Hotărâre nr. 9 din 14.02.2014

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 26 noiembrie 2013 în temeiul art. 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie, art. 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputații în Parlament Valeriu Munteanu și Gheorghe Brega, pentru interpretarea articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Curtea Constituţională: a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte; [...]"

Autorii sesizării au solicitat Curţii Constituţionale ca, prin interpretarea articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, să explice dacă: - Poate solicita Preşedintele Republicii Moldova controlul constituționalității legilor, remise acestuia spre promulgare de către Parlament, până la promulgarea prin Decret prezidențial și publicarea acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova?

Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 noiembrie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În cadrul ședinței publice, autorul sesizării a completat obiectul sesizării, solicitând Curții să explice dacă, în afară de Preşedintele Republicii Moldova, alţi subiecți cu drept de sesizare a Curţii Constituționale pot contesta o lege care nu a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Ministerului Justiţiei, catedrei de drept constituţional şi administrativ a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de dl Valeriu Munteanu, deputat în Parlament, autor al sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Preşedintele Republicii Moldova a fost reprezentat de dl Alexandru Ohotnicov, şef al Direcţiei generale drept în cadrul Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova. Guvernul a fost reprezentat de dl Nicolae Eşanu, viceministru al justiţiei.

Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996 (M.O., 2007, nr. 50, art. 237), sunt următoarele: Articolul 55 Retragerea proiectelor de acte legislative și a propunerilor legislative „ (1) Autorul proiectului de act legislativ sau al propunerii legislative poate să-şi retragă proiectul sau propunerea în orice moment pînă la adoptarea definitivă a acestora în plenul Parlamentului. [...]." Articolul 71 Adoptarea actului legislativ în lectura finală „ [...] (4) Adoptarea actului legislativ în lectura finală exprimă intenţia şi acordul autorităţii legislative de a se aplica actul anume în redacţia prezentată, pornindu-se de la sensul şi logica internă a prevederilor respective." Articolul 73 Semnarea actelor legislative adoptate de Parlament „ Legile şi hotărîrile adoptate de Parlament se semnează de Preşedintele Parlamentului, iar în condiţiile art. 15 alin. (2), de către unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului în termen de cel mult 20 de zile de la adoptare." Articolul 74 Trimiterea legii spre promulgare Preşedintelui Republicii Moldova „(1) Legea se trimite de către Preşedintele sau de către unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului spre promulgare Preşedintelui Republicii Moldova cel tîrziu în ziua de lucru următoare zilei semnării acesteia. [...]."

Prevederile relevante ale Legii nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative (M.O., 2002, nr. 36-38, art. 210) sunt următoarele: Articolul 54 Numărul și data actului legislativ „ (1) După adoptare, actului legislativ i se atribuie un număr, care devine numărul lui oficial şi care ulterior este citat împreună cu acesta. [...] (4) Data actului legislativ este data adoptării lui." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale de către Preşedintele Republicii Moldova în vederea controlului constituționalității unei legi care nu a fost promulgată și, respectiv, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum supremaţia Constituţiei, statul de drept, rolul Preşedintelui Republicii Moldova în procesul legislativ.

Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea observă că aspectele abordate de către autorul sesizării nu au constituit anterior obiect de interpretare în instanţa de contencios constituţional.

Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Curtea reţine că a fost sesizată legal şi este competentă să hotărască asupra interpretării articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie. Prin urmare, Curtea va examina în continuare fondul sesizării.

Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie presupune stabilirea sensului autentic şi deplin al normelor constituţionale, care poate fi realizată prin interpretarea textuală sau funcţională, în măsura în care poate fi dedusă din textul Constituţiei, ţinând cont de caracterul generic al normei, situaţiile concrete pe care legiuitorul nu avea cum să le prevadă la momentul elaborării normei, reglementările ulterioare (conexe sau chiar contradictorii), situaţiile complexe în care norma trebuie aplicată etc.

Pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolului 135 din Constituţie în coroborare cu articolele 74 şi 93 din Constituţie, utilizând toate metodele de interpretare legală.

Autorii sesizării menționează că articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, astfel cum este redactat, conţine referinţa generală la „ lege ", fără a defini însă momentul în care o lege poate constitui obiect al controlului constituționalității.

În viziunea autorilor sesizării, articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie permite sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului constituţionalităţii nu numai a legilor în vigoare, ci şi a celor adoptate în lectură finală de către Parlament, înainte de promulgarea de către Preşedintele Republicii Moldova şi, respectiv, publicarea în Monitorul Oficial şi intrarea lor în vigoare.

Potrivit autorilor sesizării, anume această înţelegere a prevederilor articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie derivă şi din redacţia articolelor 74 şi 93 din Constituție, care operează cu noţiunea de „lege" referitor la proiectele de acte legislative după adoptarea în lectură finală, dar încă nepromulgate.

În sprijinul acestei opinii, autorii sesizării invocă şi prevederile articolelor 71 și 73 din Regulamentul Parlamentului, care operează cu noțiunea de „lege" în privința proiectului de lege adoptat în lectură finală.

Autorii sesizării consideră că sesizarea Curții Constituționale de către Președintele Republicii Moldova în vederea controlului constituționalității legilor până la promulgarea şi, respectiv, publicarea şi intrarea lor în vigoare ar constitui un mecanism suplimentar de asigurare a supremaţiei Constituției, prin prevenirea efectelor unei legi neconstituţionale, în condiţiile în care Președintele Republicii Moldova este obligat să promulge legea în cazul revotării de către Parlament, chiar dacă, în viziunea sa, acestea ridică probleme de constituţionalitate. 2. Argumentele autorităţilor

În opinia scrisă a Președintelui Republicii Moldova se menţionează că Preşedintele, semnând decretul de promulgare, verifică şi certifică existenţa legii, votată de Parlament în condiţiile cerute de Constituţie.

Potrivit Preşedintelui Republicii Moldova, legea nepromulgată, nefiind publicată şi fiind deci inexistentă, nu poate fi supusă controlului constituţionalităţii.

În opinia Parlamentului, în cazul în care Curtea ar da o interpretare a articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie în sensul ideilor prezentate de autorii sesizării, Preşedintele va putea exercita acest drept în temeiul Hotărârii Curţii Constituţionale.

Potrivit Parlamentului, controlul legilor înainte de promulgare ar putea fi instituţionalizat în prima fază pentru un cerc limitat de subiecţi - cei implicaţi în procesul legislativ, care sunt obligaţi să respecte legile adoptate, dar încă nepublicate (Guvern, Parlament, Preşedintele Republicii Moldova).

Parlamentul consideră că sesizările deputaţilor şi ale Preşedintelui Republicii Moldova pentru controlul a priori al legilor ar putea fi pertinente pentru asigurarea constituţionalităţii şi prin prisma verificării constituţionalităţii a priori a tratatelor internaţionale la etapa ratificării sau până la intrarea lor în vigoare.

În viziunea Guvernului, actele pasibile controlului constituţionalităţii sunt supuse acestui control imperativ numai după intrarea lor în vigoare. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale

Constituţia reprezintă cadrul juridic fundamental, în ceea ce priveşte conţinutul normativ, dar şi cadrul juridic suprem, ca forţă juridică, pentru organizarea şi funcţionarea statului şi societăţii, ea fiind sursa tuturor reglementărilor juridice.

Principiul fundamental al „supremaţiei Constituţiei" este consfinţit în articolul 7 din Constituţie, potrivit căruia: "Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică ."

În Hotărârea nr. 6 din 16 mai 2013 privind controlul constituţionalităţii alineatului (4) al articolului 23 din Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională se menţionează: „45. Ideea supremaţiei Constituţiei este o cucerire a gândirii juridice. Supremaţia Constituţiei este garantată de către Curtea Constituţională. Această autoritate nu a luat fiinţă în mod întâmplător, odată cu adoptarea Constituţiei din 1994. Rolul său de garant al supremaţiei Constituţiei este înscris în art. 134 alin.(3), iar pentru a i se asigura acest rol, Curtea Constituţională este definită drept unica autoritate de jurisdicţie constituţională din Republica Moldova [art. 134 alin. (1)], fiind independentă faţă de orice altă autoritate publică [art. 134 alin. (2)] şi supunându-se numai Constituţiei [art. 137]. 63. Curtea reaminteşte că o componentă importantă a statului o reprezintă justiţia constituţională, înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentală a statului de drept. Astfel, potrivit art.134 alin.(3) din Constituţie: "Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei". Supremaţia Legii fundamentale ţine, aşadar, de esenţa exigenţelor statului de drept, reprezentînd totodată o realitate juridică ce implică consecinţe şi garanţii. Între consecinţe se numără deosebirile dintre Constituţie şi legi şi, nu în ultimul rînd, compatibilitatea întregului drept cu Constituţia, iar între garanţii se regăseşte controlul constituţionalităţii. 64. În cadrul bunei organizări a autorităţii statului, rolul Curţilor Constituţionale este unul esenţial şi definitoriu, reprezentînd un adevărat pilon de susţinere a statului şi a democraţiei, garantînd egalitatea în faţa legii, libertăţile fundamentale şi drepturile omului. Totodată, Curţile Constituţionale contribuie la buna funcţionare a autorităţilor publice în cadrul raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc al puterilor statului. 65. Controlul de constituţionalitate, în ansamblul său, nu constituie numai o garanţie juridică fundamentală a supremaţiei Constituţiei. El prezintă un mijloc pentru a conferi Curţii Constituţionale o competenţă de natură să asigure eficient separaţia şi echilibrul puterilor într-un stat democratic. 66. Controlul de constituţionalitate nu este o frînă în calea democraţiei, ci instrumentul ei necesar, deoarece permite minorităţii parlamentare şi cetăţenilor să vegheze la respectarea dispoziţiilor Constituţiei, constituind o contrapondere necesară faţă de majoritatea parlamentară, în cazul în care aceasta s-ar îndepărta de la litera şi spiritul Constituţiei. 69. De aceea, Curtea subliniază importanţa controlului de constituţionalitate a actelor pentru buna funcţionare a statului de drept şi pentru respectarea separaţiei şi echilibrului dintre puterile statului, astfel încît, atunci cînd se pune în discuţie problema afectării valorilor şi principiilor constituţionale, dincolo de conflictele politice inerente raporturilor dintre majoritate şi opoziţie, Curtea să poată fi chemată să vegheze la respectarea acestor valori şi principii, intrinseci democraţiei, ca unic model politic compatibil cu Legea fundamentală."

Supremaţia Constituţiei trebuie conservată în faţa oricăror interferenţe legislative ulterioare.

Un asemenea echilibru normativ, dinamic în esenţa sa, nu poate fi menţinut printr-o simplă raportare literal-statică la textul actului fundamental, ci doar prin instituirea unei forme de verificare fluide a legislaţiei secundare.

Supremaţia Constituţiei ține, aşadar, de esenţa exigenţelor statului de drept, reprezentând, totodată, o realitate juridică ce implică consecinţe şi garanţii. Între consecinţe se numără deosebirile dintre Constituţie şi legi şi, nu în ultimul rând, compatibilitatea întregului drept cu Constituţia, iar între garanţii se regăseşte controlul constituţionalităţii.

În acest context, în cadrul controlului constituţionalităţii legilor, atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale, Curtea Constituţională dobândeşte rolul de „legislator negativ" în procesul de legiferare. 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Din conţinutul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie rezultă că Curtea Constituţională „ exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor [...]", fără a limita în mod expres exercitarea acestei competenţe la legile „în vigoare".

Curtea reţine că articolul 76 din Constituție reglementează doar procedura de intrare în vigoare a unei legi , enunțând că „legea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei". De asemenea, articolul 76 din Constituţie, potrivit căruia nepublicarea legii atrage inexistenţa ei, vizează faptul că legea nepublicată nu este opozabilă persoanelor pentru executare, respectiv, ea nu își produce efectele.

În același context, Curtea notează că norme similare celor cuprinse în articolul 76 din Constituție conţin și constituțiile altor state, care aplică sistemul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. Prin urmare, această prevedere constituţională vizează opozabilitatea legilor şi nu poate fi percepută ca fiind un obstacol în verificarea constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.

Dat fiind faptul că norma constituţională enunţată, având un caracter general, nu specifică la ce etapă legile sunt supuse controlului constituţionalităţii, până sau după intrarea lor în vigoare, aceasta urmează a fi examinată şi prin prisma altor dispoziţii constituţionale, ce operează cu acelaşi termen.

Curtea reţine că, potrivit articolului 74 alin. (4) din Constituţie, „ legile se trimit spre promulgare Preşedintelui Republicii Moldova". Din conţinutul normelor constituţionale rezultă cu claritate că, în momentul trimiterii spre promulgare Preşedintelui, actul adoptat de Parlament are deja statutul de „lege", chiar dacă încă nu a intrat în vigoare.

În acelaşi sens, articolul 93 din Constituţie, ce reglementează etapa promulgării de către Preşedintele Republicii Moldova, utilizează termenul de „lege", spre deosebire de termenul de „proiect de lege" utilizat în articolele 63 alin. (4), 74 alin. (3), 106/1 şi 106/2 din Constituție.

În dezvoltarea prevederilor constituționale, Regulamentul Parlamentului operează cu termenul de „proiect de lege" în privinţa actelor aflate în procedură parlamentară până la momentul adoptării în lectură finală (articolele 47-71) şi cu termenul de „lege" - în privinţa actelor adoptate în lectură finală.

Astfel, potrivit articolului 55 din Regulamentul Parlamentului: „(1) Autorul proiectului de act legislativ sau al propunerii legislative poate să-şi retragă proiectul sau propunerea în orice moment până la adoptarea definitivă a acestora în plenul Parlamentului."

Faptul că anume adoptarea actului legislativ în lectură finală este etapa definitorie a constituirii unui act ca lege este reflectat în articolul 71 din Regulamentul Parlamentului, care prevede: „(4) Adoptarea actului legislativ în lectura finală exprimă intenţia şi acordul autorităţii legislative de a se aplica actul anume în redacţia prezentată , pornindu-se de la sensul şi logica internă a prevederilor respective."

În aceeaşi ordine de idei, în conformitate cu articolul 54 din Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative: „(1) După adoptare , actului legislativ i se atribuie un număr , care devine numărul lui oficial şi care ulterior este citat împreună cu acesta.[...] (3) În cazul în care actul legislativ cu număr oficial nu a intrat în vigoare, actul păstrează acest număr, care nu poate fi atribuit în acelaşi an calendaristic unui alt act legislativ. (4) Data actului legislativ este data adoptării lui ." 46. Şi Legea cu privire la Curtea Constituţională, referindu-se la competenţa Curţii de examinare a constituţionalităţii legilor, operează cu termenul „adoptate": „(2) Sînt supuse controlului constituţionalităţii numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei adoptate la 29 iulie 1994." (art. 31 alin. (2))

O normă identică se regăseşte şi în articolul 4 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale.

În acelaşi sens, în Opinia Amicus Curiae a Curţii Constituţionale a României la acest subiect, furnizată la solicitarea Curții Constituționale a Republicii Moldova, se menţionează: „[U]n rol important în vederea realizării scopului primordial al normelor juridice constituționale aparține Curții Constituționale a Republicii Moldova, unica autoritate de jurisdicție constituțională, care, potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, are ca atribuție exercitarea, la sesizare, a controlului constituționalității legilor și hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte. De asemenea, art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție prevede atribuția Curții Constituționale de a interpreta Constituția. Așa fiind, instanța constituțională are competența de a interpreta dispozițiile constituționale referitoare la adoptarea legilor, la promulgarea acestora și la intrarea lor în vigoare, și de a concluziona că noțiunea de lege, ca act juridic al Parlamentului , prevăzută de art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție circumscrie ipoteza legii, înainte de promulgarea de către Președintele republicii și de publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova . De altfel, fără a exista o distincție expresă în Constituție cu privire la tipul controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională, dispozițiile art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție permit interpretarea conform căreia instanța constituțională are competența de a efectua atât un control înainte de promulgarea legii de către Președinte, cât și un control exercitat după intrarea în vigoare a legii ."

De asemenea, în Opinia catedrei de drept constituţional şi drept administrativ a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova se menţionează că, făcând o analiză logico-semantică a aranjamentelor constituţionale şi instituţionale existente, interpretarea articolului 135 alin.(1) lit. a) din Constituţia Republicii Moldova ar fi în sensul că: „Preşedintele Republicii Moldova poate solicita controlul constituționalității legilor, remise acestuia spre promulgare de către Parlament, doar în cazul trimiterii acestora Parlamentului spre reexaminare. După promulgarea legii orice subiect împuternicit conform legii poate sesiza Curtea Constituţională privind controlul constituţionalităţii legii. Or, publicarea legii şi inexistenţa acesteia este aplicabilă doar în raport cu destinatarii sau subiecţii legii, şi nu autorităţile publice, care au obligaţia de a asigura îndeplinirea cerinţelor posterioare adoptării legii, cum ar fi punerea în mod adecvat a acesteia în vigoare, constituţionalitatea şi oportunitatea acesteia."

Curtea reaminteşte că, anterior, şi-a precizat pe cale jurisprudenţială limitele competenţelor stabilite de Constituţie, printr-o abordare cazuală şi evolutivă.

Astfel, în Hotărârea nr.10 din 16.04.2010 pentru revizuirea Hotărârii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova" în redacţia Hotărârii nr.39 din 09.07.2001, Curtea a reţinut că prevederile articolului 135 din Constituţie nu instituie vreo diferenţă între hotărârile care pot fi supuse controlului său, sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ ori individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).

De asemenea, în privinţa controlului constituţionalităţii tratatelor internaţionale (Decizia nr. 5 din 24 septembrie 2002 privind sistarea procesului pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Tratatului între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat şi a Protocolului adiţional la Tratat, semnate la Kiev la 18 august 1999, precum şi în Decizia nr. 1 din 15 martie 2010 asupra sesizării pentru controlul constituţionalităţii Legii nr. 348-XV din 12 iulie 2001), constatând că norma constituţională nu specifică la ce etapă tratatele sunt supuse controlului constituţionalităţii, până sau după intrarea lor în vigoare, Curtea a statuat: „50. [Î]ntre momentul exprimării consimţământului Republicii Moldova de a fi legată prin tratat şi momentul intrării în vigoare a tratatului, subiecţii abilitaţi îşi pot exercita dreptul de a sesiza Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, în corespundere cu prevederile art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie. 52. Din analiza prevederilor constituţionale şi legale rezultă că exercitarea controlului constituţionalităţii unui tratat internaţional, în sensul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, poate interveni între momentul exprimării consimţământului de către Republica Moldova de a fi legată prin tratat pe plan internaţional şi momentul punerii în vigoare a tratatului prin îndeplinirea procedurilor cerute de lege." (Decizia nr. 17 din 7 noiembrie 2013 de respingere a sesizării nr. 35a /2013 pentru controlul constituţionalităţii unor acte referitoare la Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar.)

În acest sens, prin Hotărârea nr. 22 din 2 octombrie 2007, Curtea a examinat constituţionalitatea Statutului de la Roma a priori , până la ratificarea de către Parlament.

În concluzie, Curtea Constituţională, în virtutea competenţelor stabilite de Legea fundamentală în scopul îndeplinirii rolului de garant al supremaţiei Constituţiei, este singura în măsură ca, pe cale jurisprudenţială, să stabilească cadrul în care îşi exercită atribuţia de control al constituţionalităţii actelor atribuite în competenţa sa prin articolul 135 din Constituţie, aşa cum de altfel a procedat până în prezent, urmând a examina obiectul sesizărilor cu care este învestită şi a le soluţiona în consecinţă prin raportare la valorile şi principiile constituţionale afectate.

Curtea reţine că interpretarea evolutivă a competenţelor Curţii Constituţionale este aceea de a permite sporirea şi extinderea mecanismelor instanţei de contencios constituţional.

De aceea, a interpreta restrictiv norma fundamentală menţionată în sensul de a limita, a elimina sau a reduce atribuţiile Curţii Constituţionale ar rezulta deturnarea sa de la scopul perfecţionării democraţiei constituţionale, urmărit de însuşi legiuitorul constituant.

De asemenea, potrivit articolului 54 alin. (1) din Constituţie, în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

Astfel, controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare se integrează, în mod indisolubil, unui mecanism juridic de natură să contribuie la protecţia preventivă efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Urmând raţionamentele exprimate în practica sa anterioară, Curtea reţine că exercitarea controlului constituţionalităţii unei legi, în sensul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, poate interveni atât înainte de promulgare, cât şi după intrarea în vigoare prin îndeplinirea procedurilor cerute de lege .

Interpretarea anume în acest sens a prevederilor constituţionale reprezintă expresia diversificării şi consolidării competenţei Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din Republica Moldova, şi un câştig în eforturile de realizare a unui stat de drept şi a democraţiei constituţionale, prin evitarea intrării în vigoare a unei legi contrare Constituţiei.

În același timp, Curtea reține că, potrivit articolului 93 din Constituție, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.

Promulgarea legii reprezintă un element ce finalizează procesul legislativ şi în acelaşi timp reprezintă un control prealabil al legii: „Promulgarea legii este operaţiunea finală a procedurii legislative şi ea permite şefului statului să investească legea cu formulă executorie, obligând autorităţile publice să procedeze la executarea prevederilor acesteia. Preşedintele poate cere Parlamentului reexaminarea legii pentru orice motive , începând cu inacceptabilitatea unor texte şi terminând cu îndreptarea unor erori materiale. Reexaminarea unei legi poate fi cerută de către şeful statului numai o singură dată ." (Hotărârea nr.3 din 28 februarie 1996)

Controlul legii exercitat de Preşedinte în cadrul procedurii de promulgare are la bază trei componente (direcţii): de procedură, de oportunitate şi de constituţionalitate.

Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile constituţionale, Președintele Republicii Moldova poate cere reexaminarea de către Parlament a legii o singură dată, în cazul revotării fiind obligat să o promulge, chiar şi în eventualitatea unor dubii asupra constituționalității legii adoptate.

Această situaţie este susceptibilă să genereze un impas constituţional, pentru că, pe de o parte, Preşedintele Republicii Moldova ar fi obligat să promulge o lege contrară Constituţiei, încălcând astfel Constituţia, iar, pe de alta, ar încălca Constituţia şi dacă nu ar promulga legea, atentând asupra exercitării puterii legislative.

În acest context, Curtea consideră că Preşedintele Republicii Moldova, în cazul trimiterii legii spre reexaminare Parlamentului pentru motive de neconstituţionalitate, poate sesiza concomitent Curtea Constituţională, în calitate de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, în vederea controlului constituţionalităţii legii adoptate.

Pe de altă parte, având în vedere norma imperativă a articolului 93 din Constituţie, Curtea reţine că sesizarea în vederea controlului constituţionalităţii legii înainte de publicare nu are incidenţă directă asupra procedurilor de promulgare, astfel încât, în eventualitatea promulgării legii contestate până la pronunţarea hotărârii Curţii Constituţionale, controlul a priori al constituţionalităţii legii îşi continuă procedura în cadrul controlului a posteriori .

În acelaşi timp, Curtea consideră că ţine de esenţa principiului loialităţii constituţionale ca, în cazul contestării legii trimise de către Preşedintele Republicii Moldova spre reexaminare Parlamentului pentru motive de neconstituţionalitate, Parlamentul să revoteze legea numai după pronunţarea hotărârii Curţii Constituţionale prin care s-a confirmat constituţionalitatea .

În acelaşi context, Curtea reţine că, potrivit articolului 135 alin. (2) din Constituţie, îşi desfăşoară activitatea din iniţiativa subiecţilor prevăzuţi de lege. Prin urmare, Curtea consideră că oricare dintre subiecţii cu drept de sesizare poate contesta la Curtea Constituţională o lege nepublicată în Monitorul Oficial, în condiţiile legii, la fel ca în cazul contestării unei legi publicate în Monitorul Oficial. Având în vedere această constatare, Curtea consideră necesară reglementarea mecanismului de notificare de către Parlament a tuturor subiecţilor cu drept de sesizare despre disponibilitatea textului legii, semnat de Preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Parlamentului, motiv pentru care va formula o adresă în acest sens Parlamentului. În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1. În sensul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor cuprinde legile adoptate de Parlament, atât după, cât și înainte de publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, la sesizarea Președintelui Republicii Moldova și a celorlalți subiecți cu drept de sesizare. 2. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 14 februarie 2014 HCC nr. 9 Dosarul nr. 52b2013