Hotărâre nr. 12 din 20.05.2014

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 5 martie 2014, în temeiul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputaţii în Parlament, dnii Artur Reşetnicov şi Igor Vremea, pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale alineatului (4) din articolul 87 din Codul muncii.

Autorii sesizării au pretins, în special, că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 4, 5, 7, 8, 16, 42, 43 alin. (1), 46 alin. (1), 47, 54 şi 55 din Constituţie, precum şi unor acte internaţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 25 martie 2014 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, Confederaţiei Naţionale a Patronatului şi catedrei Dreptul muncii de la Universitatea de Stat din Moldova.

În şedinţa plenară publică a Curţii autorii sesizării nu s-au prezentat, depunând un demers prin care au solicitat examinarea cauzei în lipsa lor. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în Serviciul reprezentare la Curtea Constituţională în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Nicolae Eșanu, viceministru al justiţiei. ÎN FAPT

Potrivit art. 87 alin.(1) din Codul muncii, concedierea salariaţilor membri de sindicat în cazurile stipulate la art.86 alin.(1), şi anume lit. c), d), e), g), h) [ c) reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate; d) constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate, în conformitate cu certificatul medical; e) constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate ca urmare a calificării insuficiente, confirmate prin hotărâre a comisiei de atestare; g) încălcarea repetată, pe parcursul unui an, a obligaţiilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare; h) absenţa fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă ], poate avea loc doar cu acordul preliminar scris al organului (organizatorului) sindical din unitate. În celelalte cazuri, concedierea se admite cu consultarea prealabilă a organului (organizatorului) sindical din unitate.

Conform art.87 alin. (2) din Codul muncii, concedierea persoanei alese în organul sindical şi neeliberate de la locul de muncă de bază se admite cu respectarea modului general de concediere şi doar cu acordul preliminar al organului sindical al cărui membru este persoana în cauză, iar potrivit alin.(3), conducătorii organizaţiei sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi concediaţi fără acordul preliminar al organului sindical ierarhic superior.

Art. 87 alin. (4) din Codul muncii prevede că organele sindicale (organizatorii sindicali) indicate la alin.(l)-(3) din prezentul articol îşi vor comunica acordul sau dezacordul (opinia consultativă) privind concedierea salariatului în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acordului de către angajator.

De asemenea, alin.(4) prevede că, în cazul în care răspunsul nu a fost primit de angajator în acest termen, acordul (comunicarea opiniei consultative) organului respectiv se prezumă.

Prevederile relevante ale Codului muncii nr. 154-XV din 28 martie 2003 (M. O., 2003, nr. 159-162, art.648) sunt următoarele: Articolul 5 Principiile de bază ale reglementării raporturilor de muncă şi a altor raporturi legate nemijlocit de acestea „Principiile de bază ale reglementării raporturilor de muncă şi a altor raporturi legate nemijlocit de acestea, principii ce reies din normele dreptului internaţional şi din cele ale Constituţiei Republicii Moldova, sînt următoarele: a) libertatea muncii, incluzînd dreptul la munca liber aleasă sau acceptată, dreptul dispunerii de capacităţile sale de muncă, dreptul alegerii profesiei şi ocupaţiei; b) interzicerea muncii forţate (obligatorii) şi a discriminării în domeniul raporturilor de muncă; [...] e) egalitatea în drepturi şi în posibilităţi a salariaţilor; [...] h) asigurarea dreptului salariaţilor şi angajatorilor la asociere pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor, inclusiv a dreptului salariaţilor de a se asocia în sindicate şi de a fi membri de sindicat şi a dreptului angajatorilor de a se asocia în patronate şi de a fi membri ai patronatului; [...] l) stabilirea garanţiilor de stat pentru asigurarea drepturilor salariaţilor şi angajatorilor, precum şi exercitarea controlului asupra respectării lor; m) asigurarea dreptului fiecărui salariat la apărarea drepturilor şi libertăţilor sale de muncă, inclusiv prin sesizarea organelor de supraveghere şi control, a organelor de jurisdicţie a muncii; n) asigurarea dreptului la soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă, precum şi a dreptului la grevă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative; [...] p) asigurarea dreptului sindicatelor de a exercita controlul obştesc asupra respectării legislaţiei muncii." Articolul 6 Neîngrădirea dreptului la muncă şi libertatea muncii „(1) Libertatea muncii este garantată prin Constituţia Republicii Moldova. (2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activităţii sale. (3) Nimeni, pe toată durata vieţii sale, nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea. (4) Orice act juridic încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor alin.(1), (2) şi (3) este nul." Articolul 8 Interzicerea discriminării în sfera muncii „(1) În cadrul raporturilor de muncă acţionează principiul egalităţii în drepturi a tuturor salariaţilor. Orice discriminare, directă sau indirectă, a salariatului pe criterii de sex, vîrstă, rasă, culoare a pielii, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, domiciliu, handicap, infectare cu HIV/SIDA, apartenenţă sau activitate sindicală, precum şi pe alte criterii nelegate de calităţile sale profesionale, este interzisă. (2) Nu constituie discriminare stabilirea unor diferenţieri, excepţii, preferinţe sau drepturi ale salariaţilor, care sînt determinate de cerinţele specifice unei munci, stabilite de legislaţia în vigoare, sau de grija deosebită a statului faţă de persoanele care necesită o protecţie socială şi juridică sporită." Articolul 9 Drepturile şi obligaţiile de bază ale salariatului „(1) Salariatul are dreptul: [...] i) la libera asociere în sindicate, inclusiv la constituirea de organizaţii sindicale şi aderarea la acestea pentru apărarea drepturilor sale de muncă, a libertăţilor şi intereselor sale legitime; [...]." Articolul 13 Prioritatea tratatelor, convenţiilor, acordurilor şi altor acte internaţionale „Dacă prin tratatele, convenţiile, acordurile sau alte acte internaţionale la care Republica Moldova este parte sunt stabilite alte prevederi decât cele cuprinse în prezentul cod, au prioritate reglementările internaţionale." Articolul 16 Părţile parteneriatului social „(1) Părţile parteneriatului social la nivel de unitate sunt salariaţii şi angajatorii, în persoana reprezentanţilor împuterniciţi în modul stabilit. (2) Părţile parteneriatului social la nivel naţional, ramural şi teritorial sunt sindicatele, patronatele şi autorităţile publice respective, în persoana reprezentanţilor împuterniciţi în modul stabilit. (3) Autorităţile publice sunt parte a parteneriatului social în cazurile cînd ele evoluează în calitate de angajatori sau de reprezentanţi ai acestora împuterniciţi prin lege sau de către angajatori." Articolul 20 Reprezentanţii salariaţilor în cadrul parteneriatului social „(1) Reprezentanţi ai salariaţilor în cadrul parteneriatului social sînt organele sindicale la nivel naţional, teritorial, ramural şi de unitate, împuternicite în conformitate cu statutele sindicatelor şi cu legislaţia în vigoare. (2) Interesele salariaţilor unităţii în cadrul parteneriatului social - la negocierile colective, la încheierea, modificarea şi completarea contractului colectiv de muncă, la efectuarea controlului asupra îndeplinirii lui, precum şi la realizarea dreptului de participare la administrarea unităţii - sînt reprezentate de organul sindical din unitate, iar în lipsa acestuia - de alţi reprezentanţi aleşi de salariaţii unităţii. (3) Interesele salariaţilor în cadrul parteneriatului social la nivel teritorial, ramural şi naţional - la negocierile colective, la încheierea, modificarea şi completarea convenţiilor colective, la soluţionarea conflictelor colective de muncă, inclusiv în ceea ce priveşte încheierea, modificarea sau completarea convenţiilor colective, la efectuarea controlului îndeplinirii lor - sînt reprezentate de organele sindicale respective." Articolul 87 Interzicerea concedierii fără acordul organului sindical „(1) Concedierea salariaţilor membri de sindicat în cazurile stipulate la art.86 alin.(1) lit.c), d), e), g) şi h) poate avea loc doar cu acordul preliminar scris al organului (organizatorului) sindical din unitate. În celelalte cazuri, concedierea se admite cu consultarea prealabilă a organului (organizatorului) sindical din unitate. (2) Concedierea persoanei alese în organul sindical şi neeliberate de la locul de muncă de bază se admite cu respectarea modului general de concediere şi doar cu acordul preliminar al organului sindical al cărui membru este persoana în cauză. (3) Conducătorii organizaţiei sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi concediaţi fără acordul preliminar al organului sindical ierarhic superior. (4) Organele sindicale (organizatorii sindicali) indicate la alin.(1)-(3) îşi vor comunica acordul sau dezacordul (opinia consultativă) privind concedierea salariatului în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acordului de către angajator. În cazul în care răspunsul nu a fost primit de angajator în acest termen, acordul (comunicarea opiniei consultative) a organului respectiv se prezumă." Articolul 88 Procedura de concediere în cazul lichidării unităţii, reducerii numărului sau a statelor de personal „[...] h) se va adresa organului sindical în vederea obţinerii acordului pentru concediere, în modul prevăzut de prezentul cod; [...]" Articolul 89 Restabilirea la locul de muncă „[...] (2) La examinarea litigiului individual de muncă de către instanţa de judecată, angajatorul este obligat să dovedească legalitatea şi să indice temeiurile transferării sau eliberării din serviciu a salariatului. În cazul concedierii unui membru de sindicat fără acordul organului sindical, cînd acordul respectiv este necesar conform art.87, instanţa de judecată, prin hotărîre, restabileşte salariatul la locul de muncă."

Prevederile relevante ale Legii sindicatelor nr. 1129-XIV din 7 iulie 2000 (M. O., 2000, nr. 130-132, art.919) sunt următoarele: Articolul 1 Noţiuni de bază „În sensul prezentei legi, prin noţiunile de mai jos se înţelege: [...] sindicate - organizaţii obşteşti din care fac parte, pe principii benevole, persoane fizice unite după interese comune, inclusiv ce ţin de activitatea lor, şi constituite în scopul apărării drepturilor şi intereselor profesionale, economice, de muncă şi sociale colective şi individuale ale membrilor lor. [...]" Articolul 12 Apărarea drepturilor şi intereselor membrilor de sindicat „Sindicatul reprezintă şi apără drepturile şi interesele profesionale, economice, de muncă şi sociale colective şi individuale ale membrilor săi în autorităţile publice de toate nivelurile, în instanţele judecătoreşti, în asociaţiile obşteşti, în faţa patronilor şi asociaţiilor acestora." Articolul 16 Apărarea dreptului membrilor de sindicat la muncă „(1) Sindicatele apără dreptul membrilor săi la muncă, dreptul de a dispune liber de aptitudinile lor, de a alege domeniul de activitate şi profesia, dreptul la remunerarea muncii, care ar asigura un nivel de trai decent. [...] (4) Desfacerea, din iniţiativa patronului, a contractului individual de muncă cu lucrătorul membru de sindicat poate avea loc doar cu acordul organului sindical (organizatorului sindical)."

Prevederile relevante ale Legii patronatelor nr. 976-XIV din 11 mai 2000 (M. O., 2000, nr. 141-143, art.1013) sunt următoarele: Articolul 3 Scopul constituirii patronatelor „Patronatele se constituie în scopul asistării membrilor acestora în capacitatea lor de patroni prin acordarea de servicii şi consultaţii, protecţia drepturilor şi reprezentarea intereselor membrilor lor în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele, precum şi cu oricare alte organizaţii neguvernamentale pe plan naţional şi internaţional, în conformitate cu prevederile statutelor proprii şi ale prezentei legi."

Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (adoptată la New York la 10 decembrie 1948 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 217 - XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele: Articolul 23 „1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva şomajului. 2. Toţi oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care munceşte are dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure lui precum şi familiei sale o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, dacă este cazul, cu alte mijloace de protecţie socială. 4. Orice persoană are dreptul să întemeieze cu alte persoane sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale."

Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele: Articolul 11 Libertatea de întrunire şi de asociere „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrîngeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat."

Prevederile relevante ale Convenţiei nr. 158 cu privire la încetarea raporturilor de muncă din iniţiativa patronului (adoptată la Geneva la 22 iunie 1982 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 994 - XIII din 15 octombrie 1996) sunt următoarele: Articolul 13 „1. În cazul în care intenţionează sa înceteze raporturile de muncă din motive economice, tehnologice, de structură sau alte motive similare, patronul: a) va furniza în timp util reprezentanţilor lucrătorilor vizaţi informaţia respectivă, inclusiv referitoare la motivele pentru încetarea respectivă, numărul şi categoria lucrătorilor care ar putea fi afectaţi precum şi data la care urmează să înceteze în mod efectiv raporturile de muncă; b) va oferi reprezentanţilor lucrătorilor vizaţi, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, cît de repede posibil, posibilitatea să fie consultaţi cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru a evita sau a minimiza încetările şi măsurile de atenuare a efectelor negative ale oricărei încetări asupra lucrătorilor vizaţi, aşa cum sunt cele de a găsi posibilităţi alternative de angajare."

Prevederile relevante ale Convenţiei nr.87 privind libertatea asocierii şi protecţia dreptului la organizaţie (adoptată la San Francisco la 9 iulie 1948 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 593 - XIII din 26 septembrie 1995) sunt următoarele: Convenţia nr. 87/1948 privind libertatea i Articolul 2 „Muncitorii şi patronii, fără nici o deosebire, au dreptul fără autorizaţie prealabilă, să constituie organizaţii la alegerea lor, precum şi să se afilieze la aceste organizaţii, cu singura condiţie de a se conforma statutelor acestora din urmă." Articolul 3 „1. Organizaţiile de muncitori şi patroni au dreptul să-şi elaboreze statutele şi regulamentele administrative, să-şi aleagă liber reprezentanţii lor, să-şi organizeze gestiunea şi activitatea şi să-şi formuleze programul de acţiune. 2. Autorităţile publice trebuie să se abţină de la orice intervenţie de natură să limiteze acest drept sau să-i împiedice exercitarea legală."

Prevederile relevante ale Cartei Sociale Europene (revizuită) din 3 mai 1996 (ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.484 - IV din 28 septembrie 2001) sunt următoarele: Articolul 5 Dreptul sindical „În vederea garantării sau promovării libertăţii lucrătorilor şi a patronilor de a constitui organizaţii locale, naţionale sau internaţionale pentru protecţia intereselor lor economice şi sociale şi de a adera la aceste organizaţii, părţile se angajează ca legislaţia naţională să nu aducă atingere şi să nu fie aplicată de o manieră care să aducă atingere acestei libertăţi." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă modul de concediere a salariaţilor membri de sindicat, în special, interzicerea concedierii fără acordul organului sindical în cazurile determinate de art.87 din Codul muncii.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum dreptul la muncă, garanţiile ce decurg din dreptul de a fonda sindicate, precum şi din activităţile sindicale, care contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor membri de sindicat.

Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea constată că obiectul controlului constituționalității îl constituie unele prevederi ale alin.(4) din art. 87 din Codul muncii, şi anume: „în cazul în care răspunsul nu a fost primit de angajator în acest termen, acordul (comunicarea opiniei consultative) a organului respectiv se prezumă."

Curtea reține că prevederile contestate ale alin.(4) din art. 87 din Codul Muncii nu au mai făcut obiectul controlului constituționalității.

Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale.

Curtea relevă că, potrivit normelor constituţionale, prerogativa Curții este de a stabili corelaţia dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

Curtea observă că dispozițiile constituționale ale articolelor 1 alin.(3), 4, 5, 7, 8, 16, 46 alin.(1), 47 alin.(1), 54 şi 55 din Constituţie invocate de către autorii sesizării, nu sunt relevante în cauza respectivă, iar autorii nu au demonstrat legătura de cauzalitate între acestea şi prevederile contestate.

Pentru a elucida corespunderea dispozițiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera, în special, cu prevederile art.42 şi art.43 alin.(1) din Constituție.

De asemenea, prezenta cauză va fi examinată de Curte şi prin prisma jurisprudenţei sale anterioare, actelor internaţionale în domeniu, precum şi prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene.

Autorii sesizării au pretins, în special, că prevederile contestate vin în contradicţie cu prevederile art. 42 din Constituție, potrivit căruia: „(1) Orice salariat are dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. (2) Sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor."

În opinia autorilor sesizării, prevederile contestate vin în contradicţie şi cu prevederile art. 43 alin.(1) din Constituție, potrivit căruia: „(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. [...]" 1. Argumentele autorilor sesizării

Autorii sesizării au menţionat că Legea Supremă a Republicii Moldova garantează dreptul la muncă, cuprinzând dreptul pe care îl are orice persoană pentru a-şi câştiga existenţa printr-o muncă liber aleasă, iar statul trebuie să ia măsurile adecvate pentru asigurarea acestui drept fără limitare.

Potrivit autorilor sesizării, dreptul la muncă şi cel cu privire la protecţia muncii sunt interdependente cu dreptul a de a întemeia şi de a se afilia la sindicate, prevăzut de art. 42 din Constituţie.

Autorii menţionează că, reieşind din specificul prevederilor art.42 din Constituţie, scopul activităţii sindicatelor este de a contribui la apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor. Astfel, nu poate fi concediat necondiţionat salariatul membru de sindicat, fără acordul preliminar al organului sindical, după cum prevede art. 87 alin. (4) din Codul muncii.

De asemenea, în sesizare autorii au punctat că în cazul normelor ce fac obiectul prezentei sesizări proporţionalitatea şi echilibrul nu au fost respectate, astfel încât, prin adoptarea lor, statul a supragarantat dreptul angajatorului de a elibera angajatul în lipsa acordului prealabil al organului sindical. 2. Argumentele autorităţilor

În opinia prezentată de Preşedintele Republicii Moldova se menţionează că norma contestată corespunde tuturor criteriilor de calitate, iar intervenţia legiuitorului se înscrie în limitele admisibile ale art.54 din Constituţie. 37. Şeful statului susţine că legiuitorului îi revine responsabilitatea de a decide asupra cazurilor şi gradului în care pot fi limitate drepturile garantate de Constituţie şi de a asigura proporţionalitatea restrângerii cu situaţia care a determinat-o.

Parlamentul, în opinia prezentată, menţionează că în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, privind inamovibilitatea salariaţilor membri de sindicat, norma contestată din Codul muncii nu constituie o încălcare a supremaţiei Constituţiei sau a garanţiilor salariaţilor membri de sindicat.

La fel, Parlamentul menţionează că prezumarea acordului organului sindical, solicitat de către angajator, în vederea concedierii salariatului membru sindical, când termenul legal, în care urma să fie adus acordul la cunoştinţă, nu a fost respectat, a fost tărăgănat sau ignorat, nu poate fi considerat ca o îngrădire a dreptului sindicatelor la examinarea şi stabilirea măsurilor ce urmează a fi luate în cazul concedierii membrilor sindicali.

Confederaţia Naţională a Sindicatelor susţine că prevederile contestate în sesizare nu au nevoie de a fi supuse controlului constituţionalităţii, modificarea, abrogarea sintagmei contestate poate constitui obiectul unor negocieri dintre partenerii sociali, şi anume Guvern, Patronat, Sindicate. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale

Dreptul la muncă, ca un drept fundamental al omului reprezintă un drept social-economic complex, garantat de art.43 din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 43 alin.(1) din Constituţie, orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

Acest drept, fiind atribuit la categoria drepturilor social-economice şi culturale, este consfinţit de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi de un şir de Convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificate de către Republica Moldova.

Curtea subliniază că Legea fundamentală prevede expres obligaţia corelativă a statului de a reglementa condiţii obiective şi nediscriminatorii, de natură a garanta accesul la un loc de muncă, iar persoana poate alege o profesie sau meserie, sau orice loc de muncă, având calificarea corespunzătoare.

Curtea reţine că totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, controlul aplicării reglementărilor din domeniul muncii, jurisdicţia muncii, precum şi alte condiţii legate nemijlocit de raporturile de muncă sunt reglementate de Codul muncii şi alte legi, care vin să detalieze prevederile constituţionale.

Potrivit art.6 din Codul muncii, libertatea muncii este garantată prin Constituţia Republicii Moldova, iar orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activităţii sale.

Dreptul la muncă, alegerea profesiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii prevăzute de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile.

În acest context, Curtea menţionează că, oricum s-ar exercita dreptul la muncă, exigenţele şi condiţiile reglementate în legislaţia naţională urmează a fi respectate de către titularii raporturilor de muncă.

Curtea reţine că, participând la raporturile juridice de muncă, salariatul realizează drepturi şi îndeplineşte obligaţii ce ţin de înfăptuirea activităţii de muncă. Drepturile de bază în sfera muncii sînt consfinţite în art. 9 din Codul Muncii.

Potrivit prevederilor art.9 din Codul muncii, salariatul are dreptul la muncă conform clauzelor contractului individual de muncă; la informare deplină şi veridică despre condiţiile de muncă şi cerinţele faţă de protecţia şi igiena muncii la locul de muncă; la libera asociere în sindicate, inclusiv la constituirea de organizaţii sindicale şi aderarea la acestea pentru apărarea drepturilor lor de muncă, a libertăţilor şi intereselor lor legitime; la achitarea la timp şi integrală a salariului, în corespundere cu calificarea lor, cu complexitatea, cantitatea şi calitatea lucrului efectuat; la odihnă, asigurată prin stabilirea duratei normale a timpului de muncă, prin reducerea timpului de muncă pentru unele profesii şi categorii de salariaţi, prin acordarea zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, a concediilor anuale plătite.

Totodată, având în vedere specificul dreptului la muncă, dar şi al poziţionării subiecţilor raporturilor de muncă, atât normele naţionale, cât şi cele internaţionale stabilesc un minim de garanţii, menite să asigure un echilibru dintre angajaţi şi angajatori şi o protecţie adecvată a demnităţii, securităţii şi stabilităţii angajaţilor.

Garanţiile minime de urmează a fi stabilite de înşişi subiecţii raporturilor de muncă, prin contracte individuale (sau colective de muncă) încheiate în urma negocierilor libere, potrivit prevederilor art. 43 din Constituţie.

Curtea relevă că din conţinutul normei constituţionale invocate rezultă că dreptul la muncă al cetăţenilor, inclusiv al celor încadraţi în câmpul muncii, este garantat şi apărat de lege.

În vederea realizării funcţiei de apărare a drepturilor lor, potrivit prevederilor art.42 din Constituţie, salariaţii sunt în drept să se asocieze pentru a întemeia şi a se afilia la sindicate.

Dreptul la asociere este consfinţit şi în art.11 din Convenţia Europeană, care prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

Convenţia Europeană nu numai că protejează dreptul de a fonda sindicate, dar şi sprijină implicit activităţile sindicale ale membrilor unor astfel de organizaţii, exercitate în scopul apărării intereselor profesionale, economice, sociale şi culturale, ceea ce presupune posibilitatea unor acţiuni colective, de unde rezultă şi dreptul acestor organizaţii de a fi consultate şi ascultate de către angajatori.

Curtea Europeană în jurisprudenţa sa, pronunţându-se asupra valenţelor practice ale libertăţii sindicale individuale, a precizat că prevederea „orice persoană are dreptul [...] de a întemeia împreună cu alţii un sindicat şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale" din art. 11 alin. 1 din Convenţie va fi înţeleasă în sensul că un angajat trebuie să aibă posibilitatea să aleagă sindicatul pe care-l consideră cel mai eficient în apărarea drepturilor sale.

De asemenea, art.2 din Convenţia nr.87 privind libertatea asocierii şi protecţiei dreptului la organizaţie prevede că muncitorii şi patronii, fără nici o deosebire, au dreptul, fără autorizaţie prealabilă, să constituie organizaţii la alegerea lor, precum şi să se afilieze la aceste organizaţii, cu singura condiţie de a se conforma statutelor acestora din urmă.

În strânsă legătură cu prevederile actelor internaţionale menţionate se află si art. 5 al Cartei Sociale Europene, care garantează angajaţilor, precum şi patronilor dreptul de a se organiza spre a-şi putea proteja interesele economice si sociale. 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză 60.Curtea reţine că între dreptul la muncă şi dreptul la asociere în sindicate există o întrepătrundere menită să asigure armonia raporturilor de muncă.

În acest context, potrivit doctrinei juridice, despre natura juridică şi conţinutul libertăţii sindicale se susţine că libertatea sindicală realizează interpenetrarea dintre drepturile considerate ca fiind civile şi politice şi aşa-numitele drepturi economice şi sociale, permiţând exercitarea democraţiei în relaţiile de muncă.

Astfel, rezultă în mod indubitabil faptul că libertatea sindicală are o dublă natură juridică, aceasta interferează atât cu principiul garantării dreptului la asociere, cât şi cu caracterul socio-profesional specific raporturilor juridice, ce se nasc şi se dezvoltă în dreptul muncii.

Curtea notează că, deşi dreptul la asociere este liber, acesta urmează a fi exercitat numai cu respectarea unor reguli minimale şi unei proceduri de asociere impusă de legiuitor, potrivit căreia asocierea angajaţilor trebuie să îmbrace forma unui sindicat, iar a angajatorilor forma unui patronat.

În Hotărârea nr.37 din 10 decembrie 1998 Curtea a menţionat că „[...] orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale."

Curtea reţine că asigurarea dreptului salariaţilor şi angajatorilor la asociere pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor, inclusiv a dreptului salariaţilor de a se asocia în sindicate şi de a fi membri de sindicat, şi a dreptului angajatorilor de a se asocia în patronate şi de a fi membri ai patronatului, este garantat şi de art.5 din Codul muncii.

În acelaşi timp, dreptul salariaţilor şi angajatorilor la asociere pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor este consfinţit de Legea sindicatelor nr.1129-XIV din 7 iulie 2000 şi Legea patronatelor nr.976-XIV din 11 mai 2000.

Legea sindicatelor nr. 1129-XIV dezvoltă dreptul pe care îl au salariaţii de a se asocia în sindicate şi prevede modul de constituire, de organizare şi funcţionare a sindicatelor, precum şi activităţile sindicale în vederea realizării funcţiei de apărare a drepturilor salariaţilor.

De asemenea, angajatorii se pot asocia în diferite asociaţii, federaţii sau confederaţii patronale, potrivit Legii patronatelor nr.976-XIV.

Curtea relevă că, potrivit prevederilor art. 12 din Legea sindicatelor, sindicatul reprezintă şi apără drepturile şi interesele profesionale, economice, de muncă şi sociale colective şi individuale ale membrilor săi în faţa patronilor şi asociaţiilor acestora.

Curtea Europeană, examinând unele cauze legate de prevederile art.11 din Convenţia Europeană, a stabilit o serie de circumstanţe ce decurg din dreptul la asociere sindicală.

Prin Hotărârea din 27 octombrie 1975, pronunțată în cauza Sindicatului național al poliției belgiene contra Belgiei , Curtea a stabilit că art. 11 paragraful 1 din Convenție nu garantează sindicatelor și nici membrilor săi un anumit tratament din partea statului, cum ar fi dreptul de a fi consultat de acesta.

De asemenea, în hotărârea menţionată supra, Curtea Europeană a statuat că statul garantează doar dreptul sindicatelor de a exista, în măsura în care să urmărească interesele în vederea cărora au fost constituite. Pentru aceasta, mijloacele legale necesare trebuie stabilite de legislatorul naţional, anume lui îi revine sarcina să determine condiţiile în care organele sindicale pot participa la negocierile colective.

Curtea reţine că, potrivit reglementărilor contestate, intervenţia organelor sindicale este solicitată în cadrul încetării contractului individual de muncă al salariaţilor membri de sindicat în cazul concedierii.

Curtea notează că, potrivit clasificării, contractele individuale de muncă îmbracă forma unor contracte sinalagmatice, în cadrul cărora fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel, aceste obligaţii ale părţilor constau în prestarea muncii şi respectarea disciplinei muncii de către salariat, pe de o parte, şi remunerarea muncii şi asigurarea condiţiilor de prestare a muncii de către angajator, pe de altă parte.

Astfel, caracterul sinalagmatic al contractelor de muncă presupune şi dreptul părţilor de a înceta aceste relaţii.

Instituţia încetării contractului individual de muncă este dominată de principiul legalităţii, iar temeiurile, condiţiile şi procedura încetării acestui contract sînt reglementate, în detaliu, de lege.

Astfel, Curtea reţine că temeiurile de încetare a contractelor de muncă sunt prevăzute expres de Codul muncii, şi anume: încetarea contractului de muncă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor (angajat sau angajator), art. 82, desfacerea contractului de muncă din iniţiativa angajatului (demisie), art.85, şi desfacerea contractului de muncă din iniţiativa angajatorului (concediere), art.86.

Curtea relevă că, dacă în cazul încetării contractului de muncă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor contractul încetează ca urmare a intervenţiei unor factori obiectivi, atunci în cazul încetării contractului ca urmare a demisiei sau concedierii, încetarea relaţiilor de muncă are loc ca urmare a manifestării de voinţă a uneia din părţi, căreia legea i-a atribuit efecte juridice, prezentându-se ca o prerogativă a părţilor de încetare a contractului de muncă.

În cazul concedierii, Curea menţionează că aceasta constituie un rezultat al exercitării dreptului de desfacere a contractului de muncă de către angajator, în anumite condiţii stabilite de lege. De principiu, această prerogativă a angajatorului nu poate fi exercitată în mod discreţionar, ci doar în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Pe de altă parte, atunci când este cazul şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, angajatorul este liber să-şi exercite acest drept, ca o prerogativă garantată de lege.

Potrivit art.4 al Convenţiei nr.158 din 22 iunie 1982 cu privire la încetarea raporturilor de muncă din iniţiativa patronului, raporturile de muncă ale unui lucrător nu vor înceta decât dacă există un motiv valabil pentru o asemenea încetare legat de capacitatea sau conduita lucrătorului sau bazat pe cerinţele operaţionale ale întreprinderii, instituţiei sau serviciului.

În aceste condiţii, Curtea reţine că stabilirea prin lege a unor criterii, în special ce ţin de încetarea raporturilor de muncă, nu poate fi privită ca o limitare sau îngrădire a dreptului la muncă.

Curtea menţionează că măsura legislativă contestată, stabilită la art.87 alin.(4) din Codul muncii, nu contravine dispoziţiilor constituţionale. Or, anume informarea, furnizarea de date, consultările, negocierile cu organele sindicale au menirea de a verifica corectitudinea acţiunilor angajatorului şi de a găsi soluţii de remediere în raporturile cu salariaţii membri de sindicat.

Mai mult, legiuitorul, pentru a asigura protecţia salariatului membru de sindicat, a stabilit expres termenul de 10 zile lucrătoare, timp în care organul sindical este în drept de a-şi expune opinia în vederea concedierii salariatului membru de sindicat.

Curtea subliniază că norma în cauză prevede încă o garanţie pentru salariaţii membri de sindicat în cazul concedierii, precum şi posibilitatea organului sindical de a-si exprima acordul sau dezacordul.

Curtea reţine că reglementarea raporturilor de muncă precum şi a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la aceste raporturi, inclusiv a dreptului angajaţilor de a se asocia în sindicate, ţine de prerogativa legiuitorului, în conformitate cu principiile de care sînt guvernate.

Constituţia garantează posibilitatea nelimitată a angajaților de a se asocia în sindicate și rolul sindicatelor de apărare a drepturilor și de promovare a intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor sindicali.

În acelaşi timp, acest drept se exercită doar în condițiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri, condiții și exigențe privind activitatea sindicală, cu condiția de a nu afecta în substanţă dreptul de asociere în sindicate și de a nu atinge rolul constituțional al sindicatelor.

Curtea consideră că autorii sesizării pornesc de la o ipoteză greşită, echivalând prezumţia acordului organului sindical în vederea concedierii salariatului membru sindical, în cazul lipsei unui răspuns expres din partea organului sindical la solicitarea angajatorului în termenul stabilit, cu lipsa acestui acord.

În acest context, Curtea relevă că legea prevede situaţii în care un act juridic produce efecte numai dacă există acordul unui terţ. Acest acord, după caz, poate fi prealabil sau ulterior şi în diferite norme juridice poate fi exprimat prin diferiţi termeni: autorizare, încuviinţare, aprobare, consimţământ, permisiune, acceptare etc.

Pentru unele acte juridice acordul terţului este necesar în vederea protejării unui participant la actul juridic respectiv. În cazul contractelor de muncă, acordul organului sindical este menit să protejeze salariatul, care este considerat ca parte mai slabă a acestor contracte.

Curtea menţionează că, în practica legislativă, precum şi în teoria generală a dreptului, pe lângă acceptarea expresă este consacrată şi acceptarea tacită, care este recunoscută ca o manifestare de voinţă a subiectului în cauză, rezultând cu certitudine din anumite atitudini sau situaţii.

Curtea constată că prevederile art. 87 alin. (4) din Codul muncii reprezintă o aplicare particulară a instituţiei „acceptării tacite".

Curtea reţine că stabilirea expresă a termenului de 10 zile lucrătoare, în care urmează a fi adusă la cunoştinţa angajatorului opinia organului sindical referitoare la concedierea salariatului membru sindical, este justificată sub aspectul obiectivităţii şi al rezonabilităţii. Este un termen suficient pentru ca organul sindical să examineze situaţia şi să-şi exprime poziţia faţă de concedierea preconizată.

Curtea observă că, dacă nu ar exista prevederile art. 87 alin. (4) din Codul muncii, care instituie prezumţia acordului organului sindical pentru concedierea salariatului în cazul lipsei unui răspuns expres din partea organului sindical la solicitarea angajatorului în termenul stabilit, în ipoteza vizată (lipsa răspunsului expres), ar fi paralizat dreptul angajatorului de desfacere a contractului individual de muncă chiar şi în cazurile prevăzute de lege.

În acest context, Curtea relevă că prevederile art. 87 alin. (4) din Codul muncii constituie un element al mecanismului de prevenire a unor eventuale obstrucţionări şi abuzuri din partea organelor sindicale în procesul de desfacere a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului.

De asemenea, Curtea reţine că nici Constituţia, nici actele internaţionale în domeniu, la care Republica Moldova este parte, nu prevăd alte garanţii pentru salariaţii membri de sindicat, decât cele stabilite prin lege.

În esenţă, prevederile criticate nu suprimă şi nu încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului, în special ale salariaţilor membri de sindicat, ci doar reflectă procedura şi termenul în care organul sindical examinează demersul angajatorului privind acordul sindicatelor referitor la concedierea salariatului membru de sindicat.

În contextul celor expuse mai sus, Curtea reține că prevederile alin.(4) din art.87 din Codul muncii, supuse controlului constituționalității, în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, privind inamovibilitatea salariaţilor membri de sindicat, prin conţinutul lor, nu afectează dreptul la muncă, precum şi drepturile organelor sindicale ce reies din activităţile, care au scopul de a contribui la apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor. În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1. Se respinge sesizarea deputaților în Parlament, dnii Artur Reşetnicov şi Igor Vremea, pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din alin.(4) al art. 87 din Codul muncii nr. l54-XV din 28 martie 2003. 2. Se recunoaşte constituțională sintagma „ în cazul în care răspunsul nu a fost primit de angajator în acest termen, acordul (comunicarea opiniei consultative) a organului respectiv se prezum ă" din alin. (4) al art. 87 din Codul muncii nr.l54-XV din 28 martie 2003. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 20 mai 2014 HCC nr. 12 Dosarul nr. 17a/2014