- Instanța
- Curtea Constituțională
- Data
- 16 aprilie 2015
- Tipul actului
- Hotărâri
Hotărâre nr. 7 din 16.04.2015
HOTĂRÂRE
PENTRU CONTROLUL CONSTITUȚIONALITĂȚII
unor prevederi din Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind testarea integrităţii profesionale ( Sesizarea nr. 43a/2014 ) CHIŞINĂU 16 aprilie 2015 În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională, statuând în componenţa: Dl Alexandru TĂNASE, președinte, Dl Aurel BĂIEŞU, Dl Igor DOLEA, Dl Tudor PANŢÎRU, Dl Victor POPA, judecători , cu participarea dlui Teodor Papuc, grefier , Având în vedere sesizarea depusă la 20 iunie 2014 şi înregistrată la aceeași dată, Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică, Având în vedere actele şi lucrările dosarului, Deliberând în şedinţă plenară închisă, Pronunţă următoarea hotărâre: PROCEDURA
La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 20 iunie 2014, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale de către deputaţii Galina Balmoş, Maria Postoico, Artur Reşetnicov şi Igor Vremea cu privire la controlul constituţionalităţii sintagmelor „ Curtea Constituţională " şi „ Instanţele judecătoreşti de toate nivelele " din Anexa la Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind testarea integrităţii profesionale.
La 31 iulie 2014, în temeiul articolului 31 alin. (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, autorii sesizării au completat sesizarea cu argumente adiţionale.
Autorii sesizării au pretins că testarea integrităţii profesionale a angajaţilor instanţelor judecătoreşti şi ai Curţii Constituţionale, inclusiv a judecătorilor, de către angajaţii unei autorităţi aflate sub controlul puterii executive (Centrul Naţional Anticorupţie), încalcă principiile statului de drept, separaţiei puterilor în stat şi independenţei justiţiei, precum şi dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea vieţii private, consfinţite de articolele 1 alin. (3), 6, 28, 116 alin. (1) şi (6), 123 alin. (1) şi 134 alin. (2) din Constituţie şi de articolele 6 şi 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare - „ Convenția Europeană ").
Prin decizia Curţii Constituţionale din 11 septembrie 2014, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
Curtea a solicitat opinia Comisiei europene pentru democraţie prin drept a Consiliului Europei (în continuare - „ Comisia de la Veneţia "). La 15 decembrie 2014, Comisia de la Veneția a comunicat Curţii Constituţionale Opinia sa amicus curiae (CDL-AD(2014)039) referitoare la Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind testarea integrităţii profesionale, adoptată în cadrul celei de-a 101-a sesiuni plenare (Veneția, 12-13 decembrie 2014).
De asemenea, în procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Președintelui Republicii Moldova, Parlamentului, Guvernului și Consiliului Superior al Magistraturii, atât înainte, cât şi după primirea Opiniei Comisiei de la Veneţia (a se vedea infra ).
Autorii sesizării au lipsit de la şedinţa plenară publică a Curţii. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Ion Creangă, şeful Direcţiei Generale Juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către doamnele Cristina Țărnă, vicedirector al Centrului Național Anticorupție, și Natalia Roșca, șef-adjunct al Direcției Generale Legislație a Ministerului Justiției. ÎN FAPT
La 23 decembrie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 325 privind testarea integrităţii profesionale.
Potrivit prevederilor articolului 2 din această lege, scopul ei este: a) asigurarea integrităţii profesionale, prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul entităţilor publice; b) verificarea modului de respectare de către agenţii publici a obligaţiilor şi atribuţiilor de serviciu, precum şi a regulilor de conduită; c) identificarea, evaluarea şi înlăturarea vulnerabilităţilor şi a riscurilor care ar putea determina sau favoriza actele de corupţie, actele conexe corupţiei sau faptele de comportament corupţional; d) neadmiterea unor influenţe necorespunzătoare în exercitarea obligaţiilor sau atribuţiilor de serviciu ale agenţilor publici.
În conformitate cu articolul 4 din lege, testul de integritate profesională constă în crearea şi aplicarea de către testor a unor situaţii virtuale, simulate, similare celor din activitatea de serviciu și materializate prin operaţiuni disimulate, condiţionate de activitatea şi comportamentul agentului public testat, în vederea urmăririi pasive şi stabilirii reacţiei şi a conduitei agentului public testat.
Legea a fost elaborată în cadrul realizării Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016, care viza iniţial doar reprezentanţii sectorului justiţiei .
În versiunea adoptată, Legea a extins aplicarea testelor de integritate și asupra „ autorităţilor, instituţiilor şi organizaţiilor (entităţi publice) care desfăşoară activităţi de interes public şi angajaţii cărora (agenţi publici) iminent sînt determinaţi sau expuşi riscurilor corupţionale sau de vulnerabilitate în exercitarea activităţii profesionale ", așa cum este specificat în Nota informativă care a însoţit proiectul legii.
Potrivit articolului 5 din lege, testele de integritate profesională se aplică în cazul agenţilor publici angajaţi în cadrul entităţilor publice prevăzute în anexă, între care Curtea Constituțională și instanțele judecătorești de toate nivelele. Legea exclude din câmpul său de aplicare Președintele Republicii Moldova, Prim-ministrul, deputații , în acest sens Anexa legii indicând doar angajaţii „ Secretariatului Parlamentului", „ Aparatului Președintelui Republicii Moldova" și ai „ Cancelariei de Stat".
Testele de integritate profesională sunt realizate de către angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie, precum şi de către cei ai Serviciului de Informaţii şi Securitate în privinţa angajaților Centrului Naţional Anticorupţie și a propriilor angajați.
Anterior adoptării Legii privind testarea integrității profesionale, un asemenea instrument a fost instituit în legislația națională pentru colaboratorii poliției. Astfel, potrivit articolului 40 din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului, testarea integrităţii profesionale a poliţiştilor este efectuată de subdiviziunea specializată din subordinea Ministerului Afacerilor Interne , ai cărei angajaţi sunt testaţi, la rândul lor, de către Centrul Naţional Anticorupţie.
Legea nr. 325 privind testarea integrității profesionale a intrat în vigoare la 14 februarie 2014, testarea integrităţii profesionale fiind aplicabilă începând cu data de 14 august 2014.
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
A. Legislaţia naţională
Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr. 1) sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „[...] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate." Articolul 4 Drepturile şi libertăţile omului „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale." Articolul 6 Separaţia şi colaborarea puterilor „În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei." Articolul 20 Accesul liber la justiţie „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie." Articolul 28 Viaţa intimă, familială şi privată „Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată." Articolul 54 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi „[...] (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. [...] (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii." Articolul 116 Statutul judecătorilor „(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii. [...] (6) Sancţionarea judecătorilor se face în conformitate cu legea." Articolul 123 Atribuţiile [Consiliului Superior al Magistraturii] „(1) Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători. [...]." Articolul 134 Statutul [Curţii Constituţionale] „[...] (2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei. [...]."
Prevederile relevante ale Legii nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind testarea integrităţii profesionale (M.O., 2014, nr. 35-41/73) sunt următoarele: Articolul 2 Scopul testării „Testarea integrităţii profesionale se realizează în scopul: a) asigurării integrităţii profesionale, al prevenirii şi combaterii corupţiei în cadrul entităţilor publice; b) verificării modului de respectare de către agenţii publici a obligaţiilor şi atribuţiilor de serviciu, precum şi a regulilor de conduită; c) identificării, evaluării şi înlăturării vulnerabilităţilor şi a riscurilor care ar putea determina sau favoriza actele de corupţie, actele conexe corupţiei sau faptele de comportament corupţional; d) neadmiterii unor influenţe necorespunzătoare în exercitarea obligaţiilor sau atribuţiilor de serviciu ale agenţilor publici." Articolul 4 Noţiuni „[...] test de integritate profesională - crearea şi aplicarea de către testor a unor situaţii virtuale, simulate, similare celor din activitatea de serviciu, materializate prin operaţiuni disimulate, condiţionate de activitatea şi comportamentul agentului public testat, în vederea urmăririi pasive şi stabilirii reacţiei şi a conduitei agentului public testat; [...] risc întemeiat - risc fără de care scopul socialmente util de fixare obiectivă a comportamentului agentului public în cadrul testului de integritate profesională nu poate fi atins, iar testorul de integritate profesională care riscă a luat măsuri de prevenire a unor daune aduse intereselor ocrotite de lege. [...]." Articolul 5 Subiecţii testării integrităţii profesionale „(1) Subiecţi ai testării integrităţii profesionale sînt entităţile publice, agenţii publici şi testorii de integritate profesională. (2) Testele de integritate profesională se aplică agenţilor publici angajaţi în cadrul entităţilor publice prevăzute în anexă. (3) Testele de integritate profesională sînt realizate de către angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate." Articolul 9 Garanţii şi responsabilităţi „(1) În cazul unui rezultat negativ al testului de integritate profesională, agenţii publici testaţi poartă doar răspundere disciplinară, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate şi în conformitate cu legislaţia care reglementează activitatea entităţilor publice respective, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (2). (2) Rezultatele şi materialele testului de integritate profesională nu pot fi utilizate ca mijloace de probă într-un proces penal sau contravenţional împotriva agentului public testat. (3) Metodele şi mijloacele de testare şi fixare a testelor de integritate profesională nu reprezintă activităţi speciale de investigaţie în sensul Legii nr. 59 din 29 martie 2012 privind activitatea specială de investigaţie. (4) Utilizarea materialelor testului de integritate profesională într-un proces civil se admite în condiţiile legislaţiei procesuale civile. Raportul privind rezultatele testării integrităţii profesionale şi materialele testului de integritate profesională pot fi utilizate ca probe într-un proces civil în cazul în care acestea sînt pertinente, admisibile şi veridice, cu respectarea interesului public, a drepturilor şi libertăţilor omului, precum şi a condiţiilor de desecretizare. (5) Nu constituie contravenţie sau infracţiune acţiunea testorului de integritate profesională ce are la bază un risc întemeiat, având ca scop atragerea atenţiei agentului public testat, dacă activitatea de testare a integrităţii profesionale nu poate fi realizată fără implicarea acestui risc. (6) În cazul în care în timpul desfăşurării testului de integritate profesională au fost constatate alte activităţi ilegale ale agenţilor publici testaţi sau ale persoanelor terţe, instituţia care a realizat testarea integrităţii profesionale sesizează organul competent pentru a fi luate măsurile stabilite de legislaţia în domeniu." Articolul 10 Iniţierea testării integrităţii profesionale „(1) Testarea integrităţii profesionale se iniţiază de către: a) Centrul Naţional Anticorupţie - în privinţa tuturor agenţilor publici din cadrul entităţilor publice prevăzute în anexă, cu excepţia Serviciului de Informaţii şi Securitate; b) Serviciul de Informaţii şi Securitate - în privinţa angajaţilor Centrului Naţional Anticorupţie; c) subdiviziunea securitate internă a Serviciului de Informaţii şi Securitate - în privinţa angajaţilor acestuia. (2) Iniţierea testării integrităţii profesionale şi selectarea agenţilor publici care urmează a fi supuşi testării se fac în funcţie de: a) riscurile şi vulnerabilităţile la corupţie identificate în activitatea entităţilor publice respective; b) informaţiile deţinute şi sesizările primite de instituţia care realizează testarea integrităţii profesionale; c) solicitările motivate ale conducătorilor entităţilor publice prevăzute în anexă. (3) Decizia privind realizarea testării integrităţii profesionale a agenţilor publici din cadrul unei entităţi publice este luată de către coordonatorul activităţii de testare a integrităţii profesionale fără informarea prealabilă a conducerii entităţii publice vizate. În caz de necesitate, testorii integrităţii profesionale colaborează cu reprezentanţii entităţii publice în care activează agentul public testat în condiţiile prezentei legi şi ale actelor normative speciale ce reglementează cooperarea în domeniu." Articolul 11 Coordonarea testării integrităţii profesionale „(1) Testarea integrităţii profesionale a agenţilor publici este coordonată de către o persoană cu funcţie de conducere din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie sau al Serviciului de Informaţii şi Securitate. (2) Coordonatorul activităţii de testare a integrităţii profesionale desemnează, în mod confidenţial, pentru fiecare acţiune de testare a integrităţii profesionale un testor de integritate profesională care asigură desfăşurarea tuturor activităţilor de testare a integrităţii profesionale şi este responsabil de întocmirea planului de testare a integrităţii profesionale şi de prezentarea rapoartelor cu rezultatele obţinute în urma activităţilor de testare. (3) Planul de testare a integrităţii profesionale este un document cu caracter confidenţial, care se aprobă de către coordonatorul activităţii de testare a integrităţii profesionale şi conţine următoarele informaţii: a) iniţiatorul testării şi decizia motivată de iniţiere a testării; b) subiecţii testării; c) operaţiunile disimulate preconizate; d) locul, durata, participanţii şi asigurarea logistică a testării; e) situaţiile virtuale simulate, ipotezele de comportament şi variantele de acţiune ale testorului integrităţii profesionale şi ale agentului public testat; f) acţiunile ce au la bază un risc întemeiat; g) alte informaţii relevante pentru realizarea testării. (4) Testorul integrităţii profesionale poate modifica planul de testare a integrităţii profesionale din oficiu şi/sau în funcţie de necesitate, în cazul survenirii unor informaţii suplimentare. Coordonatorul activităţii de testare este informat despre modificările survenite." Articolul 12 Mijloacele şi metodele de testare şi fixare a testelor de integritate profesională „(1) Testorii de integritate profesională îşi desfăşoară activitatea în mod confidenţial. (2) În cazuri excepţionale, la realizarea testului de integritate profesională pot participa şi alte persoane, cu acordul lor prealabil şi cu prezentarea garanţiilor că nu vor deconspira activitatea desfăşurată. (3) Pentru aprecierea obiectivă a rezultatului testului de integritate profesională, acesta va fi înregistrat obligatoriu prin mijloacele audio/video şi mijloacele de comunicare aflate asupra testorului sau folosite de către acesta. (4) La realizarea testului de integritate profesională se pot utiliza documente ce susţin o activitate disimulată sau legenda folosită, inclusiv documente de acoperire. (5) În cadrul activităţilor de testare a integrităţii profesionale se pot utiliza mijloace de transport, mijloace de înregistrare audio/video, mijloace de comunicare, precum şi alte mijloace tehnice de obţinere ascunsă a informaţiei din dotarea Centrului Naţional Anticorupţie şi/sau a Serviciului de Informaţii şi Securitate. În caz de necesitate, când utilizarea mijloacelor din dotarea Centrului Naţional Anticorupţie şi/sau a Serviciului de Informaţii şi Securitate este inoportună sau imposibilă, se pot folosi mijloace şi din alte surse, cu consimţământul prealabil al proprietarului/deţinătorului acestora, dar evitând informarea lui asupra scopului real al folosirii mijloacelor respective. (6) Pentru asigurarea unor probe exacte în testul de integritate profesională, în cazul pretinderii sau acceptării primirii de către agenţii publici testaţi a unor bunuri, servicii, privilegii sau avantaje, testorii integrităţii profesionale pot transmite bunuri, oferi servicii, acorda privilegii şi avantaje, acestea fiind indicate în prealabil în planul de testare a integrităţii profesionale şi coordonate în conformitate cu art. 11." Articolul 14 Rezultatul pozitiv al testului de integritate profesională „(1) Se consideră rezultat pozitiv al testului de integritate profesională situaţia în care raportul privind rezultatele testării constată că agentul public testat: a) a dat dovadă de integritate profesională; b) a comunicat neîntârziat conducerii entităţii publice despre faptul că asupra sa s-a exercitat o influenţă necorespunzătoare, i s-au transmis bunuri, i s-au oferit servicii, i s-au acordat privilegii sau avantaje. (2) În cazul unui rezultat pozitiv al testului, instituţia care a realizat testarea integrităţii profesionale comunică rezultatul respectiv conducerii entităţii publice în care activează agentul public testat, în termen de 6 luni de la data testării, asigurând confidenţialitatea şi conspirarea. Comunicarea rezultatului se face printr-un demers oficial, fără a anexa raportul privind rezultatele testării integrităţii profesionale sau copia înregistrării audio/video a testului realizat. (3) Conducătorul entităţii publice din care face parte agentul public testat le comunică agenţilor publici din cadrul entităţii respective despre realizarea testării, fără a oferi numele agentului public testat, în termen de 10 zile lucrătoare din data comunicării rezultatului testului." Articolul 15 Rezultatul negativ al testului de integritate profesională „[...] (2) În cazul unui rezultat negativ al testului, instituţia care a realizat testarea integrităţii profesionale transmite, în termen de 10 zile lucrătoare de la data realizării testului, raportul privind rezultatele testării integrităţii profesionale entităţii abilitate cu funcţii de constatare a abaterilor disciplinare comise de agentul public respectiv pentru aplicarea măsurilor disciplinare conform dispoziţiilor legale. (3) Instituţia care a realizat testarea integrităţii profesionale asigură accesul entităţii abilitate cu constatarea abaterilor disciplinare sesizate la înregistrarea audio/video a testului de integritate profesională realizat şi la alte materiale ce confirmă rezultatul negativ al testului. În vederea asigurării confidenţialităţii şi a conspirării, imaginea şi vocea altor persoane decât agentul public testat, imaginile automobilelor, localurilor, ale altor fundaluri, precum şi sunetele împrejurărilor înregistrate pot fi prezentate astfel încât să nu poată fi recunoscute. (4) În termen de 30 de zile de la primirea sesizării, entitatea sesizată examinează materialele cu privire la testul negativ al integrităţii profesionale şi informează imediat instituţia care a realizat testul despre măsurile întreprinse şi sancţiunile aplicate, oferind o copie a deciziei respective." Articolul 16 Consecinţele rezultatului negativ al testului de integritate profesională „(1) Sancţiunile disciplinare ca urmare a rezultatului negativ al testului de integritate profesională, inclusiv eliberarea din funcţie a agentului public testat, se aplică conform legislaţiei ce reglementează activitatea entităţii publice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. (2) Aplicarea sancţiunii eliberării din funcţie este obligatorie dacă în timpul testului s-a stabilit că agentul public a admis încălcările prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a). [...]." Articolul 17 Contestarea sancţiunilor disciplinare aplicate „Sancţiunea disciplinară aplicată ca urmare a rezultatului negativ al testului de integritate profesională poate fi contestată de agentul public testat în instanţa de contencios administrativ, în modul prevăzut de legislaţie." Articolul 18 Păstrarea înregistrărilor efectuate în cadrul testelor de integritate profesională „(1) Înregistrările audio/video efectuate în cadrul testării integrităţii profesionale se păstrează: a) în cazul unui rezultat pozitiv - până la informarea angajaţilor încadraţi în entitatea publică din care face parte agentul public supus testării; b) în cazul unui rezultat negativ - până la hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată sau până la expirarea termenului prescris de contestare a sancţiunii, dacă instituţia care a realizat testarea integrităţii profesionale nu deţine informaţii despre o eventuală contestare. (2) După expirarea termenelor stabilite la alin. (1), înregistrările audio/video efectuate în cadrul testului de integritate profesională se distrug." Articolul 19 Controlul parlamentar asupra activităţii de testare a integrităţii profesionale „(1) Controlul parlamentar asupra activităţii de testare a integrităţii profesionale este exercitat de către Comisia de securitate naţională, apărare şi ordine publică şi Comisia juridică, numiri şi imunităţi. (2) Centrul Naţional Anticorupţie şi Serviciul de Informaţii şi Securitate prezintă comisiilor menţionate la alin. (1), anual, până la data de 30 ianuarie, câte un raport cu privire la activităţile de testare a integrităţii profesionale, care va cuprinde: a) numărul de teste de integritate profesională realizate; b) rezultatele testelor de integritate profesională; c) numărul de contestări ale sancţiunilor disciplinare aplicate. (3) Comisia de securitate naţională, apărare şi ordine publică şi Comisia juridică, numiri şi imunităţi pot solicita, în limitele competenţelor, orice informaţie suplimentară cu privire la activitatea de testare a integrităţii profesionale a agenţilor publici dacă consideră că rapoartele prezentate sînt incomplete." "Anexă Entităţile publice ai căror angajaţi se supun testării cu privire la integritatea profesională Secretariatul Parlamentului Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova Cancelaria de Stat, inclusiv oficiile teritoriale ale acesteia Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate (ministerele, alte autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă) Consiliul Superior al Magistraturii, colegiile şi organele din subordinea acestuia Curtea Constituţională Instanţele judecătoreşti de toate nivelele Organele procuraturii de toate nivelele Serviciul de Informaţii şi Securitate Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat Centrul pentru Drepturile Omului Curtea de Conturi Comisia Electorală Centrală Comisia Naţională de Integritate Comisia Naţională a Pieţei Financiare Banca Naţională a Moldovei Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal Consiliul Coordonator al Audiovizualului Consiliul Concurenţei Consiliul pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei Casa Naţională de Asigurări Sociale Serviciul de Stat de Arhivă, inclusiv arhivele centrale de stat Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică Centrul Serviciului Civil Serviciul de Stat de Curieri Speciali Autorităţile administraţiei publice locale."
Prevederile relevante ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele: Articolul 6 Dreptul la un proces echitabil „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. [...]." Articolul 8 Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora." ÎN DREPT
Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, posibilitatea testării integrităţii profesionale a judecătorilor Curţii Constituţionale şi a celor din instanţele judecătoreşti ordinare de către angajații Centrului Naţional Anticorupţie.
Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituţionale interconexe, precum statul de drept, buna-administrare, separaţia puterilor în stat şi independenţa sistemului judiciar, integritatea şi responsabilitatea agenţilor publici, garanţiile unui proces echitabil şi ale respectării vieţii private, în contextul imperativului luptei împotriva corupţiei.
A. ADMISIBILITATEA
22. În conformitate cu decizia sa din 11 septembrie 2014, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, al articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi al articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii legilor ţine de competenţa sa.
Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale conferă deputatului în Parlament dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea conformității normelor legislative cu Constituţia, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.
Curtea notează că autorii sesizării au contestat sintagmele „Curtea Constituţională" şi „Instanţele judecătoreşti de toate nivelele" din Anexa la Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind testarea integrităţii profesionale, invocând pretinsa încălcare a articolelor 1 alin. (3), 6, 20, 28, 116 alin. (1) şi (6), 123 alin. (1) şi 134 alin. (2) din Constituţie.
Curtea constată că Anexa nu poate exista separat de lege şi urmează a fi examinată împreună cu prevederile acesteia. Astfel, pentru a determina constituţionalitatea includerii anumitor subiecți în Anexă, este necesară verificarea conformității legii de bază cu prevederile Constituţiei .
Totodată, Curtea reţine că includerea „Curții Constituționale" și a „instanțelor judecătorești de toate nivelele" în lista entităților publice stabilite de Anexă, şi nu doar a „secretariatelor" acestora, precum în cazul Parlamentului, Preşedintelui sau Guvernului Republicii Moldova, supune judecătorii acestor autorități, în mod incontestabil, procesului de testare a integrității profesionale, prevăzut de legea contestată.
Având în vedere faptul că Legea fundamentală a Republicii Moldova, dar și Convenția Europeană, garantează dreptul la un proces echitabil și dreptul la viața privată nu doar judecătorilor, ci și celorlalte persoane, Curtea consideră necesară, în baza articolului 6 alin. (2) din Codul jurisdicției constituționale, examinarea constituționalității Legii nr. 325 din 23 decembrie 2013 în privința tuturor agenților publici indicați în Anexă.
Astfel, pentru a răspunde întrebărilor adresate prin prezenta sesizare, Curtea va stabili conformitatea mecanismului testării integrităţii profesionale cu standardele constituţionale, astfel cum este reglementat acesta prin Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 .
Astfel, dar şi ţinând cont de faptul că principala noutate a legii o constituie utilizarea unor „testori de integritate", Curtea va examina (1) dacă sunt respectate garanțiile dreptului la un proces echitabil, inclusiv ale dreptului de a nu fi judecat în baza probelor acumulate în urma provocării (articolul 20 din Constituţie şi articolul 6 § 1 din Convenţia Europeană), (2) dacă este respectat dreptul la viaţa privată (articolul 28 din Constituţie şi articolul 8 din Convenţia Europeană), precum şi (3) dacă sunt respectate principiile separaţiei puterilor în stat şi al independenţei sistemului judiciar (articolul 6 din Constituţie) .
Curtea constată că prevederile contestate nu au mai făcut obiect al controlului constituţionalităţii.
Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale.
B. CONSIDERAŢII GENERALE
- Statul de drept şi lupta împotriva corupţiei
Curtea a afirmat constant în jurisprudenţa sa că fenomenul corupţiei subminează democraţia şi statul de drept , conduce la încălcarea drepturilor omului, subminează economia şi erodează calitatea vieţii. Prin urmare, lupta împotriva corupţiei este parte integrantă a garantării respectării statului de drept (a se vedea, inter alia , Hotărârile nr. 4 din 22 aprilie 2013, nr. 22/2013 și nr. 26/2014).
Curtea relevă că lupta împotriva corupţiei a fost declarată obiectiv naţional prin diverse angajamente internaţionale şi documente naţionale, precum Convenția penală privind corupția (încheiată la Strasbourg, la 27 ianuarie 1999 și ratificată de Republica Moldova pe 14 ianuarie 2004, prin Legea nr. 428 din 30 octombrie 2003), Strategia naţională anticorupţie pe anii 2011-2015 (aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 154/2011), Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 (aprobată prin Legea nr. 231 din 25 noiembrie 2011) şi Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia (aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 6/2012), Legea nr. 90 din 25 aprilie 2008 privind prevenirea şi combaterea corupţiei, Strategia de consolidare instituţională a Centrului Naţional Anticorupţie (aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 232/2012).
Cu toate acestea, Republica Moldova se confruntă cu provocări serioase în procesul de combatere și prevenire a corupției, flagel larg răspândit în aproape întreg sectorul public.
Potrivit Indicelui Percepţiei Corupţiei (IPC), monitorizat de „Transparency International", Republica Moldova s-a plasat în anul 2014 pe locul 103 din 175 ţări incluse în clasamentul corupției, înregistrând un regres de 9 poziţii doar pe parcursul ultimilor doi ani (locul 94 din 176 de ţări în 2012 şi 102 din 177 de ţări în anul 2013).
Curtea reiterează că fenomenul corupției constituie o ameninţare la valorile statului de drept, democraţie şi drepturile omului, subminează principiile bunei-administrări, echităţii şi justiţiei sociale, denaturează concurenţa, împiedică dezvoltarea economică şi periclitează stabilitatea instituţiilor democratice şi fundamentul moral al societăţii.
Prin urmare, este imperios necesară asigurarea unor mijloace legale, adecvate și eficiente, compatibile cu procesul continuu de modernizare și tehnologizare, astfel încât fenomenul infracțional al corupției să poată fi controlat și diminuat. Tocmai de aceea protecția drepturilor individuale nu poate fi una absolută, acestea nu pot fi exercitate in absurdum , ci pot constitui obiectul unor restrângeri care sunt justificate în funcție de scopul urmărit.
Astfel, Curtea încurajează și salută toate eforturile depuse de autorităţile competente în lupta cu acest fenomen. În acelasi timp, Curtea consideră important ca aceste eforturi să nu pericliteze ordinea constituțională, să nu pună în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și să nu încalce drepturile fundamentale ale omului.
În acest sens, dispozițiile art.1 alin.(3) din Constituție consacră principiul statului de drept, ale cărui exigențe privesc scopurile majore ale activității statale, prefigurate în ceea ce este numit domnia legii, sintagmă ce implică subordonarea statului față de drept, asigurarea acelor mijloace care să permită dreptului să cenzureze opțiunile politice și, în acest cadru, să pondereze eventualele tendințe abuzive, discreționare ale structurilor etatice . Statul de drept asigură supremația Constituției, corelarea legilor și a tuturor actelor normative cu aceasta, existența regimului de separație a puterilor publice, care trebuie să acționeze în limitele legii, și anume în limitele unei legi ce exprimă voința generală. Statul de drept consacră o serie de garanții, inclusiv jurisdicționale, care asigură respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor prin autolimitarea statului, respectiv încadrarea autorităților publice în coordonatele dreptului .
Limitarea exercițiului unor drepturi individuale, în considerarea unor drepturi colective și interese publice, ce vizează siguranța națională, ordinea publică sau prevenția penală, constituie în permanență o operațiune sensibilă sub aspectul reglementării, fiind necesară menținerea unui just echilibru între interesele și drepturile individuale, pe de o parte, și cele ale societății, pe de altă parte. - Integritatea persoanelor care exercită funcţii publice
Încrederea cetățenilor în corectitudinea persoanelor cu funcții publice și în instituții în general constituie fundamentul democratic al funcționării acestora.
Încrederea în instituţii este parte a „capitalului social", alături de încrederea generalizată (în semeni) şi reţelele de asociere în care sunt implicaţi indivizii. 44. „Încrederea în instituţiile statului" îi motivează pe cetăţeni să se implice mai mult în sfera vieţii publice. Nivelul de încredere a publicului în instituţii are efecte și asupra dezvoltării economice a societăţii.
Deşi are un grad mare de relativitate, încrederea în unele instituţii este decisiv influenţată de către reprezentanţii acestora.
În conformitate cu principiul fundamental al statului de drept, persoanele aflate în funcţii publice trebuie să demonstreze că îndeplinesc standardele ridicate în materie de integritate.
Rezoluţia Comisiei ONU pentru Drepturile Omului nr. 32/2005 privind democraţia şi statul de drept abordează elemente ale separaţiei puterilor, supremaţiei legii şi egalităţii tuturor în faţa legii. Acest document, inter alia : „8. Reaminteşte că interdependenţa dintre democraţia funcţională, instituţiile responsabile şi stabile şi statul de drept efectiv este esenţială pentru un guvern legitim şi eficient. [...] 11. Reaminteşte faptul că democratizarea se poate dovedi un proces fragil şi că statul de drept şi respectarea drepturilor omului sunt esenţiale pentru stabilitatea societăţilor democratice; [...] 12. Reaminteşte că statele sunt garanţi ai democraţiei, ai drepturilor omului şi ai statului de drept şi poartă responsabilitatea pentru deplina lor punere în aplicare; [...] 14. Invită statele membre să facă eforturi continue pentru a consolida statul de drept şi promovarea democraţiei prin: [...] b) încredințarea că nici o instituţie sau persoană publică sau privată nu este mai presus de lege , asigurându-se că: [...] (iii) toţi agenţii guvernamentali, indiferent de poziţiile lor, sunt imediat şi pe deplin traşi la răspundere pentru orice încălcare a legii pe care o comit; [...] (vi) strategiile şi măsurile anticorupţie cuprinzătoare sunt dezvoltate şi aplicate adecvat pentru a se menţine independenţa şi imparţialitatea sistemului judiciar, precum şi pentru a se asigura responsabilizarea membrilor sistemelor judiciar, legislativ şi executiv. [...]"
În acelaşi context, articolul 56 din Constituţie prevede că: „[...] Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice [...] răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin [...]."
Așadar, valorile Constituției Republicii Moldova consacrate în articolul 1 alin. (3) presupun, în mod implicit, și responsabilitatea celor care dețin funcții publice și care activează pentru realizarea interesului public. - Practica altor state
În forma în care este instituită în Republica Moldova, instituția testării integrității profesionale nu se regăsește în nici un alt stat european , fapt confirmat de reprezentantul Guvernului în cadrul şedinţei publice a Curţii, care a recunoscut că mecanismul din Legea nr. 325 este o novaţie pur moldovenească.
Astfel, în România testarea integrității profesionale are loc doar în cazul polițiștilor. În acest sens, în 2011 a fost emis Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 256 privind procedura de testare a integrității profesionale a personalului. Realizarea testării polițiștilor se efectuează de către o structură a Ministerului Administraţiei şi Internelor, și anume Direcția Generală Anticorupție.
În Georgia , testele aleatorii de integritate au fost efectuate doar în cazul colaboratorilor din cadrul poliției rutiere, deşi reprezentantul Guvernului a afirmat că acestea au fost efectuate şi în privinţa altor persoane oficiale.
În Cehia în 2011 a fost adoptată Legea nr. 341 cu privire la instituirea Inspectoratului general al forțelor de securitate, care cuprinde și reglementări privind testarea integrității. Această Lege este incidentă doar în cazul structurilor cu statut special, și anume în cazul organelor de poliție, colaboratorilor instituțiilor penitenciare și organelor vamale.
În Marea Britanie și în unele state din SUA , testarea integrității profesionale se efectuează doar în privința polițiștilor şi ţine de domeniul penal.
C. FONDUL CAUZEI
I. Pretinsa încălcare a articolului 20, separat şi combinat cu articolele 21, 26 şi 28 din Constituţie
Autorii sesizării consideră că testarea integrităţii profesionale a agenţilor publici, astfel cum este reglementată de Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013, vine în contradicţie cu articolul 20 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie." 1. Argumentele autorilor sesizării
Potrivit autorilor sesizării, Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 nu respectă un număr important de principii ce decurg din statul de drept şi garantarea unui proces echitabil, printre care prezumţia nevinovăţiei, dreptul la o apărare efectivă, inclusiv dreptul la dezvăluirea completă şi accesul deplin la probe, precum şi la audierea martorilor; cerinţele legale privind utilizarea agenţilor sub acoperire, inclusiv inadmisibilitatea probelor dobândite de către „ agenţii provocatori ", care, la rândul lor, comit o infracţiune; principiile de previzibilitate şi de interpretare restrictivă a abaterilor prevăzute de lege; principiul proporţionalităţii dintre abateri şi sancţiuni şi, în final, dreptul la un remediu efectiv în fața unei instanțe independente. 2. Argumentele autorităţilor
În opinia sa, Parlamentul a menționat că articolul 6 din Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 reglementează modul de contestare a legalității sancțiunilor disciplinare aplicate ca urmare a rezultatelor testării integrității profesionale.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susține, în opinia prezentată, că lipsa unui control riguros al legalității măsurilor întreprinse de către testorii de integritate privează judecătorii de dreptul lor la un proces echitabil.
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii menționează că, prin instigarea la acte de corupție de către testorul de integritate, se eludează principiul prezumției nevinovăției. 3. Aprecierea Curţii
Curtea reţine că garanţiile unui proces echitabil în materie penală, stabilite de către Curtea Europeană, sunt aplicabile în egală măsură şi procedurilor disciplinare (a se vedea, inter alia , Vanjak v. Croația , 14 ianuarie 2010), luând în considerare atât gravitatea acuzaţiilor împotriva agentului public, cât şi consecinţele grave aplicabile, şi anume pierderea locului de muncă, în ciuda faptului că legislaţia operează cu categoria de răspundere disciplinară, şi nu penală.
Totodată, Curtea reţine că garanţiile unui proces echitabil nu se aplică în exclusivitate procedurii judiciare stricto sensu , ci se extind și asupra etapelor ei precedente şi ulterioare. 3.1. Principii generale - Garanţiile unui proces echitabil
Accesul liber la justiţie este consacrat, ca drept fundamental, prin articolul 20 din Constituţie, prin articolul 6 §1 din Convenţia Europeană şi prin articolul 14 §1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
În Constituţie, accesul liber la justiţie este conceput ca un drept al fiecărei persoane la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care îi violează drepturile, libertăţile şi interesele legitime, garantându-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nici o lege.
În Hotărârea nr. 14 din 15 noiembrie 2012, Curtea a menţionat că „ principiul accesului liber la justiţie urmează a fi privit nu doar ca o garanţie fundamentală pentru exercitarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor persoanei, ci şi ca o normă imperativă chemată să dea sens noţiunii de „stat de drept ".
Curtea reţine că accesul la justiţie, ca aspect inerent al dreptului la un proces echitabil, nu poate fi perceput în lipsa garanţiilor impuse de articolul 6 §1 din Convenţia Europeană. - Prezumţia nevinovăţiei
Prezumţia nevinovăţiei, consacrată în articolul 21 din Constituţie şi articolul 6 § 2 din Convenţia Europeană, urmează a fi garantată pe tot parcursul urmăririi penale sau disciplinare.
Curtea menționează că necesitatea existenței „motivelor rezonabile" bazate pe criterii obiective este aplicabilă în cazul utilizării agenților sub acoperire atât în procedurile penale, cât si în procedurile disciplinare profesionale. De altfel, Curtea Europeană a reținut în jurisprudența sa constantă faptul că prezumția nevinovăției este aplicabilă nu doar în procedurile penale, ci și în cazurile în care instanțele naționale au trebuit să se pronunțe cu privire la vinovăție. Scopul acestei prezumții este să împiedice emiterea oricăror opinii potrivit cărora reclamantul ar fi vinovat, înainte ca acesta să fie condamnat conform legii. Este suficient ca, în lipsa unor temeiuri concrete și a unei hotărâri definitive a unei instanțe, să existe o asemenea opinie care ar sugera că autoritatea publică îl priveşte pe reclamant ca fiind vinovat (a se vedea cauzele Allenet de Ribemont v. Franța din 10 februarie 1995, § 41, și Minelli v. Elveția din 25 martie 1983, §28). - Dreptul de a nu fi judecat în baza probelor acumulate în urma provocării
Jurisprudența Curții Europene cu privire la implicarea agenților sub acoperire și, mai exact, cu privire la utilizarea lor în calitate de agenți provocatori în cadrul procedurilor de investigație (penale) analizează și asimilează activitatea acestora cu acțiunile de instigare la comiterea de infracțiuni .
Astfel, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, instigarea are loc acolo unde lucrurile nu se limitează la cercetarea activităţii ilegale de o manieră esenţialmente pasivă, ci se exercită o influenţă asupra subiectului în vederea comiterii unei fapte sancţionabile care, altfel, nu ar fi fost comisă (a se vedea cauzele Pareniuc v. Moldova , § 38; Teixeira de Castro v. Portugalia , § 38).
Principiile directoare care pot fi desprinse din jurisprudența Curții Europene (a se vedea, în special, Furcht v. Germania , 23 octombrie 2014, §§ 47-53; Bannikova v. Rusia , 4 noiembrie 2010, §§ 36-50; Ramanauskas v. Lituania , 5 februarie 2008, §§50-61; Khudobin v. Rusia , 26 octombrie 2006, §128; Texeira de Castro v. Portugalia , 9 iunie 1998, §36) pot fi rezumate în felul următor: - implicarea unui agent sub acoperire impune existența unor motive prealabile întemeiate pentru a se bănui că persoana vizată este implicată într-o activitate criminală similară sau a comis un act criminal similar celui comis anterior ; - autorizarea activității unui agent sub acoperire trebuie să fie legală din punct de vedere formal ; o simplă decizie administrativă în care nu sunt prezentate informații complete cu privire la scopul și motivele aplicării unei astfel de metode nu este suficientă ; - în ceea ce privește scopul implicării unui agent sub acoperire, acesta poate fi implicat (doar) pentru a se alătura unei urmăriri penale în curs de desfășurare , el trebuind să se abțină de la instigarea persoanei vizate la comiterea unui act criminal (agent provocator) - de exemplu prin oferirea „insistentă" a unei sume de bani în scopul comiterii unei infracțiuni.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, i nteresul public nu poate justifica utilizarea de către instanţe a probelor obţinute ca rezultat al instigării , întrucât acest fapt ar expune agentul public riscului de a fi privat în mod definitiv de un proces echitabil, chiar de la început (a se vedea cauzele Teixeira de Castro v. Portugalia , §§ 35-36 şi 39; Khudobin v. Rusia , § 128; și Vanyan v. Rusia , §§ 46‑47). 3.2. Aplicarea principiilor enunţate în prezenta cauză
Curtea va analiza măsura în care prevederile Legii privind testarea integrităţii profesionale asigură dreptul agenţilor publici testaţi la un proces echitabil. - Previzibilitatea aplicabilităţii legii
Curtea reţine că Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 operează cu noţiunea de „ agenţi publici ". Articolul 4 din Lege defineşte „agenţii publici" ca fiind „ angajaţii entităţilor publice prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege ".
Curtea reţine că, deşi iniţial Centrul Național Anticorupție a colectat declarații de acceptare pentru a fi supuși testării integrității de la 421 de judecători din totalul de 425, efectuând şi instruiri privind aplicarea Legii nr. 325 din 23 decembrie 2013, așa cum face cunoscut chiar această instituție în comunicatele difuzate pe pagina sa web oficială, după trimiterea de către Curtea Constituţională a unei solicitări de interpretare Comisiei de la Veneţia, CNA a negat, inclusiv într-o scrisoare oficială adresată Comisiei, incidenţa legii asupra judecătorilor. Această opinie este contrară opiniei Guvernului, exprimată în punctul său de vedere cu privire la sesizare.
De asemenea, Curtea reţine că, prin demersul nr. 06/3441 din 5 septembrie 2014, prin care a solicitat amânarea examinării sesizării, CNA a recunoscut că în procesul instruirilor a constatat o interpretare diferită a noţiunii de „agent public - angajaţii entităţilor publice prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege". Potrivit CNA, „această situaţie a devenit confuză datorită schimbărilor care au survenit în proiect, după aprobarea acestuia în I lectură în cadrul şedinţei Parlamentului". De asemenea, CNA a recunoscut că, „[d]eşi testarea integrităţii profesionale în privinţa judecătorilor se efectuează de către Centrul Naţional Anticorupţie , aplicarea sancţiunilor disciplinare în cazul rezultatului negativ al testului de integritate îi revine conducătorului