Decizie nr. 9 din 05.01.2018

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 61 alin. (2) din Legea nr. 135-XVI din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată, ridicată de către Maxim Masiutin, parte în dosarul nr. 2a-2584/17, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Excepția de neconstituționalitate a fost depusă la Curtea Constituțională la 28 decembrie 2017 de către completul de judecată (Angela Bostan, Veronica Negru, Anatol Pahopol) din cadrul Curții de Apel Chișinău, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.

La 24 mai 2017, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a pronunțat o hotărâre prin care a respins cererea de chemare în judecată depusă de Maxim Masiutin împotriva lui Ștefan Tanurcov, intervenient accesoriu Societatea cu răspundere limitată „Ritlabs", privind anularea hotărârilor adunării generale a asociaților.

Hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 24 mai 2017 a fost atacată la Curtea de Apel Chișinău.

La 21 noiembrie 2017, în ședința de judecată, Maxim Masiutin a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate a articolului 61 alin.(2) din Legea nr. 135-XVI din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2017 s-a dispus ridicarea excepției de neconstituționalitate și remiterea sesizării Curții Constituționale pentru soluționare.

Prevederile relevante ale Constituției (republicată în M.O., 2016, nr. 78, art. 140) sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 135-XVI din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată (M.O., 2007, nr. 127-130, art.548) sunt următoarele:

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține că prevederile contestate, care condiționează dreptul de a ataca în instanță hotărârea adunării generale a asociaților doar în cazul în care asociatul nu a luat parte la adunarea generală sau în cazul în care a votat contra hotărârii contestate și a solicitat introducerea mențiunii respective în procesul-verbal al ședinței, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 20 privind accesul liber la justiție.

De asemenea, în motivarea excepției autorul invocă prevederile art. 57 alin. (3) din Legea cu privire la societățile cu răspundere limitată, care instituie restricția asociaților de a participa la vot. Astfel, se susține că asociatul care este lipsit de dreptul la vot este lipsit și de dreptul de a contesta hotărârea adunării generale a asociaților.

Potrivit autorului excepției, prevederile legale contestate sunt contrare dispozițiilor articolelor 20 și 26 alin. (2) din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în speță a Legii nr. 135-XVI din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, fiind ridicată de către Maxim Masiutin, parte în dosarul nr. 2a-2584/17, pendinte la Curtea de Apel Chișinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Curtea reiterează că prerogativa de a soluționa excepțiile de neconstituționalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit.g) din Constituție, presupune stabilirea corelației dintre normele contestate și textul Constituției, ținând cont de principiul supremației acesteia și de pertinența prevederilor contestate pentru soluționarea litigiului principal în instanțele de judecată.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 61 alin. (2) din Legea privind societățile cu răspundere limitată, care au următorul conținut:

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile contestate sunt contrare articolelor 20 și 26 alin. (2) din Constituție, care consacră accesul liber la justiție și dreptul la apărare.

Examinând prevederile art. 61 alin. (2) din Legea privind societățile cu răspundere limitată, Curtea reține că reglementarea dreptului asociaților, care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al ședinței, de a ataca în justiție hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv în sine nu poate aduce atingere articolului 20 din Constituție.

În același timp, Curtea reține că, deși autorul excepției pretinde neconstituționalitatea art. 61 alin. (2) din Legea privind societățile cu răspundere limitată, în esență, acesta invocă nereglementarea de către legiuitor a dreptului de a contesta hotărârea adunării generale și de către alți asociați.

Curtea menționează că invocarea unei astfel de excepții de neconstituționalitate nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate.

Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale art. 26 alin.(2), ce consacră dreptul la apărare, Curtea constată lipsa argumentelor pertinente care ar justifica existența unei legături de cauzalitate între dispozițiile contestate și norma constituțională invocată. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condițiile în care, prin prisma articolului 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și articolului 39 din Codul jurisdicției constituționale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul și împrejurările pe care subiectul își întemeiază cerințele.

Așadar, în temeiul celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.