va analiza prevederea contestată prin raportare la articolele 1 alin. (3), 7, 23, 38 şi 54, în coroborare cu articolul 13 alin. (1) din Constituţie. B. Fondul cauzei (i) Principii generale

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că articolul 13 din Constituție consacră limba română în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova. Statutul constituțional al limbii de stat este legat de necesitatea garantării identității și unității poporului Republicii Moldova, limba română având, sub acest aspect, valoarea unui simbol al unității poporului și constituind o parte integrantă a identității constituționale a statului (HCC nr. 4 din 21 ianuarie 2021, § 49).

Curtea a mai reținut că instituirea și protecția unei limbi de stat îndeplinesc și o funcție de comunicare și de integrare socială. Limba de stat urmărește să asigure comunicarea dintre diferitele componente ale populației în toate domeniile vieții și pe întreg teritoriul statului, iar protecția și promovarea acesteia contribuie la coeziunea socială și la integrarea persoanelor aparținând minorităților etnice (HCC nr. 4 din 21 ianuarie 2021, § 50).

În acest context, Curtea a subliniat că participarea efectivă a cetățenilor la viața societăț