Decizie nr. 118 din 13.10.2020

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a textului „în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului" din articolul 46 alin. (1) din Codul de procedură penală, ridicată de dnii avocați Denis Calaida și Aureliu Colenco, în interesele dlui Ilan Șor, în dosarul nr. 1cs-100/2020, pendinte la Curtea Supremă de Justiție.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecată de la Curtea Supremă de Justiție format din dna Nadejda Toma și dnii Vladimir Timofti și Victor Boico, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție.

Pe 21 iunie 2017, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a constatat vinovăția dlui Ilan Șor la comiterea infracțiunilor prevăzute de articolele 196 alin. (4) [

Sentința primei instanțe a fost contestată cu apel de procuror și de apărătorii inculpatului. Cererile de apel se află în examinare la Curtea de Apel Cahul.

Pe 1 septembrie 2020, dnii avocați Denis Calaida și Aureliu Colenco au depus, în interesele dlui Ilan Șor, o cerere de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad. Cererea de strămutare a fost trimisă spre examinare Curții Supreme de Justiție, conform competenței.

În aceeași zi, dnii avocați Denis Calaida și Aureliu Colenco au ridicat, în interesele dlui Ilan Șor, excepția de neconstituționalitate a textului „în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului" din articolul 46 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 8 septembrie 2020, Curtea Supremă de Justiție a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea examinării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate afirmă că textul „în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului" din articolul 46 alin. (1) din Codul de procedură penală este vag și imprecis, pentru că legislatorul nu a stabilit criterii clare în baza cărora Curtea Supremă de Justiție ar putea decide asupra strămutării unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad și, în consecință, există riscul arbitrariului.

În acest sens, autorul excepției de neconstituționalitate face trimitere la mai multe încheieri ale Curții Supreme de Justiție care ar fi contradictorii, inclusiv la cele pronunțate în cazul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

În opinia sa, dispozițiile contestate încalcă articolele 1 alin. (3) [

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reprezentanții unei părți din proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului" din articolul 46 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prevederile contestate stabilesc motivele pentru care o cauză penală poate fi strămutată.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză în care a fost solicitată strămutarea judecării cauzei penale la o altă instanță egală în grad (a se vedea § 5

Curtea observă că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept din Constituție în cauza concretă pendinte în fața instanțelor de judecată. Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință în vreun drept fundamental (DCC nr. 8 din 24 ianuarie 2020, § 27; DCC nr. 24 din 2 martie 2020, § 18; DCC nr. 63 din 11 iunie 2020, § 19; DCC nr. 64 din 11 iunie 2020, § 19).

Autorul excepției de neconstituționalitate pretinde că textul ar fi imprevizibil și că ar contraveni articolelor 1 alin. (3) [

În jurisprudența sa, Curtea a subliniat că articolul 1 alin. (3) din Constituție nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul excepției de neconstituționalitate trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturi substanțiale garantate de Constituție. Abia la analiza caracterului justificat al ingerinței în drepturile substanțiale garantate de Constituție Curtea poate pune în operă valorile și standardele pe care le garantează articolul1 alin. (3) din Constituite (a se vedea,

Totodată, Curtea a menționat că pentru a putea fi invocat standardul calității legii prevăzut de articolul 23 alin. (2) din Constituție trebuie să existe o ingerință într-un drept fundamental. Curtea a stabilit că nu există o problemă de constituționalitate din perspectiva calității unei legi atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 38 din 7 aprilie 2020, § 20, DCC nr. 56 din 2 iunie 2020, § 24, și jurisprudența citată acolo). Altfel spus, testul calității legii se efectuează prin raportare la un drept fundamental. Calitatea unei legi nu constituie o problemă de constituționalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 68 din 15 iunie 2020, § 21, și jurisprudența citată acolo).

În această cauză, autorul excepției de neconstituționalitate nu a susținut că textul contestat ar prezenta vreo ingerință într-un drept garantat de Constituție.

În același timp, Curtea reține că Codul de procedură penală nu poate să abunde în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept procedural penal (DCC nr. 63 din 25 aprilie 2019, §§ 16-17; DCC nr. 91 din 19 septembrie 2019, § 17).

Mai mult, Curtea observă că, sub aparența unor critici referitoare la neclaritatea și la imprevizibilitatea prevederilor contestate, autorul excepției de neconstituționalitate își exprimă, prin argumentele invocate, dezacordul cu felul în care a fost interpretat și aplicat textul contestat în cauza sa.

Curtea reamintește că aspectele legate de interpretarea și de aplicarea legii nu țin de competența Curții Constituționale (a se vedea DCC nr. 48 din 5 aprilie 2019, § 15; DCC nr. 91 din 19 septembrie 2019, § 19; DCC nr. 106 din 7 octombrie 2019, § 25; DCC nr. 97 din 6 august 2020, § 31). Această competență le revine, prin definiție, instanțelor de judecată. De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că rolul decizional conferit instanțelor de judecată urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.