Decizie nr. 72 din 29.06.2020

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecători din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ de la Curtea de Apel Chișinău (doamnele Ana Panov, Ina Dutca și domnul Ion Țurcan), în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe 11 august 2017, S.R.L. „Avinion Com” a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva S.R.L. „Alepa-Bas”, intervenienți accesorii fiind S.R.L. „Ostalagro”, S.R.L. „Mavel-Mond” și S.R.L. „Agro-Mondial” în vederea dizolvării și lichidării societății S.R.L. „Alepa-Bas”.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 18 iulie 2019 acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe 2 august 2019, S.R.L. „Avinion Com” a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

În procesul examinării cererii de apel, dl avocat Igor Selchin a ridicat, în interesele S.R.L. „Avinion Com”, excepția de neconstituționalitate a articolului 81 alin. (2) din Legea nr. 135 din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată.

Prin Încheierea din 4 februarie 2020, Curtea de Apel Chișinău a admis ridicarea excepției și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Legii nr. 135 din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată sunt următoarele:

Autorul sesizării susține că textul „dizolvarea și lichidarea societății pot fi cerute în cazul în care este imposibilă răscumpărarea sau separarea părții sociale” conținut în articolul 81 alin. (2) din Legea cu privire la societățile cu răspundere limitată este contrar articolelor 16, 46 și 54 din Constituție.

De asemenea, autorul sesizării a invocat eventuale contradicții dintre dispozițiile Legii cu privire la societățile cu răspundere și cele ale Codului civil în domeniul dizolvării și lichidării persoanelor juridice, precum și reglementările inechitabile care permit încălcarea și ignorarea drepturilor asociaților minoritari, inclusiv prin lipsirea de profitul repartizat.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii privind societățile cu răspundere limitată, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate ridicată de S.RL. „Avinion Com”, parte în dosarul nr. 2ac-771/19, pendinte la Curtea de Apel Chișinău, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile articolului 81 alin. (2) din Legea nr. 135 din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată,

Curtea observă că normele contestate nu au mai făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea reține că, deși autorul sesizării a invocat incidența articolelor

Astfel, Curtea menționează că excepția de neconstituționalitate prezintă o structură cu trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității (prevederea legală), textul de referință pretins a fi încălcat (prevederea constituțională) și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate dintre cele două texte, adică motivarea neconstituționalității textului criticat

Dacă ar proceda la examinarea sesizării formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituțională s-ar substitui autorului ei în invocarea argumentelor de neconstituționalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu. Acest tip de control este inadmisibil în condițiile în care, prin prisma articolului 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și articolului 39 din Codul jurisdicției constituționale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul și împrejurările pe care subiectul își întemeiază cerințele, să expună normele legale și argumentele care justifică faptul că prevederea contestată contravine Constituției, precum și legătura cauzală directă între norma contestată și argumentele invocate (

; DCC nr. 15 din 10 februarie 2020, § 17; DCC nr. 68 din 15 iunie 2020, § 23).

În situații similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea,

De asemenea, Curtea observă că, sub aparența unor critici a prevederilor contestate, autorul excepției își exprimă, de fapt, dezacordul cu eventualele contradicții dintre dispozițiile Legii cu privire la societățile cu răspundere limitată și ale Codului civil în domeniul dizolvării și lichidării persoanelor juridice, precum și cu pretinsele reglementări inechitabile care permit încălcarea și ignorarea drepturilor asociaților minoritari, inclusiv prin lipsirea de profitul deja repartizat între asociați.

Curtea nu poate reține critica autorului sesizării potrivit căreia dispozițiile contestate sunt în contradicție cu alte acte normative infraconstituționale. În acest sens, Curtea reiterează că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, dar nu raportarea la alte norme infraconstituționale sau compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 40 din 21 decembrie 2017, § 29, DCC nr. 139 din 12 decembrie 2019, § 25). Astfel, o pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme legale infraconstituționale cuprinse în acte normative distincte nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și aplicare a legii, a cărei rezolvare revine instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 91 din 19 septembrie 2019, § 19; DCC nr. 106 din 7 octombrie 2019, § 25; DCC nr. 24 din 2 martie 2020, § 24). De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că rolul decizional conferit instanțelor de judecată urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (

Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.