Hotărâre nr. 3 din 31.01.2017

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională de către dl Mihail Cotorobai, Avocat al poporului, privind controlul constituționalității art. 28 alin. (6) lit. e) și art. 35 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor.

Autorul sesizării a pretins, în esenţă, că nomele contestate, care interzic militarilor prin contract dreptul de a deține mai multe cetățenii, restrâng dreptul la muncă, la libera circulație și dreptul la educație și sunt discriminatorii, fapt contrar articolelor 1 alin. (3), 4 alin. (1), 15, 16, 17, 27, 35, 43, 57 din Constituție.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 18 noiembrie 2016 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova și Guvernului.

În cadrul ședinței publice a Curții, sesizarea a fost susținută de către reprezentantul Avocatului poporului, dl Igor Muntean, consultant principal în Direcția de politici, reforme și rapoarte din cadrul Oficiului Avocatului Poporului.

Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, șef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și organele de drept în Direcția generală juridică a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al Justiției. Ministerul Apărării a fost reprezentat de către dl Radu Sereda, șef al Direcției juridice a Ministerului Apărării. ÎN FAPT

Drepturile și îndatoririle militarilor, modul de îndeplinire a serviciului militar, interdicțiile și restricțiile privind exercitarea unor drepturi ale militarilor sunt reglementate de Legea nr. 162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor.

Potrivit art. 28 alin. (6) lit. e) din legea menționată, nu pot fi încadraţi în serviciul militar prin contract cetăţenii Republicii Moldova care deţin cetăţenia altui stat.

Conform art. 35 alin. (3) lit. g) din aceeași lege, eliberarea militarilor din serviciul militar prin contract se efectuează în cazul dobândirii cetăţeniei altui stat.

Prevederile relevante ale Legii nr. 162-XVI din 22 iulie 2005 privind statutul militarilor (M.O., 2005, nr. 129-131, art. 618) sunt următoarele: Articolul 8 Drepturile şi libertăţile militarilor „Militarii beneficiază de drepturile şi libertăţile stabilite pentru cetăţenii Republicii Moldova de Constituţie, de legislaţia în vigoare şi de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu restricţiile condiţionate de particularităţile serviciului militar . " Articolul 28 Încadrarea în serviciul militar prin contract „[...] (6) Nu pot fi încadraţi în serviciul militar prin contract cetăţenii: [...] e) care deţin cetăţenia altui stat; [...]" Articolul 35 Eliberarea militarilor din serviciul militar „[...] (3) Eliberarea militarilor din serviciul militar prin contract se efectuează în următoarele cazuri: [...] g) la dobândirea cetăţeniei altui stat; [...]" Articolul 38 Îndeplinirea serviciului militar în cazul pluralităţii de cetăţenii „[...] (2) Cetăţenii Republicii Moldova care au domiciliu permanent legal pe teritoriul Republicii Moldova şi care deţin cetăţenia unui alt stat nu pot fi încadraţi în serviciul militar prin contract."

Prevederile relevante ale Legii cetățeniei Republicii Moldova nr.1024 din 2 iunie 2000 (republicată în M.O., 2005, ediție specială) sunt următoarele: Articolul 25 Drepturile şi îndatoririle în cazul pluralităţii de cetăţenii „Cetăţenii Republicii Moldova, domiciliaţi legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, care posedă legal şi cetăţenia unui alt stat beneficiază în egală măsură de aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova."

Prevederile relevante ale Convenţiei Europene cu privire la cetăţenie (adoptată la Strasbourg, la 6 noiembrie 1997 și ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 621-XIV din 14 octombrie 1999) sunt următoarele: Articolul 3 Competenţa statului "1) Fiecare stat este în drept să determine prin legislaţia sa care îi sunt cetăţenii. [...]" Articolul 17 Drepturile şi obligaţiunile ce decurg din cetăţenia multiplă „1) Cetăţenii Statului Parte care posedă o altă cetăţenie au, pe teritoriul acestui Stat Parte unde trăiesc, aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca şi cetăţenii acestui stat. [...]" ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esență interdicția de a deține cetățenia altui stat decât a Republicii Moldova la încadrarea în serviciul militar prin contract, precum și eliberarea din serviciul militar prin contract la dobândirea cetățeniei altui stat.

Prin urmare, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituţionale interconexe, precum dreptul la egalitate şi principiul nediscriminării, precum și principiul priorității dispozițiilor actelor internaționale la care Republica Moldova este parte în materia protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Articolele 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale acordă Avocatului poporului dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea subliniază că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea relației dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

Curtea reține că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie prevederile art. 28 alin. (6) lit. e) și art. 35 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor.

Totodată, examinând sesizarea, Curtea a observat că o normă cu un obiect similar este cuprinsă și la alin. (2) art. 38 din Legea nr. 162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor. Deși în sesizare autorul nu a invocat dispozițiile alin. (2) art. 38, Curtea constată că acestea se află în conexiune cu prevederile contestate. Astfel, în temeiul art. 6 alin. (3) din Codul jurisdicției constituționale, potrivit căruia Curtea Constituţională poate pronunţa o hotărâre şi în privinţa altor acte normative a căror constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat, Curtea va exercita de asemenea controlul constituționalității art. 38 alin. (2).

Curtea observă că normele contestate nu au făcut anterior obiectul controlului de constituționalitate.

Curtea notează că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există niciun temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Curtea observă că autorul sesizării susține că normele contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 4 alin. (1), 15, 16, 17, 27, 35, 43, 57 din Constituție.

Curtea menționează că articolele 1 și 4 poartă un caracter generic și constituie imperative de ordin general-obligatoriu care stau la baza oricăror reglementări și nu pot constitui repere individuale și separate. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile articolelor 15, 17, 27 și 57 din Constituție, invocate de autorul sesizării, sunt irelevante în raport cu norma contestată.

Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera cu prevederile articolelor 16, 35 și 43 din Constituţie, precum şi prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - Curtea Europeană ).

Autorul sesizării pretinde că prevederile contestate contravin articolului 16 din Constituţie, care prevede: „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

De asemenea, autorul consideră că normele contestate încalcă articolul 35 din Constituție, potrivit căruia: „(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare. [...]"

În același timp, autorul susține că dispozițiile legale criticate sunt contrare articolului 43 din Constituție, care stabilește: „(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. [...]" 1. Argumentele autorului sesizării

În motivarea sesizării, autorul pretinde că, prin aplicarea art. 28 alin. (6) lit. e) și art. 35 alin. (3) lit. g) din Legea cu privire la statutul militarilor, cetățenii care execută serviciul militar prin contract sunt discriminați în raport cu alți cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin unele funcții publice sau au statut de demnitate publică și care au dreptul să dețină mai multe cetățenii.

În opinia autorului sesizării, condiția cetățeniei unice, instituită pentru militarii prin contract, nu se bazează pe o justificare obiectivă și nu urmărește un scop legitim, nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

De asemenea, autorul sesizării menționează că persoanele care candidează pentru admiterea în instituțiile de învățământ militar superior trebuie să dețină numai cetățenia Republicii Moldova, deoarece, în condițiile Legii cu privire la statutul militarilor, studenții acestor instituții au statut de militari prin contract. Prin urmare, în viziunea autorului, normele contestate îngrădesc și dreptul la învățătură, statuat de art. 35 din Constituție. 2. Argumentele autorităţilor

În opinia sa scrisă, Parlamentul menționează că deținerea de către militarul angajat prin contract a unei alte cetățenii decât a Republicii Moldova poate trezi dubii referitor la loialitatea acestuia față de țară. Astfel, Parlamentul a considerat necesară instituirea restricției multiplei cetățenii pentru militarii prin contract, întru asigurarea loialității acestora față de stat și pentru excluderea conflictelor de interese, ce ar putea apărea în cadrul exercitării de către acești cetățeni a obligațiilor lor profesionale.

În același timp, Parlamentul consideră că normele contestate nu încalcă dreptul la muncă, or, statul oferă cetățenilor săi dreptul de a alege între încadrarea în serviciul militar prin contract sau accederea la o altă muncă.

Totodată, Parlamentul a susținut că normele contestate nu încalcă dreptul la învățătură, deoarece Constituția permite instituțiilor de învățământ superior să aprobe norme proprii și să-și stabilească programele de învățământ.

Potrivit Guvernului, restricția deținerii de către militarii prin contract a mai multor cetățenii este condiționată de scopul asigurării securității naționale.

De asemenea, cu privire la principiul nediscriminării, invocat de autorul sesizării, Guvernul a menționat că raporturile de muncă ale unor persoane ce dețin funcții publice sau au statut de demnitate publică nu sunt similare cu raporturile de muncă ale militarilor care au îndatoriri specifice serviciului militar.

În concluzie, Guvernul a susținut că normele contestate urmăresc un scop legitim și sunt necesare într-o societate democratică, fiind în concordanță cu Constituția și cu Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instituția prezidențială nu a prezentat Curții opinia sa. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale

Curtea menționează că cetăţenia desemnează legătura juridică între persoană şi stat. Calitatea de cetăţean impune devotament şi fidelitate faţă de interesele poporului, precum şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor înscrise în Constituţie şi alte legi.

Curtea reține că instituția cetăţeniei îşi găseşte reglementarea juridică în Constituție și actele legislative subsecvente, în actele internaționale, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului și Convenţia europeană cu privire la cetăţenie.

Curtea menționează că Republica Moldova a ratificat Convenția europeană cu privire la cetățenie (CEC) în 1999, fără a formula rezerve în privința interdicției multiplei cetățenii. În acest sens, unul din principiile fundamentale ale dreptului internaţional este că statele sunt obligate să exercite cu bună credinţă tratatele internaţionale la care sunt parte.

Art. 17 din Convenția europeană cu privire la cetățenie instituie obligația Republicii Moldova de a asigura ca cetăţenii săi care posedă și alte cetăţenii să beneficieze de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova.

În corespundere cu prevederile internaționale, art.25 din Legea cu privire la cetăţenie a Republicii Moldova prevede că cetăţenii moldoveni care posedă şi cetăţenia altui stat beneficiază de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova.

În cauza Tănase contra Moldovei , Curtea Europeană a constatat încălcarea prevederilor convenționale de către autoritățile Republicii Moldova, prin adoptarea Legii nr. 273-XVI din 7 decembrie 2007, și anume încălcarea dreptului reclamantului de a fi ales în Parlament, drept garantat de articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Dispozițiile legii impuneau restricții la ocuparea unor funcții publice pentru persoanele care dețineau și cetățenia unui alt stat, decât a Republicii Moldova.

În această cauză, Curtea Europeană a considerat că existau alte mijloace de a proteja legile, instituţiile şi securitatea naţională ale Republicii Moldova.

De asemenea, Curtea Europeană a menționat că statul trebuia să țină cont de instrumentele și rapoartele internaționale relevante, în special de cele ale organismelor Consiliului Europei, în interpretarea garanțiilor convenționale și stabilirea unui consens general. Curtea Europeană a observat că atât Comisia împotriva Rasismului şi Intoleranţei, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Comitetul pentru monitorizarea respectării obligaţiilor, cât și Comisia de la Veneția au fost unanime în criticile lor asupra ingerinței.

Având în vedere concluziile Curţii Europene în cauza Tănase contra Moldovei, Curtea Constituțională a adoptat Hotărârea nr. 31 din 11 decembrie 2014 privind revizuirea Hotărârii Curții Constituționale din 26 mai 2009, prin care a declarat neconstituționale prevederile Legii nr.273-XVI din 7 decembrie 2007, care interziceau ocuparea funcțiilor publice de către cetățenii Republicii Moldova care dețin și o altă cetățenie. 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea constată că art. 28 alin. (6) lit. e) și art. 35 alin. (3) lit. g) din Legea cu privire la statutul militarilor stabilesc interdicția deținerii mai multor cetățenii pentru militarii prin contract, fapt care deosebește condițiile de angajare a militarilor de cele ale altor categorii de persoane care dețin unele funcții publice și au dreptul să dețină mai multe cetățenii.

De asemenea, Curtea observă că, în sensul Legii cu privire la statutul militarilor, studenții instituțiilor de învățământ militar superior au statut de militari prin contract.

Potrivit art. 16 din Constituție, toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

Curtea reamintește că în jurisprudența sa constantă a statuat că orice diferenţă de tratament nu implică în mod automat o încălcare a articolului 16 din Constituţie. Pentru a stabili încălcarea articolului 16 din Constituţie trebuie să se constate faptul că persoanele aflate în situaţii similare sau comparabile beneficiază de tratament preferenţial şi că această distincţie este discriminatorie (Hotărârea nr.27 din 20 decembrie 2011).

Totodată, o distincţie este considerată discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă , adică, dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Statul dispune de o anumită marjă de apreciere pentru a justifica un tratament diferit în situaţii analoge. Domeniul de aplicare al marjei de apreciere variază în funcţie de circumstanţe şi de context, dar Curţii Constituţionale îi revine misiunea de a aprecia în cele din urmă respectarea exigenţelor Constituţiei.

Curtea reţine că prezenta cauză se situează în contextul forţelor armate, care este un domeniu ce se află în strânsă legătură cu securitatea statului şi, prin urmare, esenţial pentru interesele vitale ale statului.

Curtea Europeană a stabilit că statele se bucură de o largă marjă de apreciere în domeniul securităţii naţionale, în general, şi al forţelor armate, în special ( Smith și Grady v. Regatul Unit și Lustig-Prean și Beckett v. Regatul Unit ).

În jurisprudența Curții Europene s-a menționat că, prin îmbrăţişarea carierei militare, membrii forţelor armate se supun de bună voie unui sistem de disciplină militară şi unor limitări ale drepturilor şi libertăţilor pe care acest sistem le implic ă ( Kalac v. Turcia din 1 iulie 1997 şi Larissis şi alţii v. Grecia din 24 februarie 1998 ).

Totodată, aceste restricţii sunt acceptabile numai în cazul în care există o ameninţare reală pentru eficienţa operaţională a forţelor armate, iar afirmaţiile cu privire la existenţa acestui risc trebuie să fie „ susţinute de exemple" ( Smith și Grady v. Regatul Unit și Lustig-Prean și Beckett v. Regatul Unit din 27 septembrie 1999 ).

Curtea acceptă argumentele autorităților că militarii prin contract au obligația de loialitate față de stat în scopul asigurării securității naționale și a capacității de apărare a țării. În același timp, Curtea constată că prin această restricție se instituie o prezumție absolută de rea-credință și lipsă de fidelitate față de stat.

Curtea subliniază că obligația militarilor de a fi loiali statului este consfințită de prevederile constituționale.

Astfel, potrivit articolului 56 alin. (1) din Constituție, devotamentul față de țară este sacru . Curtea reține că devotamentul față de țară este o îndatorire care, prin semnificație și importanță, reprezintă fundamentul celorlalte îndatoriri constituționale, întrucât exprimă obligația esențială ce rezultă din raportul de cetățenie . Astfel, între cetățean și stat se naște o legătură durabilă, însoțită de responsabilități reciproce.

La fel, articolul 56 alin. (2) din Constituție stabilește că: „Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în cazurile prevăzute de lege, depun jurământul cerut de ea."

Curtea menționează ca rațiunea normei constituționale rezidă în faptul că funcțiile respective și calitatea de militar presupun, în cadrul îndeplinirii lor, drepturi și obligații ale puterii, care, după caz, se aduc la îndeplinire prin forța de constrângere a statului. Pentru categoriile respective de cetățeni, îndeplinirea obligațiilor ce le revin în cadrul autorităților publice din care fac parte trebuie să fie făcută cu credință, devotament sacru și prezumat a priori.

Totodată, Curtea reține că devotamentul față de țară al militarilor este asigurat și prin jurământul depus. Jurământul militar, dat față de Republica Moldova, reprezintă asumarea responsabilității pentru respectarea legilor și regulamentelor militare. Curtea subliniază că depunerea jurământului nu este o simplă formalitate .

Curtea reține că încălcarea îndatoririi constituționale și legale atrage după sine răspunderea juridică.

Astfel, militarul poate fi tras la răspundere pentru trădare de patrie (art. 337 din Codul penal), divulgarea secretului de stat (art. 344 din Codul penal), predarea de bună voie în prizonierat (articolul 387 din Codul penal), părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma (articolul 386 din Codul penal) etc.

Totodată, Curtea constată că în timp ce respectiva interdicție este instituită doar pentru militarii prin contract, militarii în termen pot deține și cetățenia altui stat, ambele categorii având obligații de loialitate față de țară. La fel, nu se poate afirma că ministrul apărării, Președintele Republicii Moldova, care este comandantul suprem al Forțelor Armate, și alte persoane, a căror activitate este legată de apărarea patriei și care pot deține și cetățenia altui stat, nu au obligații similare.

Concluzionând cele expuse, Curtea reține că o astfel de restricţie, impusă unui grup de persoane fără o justificare obiectivă, depăşeşte domeniul de aplicare al unei marje acceptabile de apreciere a statului, afectează dreptul la muncă și la studii, contrar articolelor 16, 35 şi 43 din Constituţie. Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE: 1. Se admite sesizarea Avocatului poporului Mihail Cotorobai pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor, prin care se instituie interdicția deținerii multiplei cetățenii de către militarii prin contract. 2. Se declară neconstituționale: - litera e) a alineatului (6) din articolul 28; - litera g) a alineatului (3) din articolul 35; - alineatul (2) din articolul 38 din Legea nr. 162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova . Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 31 ianuarie 2017 HCC nr. 3 Dosarul nr. 126a/2016