Hotărâre nr. 20 din 16.07.2013

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe data de 29 noiembrie 2012, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova, domnii Igor Vremea, Serghei Sîrbu, Anatolie Zagorodnîi, Mihail Mocan, Gheorghe Anghel, Anatolie Gorilă și Alexandr Bannicov privind controlul constituţionalităţii sintagmei „al Departamentului Situaţii Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat " din pct. 1) şi a prevederilor pct. 2) din articolul 37 al Codului de procedură penală.

Autorii sesizării au pretins, în special, că prevederile legale care stabilesc competența judecătoriei militare de a examina infracțiunile săvârșite de către persoanele din efectivul Departamentului Situaţii Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, precum și de către persoanele atestate din efectivul instituțiilor penitenciare contravin dispoziţiilor art.16 şi 20 din Constituţie, art.6 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ( în continuare - Convenția Europeană), art.7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art.14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 23 aprilie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale, Curţii Supreme de Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţie şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat.

La şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de reprezentantul autorilor sesizării, dl Eduard Răducan. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. ÎN FAPT

Articolul 37 din Codul de procedură penală stabilește competenţa judecătoriei militare.

Potrivit acestui articol, judecătoria militară judecă în prima instanţă cauzele privind infracţiunile prevăzute de Partea specială a Codului Penal, săvârşite de: „[...] 1) persoane din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri ale Armatei Naţionale, din efectivul Trupelor de Carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne, al Departamentului Situaţii Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; 2) persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare; 3) supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor; 4) alte persoane referitor la care există indicaţii exprese în legislaţie."

Prevederile relevante ale Legii nr. 514-XIII din 7 iulie 1995 cu privire la organizarea judecătorească (M.O. nr.58/641,1995) sunt următoarele: Articolul 15 Instanţele judecătoreşti „(1) Justiţia se înfăptuieşte prin intermediul următoarelor instanţe judecătoreşti: a) Curtea Supremă de Justiţie; b) curţile de apel; c) judecătorii. (2) Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona judecătorii specializate. În cadrul instanţelor judecătoreşti pot funcţiona colegii sau complete de judecată specializate. [...]" Articolul 25 Judecătoriile „[...] (2) În cadrul sistemului judecătoresc funcţionează judecătorii specializate: a) Judecătoria Militară; b) Judecătoria Comercială de Circumscripţie. (3) Judecătoria Militară şi Judecătoria Comercială de Circumscripţie judecă cauzele date în competenţa lor prin lege şi îşi desfăşoară activitatea conform normelor generale de organizare judecătorească, cu excepţiile prevăzute de lege. (4) Structura şi statul de funcţii ale secretariatului Judecătoriei Militare se stabilesc de către Ministerul Justiţiei de comun acord cu Ministerul Apărării. (5) Crearea de condiţii pentru activitatea conformă a Judecătoriei Militare, asigurarea tehnico-materială şi financiară a acesteia se efectuează de către Ministerul Apărării de comun acord cu Ministerul Justiţiei. (6) Judecătoria Militară dispune de un serviciu de pază militară, pus la dispoziţia sa de către Ministerul Apărării în mod gratuit. Personalul de pază militară se stabileşte de către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apărării de comun acord.

Prevederile relevante ale Legii nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (M. O. nr.59-60/664, 1996; republicată în M. O. nr.15-17/63, 2013) sunt următoarele: Articolul 1 Judecătorul, purtător al puterii judecătoreşti „[...] (3) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii. (4) Judecătorii iau decizii în mod independent şi imparţial şi acţionează fără niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, inclusiv judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicţiilor nu poate aduce atingere independenţei individuale a judecătorului." Articolul 6 Condiţii pentru a candida la funcţia de judecător „(1) La funcţia de judecător poate candida persoana cu o reputaţie ireproşabilă, care deţine cetăţenia Republicii Moldova, are domiciliul în ţară şi întruneşte următoarele condiţii: a) are capacitate de exerciţiu; b) are diplomă de licenţiat în drept sau echivalentul acesteia; c) a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei sau are vechimea în muncă prevăzută la alin. (2); d) nu are antecedente penale; e) cunoaşte limba de stat; f) corespunde cerinţelor de ordin medical pentru exercitarea funcţiei. [...] (6) Poate fi numită judecător militar persoana care întruneşte condiţiile prevăzute la alin. (1) şi are calitatea de ofiţer activ. Persoanelor care nu au calitatea de ofiţer activ li se atribuie grade militare."

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (M.O. nr.104-110/447, 2003) sunt următoarele: Articolul 37 Competenţa judecătoriei militare „Judecătoria militară judecă în primă instanţă cauzele privind infracţiunile, prevăzute de Partea specială a Codului penal săvîrşite de: 1) persoane din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri ale Armatei Naţionale, din efectivul Trupelor de Carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne, al Departamentului Situaţii Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; 2) persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare; 3) supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor; 4) alte persoane referitor la care există indicaţii exprese în legislaţie." Articolul 42 Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate a cauzelor penale „[...] (6) În cazul în care există concurs de competenţă între judecătoria militară şi judecătorie, cauza se judecă de către judecătorie. [...]"

Prevederile relevante ale Legii nr. 619-XIII din 31 octombrie 1995 cu privire la organele securităţii statului (M.O., nr.10-11/115, 1997) sunt următoarele: Articolul 1 Menirea organelor securităţii statului „Organele securităţii statului sînt structuri specializate ale puterii executive, menite să asigure, în limita competenţei lor, securitatea statului Republica Moldova." Articolul 13 Sistemul organelor securităţii statului „(1) Sistemul organelor securităţii statului se constituie din Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, Poliţia de Frontieră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile respective, precum şi din instituţiile de învăţămînt şi alte instituţii şi organizaţii nemilitarizate ale organelor securităţii statului. [...]" Articolul 14 Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova „(1) Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova este organul de stat specializat în domeniul asigurării securităţii statului. [...]" Articolul 15 Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat „Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, fiind un organ specializat al puterii executive, exercită protecţia şi paza persoanelor care beneficiază de protecţie şi pază de stat, precum şi paza obiectivelor aflate în pază." Articolul 18 Personalul organelor securităţii statului „(1) Personalul organelor securităţii statului se constituie din militari şi colaboratori care îndeplinesc serviciul militar sau special în sistemul organelor securităţii statului, precum şi din salariaţi civili. În funcţie de atribuţiile ce le revin, militarii şi colaboratorii fac parte din personalul scriptic sau din personalul criptic. (2) Efectivul de militari, colaboratori şi salariaţi civili angajaţi în organele securităţii statului se stabileşte şi se aprobă prin legile organice care reglementează activitatea acestora. [...] "

Prevederile relevante ale Legii nr. 93-XVI din 5 aprilie 2007 cu privire la Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (M.O., nr.78-81/358, 2007) sunt următoarele: Articolul 2 Sistemul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale "Sistemul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (în continuare - Serviciu) reprezintă un complex de instituţii specializate ale statului, ce intră în componenţa Ministerului Afacerilor Interne, care execută, în condiţiile legii, sarcini în domeniul protecţiei populaţiei, teritoriului, mediului înconjurător şi proprietăţii în caz de pericol sau declanşare a situaţiilor excepţionale." Articolul 3 Efectivul Serviciului "(1) Corpul de comandă şi efectivul de trupă ale Serviciului se constituie din colaboratori atestaţi, cărora li s-au conferit grade speciale (în continuare - colaboratori), şi din angajaţi civili. [...]"

Prevederile relevante ale Legii nr. 1036-XIII din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar (M.O. nr.15/154, 1997) sunt următoarele: Articolul 16 Personalul sistemului penitenciar „(1) Personalul sistemului penitenciar se constituie din colaboratori şi salariaţi civili. (2) Colaboratori ai sistemului penitenciar sînt persoanele care deţin funcţii în efectivul de trupă şi în corpul de comandă ale sistemului penitenciar, abilitate să pună în executare pedepsele penale privative de libertate, detenţia provizorie a persoanelor faţă de care a fost aplicată măsura arestului preventiv sau sancţiunea arestului contravenţional, precum şi măsurile de siguranţă cu caracter medical aplicate deţinuţilor care suferă de alcoolism şi narcomanie. (3) Colaboratorilor sistemului penitenciar li se acordă grade speciale. Ei poartă uniformă, dispun de legitimaţii de serviciu, ale căror modele sînt aprobate de Guvern. [...]" Articolul 17 Gradele speciale „[...] (3) Gradele speciale ce se conferă colaboratorilor din sistemul penitenciar sînt echivalente cu gradele speciale respective ale colaboratorilor din organele securităţii statului şi ordinii publice. (4) Gradele speciale se acordă pe viaţă. La eliberarea din serviciu, la gradul special se adaugă cuvintele "în retragere" sau "în rezervă", după caz."

Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997, M.O. nr.54-55/502, 1997), sunt următoarele: Articolul 6 Dreptul la un proces echitabil „1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei [...]"

Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr.217 A (III) din 10 decembrie 1948 și ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990), sunt următoarele: Articolul 7 „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare." Articolul 10 „Orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, să fie ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei."

Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (ratificat de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990), sunt următoarele: Articolul 14 „1. Toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care să decidă asupra contestărilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. [...]" ÎN DREPT

Din conținutul sesizării Curtea observă că aceasta vizează în esenţă competența judecătoriei militare de a judeca în prima instanţă infracţiunile săvârşite de persoanele din efectivul Departamentului Situaţii Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat şi instituţiilor penitenciare.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituționale interconexe, precum accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, independența și imparțialiatea instanței militare în procesul de examinare a cauzelor.

Autorii sesizării pretind că normele supuse controlului constituţionalităţii încalcă articolul 20 din Constituţie, care prevede următoarele: „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Ei consideră că prevederile contestate aduc atingere și articolului 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia: „[...] (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială." 1. Argumentele autorilor sesizării

Autorii sesizării invocă faptul că prevederile contestate contravin principiului egalităţii şi accesului liber la justiţie şi aduc atingere garanţiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană, în special în partea ce ţine de dreptul la un tribunal independent şi imparţial.

Potrivit autorilor sesizării, în pofida cadrului legal enunţat, dispoziţiile art. 37 din Codul de procedură penală menţin în mod nejustificat competenţa instanţei militare în cauzele privind infracţiunile săvârşite de persoane fără statut de militar. Extinderea jurisdicţiei militare asupra unor acte şi fapte comise de colaboratorii acestor instituţii este incompatibilă cu principiul egalităţii în faţa legii, deoarece nu există siguranţa că în hotărârile sale judecătoria militară va folosi aceeaşi unitate de măsură ca şi judecătoriile de drept comun. 2. Argumentele autorităţilor

Atât Parlamentul, cât și Preşedintele Republicii Moldova în punctele lor de vedere relevă că persoanele supuse controlului judiciar de către judecătoria militară, în cadrul examinării cauzelor penale date în competenţa ei prin Codul de procedură penală, nu sunt discriminate. Mai mult, legalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţa militară este verificată de către Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie.

În punctul de vedere al Guvernului se menţionează că argumentele autorilor sesizării cu privire la independenţa şi imparţialitatea judecătorilor militari sunt neîntemeiate, deoarece judecătorii militari urmează aceeaşi pregătire profesională ca şi omologii lor civili şi beneficiază de garanţii constituţionale de independență identice cu cele de care beneficiază judecătorii civili, în măsura în care sunt numiţi de Preşedintele Republicii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, sunt inamovibili şi beneficiază de stabilitate.

În opinia respectivelor autorităţi, stabilirea competenţei judecătoriei militare ţine de oportunitate, şi nu de constituţionalitate, cu atât mai mult cu cât „soldaţii, sergenţii şi ofiţerii" Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi celor din cadrul instituţiilor penitenciare nu pot fi consideraţi ca fiind „civili". 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale

În baza argumentelor aduse de catre autorii sesizarii, Curtea Constituţională va examina sesizarea în raport cu principiul accesului liber la justiție și respectarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 20 din Constituție și art. 6 al Convenției Europene.

Curtea reține că art. 20 din Constituție garantează oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

Constituţia consacră accesul liber la justiţie nu numai ca un drept fundamental, recunoscut fiecărei persoane, dar, mai presus de toate, ca un principiu imanent al sistemului de garanţii al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Acest aspect este fundamentat de prevederile art. 15 din Constituţie, potrivit căruia: „ Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea".

Curtea reţine că dreptul de acces la justiţie presupune accesul la drepturile procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Conform art. 114 din Constituţia Republicii Moldova, justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.

Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 72 alin. (3) lit. e) din Constituție, organizarea instanțelor judecătorești intră în competențele Parlamentului, pe care acesta le exercită prin adoptarea legilor organice. În context, și dispoziţiile art.115 alin.(4) din Constituţie statuează că organizarea instanțelor judecătorești, competența acestora şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege organică. Astfel, stabilirea competenței materiale sau jurisdicționale constituie prerogativa legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale.

Art. 116 alin. (1) din Legea Supremă prevede următoarele: „ Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi , imparţiali şi inamovibili, potrivit legii ".

Prevederile constituționale invocate urmează a fi coroborate cu dispozițiile art. 6 §1 din Convenția Europeană, potrivit cărora: „ Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, î n mod public ș i î n termen rezonabil, de c ă tre o instan ț ă independent ă ș i impar ț ial ă , instituit ă de lege [.. . ]. "

Curtea observă că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a subliniat că mecanismul de garantare al Convenţiei Europene urmăreşte protecţia unor drepturi efective şi concrete, şi nu a unor drepturi teoretice şi iluzorii . În virtutea acestui principiu de interpretare, statele nu trebuie să recunoască doar accesul persoanelor la o instanță, ci trebuie să asigure independenţa şi imparţialitatea acelei instanțe. Independenţa şi imparţialitatea , consacrate de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană, nu sunt doar caracteristici ale instanţei de judecată, ci şi drepturi cu valoare absolută ale persoanei , acestea neputând face obiect al limitărilor sau renunţărilor.

Criteriile independenţei unei instanţe în raport cu celelalte puteri au fost precizate în jurisprudenţa Curţii Europene şi sunt următoarele: modul de desemnare şi durata mandatului judecătorilor ( Le Compte, Van Leuven şi De Meyere vs. Belgia , 1981), existenţa garanţiilor împotriva presiunilor exterioare ( Piersack vs. Belgia , 1982) şi posibilitatea de a se verifica dacă instanţa prezintă sau nu aparenţa de independenţă ( Delcourt vs. Belgia , 1970).

Din punct de vedere organic, independenţa judecătorilor se verifică după modul de numire a judecătorilor şi durata mandatului acestora. Din punct de vedere funcţional, independenţa se verifică în raport cu alte organe ale statului şi faţă de părţi. Independenţa judecătorilor - indiferent dacă este funcţională sau organică - priveşte întreaga activitate jurisdicţională, în întregul său. Ea nu are efecte numai asupra procedurii publice, ci şi asupra activităţilor anterioare (ex: stabilirea termenului de judecată) sau posterioare acestei faze (ex: deliberarea şi redactarea hotărârii).

Protecţia judiciară efectivă şi completă a persoanelor poate fi realizată doar în condiţiile unei adevărate independenţe a puterii judecătoreşti, care este învestită cu prerogativa de a asigura şi restabili, prin intermediul justiţiei , ordinea juridică în statul de drept.

Astfel, Curtea reiterează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti, unde cauzele sunt judecate liber, excluzându-se orice presiune asupra judecătorilor. Nici puterea legislativă, nici cea executivă nu sunt în drept să intervină în activitatea autorităţii judecătoreşti. În aplicarea legii, independenţa judecătorilor exclude subordonarea şi ierarhia.

În acest sens, Curtea invocă şi unul din principiile fundamentale asupra independenţei sistemului judiciar, adoptate la cel de-al VII-lea Congres al ONU (desfăşurat în perioada 26 august - 6 septembrie 1985 la Milano) şi avizate prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi 40/146 din 13 decembrie 1985. Potrivit acestui principiu: "[...] judecătorii trebuie să ia decizii în deplină libertate, să acţioneze fără restricţie şi fără a fi obiectul unor influenţe, incitări, ameninţări sau intervenţii nelegale, directe sau indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin şi sub ce motiv." 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea reține că, potrivit art. 115 alin. (1) din Constituție, justiția se înfăptuiește prin Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii. Potrivit alineatului (2) al acestui articol: " Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate . "

În acord cu prevederile constituționale, art. 25 alin. (2) din Legea nr. 514-XIII din 7 iulie 1995 cu privire la organizarea judecătorească prevede că în cadrul sistemului judecătoresc funcţionează judecătorii specializate, inclusiv Judecătoria Militară. Potrivit art. 25 alin. (3) din lege, Judecătoria Militară judecă cauzele date în competenţă prin lege şi îşi desfăşoară activitatea conform normelor generale de organizare judecătorească, cu excepţiile prevăzute de lege.

Curtea menționează că, în spiritul prevederilor constituționale și legale invocate, art. 37 din Codul de procedură penală prevede că Judecătoria Militară judecă în primă instanţă cauzele privind infracţiunile, prevăzute de Partea specială a Codului penal, săvârşite de: "1) persoane [...] din efectivul [...] Departamentului Situaţii Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat; 2) persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare; [...]"

Potrivit Curţii Europene, Convenţia Europeană nu interzice ca tribunalele militare să decidă asupra acuzaţiilor în materie penală împotriva membrilor personalului subordonat armatei, cu condiţia să fie respectate garanţiile de independenţă şi imparţialitate prevăzute de articolul 6 § 1 ( cauza Morris vs. Regatul Unit al Marii Britanii, 26 februarie 2002, § 59, Cooper vs. Regatul Unit al Marii Britanii, 16 decembrie 200, § 106 şi Onen vs. Turcia,10 februarie 2004) .

La fel, în jurisprudența sa Curtea Europeană a remarcat şi faptul că nu se poate susţine că Convenţia exclude absolut competenţa tribunalelor militare de a examina cazurile în care sunt implicaţi civili. Cu toate acestea, existenţa unei asemenea competenţe ar trebui să facă obiectul unei examinări extrem de riguroase ( Hotărârea Maszni contra României din 21septembrie 2006, § 44 cazul Ergin împotriva Turciei, 4 mai 2006, § 42, ).

În Hotărârea nr. 3 din 9 februarie 2012 pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr.163 din 22 iulie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Curtea a reținut: „[...] judecătoria militară, în calitate de instanţă specializată, este constituită în baza principiilor constituţionale şi legale, principiul dublului grad de jurisdicţie fiind asigurat de Colegiul Penal al Curţii de Apel şi Colegiul Penal al Curţii Supreme de Justiţie, conform competenţelor acordate prin lege. În cazul acestei instanţe, statutul, competenţa, modul de organizare sunt similare celor ale altor instanţe judecătoreşti. [...] pentru întregul sistem judiciar, inclusiv instanţele judecătoreşti specializate, instanţa supremă care asigură controlul jurisdicţional al hotărîrilor judecătoreşti constituie Curtea Supremă de Justiţie. ".

Curtea observă că, potrivit cadrului legal, judecătoria militară, după statutul juridic, este o instanţă judecătorească specializată, face parte din sistemul judecătoresc al Republicii Moldova şi este asimilată judecătoriilor de drept comun în problemele organizării şi funcţionării.

Astfel, procedura de numire, promovare, transferare și sancţionare a judecătorilor este aplicată conform legislaţiei în vigoare, de către Consiliul Superior al Magistraturii, şi pentru judecătorii din sistemul instanţelor judecătoreşti militare.

Judecătorul militar este învestit constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le exercită pe baza profesională, are calitatea de magistrat, face parte din corpul magistraţilor şi este numit în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii din judecătoria militară sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili. Singura condiţie suplimentară pe care trebuie să o îndeplinească judecătorul militar este aceea de a fi militar activ.

Mai mult decât atât, este de reţinut faptul că judecarea cauzelor penale se efectuează de către judecătoria militară la fel ca şi în instanţele din întreg sistem judecătoresc, conform Codului de procedură penală, precum şi conform prevederilor altor legi. Concomitent, potrivit art. 42 alin. (6) din Codul de procedură penală: „ în cazul în care există concurs de competenţă între judecătoria militară şi judecătorie, cauza se judecă de către judecătorie " .

În același timp, Curtea menționează că legalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţa judecatorească miltară este verificată de către Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție în ordine de apel și recurs.

Astfel, organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti asigură controlul judiciar asupra hotărârilor instanţei militare prin posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, ceea ce, la rândul său, constituie o garanţie a legalităţii hotărârilor adoptate.

Curtea reţine raţionamentul legislatorului, conform căruia persoanele din cadrul Departamentului Situaţii Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat și persoanele atestate din efectivul instituţiilor penitenciare au un statut special şi li se conferă grade speciale, echivalente gradelor militare sau grade speciale din alte domenii de activitate. Luând în considerare acest raționament, legislatorul a considerat oportun să menţină jurisdicţia instanţei militare asupra acestor categorii de persoane.

La fel, Curtea relevă că instituţiile menţionate îndeplinesc atribuţii şi sarcini în anumite sectoare care ţin de securitatea statului și a demnitarilor de stat, de situaţiile excepţionale și de menţinerea ordinii în instituţiile penitenciare, iar persoanele din cadrul acestor instituţii au statut apropiat de cel al militarilor şi se supun unei discipline deosebite de cea a civililor din alte instituţii.

Curtea menționează că Judecătoria Militară judecă în prima instanţă doar cauzele privind infracţiunile săvârşite de către persoanele din efectivul Departamentului Situaţii Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat şi instituţiilor penitenciare, dar nu şi cele săvârşite de către angajaţii civili ai autorităţilor administrative în cauză.

Astfel, în lumina celor expuse, Curtea Constituţională consideră că, în condiţiile în care hotarârile Judecătoriei Militare sunt susceptibile controlului a două instanţe civile ierarhic superioare, există toate garanţiile necesare ca drepturile procesuale ale persoanelor vizate în sesizare să fie protejate efectiv, fară discriminare și să fie restabilite atunci când sunt încalcate de instanţa miltară de fond, astfel, prevederile contestate fiind în conformitate cu articolele 16 și 20 ale Constituţiei Republicii Moldova. Pentru aceste motive şi în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60 lit. a) și lit. e), 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂȘTE : 1. Se respinge ca nefondată sesizarea deputaţilor Igor Vremea, Serghei Sîrbu, Anatolie Zagorodnîi, Mihail Mocan, Gheorghe Anghel, Anatolie Gorilă, Alexandr Bannicov privind neconstituţionalitatea unor prevederi ale articolului 37 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003. 2. Se recunosc constituţionale sintagma „al Departamentului Situaţii Excepţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat" din pct. 1) şi prevederile pct. 2) ale articolului 37 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 16 iulie 2013 HCC nr. 20 Dosarul nr.39a/2012