Hotărâre nr. 20 din 04.06.2014

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 14 februarie 2014, în temeiul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputaţii în Parlament, dnii Artur Reșetnicovși Igor Vremea pentru controlul constituţionalităţii articolelor 27 alin. (3), 31 alin. (4), 36 alin. (1), 46 alin. (1)-(2), 47 alin.(13)-(15), 61 alin. (4), 63 alin. (3), 88 alin. (3), 102 alin. (7), 105 alin. (2) și (6), 129 alin. (4), 132 lit. d 1 ) și lit. d 2 ), 133 alin. (6) și 139 1 alin. (2) și (3) din Regulamentul Parlamentului, în redacția Legii nr. 294 din 12 decembrie 2013.

La 21 februarie 2014, deputaţii în Parlament, dnii Igor Dodon și Ion Ceban, au depus o sesizare privind controlul constituționalității articolului 46 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului, în redacția Legii nr. 294 din 12 decembrie 2013.

Autorii sesizării au pretins, în special, că prevederile contestate vin în contradicţie cu dispoziţiile articolelor 1 alin. (3), 2 alin. (1), 5 alin. (1), 6, 7, 32 alin. (1), 54 alin. (1) și alin. (2), 60, 63 alin. (1) și alin. (4), 67 alin. (2), 68, 70 alin. (1) și alin. (3), 71, 73, 74, 114 și 134 alin. (1) și alin. (3) din Constituţie.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 25 martie 2014 sesizările au fost declarate admisibile, fără a prejudicia fondul cauzei. Totodată, a fost respinsă solicitarea autorilor sesizării privind suspendarea acţiunii prevederilor contestate.

În același timp, având în vedere identitatea de obiect în partea ce ține de controlul constituționalității articolului 46 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului, în temeiul articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-un singur dosar.

Ulterior, la 14 aprilie 2014, deputații în Parlament, dnii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu și dna Corina Fusu au depus o sesizare privind controlul constituționalității articolului 60 alin. (5) din Regulamentul Parlamentului, în redacția Legii nr. 294 din 12 decembrie 2013.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 19 mai 2014 sesizarea nr. 28a/2014 a fost declarată admisibilă, fiind conexată cu sesizările nr. 9a/2014 și nr. 11a/2014.

În procesul examinării dosarului, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova și Guvernului.

În şedinţa plenară publică a Curţii sesizările au fost susţinute de dl Igor Vremea, Ion Ceban, Valeriu Munteanu, deputați în Parlament, autori ai sesizării, şi dl Maxim Lebedinschi, reprezentatul legal al dlui Igor Dodon. Parlamentul a fost reprezentat de dl Ion Creangă, șeful Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. ÎN FAPT

La 12 decembrie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 294 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996.

Prin legea respectivă, Parlamentul a operat o serie de modificări și completări în Regulamentul Parlamentului privind: atribuţiile comisiilor permanente şi de anchetă, procedura legislativă, desfăşurarea şedinţelor Parlamentului, procedura de notificare a absenţelor, interdicţiile şi sancţiunile aplicate deputaţilor.

Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996 (M.O., 2007, nr. 50, art. 237), sunt următoarele: Articolul 27 Atribuţiile comisiilor permanente „[...] (3) Comisiile permanente emit, de asemenea, avize consultative în vederea asigurării aplicării uniforme a legislaţiei, care nu pot fi folosite ca probe în instanţele de judecată. [...]" Articolul 31 Efectuarea anchetelor de către comisiile permanente „[...] (4) În vederea desfăşurării anchetei comisia permanentă va putea invita pentru audieri orice persoană care are o calitate oficială. Nu pot fi invitaţi în cadrul anchetei reprezentanţii puterii judecătoreşti, procuraturii şi ai organului de urmărire penală pentru prezentarea informaţiilor ce ar putea prejudicia corectitudinea judecării cauzelor şi/sau confidenţialitatea urmăririi penale. [...]" Articolul 36 Atribuţiile comisiilor de anchetă „(1) Comisia de anchetă citează ca martor orice persoană care dispune de informaţii despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la cercetarea cauzei. Nu pot fi citaţi în cadrul anchetei reprezentanţii puterii judecătoreşti, procuraturii şi ai organului de urmărire penală pentru prezentarea informaţiilor care ar putea prejudicia corectitudinea judecării cauzelor şi/sau confidenţialitatea urmăririi penale . [...]" Articolul 46 Modificarea şi completarea ordinii de zi „(1) Modificarea şi completarea ordinii de zi poate avea loc numai la prima şedinţă plenară a săptămânii de lucru, la cererea şi în baza deciziilor Biroului permanent, a unei fracţiuni parlamentare, a unei comisii permanente la cererea, a unui grup din 5 deputaţi sau a autorului actului menţionat în ordinea de zi. Cererea motivată de modificare şi/sau completare a ordinii de zi, expusă în scris, însoţită de decizia respectivă, este transmisă preşedintelui şedinţei până la începutul acesteia . (2) Cererile motivate privind modificarea şi completarea ordinii de zi se fac printr-o singură luare de cuvânt , care nu depăşeşte un minut . În cazul în care există o altă părere, se va da cuvânt numai câte unui reprezentant din partea fiecărei fracţiuni parlamentare, după care propunerile vor fi supuse votării. [...] (4) Nu sînt admise dezbateri şi luări de cuvânt altele decât cele pe marginea ordinii de zi. Proiectele de acte legislative care nu au rapoarte, după caz, corapoarte ale comisiilor sesizate în fond nu pot fi incluse în proiectul ordinii de zi a şedinţelor Parlamentului decât dacă, la propunerea Biroului permanent sau a fracţiunilor parlamentare, Parlamentul nu decide altfel." Articolul 47 Condiţiile exercitării dreptului de iniţiativă legislativă şi subiecţii acestui drept „[...] (13) Proiectele de acte legislative incluse în ordinea de zi a şedinţelor în plen ale Parlamentului, care, la expirarea legislaturii în cazul alegerilor ordinare sau anticipate, au fost lăsate fără examinare, precum şi proiectele de legi aprobate în prima lectură sau cele care urmează a fi votate în lectura finală sînt trecute pe ordinea de zi a Parlamentului de următoarea legislatură. (14) Proiectele de acte legislative înregistrate care nu au fost incluse în ordinea de zi a Parlamentului devin nule după 2 ani de la înregistrarea lor. (15) Proiectele de acte legislative care şi-au pierdut actualitatea, precum şi cele rămase fără autori pot fi respinse de Parlament în baza unei liste comune, în temeiul rapoartelor comisiilor de profil." Articolul 60 Dezbaterea proiectelor de legi pe lecturi „[...] (5) La solicitarea Preşedintelui şedinţei sau a unei fracţiuni parlamentare, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, unele proiecte de legi pot fi supuse dezbaterilor şi adoptării în regim de urgenţă." Articolul 61 Dezbaterea proiectelor de legi în primă lectură „(1) Dezbaterea proiectului de lege în prima lectură constă în: a) prezentarea de către autor a proiectului în conformitate cu art.47; b) audierea raportului comisiei permanente sesizate în fond; c) luările de cuvînt ale deputaţilor cu respectarea obligatorie a ordinii acordării de cuvînt reprezentanţilor tuturor fracţiunilor parlamentare. (2) Raportul comisiei permanente sesizate în fond este prezentat de către preşedintele acesteia sau de un membru al ei desemnat de comisie. (3) În cadrul dezbaterilor, un deputat are dreptul să adreseze raportorilor cel mult 2 întrebări. Formularea unei întrebări nu poate depăşi 2 minute. Fiecare răspuns nu poate depăşi 2 minute. Pe marginea proiectelor prezentate, comentarii nu se admit. (4) Luările de cuvînt stabilite prin alineatele (1) şi (2) nu vor depăşi 7 minute pentru fracţiunile parlamentare şi 5 minute pentru deputaţi. " Articolul 63 Deciziile adoptate în urma dezbaterii proiectelor de legi în primă lectură „(1) În urma dezbaterii proiectului de lege în primă lectură, Parlamentul poate adopta una din următoarele decizii: a) adoptarea legii; b) remiterea proiectului de lege, la propunerea preşedintelui şedinţei, spre definitivare comisiei permanente sesizate în fond sau unei alte comisii competente; c) aprobarea proiectului de lege în prima lectură şi pregătirea lui pentru a fi dezbătut în a doua lectură; d) respingerea proiectului de lege. (2) Deciziile Parlamentului asupra dezbaterilor proiectelor de legi în primă lectură se consemnează în stenograma şedinţei, dacă Parlamentul nu decide altfel. (3) Proiectul actului legislativ poate fi supus dezbaterii şi votării în lectura a doua (sau finală, după caz) în aceeaşi şedinţă, după votarea în prima lectură, dacă nu au parvenit amendamente care necesită examinare suplimentară. Propunerea pentru dezbaterea proiectului actului legislativ în lectura a doua sau/şi în cea finală se face la solicitarea comisiei permanente sesizate în fond, a unei fracţiuni parlamentare sau a preşedintelui şedinţei. " Articolul 88 Procedura de vot în şedinţă „(1) Înainte de votare preşedintele şedinţei formulează clar problema ce se pune la vot, fără a o comenta. Fiecare propunere se votează separat. În cazul în care deputatul insistă ca propunerea lui să fie pusă la vot, cerinţa lui se execută în mod obligatoriu. Rezultatele votării se anunţă clar pentru a fi fixate în stenogramă. (2) Înainte de procedura de vot, în caz de necesitate sau la solicitarea unei fracţiuni parlamentare, preşedintele şedinţei verifică cvorumul care trebuie să corespundă cerinţelor constituţionale şi legale cu privire la votarea proiectelor de acte legislative prin intermediul dispozitivelor electronice sau prin numărarea deputaţilor de către numărători. (3) Solicitarea de verificare a cvorumului din partea unei fracţiuni parlamentare este admisă doar dacă majoritatea deputaţilor fracţiunii respective sînt prezenţi în sala de şedinţă. [...]" Articolul 102 Regimul de lucru al Parlamentului „[...] (7) Pauzele destinate convocării ad-hoc a unor grupuri de lucru sau a unor comisii parlamentare sînt stabilite prin votul Parlamentului. Durata acestora poate depăşi limita stabilită la alin. (6). Prevederile prezentei norme se vor aplica şi în cazul în care şedinţa plenară a Parlamentului nu a fost închisă şi va continua în altă zi." Articolul 105 Luările de cuvânt în cadrul şedinţelor plenare „(1) Persoanele care iau cuvântul în Parlament vorbesc de la tribună sau de la microfoanele special instalate. Nimeni nu poate lua cuvântul decât dacă îi este oferit de preşedintele şedinţei. (2) Deputaţii care intenţionează să ia cuvântul pe marginea problemelor incluse în ordinea de zi se înscriu în lista vorbitorilor la preşedintele şedinţei. În aceeaşi listă se indică chestiunea din ordinea de zi şi timpul solicitat de vorbitor, ce nu poate depăşi 7 minute pentru fracţiunile parlamentare şi 5 minute pentru deputaţi. Preşedintele şedinţei poate limita în timp înscrierea pentru luările de cuvânt. (3) Vorbitorii sînt obligaţi să se refere exclusiv la chestiunea pentru discutarea căreia s-au înscris la cuvînt. În caz contrar, preşedintele şedinţei le atrage atenţia şi, dacă ei nu se conformează, le retrage cuvîntul şi deconectează microfonul. (4) Preşedintelui Republicii Moldova şi Primului-ministru li se dă cuvânt în orice moment, la solicitare, dacă Parlamentul nu decide altfel. În caz de necesitate, persoanelor menţionate li se acordă timp suplimentar celui prevăzut la alin.(2). (5) Pe marginea luărilor de cuvânt, Parlamentul poate iniţia dezbateri, stabilind timpul şi modul de desfăşurare a acestora. (6) Luarea de cuvânt poate fi limitată în timp la decizia Parlamentului, prin votul majorităţii deputaţilor prezenţi. (7) Dacă în luarea de cuvânt se face referinţă la o fracţiune parlamentară sau la un deputat, fracţiunea şi deputatul au dreptul la replică, imediat după respectiva luare de cuvânt, care nu poate depăşi 3 minute. Este interzisă replica la replică." Articolul 129 Absenţa deputaţilor de la şedinţe „(1) Deputatul nu poate lipsi de la şedinţele Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte decât din motive întemeiate. (2) Neparticiparea deputatului la şedinţa Parlamentului în legătură cu îndeplinirea unei însărcinări date de Parlament, Biroul permanent, comisia parlamentară sau de fracţiunea din care face parte, precum şi de Preşedintele Parlamentului, se consideră absenţă din motive întemeiate, la fel ca şi: a) aflarea deputatului în concediu medical; b) aflarea deputatului în concediu din motive personale; c) neparticiparea deputatului la şedinţa Parlamentului sau a comisiei permanente în semn de protest la o chestiune din ordinea de zi, anunţată în şedinţa acestora. (3) Absenţa din alte motive decât cele specificate la alin. (2) se consideră absenţă fără motiv întemeiat. (4) Absenţa de la şedinţa Parlamentului a deputatului care îndeplineşte o însărcinare a comisiei parlamentare sau a fracţiunii din care face parte se coordonează în prealabil cu Preşedintele Parlamentului. (5) Deputatul care nu poate participa la şedinţă din alte motive decât cele specificate la alin. (2) lit. c) este obligat să informeze Biroul permanent prin intermediul subdiviziunii Secretariatului Parlamentului, responsabilă de asigurarea şedinţelor plenare, în baza unei declaraţii în scris, despre cauzele care îl împiedică să participe. (6) Biroul permanent va stabili modalitatea de evidenţă a prezenţei deputaţilor la şedinţele Parlamentului şi ale comisiilor permanente din care aceştia fac parte." Articolul 132 Interdicţii „Se interzic: a) proferarea de insulte, ameninţări sau calomnii atât de la tribuna Parlamentului, cît şi din sala de şedinţe; b) dialogul între vorbitorul aflat la tribună şi persoanele aflate în sală; c) convorbiri la telefoane mobile în sala de şedinţe a Parlamentului în timpul şedinţelor în plen; d) tulburarea dezbaterilor sau crearea agitaţiei în sala de şedinţe; d 1 ) accesul în incinta Parlamentului şi în încăperile în care se desfăşoară şedinţele în plen ale Parlamentului şi ale organelor sale de lucru cu echipamente portabile de amplificare a sunetului şi/sau cu oricare alte obiecte ce ar putea fi folosite pentru tulburarea ordinii şi/sau întreruperea lucrărilor şedinţelor Parlamentului; d 2 ) blocarea tribunelor, blocarea accesului în sala de şedinţe, blocarea sau limitarea accesului la microfoane, sau crearea unor condiţii de imposibilitate a continuării şedinţelor plenare ale Parlamentului; e) orice acţiuni ce pot împiedica desfăşurarea normală a lucrărilor Parlamentului." Articolul 133 Sancţiuni pentru încălcarea de către deputaţi a prevederilor Regulamentului „(1) Încălcarea de către deputaţi a prevederilor Regulamentului în cadrul şedinţelor Parlamentului atrage următoarele sancţiuni: a) avertismentul; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvântului; d) lipsirea de cuvânt pe o durată de până la 5 şedinţe; e) eliminarea din sala de şedinţe; f) interzicerea participării la şedinţele plenare pe o durată de până la 10 şedinţe. (2) Sancţiunile prevăzute la alin.(1) lit. a)-d) se aplică de către preşedintele şedinţei, iar sancţiunile de la alin.(1) lit. e) şi f) se aplică de Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, la propunerea preşedintelui şedinţei sau a unei fracţiuni parlamentare. (2 1 ) Deputatul este obligat să se conformeze cerinţelor preşedintelui şedinţei sau deciziei Parlamentului şi să execute benevol sancţiunile aplicate. (3) Sancţiunile aplicate deputaţilor în cadrul şedinţelor Parlamentului se înscriu în stenograma şedinţei. (4) Deputaţii în privinţa cărora se propune aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit.d)-f) au dreptul să prezinte explicaţii Parlamentului în decurs de 3 minute. (5) Executarea sancţiunilor prevăzute la alin.(1) lit.e) şi f) se asigură de colaboratorii serviciului special al Parlamentului în baza unui regulament aprobat prin lege. (6) Deputatul care este sancţionat cu interzicerea participării la şedinţele plenare pierde indemnizaţia şi 10% din salariu pentru fiecare şedinţă, începînd cu ziua următoare celei în care a fost aplicată sancţiunea, dar nu mai mult de 75% din salariu. " Articolul 139 1 Executarea sancţiunilor de eliminare din sala de şedinţe sau de interzicere a participării la şedinţele Parlamentului „(1) În cazul în care deputatul nu execută benevol sancţiunea aplicată de Parlament în temeiul prevederilor art. 133 alin. (1) lit. e) şi f), executarea se asigură de serviciul special al Parlamentului, care îndeamnă deputatul să părăsească sala de şedinţe, escortându-l din sală. (2) Neexecutarea cerinţelor preşedintelui şedinţei şi ale colaboratorului serviciului special al Parlamentului de părăsire a sălii de şedinţe se sancţionează cu pierderea a 25% din salariu şi din alte indemnizaţii pentru luna următoare. (3) Opunerea de rezistenţă sau insultele aduse colaboratorului serviciului special al Parlamentului în legătură cu solicitarea de a părăsi sala de şedinţe a Parlamentului de către deputatul vizat se sancţionează cu pierderea a 50% din salariu şi din alte indemnizaţii pentru luna următoare. (4) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) se aplică de către Preşedintele Parlamentului." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizărilor, Curtea observă că acestea vizează în esenţă mai multe prevederi ale Regulamentului Parlamentului care ţin de procedura de adoptare a legilor, competenţa comisiilor permanente şi de anchetă, sancţiunile aplicate deputaţilor şi executarea acestora, reglementarea modalităţii luărilor de cuvânt, posibilitatea modificării ordinii de zi, condiţiile de verificare a cvorumului, notificarea absenţei deputaţilor de la lucrările Parlamentului, interdicţiile aplicate acestora.

Astfel, sesizările se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituţionale interconexe, precum structura, organizarea și funcționarea Parlamentului, mandatul reprezentativ al deputaților, exercițiul dreptului la inițiativă legislativă și procedura de examinare a proiectelor de acte legislative, principiile independenței opiniilor, democrației și pluralismului politic, autonomia parlamentară.

Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicției Constituționale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituțională.

Curtea observă că obiect al controlului constituționalității îl constituie prevederile articolelor 27 alin. (3), 31 alin. (4), 36 alin. (1), 46 alin. (1)-(2), 47 alin. (13)-(15), 60 alin. (5), 61 alin. (4), 63 alin. (3), 88 alin. (3), 102 alin. (7), 105 alin. (2) și (6), 129 alin. (4), 132 lit. d 1 ) și lit. d 2 ), 133 alin. (6) și 139 1 alin. (2) și (3) din Regulamentul Parlamentului, în redacția Legii nr 294 din 12 decembrie 2013.

Curtea menţionează că Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova, fiind adoptat prin lege organică, este susceptibil de controlul constituționalității. Având în vedere principiul autonomiei regulamentare a Parlamentului, normele Regulamentului Parlamentului sunt supuse controlului constituționalității doar în măsura în care vizează normele și principiile constituționale.

Astfel, potrivit Deciziei nr. 5 din 28 septembrie 2000, Curtea a reţinut următoarele: „[...] numai Parlamentul este în măsură să decidă asupra modalităților, procedurilor și condițiilor în care procedează la luarea unor măsuri, potrivit principiului autonomiei regulamentare, în virtutea căruia el își stabilește modul de organizare și desfășurare a propriilor activități, evident, în condițiile normelor constituționale.[...]"

Curtea reține că normele contestate nu au mai făcut obiect al controlului constituționalității. Prin urmare, Curtea relevă că nu există nici un temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicției constituționale. Curtea reține că a fost sesizată legal și este competentă să hotărască asupra constituționalității prevederilor contestate.

În același timp, Curtea atestă că, potrivit articolului 6 alin. (2) din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională își stabilește ea însăși limitele de competență.

Curtea reține că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție presupune stabilirea corelației dintre normele legislative și textul Constituției, ținând cont de principiul supremației acesteia.

Totodată, Curtea consideră necesar a reitera faptul că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicției constituționale doar în cazul în care se atestă o legătură indisolubilă de conținut între prevederile abordate sub aspectul neconstituționalității și normele Legii Supreme.

În acest context, Curtea relevă că prevederile articolelor 63 alin. (3), 102 alin. (7)și 129 alin. (4) din Regulamentul Parlamentului nu urmează a fi supuse controlului de constituționalitate, normele respective vizând aspecte de oportunitate, autorii sesizării neindicând nici o prevedere constituțională pertinentă în acest sens.

Astfel, Curtea menţionează că normele constituționale nu reglementează procedura detaliată de adoptare a legilor în lecturi, limitându-se a indica doar obligativitatea adoptării legilor organice în cel puțin două lecturi (art. 74 alin. (1)), fiind prerogativa exclusivă a Parlamentului de a stabili etapele procedurii de legiferare, inclusiv dacă vor exista pauze de timp între lecturi sau nu. Totodată, pretinsele contradicții dintre modificările operate la articolul 63 alin. (3) și prevederile art. 65 și 66 din Regulamentul Parlamentului exced limitelor jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională nefiind competentă să interpreteze un act normativ de categoria legii organice. Or, în corespundere cu art. 43 alin. (2) din Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, interpretarea oficială a altor acte decât a Constituției sau a legilor constituționale, ține de competența exclusivă a Parlamentului, ca organ emitent al actului legislativ.

La fel, posibilitatea instituită prin art. 102 alin. (7) din Regulamentul Parlamentului de a se stabili pauze pentru convocările ad-hoc ale unor grupuri de lucru sau comisii parlamentare, nu poate fi considerat ca reprezentând o problemă de constituționalitate. Ba mai mult, autorii sesizării nu au indicat nici o normă constituțională ce ar intra în conflict cu prevederea contestată.

Totodată, Curtea reține că elaborarea mecanismului de notificare de către deputați a imposibilității prezentării lor la ședințe (prevederile art. 129 alin. (4) din Regulamentul Parlamentului) constituie apanajul Parlamentului. Necesitatea coordonării absenţei deputatului cu Preşedintele Parlamentului rezultă din faptul că acesta, potrivit articolului 14 din Regulamentul Parlamentului, are o serie de atribuţii administrative în vederea organizării şi desfăşurării activităţii legislativului, inclusiv conducerea lucrărilor Parlamentului şi convocarea sesiunilor ordinare, extraordinare sau speciale. Mai mult decât atât, Curtea observă că obligaţia de coordonare a absenţei deputatului cu Preşedintele Parlamentului, potrivit art. 129 alin. (4), este pusă în sarcina parlamentarului care îndeplineşte o însărcinare a comisiei parlamentare sau a fracţiunii din care acesta face parte, în restul cazurilor urmând a fi informat doar Biroul Permanent (art.129 alin. (5)).

Reieșind din cele menționate, Curtea va reține pentru examinare în fond art. 27 alin. (3), 31 alin. (4), 36 alin. (1), 46 alin. (1)-(2), 47 alin. (13)-(15), 60 alin. (5), 61 alin. (4), 88 alin. (3), 105 alin. (2) și (6), 132 lit. d 1 )și d 2 ), 133 alin. (6) și 139 1 alin. (2)-(3) din Regulamentul Parlamentului.

Prin urmare, pentru a elucida corespunderea normelor contestate cu dispozițiile constituționale, Curtea va opera cu prevederile articolelor 63, 68, 71, 73, 74 combinate cu articolul 1 alin. (3) din Constituție, prevederile articolelor 114, 116 alin. (1) și 125 alin. (5) din Constituție, precum și cu articolul

De asemenea, Curtea va aplica raționamentele expuse în jurisprudența sa anterioară.

De asemenea, autorii sesizării pretind şi încălcarea articolului 71 din Constituţie, potrivit căruia: „Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului."

Autorii sesizării consideră că normele contestate aduc atingere și articolului 73 din Constituție, care stabilește: „Dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia."

Totodată, Curtea va analiza constituționalitatea prevederilor contestate și prin prisma articolului 74 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, după cel puţin două lecturi. (2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. (3) Proiectele de lege prezentate de Guvern, precum şi propunerile legislative ale deputaţilor acceptate de acesta sînt examinate de Parlament în modul şi după priorităţile stabilite de Guvern, inclusiv în procedură de urgenţă. Alte propuneri legislative se examinează în modul stabilit." 1. Argumentele autorilor sesizării

Autorii sesizării consideră că modificările și completările operate la art. 46 din Regulamentul Parlamentului contravin articolului 68 din Constituție, care stabilește reprezentativitatea mandatului de deputat și obligaţia deputatului de a se afla în serviciul poporului pe întreaga durată a mandatului.

Astfel, prin obligativitatea prezentării deciziilor fracțiunilor parlamentare pentru formularea propunerilor ce țin de modificarea și completarea ordinii de zi, suplinită cu condiția depunerii unei cereri motivate în scris către președintele ședinței și cu anexarea deciziei până la începutul acesteia, deputatul este privat de posibilitatea de a interveni în procesul legislativ și de a adopta decizii individuale.

De asemenea, autorii sesizării afirmă că limitarea în timp de până la un minut pentru formularea propunerii la ordinea de zi contravine aceleiași norme constituționale, deoarece deputaților trebuie să li se asigure posibilitatea de a-și expune ideile în mod liber, adică să dispună de timp suficient pentru aceasta.

Totodată, autorii sesizării consideră că modificările operate la art. 47 din Regulamentul Parlamentului contravin articolelor 63 și 73 din Constituție.

Astfel, autorii sesizării menționează că prin modificările adoptate la art. 47, Parlamentul, prin alin. (13), a satisfăcut doar aparent executarea Hotărârii Curții nr. 15 din 4 decembrie 2012, deoarece alineatele (14) și (15) contrazic logica expunerii anterioare la acest subiect.

Autorii sesizării susțin că și prevederile articolului 60 alin. (5) din Regulamentul Parlamentului vin în contradicție cu dispozițiile articolului 74 alin. (3) din Constituție.

În acest context, autorii sesizării relevă că prevederile articolului 74 alin. (3) din Legea Supremă desemnează Guvernul ca fiind unica instituție care stabilește prioritățile de examinare a proiectelor de legi, astfel încât președintele ședinței sau al unei fracțiuni parlamentare nu poate decide asupra examinării și adoptării în regim de urgență a proiectelor de legi.

De asemenea, autorii sesizării consideră că și dispozițiile art. 88 alin. (3) din Regulamentul Parlamentului nu sunt conforme prevederilor constituționale. Astfel, îndeplinirea de către președintele ședinței a atribuțiilor sale de serviciu nu pot fi condiționate de reglementări suplimentare ce ar restricționa și ar impune încălcarea acestor obligații.

Autorii sesizării au indicat că obligația imperativă a președintelui ședinței de a verifica pe tot parcursul ședinței prezența cvorumului rezultă din mai multe articole din Constituție, precum art. 64 alin. (1), care stabilește că structura, organizarea și funcționarea Parlamentului se stabilesc prin regulament, și art. 74 alin. (1) și (2), care prevede că legile organice se adoptă cu votul majorității deputaților aleși, după cel puțin două lecturi.

Cu referire la pretinsa neconstituționalitate a articolului 133 alin. (6) din Regulamentul Parlamentului, autorii sesizării consideră că pierderea indemnizației și a salariului nu poate fi aplicată ca sancțiune, violându-se astfel principiul non bis in idem . Prin urmare, interzicerea participării deputatului la ședințele Parlamentului reprezintă o sancțiune, care de fapt justifică lipsa parlamentarului de la ședințe, atribuindu-i un caracter motivat, iar aplicarea unei sancțiuni suplimentare nu poate avea loc.

De asemenea, autorii sesizării menţionează că munca deputatului nu se limitează la participarea acestuia la ședințele în plen, din care considerente prin norma contestată parlamentarul este lipsit de remunerația pentru munca efectuată în afara ședințelor plenare.

Totodată, modificările efectuate lipsesc deputatul de independență financiară, fiind pusă în pericol eficiența îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu și statutul mandatului, care nu poate fi imperativ.

Mai mult decât atât, autorii sesizării consideră că sancțiunile de ordin financiar, instituite prin art. 139 1 din Regulamentul Parlamentului, în corelație cu cele prevăzute de art. 133 alin. (6), pot depăși 100 % din salariul și indemnizațiile deputatului. Acest fapt contravine art. 47 alin. (1) din Legea Fundamentală. De asemenea, aceștia menționează că sancțiunile stabilite pentru încălcarea de către deputați a prevederilor regulamentului sunt indicate exhaustiv în art. 133 din Regulamentul Parlamentului, altele nefiind admise.

Mai mult decât atât, autorii sesizării indică că aplicarea sancțiunilor excesiv de dure faţă de deputați și atentarea la imunitatea parlamentarului este percepută ca o presiune asupra independenței opiniilor (art.71 din Constituție). 2. Argumentele autorităţilor

Parlamentul, în opinia prezentată, a menţionat că legislativul dispune de deplină autonomie în ceea ce privește stabilirea normelor juridice ce îi guvernează organizarea și funcționarea.

Astfel, modificările aduse articolului 46 din Regulamentul Parlamentului, vin să disciplineze aleșii poporului la etapa modificării sau completării ordinii de zi a ședințelor Parlamentului.

În ceea ce privește modificările survenite la articolul 47 privind valabilitatea proiectelor de acte legislative înregistrate în Parlament, la adoptarea acestora Parlamentul a ținut cont de Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 4 decembrie 2012 și adresa emisă în acest sens.

De asemenea, Parlamentul a menționat că instituirea prin articolul 60 alin. (5) din Regulamentul Parlamentului a procedurii de dezbatere și adoptare a proiectelor de legi în procedură de urgență nu excede cadrului constituțional, articolul 74 alin. (3) din Constituție neinterzicând deputaților de a decide, în cadrul ședințelor comisiilor permanente, ca unele proiecte de legi să fie puse în dezbatere pentru adoptare în regim de urgență.

Totodată, prevederea articolului 88 alin. (3) din Regulamentul Parlamentului, potrivit căreia solicitarea de verificare a cvorumului din partea unei fracțiuni parlamentare este admisă doar dacă majoritatea deputaților fracțiunii respective sunt prezenți în sala de ședințe, nu exonerează președintele ședinței de verificarea cvorumului în vederea respectării dispozițiilor constituționale privind modalitatea de votare a legilor.

La fel, Parlamentul a relevat că posibilitatea sancționării materiale a deputaților constituie chestiuni de oportunitate, Curtea nefiind competentă să se pronunțe.

Curtea reține că și opiniile scrise ale Președintelui Republicii Moldova și Guvernului conțin puncte de vedere similare. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale 3.1.1. Parlamentul - organ reprezentativ suprem

Potrivit articolului 2 alin. (1) din Legea Supremă, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

În acest sens, Curtea reține că o democraţie veritabila poate fi constituită numai de către popor, prin exercitarea suveranității naționale în mod direct ori prin intermediul reprezentanților săi, aleși în cadrul unui scrutin democratic.

În Hotărârea nr. 8 din 19 iunie 2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin. (2) din Constituţie, Curtea a statuat că: „17. [Î]n condiţiile statului de drept, puterea politică aparţine poporului. Dacă primele două elemente definitorii ale statului - teritoriul şi populaţia - au un caracter obiectiv-material, cel de-al treilea element esenţial - suveranitatea naţională - are un caracter subiectiv-voliţional şi înseamnă că dreptul de comandă aparţine poporului. 18. Aşa cum se precizează în articolul 2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. 19. Dacă în cazul referendumului suntem în prezenţa unei forme de guvernare directă de către popor, în cazul exercitării suveranităţii naţionale prin organele reprezentative putem vorbi de o guvernare indirectă, sau reprezentativă, a poporului, ceea ce înseamnă că poporul transmite dreptul de comandament unor puteri delegate, care sînt puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească."

Articolul 60 din Constituție prevede că Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legislativă a statului, este alcătuit din 101 deputați, aleși, în conformitate cu articolul 63 alin. (1) din Constituție, pentru un termen de 4 ani.

Fiind unica autoritate legislativă, funcţia de legiferare reprezintă principala funcţie a Parlamentului, care constă în capacitatea acestuia de a elabora şi adopta legi. 3.1.2. Autonomia parlamentară

Curtea reține că, potrivit articolului 64 din Constituţie, structura, organizarea și funcționarea Parlamentului se stabilesc prin regulament.

Întru realizarea acestui scop, prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996, Parlamentul a adoptat Regulamentul său, care conține propriile reguli de activitate. Adoptarea regulamentului prin lege rezultă din art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie, potrivit căruia organizarea şi funcţionarea Parlamentului se reglementează prin lege organică.

În Hotărârea nr. 9 din 21 mai 2013 Curtea a reținut: "52. Parlamentul dispune de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce îi guvernează organizarea şi funcţionarea. În acest sens, Regulamentul Parlamentului se constituie dintr-un ansamblu de norme juridice, menit să organizeze şi să disciplineze activitatea parlamentară cu privire la procedura de legiferare, de numire sau de învestitură a celor mai importante instituţii sau autorităţi publice în stat. În acelaşi timp, normele regulamentare reprezintă instrumente juridice care permit şi asigură desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul îşi exercită suveranitatea naţională, în conformitate cu prevederile articolului 2 alin. (1) din Constituţie. 54. Curtea reține că, examinând autonomia regulamentară parlamentară consacrată în art.64 alin. (1) din Constituție în comun cu alte prevederi legale, aceasta nu poate fi absolutizată , întrucât supremația Constituției reprezintă un principiu general, a cărui respectare este obligatorie, inclusiv pentru autoritatea legiuitoare, care nu poate adopta acte legislative și aproba reguli procedurale parlamentare contrare dispozițiilor sau principiilor Constituției. Autonomia parlamentară nu legitimează instituirea unor reguli care încalcă litera și spiritul Legii Supreme. Așadar, și reglementările cuprinse în Regulamentul Parlamentului trebuie să fie în concordanță cu prevederile constituționale. 55. Totodată, Parlamentul în problemele și aspectele legate de organizarea și funcționarea sa internă în privința cărora Constituția nu dispune, are libertatea să decidă în mod autonom , autonomie care se exercită prin voința majorității membrilor manifestată prin vot." 3.2. Aplicarea principiilor enunţate la prezenta cauză 3.2.1. Privind modalitatea de modificare şi completare a ordinii de zi a şedinţei plenare a Parlamentului [art. 46 alin. (1)-(2)]

Dreptul la iniţiativă legislativă marchează începutul procesului legislativ, acest drept, potrivit articolului 73 din Constituţie, aparţine deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.

În Raportul privind iniţiativa legislativă (CDL-AD(2008)035), adoptat în cadrul celei de-a 77-a Sesiuni Plenare, desfăşurată la Veneţia la 12-13 decembrie 2008, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a subliniat: „110. Orice iniţiativă legislativă va fi eficientă numai odată cu înscrierea propunerii în ordinea de zi a Parlamentului pentru discuţii şi vot în şedinţele publice şi în plen ale Parlamentului. 111. Dezbaterea unei iniţiative legislative va depinde de includerea acesteia în proiectul ordinii de zi a Parlamentului. Cu toate acestea, în marea majoritate a regimurilor includerea unei iniţiative legislative nu este automată".

În Hotărârea nr. 15 din 4 decembrie 2012, Curtea a reţinut următoarele: „43. [...] dreptul de iniţiativă legislativă constă în posibilitatea subiecților indicaţi în articolul 73 din Constituţie de a prezenta propuneri de lege ferenda , corelată cu obligaţia Parlamentului de a le examina, dezbate şi de a se pronunţa asupra acestora prin adoptare sau respingere."

De asemenea, în Hotărârea nr.8 din 19 iunie 2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie, Curtea a statuat, între altele, următoarele: „[...] conţinutul politic, atât parlamentar, cât şi extraparlamentar, al mandatului se realizează prin drepturile politice ale deputaţilor, şi anume: iniţiativa parlamentară ce se poate manifesta sub modalitatea dreptului de iniţiativă legislativă, prin propuneri legislative sau amendamente [...]".

Curtea relevă complexitatea dreptului de inițiativă legislativă și consecințele sale asupra întregului proces legislativ.

Curtea observă că, potrivit articolului 19 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, dreptul deputatului la iniţiativă legislativă este garantat prin: a) examinarea obligatorie a propunerii făcute cu titlu de iniţiativă legislativă la şedinţa Parlamentului şi adoptarea uneia dintre următoarele hotărâri privind: adoptarea unei legi; trimiterea spre definitivare în comisia permanentă respectivă a proiectului de lege propus; elaborarea unui proiect de lege; respingerea întemeiată a propunerii legislative; b) punerea obligatorie la vot a propunerilor şi amendamentelor la lege formulate de deputat, cu respectarea procedurii legislative prevăzute de Regulamentul Parlamentului; c) participarea sa la şedinţele Biroului permanent şi ale Guvernului.

În Hotărârea nr. 15 din 4 decembrie 2012, Curtea a reţinut că: „48. [O]rice iniţiativă legislativă, pentru a fi materializată într-un act final adoptat, urmează să parcurgă un anumit mecanism procedural, care determină întregul proces legislativ, în care prerogativele parlamentare intră în forţă. Astfel, procedura legislativă parlamentară cuprinde totalitatea regulilor pentru pregătirea examinării, examinarea şi votarea unui proiect de lege în Parlament."

Curtea atestă că regulile procedurale de formă şi de fond, stabilite de legiuitor, care deschid calea pentru prezentarea, examinarea şi aprobarea oricărei iniţiative legislative în Parlament se regăsesc în Regulamentul Parlamentului.

În acest sens, Curtea observă că condițiile dreptului de inițiativă legislativă și subiecții abilitaţi cu acest drept, mecanismul înregistrării proiectelor de acte legislative și a propunerilor legislative sunt prevăzute în articolele 47 și 48 din Regulament.

Totodată, Curtea constată că, prin Legea nr. 294 din 12 decembrie 2013, Parlamentul a modificat conținutul articolului 46 din Regulamentul Parlamentului, potrivit căruia modificarea şi completarea ordinii de zi poate avea loc numai la cererea şi în baza deciziilor Biroului permanent, a unei fracţiuni parlamentare, a unei comisii permanente, la cererea unui grup din 5 deputaţi sau a autorului actului menţionat în ordinea de zi, aceasta făcându-se printr-o singură luare de cuvânt, care nu va depăşi un minut.

Curtea reține că, după avizarea făcută de către comisiile permanente, în conformitate cu art. 13 alin. (1) lit. f) din Regulamentul Parlamentului, Biroul permanent al Parlamentului întocmeşte, de comun acord cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi ai comisiilor permanente, proiectul ordinii de zi a şedinţelor Parlamentului şi îl prezintă Parlamentului spre aprobare.

La şedinţa Biroului permanent, în care se examinează chestiunea privind înscrierea pe ordinea de zi a proiectului de act legislativ, comisia permanentă sesizată în fond prezintă: a) scopurile, sarcinile şi concepţia proiectului, prognoza efectelor social-economice şi de altă natură ale acestuia, precum şi categoria legii; b) lista autorilor care au participat la elaborarea proiectului; c) lista persoanelor sau organizaţiilor care au efectuat expertiza proiectului; d) fundamentarea economico-financiară a proiectului; e) avizul comisiei (comisiilor) permanente pe marginea proiectului; e 1 ) rezultatele consultării publice a proiectului; f) avizul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului; g) lista şi/sau, după caz, proiectele de acte legislative sau normative necesare executării actului legislativ care se adoptă (art. 57 alin. (2) din Regulamentul Parlamentului).

Potrivit art. 45 din Regulamentul Parlamentului „ordinea de zi este supusă spre aprobare Parlamentului în ultima zi din săptămâna de lucru ce precede perioada pentru care a fost întocmită şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi."

Curtea reține că procedura instituită de art. 46 din Regulamentul Parlamentului vizează doar situația de modificare a ordinii de zi după aprobarea acesteia de către Parlament.

De asemenea, rațiunea reducerii limitei de timp a luării de cuvânt, la un minut rezultă din faptul că, potrivit noilor amendamente, toate propunerile de modificare a ordinii de zi urmează a fi făcute în scris, cu prezentarea argumentelor de rigoare.

Curtea reține că aceste modificări au drept scop eficientizarea activității în plen a Parlamentului și nu contravin articolelor 68 și 73 din Constituție, fiind o reglementare de oportunitate a Parlamentului. 3.2.2. Privind valabilitatea proiectelor legislative înregistrate, dar neincluse în ordinea de zi a Parlamentului [art. 47 alin. (13)-(15)]

Curtea constată că prin Legea nr. 294 din 12 decembrie 2013 articolul 47 din Regulamentul Parlamentului a fost completat cu alineatele (13)-(15), potrivit cărora proiectele de acte legislative incluse în ordinea de zi a şedinţelor în plen ale Parlamentului, care, la expirarea legislaturii în cazul alegerilor ordinare sau anticipate, au fost lăsate fără examinare, precum şi proiectele de legi aprobate în prima lectură sau cele care urmează a fi votate în lectura finală sînt trecute pe ordinea de zi a Parlamentului de următoarea legislatură. De asemenea, proiectele de acte legislative înregistrate care nu au fost incluse în ordinea de zi a Parlamentului devin nule după 2 ani de la înregistrarea lor, iar proiectele de acte legislative care şi-au pierdut actualitatea, precum şi cele rămase fără autori pot fi respinse de Parlament în baza