Decizia nr. 5/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de competență de la Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 571/27.03.2023), reclamanta A. a chemat în judecată Ministerul Justiției, formulând plângere împotriva refuzului acestuia de a emite ordinul de salarizare conform solicitării din data de 09.06.2022.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare având în vedere Decizia nr. 268 din 22.04.2008 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă, lămurită prin încheierea nr. 15 din data de 26.02.2020 a Curții de Apel Suceava, și sentința nr. 1456 din 14.10.2020 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 698 din 05.10.2021 a Curții de Apel Iași prin care să se stabilească indemnizația brută lunară, cu valorificarea: - coeficientului de multiplicare 19 pentru perioada 12.11.2009 - 24.12.2019 (data eliberării din funcție prin pensionare), coeficient de multiplicare prevăzut la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G.

nr. 27/2006; - valorii de referință sectorială de 605,225 RON pentru perioada 01.02.2017-24.12.2019. Începând cu data eliberării din funcție prin pensionare 24.12.2019, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului/dispoziției, prin care să transmită Tribunalului Iași obligația de a înainta Casei Naționale de Pensii Publice - Casei Județene de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizației de încadrare prin valorificarea coeficientului de multiplicare 19 și a valorii de referință sectorială de 605,225 RON.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 241/2023 din 2 octombrie 2023, Curtea de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Înaltei Curți de Casație și Justiție față de capătul de cerere având ca obiect emiterea ordinului/dispoziției prin care să transmită Tribunalului Iași obligația de a înainta către CNPP - Casa Județeană de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție; a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să emită pentru reclamantă ordine de salarizare prin care să se stabilească indemnizația brută lunară cu valorificarea coeficientului de multiplicare 19 prevăzut la nr. crt.

6-13 de la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 având în vedere Decizia nr. 268 din 22.04.2008 a Curții de Apel Iași pronunțată în dosar nr. x/2007, lămurită prin încheierea nr. 15 din 26.02.2020 a Curții de Apel Suceava, pentru perioada 12.11.2009 - 24.12.2019, precum și a valorii de referință sectorială de 605,225 RON având în vedere sentința civilă nr. 1456 din 14.10.2020 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 698 din 05.10.2021, pentru perioada 01.02.2017 - 24.12.2019. Totodată, a respins cererea având ca obiect emiterea ordinului/dispoziției prin care să transmită Tribunalului Iași obligația de a înainta către CNPP - Casa Județeană de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin prin care să se dispună drepturile salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON, pentru perioada 01.02.2007 - 24.12.2019, și prin raportare la coeficientul de multiplicare, pentru perioada 12.11.2009-24.12.2019. 3.1.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin prin care să se dispună drepturile salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON, pentru perioada 01.02.2017 -24.12.2019, instanța de fond ar fi trebuit să respingă acest capăt de cerere, ca neîntemeiat, având în vedere următoarele aspecte: Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 959/1/12.04.2023, cu privire la drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor, care se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 Iei, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale ordinului respectiv.

Emiterea acestui ordin a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în considerarea celor stabilite pe cale judecătorească. Așadar, ordinul în discuție nu a privit recunoașterea dreptului la stabilirea salarizării în raport cu valoarea de referință sectorială 605,225, acest aspect fiind stabilit anterior prin hotărâri judecătorești, ori, după caz, prin act administrativ (Ordinul ministrului Justiției nr. 6245/C din 30.12.2021) - și nici nu vizează acoperirea, cu încălcarea efectelor prescripției dreptului material la acțiune, a perioadelor nerecunoscute prin hotărâri judecătorești ori prin act administrativ.

Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 asigură doar cadrul juridic necesar stabilirii de către ordonatorii secundari de credite, pentru fiecare judecător în parte, în raport cu situația individuală a acestora, a drepturilor ce li se cuvin, pentru perioada în care aveau recunoscut în patrimoniu dreptul la salarizarea prin raportare la VRS de 605.225 RON și data emiterii ordinului, precum și a drepturilor salariale ce li se cuvin pentru viitor, fără a fi afectate de aplicarea acestor dispoziții.

Menționarea expresă în cuprinsul art. 1 din Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 a datelor de la care se cuvine VRS 605,225 RON unei persoane determinate din categoria profesională prevăzută de ordin, este incompatibilă cu natura juridică a acestui ordin, aceea de ordin-cadru, prin care se face o recunoaștere de ordin general a dreptului judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii de a fi salarizați prin raportare la o VRS de 605,22 RON, fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. În temeiul Ordinului nr. 959/1/2023 și luând act de faptul că eliminarea inechităților în domeniul salarizării magistraților și acordării pensiilor de serviciu a fost inclusă ca obiectiv specific al Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025, aprobată prin H.G.

nr. 436/2022, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 977/I/2023, prin care a stabilit că, începând cu data de 01.04.2023. judecătorii din circumscripția Curții de Apel Iași beneficiază de drepturile salariale stabilite în Anexa parte integrantă a acestui ordin. Acest din urmă ordin dispune doar pentru viitor, având drept scop punerea imediată în executare a modului de salarizare stabilit la nivel general prin ordinul-cadru nr. 959/I/2023, la nivelul fiecărui judecător în parte.

La data de 27.09.2023, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, prin care a stabilit la art. 1, următoarele: "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 202, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat- 30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare ". Totodată, la art. 2 alin. (1) din ordinul amintit mai sus, se precizează faptul că "Ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale conform art. 1 se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2734/1/27.09.2023, în baza documentației transmise de curțile de apel", iar la alin. (2) al art. 2 din același ordin se menționează că "în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordinului amintit mai sus, curțile de apel înaintează înaltei Curți de Casație și Justiție documentația,

care va constitui anexă la ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale ale judecătorilor din circumscripția curții de apel". Pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2023 drepturile salariale aferente unei VRS de 605,22 RON fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vor fi stabilite tot prin ordine individuale, în raport cu datele transmise de fiecare curte de apel în parte, procedura emiterii lor fiind în curs de desfășurare. La emiterea acestor ordine, președintele ÎCCJ este obligat să țină cont de considerentele Deciziei nr. 49/2018, pronunțată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în M.Of.

nr. 838/2018), conform cărora la stabilirea drepturilor salariale este avut în vedere "nivelul maxim de salarizare la nivelul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, care au același scop, îndeplinesc aceleași funcții și atribuții și se situează la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar (paragraful 123). În atare situație, anterior datei de 30 decembrie 2021 (data emiterii Ordinului ministrului Justiției nr. 6245/C din 30.12.2021), dacă se invocă o hotărâre judecătorească prin care ordonatorul principal de credite a fost obligat la stabilirea indemnizației de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de VRS 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, perioada pentru care se vor acorda retroactiv drepturile salariale neplafonate, va fi stabilită în funcție de situația particulară a fiecărui judecător.

Or, așa cum a arătat deja, acordarea pentru trecut a acestor drepturi se va face prin alte ordine (neemise încă, dar care urmează să fie emise) și care nu pot fi atacate aprioric în prezenta cauză. 3.2.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin prin care să se dispună drepturile salariale prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000, pentru perioada 12.11.2009 - 24.12.2019, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să se dispună stabilirea indemnizației de încadrarea prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000 în considerarea unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de drept comun în materia dreptului muncii, prin care s-a soluționat un litigiu vizând recunoașterea stării de discriminare si repararea prejudiciului produs, prin plata diferentelor salariale dintre suma plătită și suma ce ar fi trebui să îi fie plătită prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G.

nr. 27/2006). Astfel, aceste drepturi au fost recunoscute reclamantei strict sub forma unor despăgubiri pentru starea de discriminare pe care aceasta a invocat-o în raport cu procurorii DNA și DIICOT. Cu alte cuvinte, aceste despăgubiri au natura juridică reglementată de dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, astfel încât acestea nu pot fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară, decât cu modificarea nepermisă a regimului lor juridic. S-a invocat încălcarea dispozițiilor din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv, art. 1 alin. (3), art. 44, precum și art. 8 din cap. VIII secțiunea a 2-a din anexa nr. V, arătându-se că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, drepturile salariale sunt exclusiv cele prevăzute de această lege, iar indemnizația se stabilește potrivit grilei legale.

4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

În mod greșit susține pârâtul că nu poate pretinde valoarea de referință sectorială de 605.225 RON, întrucât "Ordinul nr. 959 din 12.04.2023 nu a privit recunoașterea dreptului la stabilirea salarizării în raport cu valoarea de referință sectorială 605,225 RON, acest aspect fiind stabilit anterior prin hotărâri judecătorești, ori după caz prin act administrativ (Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C din 30.12.2021, și nici nu vizează acoperirea, cu încălcarea efectelor prescripției dreptului material la acțiunea perioadelor nerecunoscute prin hotărâri judecătorești". Pârâta refuză să observe că hotărârea judecătorească ce vizează valoarea de referință sectorială se referă exclusiv la intervalul celor 3 ani anterior promovării acțiunii, dar mai exact perioada 01.02.2017-24.12.2019.

De asemenea, pârâta nu face nici o referire la sentința civilă nr. 1456 din 14.10.2020 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2020 definitivă, care i-a recunoscut acest drept. A mai arătat intimata-reclamantă că potrivit legilor de salarizare a magistraților, astfel cum acestea s-au succedat în timp, indemnizația de încadrare a judecătorilor este rezultatul valorii de referință sectorială înmulțită cu coeficientul de multiplicare specific nivelului instanței la care aceștia funcționează și funcției pe care o ocupă. Așadar, valoarea de referință sectorială si coeficientul de multiplicare reprezintă cele două componente de constituire ale indemnizației de încadrare.

A invocat Decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând că argumentele prezentate de instanța supremă în această decizie sunt aplicabile - prin similitudinea problemei de drept - și speței de față, întrucât acestea vizează situația în care drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile până la data de 31.12.2009 se includ in sintagma de "indemnizație avută". Așadar, hotărârile irevocabile prin care s-a recunoscut unor judecători dreptul la plata indemnizației de încadrare stabilita prin raportare la coeficientul de multiplicare pentru procurorii din cadrul DNA și D.I.I.C.O.T. precum și cele cu valoarea de referință sectorială 605.225 RON trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv și permanent, lună de lună.

Intimata a făcut trimitere și la statuările ÎCCJ prin Decizia nr. 7/2019, pronunțată în recurs în interesul legii: "În interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire, a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007.

au fost si rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării in vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.", apreciind că se impune, prin analogie, aplicarea acelorași principii de interpretare a legii ubi eadem ratio, ibi idem jus și în cauza pendinte. Judecătorii, care sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătorești pronunțate în anii 2008-2009 (cum este și cea unde este titulară), au constituit elementul comparator pentru admiterea acțiunilor de obligare la emitere ordin cu valorificarea coeficienților de multiplicare majorați, prevăzuți de crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006). Prin urmare, este lipsit de logică juridică ca exact judecătorii care dețin hotărâri judecătorești prin care li se recunoaște dreptul la o indemnizație cu valorificarea coeficienților majorați, să le fie ignorat dreptul de a li se emite și act administrativ corelativ hotărârilor judecătorești.

De asemenea, a precizat intimata că discriminarea continuă să existe prin raportare la nivelul indemnizației de bază a procurorilor DNA, DNCOT, conform art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 până la 01.01.2023. Totodată, în ceea ce privește obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație șj Justiție să emită ordinul prin care să se dispună drepturile salariate prin raportare la coeficientul de 19 pentru perioada 12.11.2009-24.12.2019, pârâta a susținut doar că aceste drepturi au fost recunoscute sub forma unor despăgubiri. Ori, aceste drepturi câștigate au fost și rămân incluse în salariu, astfel cum a stabilit instanța cu putere de lucru judecat prin lămurirea dată dispozitivului Deciziei nr 268 din 22.04.2008 a Curții de Apel Iași.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente: Preliminar, Înalta Curte arată că motivele de recurs urmează a fi analizate strict din perspectiva a ceea ce prima instanță a dispus prin hotărârea recurată, respectiv obligarea pârâtei la emiterea în favoarea reclamantei a ordinelor de salarizare prin care să se stabilească indemnizația brută lunară cu valorificarea coeficientului de multiplicare 19 prevăzut la nr. crt.

6-13 de la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 având în vedere Decizia nr. 268 din 22.04.2008 a Curții de Apel Iași pronunțată în dosar nr. x/2007, lămurită prin încheierea nr. 15 din 26.02.2020 a Curții de Apel Suceava, pentru perioada 12.11.2009 - 24.12.2019, precum și a VRS 605,225 RON având în vedere sentința civilă nr. 1456 din 14.10.2020 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 698 din 05.10.2021, pentru perioada 01.02.2017 - 24.12.2019, Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"; totodată, potrivit art. 483 C. proc.

civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.]. Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

Motivul de casare/nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Procedând la examinarea criticilor aduse de recurenta-pârâtă soluției primei instanțe din perspectiva îndreptățirii intimatei-reclamante la stabilirea indemnizației de încadrare raportat la coeficientul de multiplicare 19,000, instanța de control judiciar reține Decizia nr. 4 din 11.03.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin decizia nr. 4/2024 s-a stabilit că "Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri.

Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte". [s.n.] În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 4/2024, apreciate a fi relevante pentru calificarea naturii juridice a diferențelor salariale rezultate din utilizarea coeficientului de multiplicare 19,000, acordate prin hotărâri judecătorești: "76. Reamintind că limitele învestirii cu prezentul recurs în interesul legii se referă exclusiv la componenta variabilă reprezentată de coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. crt.

6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar nu și la componenta fixă constând în valoarea de referință sectorială, se cuvine a sublinia că jurisprudența instanței supreme a lămurit distincția esențială dintre elementele componente prin intermediul cărora se determină indemnizațiile de încadrare ale magistraților, reglementate de legislația anterioară de salarizare.

77. Astfel, valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", în timp ce coeficienții de multiplicare constituie elementul component în funcție de care se realizează diferențierea veniturilor judecătorilor și procurorilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului la care își desfășoară activitatea ori în considerarea funcției pe care o ocupă.

78. Prin urmare, dacă nivelul valorii de referință sectorială este același, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și indiferent de funcția ocupată, coeficienții de multiplicare sunt diferiți și reprezintă reperul care asigură dezideratul diferențierii veniturilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului și a funcției ocupate, având o aplicabilitate restrânsă numai la anumiți destinatari ai legii.

79. Această distincție între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referință sectorială și elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienții de multiplicare a fost reținută, cu putere obligatorie, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 și 81) și Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 și 82). (...) 82. Așadar, distincția dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată.

Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale. 83. În schimb, coeficienții de multiplicare constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferențiere a veniturilor în raport de nivelul instanței sau al parchetului și de funcția ocupată. Prin respectarea acestor coeficienți prevăzuți de legiuitor se asigură premisa respectării principiului ierarhizării, pe verticală și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate.

De aceea, în măsura în care se pune problema plafonării indemnizațiilor de încadrare ale magistraților, singurul element component care ar putea fi vizat de această limitare nu poate fi decât cel variabil.

(...) 94… , întrucât instanțele nu se pot substitui legiuitorului și nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudențială, pe care legea nu le prevede, putând exclusiv să dispună repararea unui prejudiciu creat printr-un tratament discriminator, inclusiv sub forma unei despăgubiri periodice, rezultă că aceste drepturi bănești, recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectivele hotărâri judecătorești nu au fost de natură a modifica/completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acești coeficienți, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială.

95. Reținând așadar că despăgubirile echivalente drepturilor salariale rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acordate prin hotărâri judecătorești definitive, nu au fost de natură a schimba cadrul legal de determinare a cuantumului indemnizației de încadrare, instanța supremă constată, totuși, că aceste despăgubiri au fost determinate și acordate prin raportare la norme legale, respectiv, la dispozițiile ce reglementează coeficienții de multiplicare prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru o anumită categorie de magistrați (procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), valoarea acestor despăgubiri fiind așadar circumscrisă unor prevederi legale aplicabile drepturilor salariale". Față de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc.

civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecată este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că este nelegală soluția primei instanțe, care a valorificat argumentele intimatei-reclamante, obligând autoritatea pârâtă la emiterea ordinului de încadrare luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000, conform hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2007, reținând că hotărârea judecătorească de care s-a prevalat reclamanta a intrat în puterea lucrului judecat. Or, după cum rezultă din decizia interpretativă pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, hotărârea judecătorească de care se prevalează reclamanta nu dă naștere decât unui drept la despăgubiri.

Dacă nivelul valorii de referință sectorială este același, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează persoana interesată și indiferent de funcția ocupată, coeficienții de multiplicare sunt diferiți și reprezintă reperul care asigură dezideratul diferențierii veniturilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului și a funcției ocupate, având o aplicabilitate restrânsă numai la anumiți destinatari ai legii; de asemenea, coeficienții de multiplicare constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferențiere a veniturilor în raport de nivelul instanței sau al parchetului și de funcția ocupată.

Prin respectarea acestor coeficienți prevăzuți de legiuitor se asigură premisa respectării principiului ierarhizării, pe verticală și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate. De aceea, în măsura în care se pune problema plafonării indemnizațiilor de încadrare ale magistraților, singurul element component care ar putea fi vizat de această limitare nu poate fi decât cel variabil. Ca urmare a caracterului obligatoriu al acestei decizii, Înalta Curte constată că se confirmă criticile de fond ale părții recurente-pârâte, caracterul întemeiat al acestora fiind confirmat de dezlegările date prin Decizia nr. 4 din 11.03.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

În privința criticilor pârâtei referitoare la soluția primei instanțe de obligare la emiterea ordinului de salarizare prin raportare la VRS 605,225 RON pentru perioada 01.02.2017 - 24.12.2019, Înalta Curte constată netemeinicia acestora.

În cauză, în ceea ce privește data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, instanța de control judiciar constată că intimata - reclamantă se prevalează de sentința civilă nr. 1456 din 14.10.2020 a Tribunalului Iași - secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 698 din 05.10.2021 a Curții de Apel Iași - secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a recunoscut, îndreptățirea acesteia la recalcularea indemnizației de încadrare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, aferentă perioadei 01.02.2017 - 24.12.2019 și, respectiv, plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite, recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, și drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi, calculată de la data scadenței și până la data plății efective.

În aceste condiții, când reclamanta se prevalează de o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, se impune acordarea drepturilor începând cu data stabilită prin această hotărâre și, implicit, respingerea apărărilor formulate de recurentă, întrucât reclamantei i-a fost deja recunoscut dreptul la recalcularea indemnizației de încadrare în raport de această valoare sectorială de referință, neexistând astfel niciun temei juridic suficient pentru ca pârâta să ignore opozabilitatea acesteia. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că se impune obligarea ÎCCJ la emiterea ordinului de recalculare a indemnizației de încadrare a reclamantei aferentă perioadei 01.02.2017 - 24.12.2019 la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON.

Față de cele arătate în precedent, observând art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de control judiciar va admite recursul declarat, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea la emiterea ordinului care să stabilească indemnizația de încadrare cu valorificarea coeficientul DIICOT, ca nefondat, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 241/2023 din 2 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și, rejudecând: Respinge capătul de cerere privind obligarea la emiterea ordinului care să stabilească indemnizația de încadrare cu valorificarea coeficientul DIICOT, ca nefondat. Menține în rest sentința recurată. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 ianuarie 2025.