Decizie nr. 61 din 22.04.2022

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „a litigiilor ce țin de masa debitoare” din articolul 5 alin. (2) și a cuvântului „poate” din articolul 104 alin. (1) și articolul 105 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl Oleg Iovu, administratorul de insolvabilitate al S.R.L. „Comalion LCA”, în dosarul nr. 2i-83-10/20, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Natalia Iordachi de la Judecătoria Chișinău, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. A. Circumstanțele litigiului principal

La 4 iunie 2020, administratorul de insolvabilitate al S.R.L. „Comalion LCA” a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva domnilor Grigore Platica şi Ivan Negară cu privire la constatarea nulității actelor juridice, declararea rezoluțiunii contractului, repararea prejudiciului și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 10 iunie 2020, cererea de chemare în judecată a fost acceptată spre examinare.

În cadrul ședinței de judecată din 28 ianuarie 2021, reprezentanții pârâților au solicitat strămutarea cauzei la instanța de insolvabilitate.

Prin Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 3 februarie 2021 a fost admisă cererea pârâților, cauza fiind strămutată la Judecătoria Chișinău, sediul central, pe rolul căreia se află procedura de insolvabilitate a S.R.L. „Comalion LCA”.

Pe 8 octombrie 2021, dl Oleg Iovu a ridicat, în interesele S.R.L. „Comalion LCA”, excepția de neconstituționalitate a textului „a litigiilor ce țin de masa debitoare” din articolul 5 alin. (2) și a cuvântului „poate” din articolul 104 alin. (1) și articolul 105 alin. (1) din Legea insolvabilității. 2

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.”

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele: Articolul 5 Competența instanței de judecată „(1) Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate se examinează de către instanța de judecată (instanța de insolvabilitate) în conformitate cu competența jurisdicțională stabilită în Codul de procedură civilă şi în prezenta lege. (2) Instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă. (3) Instanţa pe al cărei rol se află cauza de insolvabilitate examinează din oficiu toate circumstanţele relevante cauzei. […]”. Articolul 104 Anularea unor acte juridice „(1) După intentarea procedurii de insolvabilitate, administratorul/lichidatorul sau oricare creditor care are interes legitim, cu acordul administratorului/lichidatorului, poate introduce în instanţa de insolvabilitate acţiuni (inclusiv acţiuni reconvenţionale) în vederea anulării următoarelor acte juridice: a) orice act juridic încheiat de către debitor în ultimii 2 ani precedenţi înaintării cererii introductive cu intenţia de a împiedica, a întârzia sau a complica posibilitatea de stingere a creanţelor creditorilor, care a afectat drepturile creditorilor; b) transferurile de bunuri sau asumarea de obligaţii cu titlu gratuit din partea debitorului, făcute în ultimii 2 ani precedenţi înaintării cererii introductive, cu excepţia asumării unor obligaţii morale sau a actelor pentru binele public (de sponsorizare) în care generozitatea donatorului este proporţională patrimoniului său; c) transferurile de bunuri sau asumarea de obligaţii de către debitor, făcute în ultimii 2 ani precedenţi înaintării cererii introductive, în care prestaţia debitorului este vădit mai mare decât cea primită; 3

Autorul excepției susține că normele contestate sunt lipsite de claritate și previzibilitate. Autorul menționează că textul „a litigiilor ce țin de masa debitoare” din articolul 5 alin. (2) din Legea contestată este incert, deoarece nu stabilește la ce categorii de litigii face referință: de menținere a masei debitoare sau de întregire a masei debitoare? În acest caz, instanța de insolvabilitate va dobândi o competență exclusivă pentru toate litigiile în care una dintre părți este o persoană juridică insolvabilă.

Autorul menționează că cuvântul „poate” se referă la dreptul justițiabilului de a alege instanța în care poate să formuleze o acțiune, după caz instanța de drept comun sau instanța de insolvabilitate. Prin urmare, acest cuvânt se referă la dreptul discreționar procesual civil al persoanei de a formula o acțiune. În acest caz, persoana juridică insolvabilă a formulat o acțiune referitoare la un contract încheiat anterior intentării insolvabilității în instanța de drept comun, deoarece litigiul nu se referă la masa debitoare. Ulterior, instanța a strămutat cauza civilă la instanța de insolvabilitate pe baza normelor contestate. Această strămutare a reprezentat un abuz permis de cuvântul „poate” conținut în articolele 104 și 105 din Legea insolvabilității. Astfel, instanțele de judecată își declară competențele în mod nejustificat.

Autorul sesizării pretinde că dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 4, 16, 20 și 23 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de dl Oleg Iovu, administratorul de insolvabilitate al S.R.L. „Comalion LCA”, în dosarul nr. 2i-83-10/20, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „a litigiilor ce țin de masa debitoare” din articolul 5 alin. (2), cuvântul „poate” din articolul 104 alin. (1) și articolul 105 alin. (1) din Legea insolvabilității. Curtea admite că normele contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea constată că textele criticate nu au constituit anterior obiect al controlului constituționalității.

Curtea reține că autorul sesizării a menționat incidența articolelor 1 alin. (3) [preeminența dreptului], 4 [drepturile și libertățile omului], 16 5

Curtea a notat în jurisprudența sa că articolele 1 alin. (3), 4 și 16 din Constituție nu pot fi analizate în mod individual, ci pot interveni dacă este constatată aplicabilitatea unei prevederi din Constituție (a se vedea DCC nr. 67 din 18 mai 2021, § 22; DCC nr. 115 din 15 iulie 2021, § 19). Totodată, Curtea menționează că pentru a putea fi invocat standardul calității legii, prevăzut de articolul 23 alin. (2) din Constituție trebuie să existe o ingerință într-un drept fundamental (DCC nr. 118 din 13 octombrie 2020, § 22).

Curtea observă că autorul excepției menționează că neclaritatea textelor contestate a condus la strămutarea cauzei din instanța de drept comun în instanța de insolvabilitate, iar acest fapt ar presupune o modificare a competenței jurisdicționale a instanțelor.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a cauzei, ci o procedură specială, care ține de buna administrare a justiției. Curtea subliniază că procedura de soluționare a strămutării cauzei nu ia forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicțional, ci vizează o chestiune de administrare a actului de justiție (DCC nr. 109 din 10 octombrie 2019, § 17).

În acest context, Curtea menționează că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru prestabilit de legislator, cu respectarea unor exigențe. Mai mult, potrivit articolului 5 din Legea insolvabilității și articolului 355 din Codul de procedură civilă, procesul de insolvabilitate se declanșează de către instanță şi decurge sub supravegherea ei, iar actele instanței de insolvabilitate pot fi contestate cu recurs în instanța ierarhic superioară. Normele procedurale instituie condiții pentru a preveni eventualele abuzuri de drept procedural şi tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății.

Cu privire la contestarea cuvântului „poate” autorul consideră că acesta lasă la discreția administratorului/lichidatorului sau a oricărui creditor care are un interes legitim posibilitatea depunerii unei acțiuni în instanța de insolvabilitate sau în instanța de drept comun. Curtea observă că prevederile contestate stabilesc că acțiunile de anulare a unor acte juridice încheiate cu persoane terțe se depun în instanța de insolvabilitate. Curtea reține că prevederile contestate stabilesc în mod clar instanța competentă să judece acțiunile de anulare a unor acte juridice încheiate cu persoanele stabilite de lege. Prin urmare, Curtea consideră că articolul 20 din Constituție nu este incident în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea observă că, sub aparența unor critici de neconstituționalitate referitoare la neclaritatea și la imprevizibilitatea prevederilor contestate, autorul afirmă o eventuală contradicție între articolul 5 alin. (2) și articolul 5 alin. (5) lit. g), precum și cuvântul „poate” conținut în articolele 104 și 105 din Legea insolvabilității. Pretinsa incompatibilitate dintre două sau mai multe norme conținute în aceeași lege sau în legi diferite nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legii, a cărei rezolvare le revine instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 64 din 13 mai 2021, § 19). 6