Decizie nr. 142 din 13.08.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 192 alin. (2) din Codul administrativ, ridicată de dl Ilarion Bivol, parte în dosarul nr. 3-60/2025, pendinte la Judecătoria Hâncești, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecătoare Maria Ganganu de la Judecătoria Hâncești, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. ÎN FAPT A. Circumstanțele litigiului principal

Pe rolul Judecătoriei Hâncești, sediul central, se află o acțiune în contencios administrativ inițiată de dl Ilarion Bivol împotriva Primăriei satului Costești, raionul Ialoveni.

La 24 noiembrie 2025, dl Ilarion Bivol a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 192 alin. (2) din Codul administrativ.

Printr-o încheiere din 19 februarie 2026, judecătoarea cazului a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 20 Accesul liber la justiţie „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.” 2

Autorul excepției susține că examinarea acțiunilor în contencios administrativ de către judecătorii specializați îngrădește accesul liber la justiție, deoarece îi obligă pe justițiabili să se deplaseze la instanța de judecată în care activează judecătorul specializat, în situația când există o instanță de judecată în raza teritorială a localității în care domiciliază. Necesitatea de a se deplasa într-un alt raion creează incomodităţi legate de transport și de timpul necesar pentru a ajunge la sediul instanței de judecată în cauză.

De vreme ce acțiunile în contencios administrativ sunt similare acțiunilor civile și ar putea fi examinate de judecători de drept comun, autorul excepției consideră că prevederea contestată îi afectează dreptul de acces la justiţie, contrar articolului 20 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul administrativ, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că ea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă articolul 192 alin. (2) din Codul administrativ, care nu a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul examinării unei acțiuni în contencios administrativ de un judecător specializat al instanţei de judecată. În aceste condiţii, Curtea reţine că este competentă să continue examinarea sesizării în cauză.

Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului 3

Autorul sesizării susține că prevederea contestată încalcă articolul 20 (accesul liber la justiție) din Constituție.

Curtea subliniază că articolul 20 din Constituţie garantează dreptul la o instanță de judecată stabilită de lege pentru contestarea actelor care violează drepturile, libertățile şi interesele legitime ale persoanei. Curtea reiterează că acest drept implică posibilitatea ca instanța de judecată să soluționeze, pe baza normelor de drept şi a unei proceduri judiciare, orice chestiune care ține de competența sa (a se vedea DCC nr. 192 din 23 decembrie 2022, § 23).

În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că exercitarea dreptului de acces la justiţie de către titularul său poate avea loc într-un anumit cadru legal, prestabilit de legislator, cu respectarea anumitor exigenţe (a se vedea DCC nr. 109 din 10 octombrie 2019, § 18). Reglementarea condiţiilor de exercitare a acestui drept nu constituie o suprimare sau diminuare a dreptului de acces la justiţie, atât timp cât nu se aduce atingere substanţei acestuia şi există garanţii procedurale efective (a se vedea DCC nr. 6 din 18 ianuarie 2022, § 21).

Analizând conținutul normei criticate în prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta nu conține prevederi care ar limita accesul liber la justiție, garantat de articolul 20 din Constituţie. Sub acest aspect, Curtea notează că norma contestată nu stabilește care sunt sediile instanțelor judecătorești și numărul judecătorilor specializați, ci doar competența judecătorilor specializați de a examina acțiunile în contencios administrativ.

Faptul că o anumită categorie de litigii se examinează de judecătorii specializați nu suprimă accesul la justiţie, ci reprezintă o opțiune de organizare judiciară, care ţine de marja de apreciere a Parlamentului, pe baza articolelor 72 alin. (3) lit. e) şi 115 alin. (4) din Constituţie.

De asemenea, Curtea reiterează că articolul 20 din Constituție nu îi garantează justițiabilului dreptul ca litigiul său să fie examinat la sediul instanței situat cel mai aproape de domiciliul său și nici dreptul de a alege competența teritorială a instanței. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că necesitatea deplasării persoanei la sediul instanței competente nu afectează dreptul de acces la un tribunal (a se vedea DCC nr. 170 din 7 decembrie 2023, §§ 18-22; DCC nr. 1 din 18 ianuarie 2024, §§ 16-17).

Prin urmare, Curtea nu constată incidența articolului 20 din perspectiva criticilor formulate de autorul excepției.

Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 27 alin. (2), (4) lit. d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională 4