2ra-1050/24 — Încasarea datoriei

La 17 decembrie 2019, SRL „Larsan-Nor” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Tetra-H Prim” și Svetlanei Nani privind încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a indicat că la data de 23 octombrie 2018 între S.R.L. „Larsan-Nor” în calitate de Vânzător și S.R.L. „Tetra-H Prim” în calitate de Cumpărător a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 54, în conformitate cu care în favoarea S.R.L. „Tetra-H Prim” i-au fost livrați 21 000 pui de una zi broiler. Totuși, suma restantă în mărime de 96344 lei nu a fost achitată.

De asemenea, a indicat că în conformitate cu contractul de fidejusiune nr. 55 din 23 octombrie 2018, încheiat între SRL „Larsan-Nor” în calitate de creditor și persoana fizică Svetlana Nani în calitate de fidejusor, ultima și-a asumat obligația de a răspunde solidar pentru executarea de către SRL „Tetra-H Prim” a obligațiilor sale conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 54 din 23 octombrie 2018 față de SRL „Larsan-Nor”.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat: 4.1. Încasarea de la pîrîtul S.R.L. "Tetra-H Prim" și copârâtul Svetlana NANI în mod solidar, în favoarea reclamantului S.R.L. „Larsan-Nor" a sumei de 96 344 lei (nouăzeci și șase mii trei sute patruzeci și patru lei), cu titlul de datorie creată în urma neexecutării obligațiilor de plată față de S.R.L. ,,Larsan-Nor". 4.2. Încasarea de la pîrîtul S.R.L. "Tetra-H Prim" și copârâtul Svetlana NANI în mod solidar, în favoarea reclamantului S.R.L. „Larsan-Nor" a taxei de stat în mărime de 2890,32 lei (două mi opt sute nouăzeci mii lei, treizeci și doi bani), achitată la depunerea acțiunii.

Ulterior, la 5 decembrie 2022, SRL „Larsan-Nor” și-a concretizat pretențiile menținând doar pretențiile față de Svetlana Nani.

În motivarea deciziei instanța de apel a apreciat afirmațiile apelantului, referitor la validarea creanței în mărime de 96 344 lei conform tabelului definitiv al creanțelor creditorilor împotriva patrimoniului debitorului SRL „Tetra-H Prim” din 22.01.2020, deoarece nu a fost prezentat instanței tabelul definitiv al creanțelor creditorilor împotriva patrimoniului debitorului SRL ”Tetra-H prim”, nefiind prezentată nici-o dovadă a faptului că creanța SRL ”Larsan-Nor”, în mărime de 96344,00 lei ar fi fost validată de instanța de judecată.

La fel se apreciază critic afirmațiile apelantului precum că fidejusiunea instituită în privința lui Nani Svetlana ar fi încetat în temeiul art. 1170 alin. (2) din Codul Civil, deoarece potrivit pct. 5.1 al Contractului de vânzare-cumpărare pui de una zi (broiler) nr. 54 încheiat la 23 octombrie 2018 între S.R.L. ”Larsan-Nor” și S.R.L. ”Tetra H Prim”, Cumpărătorul s-a obligat să achite prețul total al partidei stabilite de comun acord timp de 303 zile calendaristice de la data livrării partidei respective, prin transferarea mijloacelor bănești la contul Vânzătorului. Astfel, conform Facturii fiscale nr. IM 0249013 din data de 24.10.2018, la data respectivă, S.R.L. ”Larsan-Nor” a livrat S.R.L. ”Tetra H Prim” pui de o zi broiler în valoare totală de 166344,00 lei, iar conform actului de verificare a decontărilor reciproce, S.R.L. ”Tetra H Prim” a efectuat prima plată în baza Facturii fiscale nr. IM 0249013 abia la data de 16 iulie 2019, în sumă de 72000 lei (f.d.10). Prin urmare, din moment ce S.R.L. ”Tetra H Prim”, la data de 16 iulie 2019 a întreprins acțiuni din care a rezultat că recunoaște datoria și anume a achitat parțial datoria pe care o avea față de S.R.L. ”Larsan-Nor” în baza Contractului de vânzare-cumpărare pui de una zi (broiler) nr. 54 încheiat la 23 octombrie 2018 și a Facturii fiscale nr. IM 0249013 din 24.10.2018, termenul de un an instituit la art. 1170 alin. (2) din Codul Civil a început să curgă din nou de la data de 16 iulie 2019, iar acțiunea a fost depusă la 17 decembrie 2019.

Având în vedere cele menționate, instanța de apel nu poate reține argumentele apelantului, deoarece acesta interpretează eronat normele de drept și situația de fapt, iar soluția primei instanțe este rezultatul unei interpretări corecte a normelor de drept material, cu aprecierea juridică cuvenită a probelor în conformitate cu art.130 Codul de procedură civilă și respectării prevederilor art.121, art.122 Codul de procedură civilă.

Recurenta susține că a recepționat decizia contestată la 15 august 2024.

În motivarea recursului a invocat temeiul prevăzut la art. 432 alini. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.

În motivarea recursului a invocat că termenul fidejusiunii nu este determinat, considerând că sunt incidente prevederile art. 240 din Codul civil – actul juridic încheiat sub condiție rezolutorie. În susținerea acestei poziții a invocat deciziile Curții Supreme de Justiție în cauzele nr. 2ra-1081/14, 2ra-2512/15, 2ri- 233/17.

Astfel, recurenta susține că SRL „Larsan-Nor” a depus acțiunea împotriva fidejusorului Svetlana Nani la 17 decembrie 2019, ci nu în decursul unui an de la scadența obligațiilor garantate – 23 noiembrie 2018. Astfel, ar rezulta că fidejusiunea recurentei Nani Svetlana a încetat la data de 23 noiembrie 2019.

Svetlana Nani consideră că în raport cu recurenta Svetlana Nani nu există nicio creanță a intimatei SRL „Larsan-Nor”.

Termenul de la art. 1170 alin. (2) din Codul civil nu ar fi un termen de prescripție dar un termen de perimare, fiind un termen de existență a obligației accesorii în interiorul căruia fidejusorul rămâne obligat față de creditor.

Respectiv, prin expirarea termenului, prin prisma art. 1170, recurenta ar fi fost eliberată din calitatea de fidejusor.

Totodată, recurenta susține că creanța față de SRL „Tetra-H Prim” a fost validată în tabelul definitiv al creanțelor din 22 ianuarie 2020.

Recurenta indică în acest sens că validarea creanței intimatei a căpătat puterea lucrului judecată și urmează să-și revendice toate datoriile în cadrul procesului de insolvabilitate.

La 13 noiembrie 2024, SRL „Larsan-Nor”, a depus o referință la cererea de recurs prin care a solicitat declararea inadmisibilității recursului pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărâriisau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 433 alin. (1)-(2) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că doar faptul atestării scrisorii de expediere la actele dosarului nu este în sine o dovadă suficientă de comunicare corespunzătoare și eficientă a unui act de procedură, în absența oricăror probe confirmative de recepție (decizia nr. 2r-148/25, §32).

Din aceste considerațiuni, se consideră că recursul depus la 12 septembrie 2024 de către Svetlana Nani este depus în termen.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă.

În sensul art. 442 din Codul de procedură civilă, recursul se examinează în limitele invocate în recurs. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că același raționament se aplică și la verificarea admisibilității recursului prin prisma limitelor invocate în recurs. Or, caracterul vădit neîntemeiat al recursului nu poate fi determinat în baza altor argumente decât cele invocate în cererea de recurs.

Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Or, dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

În esență, recurenta își construiește recursul pe ideea că fidejusiunea ar fi, în speță, fără termen pentru ca apoi să prevaleze de prevederea art. 1170 alin. (2) din Codul civil în vigoare până la 1 martie 2019.

În acest sens, recurenta susține că formularea clauzei – „momentul executării de către Debitor a tuturor obligațiilor conform contractului de vânzare- cumpărare pui 1 zi nr. 54 din 23 octombrie 2019” nu s-ar încadra în nicio modalitate de instituire a termenului și anume prin indicarea unei date calendaristice, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor și sigur că se va produse. În susținerea acestei teze a invocat 3 decizii ale Curții Supreme de Justiție din 14 mai 2014, 16 decembrie 2015 și 30 august 2017 care ar califica clauzele „până la executarea obligației de către debitor” drept unele în care nu este stabilit un termen.

Totuși, un astfel de argument este vădit neîntemeiat, chiar și la o examinare sumară a acestuia.

Or, în jurisprudența ulterioară a Curții Supreme de Justiție (decizia nr. 2ra- 1/21 din 14 aprilie 2021; decizia nr. 2ra-1378/21 din 20 octombrie 2021) a fost indicat că contractele de fidejusiune care acționează până la achitarea deplină a tuturor sumelor obligațiilor garantate, s-a concluzionat că termenul nu a fost limitat la stabilirea unei date calendaristice, or, părțile au prevăzut termenul de valabilitate și anume, până la achitarea integrală a tuturor sumelor obligațiilor garantate. În aceste cazuri, termenul este unul determinabil, nefiind determinat de o împrejurare. Astfel, termenul pentru care fidejusiunea a fost prestată nu a încetat din motiv că nu a suervenit stingerea obligațiilor garantate și respectiv, norma indicată la art. 1170 din Codul civil (în redacția până la 01 martie 2019), nu este aplicabilă raportului juridic dedus judecății.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că nu poate valida un recurs care pleacă de la o calificare eronată a clauzei și nu se poate obține casarea deciziei instanței de apel în baza unor argumente vădit neîntemeiate. Controlul de legalitate exercitat de instanța de recurs nu poate substitui concluziile instanței de apel prin interpretări selective ale practicii judiciare și argumente care demonstrează o analiză defectuoasă, ab initio, a clauzelor contractuale raportate la prevederile legale.

Un recurs este vădit neîntemeiat inclusiv atunci când recurentul își sprijină criticile pe argumente care, în mod evident, nu pot răsturna decizia instanței de apel, deoarece sunt vădit netemeinice: fie pornesc de la premise greșite, fie contrazic actele cauzei ori jurisprudența aplicabilă, fie nu indică o eroare reală de drept sau de procedură. Într-o asemenea situație, recursul nu creează un dubiu juridic serios asupra legalității soluției atacate și nu poate substitui motivarea instanței de apel prin simple afirmații sau interpretări speculative.

Faptul că pentru a constata că cererea este în mod vădit neîntemeiată, Curtea are uneori nevoie să recurgă la un raționament mai lung și minuțios în decizia sa, nu schimbă nimic din caracterul „vădit” neîntemeiat al recursului. Un asemenea raționament judiciar este dictat de obligația instanței de a combate cu claritate argumentele formale ale reclamantului, chiar dacă ele sunt esențial lipsite de fond juridic (încheierea nr. 2ra-1769/23, §48).

Referitor la celelalte argumente ale recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție aderă la argumentele dezvoltate de Curtea de Apel Chișinău, întrucât acestea sunt fondate pe o interpretare corectă a normelor de drept material și procedural incidente cauzei, precum și pe o analiză riguroasă a circumstanțelor dovedite prin probatoriul administrat.

Argumentelor invocate de către recurentă și s-a dat un răspuns detaliat și clar în actele judecătorești contestate, motiv pentru care acestea se rezumă la un simplu dezacord cu soluția adoptată.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că instanța de apel a efectuat o verificare completă a raportului juridic dedus judecății, a identificat corect natura obligațiilor ce revin participanților la proces în raport cu circumstanțele faptice, concluziile instanței de apel fiind rezultate din cercetarea probelor.

În acest context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Svetlana Nani, ca fiind vădit neîntemeiat, prin urmare inadmisibil.

Din aceste motive, în conformitate cu art. art. 431, alin. (1) și (2), art. 433, alin. (1), lit. f), 440, alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Svetlana Nani. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat