Hotărâre nr. 7 din 04.03.2016

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 12 noiembrie 2015, în temeiul articolelor 25 lit. h) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. h) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale de către 18 deputaţi ai fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova, Valeriu Ghileţchi, Tudor Deliu, Liliana Palihovici, Angel Agache, Maria Ciobanu, Vladimir Hotineanu, Chiril Lucinschi, Grigore Cobzac, Vadim Pistrinciuc, Iurie Ţap, Ion Balan, Nae-Simion Pleşca, Ştefan Creangă, Octavian Grama, Gheorghe Mocanu, Mihaela Spatari, Aliona Goţa, Victor Roşca, privind controlul constituţionalităţii punctului 2 integral şi a sintagmei „ cu excepţia cazului prevăzut la art. 78 alin. (5), " de la punctul 5 din articolul I al Legii nr.1115-XIV din 5 iulie 2000 pentru modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova, prin care a fost schimbată modalitatea de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova.

Autorii sesizării, în prezenta cauză, solicită verificarea conformității unor prevederi din Legea nr. 1115/2000, referitoare la modificarea articolelor 78 și 85 alin. (4) din Constituție, având în vedere procedura de adoptare a acestora, cu articolele 135 alin. (1) lit. c) și 142 alin. (1) din Constituție, precum și cu principiul constituțional al statului de drept, consacrat de Preambulul Constituției și articolul 1 alin. (3) din Constituție.

În cadrul şedinţei publice, autorul sesizării a concretizat obiectul sesizării, precizând că solicită verificarea constituţionalităţii doar a modificărilor care vizează mecanismul alegerii Preşedintelui Republicii Moldova cu votul a 3/5 din numărul deputaţilor. Autorul sesizării nu contestă celelalte modificări, care nu au schimbat esenţial conţinutul proiectului iniţial avizat de către Curtea Constituţională şi care nu afectează unitatea şi echilibrul materiei constituţionale.

În acelaşi context, autorii sesizării solicită Curţii ca, prin interpretarea articolului 135 alin. (1) lit. c) coroborat cu prevederile articolului 141 alin.(2) din Constituţie, să explice dacă: „1) Este necesară şi/sau obligatorie avizarea repetată de către Curtea Constituţională a amendamentelor deputaţilor acceptate de Parlament în lectura a doua la un proiect de lege privind revizuirea Constituţiei, ulterior prezentării în Parlament a proiectului însoţit de avizul Curţii Constituţionale? 2) Este încălcată procedura de adoptare a unui proiect de lege constituţională ce a fost amendat substanţial şi conceptual de către deputaţi în lectura a doua fără avizarea repetată de către Curtea Constituţională? 3) În cazul în care Curtea Constituţională avizează repetat un proiect de lege de revizuire a Constituţiei, amendat substanţial în cadrul celei de-a doua lecturi în Parlament, acest proiect urmează să parcurgă toate procedurile expuse la art. 143 alin. (1) din Constituţie?"

Prin decizia Curţii Constituţionale din 7 decembrie 2015 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi a Guvernului.

În şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de dl Valeriu Ghileţchi, deputat în Parlament, autor al sesizării. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al justiţiei. Parlamentul a prezentat Curții opinia sa în scris, dar nu a delegat un reprezentant la ședința publică. CONTEXT

În data de 23 mai 1999, în cadrul referendumului republican consultativ, la care au participat 58,33% din alegători, 55,33% au răspuns pozitiv la întrebarea „ Sunteți pentru modificarea Constituţiei în scopul instituirii sistemului prezidenţial de guvernare în Republica Moldova, în cadrul căruia Preşedintele republicii ar fi responsabil de formarea şi conducerea Guvernului, precum şi de rezultatele guvernării ţării? ". La aceeaşi întrebare 30,85% dintre alegători au răspuns negativ.

Prin Hotărârea nr. 32 din 15 iunie 1999, Curtea Constituţională a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ, însă a decis că acesta „ poartă caracter consultativ şi rezultatele lui nu produc efecte juridice ".

Contrar opțiunii exprimate de participanții la referendumul republican consultativ, prin Legea nr.1115-XIV din 5 iulie 2000 Parlamentul a revizuit Constituţia Republicii Moldova, modificând, inter alia , articolul 78. Astfel, dacă până la acea dată Preşedintele era ales prin vot direct de către cetăţeni, în urma revizuirii constituţionale Parlamentul a fost abilitat cu dreptul de a alege Preşedintele Republicii Moldova cu votul a 3/5 din deputaţi (61 de deputaţi).

Imediat după revizuirea constituţională, Parlamentul nu a reuşit să aleagă Preşedintele Republicii Moldova în două tururi de scrutin (4 şi, respectiv, 6 decembrie 2000), deoarece nici unul din candidaţi nu a obţinut numărul necesar de voturi pentru alegerea şefului statului. Parlamentul nu a reuşit să aleagă Preşedintele Republicii Moldova nici în cadrul celei de-a doua tentative eşuate a alegerilor repetate (21 decembrie 2000), din cauza neprezentării numărului necesar de deputaţi. Ca rezultat, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1843 din 31 decembrie 2000, Parlamentul a fost dizolvat, fiind organizate alegeri parlamentare anticipate.

La 4 aprilie 2001, Parlamentul nou ales a votat Preşedintele Republicii Moldova, în conformitate cu articolul 78 din Constituţie, din primul tur de scrutin.

La 4 aprilie 2005, Parlamentul a ales Preşedintele Republicii Moldova, în conformitate cu articolul 78 din Constituţie, din primul tur de scrutin.

La 20 mai 2009, Parlamentul a desfăşurat alegerile ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, însă nici unul din candidaţi nu a întrunit numărul necesar de voturi. Parlamentul nu a reuşit să aleagă Preşedintele Republicii nici în cadrul alegerilor repetate din 3 iunie 2009, deoarece nici unul din candidaţi nu a întrunit numărul necesar de voturi. În consecinţă, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 2243 din 15 iunie 2009, Parlamentul a fost dizolvat, fiind organizate alegeri parlamentare anticipate.

După demisionarea Preşedintelui în exerciţiu la 11 septembrie 2009, exercitarea interimatului funcţiei a fost preluată de Preşedintele Parlamentului.

La 10 noiembrie 2009, la alegerile ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova a candidat o singură persoană, care însă nu a întrunit numărul necesar de voturi. În cadrul alegerilor repetate din 7 decembrie 2009, pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova a fost propusă aceeaşi candidatură, care din nou nu a acumulat numărul necesar de 61 de voturi.

La 5 septembrie 2010, în cadrul unui referendum s-a încercat modificarea Constituţiei în sensul introducerii alegerii directe a Preşedintelui de către cetăţeni, însă acesta nu a fost validat din cauza prezenţei scăzute la vot.

În acest context, prin Decretul Preşedintelui interimar nr. 563 din 28 septembrie 2010, Parlamentul a fost dizolvat.

Interimatul funcţiei de Preşedinte a fost asigurat de către Preşedintele Parlamentului, ales în această calitate la 30 decembrie 2010 prin Hotărârea Parlamentului nr. 6.

La 16 martie 2012, în cadrul alegerilor repetate, Parlamentul a ales Preşedintele Republicii Moldova, în conformitate cu articolul 78 din Constituţie, punând astfel capăt unei perioade de aproape 3 ani de interimat.

Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIV din 2 aprilie 1996 (textul republicat la 7 aprilie 2007), sunt următoarele: Articolul 81 Transmiterea proiectului de lege constituţională comisiei speciale sau comisiei permanente sesizate în fond „(1) După aprobarea în primă lectură a proiectului de lege constituţională, Preşedintele Parlamentului cere opinia deputaţilor privind punerea de îndată la vot a proiectului în a doua lectură sau transmiterea acestuia comisiei speciale sau comisiei permanente sesizate în fond pentru examinarea amendamentelor şi pregătirea proiectului pentru dezbatere în a doua lectură. (2) În cazul în care cel puţin 25 de deputaţi vor cere transmiterea proiectului de lege constituţională comisiei speciale sau comisiei permanente sesizate în fond, Preşedintele dispune aceasta. În caz contrar, proiectul se pune la vot în lectura a doua şi definitivă." Articolul 82 Dezbaterea şi votarea amendamentelor „(1) În cazul în care proiectul de lege constituţională este transmis comisiei speciale sau comisiei permanente sesizate în fond, în termen de 15 zile după adoptarea proiectului în primă lectură, deputaţii pregătesc şi transmit amendamentele comisiei respective. Acest termen poate fi prelungit, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, prin votul majorităţii deputaţilor prezenţi. (2) În a doua lectură pot fi dezbătute şi supuse votului doar amendamentele depuse în scris şi semnate de cel puţin 5 deputaţi . Amendamentele nu pot viza introducerea unor elemente ce nu sînt prezente în proiectul avizat de Curtea Constituţională şi pot ţine doar de: a) redactarea textului; b) modificări care nu afectează esenţa prevederilor propuse de autor; c) omiterea unor articole sau părţi de articole, dacă aceasta nu afectează esenţa proiectului. (3) Comisia specială sau comisia permanentă sesizată în fond dezbate şi supune votului fiecare amendament în parte. După aceasta, ea întocmeşte un raport de prezentare a proiectului de lege constituţională pentru dezbatere în a doua lectură, în care îşi expune poziţia asupra fiecărui articol." Articolul 83 Dezbaterea proiectelor de legi constituţionale în a doua lectură „(1) Dezbaterea în a doua lectură de către Parlament a proiectului de lege constituţională constă în: a) prezentarea fiecărui amendament de către autorii acestuia; b) audierea opiniilor fracţiunilor parlamentare, prezentate de cel mult doi vorbitori din partea fiecărei fracţiuni, şi ale deputaţilor independenţi; c) audierea opiniei comisiei speciale sau a comisiei permanente sesizate în fond asupra fiecărui amendament; d) votarea fiecărui amendament în parte. (2) Amendamentele la proiectul de lege constituţională se aprobă prin votul majorităţii deputaţilor prezenţi. (3) Dacă amendamentul nu obţine numărul de voturi necesar, se consideră adoptată prevederea proiectului votată în prima lectură." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă posibilitatea modificării în Parlament a proiectului legii de revizuire a Constituţiei avizat de Curtea Constituţională.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională conexe, precum principiile supremaţiei Constituţiei, stabilităţii acesteia, unitatea materiei şi echilibrul valorilor consacrate prin Legea Supremă, atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei în cadrul competenţei partajate a Parlamentului şi a Curţii în procesul de modificare a Constituţiei.

De asemenea, Curtea reţine că, prin articolul 135 alin. (1) lit. a), Constituţia Republicii Moldova abilitează Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii tuturor legilor adoptate de Parlament, fără a face nici o distincţie între ele.

Articolele 25 lit. h) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. h) din Codul jurisdicţiei constituţionale acordă fracţiunilor dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea reţine că aspectele abordate de către autorii sesizării nu au constituit anterior obiect de interpretare în instanţa de contencios constituţional. De asemenea, Curtea nu s-a pronunţat anterior asupra dispoziţiilor contestate, procesul privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000 cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova fiind sistat prin Decizia nr. 5 din 18 mai 2001, Curtea declinându-și competența ratione materiae .

În acest context, Curtea reaminteşte că actele Curţii Constituţionale sunt definitive şi fără drept de atac. Totuşi, în ceea ce priveşte efectele lor, trebuie făcută o distincţie între diferitele tipuri de acte pronunţate.

Hotărârile Curţii Constituţionale de admitere a sesizărilor pe fond au efecte erga omnes şi numai pentru viitor, neafectând securitatea juridică pe care cetăţenii sunt îndreptăţiţi să o aştepte de la o lege care li se aplică.

Dimpotrivă, deciziile prin care sesizarea este respinsă, inclusiv atunci când procesul este sistat, au doar efecte inter partes litigantes , ceea ce demonstrează că este deschisă în continuare calea contenciosului constituţional, datorită unei posibile evoluţii a stării de constituţionalitate, care să impună, la un interval de timp ulterior, o soluţie de admitere a sesizării iniţial respinse.

Aşadar, ca urmare a faptului că starea de constituţionalitate evoluează, odată cu schimbarea condiţiilor social-economice, politice şi morale ale societăţii, motivele care au justificat iniţial respingerea sesizării este posibil să nu mai subziste, în schimb, altele noi pot determina admiterea ei ulterioară.

Reconsiderarea practicii instanţei de contencios constituţional este, aşadar, o consecinţă firească a evoluţiei societăţii şi, implicit, a modului în care aceasta asimilează valorile consacrate la nivelul Legii fundamentale. În acest sens, atunci când purcede la exercitarea controlului de constituţionalitate, Curtea analizează şi impactul asupra mediului social al anumitor norme juridice.

Curtea observă că, în speţă, prevederile contestate s-au relevat a fi în practică o sursă de instabilitate şi blocaje instituţionale. Acesta este motivul pentru care reglementările în cauză au făcut obiectul unei sesizări repetate de neconstituţionalitate, aceasta constituindu-se, în opinia Curţii, într-un element de noutate, de natură să impună reexaminarea atât a soluţiei adoptate în precedent, cât şi a considerentelor pe care se întemeiază şi, pe cale de consecinţă, reconsiderarea jurisprudenţei în materie. În acelaşi timp, Curtea reţine că prevederile contestate nu au suportat modificări după adoptarea acestora în anul 2000, astfel încât ele nu au fost validate printr-o modificare succesivă.

Având în vedere argumentele nou invocate, precum și evoluţia stării de constituţionalitate de la adoptarea prevederilor contestate până în prezent, Curtea consideră necesar să se distanțeze de abordarea anterioară și să-și reconsidere poziția privind verificarea constituționalității legilor de revizuire a Constituției. 36. Ţinând cont de competenţa atribuită Curţii prin Constituţie de a verifica constituţionalitatea legilor [articolul 135 alin. (1) lit. a)] şi de a se pronunţa asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei [lit. c], Curtea reţine că este competentă să examineze constituţionalitatea legii de revizuire a Constituţiei.

Curtea relevă că, de fiecare dată, când se cere verificarea constituţionalităţii unor acte juridice concomitent cu interpretarea unor prevederi constituţionale, verificarea constituţionalităţii include interpretarea prevederilor în cauză în mod implicit.

În aceste condiţii şi în temeiul articolului 6 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea reţine că, în prezenta cauză, solicitarea privind controlul constituţionalităţii absoarbe solicitarea de interpretare a normelor constituţionale.

Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Curtea reţine că a fost sesizată legal şi este competentă să hotărască asupra interpretării articolului 135 alin. (1) lit. c) în coroborare cu articolele 141 alin. (2) şi 143 alin. (1) din Constituţie, precum şi asupra constituţionalităţii prevederilor contestate din Legea nr. 1115/2000. Prin urmare, Curtea va examina în continuare fondul sesizării.

Pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolelor 1 alin. (3), 135 alin. (1) lit. c), 141, 142 alin. (2) şi 143 alin. (1) din Constituţie, cu jurisprudenţa sa anterioară, precum şi cu principiile consacrate de dreptul constituțional, utilizând toate metodele de interpretare legală.

În opinia autorilor sesizării, prevederile supuse controlului constituţionalităţii, în partea ce ţine de procedura de adoptare, încalcă articolul 141 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia: „(2) Proiectele de legi constituţionale vor fi prezentate Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii Constituţionale [...]."

Totodată, prevederile contestate încalcă competenţa Curţii Constituţionale, prevăzută de 135 alin. (1) lit. c) din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Curtea Constituţională: [...] c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei ; [...]"

În acelaşi context, a fost eludată procedura expres prevăzută de Constituţie la articolul 143 alin. (1) din Constituţie pentru adoptarea amendamentelor constituţionale: „(1) Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare. [...]"

În viziunea autorilor sesizării, adoptarea amendamentelor contestate fără avizul Curţii Constituţionale a generat blocaje și dezechilibre instituționale, afectând echilibrul materiei constituţionale, contrar limitelor de revizuire prevăzute de articolul 142 alin. (2) din Constituţie: „(2) Nici o revizuire nu poate fi făcută, dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora." 1. Argumentele autorilor sesizării

Potrivit autorilor sesizării, în data de 5 iulie 2000 deputații în Parlament au adoptat în mod deliberat amendamente la Constituție neavizate de Curtea Constituţională, contrar procedurii stabilite expres de Constituţie pentru revizuirea acesteia.

Omisiunea de a aviza repetat la Curtea Constituţională modificările operate în proiectul de lege iniţial a generat blocaje și dezechilibre instituționale.

În acest context, autorii sesizării consideră că amendamentele contestate sunt lovite de neconstituționalitate atât sub aspect intrinsec, deoarece au afectat echilibrul materiei constituţionale , cât și sub aspect extrinsec, fiind adoptate cu încălcarea procedurii prevăzute de Constituție. 2. Argumentele autorităţilor

Potrivit opiniei scrise a Președintelui Republicii Moldova, adoptarea unui proiect de lege constituţională, amendat substanţial şi conceptual de către deputaţi în lectura a doua, prin definiţie constituie o încălcare a procedurii de adoptare, fapt inadmisibil. Or, potrivit Regulamentului Parlamentului, amendamentele nu pot viza introducerea unor elemente ce nu sunt prezente în proiectul avizat de Curtea Constituţională, ci pot ţine doar de: redactarea textului; modificări care nu afectează esenţa prevederilor propuse de autor; omiterea unor articole sau părţi de articole, dacă aceasta nu afectează esenţa proiectului .

Președintele în opinia sa admite că Curtea Constituțională are dreptul, garantat de art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, de a exercita controlul constituționalității procedurii de adoptare a legii de revizuire a Constituție. Afirmația se întemeiază atât pe obligația Curții, prevăzută la art. 134 alin. (3) din Constituție, de a contracara orice abuz al Parlamentului, inclusiv ca adunare constituantă, cât și pe principiul general de drept al nulității actului adoptat cu încălcarea procedurii.

În același timp, Președintele Republicii Moldova susține că examinarea constituționalității Legii nr.1115/2000 cu privire la modificarea și completarea Constituției Republicii Moldova nu ține de competența Curții Constituționale, ci de domeniul procesului legislativ. Or, amendarea substanțială și conceptuală a proiectului legii constituționale în lectura a doua constituie o încălcare a acestui act legislativ.

Parlamentul în opinia sa scrisă a menționat că în corespundere cu Legea Fundamentală, existența avizului Curții Constituționale este o condiție necesară și obligatorie, iar aspectul jurisdicțional al avizului se referă la toate problemele de drept privind proiectul de lege constituțională.

Astfel, Parlamentul susține că, deși până la moment Curtea nu a supus controlului constituționalității o lege de amendare a Constituției, problemele abordate în sesizare sunt multiaspectuale și urmează a fi examinate în raport cu dimensiunea aplicabilității normelor constituționale și asigurării funcționalității instituțiilor de stat.

În opinia Guvernului, orice modificare a unor dispoziţii ale Constituţiei, eludând prevederile art. 141, 142 şi 143 din Constituţie, ar constitui o revizuire implicită a ei, indiferent de motivele invocate şi de procedeul utilizat, ceea ce ar fi o încălcare a Constituției. Amendamentele la proiectele de legi constituţionale urmează să fie de aşa natură, încât să se încadreze în limitele avizului Curţii Constituţionale, astfel nefiind necesar un aviz repetat al Curţii.

Reiterând jurisprudența Curții Constituționale, Guvernul a subliniat că după avizarea de către Curtea Constituţională nu se admit intervenţii în textul proiectului legii de revizuire a Constituţiei, iar ignorarea sau depăşirea acestora pot servi drept temei pentru nulitatea modificărilor operate.

În același timp, Guvernul nu şi-a expus opinia referitor la cea de-a treia întrebare formulată de autorii sesizării, care vizează procedurile necesare a fi parcurse la o avizare repetată a proiectului de amendare a Constituției, aceasta fiind lăsată la discreția Curții. 3. Aprecierea Curţii

Autorii sesizării au îndoieli cu privire la constituționalitatea unor prevederi din Legea de modificare a Constituției, având în vedere procedura de adoptare a acestora. Astfel, în vederea soluționării prezentei cauze, este necesar să se precizeze conținutul dispozițiilor prevăzute în mod expres și implicit de Constituție cu privire la revizuirea Constituției. 3.1. Principii generale

Prevederile constituționale referitoare la revizuirea Constituției sunt determinate de noțiunea , natura și scopul Constituției înseși. 3.1.1. Principiul supremaţiei Constituţiei

Constituția este Legea Supremă. Sursa Constituției este comunitatea națională, națiunea civică însăși. Constituția reflectă contractul social - o obligație acceptată în mod democratic de către toți cetățenii Republicii Moldova față de generațiile actuale și viitoare de a trăi în conformitate cu normele fundamentale consacrate în Constituție și de a le respecta, pentru a asigura legitimitatea autorității de guvernare, legitimitatea deciziilor acesteia, precum și pentru a asigura drepturile omului și libertățile fundamentale, astfel încât să existe armonie în societate (HCC nr. 36 din 5 decembrie 2013, HCC nr. 9 din 14 februarie 2014).

Fiind un act cu forță juridică supremă și contract social, Constituția se întemeiază pe valori universale și incontestabile, precum faptul că suveranitatea aparține poporului, democrația, recunoașterea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și respectarea acestora, respectarea legii și a statului de drept, sistemul de echilibre și contragreutăți, datoria instituțiilor statului de a servi poporul și răspunderea acestora față de societate, spiritul public, justiția, obiectivul unei societăți civile deschise, echitabile și armonioase și al statului de drept (Avizul Curții Constituționale nr.1 din 24.07.2015).

Prin adoptarea Constituției, actul juridic cu forță juridică supremă, a fost consacrat statul ca un bun comun al întregii societăți. Una dintre cele mai importante obligații ale unui stat democratic bazat pe lege și justiție este de a respecta, de a apăra și de a proteja valorile, precum și drepturile omului și libertățile, pe care se bazează Constituția însăși, a căror consacrare, apărare și protecție efective constituie la raison d , être a statului însuși. În caz contrar, nu ar fi posibil ca statul să fie considerat bunul comun al întregii societăți. 3.1.2. Stabilitatea Constituției

Astfel cum a evidențiat Curtea Constituțională în hotărârea sa nr. 57 din 3 noiembrie 1999, stabilitatea Constituției reprezintă o valoare constituțională majoră. Stabilitatea Constituției este una dintre condițiile preliminare pentru asigurarea continuității statului și a respectării ordinii și legislației constituționale, precum și pentru asigurarea punerii în aplicare a obiectivelor declarate în Constituție, pe care se întemeiază Constituția însăși.

Stabilitatea Constituției este una dintre caracteristicile care, împreună cu celelalte caracteristici ale acesteia ( inter alia și, în primul rând, cu forța juridică specială, supremă a Constituției), diferențiază reglementarea legală constituțională de reglementarea legală (ordinară) prevăzută de actele juridice cu forță juridică inferioară.

În acest scop, în legile fundamentale sunt inserate diverse modalităţi tehnice de protecţie a stabilităţii Constituţiei , prin asigurarea unui anumit grad de rigiditate a Constituţiei. Aceasta este o caracteristică fundamentală a tuturor constituţiilor scrise (spre deosebire de legile ordinare), care conţin prevederi ce permit propria revizuire. În aproape toate statele revizuirea Constituţiei este mult mai dificilă decât a legislaţiei obişnuite şi, de obicei, necesită fie o majoritate calificată parlamentară, decizii multiple, un calendar şi intervale speciale de timp sau o combinaţie a acestor factori [a se vedea Raportul privind amendamentele constituţionale (CDL-AD(2010)001 din 19 ianuarie 2010), Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, în continuare - Comisia de la Veneţia ].

În acelaşi sens, în Raportul privind amendamentele constituţionale (CDL-AD(2010)001 din 19 ianuarie 2010), Comisia de la Veneţia menţionează următoarele: „[E]xistenţa unor proceduri rigide pentru revizuirea Constituţiei este un principiu important al constituţionalismului democratic, care încurajează stabilitatea politică, eficienţa, legitimitatea, calitatea procesului decizional, precum şi protecţia drepturilor şi intereselor non-majorităţii . [...]

În acest context, Curtea menționează că imperativul stabilității Constituției ar fi ignorat în cazul în care s-ar interveni în textul acesteia de fiecare dată când anumite relații sociale care trebuie reglementate legal suferă modificări (de exemplu, posibilitățile tehnologice ale anumitor tipuri de activități se extind până la un grad care era, poate, imposibil de prevăzut la momentul redactării textului Constituției).

În această ordine de idei, Curtea subliniază că formarea și dezvoltarea jurisprudenței constituționale oficiale, inter alia , reinterpretarea jurisprudențială a prevederilor constituționale oficiale și, de asemenea, reinterpretarea determinată de modificarea jurisprudenței constituționale permite dezvăluirea potențialului deosebit de mare al Constituției fără a modifica textul acesteia și, în acest sens, adaptarea Constituției la schimbările vieții sociale și la continua schimbare a condițiilor de viață ale societății și ale statului, precum și asigurarea viabilității Constituției ca fundament al societății și al statului (HCC nr.9 din 14 februarie 2014, HCC nr. 32 din 29 decembrie 2015). Formarea și dezvoltarea jurisprudenței constituționale este o funcție a justiției constituționale. Astfel, nu trebuie să se intervină asupra textului Constituției atunci când o astfel de intervenție nu este necesară din punct de vedere juridic, contribuind la stabilitatea textului Constituției și a ordinii constituționale. 3.1.3. Unitatea materiei și echilibrul valorilor Constituției

Orice lege de revizuire a Constituției modifică conținutul prevederilor acesteia și relațiile dintre aceste prevederi și, de asemenea, ar putea modifica echilibrul valorilor consacrate prin Constituție.

În cazul modificării anumitor prevederi ale Constituției, acestea s-ar putea răsfrânge și asupra conținutului altor prevederi ale acesteia, precum și asupra reglementării legale constituționale în ansamblu.

Astfel, în cazul modificării Constituției, trebuie să se țină seama de faptul că aceasta este un act integral, toate prevederile Constituției fiind interconectate până la gradul la care conținutul unor prevederi ale Constituției determină conținutul altor prevederi ale acesteia . Prevederile Constituției formează un sistem armonios, astfel încât nici o prevedere a Constituției nu poate fi contrară celorlalte prevederi ale acesteia. Natura Constituției de act cu forță juridică supremă și ideea de constituționalitate implică faptul că nu există și nici nu pot exista lacune sau contradicții interne ale Constituției (Avizul nr.1 din 22 septembrie 2014).

Din această perspectivă, modificarea Constituției nu poate face ca prevederile Constituției sau valorile consacrate prin prevederile sale să intre în contradicție unele cu altele. Nici o modificare a Constituției nu poate crea o nouă reglementare constituțională în temeiul căreia o prevedere a Constituției ar anula sau ar fi contrară unei alte prevederi a Constituției, astfel încât ar fi imposibil să se considere că respectivele prevederi sunt în armonie. Astfel, nu poate fi adoptată nici o modificare a Constituției care ar afecta armonia prevederilor Constituției sau armonia valorilor consacrate prin acestea.

Noțiunea, natura și scopul Constituției, stabilitatea Constituției ca valoare constituțională și imperativul armoniei între prevederile Constituției, menționate supra , implică anumite limitări de fond și procedurale cu privire la modificarea Constituției. 3.1.4. Limitările de fond și procedurale cu privire la modificarea Constituției

Limitările de fond privind modificarea Constituției sunt cele consacrate în Constituție cu privire la adoptarea amendamentelor constituționale având un anumit conținut; limitările procedurale privind modificarea Constituției se referă la procedura specială de modificare a Constituției prevăzută de aceasta.

Limitările procedurale privind modificarea Constituției decurg din ansamblul reglementării constituționale și sunt prevăzute pentru a proteja valorile universale pe care se întemeiază Constituția, în calitate de lege supremă și contract social, precum și statul ca bun comun al întregii societăți, și a menține armonia acestor valori și armonia prevederilor Constituției. a) Limitările de fond

Articolul 1 din Constituție consacră valorile constituționale fundamentale - independența statului, democrația și republica, precum și statul de drept, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic. Acestea sunt interconectate în mod inseparabil și formează fundamentul statului Republica Moldova ca bun comun al întregii societăți, consacrat prin Constituție. Prin urmare, acestea nu trebuie negate în nici o împrejurare.

În acest context, imperativul ca nici o modificare a Constituției să nu afecteze armonia prevederilor Constituției sau armonia valorilor consacrate prin acestea nu permite adoptarea unor amendamente care sunt contrare cel puțin uneia dintre valorile constituționale aflate la baza statului ca bun comun al întregii societăți consacrat prin Constituție - independența statului, democrația, republica și caracterul intrinsec al drepturilor omului și al libertăților fundamentale, cu excepția cazurilor în care articolul 1 din Constituție ar fi modificat în modul prevăzut la articolul 142 alin. (1) din Constituție. b) Particularităţile procedurii de adoptare a amendamentelor la Constituţie

După cum s-a menționat anterior, limitările procedurale privind modificarea Constituției sunt legate de procedura specială de modificare a Constituției prevăzută de aceasta. Această procedură este prevăzută în Titlul VI „Revizuirea Constituției".

Stabilitatea Constituției este o caracteristică a Constituției, care, împreună cu celelalte caracteristici ale sale, inter alia și, în primul rând, în coroborare cu forța juridică specială, supremă a Constituției, diferențiază reglementarea legală constituțională de reglementarea (ordinară) prevăzută de actele juridice cu forță juridică inferioară. Stabilitatea Constituției nu se opune posibilității de a modifica Constituția atunci când acest lucru este necesar, însă procedura de modificare a Constituției este mai dificilă și mai complexă în comparație cu procedura de modificare a legilor organice și ordinare.

Curtea reține că alineatele (1)-(4) ale articolului 72 din Constituție prevăd competențe separate ale Parlamentului pentru adoptarea amendamentelor la Constituție și pentru adoptarea de legi.

În acest context, Curtea subliniază că adoptarea legilor, inter alia, adoptarea legilor constituționale, este reglementată la articolele 72-74 din Constituție, în timp ce modificarea Constituției - separat, în Titlul VI „Revizuirea Constituției" (articolele 141-143).

Prevederile Titlului VI „Revizuirea Constituției" din Constituție beneficiază de o protecție mai extinsă. Astfel, potrivit articolului 142 alin.(1) din Constituție, prevederile menționate pot fi modificate numai prin aprobarea în cadrul unui referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale, în timp ce prevederile articolelor 72-74 din Constituție pot fi modificate, de către Parlament.

Astfel, Constituția prevede proceduri diferite pentru modificarea legilor constituționale și a legilor organice sau ordinare. Procedura specială de modificare a Constituției nu poate fi identificată cu adoptarea legilor . Pentru a asigura stabilitatea dispozițiilor constituționale, a fost prevăzută o procedură specială de modificare în scopul de a asigura ca modificarea Constituției să se efectueze numai atunci când este necesar și de a preveni orice modificare pripită a Constituției.

Procedura specială de modificare a Constituției, care este prevăzută de Constituție, include, inter alia, următoarele cerințe speciale: (1) Potrivit articolului 142 alin. (3) din Constituție, Constituția nu poate fi modificată pe perioada instituirii unei stări de urgență, de asediu şi de război. Nu a fost prevăzută o astfel de interdicție în ceea ce privește adoptarea legilor. (2) Potrivit articolului 142 alin. (1) și (2) din Constituție, competența Parlamentului de a modifica Constituția este limitată: prevederile articolului 1 pot fi modificate numai prin aprobarea în cadrul unui referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale, iar cele care au ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora nu pot fi adoptate. (3) Articolul 141 alineatul (1) din Constituție prevede subiecții care beneficiază, cu titlu special, de dreptul de a înainta o propunere de modificare sau de completare a Constituției: un număr de cel puţin 200 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot, provenind din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi; un număr de cel puţin o treime de deputaţi în Parlament; Guvern. Persoanele menționate sunt diferite în esență de persoanele care au drept de inițiativă legislativă - deputaţii în Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia - care sunt prevăzute la articolul 73 din Constituție. (4) Articolul 143 alin. (1) din Constituție prevede o procedură specială de adoptare a amendamentelor la Constituție în cadrul Parlamentului: amendamentele pot fi examinate și votate de Parlament după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare. Constituția nu prevede o astfel de cerință privind termenul de interdicție a examinării și votării în ceea ce privește adoptarea legilor. (5) Articolul 143 alin. (1) din Constituție prevede cerința privind o majoritate calificată a voturilor deputaților în cazul adoptării unei legi de modificare a Constituției: un proiect de lege privind modificarea Constituției este considerat adoptat de Parlament dacă cel puțin 2/3 din totalul deputaților au votat în favoarea acestuia. Nu se prevede o astfel de cerință privind o majoritate calificată a voturilor în ceea ce privește adoptarea legilor: potrivit articolului 74 din Constituție, o lege ordinară este considerată adoptată dacă majoritatea deputaților care participă la ședință au votat în favoarea acesteia (alineatul 2), iar o lege organică este adoptată dacă mai mult de jumătate din totalul deputaților votează în favoarea acesteia (alineatul 1).

Articolul 143 alin. (2) din Constituție prevede o limitare specială pentru prezentarea spre reexaminare de către Parlament a unui amendament la Constituție care nu a fost adoptat: acesta poate fi depus din nou după cel puțin un an. Constituția nu prevede o astfel de limitare în ceea ce privește adoptarea legilor.

Articolul 141 alin. (2) din Constituție prevede că proiectele de legi constituţionale vor fi prezentate Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii Constituţionale , adoptat cu votul a cel puţin 4 judecători. Constituția nu prevede o astfel de limitare în ceea ce privește adoptarea legilor.

Dispoziţiile constituţionale care introduc limitări în ceea ce priveşte revizuirea au valoare juridică şi nu pot fi eludate, îşi fundamentează poziţia pe existenţa unor principii şi dispoziţii ale legiuitorului constituant originar, care se impun puterii constituţionale derivate.

Curtea reţine că respectarea procedurilor de revizuire, care să permită timp pentru dezbatere publică și instituțională, poate contribui în mod semnificativ la legitimitatea și acceptarea Constituției, precum și la dezvoltarea și consolidarea tradițiilor constituționale democratice. În schimb, în cazul în care normele și procedurile privind revizuirile constituționale sunt subiect de interpretare și controversă, sau în cazul în care acestea sunt aplicate prea în grabă sau fără dezbateri democratice, acest lucru ar putea submina stabilitatea politică și, în cele din urmă, legitimitatea Constituției în sine.

Cu referire la necesitatea verificării procedurilor de revizuire a Constituţiei, Comisia de la Veneţia a menţionat următoarele: „237. [...] Comisia de la Veneția va sprijini cu fermitate toate sistemele care să permită o supraveghere eficientă și democratică a modului în care procedurile de modificare constituționale au fost respectate și urmate . Și dacă există motive să se creadă că au fost adoptate amendamente cu încălcarea cerințelor constituționale, atunci aceasta este o problemă care poate fi adecvat soluţionată în fața unei curţi ." [ Raportul privind amendamentele constituţionale (CDL-AD(2010)001 din 19 ianuarie 2010)]

Astfel, pe tărâmul protejării ordinii constituţionale şi al garantării supremaţiei legii fundamentale intervine j ustiţia constituţională . Instaurarea practicii unui control de constituţionalitate marchează o schimbare profundă în logica constituţională a puterii statale, făcând trecerea de la supremaţia forţelor politice - şi a regulii majorităţii care decide -, de la începutul secolului XX, la principiul guvernării limitate ( limited rule ), începând cu perioada post-1945 şi, ulterior, după căderea comunismului, cu perioada post-1989.

Această logică a necesităţii unui control de constituţionalitate din partea unui organ independent de Parlament rezultă din percepţia conform căreia, dacă Parlamentul însuşi este judecătorul propriei legislaţii, poate fi uşor tentat să rezolve în favoarea sa orice dubiu .

Altfel spus, controlul de constituţionalitate, prin care este garantată supremaţia Constituţiei, stabilizează şi limitează, în acelaşi timp, democraţia.

În acest context, lipsa sancţiunii ar pune în discuţie eficacitatea dispoziţiilor care introduc limitele revizuirii. Eficacitatea dispoziţiei constituţionale care prevede limitarea revizuirii depinde de posibilitatea angajării răspunderii celor ce s-au făcut vinovaţi de nesocotirea acestei dispoziţii.

În acest sens, chiar dacă nesocotirea limitelor stabilite revizuirii constituţionale ar fi confirmată prin votul Parlamentului, un asemenea vot nu poate acoperi frauda la Constituţie .

În acest context, Curtea subliniază că un proiect de lege privind revizuirea Constituției modificat în mod substanțial trebuie considerat un nou proiect de lege - o nouă propunere de modificare sau de completare a Constituției, care poate fi înaintată doar cu respectarea prevederilor articolelor 141-143 din Constituție.

Astfel, în sensul articolului 135 alin. (1) lit. c) coroborat cu prevederile articolului 141 alin.(2) din Constituţie, după pronunțarea avizului de către Curtea Constituţională, nu se admit intervenții în textul proiectului legii de revizuire a Constituţiei, iar ignorarea sau depășirea acestuia pot servi drept temei pentru nulitatea modificărilor astfel operate .

În cazul amendamentelor deputaţilor acceptate de Parlament în lectura a doua la un proiect de lege privind revizuirea Constituţiei, este obligatorie avizarea repetată de către Curtea Constituţională.

În cazul în care Curtea Constituţională avizează repetat un proiect de lege de revizuire a Constituţiei, amendat substanţial în cadrul celei de-a doua lecturi în Parlament, acest proiect urmează să parcurgă toate procedurile expuse la articolul 143 alin. (1) din Constituţie.

O altă interpretare a textului constituţional, în sensul atribuirii unui rol pur formal Curţii Constituţionale în cadrul acestei proceduri, respectiv acela de a aviza un proiect de lege privind revizuirea Constituţiei care să poată fi apoi modificat esenţial în Parlament, ar fi de natură să golească de conţinut această competenţă a sa. Or, această competenţă i-a fost conferită de legiuitorul constituant tocmai în considerarea rolului şi a poziţiei pe care Curtea Constituţională o ocupă în cadrul sistemului politic şi juridic al societăţii, care îi permite să analizeze amendamentele imparţial, departe de tentaţia actorilor politici de a lua decizii de conjunctură . 3.2. Practica altor state

Procedura de avizare obligatorie și sistematică de către Curtea Constituțională înainte ca o propunere de amendament constituțional să poate fi adoptată de către Parlament este un mecanism de procedură, care se regăseşte şi în alte state.

În afară de verificarea a priori a propunerilor de modificare de către Curtea Constituțională, există verificarea a posteriori a respectării procedurilor corecte de modificare a Constituției, care este mult mai răspândită.

Printre statele europene care practică un control jurisdicțional de fond al amendamentului constituțional, cel mai cunoscut model este cel al Germaniei . În conformitate cu articolul 79 alineatul (3) [„clauza de eternitate"] din Constituția germană modificările sunt inadmisibile în cazul în care acestea afectează structura federală, puterile legislative ale statelor, „sau principiile prevăzute la articolele 1 și 20". Acest lucru este considerat ca fiind supus controlului Curții Constituționale Federale (Bundesverfassungsgericht), fiind examinat în mai multe rânduri (BVerfGE (Buletinul Oficial) 1, 14 - Statul de Sud-Vest (1951); 3, 225 - Egalitatea în drepturi (1953); 4, 157 - Statutul Saar (1955); 30, 1 - Interceptarea (1970); 34, 9 - Standardizarea remunerației (1972); 84, 90 - Exproprierile înainte de 1949 (1991); 87, 181 - Finanțarea radiodifuziunii (1992); 89, 155 - Maastricht (1993); 94, 12 - Excluderea restituirii (1996); 94, 49 - Țări terțe sigure (1996); 95, 48 - Restabilirea și evitarea tranzacțiilor (1996); 102, 370 - Martorii lui Iehova (2000); 109, 279 - Supraveghere acustică (2004); 113, 273 - mandat european de arestare Act (2005); Neue Juristische Wochenschrift (NJW) 2009, 2267 - Tratatul de la Lisabona (2009).

Exemple în care instanțele constituționale au invalidat amendamentele la Constituţie mai pot fi găsite în alte țări, printre care Austria [a se vedea decizia Curții Constituționale G 12/00 şi alţii, din 11 octombrie 2001 (Buletinul 2001/1, AUT-2001-1-003)] şi Bulgaria [decizia Curții Constituționale 03/04 din 5 iulie 2004 (Buletinul 2004/2, BULBUL-2004-2-001) și decizia 06/06 din 13 septembrie 2006 (Buletin 2006/3, BUL-2006-3-002 )]. De asemenea, poate fi menționată ca exemplu în acest sens şi Africa de Sud .

Printr-o hotărâre din ianuarie 2014, Curtea Constituţională din Lituania a invalidat amendamentele la Constituţie adoptate în 2006, privind competenţele Băncii Centrale a Lituaniei, deoarece au fost adoptate cu încălcarea procedurii, textul proiectului de lege fiind modificat neconstituţional în Parlament.

O altă țară cu un control jurisdicțional al amendamentului constituțional este Turcia . Într-o hotărâre din 5 iunie 2008, Curtea a efectuat o verificare de fond a unui amendament constituțional adoptat, care permitea purtarea vălului în universități, declarând că acesta încalcă prevederea inamendabilă privind caracterul laic al statului, de la articolul 2 din Constituţie. 3.3. Aplicarea principiilor enunțate în prezenta cauză

Curtea reţine că din argumentele autorilor sesizării rezultă cu claritate că aceștia consideră că în cursul adoptării prevederilor contestate Parlamentul nu a respectat procedura de avizare de către Curtea Constituţională a iniţiativei de revizuire a Constituţiei , prevăzută de articolele 135 alin. (1) lit. c) şi 141 alin. (2) din Constituţie.

Îndoielile autorilor sesizării referitoare la constituționalitatea