Decizie nr. 74 din 21.05.2019

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 267 lit. k

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost depusă la Curtea Constituțională pe 15 mai 2019, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe 30 octombrie 2018, dl Victor Negru a depus la Judecătoria Cimișlia, sediul central, o cerere de chemare în judecată împotriva dnelor Aurica Borgan și Liuba Paci cu privire la recunoașterea nulității și anularea contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Cimișlia, sediul central, din 22 februarie 2019, cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol, în baza articolului 267 lit. k

Pe 26 aprilie 2019, în cadrul examinării recursului, dnii judecători Grigori Covali, Ștefan Starciuc și Ludmila Caraianu au ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a articolului 267 lit. k

Prin încheierea Curții de Apel Comrat s-a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin că dispozițiile contestate de la articolul 267 lit. k

În opinia autorilor excepției, prevederile contestate contravin articolelor 20, 23, 26 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de către dnii judecători Grigori Covali, Ștefan Starciuc și Ludmila Caraianu, în dosarul nr. 2r-28/2019, pendinte la Curtea de Apel Comrat. Astfel, sesizarea este formulată de către subiecte căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile articolului 267 lit. k

Dreptul de acces la un tribunal, garantat de articolul 20 din Constituție, trebuie să fie unul practic și efectiv, nu teoretic și iluzoriu. Efectivitatea dreptului în discuție reclamă ca persoanele să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act care constituie o ingerință în exercitarea drepturilor lor. Dreptul de acces la un tribunal include nu doar dreptul de a iniția o acțiune, ci și dreptul la soluționarea cauzei de către un tribunal competent să se pronunțe asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept (

Curtea reține că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut. Acesta poate fi limitat. Limitările accesului la o instanță trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie proporționale, pentru a nu afecta însăși esența dreptului.

Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție prin impunerea unor taxe de stat pentru cererile de chemare în judecată, Curtea menționează că accesul la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcția de restabilire a ordinii de drept, care se realizează de către autoritatea judecătorească, reprezintă de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legislatorul este îndreptățit să instituie taxe de stat pentru cererile de chemare în judecată pentru a putea acoperi anumite costuri ale procedurii judiciare la care participă părțile aflate în litigiu.

De asemenea, Curtea reține că articolul 20 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele judiciare, fiind firesc ca justițiabilii care beneficiază de activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora.

Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției (

În același sens, Curtea menționează că potrivit articolului 58 alin. (1) din Constituție, cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice. Prin urmare, legislatorul are deplina legitimitate constituțională de a impune taxe de stat judiciare fixe sau calculate la valoare, în funcție de obiectul litigiului. Curtea reține că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.

Curtea menționează că legislatorul a stabilit, prin dispozițiile articolelor 85-86 din Codul de procedură civilă, posibilitatea instanței de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor de stat judiciare. Această reglementare vizează tocmai acele situații în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanție a liberului acces la justiție. Aprecierea legalității și a caracterului fundamentat al cererilor întemeiate pe dispozițiile mai sus citate se realizează de către instanța de judecată, în baza prerogativelor conferite de Constituție și legi, având în vedere probele care însoțesc aceste cereri.

Mai mult, Curtea constată că articolul 268 din Codul de procedură civilă stabilește că, în cazul scoaterii cererii de pe rol, procesul ia sfârșit printr-o încheiere judecătorească. În încheiere, instanța indică modul de înlăturare a circumstanțelor specificate la articolul 267. După înlăturarea circumstanțelor care conduc la scoaterea cererii de pe rol, persoana interesată poate adresa instanței o nouă cerere, conform dispozițiilor generale.

Prin urmare, având în vedere că există suficiente garanții, apte să-i asigure reclamantului accesul la un tribunal, Curtea conchide că excepția de neconstituționalite este nefondată în această privință.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.