Decizie nr. 109 din 10.10.2019

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 43 alineatele (4) și (6) din Codul de procedură civilă, ridicată de dl avocat Dumitru Pavel, în dosarul nr. 25c 11 -56/2015, pendinte la judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 17 iunie 2019 de dna judecător Nadejda Mazur de la judecătoria Chișinău, sediul Centru. A. Circumstanțele litigiului principal

Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, se află cererea de chemare în judecată depusă de către dl Viorel Țopa împotriva S.A. „Banca de Economii” și împotriva executorului judecătoresc, pentru contestarea acțiunilor executorului judecătoresc.

Pe 4 iunie 2019, în cadrul ședinței de judecată, dl avocat Dumitru Pavel a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 43 alineatele (4) și (6) din Codul de procedură civilă. Alineatul (6) al articolului menționat prevede că nu se admite formularea unei noi cereri de strămutare pe aceleași motive, dacă anterior strămutarea a fost respinsă sau întemeiată pe motive cunoscute la data soluționării cererii anterioare. În acest caz, cererea de strămutare se anexează la materialele dosarului printr-o încheiere protocolară.

Prin încheierea din aceeași dată, judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 20 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle „[…] (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative.”

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, sunt următoarele: Articolul 43 Strămutarea cauzei „(1) Cauza pe care instanța a reținut-o spre judecare, cu respectarea normelor de competență, se soluționează de aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competența unei alte instanțe. (2) Instanța strămută cauza la o altă instanță dacă: a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea cauzei la instanța de la domiciliul său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reședință; b) cauza a fost reținută spre judecare cu încălcarea normelor de competență jurisdicțională; c) ambele părți solicită strămutarea cauzei la instanța de la locul aflării majorității probelor; d) din motivul recuzării (abținerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă; e) există motive pentru măsuri de securitate publică; f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces; g) în circumstanțe excepționale, instanța competentă să judece cauza nu poate funcționa timp îndelungat. (3) Strămutarea cauzei de la o instanță la alta din motivele specificate la alin.(2) lit.a), b) și c) se face în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare, în temeiul unei încheieri motivate a instanței în care este intentat procesul. Încheierea de strămutare a cauzei nu se supune niciunei căi de atac, dar poate determina ridicarea unui conflict negativ de competență. (4) Strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin.(2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. (4 1 ) Instanța este obligată să remită instanței competente dosarul în termen de 5 zile de la data la care încheierea de strămutare a cauzei devine irevocabilă. (5) Actele procedurale îndeplinite de instanța care a intentat procesul anterior strămutării cauzei au efect juridic în măsura în care noua instanță consideră că nu este necesară modificarea lor. (6) Nu se admite formularea unei noi cereri de strămutare pe aceleași motive dacă anterior strămutarea a fost respinsă sau întemeiată pe motive cunoscute la data soluționării cererii anterioare. În acest caz, cererea de strămutare se anexează la materialele dosarului printr-o încheiere protocolară.” ÎN DREPT A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile articolului 43 alin. (6) din Codul de procedură civilă sunt contrare articolului 20 din Constituție, care garantează accesul la justiție, și articolului 23 din Constituție, care stabilește dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. De asemenea, autorul sesizării consideră că prevederile contestate sunt contrare principiului imparțialității judecătorilor, prevăzut de articolul 116 din Constituție.

În viziunea autorului excepției, potrivit prevederilor contestate judecătorul nu se poate pronunța în fond asupra cererii de strămutare a cauzei, fiind limitat doar la a examina dacă nu a fost formulată anterior o altă cerere identică. Astfel, dispozițiile contestate limitează dreptul părților de a solicita strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad.

De asemenea, autorul excepției solicită să fie declarată neconstituțională și procedura de examinare a cererii de strămutare a cauzei, prevăzută de articolul 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură civilă, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de dl avocat Dumitru Pavel, în dosarul nr. 25c 11 -56/2015, pendinte la judecătoria Chișinău, sediul Centru. Excepția este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie alin. (4) și ultima teză din alin. (6) al articolului 43 din Codul de procedură civilă.

Curtea menționează că, în conformitate cu dispozițiile alin. (6) din articolul 43 din Codul de procedură civilă, nu este admisă formularea unei noi cereri de strămutare pe baza acelorași motive dacă anterior strămutarea a fost respinsă sau întemeiată pe motive cunoscute la data soluționării cererii anterioare. În acest caz, cererea de strămutare se anexează la materialele dosarului printr-o încheiere protocolară.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 20 din Constituție, Curtea menționează că accesul la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legislator (a se vedea HCC nr. 14 din 15 noiembrie 2012, § 58; DCC nr.74 din 21 mai 2019, § 16; Cauza Lungoci v. României, 26 ianuarie 2006 , § 36).

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a cauzei, ci o procedură specială, care ține de buna administrare a justiției. Curtea menționează că „încheierea” reprezintă actul instanței de judecată prin care pricina civilă nu se soluționează în fond. În acest sens, Curtea subliniază că procedura de soluționare a strămutării cauzei nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicțional, ci este vorba de o chestiune de administrare a actului de justiție. Procedura în care se examinează strămutarea unei cauze este o procedură incidentală, al cărei obiect este distinct de obiectul propriu al procesului civil la care se referă cauza (DCC nr. 65 din 12 octombrie 2016, § 22-23).

În acest context, Curtea menționează că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legislator cu respectarea anumitor exigențe. Așadar, prin prisma celor enunțate, Curtea reține că dispozițiile contestate nu aduc atingere accesului liber la justiție și nici dreptului la un proces echitabil, garantate de articolul 20 din Constituție și de articolul 6 din Convenția Europeană. Ele instituie condiții pentru a preveni eventualele abuzuri de drept procedural și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății.

Cu referire la critica de neconstituționalitate a prevederilor contestate raportată la articolul 23 din Constituție, Curtea reține că dispozițiile de lege prevăd suficient de clar că nu se admite reiterarea unei noi cereri de strămutare pe baza acelorași motive dacă anterior strămutarea a fost respinsă sau întemeiată pe motive cunoscute la data soluționării cererii anterioare, iar în acest caz cererea de strămutare se anexează la materialele dosarului printr-o încheiere protocolară. Așadar, prevederile criticate sunt conforme cerințelor de claritate și previzibilitate a legii.

De asemenea, Curtea reține că critica autorului excepției referitoare la încălcarea principiilor independenței și imparțialității instanței de judecată este nefondată. Astfel, prevederile legale criticate nu doar că nu îngrădesc independența și imparțialitatea instanței, ci dimpotrivă, acestea corespund prevederilor articolului 116 din Constituție, conform căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Sub acest aspect, imparțialitatea judecătorului nu este afectată atunci când, conform procedurii stabilite de lege, judecătorul nu admite formularea unei noi cereri de strămutare pe aceleași motive dacă anterior strămutarea a fost respinsă sau întemeiată pe baza acelorași motive cunoscute la data soluționării cererii anterioare și emite o încheiere protocolară care o anexează la dosar.

Totodată, Curtea relevă că instanța de judecată nu se pronunță cu privire la soluția care ar putea fi pronunțată în cauză. Ea doar aplică principiile procesual civile, pentru o soluționare corectă a cauzei în cadrul unui proces echitabil, cu scopul de a nu tergiversa examinarea cauzelor.

Cu privire la solicitarea autorului de a declara neconstituțională procedura de examinare a cererii de strămutare a cauzei prevăzută de articolul 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Curtea menționează că ea intervine doar atunci când există o problemă care afectează caracterul echitabil general al procesului. Curtea reiterează că posibilitatea aplicării defectuoase a unei norme legale nu face incidentă Constituția (DCC nr. 32 din 29 martie 2018, § 22).

Având în vedere cele menționate, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate nu poate fi admisă pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolului 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a articolelor 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 43 alineatele (4) și (6) din Codul de procedură civilă, ridicată de către dl avocat Dumitru Pavel, în dosarul nr. 25c 11 -56/2015, pendinte la judecătoria Chișinău, sediul Centru. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Vladimir ȚURCAN Chișinău, 10 octombrie 2019 DCC nr. 109 Dosarul nr. 118g/2019