Hotărâre nr. 25 din 27.07.2017

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 5 iunie 2017 de către Curtea Supremă de Justiție, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 4 alin.(1) lit. a) și 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 4 alin.(1) lit. a) și 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, pentru controlul constituționalității Art. II din Legea nr.290 din 16 decembrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative.

Curtea Supremă de Justiție a pretins că norma contestată, care modifică articolul 32 din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului și prevede că judecătorul are dreptul la pensie în condițiile Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul de pensii, contravine articolelor 46 și 116 din Constituție.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 27 iunie 2017 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova și Guvernului.

În şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea a fost susținută de Iulia Sîrcu, judecător, reprezentant al Curții Supreme de Justiție. Parlamentul a fost reprezentat de Valeriu Kuciuk, șef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de Eduard Serbenco, viceministru al justiţiei, Viorica Dumbrăveanu, viceministru al muncii, protecției sociale și familiei, și Laura Grecu, Președinte al Casei Naționale de Asigurări Sociale. ÎN FAPT

Articolul 32 alin.(1) din Legea cu privire la statutul judecătorului în redacția actuală prevede că judecătorul care a atins vârsta de 50 de ani şi are o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani, dintre care cel puţin 12 ani şi 6 luni a activat în funcţia de judecător, are dreptul la pensie pentru vechime în muncă în proporţie de 55% din salariul mediu lunar, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani - de 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul mediu lunar. Pensia judecătorului se recalculează ținându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exerciţiu.

Totodată, la 16 decembrie 2016, Parlamentul a adoptat Legea nr.290 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, care vizează inclusiv Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului.

Astfel, ca urmare a modificărilor introduse, articolul 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului va avea o nouă redacție (de la 1 ianuarie 2018), care stabilește că judecătorul are dreptul la pensie în condiţiile Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii.

Prin urmare, se abrogă prevederile legale referitoare la pensia specială a judecătorilor.

Prevederile relevante ale Legii nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (republicată M.O., 2013, nr. 15-17, art. 63) sunt următoarele: Articolul 8 Incompatibilităţi şi interdicţii „(1) Funcţia de judecător este incompatibilă cu: a) orice altă funcţie sau activitate remunerată, cu excepţia activităţii didactice, ştiinţifice și de creație; b) mandatul de deputat în Parlament sau de consilier în autoritatea administraţiei publice locale; c) activitatea de întreprinzător, desfășurată personal sau prin intermediul unui terţ; d) calitatea de membru al organului de conducere al unei organizaţii comerciale. (2) Judecătorul poate colabora la publicaţii de specialitate cu caracter literar, ştiinţific sau social, ori la emisiuni audiovizuale, fiindu-i interzis ca în studiile, articolele şi intervenţiile sale să se pronunţe cu privire la problemele curente de politică internă. (3) Judecătorul nu este în drept să prezinte reprezentanţilor mass-media informaţii despre cauzele aflate în procedură de examinare în instanţa judecătorească decît prin intermediul persoanei responsabile pentru relaţiile cu mass-media. (3/1) Este interzisă comunicarea judecătorilor cu participanţii la proces sau cu alte persoane, inclusiv cu persoane cu funcţii de demnitate publică, dacă o astfel de comunicare este legată de dosarul aflat în procedura judecătorului şi are loc în alt mod decît cel prevăzut de regulile de procedură. Comunicarea este interzisă din momentul de înregistrare a dosarului în instanţa de judecată şi pînă la emiterea hotărîrii irevocabile privind dosarul. Orice comunicare în afara şedinţelor de judecată se face în scris şi se anexează obligatoriu la dosar. (3/2) Judecătorului îi este interzis: a) să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase; b) să fie membru al unui partid politic sau să desfășoare orice activitate cu caracter politic, inclusiv pe perioada detaşării din funcţie. (4) Judecătorul care a fost ales în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a fost ales deputat în Parlament, consilier în autoritatea administraţiei publice locale sau a fost numit membru al Guvernului, în termen de 30 de zile de la data validării/acceptării mandatului, depune cerere de demisie în condiţiile art. 26. În cazul în care judecătorul nu depune cerere de demisie, după expirarea termenului de 30 de zile acesta este eliberat de drept din funcţia de judecător." Articolul 17 Asigurarea independenţei judecătorului „Independenţa judecătorului este asigurată prin: a) procedura de înfăptuire a justiţiei; b) procedeul de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie; c) declararea inviolabilităţii lui; d) secretul deliberărilor şi interzicerea de a cere divulgarea lui; e) stabilirea răspunderii pentru lipsa de stimă faţă de judecată, judecători şi pentru imixtiune în judecarea cauzei; f) alocarea resurselor adecvate pentru funcţionarea sistemului judiciar, crearea de condiţii organizatorice şi tehnice favorabile activităţii instanţelor judecătoreşti; g) asigurarea materială şi socială a judecătorului; h) alte măsuri, prevăzute de lege." Articolul 32 Asigurarea cu pensie „(1) Judecătorul care a atins vârsta de 50 de ani şi are o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani, dintre care cel puţin 12 ani şi 6 luni a activat în funcţia de judecător, are dreptul la pensie pentru vechime în muncă în proporţie de 55% din salariul mediu lunar, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani - de 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul mediu lunar. Pensia judecătorului se recalculează ținându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exerciţiu. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi judecătorilor care au activat în instanţele internaţionale, luându-se în calcul salariul mediu lunar al judecătorului Curţii Supreme de Justiţie. (3) Pensia pentru vechime în muncă stabilită în condiţiile alin. (1) se calculează şi se plăteşte doar judecătorilor demisionaţi şi judecătorilor eliberaţi din funcţie în legătură cu atingerea plafonului de vârstă. (4) În cazul în care judecătorii demisionaţi sunt numiţi iarăşi în funcţia de judecător, plata pensiei se suspendă."

Prevederile relevante ale Legii nr.290 din 16 decembrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (M.O., 2016, nr. 478-490, art. 964) sunt următoarele: „ Art. II. - Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 15-17, art. 63), cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 32 va avea următorul cuprins: „Articolul 32. Asigurarea cu pensie Judecătorul are dreptul la pensie în condițiile Legii nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii." 2. Articolul 32/2 se abrogă." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, excluderea pensiei speciale a judecătorilor.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională conexe, precum independența judecătorilor și garanțiile sociale ale acestora.

Articolele 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează Curtea Supremă de Justiție cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea Constituţională constată că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie Art. II din Legea nr.290 din 16 decembrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, care modifică articolul 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului în sensul excluderii pensiei speciale a judecătorilor.

Curtea reține că prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituționalității.

Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

Prin urmare, Curtea va examina normele contestate în raport cu prevederile articolelor 116 și 46 din Constituţie.

Autorul sesizării susține că prevederile contestate ale Art. II din Legea nr.290 din 16 decembrie 2016 vin în contradicție cu articolul 116 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii. [...]" 1. Argumentele autorului sesizării

Autorul sesizării, invocând jurisprudența Curții Constituționale, susține că restrângerile garanțiilor materiale și sociale ale judecătorilor reprezintă o ingerință în independența lor.

Prin urmare, Art.II din Legea nr. 290 din 16 decembrie 2016, care modifică sistemul de pensionare a judecătorului, contravine articolului 116 din Constituție. 2. Argumentele autorităţilor

Președintele Republicii Moldova, în opinia sa, susține că statutul de judecător, cu tot pachetul de garanţii oferite de lege pentru asigurarea independenţei sale (inclusiv salariul plătit în condiţii privilegiate), încetează odată cu expirarea mandatului de magistrat. Garanţiile juridice şi sociale oferite judecătorului vizează protejarea mandatului său de influenţele exterioare, nu a persoanei ca atare. Or, în cazul demisiei din funcţia de judecător, bunăoară, din momentul eliberării sale, persoana dată nu va mai beneficia de privilegiile oferite în perioada de timp cât a exercitat mandatul. Pensia este o prestaţie socială plătită persoanei pentru incapacitate de muncă. Prin urmare, aceasta nu poate fi tratată ca o componentă a beneficiilor oferite de angajator pentru prestarea muncii de către angajat. Din contra, asigurarea cel puţin a minimului de subzistenţă tuturor persoanelor în caz de pierdere a capacităţii de muncă, inclusiv la bătrâneţe, este pusă în sarcina statului, având în vedere caracterul social al acestuia. Statul, însă, are obligaţia să-i trateze pe toţi cetăţenii în mod egal, fără deosebire de originea socială sau de averea acestora.

Parlamentul, în opinia sa, menționează că modificările operate prin Legea nr. 290/2016 cu privire la statutul judecătorilor au scopul de a asigura un sistem de pensii echitabil prin unificarea modalităților de calcul pentru toate categoriile de cetățeni.

Guvernul, în opinia sa, a menționat că modificările operate au drept scop unificarea modalității de calcul a pensiilor de asigurări sociale în vederea reducerii inechităților și vin în asigurarea principiului contributivității. Potrivit Guvernului, pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă, acestea pot fi eliminate doar dacă există o cauză suficient de puternică. Or, o atare cauză reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii și nu în ultimul rând situația de criză economică cu care se confruntă statul.

În același timp, Guvernul a subliniat că noul mecanism de determinare a mărimii prestațiilor sociale, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, nu atentează la independența justiției, drept condiție obligatorie pentru asigurarea unui proces echitabil. 3. Aprecierea Curţii 3.1 Principii generale

Curtea reţine că, în conformitate cu articolul 6 din Legea Supremă, în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei. Conform principiului constituţional, puterile legislativă, executivă şi judecătorească nu pot concura între ele, având sarcina de a-şi exercita atribuţiile în limitele rigorilor impuse de Constituţie, printr-o colaborare reciprocă pentru exercitarea puterii de stat.

Curtea menționează că, în cadrul sistemului democratic de aplicare a principiului separaţiei celor trei puteri, pentru garantarea statului de drept este importantă existenţa unei puteri judecătoreşti independente.

În jurisprudența sa Curtea a reținut că puterea legislativă este reprezentanţa directă a poporului, care este titularul suveranităţii naţionale. Din aceste considerente, ea deţine bugetul ţării şi determină regulile de comportament al tuturor persoanelor fizice şi juridice în societate. Puterea executivă este formată de cea legislativă, ea fiind diriguitorul resurselor bugetare acordate de legislativ şi deţinătorul prerogativelor de gestionare operativă a bunurilor şi acţiunilor societăţii. Puterea judecătorească însă nu deţine nici una din aceste funcţii majore. Ea rezolvă de drept litigiile apărute în societate ca rezultat al acţiunilor celor două puteri. Din aceste considerente, calitatea actului justiţiei, ca act emanat de la puterea judecătorească, depinde direct de independenţa reală a judecătorului. În acest sens, puterea judecătorească trebuie susţinută de celelalte ramuri ale puterii.

Unicul exponent al puterii judecătoreşti este judecătorul. Statutul constituţional al judecătorului nu constituie privilegiul lui personal, ci un bun al întregii societăţi, fiind chemat să asigure protecţia eficientă a drepturilor fiecărui membru al societăţii.

Potrivit articolului 116 din Constituţie, judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

În Hotărârea nr. 22 din 5 septembrie 2013 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare la imunitatea judecătorului, Curtea a menţionat: „45. În mecanismul statal de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului un factor de primă importanţă îl constituie buna funcţionare a autorităţii judecătoreşti. Protecţia judiciară efectivă şi completă se poate realiza doar în condiţiile unei adevărate independenţe a autorităţii judecătoreşti, în special a judecătorului - exponent al puterii judecătoreşti. Acest fapt impune asigurarea autonomiei şi independenţei puterii judecătoreşti [...]"

Având în vedere faptul că singurii care exercită puterea judecătorească sunt judecătorii, Curtea reţine că principiul independenţei judecătorilor reprezintă pilonul de bază al menţinerii acestei puteri ca una cu drepturi depline în arhitectura statală. Principiul independenţei judecătorilor reprezintă nu numai baza constituţională, ci şi măsura de control al respectării drepturilor şi competenţelor puterii judecătoreşti în vederea menţinerii unui echilibru între puterile statului.

Principiul independenţei judecătorului comportă două aspecte: independenţa funcţională şi independenţa personală .

Independenţa funcţională presupune, pe de o parte, ca judecătorii să nu fie influenţaţi de către executiv sau legislativ, iar, pe de altă parte, ca instanţele judecătoreşti să nu fie supuse ingerinţelor din partea puterii legislative, puterii executive sau a justiţiabililor.

Independenţa personală vizează statutul judecătorului, care trebuie să-i fie asigurat prin lege. În principal, criteriile de apreciere a independenţei personale sunt: modul de recrutare a judecătorilor; durata mandatului; inamovibilitatea; fixarea salariului judecătorilor prin lege; libertatea de expresie a judecătorilor şi dreptul de a forma organizaţii profesionale, menite să apere interesele lor profesionale; incompatibilităţile; interdicţiile; pregătirea profesională continuă; răspunderea judecătorilor. 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea reține că principiul constituțional al independenței judecătorului își găsește consfințirea în actele legislative infraconstituționale. În acest sens, Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului cuprinde un sistem de garanţii ale independenţei judecătorului, care se asigură prin procedura de înfăptuire a justiţiei, prin interzicerea oricărei imixtiuni în activitatea de înfăptuire a justiţiei, prin procedeul de numire şi încetare a calităţii de judecător, prin declararea principiului inviolabilităţii judecătorului, prin asigurarea materială şi socială a judecătorului .

Este indubitabil faptul că principiul independenței justiției nu poate fi restrâns numai la cuantumul remunerației (cuprinzând atât salariul, cât și pensia) judecătorilor, acest principiu implicând o serie de garanții, cum ar fi: statutul (condițiile de acces, procedura de numire, garanții solide care să asigure transparența procedurilor prin care sunt numiți judecătorii, promovarea și transferul, suspendarea și încetarea funcției), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanțiile financiare, independența administrativă, precum și independența puterii judecătorești față de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independența justiției include securitatea financiară a judecătorilor, care presupune și asigurarea unei garanții sociale cum este pensia specială a judecătorilor .

Prin urmare, Curtea menționează că principiul independenței justiției apără pensia specială a judecătorilor, ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură cu care apără celelalte garanții ale acestui principiu .

Curtea menționează că în prezent condițiile de pensionare a judecătorului și mărimea pensiei acestuia sunt stabilite în art. 32 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului. Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995, judecătorul care a atins vârsta de 50 de ani şi are o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani, dintre care cel puţin 12 ani şi 6 luni a activat în funcţia de judecător, are dreptul la pensie pentru vechime în muncă în proporţie de 55% din salariul mediu lunar, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani - de 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul mediu lunar.

În același timp, prin Legea nr. 290 din 16 decembrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, art. 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului a fost expus în redacție nouă după cum urmează: „Judecătorul are dreptul la pensie în condițiile Legii nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii. [ Art.32 în redacția LP290 din 16.12.16, MO478-490/30.12.16, art.964; în vigoare 01.01.18]"

Prin urmare, Curtea constată că, în rezultatul modificărilor operate prin Legea nr. 290 din 16 decembrie 2016 la art. 32 din Legea cu privire la statutul judecătorilor, începând cu 1 ianuarie 2018, va fi eliminată pensia specială a judecătorilor, aceștia fiind incluși în categoria generală de pensionare potrivit Legii privind sistemul public de pensii, ceea ce va determina și o diminuare a mărimii pensiei .

Potrivit Guvernului, această modificare a fost determinată de necesitatea reechilibrării sistemului de pensii, eliminării inechităților existente în sistem și de situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.

Curtea observă că, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, autoritățile raportează pentru anul 2016 o creștere cu 4,1% a produsului intern brut (BIP) în raport cu anul 2015, iar pentru primul trimestru al anului 2017 o creștere de 3,1% în raport cu perioada similară a anului precedent.

De asemenea, în timp ce pensia specială a judecătorilor a fost exclusă, autoritățile au majorat salariile altor categorii de angajați (de exemplu, procurorii, care au fost asimilați în salarizare cu judecătorii), precum și a menținut pensiile speciale pentru alte categorii de angajați.

În acest context, Curtea nu poate reține argumentele Guvernului, deoarece nu este constatată o criză economico-financiară obiectiv existentă şi recunoscută la nivel oficial, condiție indispensabilă statuată de Curtea Constituțională în jurisprudența sa referitoare la diminuarea garanțiilor sociale, potrivit principiului solidarităţii (Hotărârea Curții Constituționale nr. 25 din 6 noiembrie 2014).

Mai mult, Curtea reamintește că, şi în aceste condiţii, legislativul este obligat să nu piardă din vedere specificul şi importanţa sistemului judiciar, astfel încât să nu afecteze principiul independenţei judecătorilor.

În jurisprudența sa Curtea a reținut că elaborarea politicii economice şi sociale a statului şi realizarea ei este prerogativa autorităţilor legislativă şi executivă. Legiuitorul este în drept să opteze pentru diverse soluţii în vederea realizării scopurilor propuse, inclusiv în vederea elaborării şi concretizării conţinutului drepturilor sociale şi economice. La elaborarea unor asemenea soluţii legiuitorul este obligat însă să ia în calcul şi să realizeze principiile şi normele constituţionale stabilite (HCC nr. 19 din 1999).

În acest sens, Curtea statuează că dispoziţiile constituţionale conform cărora judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii nu au caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin articolul 1 alin.(3) din Constituţie.

Curtea reiterează că remuneraţia judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenţei lui, fiind o contrabalanţă la restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse lor de societate. Numai menţinerea acestui echilibru permite justiţiabililor de a manifesta încredere în competenţa, independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.

Curtea menționează că deși prevederile constituționale nu garantează expressis verbis o obligație a existenței pensiei speciale a judecătorului, aceasta constituie un element al principiului independenței judecătorului. Or, stabilitatea financiară a judecătorilor reprezintă una din garanțiile independenței justiției.

Curtea reține că pensia specială a judecătorilor a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură. Instituirea pensiei speciale pentru judecători nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună. Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând judecătorilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii.

Prin urmare, pensia specială a judecătorilor reprezintă o compensaţie a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional pe parcursul întregii cariere profesionale. Or, potrivit articolului 116 alin.(7) din Constituţie, funcţia de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții retribuite, cu excepţia activității didactice și științifice. Acestor incompatibilităţi constituționale li se adaugă incompatibilităţile și interdicţiile prevăzute de articolul 8 din Legea cu privire la statutul judecătorului.

Pe de altă parte, stabilirea pensiei speciale a judecătorului ţine seama de responsabilităţile şi riscurile profesiei de judecător, care privesc întreaga durată a carierei acestuia.

Curtea reține că cerința unei asigurări materiale adecvate a judecătorului este consfințită și de instrumentele internaționale care garantează independența acestuia. Astfel, Rezoluţia Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite nr.40/32 din 29 noiembrie 1985 stabilește că: „[...] având în vedere că judecătorii sunt încredinţaţi cu decizia finală asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi proprietăţii cetăţenilor, [...] Mandatul funcţiei judecătorilor, independenţa lor, securitatea, remunerarea adecvată, condiţiile serviciului, pensiile şi vârsta pensionării vor fi asigurate în mod adecvat de lege ".

Prevederi corespondente conţin standardele în domeniu, elaborate sub egida Consiliului Europei, precum Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului, potrivit căreia: „[...] nivelul remuneraţiei trebuie fixat în aşa fel încât să îi pună pe magistraţi la adăpost de presiunile care vizează să le influenţeze sensul deciziilor şi în general comportamentul jurisdicţional, alterându-le astfel independenţa şi imparţialitatea. [...] cuantumul pensiei judecătorului trebuie să fie cât de apropiat posibil de nivelul ultimei sale remunerări . [...] statele-membre ale Consiliului Europei trebuie să tindă spre sporirea garanţiilor sociale ale judecătorului şi în nici un caz nu se admite reducerea garanţiilor sociale deja admise prin lege ."

De asemenea, potrivit Recomandării CM/Rec(2010)12 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile (adoptată la 17 noiembrie 2010, la cea de-a 1098-a întâlnire a delegaţilor miniştri): „53. Regulile principale ale regimului de remunerare pentru judecători profesionişti trebuie stabilite prin lege. 54. Remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului şi responsabilităţilor lor şi să aibă un nivel suficient pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influenţeze deciziile. Trebuie să existe garanţii pentru menţinerea unei remuneraţii rezonabile în caz de boală, concediu de maternitate sau de paternitate, precum şi pentru plata unei pensii pentru limită de vârstă, care ar trebui să fie raportate în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu . Trebuie introduse dispoziţii legale specifice care să instituie o măsură de protecţie împotriva unei reduceri a remuneraţiei care ar viza în mod specific judecătorii."

În acelaşi sens, Avizul nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor prevede, în concluziile sale, că „remunerarea judecătorilor trebuie să fie corespunzătoare cu rolul şi responsabilităţile acestora şi trebuie să asigure în mod adecvat plata concediilor medicale şi a pensiei. Ea trebuie protejată prin prevederi legale specifice împotriva diminuărilor şi trebuie să existe prevederi privind mărirea salariilor în raport cu creşterea preţurilor".

În acelaşi timp, în Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 Curtea a subliniat că într-o democraţie autentică atât guvernanţii, cât şi poporul trebuie să fie conștienți de faptul că judecătorul, care trebuie să decidă, în ultimă instanţă, asupra vieţii, libertăţii şi drepturilor omului, pe lângă un înalt profesionalism şi o reputaţie ireproşabilă, trebuie să posede o independenţă materială şi un sentiment de siguranţă cu privire la viitorul său. Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorului astfel, încât aceasta să compenseze efortul şi responsabilităţile lui şi să fie pe măsura statutului şi funcţiilor pe care le exercită, iar menţinerea remuneraţiei este una dintre garanţiile independenţei judecătorului.

Prin urmare, în hotărârea menţionată Curtea a subliniat că măsurile prin care se diminuează asigurarea materială şi socială a judecătorilor sunt interpretate de Curte ca ingerinţe în independenţa judecătorilor.

Curtea menționează că stabilirea unor garanţii materiale ale independenţei judecătorului rezidă, în primul rând, în faptul că ele trebuie să reflecte înaltul statut al judecătorului. De aceea garanţiile materiale ale independenţei judecătorului, stabilite de stat, trebuie să fie asigurate şi să se respecte necondiţionat. Este absolut inadmisibil de a diminua protecţia juridică a statutului judecătorului în procesul adoptării unor legi noi . Statutul judecătorului nu trebuie raportat sau asimilat cu cel al altor autorități publice, indiferent de ierarhia acestora în stat.

În acest sens, sintetizând cele reliefate supra, Curtea reține că excluderea prevederilor speciale care reglementează pensia specială a judecătorilor afectează principiul independenței judecătorului, consfințit de articolul 116 din Constituție. II. Pretinsa încălcare a articolului 46 din Constituţie

Autorul sesizării consideră că norma contestată încalcă și articolul 46 din Constituţie, care prevede: „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. [...]." 1. Argumentele autorului sesizării

Autorul sesizării menționează că, potrivit prevederilor în vigoare, pensia unui judecător care iese la pensie reprezintă o proporţie fixă din ultimul salariu primit, pe când după data de 1 ianuarie 2018, potrivit Legii nr. 290 din 16 decembrie 2016, baza de calcul al pensiei judecătorilor va constitui venitul mediu lunar asigurat din toată perioada de activitate, valorizat la momentul stabilirii pensiei.

Astfel, autorul sesizării consideră că dreptul la pensie al judecătorului este un drept prevăzut de lege și că, în măsura în care pensia pe care o primește în prezent un judecător are un cuantum mai mare decât pensia pe care o va primi după 1 ianuarie 2018, în baza noii formule de calcul, va fi afectat dreptul său de proprietate, prevăzut de articolul 46 din Constituție.

În acest sens, în sesizare se invocă jurisprudența Curții Europene, care susține că măsurile care reduc cuantumul unei pensii nu trebuie considerate o privare de bunuri, ci mai degrabă o ingerință în dreptul de a poseda nestingherit acele bunuri (Decizia Koufaki și Adedy v. Grecia , 7 mai 2013, par.34). 2. Argumentele autorităţilor

În opinia scrisă a Președintelui Republicii Moldova se menționează că prevederile contestate au scopul de a unifica regulile de pensionare şi de a stabili criterii unice de pensionare pentru toate categoriile de pensionari, fiind conforme articolului 16 din Constituţie, potrivit căruia toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, asigură respectarea principiului de bază pe care se axează actualmente sistemul de pensionare: principiul echităţii sociale.

Președintele Republicii Moldova consideră că prin adoptarea Legii nr. 290 din 16 decembrie 2016 legiuitorul nu a suprimat sau diminuat dreptul la pensie, deoarece dreptului în sine nu i-au fost aduse atingeri. Legea contestată a modificat doar modul de calcul al cuantumului pensiei şi modul de plată a acesteia.

Parlamentul, în opinia sa, făcând referire la jurisprudența Curții Europene, a subliniat că drepturile viitoare sau în curs de realizare nu pot intra sub protecția art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană.

Potrivit Guvernului, reforma sistemului de pensii nu are un caracter retroactiv și nu aduce atingere dreptului la prestații sociale dobândite, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii. 3. Aprecierea Curții

Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate prin modificarea sistemului de pensionare a judecătorilor, Curtea reține următoarele.

În jurisprudența sa Curtea a menţionat că un drept social poate fi obiectul protecţiei constituţionale garantate de art. 46 şi, respectiv, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului numai în cazul când dreptul social respectiv este dobândit şi are o valoare economică. Un drept patrimonial dobândit ar însemna dreptul la pensia ce se află în plată , care deja are o valoare economică şi astfel constituie un drept de proprietate al persoanei (HCC nr. 27 din 20 decembrie 2011).

În context, fosta Comisie Europeană a reţinut că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu recunoaşte dreptul de a deveni proprietarul unui bun, aplicându-se doar privind bunurile actuale. Persoana nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate atât timp cât nu demonstrează existenţa lui (cauza Lupuleţ v. România, Decizia Comisiei din 17 mai 1996).

Prin urmare, având în vedere că modificările operate nu vizează pensiile aflate în plată, ci pensiile care vor fi stabilite judecătorilor după 1 ianuarie 2018, prevederile contestate nu contravin prevederilor articolului 46 din Constituție. Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a), 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1. Se admite sesizarea Curții Supreme de Justiție pentru controlul constituționalității Art. II din Legea nr.290 din 16 decembrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. 2. Se declară neconstituțional Art. II din Legea nr.290 din 16 decembrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Tudor PANȚÎRU Chişinău, 27 iulie 2017 HCC nr.25 Dosarul nr. 75a/2017