Hotărâre nr. 18 din 04.07.2013

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 23 aprilie 2013, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin. (1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi 31 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari, de către avocatul parlamentar, dl Anatolie Munteanu, privind controlul constituţionalităţii articolelor 98 alin. (2) lit. b 1 ) şi 104 1 din Codul penal şi sintagmei „ în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei închisorii " cuprinsă în articolul 291 1 din Codul de executare, în redacţia Legii nr. 34 din 24 mai 2012 pentru completarea unor acte legislative.

Prevederile contestate vizează instituirea şi aplicarea, în scopul înlăturării unui pericol şi preîntâmpinării faptelor prevăzute de legea penală, a măsurii de siguranţă castrarea chimică a infractorilor ce atentează la inviolabilitatea sexuală a altor persoane, inclusiv a minorilor.

Autorul sesizării a pretins, în special, că măsura de siguranţă castrarea chimică , în condiţiile cadrului normativ în vigoare, constituie un tratament inuman şi degradant, precum şi o imixtiune în viaţa intimă, familială şi privată şi vine în contradicţie cu prevederile articolelor 24 alin.(1) şi (2), 28, şi 54 alin. (2) şi (3) din Constituţie, 3 şi 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, 7, 10 alin. (1) şi (3) şi 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, 2 din Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, precum şi articolelor 1, 2 şi 5 din Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 23 mai 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a dispus de opiniile scrise ale Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne, Curţii Supreme de Justiţie, Universităţii de Stat din Moldova şi Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu" din Republica Moldova.

La şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de dl Anatolie Munteanu, avocat parlamentar. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Petru Moscaliuc, consultant în cadrul Direcţiei juridice a Ministerului Sănătăţii, şi dl Ion Dumbrăveanu, membru al Comisiei de specialitate a Ministerului Sănătăţii. ÎN FAPT

La 24 mai 2012 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.34 pentru completarea unor acte legislative.

Prin legea menţionată, în scopul înlăturării unui pericol şi preîntâmpinării faptelor prevăzute de legea penală, în Codul penal şi Codul de executare a fost introdusă, ca măsură de siguranţă, castrarea chimică a infractorilor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a altor persoane, inclusiv a minorilor.

Astfel, prin articolul I pct. 1 şi pct. 2 din Legea nr. 34/2012, în Codul penal, alineatul (2) al articolului 98 a fost completat cu lit. b 1 ) castrarea chimică şi s-a introdus articolul 104 1 cu următorul cuprins: „ Articolul 104 1 . Castrarea chimică (1) Persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală care atentează la inviolabilitatea sexuală a altei persoane, inclusiv a minorilor, de către instanţa de judecată li se poate aplica măsura de siguranţă castrarea chimică în condiţiile prevăzute la alin.(2)-(4). (2) Castrarea chimică se aplică obligatoriu de către instanţa de judecată, ca măsură de siguranţă, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.171 alin.(3) lit.a) şi b), la art.172 alin.(3) lit.a), indiferent de pedeapsa principală aplicată. (3) Castrarea chimică poate fi aplicată de către instanţa de judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.171 alin.(2) lit.a), alin.(3) lit.c)-f), la art.172 alin.(2) lit.a), alin.(3) lit.a 1 )-e). (4) Castrarea chimică se efectuează de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare, conform Regulamentului aprobat de Guvern, în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei, după rămânerea irevocabilă a sentinţei de condamnare."

Prin art. II pct. 2 din Legea nr. 34/2012 Codul de executare a fost completat cu articolul 291 1 cu următorul cuprins: „ Articolul 291 1 . Aplicarea castrării chimice Castrarea chimică se efectuează de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare, conform Regulamentului cu privire la modul de executare a măsurii de siguranţă castrarea chimică, aprobat de Guvern, în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei închisorii."

Prevederile relevante ale Codului penal nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 (M.O., 2002, nr. 128-129, art. 1012; republicat în M.O., 2009, nr. 72-74, art. 195) sunt următoarele: Articolul 98 Scopul şi tipurile măsurilor de siguranţă „(1) Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. (2) Măsuri de siguranţă sunt: a) măsurile de constrângere cu caracter medical; b) măsurile de constrângere cu caracter educativ; b 1 ) castrarea chimică ; [...]" Articolul 104 1 Castrarea chimică „ (1) Persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală care atentează la inviolabilitatea sexuală a altei persoane, inclusiv a minorilor, de către instanţa de judecată li se poate aplica măsura de siguranţă castrarea chimică în condiţiile prevăzute la alin.(2)-(4). (2) Castrarea chimică se aplică obligatoriu de către instanţa de judecată, ca măsură de siguranţă, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.171 alin.(3) lit.a) şi b), la art.172 alin.(3) lit.a), indiferent de pedeapsa principală aplicată. (3) Castrarea chimică poate fi aplicată de către instanţa de judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.171 alin.(2) lit.a), alin.(3) lit.c)-f), la art.172 alin.(2) lit.a), alin.(3) lit.a 1 )-e). (4) Castrarea chimică se efectuează de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare, conform Regulamentului aprobat de Guvern, în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei, după rămânerea irevocabilă a sentinţei de condamnare ." Articolul 171 Violul „(1) Violul, adică raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani. (2) Violul: a) săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1); b) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor; b1) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide; b2) săvârşit asupra unui membru de familie; c) săvârşit de două sau mai multe persoane; [Lit.d) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009] e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică; f) săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice [Lit.g) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009] se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani. (3) Violul: a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului; b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani; c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA; d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei; f) soldat cu alte urmări grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă." Articolul 172 Acţiuni violente cu caracter sexual „(1) Homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani. (2) Aceleaşi acţiuni: a) săvârşite de o persoană care anterior a săvârşit o faptă prevăzută la alin.(1); b) săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor; b 1 ) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide; b 2 ) săvârşite asupra unui membru de familie; c) săvârşite de două sau mai multe persoane; d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică; [Lit.e) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009] g) săvârşite cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 12 ani. (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care: a) au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani; a 1 ) au fost săvârşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia, educarea sau în tratamentul făptuitorului; b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA; c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; d) au provocat din imprudenţă decesul victimei; e) au provocat alte urmări grave, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă."

Prevederile relevante ale Codului de executare nr. 443-XV din 24 decembrie 2004 (M.O., 2005, nr. 34-35, art.112; republicat în M.O., 2010, nr. 214-220, art. 704) sunt următoarele: Articolul 174 Instituţiile şi organele care asigură executarea măsurilor de siguranţă „ [...] (3 1 ) Hotărârile judecătoreşti privind aplicarea castrării chimice se execută de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare, conform Regulamentului aprobat de Guvern. [...]". Articolul 291 1 Aplicarea castrării chimice „Castrarea chimică se efectuează de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare, conform Regulamentului cu privire la modul de executare a măsurii de siguranţă castrarea chimică aprobat de Guvern, în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei închisorii."

Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997, în continuare - „ Convenţia Europeană ") sunt următoarele: Articolul 3 Interzicerea torturii „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante." Articolul 8 Dreptul la respectare a vieţii private şi de familie „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."

Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (adoptat la New York la 16 decembrie 1966 şi ratificat de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele: Articolul 7 „Nimeni nu va fi supus torturii şi nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În special, este interzis ca o persoană să fie supusă, fără consimţământul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice." Articolul 17 „1. Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale. 2. Orice persoană are drept la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri." Articolul 24 „1. Orice copil, fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine naţională sau socială, avere sau naştere, are dreptul din partea familiei sale, a societăţii şi a statului la măsurile de ocrotire pe care le cere condiţia de minor. 2. Orice copil trebuie să fie înregistrat după naştere şi să aibă un nume. 3. Orice copil are dreptul de a dobândi o cetăţenie."

Prevederile relevante ale Convenţiei împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (adoptată la New York la 10 decembrie 1984, la care Republica Moldova a aderat la 31 mai 1995, prin Hotărârea Parlamentului nr. 473-XIII) sunt următoarele: Articolul 2 „1. Fiecare stat parte va lua măsuri legislative, administrative, judiciare şi alte măsuri eficiente pentru a împiedica comiterea unor acte de tortură pe teritoriul de sub jurisdicţia sa. 2. Nici o împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de starea de război sau ameninţare cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura."

Prevederile relevante ale Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei (întocmită la Oviedo la 4 aprilie 1997 şi ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 1256-XV din 19 iulie 2002 ) sunt următoarele: Articolul 2 Întâietatea fiinţei umane „Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei." Articolul 5 Regula generală „O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul."

Prevederile relevante ale Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului ( adoptată la New York la 20 noiembrie 1989, la care Republica Moldova a aderat la 12 decembrie 1990, prin Hotărârea Parlamentului nr. 408-XII) sunt următoarele: Articolul 24 1. Statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de servicii medicale, de tratament şi de recuperare. Statele părţi se vor strădui să asigure ca nici un copil să nu fie lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii de ocrotire a sănătăţii. [...] 3. Statele părţi vor lua toate măsurile eficiente corespunzătoare în vederea abolirii practicilor tradiţionale dăunătoare sănătăţii copiilor. [...]". ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă instituirea şi modalitatea aplicării, în scopul înlăturării unui pericol şi preîntâmpinării faptelor prevăzute de legea penală, a măsurii de siguranţă castrarea chimică a infractorilor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a altor persoane, inclusiv a minorilor.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituţionale şi internaţionale interconexe, precum dreptul la integritate fizică şi psihică, interzicerea aplicării tratamentelor inumane şi degradante şi dreptul la respectarea vieţii intime, familiale şi private.

Articolele 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin. (1) lit. i) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale şi 31 din Legea cu privire la avocaţii parlamentar abilitează avocatul parlamentar cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea constată că autorul sesizării contestă prevederile Art. I punctele 1 şi 2 şi sintagma „ în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei închisorii " din Art. II punctul 2 al Legii nr. 34 din 24 mai 2012 pentru completarea unor acte legislative.

Curtea reţine că, potrivit normelor tehnicii legislative, dispoziţiile de modificare şi completare a unui act legislativ se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare şi completare a acestora trebuie raportate la actul de bază.

În acest context, pentru a asigura o mai mare claritate şi accesibilitate a hotărârii Curţii Constituţionale, Curtea va supune controlului constituţionalităţii articolele 98 alin. (2) lit. b 1 ) şi 104 1 din Codul penal şi articolul 291 1 din Codul de executare, în redacţia Legii nr. 34 din 24 mai 2012 pentru completarea unor acte legislative.

Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia. 27. Ţinând cont de ansamblul pretenţiilor şi argumentelor enunţate de autorul sesizării, Curtea va examina problemele abordate prin prisma normelor constituţionale invocate, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în dreptul internaţional şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - „ Curtea Europeană ").

Curtea reiterează că, potrivit Hotărârii nr. 55 din 14 octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi ale articolului 4 din Constituţia Republicii Moldova, „ această prevedere comportă consecinţe juridice, presupunând, mai întâi, că organele de drept, inclusiv Curtea Constituţională [...] , sunt în drept să aplice în procesul examinării unor cauze concrete normele dreptului internaţional [...] , acordând, în caz de neconcordanţă, prioritate prevederilor internaţionale ".

În aceeaşi ordine de idei, în Hotărârea nr. 10 din 16 aprilie 2010 pentru revizuirea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art. 20 din Constituţia Republicii Moldova" în redacţia Hotărârii nr. 39 din 09.07.2001, Curtea Constituţională a menţionat că „ practica jurisdicţională internaţională [...] este obligatorie pentru Republica Moldova, ca stat care a aderat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ".

Analizând obiectul sesizării în raport cu normele constituţionale, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea Constituţională va opera cu prevederile articolelor 24 alin. (1) şi (2) şi 28 combinate cu articolul 54 alin. (2) şi (3) din Constituţie, precum şi cu principiile consacrate de dreptul internaţional privind interzicerea tratamentelor inumane şi degradante şi respectarea vieţii private şi familiale.

Autorul sesizării pretinde că prevederile supuse controlului constituţionalităţii încalcă articolul 24 alineatele (1) şi (2) din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. (2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. [...]"

În opinia autorului sesizării, prevederile supuse controlului constituţionalităţii încalcă, de asemenea, articolul 28 din Constituţie, potrivit căruia: „Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."

La fel, autorul sesizării pretinde încălcarea prevederilor articolului 54 alineatele (2) şi (3) din Legea Supremă, potrivit cărora: „ [...] (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. [...]" 1. Argumentele autorului sesizării

Potrivit autorului sesizării, introducerea, ca măsură de siguranţă, a instituţiei castrării chimice a infractorilor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a altor persoane, inclusiv a minorilor, constituie o pedeapsă inumană instituţionalizată, permisă prin lege, dispusă şi executată de autorităţile statului.

Autorul sesizării susţine că măsura de siguranţă castrarea chimică, fiind realizată prin aplicarea tratamentului medical, fără stabilirea prealabilă a necesităţii terapeutice şi contrar voinţei persoanei, aduce atingere demnităţii şi integrităţii fizice şi psihice a fiinţei umane şi constituie o imixtiune în viaţa intimă, familială şi privată. 2. Argumentele autorităţilor

În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova s-a menţionat că obligativitatea măsurii de siguranţă castrarea chimică , fiind impusă infractorilor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a altor persoane, inclusiv a minorilor, poate fi echivalată cu aplicarea unui tratament inuman şi degradant, deoarece legiuitorul, completând Codul penal şi Codul de executare cu prevederile contestate, a subminat dreptul persoanei la inviolabilitatea fizică şi psihică.

Parlamentul, în opinia prezentată, a menţionat că, prin introducerea măsurii de siguranţă castrarea chimică , s-a urmărit conferirea unui cadru nou sancţionării subsecvente a infractorilor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, în special, inviolabilitatea sexuală a minorilor.

Guvernul, în opinia sa, a menţionat că instituirea unor pedepse penale ce afectează sănătatea sau integritatea fizică a persoanei subminează dreptul de bază la inviolabilitatea fizică şi psihică a persoanei, garantat de articolul 24 din Constituţie, iar impunerea procedurilor medicale forţate echivalează cu aplicarea unui tratament forţat, fapt ce contravine articolului 3 din Convenţia Europeană. Astfel, castrarea chimică obligatorie este incompatibilă cu drepturile omului, care stau la baza unei societăţi democratice şi civilizate.

Ministerul Sănătăţii, în opinia sa, susţine că aplicarea măsurii de siguranţă castrarea chimică în lipsa consimţământului condamnatului constituie o violare a dreptului la integritate fizică şi psihică şi contravine principiilor de etică medicală. Scopul suprem al profesiei de medic este de a trata şi de a nu provoca prejudiciu persoanei. Astfel, lucrătorul medical nu poate fi impus ca instrument de forţă. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale 3.1.1. Respectarea demnităţii umane

Demnitatea umană constituie una din valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. Astfel, au fost adoptate un spectru larg de norme internaţionale pentru combaterea torturii, tratamentelor sau pedepselor crude, inumane ori degradante, începând cu articolul 5 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 1948 „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici tratamentelor sau pedepselor crude, inumane ori degradante" până la Statutul de la Roma din 1998 privind Curtea Internaţională Penală, care declară tortura comisă ca parte a unui atac extins şi sistematic asupra persoanelor civile, ca o crimă împotriva umanităţii.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că respectul pentru demnitatea şi libertatea umană constituie însăşi esenţa Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Conform articolului 3 din Convenţia Europeană, nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, interdicţia purtând un caracter absolut .

Articolul 3 din Convenţia Europeană nu conţine nici o prevedere referitoare la excepţii şi nici o derogare de la această normă nu este permisă în conformitate cu articolul 15 § 2, chiar şi în cazul unei urgenţe de interes public legată de existenţa unui pericol pentru viaţa naţiunii (Hotărârile CEDO Selmouni v. Franţa din 28 iulie 1999, Assenov şi alţii v. Bulgaria din 28 octombrie 1998, Peers v. Grecia din 19 aprilie 2001).

Definirea noţiunilor din articolul 3 al Convenţiei Europene s-a făcut pe cale jurisprudenţială. Curtea Europeană a reţinut că maltratarea trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a cădea sub incidenţa articolului 3 al Convenţiei. Aprecierea nivelului minim de gravitate este relativă; ea depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata tratamentului, efectele fizice şi mentale ale acestuia şi, în unele cazuri, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei (a se vedea, inter alia , Price v. Regatul Unit , § 24; Mouisel v. Franţa , § 37; Naumenko v. Ucraina , § 108). Poate fi suficient ca victima să se considere umilită în propriii săi ochi, chiar dacă ceilalţi nu consideră tratamentul aplicat ca fiind umilitor (Hotărârea Tyrer v. Regatul Unit din 25 aprilie 1978).

Curtea Europeană a reţinut că, deşi se poate spune că umilinţa în mod natural este inerentă oricărei pedepse per se, ar fi absurd să se susţină că pedeapsa judiciară în general, din motivul elementului său obişnuit sau posibil aproape inevitabil de umilinţă, este „degradantă" în sensul articolului 3 din Convenţia Europeană. Articolul 3 din Convenţia Europeană, interzicând expres pedepsele „inumane" şi „degradante", presupune o distincţie dintre asemenea pedepse şi pedepsele în general.

Astfel, interzicerea tratamentelor degradante nu se referă neapărat la sentinţele judecătoreşti obişnuite, chiar dacă sentinţa pronunţată este severă. Curtea Europeană a indicat că numai în circumstanţe excepţionale o sentinţă severă poate avea implicaţii în sensul articolului 3 din Convenţia Europeană.

Curtea Europeană subliniază că statele se bucură de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte „pedepsele" care sunt aplicate condamnaţilor. Alegerea unei anumite politici penale, în care se încadrează şi sistemul pedepselor stabilite pentru faptele antisociale incriminate, nu este supusă controlului european pe care Curtea Europeană îl exercită privitor la modul cum statele îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin Convenţia Europeană, în măsura în care o asemenea alegere nu este de natură să contravină prevederilor acesteia (Hotărârea Achour v. Franţa din 29 martie 2006).

Curtea Europeană este în mod consecvent diligentă, amintind statelor că comportamentul victimei nu poate fi considerat nicidecum drept o justificare pentru recurgerea la un comportament interzis (Hotărârea Labita v. Italia din 6 aprilie 2000). Curtea Europeană deseori a reiterat că în cele mai dificile circumstanţe, precum ar fi lupta împotriva terorismului şi crimei organizate, Convenţia Europeană interzice în termeni absoluţi tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Determinarea, dacă un tratament aplicat unei persoane încalcă interdicţia stabilită pentru maltratări, nu depinde de faptul dacă o persoană a comis sau nu acte de terorism sau alte infracţiuni grave sau dacă este bănuită de asemenea fapte.

În mod similar, indiferent de infracţiunile vizate, statelor nu li se permite să sancţioneze şi nici să aplice pedepse pe motivul că ar avea un efect preventiv, atunci când pedepsele contravin articolului 3 din Convenţia Europeană.

Respectarea şi apărarea demnităţii umane este o obligaţie a puterii publice. În acest context, excluderea pedepselor sau tratamentelor crude, inumane ori degradante este o condiţie a respectării demnităţii umane. Prin urmare, indiferent de natura infracţiunii comise, pedeapsa aplicată trebuie să respecte atributele inerente fiinţei umane (integritatea fizică şi psihică, demnitatea umană etc.) . 3.1.2. Tratamentul medical

Există un şir de norme, în continuă creştere, care sunt stabilite şi adoptate prin rezoluţii şi recomandări, privind standardele minime aplicabile tratamentului medical.

Curtea Constituţională invocă regula „fără derogare", potrivit căreia acordarea consimţământului necesar efectuării unei intervenţii în domeniul sănătăţii este strâns legată de principiul întâietăţii fiinţei umane, consacrat în art. 2 din Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei. În acelaşi context, potrivit art. 5 din această Convenţie, o intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză; această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor; persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul.

Cât priveşte aspectul volitiv , Curtea subliniază că o chestiune importantă referitoare la aplicarea tratamentului medical este consimţământul persoanei . Acest lucru se raportează la respectul pentru demnitatea conştientizată, la acordul non-coercitiv, prin care se recunoaşte autonomia persoanei de a lua propriile decizii; în cele mai dese cazuri, acest fapt ar fi acceptat de către instanţe, atunci când chestiunea tratamentului este pusă în discuţie.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că în domeniul asistenţei medicale, chiar şi în cazul în care refuzul de a accepta un tratament special ar putea conduce la un rezultat fatal, impunerea unui tratament medical fără consimţământul pacientului , dacă acesta este adult şi sănătos mental , ar constitui o încălcare a dreptului său la integritate fizică (Hotărârea Pretty v. Regatul Unit din 29 aprilie 2002; Hotărârea Glass v. Regatul Unit din 9 martie 2004). În acelaşi timp, ea a susţinut, ca regulă generală, că o măsură de o necesitate terapeutică nu poate fi considerată per se ca inumană sau degradantă (Hotărârea Herczegfalvy v. Austria din 24 septembrie 1992, §82).

În privinţa intervenţiilor medicale la care este supusă persoana deţinută împotriva voinţei sale, chiar şi în cazul unei măsuri care este o necesitate terapeutică din punct de vedere al unor principii de medicină bine cunoscute, Curtea Europeană a statuat că trebuie să se demonstreze în mod convingător că a existat o necesitate medicală şi că există şi sunt respectate garanţiile procedurale pentru o asemenea decizie (a se vedea Nevmerzhitsky v. Ucraina , § 94).

Astfel, Curtea reţine că tratamentele medicale, ca măsuri de siguranţă, pot fi aplicate în măsura în care au fost acceptate de persoană, dacă nu aduc atingere gravă persoanei, dacă există avizul medical privind aplicarea tratamentului respectiv şi sunt respectate garanţiile procedurale pentru o asemenea decizie . 3.2. Practica altor state

Analiza comparativă a practicii altor state relevă faptul că aplicarea castrării chimice nu este obligatorie în nici o ţară, cu excepţia Poloniei, care a adoptat în anul 2009 o legislaţie ce impune delincvenţilor sexuali un tratament medical sau psihologic.

Castrarea chimică poate constitui un element al tratamentului administrat delincvenţilor pe parcursul ispăşirii pedepsei cu închisoarea, o cerinţă pentru eliberarea condiţionată înainte de termen sau un substituent al pedepsei cu închisoarea. Ea poate fi reglementată prin dispoziţii generale privind executarea pedepselor sau prin prevederi specifice. Castrarea chimică poate fi practicată destul de frecvent, prin intermediul unor proiecte-pilot sau cu titlu excepţional. În toate cazurile, cu excepţia Poloniei, castrarea chimică este voluntară, persoana este supusă unui examen psihiatric şi completează psihoterapia.

Exemplul cel mai elocvent pentru Republica Moldova este cel al Poloniei. Potrivit unei legi adoptate la 5 noiembrie 2009, în vigoare din 8 iunie 2010, oricine este găsit vinovat de violarea unui minor sub vârsta de 15 ani poate fi forţat de a urma terapia chimică şi psihologică. Tratamentul medical nu este însă automat. El poate fi dispus de judecător în baza opiniilor a doi medici şi a unui expert sexolog. Tratamentul medical este administrat însă indiferent de voinţa condamnatului.

Aceste prevederi au fost criticate de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (în continuare - „ CPT ") în Raportul său ca urmare a vizitei efectuate în Polonia în perioada 26 noiembrie-8 decembrie 2009: „87. De principiu, CPT consideră că tratamentul antiandrogen trebuie întotdeauna să se bazeze pe o meticuloasă evaluare psihiatrică şi medicală individuală şi că un astfel de tratament trebuie să se aplice pe o bază pur voluntară . Aşa cum se cuvine în cazul aplicării oricărui tratament medical, consimţământul scris, liber şi informat al persoanei vizate trebuie obţinut înaintea începerii tratamentului antiandrogen, fiind înţeles că acest consimţământ poate fi retras oricând; adiţional, acestor persoane trebuie să le fie oferite explicaţii detaliate (inclusiv în scris) cu privire la scopul şi posibilele efecte adverse ale tratamentului, precum şi privind consecinţele refuzului de a fi supus unui asemenea tratament, şi nici o persoană nu ar trebui presată să accepte un tratament antiandrogen. CPT recomandă autorităţilor poloneze să revizuiască legislaţia privind tratamentul delincvenţilor sexuali, ţinând cont de remarcile menţionate. În acest sens, ar trebui elaborată o procedură completă şi detaliată, incluzând următoarele garanţii adiţionale : - criterii de includere şi excludere pentru un asemenea tratament; - examinări medicale înainte, pe parcursul şi după tratament; - accesul la consultaţii exterioare, inclusiv o a doua opinie independentă; şi - evaluarea periodică a tratamentului de către o autoritate medicală independentă . CPT subliniază că administrarea tratamentului antiandrogen ar trebui să fie combinat cu psihoterapia şi alte forme de consiliere în vederea reducerii riscului de recidivă. De asemenea, tratamentul antiandrogen nu ar trebui să fie o condiţie generală pentru eliberarea din închisoare a deţinuţilor care au comis infracţiuni cu caracter sexual, ci ar trebui să fie administrat anumitor persoane selectate în baza unor evaluări individuale ."

Recomandări similare se regăsesc în Rapoartele CPT în privinţa Danemarcei şi Slovaciei (a se vedea Raportul CPT către Guvernul Republicii Slovace privind vizita efectuată în Republica Slovacă în perioada 24 martie - 2 aprilie 2009, § 126; Raportul CPT către Guvernul Danemarcei privind vizita efectuată în Danemarca în perioada 11 - 20 februarie 2008, § 78). 3.3. Aplicarea principiilor enunţate în prezenta cauză

Examinând obiectul sesizării, Curtea reţine că prin articolul 60 alin.(1) din Constituţie se evidenţiază rolul deosebit al Parlamentului ca unica autoritate legislativă a statului, adoptarea legilor fiind una din atribuţiile sale de bază. Potrivit articolului 72 alin. (3) lit. n) din Constituţie, reglementarea infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora este o atribuţie exclusivă a legislativului.

Astfel, legiuitorul a completat Codul penal şi Codul de executare cu prevederi ce instituie o nouă măsură de siguranţă castrarea chimică, precum şi modalitatea aplicării acesteia faţă de condamnaţi pentru comiterea violului sau acţiunilor violente cu caracter sexual. Castrarea chimică, potrivit articolului 104 1 alin. (4) din Codul penal, se efectuează de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare, conform Regulamentului aprobat de Guvern, în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei, după rămânerea irevocabilă a sentinţei de condamnare.

Curtea reţine că violul şi acţiunile violente cu caracter sexual constituie încălcări grave, directe şi brutale asupra vieţii sexuale a persoanei. Infracţiunile respective se caracterizează printr-un pericol social sporit, aducând, în primul rând, atingere nemijlocit inviolabilităţii şi libertăţii sexuale a persoanei şi provocând consecinţe profund dăunătoare pe plan social, întrucât respectarea atributelor inalienabile ale personalităţii umane în sfera vieţii sexuale constituie una din bazele existenţei societăţii. De asemenea, datorită configuraţiei laturii obiective a articolului 171 şi articolului 172 din Codul penal, indirect, sunt lezate astfel de atribute, precum: libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea, chiar şi viaţa persoanei. Încălcarea acestor atribute ale personalităţii umane creează o stare de nesiguranţă socială. Violul şi acţiunile violente cu caracter sexual reprezintă cele mai grave forme de încălcare a relaţiilor şi valorilor sociale, a căror ocrotire constituie scopul incriminării şi sancţionării infracţiunilor privind viaţa sexuală.

Curtea subliniază faptul că dreptul la demnitate umană şi integritate fizică şi psihică presupune o atenţie deosebită în cazul în care un copil este victimă a violenţei. Faptele legate de viol şi de acţiuni violente cu caracter sexual poartă un caracter deosebit în situaţia când sunt îndreptate împotriva copiilor.

Curtea reţine că, pornind de la pericolul pe care îl reprezintă violul şi acţiunile violente cu caracter sexual, statul are obligaţia pozitivă de a elabora o legislaţie eficientă care ar descuraja săvârşirea unor asemenea infracţiuni.

Metodele de descurajare a săvârşirii infracţiunilor de viol sau a acţiunilor violente cu caracter sexual sunt pedepsele penale. Pentru asemenea infracţiuni, potrivit legislaţiei penale, instanţa de judecată poate aplica inclusiv detenţiunea pe viaţă.

Totodată, Curtea subliniază că pedeapsa penală este atât o măsură de constrângere statală, cât şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului, având drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Însă executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Curtea recunoaşte că există dificultăţi evidente, inerente luptei împotriva criminalităţii, în special împotriva infracţiunilor sexuale. Curtea, de asemenea, recunoaşte necesităţile de prevenire a unor asemenea infracţiuni. În această privinţă, Curtea acceptă că, pentru prevenirea unor asemenea infracţiuni, trebuie să fie permise anumite mecanisme speciale de combatere a recidivei delincvenţilor sexuali. Totuşi, aceste dificultăţi nu pot nicidecum justifica impunerea unor limite protecţiei integrităţii fizice a fiinţei umane, întrucât, chiar şi prin comiterea unei fapte penale, un om rămâne în faţa legii o persoană.

Curtea reţine că prin aplicarea unei pedepse se urmăreşte nu pierderea demnităţii umane a celui condamnat sau neglijarea demnităţii umane a victimei, ci, dimpotrivă, recâştigarea demnităţii umane a celor direct implicaţi, cu efectul deplinei reintegrări sociale a condamnatului şi al completei vindecări a rănilor/daunelor suferite de victima infracţiunii.

Având în vedere practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale, Curtea reiterează că în sistemul constituţional de valori al Republicii Moldova principiul statului de drept, garantat de articolul 1 alin. (3) din Constituţie, relevă obligaţia tuturor subiecţilor raporturilor juridice, inclusiv a autorităţilor, de a acţiona într-o asemenea manieră care să nu prejudicieze demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui.

Constituţia, prin articolul 24, garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, interzicând aplicarea, sub orice formă, a torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane ori degradante.

Din sensul dispoziţiilor constituţionale ale articolului 24 alin. (1) şi (2) rezultă că statul nu poate interveni în nici un fel în dreptul persoanei la viaţă şi tratament uman şi nici nu poate justifica o asemenea ingerinţă, chiar dacă persoana în cauză este considerată extrem de periculoasă şi prezintă o ameninţare pentru societate. În caz contrar, ar avea loc un atentat la demnitatea fiinţei umane, ceea ce este inadmisibil într-o societate democratică.

Într-un stat de drept, sistemul legislativ trebuie să fie călăuzit de preocuparea constantă de a ocroti personalitatea umană în integralitatea ei. Asigurarea respectării demnităţii umane, în toate momentele procesului penal, ca şi în domeniul executării sancţiunilor de drept penal, este piesa de rezistenţă ce nu poate lipsi nici la construcţia ideii statului de drept şi nici la asigurarea unei justiţii penale echitabile, democratice şi eficiente.

Curtea reţine că, în calitate de instituţie juridică, castrarea chimică este prevăzută de legislaţia mai multor ţări europene, în cazul comiterii infracţiunilor cu caracter sexual. Această măsură nu este obligatorie în nici o ţară, cu excepţia Poloniei, este voluntară, condiţionată de efectuarea unei expertize psihiatrice a persoanei şi completează o psihoterapie (a se vedea §§ 57-59 supra ).

Curtea reţine că CPT a constatat în rapoartele sale în privinţa Poloniei, Danemarcei şi Slovaciei, menţionate mai sus (a se vedea § 61), că, în principiu, castrarea chimică a condamnaţilor pentru comiterea infracţiunilor sexuale nu este contrară Convenţiei europene pentru prevenirea torturii şi pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Totuşi, acest tratament trebuie să respecte anumite condiţii pentru a nu fi considerat tratament inuman şi degradant (a se vedea § 60 supra ).

Curtea reţine că, potrivit reprezentantului Ministerului Sănătăţii, măsura de siguranţă castrarea chimică este, în esenţă, un tratament medical , care constă în diminuarea libidoului unei persoane pentru a-i inhiba impulsurile sexuale. Castrarea chimică relevă o conotaţie terapeutică şi se efectuează prin administrarea unor substanţe medicamentoase cu acţiune antiandrogenică.

În acest context, Curtea reţine că, în conformitate cu Legea ocrotirii sănătăţii şi Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, acordul informat este una dintre cerinţele fundamentale în domeniul intervenţiei medicale. Intervenţia medicală fără consimţământul persoanei este admisibilă doar în ipoteza urmăririi unui interes superior, precum în cazurile de intervenţie medicală de urgenţă, necesare pentru a salva viaţa pacientului, când acesta nu-şi poate exprima voinţa, iar consimţământul reprezentantului său legal (al rudei apropiate) nu poate fi obţinut la timp (art. 13 alin. (8) al Legii nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului).

Urmând raţionamentele Curţii Europene privind respectarea demnităţii umane în cadrul aplicării tratamentelor medicale (a se vedea § 54 supra ), Curtea reţine că, fiind o intervenţie în domeniul sănătăţii, care urmează a fi aplicată unei persoane adulte şi sănătoase mental, castrarea chimică nu ar trebui să fie efectuată decât cu consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al persoanei vizate.

Mai mult, având în vedere faptul că aplicarea măsurii de siguranţă castrarea chimică are consecinţe serioase asupra sănătăţii persoanei, acest tratament poate fi aplicat doar după ce persoana a fost supusă expertizei medicale pentru eligibilitate terapeutică , la aplicarea castrării chimice urmând a fi luate în considerare durata şi oportunitatea tratamentului. O asemenea măsură poate fi aplicată doar cu monitorizarea ulterioară a stării sănătăţii persoanei, precum şi însoţită de psihoterapie.

În acest context, Curtea împărtăşeşte viziunea CPT privind garanţiile inerente demnităţii umane în cazul aplicării castrării chimice (tratamentul antiandrogen): - consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al deţinuţilor ar trebui să fie obţinut înainte de începerea tratamentului antiandrogen; nici un deţinut nu ar trebui să fie constrâns să accepte un tratament antiandrogen; - procedură completă şi detaliată cu privire la tratamentul antiandrogen, incluzând măsuri adecvate de protecţie, precum: criteriile de includere şi excludere pentru un astfel de tratament; examene medicale înainte, în timpul şi după tratament; accesul la consultarea, în exterior, inclusiv acordarea celui de-al doilea aviz independent; evaluarea periodică a tratamentului de către o autoritate medicală independentă.

Curtea reţine că, î n condiţiile legislaţiei Republicii Moldova, castrarea chimică este impusă persoanelor care au comis infracţiuni cu caracter sexual. Astfel, articolul 104 1 din Codul penal prevede aplicarea obligatorie a castrării chimice în cazurile prevăzute în alin. (2) şi la discreţia instanţei de judecată în cazurile prevăzute în alin.(3). În ambele cazuri tratamentul este aplicat forţat, adică fără consimţământul condamnatului. De asemenea, Codul penal nu specifică dacă în temeiul alin.(3) castrarea chimică este dispusă de instanţa de judecată după consultarea medicilor şi doar dacă aceştia recomandă aplicarea măsurii.

În acest context, Curtea consideră că prin instituirea obligativităţii aplicării măsurii de siguranţă castrarea chimică , fără consimţământul deplin şi informat al persoanei, fără o evaluare medicală individuală a necesităţii aplicării ei, fără o monitorizare ulterioară şi neînsoţită de psihoterapie, nu s-a ţinut cont de garanţiile respectării demnităţii umane, se încalcă dreptul fundamental al persoanei la integritate fizică şi psihică, garantat de articolul 24 alin. (1) şi (2) din Constituţie, şi se aduce atingere articolului 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi articolelor 2 şi 5 din Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi ale medicinei.

Normele legale contestate contravin şi articolului 54 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia exerciţiul drepturilor şi libertăţilor proclamate în articolul 24 nu poate fi supus restrângerii.

Având în vedere concluziile menţionate supra , Curtea nu consideră necesar să examineze pretenţiile autorului sesizării şi sub aspectul încălcării prevederilor articolului 28 din Constituţie şi articolului 8 din Convenţia Europeană. Din aceste considerente, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂȘTE : 1. Se declară neconstituţionale articolul 98 alineatu