Decizie nr. 192 din 23.12.2022

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 39 alin. (11) din Codul de procedură civilă, ridicată din oficiu de dnii judecători Vitalie Cotorobai, Ala Malîi și Angela Braga, în dosarul nr. 2ac-396/2022, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. A. Circumstanțele litigiului principal

SRL „Vitasanmax” a formulat o acțiune civilă împotriva SRL „Termobloc” cu privire la încasarea penalităților contractuale și a cheltuielilor de judecată. Dat fiind faptul că punctul 11.3 din contractul de vânzare- cumpărare stabilește că locul de executare a acestuia corespunde cu adresa juridică a vânzătorului, societatea reclamantă a depus acțiunea civilă la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, pe baza articolului 39 alin. (11) din Codul de procedură civilă.

La 23 decembrie 2021, Judecătoria Chișinău a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată. SRL „Vitasanmax” a contestat cu apel hotărârea primei instanțe.

Printr-o încheiere, dnii judecători Vitalie Cotorobai, Ala Malîi și Angela Braga de la Curtea de Apel Chișinău au ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a articolului 39 alin. (11) din Codul de procedură civilă și au trimis, în acest sens, sesizarea la Curtea Constituțională. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: 2

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, sunt următoarele: Articolul 39 Competența la alegerea reclamantului „[...] (11) Acţiunea născută din contractul în care se indică locul executării lui poate fi intentată şi în oricare dintre sediile instanţei din acel loc. [...] (14) Alegerea între instanţele care, conform prezentului articol, sânt competente să judece cauza aparţine reclamantului. [...].” ÎN DREPT A. Argumentele autorilor sesizării privind excepția de neconstituționalitate

Autorii menționează că reclamantul nu a intentat prezenta acțiune civilă în instanța în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului, ci în instanța în a cărei rază teritorială se află locul executării contractului, care corespunde cu adresa juridică a vânzătorului. Astfel, societatea reclamantă a intentat acțiunea în conformitate cu articolul 39 alin. (11) din Codul de procedură civilă, care stabilește că acţiunea născută din contractul în care se indică locul executării lui poate fi intentată în oricare dintre sediile instanţei din acel loc.

Autorii susțin că norma contestată îi permite reclamantului să sesizeze instanța de la locul indicat de părți în contract, deși locul indicat s-ar putea să nu aibă legătură cu executarea contractului. Prin urmare, norma contestată le conferă părților contractante o marjă discreționară nelimitată cu privire la alegerea instanței de judecată competente să soluționeze un eventual litigiu prin indicarea locului executării contractului.

Autorii pretind că norma contestată nu prevede cu claritate circumstanțele în care reclamantul poate alege instanța competentă să 3

Din acest motiv, autorii pretind că prevederile contestate nu corespund exigențelor calității legii și afectează dreptul la judecarea cauzei de către instanța competentă, în conformitate cu articolul 20 alin. (1) din Constituție.

În opinia autorilor, prevederile contestate sunt contrare articolelor 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] și 115 [instanțele judecătorești] din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, ține de competența Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate, ridicată din oficiu de Colegiul Curții de Apel Chișinău, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 39 alin. (11) din Codul de procedură civilă, care prevede că acţiunea născută din contractul în care se indică locul executării lui poate fi intentată şi în oricare dintre sediile instanţei din acel loc. Curtea constată că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect încasarea penalității contractuale și a cheltuielilor de judecată. Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate de instanţa de apel care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorilor excepției, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 63 din 22 aprilie 2022, § 18).

Autorii excepției pretind că textul contestat contravine articolelor 20 [accesul liber la justiție], 23 [dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle] și 115 [instanțele judecătorești] din Constituție.

Referitor la existența unei ingerințe în articolul 23 din Constituție, Curtea reiterează că acesta nu poate fi invocat de sine stătător. Pentru a fi aplicabil, autorul excepției de neconstituționalitate trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție (DCC nr. 185 din 25 noiembrie 2021, § 25).

Cu privire la incidența articolului 20 din Constituție, Curtea observă că autorii susțin că norma contestată nu este clară și permite reclamantului să sesizeze oricare dintre sediile instanței din raza locului de executare a contractului. 4

Curtea subliniază că articolul 20 din Constituție garantează dreptul la o instanță de judecată stabilită de lege pentru contestarea actelor care violează drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei. Curtea menţionează că acest drept implică posibilitatea ca instanţa de judecată sesizată să soluţioneze, pe baza normelor de drept şi a unei proceduri judiciare, orice chestiune care ţine de competenţa sa (Argyrou şi alţii v. Grecia, 15 ianuarie 2009, § 24).

Curtea reține că articolul 20 din Constituție este destinat să asigure accesul la un tribunal al persoanelor împotriva acțiunilor care le-au afectat drepturile și interesele. Totuși, în această cauză, Curtea constată că autorii sesizării nu au invocat incidența articolului 20 din Constituție în vederea protecției dreptului de acces la un tribunal al reclamantului sau al pârâtului, ci pentru că prevederile contestate îi acordă reclamantului dreptul de a-și alege instanța competentă pentru a-i soluționa litigiul. Sub acest aspect, Curtea menționează că articolul 20 din Constituție este destinat protecției drepturilor persoanelor fizice sau juridice și nu poate fi invocat în detrimentul beneficiarilor acestei norme constituționale. Așadar, Curtea nu reține incidența articolului 20 din Constituție.

Referitor la incidenţa articolului 115 din Constituţie, Curtea reţine că autorii excepţiei nu au motivat caracterul contradictoriu al dispoziţiilor contestate cu prevederile acestui articol. Simpla trimitere la această prevedere constituţională nu poate fi considerată o critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea DCC nr. 40 din 29 martie 2022, § 25).

Prin urmare, Curtea constată că sesizarea în cauză nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 39 alin. (11) din Codul de procedură civilă, ridicată din oficiu de dnii judecători Vitalie Cotorobai, Ala Malîi și Angela Braga, în dosarul nr. 2ac-396/2022, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, 5