Decizie nr. 24 din 03.03.2020

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 259 alin. (3) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Alexandru Bot, în dosarul nr. 1a-261/19, pendinte la Curtea de Apel Bălți.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de către un complet de judecată de la Curtea de Apel Bălți format din judecătorii doamnele Ala Rotaru, Ruslana Burdeniuc și domnul Dumitru Pușca, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție.

Pe 8 februarie 2019, Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani, a pronunțat o sentință prin care a fost încetat procesul penal de învinuire a dlor Alexei Chele și Marcel Prepelița de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 248 alin. (5) literele b și d) [

Apărătorul dlor Alexei Chele și Marcel Prepelița, dl avocat Alexandru Bot, a contestat cu apel sentința primei instanțe. În cererea de apel, avocatul a invocat, între altele, că procesul penal intentat în privința dlor Alexei Chele și Marcel Prepelița trebuie încetat din motivul nulității mai multor acte procesuale întocmite cu încălcarea termenului fixat de către procuror pentru urmărirea penală.

Pe 4 decembrie 2019, în cadrul ședinței de judecată, dl avocat Alexandru Bot a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 259 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din aceeași dată, Curtea de Apel Bălți a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că articolul 259 alin. (3) din Codul de procedură penală nu conține dispoziții care ar stabili sancțiunile pentru încălcarea termenului de efectuare a urmăririi penale. Autorul sesizării menționează că în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate procurorul nu ar fi semnat o ordonanță de prelungire a termenului de desfășurare a urmăririi penale. Destinatarul legii poate doar să presupună că încălcarea termenului stabilit pentru efectuarea urmăririi penale ar avea ca efect nulitatea actelor procedurale sau reducerea pedepsei conform articolului 385 alin. (4) din Codul de procedură penală.

În opinia sa, prevederile criticate contravin articolelor 1 alin. (3), 21 și 23 alin. (2) din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părți în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Curtea reține că o altă condiție pentru formularea excepției de neconstituționalitate o constituie aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepția (a se vedea HCC nr. 2 din 9 februarie 2016, § 82). Norma contestată trebuie să aibă incidență în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată (a se vedea DCC nr. 18 din 13 februarie 2020, § 16, și jurisprudența citată acolo).

Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate contestă dispozițiile articolului 259 alin. (3) din Codul de procedură penală. Acest articol prevede că termenul de urmărire penală fixat de procuror este obligatoriu pentru ofițerul de urmărire penală și poate fi prelungit la solicitarea acestuia.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză în care se examinează legalitatea și temeinicia unei sentințe de încetare a procesului penal, din motiv că fapta ar întruni elementele constitutive ale unei contravenții (a se vedea

și § 4). Curtea admite că instanța de apel va verifica modul în care au fost aplicate dispozițiile contestate. Așadar, prevederile contestate sunt incidente litigiului.

Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept din Constituție în cauza concretă din fața instanțelor de drept comun (a se vedea DCC nr. 8 din 24 ianuarie 2020, § 27). Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate constituie o ingerință în vreun drept fundamental.

Autorul excepției de neconstituționalitate a invocat că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) [

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 21 din Constituție, Curtea reține că acest articol garantează principiul prezumției de nevinovăție, potrivit căruia orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până atunci când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale. În același sens, potrivit articolului 6 § 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până atunci când vinovăția sa va fi legal stabilită. Astfel, Curtea subliniază că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare (DCC nr. 4 din 20 ianuarie 2020, § 22). Faptul că termenul de urmărire penală fixat de procuror este obligatoriu pentru ofițerul de urmărire penală și că acest termen poate fi prelungit la solicitarea acestuia nu ridică o problemă din perspectiva articolului 21 din Constituție. Prin urmare, dispozițiile contestate nu aduc vreo ingerință principiului prezumției de nevinovăție.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolelor 1 alin. (3) și 23 alin. (2) din Constituție, Curtea reiterează că aceste articole nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturi substanțiale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței în drepturile fundamentale garantate de Constituție Curtea poate pune în operă valorile și standardele pe care le garantează articolele menționate mai sus: preeminența dreptului, calitatea legii (DCC nr. 7 din 24 ianuarie 2020, § 17; DCC nr. 8 din 24 ianuarie 2020, § 28).

Curtea constată că, de fapt, problema ridicată în sesizare vizează stabilirea efectelor în cazul nesemnării unei ordonanțe de prelungire a termenului pentru desfășurarea urmăririi penale. De asemenea, autorul sesizării pune problema determinării sancțiunii pentru actele și acțiunile procesuale întreprinse de către ofițerul de urmărire penală/procuror după expirarea termenului fixat pentru urmărirea penală.

În acest sens, potrivit articolului 255 alin. (1) teza I-a din Codul de procedură penală, în desfășurarea procesului penal, organul de urmărire penală, prin ordonanță, dispune asupra acțiunilor sau măsurilor procesuale. Curtea observă că articolul 255 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede expres că ordonanța nesemnată de persoana care a întocmit-o nu are putere juridică și se consideră nulă. Totodată, articolul 251 din același Cod reglementează nulitatea actelor procedurale.

Așadar, aspectele ridicate în sesizare țin de interpretarea și aplicarea legii și exced competenței Curții Constituționale (a se vedea DCC nr. 6 din 23 ianuarie 2020, § 29, și jurisprudența citată acolo). Această competență le revine instanțelor de judecată. De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că rolul decizional conferit instanțelor de judecată urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (

Curtea nu atestă, în prezenta cauză, vreo problemă de constituționalitate.

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.