Hotărâre nr. 30 din 07.11.2017

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională de către dl Mihail Cotorobai, Avocat al Poporului, privind controlul constituționalității art. 369 alin. (2), (3) și (4) din Codul muncii nr. 154-XV din 28 martie 2003, art. 21 alin. (2) și (3) din Codul transportului feroviar nr. 309-XV din 17 iulie 2003 și Hotărârii Guvernului nr. 656 din 11 iunie 2004 cu privire la aprobarea Nomenclatorului unităților, sectoarelor și serviciilor ai căror salariați nu pot participa la grevă.

Autorul sesizării a pretins că prevederile contestate sunt contrare dispozițiilor articolelor 1, 4, 15, 16, 23, 40, 42, 43, 45, 54 și 72 alin. (3) lit.j) din Constituţie.

Prin decizia Curții Constituționale din 22 mai 2017 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituțională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

La şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de dl Mihail Cotorobai, Avocat al Poporului. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, șef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al justiției, și dna Anastasia Oceretnîi, viceministru al sănătății, muncii și protecției sociale. De asemenea, la ședința Curții a participat reprezentantul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, dl Ion Preguza. ÎN FAPT

Articolele 362-370 din Codul muncii stabilesc condițiile exercitării grevei, locul desfășurării, răspunderea care survine în caz de organizare ilegală a grevei.

Articolul 369 din Codul muncii conține reglementări privind limitarea participării la grevă, în acest sens alin. (2) stabilind că nu pot participa la grevă: a) personalul medico-sanitar din spitale şi serviciile de asistenţă medicală urgentă; b) salariaţii din sistemele de alimentare cu energie şi apă; c) salariaţii din sistemul de telecomunicaţii; d) salariaţii serviciilor de dirijare a traficului aerian; e) persoanele cu funcţie de răspundere din autorităţile publice centrale; f) colaboratorii organelor ce asigură ordinea publică, ordinea de drept şi securitatea statului, judecătorii instanţelor judecătoreşti, salariaţii din unităţile militare, organizaţiile sau instituţiile Forţelor Armate; g) salariaţii din unităţile cu flux continuu; h) salariaţii din unităţile care fabrică producţie pentru necesităţile de apărare a ţării.

Alin. (3) al art. 369 din Codul muncii stabilește că „Nomenclatorul unităţilor, sectoarelor şi serviciilor, salariaţii cărora nu pot participa la grevă conform alin.(2), se aprobă de Guvern după consultarea patronatelor şi sindicatelor." , iar conform alin. (4) „În cazul în care greva este interzisă conform alin. (1) şi (2), conflictele colective de muncă se soluţionează de organele de jurisdicţie a muncii, conform prezentului cod. "

În vederea executării art. 369 alineatul (3) din Codul muncii, prin Hotărârea Guvernului nr. 656 din 14 iunie 2004 a fost aprobat Nomenclatorul unităților, sectoarelor şi serviciilor ai căror salariați nu pot participa la grevă.

De asemenea, art. 21 din Codul transportului feroviar conține reglementări privind disciplina în transportul feroviar, în acest sens alin.(2) stabilind că „ se interzice sistarea activităţii de muncă în transportul feroviar ca mijloc de soluţionare a litigiilor colective de muncă". Potrivit alin.(3) al articolului citat: „ sistarea activităţii de muncă din motivele indicate la alin.(2) reprezintă o încălcare gravă a disciplinei de muncă şi atrage răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare".

Prevederile relevante ale Codului muncii nr.154-XV din 28 martie 2003 (M.O., 2003, nr.159-162, art.648) sunt următoarele: Articolul 362 Declararea grevei „(1) Greva reprezintă refuzul benevol al salariaţilor de a-şi îndeplini, total sau parţial, obligaţiile de muncă, în scopul soluţionării conflictului colectiv de muncă declanşat în conformitate cu legislaţia în vigoare. (2) Greva poate fi declarată în conformitate cu prezentul cod doar în scopul apărării intereselor profesionale cu caracter economic şi social ale salariaţilor şi nu poate urmări scopuri politice. (3) Greva poate fi declarată dacă în prealabil au fost epuizate toate căile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă în cadrul procedurii de conciliere prevăzute de prezentul cod. (4) Hotărârea privind declararea grevei se ia de către reprezentanţii salariaţilor şi se aduce la cunoştinţa angajatorului cu 48 de ore înainte de declanşare. (5) Copiile hotărârii privind declararea grevei pot fi remise, după caz, şi organelor ierarhic superioare ale unităţii, patronatelor, sindicatelor, autorităţilor publice centrale şi locale." Articolul 369 Limitarea participării la grevă „(1) Greva este interzisă în perioada calamităţilor naturale, a izbucnirii epidemiilor, pandemiilor, precum şi în perioada stării de urgenţă, de asediu sau de război. (2) Nu pot participa la grevă: a) personalul medico-sanitar din spitale şi serviciile de asistenţă medicală urgentă; b) salariaţii din sistemele de alimentare cu energie şi apă; c) salariaţii din sistemul de telecomunicaţii; d) salariaţii serviciilor de dirijare a traficului aerian; e) persoanele cu funcţie de răspundere din autorităţile publice centrale; f) colaboratorii organelor ce asigură ordinea publică, ordinea de drept şi securitatea statului, judecătorii instanţelor judecătoreşti, salariaţii din unităţile militare, organizaţiile sau instituţiile Forţelor Armate; g) salariaţii din unităţile cu flux continuu; h) salariaţii din unităţile care fabrică producţie pentru necesităţile de apărare a ţării. (3) Nomenclatorul unităţilor, sectoarelor şi serviciilor, salariaţii cărora nu pot participa la grevă conform alin.(2), se aprobă de Guvern după consultarea patronatelor şi sindicatelor. (4) În cazul în care greva este interzisă conform alin.(1) şi (2), conflictele colective de muncă se soluţionează de organele de jurisdicţie a muncii, conform prezentului cod."

Prevederile relevante ale Codului transportului feroviar nr. 309-XV din 17 iulie 2003 (M.O., 2003, nr.226-228, art.892) sunt următoarele: Articolul 21 Disciplina în transportul feroviar „[...] (2) Se interzice sistarea activităţii de muncă în transportul feroviar ca mijloc de soluţionare a litigiilor colective de muncă. (3) Sistarea activităţii de muncă din motivele indicate la alin.(2) reprezintă o încălcare gravă a disciplinei de muncă şi atrage răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare."

Prevederile relevante ale Hotărârii Guvernului nr. 656 din 11 iunie 2004 cu privire la aprobarea Nomenclatorului unităților, sectoarelor și serviciilor ai căror salariați nu pot participa la grevă (M.O., 2004, nr.104, art.840) sunt următoarele: Anexă la Hotărârea Guvernului nr. 656 din 11 iunie 2004 NOMENCLATORUL unităţilor, sectoarelor şi serviciilor ai căror salariaţi nu pot participa la grevă Nr. d/o Denumirea unităţilor, sectoarelor Denumirea funcţiilor, serviciilor l. Administraţia publică centrală (ministerele, departamentele) Conducătorul, adjuncţii, şefii de departamente, direcţii 2. Parlamentul Toţi salariaţii 3. Cancelaria de Stat Toţi salariaţii 4. Preşedinţia Toţi salariaţii 5. Instituţiile medico-sanitare Personalul de gardă al Serviciului de asistenţă medicală urgentă, personalul de gardă din instituţiile medico-sanitare publice raionale, municipale, republicane, din farmaciile de stat, centrele de medicină preventivă, desemnat responsabil, prin ordinul conducătorului, de asigurarea asistenţei medicale de urgenţă populaţiei în perioada de desfăşurare a grevei 6. Unităţile din sistemul de telecomunicaţii Toţi salariaţii 7. Unităţile de alimentare cu energie Toţi salariaţii 8. Unităţile ce acordă servicii de aprovizionare cu apă şi canalizare Toţi salariaţii 9. Sistemul de dirijare a traficului aerian Salariaţii serviciilor de dirijare a traficului aerian 10. Organele afacerilor interne Toţi colaboratorii 11. Instanţele de judecată Întregul sistem 12. Serviciul de Informaţii şi Securitate Toţi colaboratorii 13. Centrul Naţional Anticorupţie Colaboratorii care deţin grade speciale 14. Forţele Armate Militarii şi toţi salariaţii

Departamentul Vamal Colaboratorii care deţin grade speciale

Departamentul Instituţiilor Penitenciare Toţi colaboratorii

Departamentul Situaţii Excepţionale Toţi colaboratorii

Procuratura Generală, procuraturile teritoriale şi procuraturile specializate Toţi colaboratorii

Sistemul de protecţie şi pază de stat Toţi colaboratorii 15. Prevederile relevante ale Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (ratificat de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele: Articolul 8 „1. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să asigure: [...] d) dreptul la grevă, exercitat în conformitate cu legile fiecărei ţări." 16. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele: Articolul 11 Libertatea de întrunire şi de asociere „1. Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire paşnică şi la libertate de asociere, inclusiv a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei ori a drepturilor şi a libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat." 17. Prevederile relevante ale Cartei Sociale Europene revizuite (încheiată la Strasbourg la 3 mai 1996 și ratificată parțial de Republica Moldova prin Legea nr. 484-XV din 28 septembrie 2001) sunt următoarele: Articolul 6 Dreptul la negociere colectivă „În vederea asigurării exercitării efective a dreptului de negociere colectivă, părțile se angajează: 1. să favorizeze consultarea paritară între lucrători şi patroni; 2. să promoveze, atunci când aceasta este necesară şi utilă, instituirea procedurilor de negociere voluntară între patroni sau organizațiile patronale, pe de o parte, şi organizațiile lucrătorilor, pe de altă parte, în vederea reglementării condițiilor de angajare prin convenții colective; 3. să favorizeze instituirea şi utilizarea procedurilor adecvate de conciliere şi arbitraj voluntar pentru reglementarea conflictelor de muncă; şi recunosc: 4. dreptul lucrătorilor și al patronilor la acțiuni colective în caz de conflict de interese, inclusiv dreptul la grevă, sub rezerva obligațiilor care ar putea rezulta din convențiile colective în vigoare." Articolul G Restricții „1. Drepturile și principiile enunțate în Partea I, atunci când vor fi efectiv aplicate, și exercitarea efectivă a acestor drepturi și principii, așa cum este prevăzut în Partea a II-a, nu vor putea face obiectul unor restricții sau limitări nespecificate în Părțile I și a II-a, cu excepția celor prescrise prin lege și care sunt necesare, într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri. 2. Restricțiile permise în cadrul prezentei Carte şi obligațiile recunoscute în aceasta nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care au fost prevăzute." ÎN DREPT 18. Din conținutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, limitarea dreptului la grevă pentru anumite categorii de salariați. 19. Astfel, sesizarea se referă la elemente şi principii cu valoare constituţională conexe, precum dreptul la grevă și limitele restrângerii exercitării acestui drept. ADMISIBILITATEA 20. În conformitate cu decizia sa din 22 mai 2017, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii legilor și a hotărârilor de Guvern ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

Articolele 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale acordă Avocatului Poporului dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea subliniază că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea relaţiei dintre normele legislative și normative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

Curtea reţine că obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie art. 369 alin. (2), (3) și (4) din Codul muncii, art. 21 alin. (2) și (3) din Codul transportului feroviar și Hotărârea Guvernului nr. 656 din 11 iunie 2004 cu privire la aprobarea Nomenclatorului unităţilor, sectoarelor şi serviciilor ai căror salariaţi nu pot participa la grevă.

Curtea observă că normele contestate nu au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate.

Curtea notează că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există niciun temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Curtea observă că autorul sesizării susţine că normele contestate sunt contrare articolelor 1, 4, 15, 16, 23, 40, 42, 43, 45, 54 și 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie.

Curtea menționează că, deși în sesizare sunt invocate toate aceste articole, argumentele invocate vizează, în esență, doar articolele 16, 45 și 54 din Constituție.

Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera cu prevederile articolului 45 combinat cu articolele 16 și 54 din Constituție.

Autorul sesizării pretinde că prevederile criticate încalcă articolul 45 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Dreptul la grevă este recunoscut. Grevele pot fi declanşate numai în scopul apărării intereselor profesionale cu caracter economic şi social ale salariaţilor. (2) Legea stabilește condițiile de exercitare a dreptului la grevă, precum şi răspunderea pentru declanșarea nelegitimă a grevelor."

De asemenea, autorul consideră că normele contestate încalcă articolul 16 din Constituție, care stabilește: „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

La fel, autorul consideră că normele contestate încalcă articolul 54 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sânt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertății." 1. Argumentele autorului sesizării

În motivarea sesizării, autorul pretinde că prin stabilirea restricției dreptului la grevă pentru anumite categorii de salariați se încalcă art. 45 din Constituție, care consacră dreptul la grevă.

Subsidiar, autorul invocă faptul că restricția impusă nu este conformă cu art. 6 § 4 din Carta Socială Europeană (revizuită) și constituie un impediment disproporțional în raport cu dreptul lucrătorilor și al organizațiilor lor de a-și promova și apăra interesele economice și sociale prin intermediul grevei.

De asemenea, autorul sesizării susține că restricția exercitării dreptului la grevă pentru anumite categorii de salariați creează un tratament discriminatoriu în raport cu ceilalți salariați care fără nici un fel de impedimente își pot exercita dreptul la grevă.

Totodată, autorul sesizării pretinde că statul nu asigură mecanisme pentru a compensa limitarea dreptului salariaților la grevă. 2. Argumentele autorităților

În opinia prezentată, Parlamentul Republicii Moldova a menționat că atât Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, cât și Carta Socială Europeană revizuită stabilesc că dreptul la grevă poate fi limitat sau interzis.

În acest sens, Parlamentul menționează că și art. 45 din Constituție recunoaște dreptul la grevă al salariaților exercitat în condițiile legii. Prin urmare, categoriile de salariați care nu pot participa la grevă sunt stabilite în art. 369 alin. (2) din Codul muncii.

Totodată, în partea ce ține de Hotărârea Guvernului nr.656/2004 privind aprobarea Nomenclatorului unităților, sectoarelor și serviciilor ai căror salariați nu pot participa la grevă, Parlamentul menționează că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 369 alin. (2) și (3) din Codul muncii.

În final, în opinia sa Parlamentul precizează că pentru a asigura apărarea intereselor salariaților care au fost privați de dreptul la grevă legiuitorul a prevăzut la art. 369 alin. (4) din Codul muncii posibilitatea soluționării litigiilor colective de muncă de către organele de jurisdicție a muncii.

În opinia Guvernului, prevederile art. 369 din Codul muncii și art. 21 din Codul transportului feroviar restrâng dreptul la grevă al salariaților lipsa masivă a cărora la locul de muncă ar afecta continuitatea serviciilor de importanță vitală pentru stat și societate.

Totodată, Guvernul indică faptul că declanșarea unei greve cu participarea salariaților respectivi ar avea un impact negativ atât asupra bunăstării economice a țării, cât și asupra drepturilor altor persoane, care în caz de grevă ar fi private, integral sau parțial, de posibilitatea de a exercita drepturile și libertățile garantate de Constituție.

Mai mult, Guvernul subliniază că în cazul restrângerii dreptului la grevă al persoanelor angajate în serviciul public urmează să se țină cont de principiul loialității, consacrat la art. 5 din Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public și art. 4 din Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică.

În acest context, Guvernul menționează că restrângerea exercițiului dreptului la grevă este justificată și se circumscrie condițiilor stabilite de art. 54 alin. (2) din Constituție.

Potrivit opiniei Președintelui Republicii Moldova, legiuitorul este în drept de a institui interdicții și restrângeri asupra dreptului la grevă pentru anumite categorii profesionale în scopul asigurării bunului mers al activității economico-sociale și al garantării intereselor de ordin general.

În acest sens, prevederile contestate care restrâng exercițiul dreptului la grevă sunt justificate de faptul că salariații respectivi își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanelor, al comunității și al instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, astfel încât încetarea activității acestora ar afecta un serviciu esențial pentru societate.

Mai mult, interdicția dreptului la grevă nu pune aceste categorii de salariați în imposibilitatea de a-și apăra interesele profesionale și sociale, or, salariații în cauză au posibilitatea să recurgă la conciliere, mediere, arbitraj pentru realizarea intereselor lor, fără a apela la grevă. 3. Aprecierea Curții 3.1. Principii generale

Curtea menționează că dreptul la grevă a fost consfințit de către legiuitorul constituant prin articolul 45 alineatul (1) din Constituţie, care statuează că g revele pot fi declanșate numai în scopul apărării intereselor profesionale cu caracter economic și social ale salariaților .

În același timp, potrivit alineatului (2) al articolului citat, condițiile de exercitare a dreptului la grevă , precum și răspunderea pentru declanșarea nelegitimă a grevelor se stabilesc prin lege .

Curtea menționează că dreptul la grevă este consacrat și într-o serie de instrumente internaționale. Astfel, Carta Socială Europeană (revizuită) recunoaște dreptul lucrătorilor și al patronilor la acțiuni colective în caz de conflict de interese, inclusiv dreptul la grevă , sub rezerva obligațiilor care ar putea rezulta din convențiile colective în vigoare (art. 6 § 4). Dreptul la grevă consacrat în Carta Socială Europeană face parte din „nucleul dur" al drepturilor esenţiale consacrate prin intermediul Cartei.

De asemenea, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale stabilește la art. 8 lit. d) că statele părţi la prezentul Pact se angajează să asigure: d) dreptul la grevă, exercitat în conformitate cu legile fiecărei ţări.

Deși dreptul la grevă nu este prevăzut în mod expres în Convenția Europeană, prin prisma art.11 din Convenție care garantează „Libertatea de întrunire și asociere", Curtea Europeană în jurisprudența sa a subliniat că o componentă esențială a activității sindicale este exercitarea dreptului la grevă.

Curtea Europeană a reținut că art. 11 din Convenție conferă membrilor unui sindicat, în scopul protecției intereselor lor, dreptul de a fi auziți, lăsând fiecărui stat libertatea de a alege mijloacele a fi utilizate în acest scop. Totodată, acordarea dreptului la grevă reprezintă fără îndoială unul dintre cele mai importante dintre aceste mijloace, dar nu unul singur (Uniunea Naţională a Poliţiei Belgiene v. Belgia; Sindicatul suedez al conducătorilor de locomotivă v. Suedia; Schmidt şi Dahlström v. Suedia) .

La fel, și Organizația Internațională a Muncii statuează că, deși Convenția nr. 87 a OIM privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical nu prevede expres dreptul la grevă, acesta constituie un corolar al libertăţii sindicale.

În același timp, Curtea reține că, similar celorlalte drepturi „condiționale", dreptul la grevă nu comportă un caracter absolut , acesta poate fi limitat sau interzis în baza unor reglementări naționale.

Astfel, în condițiile art. 54 din Constituție, care acordă statului o marjă de apreciere în partea ce ţine de restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi ale persoanelor, în vederea protecţiei unor valori importante pentru funcţionarea statului de drept, dreptul la grevă poate fi restrâns.

De asemenea, în scopul respectării drepturilor și libertăților altora sau protejării ordinii publice, securității naționale, sănătății publice sau bunelor moravuri, și articolul G din Carta Socială Europeană (revizuită) admite restricții în acest sens.

În acest sens, și Curtea Europeană a stabilit că un astfel de drept, care nu este prevăzut în mod expres în art. 11 din Convenție, poate fi supus, în temeiul legislației naționale, unei reglementări care limitează exercițiul său în anumite cazuri (Schmidt și Dahlström v.Suedia).

Totodată, Curtea subliniază că, potrivit art. 54 din Constituție, restrângerea urmează a fi prevăzută de lege, a fi proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății în sine. 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauza

Curtea constată că, în acord cu prevederile articolului 45 alin. (2) din Constituție, condițiile de exercitare a dreptului constituțional la grevă, precum și răspunderea pentru declanșarea nelegitimă a grevelor sunt detaliate în legislația infraconstituțională.

În acest sens, Curtea menționează că, potrivit art. 362 din Codul muncii, greva reprezintă refuzul benevol al salariaţilor de a-şi îndeplini, total sau parţial, obligaţiile de muncă, în scopul soluţionării conflictului colectiv de muncă declanşat în conformitate cu legislaţia în vigoare. Greva poate fi declarată doar în scopul apărării intereselor profesionale cu caracter economic şi social ale salariaţilor şi nu poate urmări scopuri politice.

În același timp, Curtea subliniază că, în temeiul art. 362 alin. (3) din Codul muncii, greva poate fi declarată doar dacă în prealabil au fost epuizate toate căile de soluționare a conflictului colectiv de muncă în cadrul procedurii de conciliere .

Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 369 alin. (1) din Codul muncii, greva este interzisă în perioada calamităţilor naturale, a izbucnirii epidemiilor, pandemiilor, precum şi în perioada stării de urgenţă, de asediu sau de război.

La fel, art. 369 alin. (2) din Codul muncii stabilește domeniile în care acest drept poate fi limitat, această limitare nefiind necondiționată de alin.(1), și anume nu pot participa la grevă: a) personalul medico-sanitar din spitale şi serviciile de asistență medicală urgentă; b) salariații din sistemele de alimentare cu energie şi apă; c) salariații din sistemul de telecomunicații; d) salariații serviciilor de dirijare a traficului aerian; e) persoanele cu funcție de răspundere din autoritățile publice centrale; f) colaboratorii organelor ce asigură ordinea publică, ordinea de drept și securitatea statului, judecătorii instanțelor judecătorești, salariații din unitățile militare, organizațiile sau instituțiile Forțelor Armate; g) salariații din unitățile cu flux continuu; h) salariații din unitățile care fabrică producție pentru necesitățile de apărare a țării .

De asemenea, prevederile art. 21 alin. (2) din Codul transportului feroviar interzic sistarea activității de muncă în transportul feroviar ca mijloc de soluționare a litigiilor colective de muncă.

În acord cu cele menționate la §§ 54-58, Curtea reiterează că dreptul constituțional la grevă nu este un drept absolut, ci unul care poate implica limitări. Potrivit art.54 alin. (2) din Constituție, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea anchetei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale sau avarii.

În jurisprudența sa, Curtea a menționat că limitarea exercițiului unor drepturi individuale, în considerarea unor drepturi colective și interese publice, ce vizează siguranța națională, ordinea publică sau prevenția penală, constituie în permanență o operațiune sensibilă sub aspectul reglementării, fiind necesară menținerea unui just echilibru între interesele și drepturile individuale, pe de o parte, și cele ale societății, pe de altă parte. [HCC nr.7/2015 (testarea integrității profesionale) , §41].

Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 369 alin. (2) din Codul muncii, limitările au fost instituite în domeniile care vizează: asistența medicală; alimentarea cu energie, apă și unități cu flux continuu; sistemul de telecomunicații; traficul aerian; autoritățile publice centrale; asigurarea ordinii publice și de drept; sistemul de apărare.

Curtea reține că domeniile de activitate menționate sunt de o importanță primară pentru stat și societate în ansamblu și pentru fiecare persoană în parte .

Mai mult, Curtea reține că colaboratorii care asigură ordinea publică și ordinea de drept, securitatea statului, judecătorii, precum și persoanele cu funcție de răspundere din cadrul autorităților publice centrale acționează direct sau indirect, în regim de putere publică, în scopul realizării unui interes public . Aceștia își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanelor, al comunității și al instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, astfel că încetarea activității acestora afectează servicii esențiale pentru societate.

Curtea subliniază că anumite categorii de angajați din sfera publică se disting de alte categorii de salariați prin misiunea lor, inclusiv prin faptul că sunt deținătorii unui element al „puterii", a căror funcție se exercită în numele statului. Astfel, sub imperiul necesității inerente de a asigura continuitatea anumitor servicii publice, legiuitorul poate admite un regim al „libertății controlate" în raport cu anumite categorii de salariați.

Totodată, Curtea menționează că și Curtea Europeană în jurisprudența sa a menționat că s tatele au dreptul, în numele „siguranței publice", să interzică forțelor de ordine dreptul la grevă. Faptul că „exigențe mai severe" apasă asupra polițiștilor, rezultând din mandatul lor armat și din necesitatea unui serviciu neîntrerupt din partea lor, justifică interdicția grevei în măsura în care siguranța publică și apărarea ordinii sunt în joc ( Junta Rectora Del Ertzainen Nazional Elkartasuna (ER.N.E.) v Spania).

Prin urmare, Curtea constată că legiuitorul a instituit anumite interdicții și restrângeri asupra dreptului la grevă, în scopul asigurării bunului mers al activității economico-sociale și al garantării intereselor de ordin general ale statului și societății, precum securitatea națională, siguranța publică, sănătatea etc.

Curtea reține că sistarea activității în aceste domenii în urma unor acțiuni revendicative ar fi de natură să cauzeze un prejudiciu iminent acestor domenii, precum și societății în ansamblu .

Mai mult, Curtea constată că, potrivit art. 363 alin. (3) din Codul muncii, chiar și în situația în care greva este permisă, salariaţii aflaţi în grevă, în comun cu angajatorul, au obligaţia, pe durata grevei, să protejeze bunurile unităţii şi să asigure funcţionarea continuă a utilajelor şi instalaţiilor a căror oprire ar putea pune în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor sau ar putea cauza prejudicii irecuperabile unităţii.

Curtea menționează că și în conformitate cu concluziile organelor de control ale OIM (Comitetul de Experţi Independenţi şi Comitetul pentru Libertate Sindicală) dreptul la grevă poate fi limitat sau chiar interzis în următoarele situații: 1. criză naţională acută; 2. servicii esenţiale, definite ca fiind acele servicii a căror întrerupere ar reprezenta un pericol grav şi iminent pentru viaţa, sănătatea şi siguranţa unei părţi sau a întregii populaţii; 3. funcţionarii publici, purtători ai autorităţii statului.

Comitetul pentru libertate sindicală al OIM consideră următoarele servicii ca fiind servicii esenţiale în sensul strict al termenului, în care greva poate fi restricţionată sau chiar interzisă: serviciile spitaliceşti, serviciile de electricitate, serviciile de distribuţie a apei, serviciul telefonic, controlul aerian, poliţia şi forţele armate, serviciul de pompieri, serviciile în închisorile publice sau private .

Curtea observă că și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în Rezoluția 1442(2005) privind dreptul la grevă în serviciile esențiale: implicații economice , a statuat, inter alia , că grevele în domeniul serviciilor esențiale - fie în sectorul public, fie privat - au un efect profund asupra societății.

Curtea constată că domeniile menționate mai sus se cuprind în cele reglementate de legiuitor la art.369 alin. (1)-(2) din Codul muncii.

În același timp, Curtea reține că interdicția exercitării dreptului la grevă nu pune aceste categorii socio-profesionale în imposibilitatea de a-și apăra interesele profesionale și sociale, precum și drepturile legitime .

Astfel, art.369 alin. (4) din Codul muncii cuprinde garanții în acest sens, statuând că, în cazul în care greva este interzisă conform alin.(1) şi (2), conflictele colective de muncă se soluţionează de organele de jurisdicţie a muncii. Potrivit art.351 din Codul muncii, organele de jurisdicție a muncii sunt: (1) comisiile de conciliere (organe extrajudiciare) și (2) instanţele de judecată.

Prin urmare, în timp ce prevederile art.369 alin. (4) din Codul muncii stabilesc garanții privind soluționarea conflictelor colective de muncă, a fortiori, Curtea nu poate accepta alegațiile autorului sesizării privind neconstituționalitatea acestora.

Mai mult, Curtea constată că legislația interzice dreptul la grevă manifestat prin refuzul benevol al salariaţilor de a-şi îndeplini, total sau parţial, obligaţiile de muncă, însă nu interzice alte forme de greve, care se pot manifesta prin purtarea unor însemne distinctive fără a se înceta lucrul - greve simbolice (japoneze).

De asemenea, Curtea menționează că interzicerea grevei în respectivele domenii de activitate nu poate fi considerată discriminatorie în raport cu restul domeniilor în care aceasta se permite. În jurisprudența sa Curtea a reținut că principiul egalității nu trebuie confundat cu principiul uniformității, ultimul implicând un tratament juridic egal pentru toate cazurile și situațiile. Curtea a relevat în mod constant că violarea principiului egalității are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat în cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. Or, serviciile cuprinse la art.369 alin. (2) din Codul muncii constituie servicii de interes general și vital pentru întreaga viață socială, marea majoritate a acestora urmând a fi exercitate în mod neîntrerupt, fapt care și le face distincte.

Curtea reține că la baza prohibiției dreptului la grevă este necesar să se ia în considerare particularitățile activității muncii, inclusiv drepturile și responsabilitățile specifice ale salariaților în cauză. Aceste raționamente au fost reținute și de Curtea Europeană în jurisprudența sa ( Junta Rectora Del Ertzainen Nazional Elkartasuna (ER.N.E.) v Spania).

La fel, Curtea subliniază că, potrivit art. 45 alin. (2) din Constituție, condițiile de exercitare a dreptului la grevă, precum și răspunderea pentru declanșarea nelegitimă a grevelor se stabilesc prin lege . În acord cu prevederile constituționale, legislația stabilește răspundere pentru declararea și organizarea grevei ilegale.

Ținând cont de considerentele menționate, Curtea reține că, în temeiul articolului 54 din Constituție, limitările admise prin prevederile art.369 alin. (2) din Codul muncii și art. 21 alin. (2)-(3) din Codul transportului feroviar sunt proporționale scopului urmărit, fapt pentru care nu aduc atingere articolelor 16 și 45 din Constituție.

În partea ce ține de alegațiile autorului sesizării privind neconstituționalitatea Hotărârii Guvernului nr.656 din 11 iunie 2004, Curtea observă că aceasta a fost aprobată în temeiul art. 369 alin. (3) din Codul muncii.

Curtea subliniază că, potrivit art.102 din Constituție, hotărârile Guvernului se adoptă pentru organizarea executării legilor. Actul normativ nu poate interveni în domenii nereglementate de lege. Actele Guvernului sunt emise în vederea dezvoltării şi concretizării dispozițiilor legii.

În acord cu cele statuate, Curtea menționează că Nomenclatorul unităților, sectoarelor și serviciilor ai căror salariați nu pot participa la grevă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.656 din 11 iunie 2004, nu poate depăși limitele statuate de legiuitor la art. 369 alin. (2) din Codul muncii.

Prin urmare, Curtea constată că în timp ce art. 369 alin. (2) lit. e) din Codul muncii stabilește că nu pot participa la grevă doar persoanele cu funcție de răspundere din autoritățile publice, prin hotărârea Guvernului se interzice participarea la grevă a tuturor salariaților din cadrul Parlamentului, Cancelariei de Stat și Președinției .

Curtea menționează că prin extinderea interdicției exercitării dreptului la grevă asupra tuturor salariaților din cadrul Parlamentului, Cancelariei de Stat și Președinției, și nu doar asupra persoanelor cu funcție de răspundere, Guvernul și-a depășit limitele stabilite de lege.

În aceste condiții, Curtea menționează că textul „Toți salariații" de la pozițiile 2, 3 și 4 urmează a fi interpretat în sensul în care vizează doar persoanele cu funcție de răspundere din autoritățile publice centrale.

În același timp, în acord cu prevederile art. 369 alin. (2) lit.f) din Codul muncii, Curtea reține că textul „toți salariații" de la pozițiile 10, 12, 16, 17, 19, 20 din Nomenclatorul menționat urmează a fi interpretat în sensul în care vizează doar colaboratorii organelor afacerilor interne, procuraturii, Serviciului de Informații și Securitate, Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Departamentului Situații Excepționale, sistemului de protecție și pază de stat, de competențele funcționale ale cărora ține asigurarea ordinii publice, a ordinii de drept și a securității statului . De asemenea, prin textul „Întregul sistem" de la poziția 11 urmează a se înțelege judecătorii instanțelor judecătorești. Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) și 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 6, 61, 62 lit. a) și 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională HOTĂRĂŞTE : 1 . Se admite parțial sesizarea Avocatului Poporului Mihail Cotorobai pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi privind dreptul la grevă. 2. Se recunosc constituționale: - articolul 369 alineatele (2), (3) și (4) din Codul muncii nr. 154-XV din 28 martie 2003; - articolul 21 alineatele (2) și (3) din Codul transportului feroviar nr. 309-XV din 17 iulie 2003. 3. Se recunosc constituționale prevederile pozițiilor 5, 6, 7, 8, 9, 13, 14, 15 din Nomenclatorul unităților, sectoarelor și serviciilor ai căror salariați nu pot participa la grevă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.656 din 11 iunie 2004. 4. Se recunoaște constituțional textul „Toți salariații" de la pozițiile 2, 3 și 4 din Nomenclatorul unităților, sectoarelor și serviciilor ai căror salariați nu pot participa la grevă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.656 din 11 iunie 2004, în măsura în care vizează doar persoanele cu funcție de răspundere din autoritățile publice centrale. 5. Se recunoaște constituțional textul „Toți colaboratorii" de la pozițiile 10, 12, 16, 17, 19, 20 din Nomenclatorul unităților, sectoarelor și serviciilor ai căror salariați nu pot participa la grevă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.656 din 11 iunie 2004, în măsura în care vizează doar angajații de competențele funcționale ale cărora ține asigurarea ordinii publice, a ordinii de drept și a securității statului. 6. Se recunoaște constituțional textul „Întregul sistem" de la poziția 11, din Nomenclatorul unităților, sectoarelor și serviciilor ai căror salariați nu pot participa la grevă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.656 din 11 iunie 2004, în măsura în care vizează judecătorii instanțelor judecătorești. 7. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Tudor PANȚÎRU Chișinău, 7 noiembrie 2017 HCC nr. 30 Dosarul nr. 62a/2017