Hotărâre nr. 17 din 02.07.2013

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe data de 15 noiembrie 2012, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către un grup de deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova - Maria Postoico, Artur Reşetnicov, Anatolie Zagorodnîi, Serghei Sîrbu şi Igor Vremea, pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Art. IV pct.18 (cu referire la modificarea art.25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii) şi ale Art.VIII alin. (6) al Legii nr.153 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

Autorii sesizării invocă faptul că articolul 25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în redacţia Legii nr.153 din 5 iulie 2012, restrânge dreptul magistraţilor de acces la justiţie prin instituirea unui drept de atac doar în partea ce se referă la procedura de emitere/adoptare a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii. Din aceste considerente, autorii sesizării consideră că prevederile menţionate contravin articolelor 20 şi 54 din Constituţia Republicii Moldova, precum şi principiilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Autorii sesizării mai consideră că sintagma „conform criteriilor aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii" , conţinută în Art.VIII alin.(6) al Legii nr.153 din 5 iulie 2012, contravine articolelor 7, 60 alin.(1), 72 alin.(3) lit.e), 116 alin.(1) şi art.123 din Constituţie. Autorii susţin că atât condiţiile, cât şi criteriile de selectare a judecătorilor care îşi vor continua activitatea în calitate de magistraţi ai instanţei supreme şi a celor cărora le va fi propus transferul în instanţele ierarhic inferioare trebuie să fie reglementate prin lege.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 12 aprilie 2013, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

La 27 decembrie 2012 şi 13 martie 2013, autorii au completat sesizarea cu argumente suplimentare.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii și Curții Supreme de Justiție,

La şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de către unul dintre autorii sesizării, dl Igor Vremea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ceilalţi absentând, deşi au fost informaţi în ordinea stabilită. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Consiliul Superior al Magistraturii a fost reprezentat de dna Irina Sîrbu, specialist în cadrul Secretariatului Consiliului. ÎN FAPT

La 5 iulie 2012, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.153 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Prin respectiva lege, s-au efectuat în special modificări şi completări la Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

Articolul 25 din Legea nr. 947-XIII a fost modificat precum urmează: „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii pot fi contestate, la Curtea Supremă de Justiţie, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la data comunicării, doar în partea ce se referă la procedura de emitere/adoptare. Contestaţiile se examinează de un complet format din 9 judecători."

Potrivit Art.VIII alin.(6) al Legii nr.153, criteriile de transfer al judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie la alte instanţe judecătoreşti vor fi aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Prevederile relevante ale Legii nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (M.O. nr.59-60/664, 1996; republicată în M.O. nr.15-17/63, 2013) sunt următoarele: Articolul 1 Judecătorul, purtător al puterii judecătoreşti „[...] (3) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii. (4) Judecătorii iau decizii în mod independent şi imparţial şi acţionează fără niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, inclusiv judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicţiilor nu poate aduce atingere independenţei individuale a judecătorului." Articolul 18 Inamovibilitatea judecătorului „(1) Judecătorul instanţei judecătoreşti este inamovibil pe perioada exercitării funcţiilor, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.25. (2) Împuternicirile lui pot fi suspendate în baza şi în modul stabilit de prezenta lege." Articolul 19 Inviolabilitatea judecătorului „(1) Personalitatea judecătorului este inviolabilă. (2) Inviolabilitatea judecătorului se extinde asupra locuinţei şi localului lui de serviciu, vehiculelor şi mijloacelor de telecomunicaţie folosite de el, asupra corespondenţei, bunurilor şi documentelor lui personale. (3) Judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru opinia sa exprimată în înfăptuirea justiţiei şi pentru hotărârea pronunţată dacă nu va fi stabilită, prin sentinţă definitivă, vinovăţia lui de abuz criminal. (4) Urmărirea penală împotriva judecătorului poate fi pornită doar de către Procurorul General, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile Codului de procedură penală. În cazul săvârşirii de către judecător a infracţiunilor specificate la art.324 şi art.326 ale Codului penal al Republicii Moldova, acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru pornirea urmăririi penale nu este necesar. (5) Judecătorul nu poate fi reţinut, supus aducerii silite, arestat, percheziţionat fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii. Acordul Consiliului Superior al Magistraturii nu este necesar în caz de infracţiune flagrantă şi în cazul infracţiunilor specificate la art.324 şi art.326 ale Codului penal al Republicii Moldova." Articolul 20 Cariera judecătorilor „(1) Cariera judecătorilor presupune promovarea în funcţia de judecător la o instanţă superioară, numirea în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte de instanţă şi transferarea judecătorului la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară. [...] (5) În cazul reorganizării sau dizolvării instanţei judecătoreşti, judecătorul este transferat, cu consimţământul lui, în temeiul legii, la altă instanţă judecătorească. Dacă refuză transferul la altă instanţă, judecătorul are dreptul la demisie în condiţiile art.26. [...]"

Prevederile relevante ale Legii nr.514-XIII din 6 iulie 1995 cu privire la organizarea judecătorească (M.O. nr.58/641, 1995; republicată în M.O. nr.15-17/62, 1995) sunt următoarele: Articolul 1 Puterea judecătorească „(1) Puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă şi puterea executivă, are atribuţii proprii, exercitate prin instanţele judecătoreşti, în conformitate cu principiile şi dispoziţiile prevăzute de Constituţie şi de alte legi. (2) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii." Articolul 23 1 Autoadministrarea judecătorească „(1) Independenţa instanţelor judecătoreşti reprezintă independenţa organizaţională şi funcţională a acestora, care este realizată prin autoadministrare judecătorească. [...] (4) Organele autoadministrării judecătoreşti sînt Adunarea Generală a Judecătorilor şi Consiliul Superior al Magistraturii." Articolul 24 Consiliul Superior al Magistraturii „Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea constituirii şi funcţionării sistemului judecătoresc, este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti şi asigură autoadministrarea judecătorească."

Prevederile relevante ale Legii nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (M.O. nr.64/641, 1996; republicată în M.O. nr.15-17/65, 2013) sunt următoarele: Articolul 1 Consiliul Superior al Magistraturii, organ de autoadministrare judecătorească „(1) Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. (2) Consiliul Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească." Articolul 4 Competenţa Consiliului Superior al Magistraturii „(1) Întru exercitarea funcţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii are următoarele competenţe referitoare la cariera judecătorilor: [...] c) aprobă regulamentele privind criteriile şi procedura de selectare a candidaţilor la funcţia de judecător, de promovare în funcţia de judecător la o instanţă superioară, de numire în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al instanţei şi de transferare a judecătorului la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară; d) aprobă regulamentul de desfăşurare a concursului pentru suplinirea funcţiilor vacante de judecător, de preşedinte sau de vicepreşedinte al instanţei şi asigură organizarea şi desfăşurarea concursului; [...]" Articolul 25 Contestarea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii pot fi contestate, la Curtea Supremă de Justiţie, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la data comunicării, doar în partea ce se referă la procedura de emitere/adoptare. Contestaţiile se examinează de un complet format din 9 judecători."

Prevederile relevante ale Legii nr. 153 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (M.O. 185/620, 2012) sunt următoarele: „ Art.VIII. - [...] (6) Judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie le va fi propus transferul, cu consimţămîntul lor, în funcţiile vacante de judecător în alte instanţe judecătoreşti în modul stabilit de lege şi conform criteriilor aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii, cu păstrarea salariului de judecător al Curţii Supreme de Justiţie până la atingerea plafonului de vârstă şi cu menţinerea garanţiilor sociale stabilite anterior. [...]"

Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la aceasta (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele: Articolul 6 Dreptul la un proces echitabil „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabila cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, ca va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei." Articolul 13 Dreptul la un recurs efectiv „Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."

Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a drepturilor omului (adoptată la New York la 10 decembrie 1948 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 217-XII dn 28 iulie 1990) sunt următoarele: Articolul 8 „Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege." Articolul 10 „Orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, să fie ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei."

Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (adoptat la New York la 16 decembrie 1966 şi ratificat de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele: Articolul 14 „1. Toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care să decidă asupra contestărilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă dreptul Curții Supreme de Justiție de a examina hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii doar în partea ce se referă la procedura de emitere/adoptare, precum și acordarea prin lege Consiliului Superior al Magistraturii a competenței de a stabili criteriile de transfer al judecătorilor.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituționale interconexe, precum accesul liber la justiție, inamovibilitatea judecătorilor, rolul Consiliului Superior al Magistraturii în organizarea și funcționarea sistemului judecătoresc.

Autorii sesizării pretind că prevederile art. 25 din Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în redacţia Legii nr.153 din 5 iulie 2012, încalcă articolul 20 din Constituţie, care prevede următoarele: „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Autorii sesizării consideră că această prevedere contravine si articolului 54 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii." 1. Argumentele autorilor sesizării

Autorii sesizării invocă faptul că norma instituită prin articolul 25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii restrânge dreptul magistraţilor de a ataca în instanţă hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, transformând acest drept în unul irealizabil, deoarece persoanele interesate vor putea contesta aceste hotărâri doar în partea ce se referă la procedura emiterii/adoptării (votării).

Autorii sesizării susţin că, prin atribuţiile sale privind cariera magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraturii emite acte ce produc efecte juridice semnificative asupra magistraţilor, asupra drepturilor şi obligaţiilor judecătorului. Din acest motiv, fiecărui magistrat urmează a-i fi asigurat dreptul constituţional de a contesta situaţia juridică instituită prin aceste acte.

Autorii sesizării consideră că, în condiţiile în care art. 54 alin.(3) din Constituţia Republicii Moldova interzice expres restrângerea dreptului de acces liber la justitie, drept proclamat în articolul 20 din Constituţie, acest drept este unul absolut şi până la modificarea Constituţiei nu pot fi adoptate legi care ar îngrădi accesul la justiţie pentru toate persoanele, inclusiv persoanele care ocupă funcţia de magistrat. 2. Argumentele autorităţilor

În opiniile prezentate de catre Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova se susţine că legiuitorul este singurul organ competent să stabilească, pentru motive de celeritate, securitate juridică ori pentru alte motive temeinice, procedura şi căile de atac în cadrul proceselor judiciare. Dispoziţiile criticate nu aduc atingere nici principiului egalităţii în faţa legii, în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor procesuale legea instituind reguli diferite pentru persoane aflate în situaţii diferite.

Punctul de vedere al Preşedintelui Republicii Moldova este neconcludent, fără exprimarea unei opinii clare.

În opinia sa scrisă, Curtea Supremă de Justiţie menţionează că modificarea art. 25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în redacţia Legii nr.153 din 5 iulie 2012, nu contravine prevederilor constituţionale.

În opinia scrisă a Consiliului Superior al Magistraturii se menţionează că noţiunile „emitere/adoptare" din actuala redacţie a articolului 25 provoacă interpretări diferite la aplicare, în sensul prezenţei unei norme juridice imprevizibile. Acesta pledează ca norma să fie clară şi accesibilă. 3. Aprecierea Curţii

Mai mult, ei consideră că art. 20 citit împreună cu art. 54 din Constituţie consacră dreptul la justiţie ca un drept absolut, care nu poate fi supus vreunei restrângeri.

Autorii consideră că legislatorul nu avea dreptul să limiteze dreptul magistraţilor la justiţie şi că prevederea din art. 25 referitoare la contestarea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii „ doar în partea ce se referă la procedura de emitere şi adoptare" este neconstituţională.

Referitor la afirmaţia contestatarilor, conform căreia dreptul de acces la justiţie prevăzut de art. 20 şi 54 din Constituţie este un drept absolut, Curtea observă următoarele.

Conform art. 4 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, „d ispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte ".

În aceeaşi ordine de idei, în Hotărârea nr. 10 din 16 aprilie 2010 pentru revizuirea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 16 din 28 mai1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova" în redacţia Hotărârii nr.39 din 9 iulie 2001, Curtea Constituţională a menţionat că „ practica jurisdicţională internaţională [...] este obligatorie pentru Republica Moldova, ca stat care a aderat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ".

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudenţa sa, interpretând articolul 6 § (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a stabilit că „dreptul la un tribunal" (accesul liber la justiţie) nu este unul absolut , poate fi limitat, reglementarea sa fiind adesea variabilă în timp şi în spaţiu, în funcţie de nevoile şi resursele comunităţii şi ale indivizilor (cauzele Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii din 21 februarie 1975 , § 38, Ashingdane contra Regatului Unit din 28 mai 1985, § 57). Condiţia impusă constant de jurisprudenţa Curţii în aplicarea articolului 6 §1 din Convenţie cere ca limitările operate de către statele contractante să nu restrângă nejustificat accesul individului la un „ tribunal" în măsura în care dreptul în discuţie să fie afectat în chiar substanţa sa.

În sensul lipsei caracterului absolut al „accesului liber la justiție", este de reținut că acest principiu vizează dreptul persoanei de a sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că-i sunt încălcate drepturile, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus unor condiționări. Competența de a stabili regulile de desfășurare a procedurii în fața instanțelor judecătorești, potrivit art.115 alin. (4) din Constituție, îi revine legiuitorului.

Evaluând modalitatea de examinare a contestărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii în raport cu dreptul magistraţilor de a contesta aceste hotărâri în faţa Curţii Supreme de Justiţie, în partea ce se referă la emiterea şi adoptarea acestor hotărâri, Curtea Constituţională conchide că accesul la justiţie pentru magistraţi nu este limitat.

Curtea reţine că, în activitatea sa, Consiliul Superior al Magistraturii examinează contestările magistraţilor pe fond cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale prevăzute de art. 6 al Convenţiei Europene. Altfel spus, în examinarea contestaţiilor Consiliul Superior al Magistraturii acţionează în calitate de primă autoritate.

Curtea Constituţională relevă că majoritatea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii o constituie judecătorii, care sunt independenţi şi se bucură de încrederea întregului corp judecătoresc din Republica Moldova.

Pe de altă parte, examinarea contestărilor magistraţilor de către Curtea Supremă de Justiţie în baza art. 25 al Legii 947-XIII, adică în partea referitoare la procedura de emitere şi adoptare, trebuie înţeleasă ca o examinare în drept a hotărârilor contestate ale Consiliului Superior al Magistraturii.

Curtea Constituţională înţelege că examinarea în drept a hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii înseamnă verificarea deplină a respectării de către Consiliul Superior al Magistraturii, în procesul examinării pe fond a contestărilor şi de adoptare a deciziilor, a tuturor garanţiilor procedurale prevăzute de art. 6 §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu referire la dreptul legislatorului de a introduce o procedură deosebită (în drept) de examinare a contestărilor magistraţilor împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională face referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007 în cauza Eskelinen c. Finlandei. 45 . În această hotărâre, Curtea de la Strasbourg a statuat că statele membre ale Consiliului Europei pot nu doar restricţiona aplicabilitatea art.6 §1 din Convenţie, în privinţa unor categorii de funcţionari publici, ci pot chiar exclude aplicabilitatea garanţiilor prevăzute în art. 6 §1 în privinţa unor categorii de funcţionari publici care participă nemijlocit la înfăptuirea puterii de stat. Statele pot introduce astfel de restricţii, dacă în acest sens există motive obiective legate de interesul statului.

Curtea Constituţională consideră că, în speţă, Parlamentul Republicii Moldova a stabilit în mod justificat că Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) examineaza pe fond , cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale (art.6 §1 al Convenţiei Europene), toate contestările magistraţilor, iar Curtea Supremă de Justiţie examinează contestările aduse împotriva hotărârilor CSM în partea ce ţine de drept .

În acest sens, Parlamentul a considerat că autoritatea Consiliului Superior al Magistraturii, organ electiv format în majoritate din judecători aleşi de întregul corp judecatoresc, întruneste criteriile necesare pentru a acţiona ca o instanţă de judecată independentă şi imparţială, numită în baza legii.

Chiar dacă în componenţa CSM-ului se regăsesc şi membri numiţi pe criterii politice, printre care doi membri ex-officio - Ministrul Justiţiei şi Procurorul General, numiţi şi controlaţi politic şi care nu întrunesc criteriile de independenţă şi imparţialitate -, în principiu, majoritatea CSM, constituită din judecatori independenţi, poate asigura adoptarea unor hotărâri corecte.

Pe de altă parte, examinarea contestaţiilor împotriva hotărârilor CSM de către Curtea Supremă de Justiţie în partea ce ţine de procedura de adoptare şi emitere, adică în drept , asigură verificarea integrală a echității procedurilor judiciare de care au beneficiat contestatarii la examinarea pe fond, permite anularea sau modificarea acestor hotărâri atunci când este cazul.

În consecinţă, Curtea Constituţională consideră că procedura de examinare mai puţin costisitoare a contestaţiilor magistraţilor, care asigură celeritatea, fără a prejudicia respectarea tuturor garanţiilor procedurale, corespunde atât intereselor magistraţilor, cât şi interesului obiectiv al statului.

În baza celor expuse mai sus, Curtea conchide că sintagma „ doar în partea ce se referă la procedura de emitere/adoptare " din art.25 al Legii nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în redacţia Legii nr.153 din 5 iulie 2012, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, proces care include accesul liber la justiţie şi dreptul la un recurs efectiv, şi este în deplina concordanţă cu prevederile art.20 şi 54 din Constituţie . Pretinsa încălcare a articolului 72 alin.(3) combinat cu articolele 116 alin. (5) şi 123 din Constituţie

Autorii sesizării pretind că norma cuprinsă la Art. VIII alin.(6) al Legii nr. 153 din 5 iulie 2012 încalcă art. 72 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia: „[...] (3) Prin lege organică se reglementează: [...] e) organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Consiliului Superior al Magistraturii, instanţelor judecătoreşti, a contenciosului administrativ; [...]"

În opinia autorilor sesizării, prevederea supusă controlului constituţionalităţii încalcă articolul 116 alin.(5) din Constituţie, care prevede următoarele: „[...] (5) Promovarea şi transferarea judecătorilor se fac numai cu acordul acestora. [...]"

De asemenea, aceştia susţin că prevederea supusă controlului constituţionalităţii încalcă articolul 123 din Constituţie, conform căruia: „(1) Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători. (2) Modul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte prin lege organică." 1. Argumentele autorilor sesizării

În viziunea autorilor sesizării, delegarea unei asemenea competenţe de la autoritatea legislativă către organul de autoadministrare judecătorească este neconstituţională.

Autorii menţionează că art. 116 alin. (1) din Constituţie prevede că judecătorii sunt inamovibili, potrivit legii, prin urmare, orice excepţie de la principiul inamovibilităţii, inclusiv condiţiile şi criteriile transferării judecătorilor de la o instanţă de judecată la alta în ipoteza reformării sistemului judecătoresc, urmează a fi reglementate exclusiv prin lege, adoptată de către Parlament.

Astfel, criteriile de selectare a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, cărora le va fi propus transferul în alte instanţe judecătoreşti, urmează a fi stabilite inevitabil doar prin lege, şi în niciun caz prin Regulament, elaborat de către Consiliul Superior al Magistraturii. 2. Argumentele autorităţilor

În opiniile scrise ale Parlamentului şi Guvernului se menţionează că, în temeiul Legii nr. 154/2012, Parlamentul a delegat în drept Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de organ de autoguvernare a justiţiei şi garant al independenţei autorităţii judecătoreşti, dreptul de a stabili detaliat procedura şi criteriile aplicabile judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie în cazul transferării lor în alte instanţe judecătoreşti.

În punctul de vedere al Preşedintelui Republicii Moldova se susţine că Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care au fost stabilite criteriile de transferare a judecătorilor la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară, reprezintă o „prolongaţie" a actului legislativ superior, fără a depăşi limitele acestuia.

Curtea Supremă susţine că prin normele de drept nu poate fi prevăzută reevaluarea de către instanţele judecătoreşti a performanţelor judecătorilor. Această problemă trebuie să ţină strict de competenţa organelor judecatoreşti, care verifică, analizează şi compară activitatea profesională şi calităţile personale ale judecătorului cu cele ale colegilor săi. În urma evaluării performanţelor judecătorului, Colegiul pentru selecţie al CSM adoptă o hotărâre de numire în funcţie, transfer sau concediere a judecătorului.

În opinia scrisă a Curţii Supreme de Justiţie se menţionează că Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care se stabilesc criteriile de transferare a judecatorilor, reprezintă un act normativ, care reglementează un anumit domeniu, ce tine de competenta nemijlocită a CSM, în administrarea sistemului judiciar, nu contravine normelor de drept şi nu lezează în nici un fel drepturile judecătorului, garantate de Constituţie şi de alte acte internaţionale. 3. Aprecierea Curţii 2. Transferul judecătorilor Curţii supreme de justiţie la alte instanțe judecătoreşti

Articolul 116 din Constituţia Republicii Moldova prevede că judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii. Inamovibilitatea este asigurată prin modul de numire în funcţiile de judecător, condiţiile principale pentru numirea în aceste funcţii, precum şi garanţiile în exercitarea mandatului. Pentru promovarea sau transferarea judecătorului în interiorul mandatului este necesar acordul acestuia.

Dispoziţiile art. 114 şi art. 116 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 17 din Legea cu privire la statutul judecătorului instituie principiul independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate vorbi despre o activitate autentică de înfăptuire a justiţiei. Realizarea principiului independenţei judecătorului, pus la baza autonomiei autorităţii judecătoreşti, se asigură prin procedura de înfăptuire a justiţiei, prin modul de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie a judecătorului.

Pornind de la statutul constituţional-legal al judecătorului, de la calitatea sa de exponent al puterii judecătoreşti, ţinând cont de faptul că independenţa judecătorului presupune capacitatea sa de a aplica legea corect şi de a se caracteriza prin înalte calităţi morale, legiuitorul a condiţionat selectarea, promovarea, transferarea, numirea judecătorului printr-o serie de exigenţe obiective privind calificarea, onestitatea, competenţa şi experienţa de viaţă.

Dezvoltând prevederile constituţionale privind inamovibilitatea judecătorilor în concordanţă cu exigenţele europene, Legea cu privire la statutul judecătorului prevede că judecătorul instanţei judecătoreşti este inamovibil pe perioada exercitării funcţiilor. El nu poate fi nici promovat, nici transferat fără consimţământul său. Împuternicirile judecătorului nu pot fi suspendate prin voinţa arbitrară a unui organ, decât în cazurile şi în modul stabilit de lege (art. 18).

Curtea Constituţională observă că în legătură cu diminuarea numărului de judecători ai Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova s-a decis a transfera unii judecători de la instanţa supremă la alte instanţe.

Conform art. VIII alin. (6) din Legea nr. 153, judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie le va fi propus transferul, cu consimţământul lor, în funcţiile vacante de judecător în alte instanţe judecătoreşti conform criteriilor aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii, cu păstrarea salariului de judecător al Curţii Supreme de Justiţie până la atingerea plafonului de vârstă şi cu menţinerea garanţiilor sociale stabilite anterior.

La fel, Curtea reţine că Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei Rec.(2010)12 din 17 noiembrie 2010 cu privire la independenţa, eficienţa şi responsabilităţile judecătorilor prevede: „50. [...] Unei numiri permanente nu i se poate pune capăt decât în cazurile de încălcare gravă a reglementărilor de natură disciplinară sau penală stabilite prin lege, sau în cazul în care judecătorul nu mai poate exercita atribuţiile judiciare. 52. [...] Judecătorii nu pot fi numiţi sau schimbaţi într-o altă funcţie judiciară fără consimţământul lor, cu excepţia cazurilor în care se aplică sancţiuni disciplinare sau de reformare a organizării sistemului judiciar. "

În acelaşi timp, pct.3.4 din Carta Europeană privind statutul judecătorilor, adoptată la Strasbourg în 1998, prevede că: „ Judecătorii în funcţie din cadrul unei instanţe nu pot face obiectul unei noi numiri sau al unei noi repartizări , nici chiar al unei promovări, fără să-şi fi dat acordul ". Totodată, cuprinde următoarele excepţii: „ - în cazul în care mutarea a fost prevăzută cu titlu de sancţiune disciplinară şi a fost pronunţată ; - în cazul unei modificări legale a organizării judiciare ; - în cazul încadrării temporare, pentru a ajuta o instanţă învecinată, când d urata maximă a acestei încadrări este strict limitată prin statut..."

Potrivit articolului 20 alin. (5) din Legea cu privire la statutul judecătorului, în cazul reorganizării sau dizolvării instanţei judecătoreşti, judecătorul este transferat, cu consimţământul lui, în temeiul legii, la altă instanţă judecătorească. Dacă refuză transferul la altă instanţă, judecătorul are dreptul la demisie în condiţiile art. 26.

Curtea reţine că, prin Legea nr. 153 din 5 iulie 2012, au fost operate modificări şi completări în actele legislative care reglementează principiile de organizare şi funcţionare a sistemului judecătoresc. Curtea relevă că, prin modificările aduse, Consiliului Superior al Magistraturii i-a fost delegată prin lege competenţa de a aproba regulamentele privind criteriile şi procedura de selectare a candidaţilor la funcţia de judecător, de promovare în funcţia de judecător la o instanţă superioară, de numire în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al instanţei şi de transferare a judecătorului la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară, de a aproba regulamentul de desfăşurare a concursului pentru suplinirea funcţiilor vacante de judecător, de preşedinte sau de vicepreşedinte al instanţei şi de a asigura organizarea şi desfăşurarea concursului.

Potrivit articolului 123 din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători.

Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea constituirii şi funcţionării sistemului judecătoresc, este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti şi asigură autoadministrarea judecătorească (art. 24 din Legea privind organizarea judecătorească).

Totodată, Curtea reţine că, la 5 iulie 2012, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 154 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor, scopul principal al acestei legi fiind asigurarea unui proces de selecţie obiectiv, imparţial şi transparent, care să garanteze selectarea celor mai buni candidaţi pentru funcţia de judecător. Selectarea candidaţilor la funcţia de judecător, de promovare în funcţia de judecător la o instanţă superioară, de numire în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă, precum şi transferul judecătorului la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară se efectuează de către Colegiul pentru selecţia şi cariera judecătorilor, în baza unor criterii clare, transparente, obiective şi bazate pe merit.

Curtea reţine că, prin art. 2 al Legii nr. 154, legiuitorul a stabilit criteriile de bază de care urmează să se ţină cont la transferarea judecătorului la o instanţă judecătorească de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară. Totodată, legiuitorul a abilitat Consiliul Superior al Magistraturii cu dreptul de a dezvolta şi detalia criteriile prestabilite în Legea organică nr.154.

Curtea menţionează că, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr.317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, ordinele cu caracter normativ, regulamentele, instrucţiunile, regulile şi alte acte normative se emit numai în baza şi pentru executarea legilor, precum şi a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor autorităţi administrative publice centrale.

Curtea reţine că, în scopul implementării prevederilor art. 21 din Legea nr. 514-XIII din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească, art. 20 alin. (5) din Legea cu privire la statutul judecătorului şi Art. VIII alin. (5) şi (6) din Legea nr.153 din 5 iulie 2012 cu privire la modificarea unor acte legislative, prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.644/31 din 16 octombrie 2012 a fost aprobat Regulamentul privind criteriile şi procedura transferului judecătorilor în cazul redistribuirii posturilor de judecător, reorganizării sau dizolvării instanţei judecătoreşti.

Curtea consideră că stabilirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a procedurii și criteriilor de selectare a judecatorilor în vederea transferării lor la alte instanţe judiciare este nu doar constituţională şi legală, ci şi firească naturii şi activităţii acestui organ al autoadministrării judecătoreşti.

În baza celor expuse, Curtea Constituţională concluzionează că sintagma „conform criteriilor aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii" cuprinsă în Art.VIII alin. (6) al Legii nr. 153 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legisaltive nu este contrară prevederilor articolelor 7, 60 alin. (1), 72 alin. (3) lit.e), 116 alin. (1) şi art.123 din Constituţia Republicii Moldova. Pentru aceste motive şi în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60 lit. a) și lit. e), 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1. Se recunoaşte constituţională sintagma „ doar în partea ce se referă la procedura de emitere/adoptare " din art.25 al Legii nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în redacţia Legii nr. 153 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. 2. Se recunoaşte constituţională sintagma „ conform criteriilor aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii" din Art. VIII alin. (6) al Legii nr. 153 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Tudor PANŢÎRU Chişinău, 2 iulie 2013 HCC nr. 17 Dosarul nr.36a/2012