Hotărâre nr. 25 din 17.09.2013

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 2 mai 2013, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.a) din Constituţie, 25 alin. (1) lit.d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către Curtea Supremă de Justiţie, privind controlul constituţionalităţii prevederilor Legii nr. 73 din 4 mai 2010 pentru modificarea unor acte legislative.

Autorul sesizării a pretins că prevederile Art. I şi Art. II din Legea nr.73 din 4 mai 2010 pentru modificarea unor acte legislative, care se referă la modalitatea de examinare a petițiilor anonime, vin în contradicţie cu prevederile articolelor 28 şi 52 din Constituţie şi articolului 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 25 iulie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Procuraturii Generale, Ministerului Justiţiei, Institutului Naţional al Justiţiei şi Academiei de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de dna Iulia Sîrcu, vicepreşedinte al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice generale a Secretariatului Parlamentului. ÎN FAPT

Prin Legea nr. 73 din 4 mai 2010 cu privire la modificarea unor acte legislative a fost amendat art. 10 alin. (2) din Legea nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare şi punctul 22 din Anexa nr. 1 la Regulamentul Centrului pentru Drepturile Omului, structura, statul de funcţii şi modul de finanţare a acestuia, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 57-XVI din 20 martie 2008.

Potrivit modificărilor respective, petiţiile ce nu conţin semnătura, numele, prenumele şi domiciliul autorului rămân neexaminate. Fac excepţie de la această regulă petiţiile anonime ce conţin informaţii referitoare la securitatea naţională sau ordinea publică, care urmează a fi remise spre examinare organelor competente.

Prevederile relevante ale Legii nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare (republicată în M.O., 2003, nr. 6-8, art. 23) sunt următoarele: „ Art. 1. - Prezenta lege determină modalitatea de examinare a petiţiilor cetăţenilor Republicii Moldova, adresate organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor (denumite în continuare organe), în scopul asigurării protecţiei drepturilor şi intereselor lor legitime." „ Art. 3 . - (1) Prezenta lege nu se extinde asupra modului de examinare a petiţiilor, prevăzut de legislaţia de procedură penală, de procedură civilă, de procedură de executare, cu privire la contravenţiile administrative, precum şi de legislaţia muncii. (2) Modul de examinare a cererilor privind încălcările drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului se reglementează de legislaţia cu privire la avocaţii parlamentari." „ Art.10. - (1) Petiţiile trebuie să fie semnate de autor, indicându-se numele, prenumele şi domiciliul. Petiţiile în formă electronică conţin informaţii privind numele, prenumele, domiciliul şi adresa electronică a petiţionarului. (2) Petiţiile ce nu întrunesc condiţiile prevăzute la alin. (1) se consideră anonime şi nu se examinează. Fac excepţie petiţiile ce conţin informaţii referitoare la securitatea naţională sau ordinea publică, care se remit spre examinare organelor competente." „ Art.13. - (1) În procesul examinării petiţiei nu se admite divulgarea informaţiilor privind viaţa personală a petiţionarului contra voinţei lui sau a altor informaţii, dacă acestea lezează drepturile şi interesele lui legitime, precum şi a informaţiilor ce constituie secrete de stat. (2) Nu se admite elucidarea unor informaţii privind personalitatea petiţionarului, dacă acestea nu se referă la conţinutul petiţiei."

Prevederile relevante ale Anexei nr. 1 la Regulamentul Centrului pentru Drepturile Omului, structura, statul de funcţii şi modul de finanţare a acestuia, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 57-XVI din 20 martie 2008 (M.O., 2008, nr. 81, art. 276), sunt următoarele: „22. Cererile se depun în modul stabilit de Legea nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare. La cerere se anexează în mod obligatoriu dovada examinării cazului de către organele abilitate. Cererile care nu întrunesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1) din legea menţionată se consideră anonime şi nu se examinează. Fac excepţie cererile ce conţin informaţii referitoare la securitatea naţională sau ordinea publică, care se remit spre examinare organelor competente."

Prevederile relevante ale Legii nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal (M.O., 2011, nr. 170-175, art.492) sunt următoarele: Articolul 1 Scopul legii „Scopul prezentei legi este asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private." Articolul 19 Organul de control al prelucrărilor de date cu caracter personal „(1) Controlul asupra conformităţi prelucrării datelor cu caracter personal cu cerinţele prezentei legi se efectuează de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (în continuare - Centru), care acţionează în condiţii de imparţialitate şi independenţă. [...]"

Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 și ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele: Articolul 29 „(2) În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o societate democratică."

Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (adoptat de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966 și ratificat de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele: Articolul 17 „(1) Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale. (2) Orice persoană are drept la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri."

Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997, M.O. nr.54-55/502, 1997) sunt următoarele: Articolul 8 Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie „(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. (2) Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă abilitarea organelor competente de a examina petiţiile anonime care conţin informaţii referitoare la securitatea naţională sau ordinea publică.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii interconexe, precum dreptul la petiţionare, dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, precum și principiul clarităţii legii.

Articolele 25 alin. (1) lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează Curtea Supremă de Justiţie cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea constată că obiectul controlului constituționalității îl constituie Legea nr. 73 din 4 mai 2010 pentru modificarea unor acte legislative.

Totodată, Curtea reţine că, potrivit normelor tehnicii legislative, dispoziţiile de modificare şi de completare a unui act legislativ se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare şi de completare a acestora trebuie raportate la actul de bază.

În acest context, pentru a asigura o mai mare claritate şi accesibilitate a hotărârilor Curţii Constituţionale, Curtea va supune controlului constituționalității art. 10 alin. (2) din Legea nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare şi pct. 22 din Anexa nr. 1 la Regulamentul Centrului pentru Drepturile Omului, structura, statul de funcţii şi modul de finanţare a acestuia, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 57-XVI din 20 martie 2008.

Curtea reține că prevederile contestate nu au mai făcut obiect al controlului constituţionalităţii, iar sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Curtea observă că autorul sesizării solicită verificarea constituționalității conținutului integral al art. 10 alin. (2) din Legea nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare și pct. 22 din Anexa nr. 1 la Regulamentul Centrului pentru Drepturile Omului. Pe de altă parte, argumentele expuse în sesizare vizează doar neconstituționalitatea prevederilor prin care se instituie excepția examinării petițiilor anonime . Prin urmare, Curtea va examina doar constituţionalitatea prevederilor care dispun examinarea petiţiilor anonime.

Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

Concomitent, având în vedere faptul că dreptul la petiţionare a fost consfinţit expres de către legiuitorul constituant, Curtea va opera cu prevederile articolului 52 din Constituţie.

În opinia Curţii Supreme de Justiţie, prevederile alineatului (2) al articolului 10 din Legea cu privire la petiţionare încalcă dreptul la respectarea vieţii private, garantat de articolul 28 din Constituţie şi articolul 8 din Convenţia Europeană, deoarece nu conţin garanţii adecvate de protecţie pentru a împiedica abuzul de putere al autorităţilor publice la examinarea petiţiilor anonime. În viziunea Curţii Supreme de Justiţie, este necesar ca textul legislativ pertinent să conţină dispoziţii explicite şi detaliate asupra naturii informaţiilor din petiţiile anonime, precum şi să enumere organele concrete ale statului competente să le examineze.

Prin urmare, autorul sesizării consideră a fi inacceptabil faptul ca petiţiile anonime, sub pretextul că conţin informaţii referitoare la ordinea publică, să fie examinate, inclusiv cu admiterea ingerinţelor în viaţa privată, de un număr abstract de organe ale statului cu competenţe în asigurarea ordinii de drept. Or, într-o atare situaţie, lipsesc garanţiile contra abuzurilor ce pot fi comise atât la înaintarea petiţiilor anonime, cât şi la examinarea lor. 2. Argumentele autorităţilor

În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova şi a Parlamentului, prevederile Legii nr. 73 din 4 mai 2010 pentru modificarea unor acte legislative nu depăşesc cadrul constituţional.

Dreptul la respectarea vieţii private, garantat de articolul 28 din Constituţie, nu este unul absolut şi nu cade sub incidenţa alineatului (3) al articolului 54 din Constituţie, care specifică drepturile de la care nu se pot face derogări.

De asemenea, în sprijinul poziţiei exprimate, autorităţile invocă prevederile alineatului (1) al articolului 13 din Legea cu privire la petiţionare, potrivit cărora în procesul examinării petiţiei nu se admite divulgarea informaţiilor privind viaţa personală a petiţionarului contra voinţei lui sau a altor informaţii, dacă acestea lezează drepturile şi interesele lui legitime, precum şi a informaţiilor ce constituie secret de stat. 3. Aprecierea Curţii

Curtea menţionează că articolul 52 din Constituţie garantează dreptul cetăţeanului de a se adresa autorităţilor publice prin intermediul petiţiilor, formulate în numele semnatarului . De acelaşi drept se bucură şi organizaţiile legal constituite, care pot adresa petiţiile doar în numele colectivelor pe care le reprezintă.

Prevederile constituţionale referitoare la instituţia petiţionării sunt dezvoltate în Legea nr. 190-XIII cu privire la petiţionare, adoptată de Parlament la 19 iulie 1994. Legea stabileşte modalitatea de examinare a petiţiilor cetăţenilor Republicii Moldova şi, respectiv, ale organizaţiilor legal constituite, adresate organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor.

Potrivit legii, prin petiţie se poate înţelege orice fel de cerere, reclamaţie, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se contestă un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri.

Curtea observă că, în corespundere cu articolul 52 din Constituție, care consfințește expres formularea petițiilor în numele semnatarului, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 190/1994 prevede că petiţionarul este obligat să semneze adresarea înaintată şi să indice în ea numele, prenumele şi domiciliul său, condiţii necesare pentru identificarea şi înştiinţarea autorului petiţiei despre rezultatul examinării acesteia.

Prevederea semnării obligatorii a petiţiilor este consolidată de alin.(2) al art.10 din Legea nr. 190/1994, conform căruia petițiile care nu întrunesc condițiile enumerate la alin. (1) se consideră anonime și nu se examinează .

Totodată, prin excepţie de la regula instituită, alineatul (2) al art. 10 prevede că petiţiile anonime ce c onţin informaţii referitoare la securitatea naţională sau ordinea publică se remit spre examinare organelor competente .

Având în vedere că, potrivit art. 3 alin. (2) al Legii cu privire la petiționare, modul de examinare a cererilor privind încălcările drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului se reglementează de legislaţia cu privire la avocaţii parlamentari, prevederi identice celor din articolul 10 alin.(2) din Legea nr. 190/1994 se regăsesc și în punctul 22 din Anexa nr.1 la Regulamentul Centrului pentru Drepturile Omului.

Analizând normele contestate prin prisma prevederilor articolului 52 alin.(1) din Consituţie, Curtea reţine că norma constituțională oferă cetăţenilor dreptul de a intra în relaţie directă cu autorităţile statului din propria iniţiativă şi posibilitatea de a-şi apăra drepturile lezate.

Toţi cei care adresează petiţii autorităţilor publice pot să facă acest lucru doar în nume propriu, adică aspectele sesizate trebuie să privească direct persoana petiţionarului sau grupul de petiţionari .

Curtea reţine că din redacţia articolului 52 din Constituţie rezultă cu claritate că orice petiţie urmează a fi semnată , iar petiţionarii trebuie să fie identificabili.

Analizând textual norma cuprinsă la articolul 52 alin. (1) din Constituție în corelaţie cu alte dispoziţii constituționale care pun în sarcina legislativului reglementarea anumitor drepturi și libertăți (ex.: articolele 17, 25, 45, 48, 50 etc.), Curtea observă că utilizarea adverbului „numai" indică o restricţie și exclude posibilitatea examinării petiţiilor anonime.

Necesitatea semnării petiţiei rezultă și din faptul că, potrivit prevederilor legale, petiţiile adresate de către cetăţeni au scopul de a asigura protecţia drepturilor şi a intereselor lor legitime.

În partea ce ţine de protecția securității naționale și ordinii publice, invocată de autorităţi pentru justificarea instituirii excepției de examinare a unor petiții anonime, Curtea reţine că, potrivit prevederilor procesual-penale, modalitatea prin care organul de urmărire penală este solicitat să repare un drept încălcat prin infracţiune sau este informat despre săvârşirea unei infracţiuni este adresarea plângerii şi, respectiv, a denunţului.

Astfel, art. 263 din Codul de procedură penală stabileşte că atât plângerile, cât şi denunţurile trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului , descrierea faptei care formează obiectul plângerii sau denunţului, indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi a mijloacelor de probă.

Prin urmare, Curtea constată că şi în procedura penală legiuitorul a prevăzut obligativitatea semnării adresărilor către organele constatatoare.

Pe de altă parte, spre deosebire de Legea nr. 190/1994 cu privire la petiţionare, Codul de procedură penală la art. 263 alin. (8) exclude examinarea plângerilor şi denunţurilor anonime, fără a face excepţii, stabilind că: „(8) Plângerile şi denunţurile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale [...]."

În același timp, în scopul apărării ordinii de drept, art. 263 alin. (8) al Codului de procedură penală prevede posibilitatea organelor de urmărire penală de a se autosesiza în vederea începerii urmăririi penale, având la bază informaţii obţinute inclusiv din plângerile şi denunţurile anonime, fapt care însă nu poate fi calificat drept examinare a petiţiilor (plângerilor şi denunţurilor) anonime.

Adiţional, Curtea observă că normele legale asigură protecția datelor cu caracter personal ale petiționarului. Astfel, potrivit art. 13 din Legea cu privire la petiționare, în procesul examinării petiţiei nu se admite divulgarea informaţiilor privind viaţa personală a petiţionarului contra voinţei lui sau a altor informaţii, dacă acestea lezează drepturile şi interesele lui legitime, precum şi a informaţiilor ce constituie secrete de stat. Nu se admite elucidarea unor informaţii privind personalitatea petiţionarului, dacă acestea nu se referă la conţinutul petiţiei.

Curtea menționează că prin stabilirea în lege a obligaţiei autorităţilor competente de a examina petiţiile anonime în cazul în care conţin informaţii referitoare la securitatea naţională sau ordinea publică legiuitorul a depăşit cadrul constituţional şi, astfel, a modificat în fapt conţinutul normei constituţionale fără o revizuire a Constituţiei. Or, modul de redactare a articolului 52 din Constituţie nu oferă Parlamentului o marjă de discreţie, care i-ar permite să instituie excepţii de la regula semnării petiţiilor.

În lumina celor expuse, Curtea reține că textul constituţional nu instituie şi nici nu protejează juridic un drept la petiţionare anonimă, astfel, prevederile legale supuse controlului constituționalității constituie o încălcare a articolului 52 din Constituție. Pentru aceste motive și în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. e) şi 68 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂȘTE: 1. Se admite parțial sesizarea Curții Supreme de Justiție privind controlul constituționalității unor prevederi ale articolului 10 din Legea nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare și a punctului 22 al Anexei nr. 1 la Hotărârea Parlamentului nr. 57-XVI din 20 martie 2008 de aprobare a Regulamentului Centrului pentru Drepturile Omului, a structurii, a statului de funcţii şi a modului de finanţare a acestuia, în redacția Legii nr. 73 din 4 mai 2010 pentru modificarea unor acte legislative, în partea ce ține de examinarea petițiilor anonime. 2. Se declară neconstituţională propoziţia „Fac excepţie petiţiile ce conţin informaţii referitoare la securitatea naţională sau ordinea publică, care se remit spre examinare organelor competente." din articolul 10 alin. (2) al Legii nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare, în redacția Legii nr. 73 din 4 mai 2010 pentru modificarea unor acte legislative. 3. Se declară neconstituţională propoziţia "Fac excepţie petiţiile ce conţin informaţii referitoare la securitatea naţională sau ordinea publică, care se remit spre examinare organelor competente." din punctul 22 al Anexei nr.1 la Regulamentul Centrului pentru Drepturile Omului, structura, statul de funcţii şi modul de finanţare a acestuia, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.57-XVI din 20 martie 2008, în redacția Legii nr. 73 din 4 mai 2010 pentru modificarea unor acte legislative. 4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Victor POPA Chişinău, 17 septembrie 2013 HCC nr.25 Dosarul nr.14a/2013