Hotărâre nr. 25 din 06.11.2014

La originea cauzei se află sesizarea Curții Supreme de Justiţie, depusă la Curtea Constituţională la 29 septembrie 2014, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. 2.Curtea Supremă de Justiție contestă constituționalitatea Art. III punctul 7, care vizează salarizarea funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești, și Art. V punctul 1, prin care s-a modificat art. 1 alin. (1) din Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor. La fel, autorul sesizării contestă constituționalitatea Art. VI alin. (2) în partea referitoare la punerea în aplicare a prevederilor legii ce-i vizează pe funcționarii din cadrul instanțelor de judecată.

Potrivit autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 116 și 140 din Constituție.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 octombrie 2014, sesizarea a fost declarată admisibilă,fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, a Preşedintelui și a Guvernului Republicii Moldova.

În şedinţa plenară publică a Curţii, Curtea Supremă de Justiţie a fost reprezentată de către dna Iulia Sîrcu, judecător, vicepreşedinte al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, și dl Valentin Lastavețchi, șef al Secretariatului Curții Supreme de Justiție. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Ion Creangă, șef al Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Sergiu Sainciuc, viceministru al muncii, protecției sociale și familiei, și dna Viorica Revenco, șef-adjunct al Direcției politici salariale din cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei. ÎN FAPT

Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, prin Art. III, modifică și completează dispoziții din Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici în partea ce vizează gradele de salarizare a funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești, al Consiliului Superior al Magistraturii și al Curții Constituționale. Modificările în cauză au fost operate în vederea aducerii în concordanță a legislației din domeniul salarizării cu Hotărârea Curții Constituționale nr. 24 din 10 septembrie 2013.

Totodată, dispozițiile finale ale Legii nr. 146 din 17 iulie 2014 stabilesc că prevederile legale ce-i vizează pe funcționarii din cadrul instanțelor de judecată vor fi puse în aplicare începând cu 1 octombrie 2014

Prin Art. V, aceeași lege modifică art.1 alin. (1) din Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor, stabilind drept unitate de referință pentru calcularea salariului judecătorului salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune . Anterior modificărilor operate unitatea de referință era salariul mediu pe economie stabilit anual de Guvern .

Prevederile relevante din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcționarilor publici (M.O., 2012, nr. 63, art.213) sunt următoarele: Secretariatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Cancelaria de Stat A01 Secretar general al Parlamentului 22 - A01 Secretar general adjunct al Parlamentului 20 - A01 Secretar general al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova 22 - A01 Secretar general adjunct al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova 20 - B01 Şef direcţie generală 19 - B02 Şef direcţie 18 - B03 Şef direcţie în cadrul direcţiei generale 17 - B04 Şef secţie 17 - B05 Şef secţie în cadrul direcţiei 16 - B06 Şef serviciu 16 - C01 Consultant principal (din comisiile parlamentare) 16 - C01 Consultant principal 15 - C02 Consultant superior 10 - C03 Consultant 7 - C07 Specialist principal 7 8 C08 Specialist superior 4 5 C09 Specialist 3 3 Secretariatul Curţii Constituţionale A03 Şef al Secretariatului Curţii Constituţionale 22 - A03 Şef adjunct al Secretariatului Curţii Constituţionale 20 - B15 Şef direcţie 18 - B16 Şef secţie 16 - B17 Şef secţie în cadrul direcţiei 14 - B18 Şef serviciu 12 - C23 Consultant principal 11 - C24 Consultant superior 9 - C25 Consultant 7 - C26 Asistent judiciar 14 - C28 Grefier 9 - C30 Specialist principal 7 - C31 Specialist superior 4 - C32 Specialist 3 - Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie A03 Şef al Secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii 22 - A03 Şef adjunct al Secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii 20 - A03 Şef al Secretariatului Curţii Supreme de Justiţie 22 - A03 Şef adjunct al Secretariatului Curţii Supreme de Justiţie 20 - B15 Şef direcţie 18 - B16 Şef secţie 16 - B17 Şef secţie în cadrul direcţiei 14 - B18 Şef serviciu 12 - C23 Consultant principal 11 - C24 Consultant superior 9 - C25 Consultant 7 - C26 Asistent judiciar 14 - C28 Grefier 9 - C29 Contabil-şef 15 - C30 Specialist principal 7 - C31 Specialist superior 4 - C32 Specialist 3 - Notă: În Secretariatul Curţii Constituţionale, Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii şi Secretariatul Curţii Supreme de Justiţie, funcţii de consultant (principal, superior) pot fi instituite doar în subdiviziunile de expertiză juridică, cercetare şi analiză. Curţile de apel B14 Şef al secretariatului instanţei judecătoreşti 17 - B15 Şef direcţie 15 - B16 Şef secţie 11 - B17 Şef secţie în cadrul direcţiei 10 - B18 Şef serviciu 9 - C26 Asistent judiciar 9 - C28 Grefier 7 - C29 Contabil-şef 9 - C30 Specialist principal 6 - C31 Specialist superior 4 - C32 Specialist 2 - Judecătoriile, inclusiv cea militară B14 Șef al secretariatului instanței judecătorești 12 - B15 Șef direcție 10 - B16 Șef secție 8 - B17 Șef secție în cadrul direcției 7 - B18 Șef serviciu 5 - C26 Asistent judiciar 7 - C28 Grefier 5 - C29 Contabil-șef 8 - C30 Specialist principal 4 - C31 Specialist superior 3 - C32 Specialist 2 - Aparatele centrale ale ministerelor A05 Secretar de stat 22 - B19 Șef direcție generală 18 - B20 Șef direcție 16 16 B21 Șef direcție în cadrul direcției generale 15 - B22 Șef secție 13 13 B23 Șef secție în cadrul direcției 12 12 B24 Șef serviciu 10 10 C33 Consultant principal 10 - C34 Consultant superior 8 - C35 Consultant 7 - C40 Specialist principal 7 7 C41 Specialist superior 4 4 C42 Specialist 2 2

Prevederile relevante ale Articolului VI alin. (2) din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (M.O., 2014, nr. 256-260, art.577) sunt următoarele: „(2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), alte termene de intrare în vigoare se stabilesc pentru: - pct.15 al art.II. din prezenta lege şi prevederile prezentei legi referitoare la modificarea gradelor de salarizare pentru funcţionarii publici din secretariatele Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie, curţilor de apel, judecătoriilor, pentru funcţionarii publici din Procuratura Generală şi din procuraturile teritoriale şi cele specializate, care se pun în aplicare începând cu 1 octombrie 2014;"

Prevederile relevante ale Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor (M.O., 2014, nr. 14-16, art.32) sunt următoarele: Articolul 1 Obiectul şi sfera de aplicare a legii „(1) Prezenta lege reglementează modul şi condiţiile de salarizare a judecătorilor, inclusiv cuantumul salariilor de funcţie ale acestora, instituind un sistem unitar de salarizare a judecătorilor bazat pe salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune drept unitate de referinţă. [...]" Articolul 4 Salariul de funcţie „(1) Salariul de funcţie al judecătorului se stabileşte în funcţie de nivelul instanţei judecătoreşti la care acesta îşi desfăşoară activitatea şi de vechimea în muncă în funcţia de judecător. (2) Salariul de funcţie al judecătorului din cadrul instanţei judecătoreşti se stabileşte în cuantum de: a) 3,0 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de până la 6 ani; b) 3,2 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de la 6 la 12 ani; c) 3,5 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de peste 12 ani. (3) Salariul de funcţie al judecătorului din cadrul curţii de apel se stabileşte în cuantum de: a) 4,0 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de până la 15 ani; b) 4,3 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de peste 15 ani. (4) Salariul de funcţie al judecătorului din cadrul Curţii Supreme de Justiţie se stabileşte în cuantum de: a) 4,8 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de până la 16 ani; b) 5,0 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de peste 16 ani. (5) Salariul de funcţie al judecătorului-asistent din cadrul Curţii Constituţionale se stabileşte în cuantum de 4,0 salarii medii pe economie. (6) Salariul de funcţie al judecătorului din cadrul Curţii Constituţionale se stabileşte în cuantum de 5,0 salarii medii pe economie. (7) Salariul de funcţie al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte în cuantum de 5,0 salarii medii pe economie." Articolul 10 „Prevederile art. 4 din prezenta lege se pun în aplicare după cum urmează: a) de la 1 ianuarie 2014, salariile de funcţie ale judecătorilor vor fi plătite în cuantum de 80% din salariile de funcţie prevăzute la articolul 4; b) de la 1 aprilie 2015, salariile de funcţie ale judecătorilor vor fi plătite în cuantum de 90% din salariile de funcţie prevăzute la articolul 4; c) de la 1 aprilie 2016, salariile de funcţie ale judecătorilor vor fi plătite în cuantum deplin conform articolului 4." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, gradele de salarizare a unor funcţionari publici din cadrul entităților antrenate în exercitarea autorității judecătoreşti și din cadrul Curții Constituționale, în raport cu funcţionarii altor autorități.

De asemenea, sesizarea contestă modul și condițiile de salarizare a judecătorilor, inclusiv cuantumul salariilor de funcție ale acestora, ca urmare a instituirii sistemului unitar de salarizare a judecătorilor bazat pe salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune drept unitate de referință.

Curtea notează că sesizarea vizează principiile legalității, egalității și independenței justiției. De asemenea, sesizarea vizează respectarea şi executarea hotărârilor Curţii Constituţionale.

Articolele 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează Curtea Supremă de Justiţie cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea observă că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Art.III pct.7 din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014. În același timp, Curtea reține că, deși Curtea Supremă de Justiție, prin cerințele finale ale sesizării, a solicitat integral controlul constituționalității Art.III pct.7, în motivarea sesizării, precum și în cadrul ședinței publice a Curții s-a referit la compartimentele salarizării funcționarilor publici din cadrul Curții Supreme de Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Constituționale, precum și Curților de Apel.

Curtea reține că, deși obiectul supus controlului constituționalității este similar în parte cu cel soluționat prin Hotărârea nr. 24 din 10 septembrie 2013, controlul nu se referă la neexecutarea, prin omisiune, a unei părți din Hotărârea precedentă a Curții, ci la noile prevederi legale, care menţin tratamentul discriminatoriu declarat neconstituțional de către Curte. Astfel, controlul constituționalității devine admisibil și necesar.

Suplimentar, Curtea remarcă faptul că, prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, în Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 s-au stabilit, cu titlu de Notă , următoarele: „În Secretariatul Curții Constituționale, Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii și Secretariatul Curții Supreme de Justiție, funcțiile de consultant principal și consultant superior pot fi instituite doar în subdiviziunile de expertiză juridică, cercetare și analiză.".

În temeiul articolului 6 alin. (3) din Codul jurisdicției constituționale, Curtea se poate pronunţa şi în privinţa altor dispoziții legale a căror constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat.

De asemenea, obiectul controlului constituționalității îl constituie Art. V punctul 1 din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, prin care legislatorul a instituit un sistem unitar de salarizare a judecătorilor, bazat, ca unitate de referință, pe salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune.

Curtea reține că, potrivit normelor de tehnică legislativă, dispozițiile de modificare și completare a unui act legislativ se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare și de completare a acestora trebuie raportate la actul de bază.

În acest context, pentru a asigura o mai mare claritate și accesibilitate a hotărârilor Curții Constituționale, ca urmare a practicii statuate (a se vedea paragrafele 18-19 din Hotărârea nr.11 din 28 mai 2013), Curtea va raporta obiectul sesizării la actele de bază, cu excepția prevederilor Art.VI alin. (2) din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, prevederi care constituie dispoziții finale și tranzitorii și care nu se încorporează în conținutul altor legi. În consecință, Curtea va supune controlului constituționalității unele compartimente din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, precum și textul „ realizat în anul precedent celui de gestiune " din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor.

Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea conformităţii legilor cu Constituția, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

Prin urmare, pentru a stabili conformitatea dispozițiilor legale contestate cu normele constituționale, Curtea va avea în vedere în special prevederile art. 6, 16 și 140 din Constituție - în partea ce ţine de salarizarea funcţionarilor publici din instanţele judecătoreşti, şi art. 116 din Constituţie - în partea ce ţine de salarizarea judecătorilor.

Autorul sesizării pretinde că prevederile contestate în partea referitoare la salarizarea funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești, contravin articolului 6 din Constituție, care prevede următoarele: „În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei."

De asemenea, acestea contravin și articolului 16 din Constituție, potrivit căruia: „[...] (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

În raport cu obiectul sesizării, autorul pretinde în special și încălcarea articolului 140 din Constituție, care prevede: „(1) Legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule, din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale. (2) Hotărârile Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi atacate." 1. Argumentele autorului sesizării

În opinia Curţii Supreme de Justiţie, prevederile art. III punctul 7 din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, în partea ce vizează modificarea compartimentelor „Secretariatul Curții Constituționale", „Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiție", „Procuratura Generală", „Curțile de Apel" din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcționarilor publici, contravin celor statuate în Hotărârea Curții Constituționale nr. 24 din 10 septembrie 2013, întrucât salariile stabilite pentru unii funcționari publici din domeniile justiției ordinare și constituționale sunt mai mici, comparativ cu cele stabilite pentru unii funcționari publici din ramurile legislativă și executivă. Curtea Supremă de Justiție, cu titlu exemplificativ, remarcă faptul că a fost păstrată diferența de salarizare a șefilor de secții, a șefilor de secții din cadrul direcțiilor, a șefilor de serviciu, a consultanților principali și a consultanților. De asemenea, nu au fost ajustate în conformitate cu aprecierile Curții Constituționale nici salariile asistenților judiciari și ale grefierilor, ultimele două categorii de salariați constituind fundamentul resurselor umane din cadrul instanțelor de judecată.

Potrivit Curții Supreme, prin normele instituite de art. VI alin. (2) al Legii nr. 146 din 17 iulie 2014, ce prevăd intrarea în vigoare a prevederilor legii referitoare la modificarea gradelor de salarizare pentru funcționarii din sistemul judecătoresc începând cu 1 octombrie 2014, Parlamentul nu a ținut cont de prevederile punctului 4 al dispozitivului Hotărârii Curții Constituționale nr. 24 din 10 septembrie 2013.

Prin urmare, adoptând prevederile contestate, Parlamentul a încălcat art. 140 din Constituție, admițând un precedent periculos pentru funcționarea statului de drept. Normele contestate sunt în contradicție flagrantă cu Hotărârea Curții Constituționale nr. 33 din 10 octombrie 2013, în care Curtea a reținut că jurisdicția constituțională este o consecință a caracterului direct aplicabil al Constituției, concretizată prin obligativitatea aplicării actelor Curții Constituționale. 2. Argumentele autorităţilor

Parlamentul menționează că necesitatea amendării Anexei nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 a apărut ca urmare a declarării neconstituționalității unor prevederi ale acesteia prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 24 din 10 septembrie 2013. După ce Guvernul a înaintat Parlamentului spre examinare proiectul de lege, acesta l-a adoptat, însă cu unele modificări, în baza amendamentelor propuse de deputați și din considerente de oportunitate.

Legislativul menționează că pentru șefii secretariatelor Curții Constituționale, Consiliului Superior al Magistraturii și Curții Supreme de Justiție, pentru adjuncții acestora, precum și pentru șefii de direcție din aceste instituții au fost stabilite grade de salarizare similare celor din cadrul Secretariatului Parlamentului, Aparatului Președintelui Republicii Moldova și Cancelariei de Stat. Cu referire la criticile privind art. VI alin. (2) din Legea nr. 146 din 17 iulie 2014, Parlamentul susține că acesta a fost adoptat ținându-se cont de prevederile legale existente privitoare la neretroactivitatea legii.

Potrivit opiniei Guvernului, diferențierea gradelor de salarizare pentru funcțiile publice este justificată de natura activității caracteristice pentru fiecare funcție. Astfel, art. 2 din Legea nr. 48 din 22 martie 2012 consacră principiul proporționalității, potrivit căruia salariul este stabilit și acordat în raport de nivelul competențelor cerute pentru ocuparea postului și de complexitatea activităților desfășurate.

În acest sens, Guvernul menționează diferența complexității activității exercitate de către secretarul de stat din cadrul ministerelor, funcţia cărora este definită ca o funcție publică de conducere de nivel superior, și șeful secretariatului instanței judecătorești, care deţine o funcție publică de conducere.

Cu referire la punerea în aplicare a prevederilor contestate, Guvernul susține că urmează a se aplica raționamentele cuprinse în Hotărârea Curții Constituționale din 10 septembrie 2013, care este definitivă și nu poate fi supusă nici unei căi de atac. Prin urmare, prevederile hotărârii sunt direct aplicabile cauzei.

În punctul său de vedere, Președintele Republicii Moldova susține că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului. Potrivit opiniei Președintelui, tratamentele diferențiate sunt considerate discriminatorii când nu se bazează pe o justificare obiectivă și rezonabilă, adică atunci când nu urmăresc un scop legitim ori nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Așadar, funcțiile în discuție din cadrul instanțelor judecătorești, pe de o parte, și cele din cadrul legislativului și al executivului, pe de altă parte, nu sunt de același nivel, iar persoanele care le ocupă nu se află în situații similare. Discrepanța dintre nivelul de salarizare a acestora este astfel proporțională.

În același timp, se susține că normele contestate supuse controlului constituționalității au mai făcut obiectul controlului prin Hotărârea nr. 24 din 10 septembrie 2013, respectiv, sesizarea urmează a fi sistată în această parte. 3. Aprecierea Curţii

Curtea reține că, în exercitarea puterii judecătorești, judecătorii beneficiază de sprijinul unor funcționari specializați, fapt care le asigură o activitate instituțională eficienta în interesul justițiabilului.

Curtea menționează că independenţa puterii judecătoreşti nu poate fi asigurată fără o independenţă instituţională şi structurală, care permite angajarea de personal juridic calificat și posibilitatea organizării interne a instanțelor judiciare.

Asigurarea unui echilibru între puterile statului se reflectă şi în gradul de proporţionalitate al asigurării materiale a personalului administrativ, care în final contribuie la realizarea sarcinilor de către reprezentanţii acestor trei puteri.

Având drept fundament respectivele raționamente, prin Hotărârea nr.24 din 10 septembrie 2013 Curtea a declarat neconstituţionale compartimentele „Secretariatul Curţii Constituţionale", „Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală", „Curţile de apel" şi „Judecătoriile, inclusiv cea militară, procuraturile teritoriale şi cele specializate" din Anexa nr. 2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici.

Prin Hotărârea menţionată, Curtea a constatat un nivel inferior de salarizare a funcţionarilor din sistemul judecătoresc în raport cu salarizarea unor funcţii identice din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă.

Curtea a reţinut că discrepanţa dintre nivelul de salarizare a colaboratorilor care contribuie la exercitarea puterii judecătorești în raport cu colaboratorii care contribuie la exercitarea puterii legislative și celei executive constituie un factor discriminatoriu şi, în final, un factor dezechilibrant între puterile statului.

În Hotărârea nr.24 din 10 septembrie 2013 Curtea a menționat: „75. [...] salarizarea diferită pentru exercitarea unor atribuţii identice sau similare după complexitate între autorităţi poziţionate pe aceeaşi scară în ierarhia instituţională a puterilor în stat urmează a fi calificată ca un tratament discriminatoriu. 76. Or, tratarea unei persoane sau a unui grup de persoane într-o manieră mai puţin favorabilă decât tratarea altei persoane într-o situaţie comparabilă constituie discriminare."

Prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 au fost operate amendamente la compartimentele „Secretariatul Curţii Constituţionale", „Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală", „Curţile de apel" şi „Judecătoriile, inclusiv cea militară, procuraturile teritoriale şi cele specializate" din Anexa nr. 2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici.

Curtea observă că, deşi majoritatea gradelor de salarizare au fost echivalate, au fost menţinute câteva discrepanţe de salarizare pentru funcții egale sau similare din cadrul autorităţilor publice reprezentând puterile legislativă, executivă şi judecătorească, reflectate infra . Secretariatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Cancelaria de Stat Gradele de salarizare Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituțională Gradele de salarizare Diferența între gradele de salarizare Şef secţie 17 Şef secţie 16 1 Şef secţie în cadrul direcţiei 16 Şef secţie în cadrul direcţiei; Asistent judiciar 14 2 Şef serviciu 16 Şef serviciu 12 4 Consultant principal 15 Consultant principal; 11 4 Consultant superior 10 Consultant superior 9 1 Aparatele centrale ale ministerelor Gradele de salarizare Curţile de apel Gradele de salarizare Diferența între gradele de salarizare Şef direcţie 16 Şef direcţie 15 1 Şef secţie 13 Şef secţie 11 2 Şef secţie în cadrul direcţiei 12 Şef secţie în cadrul direcţiei; 10 2 Asistent al judecătorului 9 3 Şef serviciu 10 Şef serviciu 9 1 Specialist principal 7 Specialist principal; 6 1

Examinând prevederile modificate, Curtea reține că la adoptarea lor nu s-a ținut cont de raționamentele instanței de contencios constituțional, prezentate în Hotărârea nr. 24 din 10 septembrie 2013. Astfel, Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 a consacrat soluţii similare celor reglementate prin legea anterioară, lege declarată neconstituţională, păstrând discrepanţe între nivelele de salarizare a unor funcţionari din cadrul sistemului judecătoresc în raport cu unii funcţionari din cadrul legislativului şi al executivului, ignorând astfel considerentele şi dispozitivul Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 24 din 10 septembrie 2013.

Diferența dintre nivelul de salarizare a funcționarilor publici din cadrul Secretariatului Parlamentului, al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, al Cancelariei de Stat în raport cu cei din cadrul Curții Constituționale, Curții Supreme de Justiție și Consiliului Superior al Magistraturii a fost exclusă doar pentru șeful Secretariatului și șeful adjunct, șeful de direcție, consultant, specialistul principal, specialistul superior și specialist. În același timp, legiuitorul a menținut un tratament diferențiat în cazul șefului de secție, al șefului de secție din cadrul direcției (asistentul judiciar), al șefului de serviciu, al consultantului principal si al consultantului superior.

Se remarcă diferențierea unor grade de salarizare și în cazul funcțiilor din cadrul curților de apel, cu excepția pozițiilor specialist superior și specialist.

În același timp, examinând proiectul de lege prezentat de către Guvern Parlamentului (proiect aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 490 din 30 iunie 2014), Curtea observă că acesta corespundea, în principiu, celor statuate prin Hotărârea Curții Constituționale nr.24 din 10 septembrie 2013.

Curtea retine că la adoptarea de către legislativ a proiectului de lege, în formula astăzi contestată, nu a fost prezentat nici un argument obiectiv şi rezonabil care să justifice adoptarea unor astfel de reglementări legale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia Hotărârii nr. 24 din 10 septembrie 2013 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În acest context, Curtea reiterează că pentru funcţiile publice similare din cadrul autorităţilor poziţionate pe aceeaşi scară în ierarhia instituţională a puterilor în stat urmează a fi asigurată o salarizare echilibrată. Astfel, în cazul unor funcţii echivalente, funcţionarii din sistemul judecătoresc urmează să beneficieze de o salarizare cel puţin egală cu cea a funcţionarilor din cadrul autorităţilor puterii legislative şi celei executive, poziţionate pe aceeaşi scară în ierarhia instituţională.

În acelaşi timp, în partea ce ţine de funcția de șef al secretariatului curților de apel, care este o funcție publică de conducere, se reține argumentul Guvernului, potrivit căruia aceasta nu este echivalentă funcției de secretar de stat din cadrul ministerelor, care reprezintă o funcție publică de conducere de nivel superior .

De asemenea, Curtea reţine că, prin Hotărârea nr. 24 din 10 septembrie 2013, s-a statuat că până la adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a noilor prevederi legale şi intrarea acestora în vigoare, pentru funcţiile publice din cadrul autorităţilor publice indicate în hotărâre se aplică gradele de salarizare din Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, supuse controlului constituţionalităţii, cu recalcularea ulterioară a salariului potrivit noilor reglementări din data adoptării hotărârii Curţii.

Contrar hotărârii Curții Constituționale, dispozițiile finale ale Legii nr. 146 din 17 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova la 29 august 2014, stabilesc că prevederile legii referitoare la modificarea gradelor de salarizare pentru funcţionarii publici din secretariatele Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie, curţilor de apel, judecătoriilor se pun în aplicare începând cu 1 octombrie 2014. Legea nu conţine nici o dispoziţie privind recalcularea salariilor pentru perioada 10 septembrie 2013 - 1 octombrie 2014.

Curtea reține că, potrivit articolului 140 din Constituţie, legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărârii Curţii Constituţionale care le vizează. Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate.

Hotărârile de jurisdicţie constituţională, prin care se asigură supremaţia Constituţiei, sunt incontestabile pentru oricine şi obligatorii.

Prin Hotărârea nr. 33 din 10 octombrie 2013 privind interpretarea articolului 140 din Constituție, Curtea a menționat: „41. [...] respectarea efectului general obligatoriu al hotărârilor Curţii Constituţionale nu înseamnă doar a da eficienţă dispozitivului acestora, ci şi, în egală măsură, considerentelor, respectiv interpretării date de Curtea Constituţională textelor Constituţiei, or, hotărârea este un întreg, o unitate a considerentelor şi dispozitivului. [...] 46. [...] conţinutul normelor constituţionale este cel definit implicit în jurisprudenţa instanţei de jurisdicţie constituţională, care are un caracter regulator şi constituie izvor de drept prin efectele sale. 47. Interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice. Hotărârea prin care se interpretează un text constituţional are putere de lege şi este obligatorie, prin considerentele pe care se sprijină, pentru toate organele constituţionale ale Republicii Moldova. Aceasta se aplică direct, fără nici o altă condiţie de formă. [...] 49. Astfel, indiferent de natura hotărârilor Curţii, fie că sunt de interpretare a Legii Supreme sau de control al constituţionalităţii cadrului normativ subsecvent, ele îşi produc efectele pe care Constituţia şi legea le conferă, în raport cu atribuţia exercitată de Curte, forţa lor juridică neputând fi contestată sau confirmată de nimeni. 50. În ceea ce priveşte autorităţile publice implicate în procedurile analizate, dincolo de obligaţia acestora de a respecta normele legale aplicabile acestor proceduri şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, le revine şi obligaţia de a acţiona cu respectarea principiului loialităţii constituţionale, principiu care pune în discuţie, între altele, relaţia între formă şi fond în aplicarea Constituţiei. 51. [...] respectarea principiului separării puterilor implică nu doar faptul că nici una din ramurile puterii nu intervine în competenţele unei alte ramuri, dar şi faptul că nici una dintre aceste ramuri nu îşi va neglija atribuţiile pe care este obligată să le exercite în domeniul specific de activitate - îndeosebi atunci când o astfel de obligaţie este statuată în Legea Supremă sau a fost impusă printr-o hotărâre a Curţii Constituţionale, instanţă care, în virtutea art.134 din Constituţie, asigură în cele din urmă realizarea principiului separării puterii de stat. 52. În acest context, Curtea reaminteşte că respectarea hotărârilor Curţii Constituţionale este o condiţie necesară şi esenţială pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului şi pentru afirmarea statului de drept. 53. Decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi existenţa pentru viitor. 54. Parlamentul sau Guvernul, după caz, au obligaţia de a abroga sau de a modifica respectivele acte normative, punându-le astfel de acord cu Constituţia. Intervenţia Parlamentului sau a Guvernului, în interiorul termenului prevăzut de articolul 28 1 din Legea privind Curtea Constituţională, în sensul celor stabilite prin hotărârea Curţii Constituţionale, reprezintă o expresie a caracterului definitiv şi general obligatoriu al deciziilor instanţei de contencios constituţional. 55. Curtea subliniază că factorii juridici, şi nu politici, trebuie să determine reacţiile faţă de hotărârile Curţii, în special dacă ele provoacă obligaţii concrete pentru subiecţii corespunzători."

Astfel, având în vedere că, în conformitate cu art.140 din Constituţie, hotărârea Curţii intră în vigoare la data adoptării, Curtea reține că autoritățile publice vizate urmează să efectueze recalcularea salariului conform noilor reglementări legale adoptate prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 de la data adoptării Hotărârii Curții Constituționale nr.24 din 10 septembrie 2013.

Necesitatea recalculării salariilor funcționarilor publici din data adoptării Hotărârii Curții Constituționale nr.24 a fost susținută atât în opinia scrisă a Guvernului, cât și de către reprezentantul acestuia în cadrul ședinței publice a Curții.

Curtea subliniază că respectarea hotărârilor Curţii Constituţionale este o condiţie necesară şi esenţială pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului şi pentru afirmarea statului de drept. Decizia de declarare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă.

Opozabilitatea erga omnes a hotărârilor Curţii Constituţionale implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile Curţii la situaţiile concrete în care normele declarate neconstituţionale au incidenţă.

Suplimentar, se observă că prin Legea nr. 146 din 17 iulie 2014 în Anexa nr. 2 la Legea nr. 48 din 22 martie 2012, cu titlu de notă, s-a stabilit: "În Secretariatul Curții Constituționale, Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii și Secretariatul Curții Supreme de Justiție, funcții de consultant (principal, superior) pot fi instituite doar în subdiviziunile de expertiză juridică, cercetare și analiză."

Normele privind instituirea subdiviziunilor structurale ale autorităţilor publice, precum și funcțiile de execuție care urmează a fi încorporate în cadrul acestora sunt reglementate detaliat de cadrul normativ existent și nu constituie domeniul de reglementare al Legii nr. 48 din 22 martie 2012. Prin textul notei incluse în proiect s-ar impune o anumită structură și denumire a subdiviziunilor acestor autorități. Or, stabilirea unităților structurale ține de competența fiecărei instituții în parte și poate fi modificată după necesitate.

De asemenea, modul de instituire a funcțiilor de execuție ține de competența, responsabilitatea și structura fiecărei autorități, care urmează să se conducă de prevederile Clasificatorului unic al funcțiilor publice și de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1001 din 26 decembrie 2011.

Astfel, la aprobarea de către autoritățile publice a statelor de personal, ce urmează a fi avizate de către Cancelaria de Stat, se va verifica dacă în competenţa funcțiilor publice de execuție incluse pentru fiecare subdiviziune structurală în parte intră ca sarcină de bază elaborarea sau coordonarea elaborării politicilor (pentru care se permite a utiliza titlurile de funcţii publice „consultant principal", „consultant superior", „consultant") sau dacă sarcina de bază ţine doar de implementarea sau coordonarea implementării politicilor (pentru care se permite a utiliza titlurile de funcţii publice „specialist principal", „specialist superior, „specialist").

Mai mult, potrivit Legii nr. 48 din 22 martie 2012, o astfel de reglementare nu este instituită pentru nici o autoritate publică. Astfel, instituirea respectivei interdicții doar pentru autoritățile enunțate este discriminatorie în raport cu celelalte autorități pentru care legea nu face nici o specificare.

În lumina celor enunțate, Curtea reţine că menţinerea salarizării diminuate a funcţionarilor din instituțiile menționate în raport cu funcţionarii din cadrul Parlamentului și al autorităților executive afectează principiile consfințite de articolele 6 și 16 din Constituție. În acelaşi timp, omisiunea recalculării salariilor acestora din data Hotărârii nr. 24 din 10 septembrie 2013 constituie o încălcare a articolului 140 din Constituție şi pune în discuţie atitudinea preconceputa a executivului şi a Parlamentului faţă de Curtea Constituţională. II. Pretinsa încălcare a articolului 116 din Constituţie

Autorul sesizării pretinde că prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor, în redacția Legii nr. 146 din 17 iulie 2014, contravin articolului 116 alin. (1) din Constituție, care prevede următoarele: „(1) Judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili, potrivit legii. [...]" 1. Argumentele autorului sesizării

Curtea Supremă de Justiție menționează în sesizare faptul că normele anterioare ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 328/2013 stabileau modul și condițiile de salarizare a judecătorilor, inclusiv cuantumul salariilor de funcție ale acestora, instituind un sistem unitar de salarizare a lor, bazat pe salariul mediu pe economie stabilit anual de Guvern drept unitate de referință . Ca urmare a adoptării prevederilor modificatoare ale art. V pct. 1 din Legea nr. 146/2014, sistemul unitar de salarizare a judecătorilor se bazează pe salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune drept unitate de referință . Comparând cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat de către Guvern, și datele Biroului Național de Statistică în anii 2010-2013, autorul sesizării remarcă existența unei diferențe, în ultimii ani, între salariul mediu lunar prognozat și salariul mediu lunar real, în sensul că cel prognozat este mai mare decât cel real. Potrivit acestuia, noua formulă de calcul a salariului judecătorilor conduce la diminuarea drepturilor salariale ale acestora. În consecință, art. V pct. 1 din Legea nr. 146/2014 atentează la independența judecătorească și este, astfel, neconstituțional.

Suplimentar, Curtea Supremă de Justiție invocă faptul că legislatorul nu a motivat micșorarea salariului judecătorilor prin prisma condițiilor economice concrete din țară sau a posibilităților bugetului public național. 2. Argumentele autorităţilor

Parlamentul constată că modificările aduse art. 1 alin. (1) din Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor au drept scop stabilirea unui sistem echitabil de salarizare, iar nu diminuarea salariului judecătorilor, așa cum afirmă autorii sesizării. În acest sens, modalitatea de salarizare a judecătorilor trebuie stabilită prin lege organică, fiind o prerogativă a Parlamentului.

De asemenea, potrivit Parlamentului, prognoza cuantumului salariului mediu lunar pe economie, efectuată de către Guvern, reprezintă un indicator aproximativ și nu coincide cu venitul mediu lunar realizat în anul de gestiune. Astfel, datele Biroului Național de Statistică arată valoarea reală a salariului mediu pe economie realizat în fiecare an, fiind considerate atât de către Parlament, cât și de către Guvern un indicator adecvat pentru stabilirea formulei de calcul al salariului judecătorilor. Această nouă formulă de calcul va permite, potrivit Parlamentului, o creștere salarială anuală pentru judecători, ținând cont de faptul că salariul mediu pe economie crește anual, în funcție de creșterea economică realizată și salariul mediu lunar achitat efectiv. Parlamentul mai susține că modalitatea de calcul stabilită nu vine în contradicție cu considerentele Curții Constituționale de la pct. 68 din Hotărârea nr. 24 din 10 septembrie 2013, potrivit căruia „necesitatea menținerii unui echilibru al nivelului de salarizare între funcționarii publici care contribuie și asistă pe cei care exercită puterea în stat nu exclude posibilitatea stabilirii unor salarii mai mari pentru judecători în raport cu salariile reprezentanților puterilor legislativă și executivă. Această ultimă constatare se bazează pe interdicțiile și restrângerile pe care le implică statutul judecătorilor".

Potrivit Guvernului, această modificare a survenit ca efect al faptului că salariul mediu pe economie, prognozat anual de Guvern, este variabil, reieșind din relațiile economice, și creează dificultăţi la calcularea salariilor judecătorilor.

În opinia sa, Președintele Republicii Moldova consideră că substituirea sintagmei „stabilit anual de Guvern" prin sintagma „realizat în anul precedent celui de gestiune" este datorată necesității de asigurare a principiilor stabilității și previzibilității în prognozarea cheltuielilor bugetare anuale. Valoarea salariului mediu pe economie în anul precedent este invariabilă, fixă și, prin urmare, obiectivă, de vreme ce valoarea medie a salariului în anul curent este variabilă și poate suferi modificări esențiale cauzate de realitățile economice. Acest fapt ar conduce, potrivit Președintelui, la dereglarea sistemului de calcul și plată a salariului pentru această categorie de bugetari. 3. Aprecierea Curţii - Principii generale

Curtea reiterează importanţa principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat, proclamat de art.6 din Constituţie, ca principiu fundamental de organizare şi funcţionare eficientă a instituţiilor statului de drept, pentru excluderea oricăror imixtiuni reciproce.

Potrivit principiului constituţional, puterile legislativă, executivă şi judecătorească nu pot concura între ele, având sarcina de a-şi exercita atribuţiile în limitele rigorilor impuse de Constituţie, printr-o colaborare reciprocă pentru exercitarea puterii de stat. În cadrul sistemului democratic de aplicare a principiului separaţiei celor trei puteri, pentru garantarea statului de drept este importantă existenţa unei puteri judecătoreşti independente.

Unicul exponent al puterii judecătoreşti este judecătorul. Statutul constituţional al judecătorului nu constituie privilegiul lui personal, ci un bun al întregii societăţi, fiind chemat să asigure protecţia eficientă a drepturilor fiecărui membru al societăţii.

Potrivit articolului 116 din Constituție, judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili, potrivit legii.

În Hotărârea nr. 22 din 5 septembrie 2013 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare la imunitatea judecătorului, Curtea a menționat: „45. În mecanismul statal de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului un factor de primă importanţă îl constituie buna funcţionare a autorităţii judecătoreşti. Protecţia judiciară efectivă şi completă se poate realiza doar în condiţiile unei adevărate independenţe a autorităţii judecătoreşti, în special a judecătorului - exponent al puterii judecătoreşti. Acest fapt impune asigurarea autonomiei şi independenţei puterii judecătoreşti [...]" - Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Având în vedere faptul că singurii care exercită puterea judecătorească sunt judecătorii, Curtea reţine că principiul independenţei judecătorilor reprezintă pilonul de bază al menţinerii acestei puteri ca una cu drepturi depline în arhitectura statală. Principiul separaţiei şi colaborării puterilor în stat implică menținerea echilibrului acestora. Din aceste considerente, principiul independenţei judecătorilor reprezintă nu numai baza constituţională, ci şi măsura de control al respectării drepturilor şi competențelor puterii judecătoreşti în vederea menținerii unui echilibru între puterile statului.

Principiul independenţei judecătorului comportă două aspecte: independenţa funcţională şi independenţa personală .

Independenţa funcţională presupune, pe de o parte, ca judecătorii să nu fie influențați de către executiv sau legislativ, iar, pe de altă parte, ca instanţele judecătoreşti să nu fie supuse ingerinţelor din partea puterii legislative, puterii executive sau a justiţiabililor.

Independenţa personală vizează statutul judecătorului, care trebuie să-i fie asigurat prin lege. În principal, criteriile de apreciere a independenţei personale sunt: modul de recrutare a judecătorilor; durata numirii; inamovibilitatea; fixarea salariului judecătorilor prin lege ; libertatea de expresie a judecătorilor şi dreptul de a forma organizaţii profesionale, menite să apere interesele lor profesionale; incompatibilităţile; interdicţiile; pregătirea continuă; răspunderea judecătorilor.

Remuneraţia judecătorului , în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenţei lui , fiind o contrabalanţă la restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse lor de către societate. Numai menţinerea acestui echilibru asigură încrederea justițiabililor în independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.

Independenţa judecătorilor, ca